Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Jurnal > Mobil |   



Drumul spre
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Nici nu se crăpase de ziuă, că eram deja în staţia troleibuzului 18, la Mall, de frică să nu mă uite la Timişoara cei cu excursia. Am stat vreo 3 săptămâni la sat, la Jebel, cu sora mea. E prima vară fără tatăl meu. Asta e un fel de-a zice, că nu e colţ al casei sau al curţii care să nu ne amintească de o vorbă de-a lui sau de vreun gest. Nu e un pom din care să nu ne fi adus primele fructe, cu plăcerea ofrandelor. Cu adevărat, casa părintească rămâne un tărâm în care voi fi mereu prinţesă. 
  
Mă gândeam, cu emoţie, ce mândru ar fi fost de noi că am adus un meşter, apoi o echipă, care a rebetonat curtea, a făcut porţi noi şi a reparat hambarul, a pus gresie nouă pe scările exterioare. Tata avea multe planuri, dar mereu “urgenţele” noastre îi redirecţionau fondurile. Niciodată nu s-a plâns că nu şi-a împlinit un gând din cauza noastră. 
  
Acum aşteptam autocarul de la sat, căci preotul paroh (ortodox) a organizat o excursie la românii din Ungaria. Pe vremuri fusese pedagog la seminarul teologic din Caransebeş şi, printr-o revistă de specialitate, s-a găsit cu un fost elev care e acum vicarul din Gyula. De la vecinele mele am aflat că de câţiva ani se organizau astfel de ieşiri. 
  
“Să ştii tu, Corina dragă, că Viena-i un oraş, nu o ţară!” mi-a povestit într-o zi tanti Florica, o ţanţoşă precupeaţă, vecină cu mine...de când mă ştiu. Mândră de graiul ei încă bihorenesc, mi-a zis, ca la carte, tot ce aflase de la “popa Pepi” despre Viena, deşi ea e trecută de ani buni la penticostali. Atunci, după Revoluţie, mânaţi de mirajul ajutoarelor şi al emigrării în America, mulţi au trecut la alte religii, dar părintele paroh nu i-a alungat în revenirile lor spre ortodoxie. 
  
Venisem cu o seară înainte, să-mi fac baie, să-mi ud florile din balcon şi să mai salvez (ce se putea) din manichiura de la cules prune, pus gem, compot şi bulion etc. Sora mea ne-a păstrat locurile “în ordinea în care ne-am înscris”, aşa cum decretase popa Pepi. 
  
Era ciudat să mă regăsesc, după ani buni, alături de oameni pe care-i văzusem în copilărie, la vârsta pe care o am eu acum, şi pe care nu-i mai revăzusem altundeva. Era şi o fostă colegă de generală, dintr-o clasă paralelă, dar şi copilandrii, acum oameni în toată firea. Mai multe generaţii, care păstrau încă, fin, dar observabil, distanţa dintre bănăţenii puri, bihoreni şi “alte vinituri”. La noi în sat sunt mulţi bihoreni, veniţi de pe vremea chiaburilor, la muncă, şi rămaşi aici, din moşi-strămoşi. Mulţi sunt penticostali sau baptişti. Cea mai mare victorie a lor a fost că şi-au ales viceprimar şi şi-au impus, de doi ani, Ruga Bihorenilor (sărbătoare cu muzică, dans, mâncare tradiţională, pălincă).  
  
Acum vedeam clar că excursiile astea sunt ecumenice. 
  
La Gyula, ne-au primit foarte bine părintele-vicar şi d-na preoteasă. Am asistat la slujba din catedrala episcopală, am vizitat sediul vicariatului şi am fost cazaţi la Liceul Românesc “Nicolae Bălcescu”/Centrul Cultural Român. Masa am servit-o la cel mai bun restaurant din oraş (al cărui patron e un tip din Timişoara, care ne-a primit cu meniuri specifice, ungureşti...foarte bune, de altfel). Am vizitat apoi şi Gyula mică, cu o altă biserică românească, în care, la fel am aflat, că la slujba de duminică vin cel mult 20-25 de oameni (din cei cam 100 de români declaraţi). Bisericile româneşti trăiesc din donaţii...şi este greu. Cimitirele şi bisericile, ca de altfel toţi locuitorii, primesc amenzi mari dacă nu tund iarba sistematic (că e un decret care prevede „treaba cu iarba”, fiind mulţi astmatici în zonă). După-amiaza primei zile ne-am petrecut-o vizitând cetatea Gyula, trăgând cu arcul sau cu tot felul de puşti, pistoale (pentru turişti), dar mai ales, delectându-ne în multiplele bazine cu apă termală ale vestitului ştrand...cu preţ redus după ora 17,00. Cina...la alegerea fiecăruia. În centrul oraşului, sute de localuri, terase, spectacole stradale, erau menite să te facă să zăboveşti... 
  
“Ai închis cloţa (cloşca)? Tati o muls vaca? Să-i dai drumu' lu' Dick din lanţ când vă culcaţi!” o aud pe tanti Mărie, tocmai când mă fotografiam şi eu în faţa primăriei. 
  
“Toată eşti mumă-ta!” remarca, tolănit pe-o bancă unul din cântăreţii bisericeşti. “Şi cum mergi, şi cum râzi...numa' că nu eşti aşa de glumeaţă ca ea.”  
  
Da, maică-mea era veselă. I-ar fi plăcut în excursia asta. Până spre seară, le-ar fi aflat tuturor, toate secretele, pe care nici popa Pepi nu le-ar fi smuls la vreo spovedanie. Avea un dar anume de a-l face pe om să se mărturisească. 
  
„Câţi copii are şoferul? Dar câte drăguţe în Jebel?” întrebam sărind ca iezii când venea, în copilărie, de la oraş, cu vreo maşină de ocazie. „Terminaţi cu prostiile!” ne zicea...ca după despachetarea cumpărăturilor să scape vreun porumbel...” Auzi tu, şi cu Rodica de la Cec o umblat ăla. În cine să mai ai încredere azi?” 
  
“...şi cu Rodica de la Cec ? Şi cu Rodica de la Cec?” ţopăiam noi şi ea se făcea că ne fugăreşte pe după masă. 
  
“Aici rămâne vorba asta!” 
  
“Aici!” ziceam noi, făcând semnul crucii peste gură...dar consemnul ţinea până...la prima vecină. 
  
Am surâs trist...”Rodica de la Cec” era în excursie, cu nepoţelul, a cărui gură se auzea nonstop: „ Rodi, Rodi...” (s-au dus vremurile cu „bunica”, „buna”, „buni”, „baba”...eheeeeee!!!), iar mama mea e o amintire ...de 25 de ani! 
  
A doua zi, am vizitat un sat românesc mai prosper...cu 250 de case şi cam 80 de enoriaşi activi. Preotul ne-a spus că în 25 de ani de activitate a oficiat 10 căsătorii. “Botezele” sunt mai dese, că a dat statul maghiar o lege prin care le cere copiilor la şcoală certificatul de botez, căci creştinii (de orice fel) au ceva mai mulţi bani la alocaţie. Dacă la bisericile catolice e cu taxă, popa român îi botează şi pe gratis...aşa că vin ceva mai mulţi ca altădată. Aici biserica era renovată, prosperă, căci primiseră ceva fonduri, despăgubire pentru casa parohială şi clădirea veche a şcolii româneşti, care au fost luate de stat. 
  
Am vizitat apoi Budapesta.  
  
Mă uitam la consătenii mei. Doamnele de la primărie, pe vremuri nişte frumuseţi de femei, îşi cărau cu greu povara anilor. Una nici nu putu să urce până sus cu noi. 
  
„Uite, bă, ce minunăţii, şi noi am stat ca proştii, ieri, prin Gyula!” se necăjea, plin de năduf, un consilier...de la ţărănişti, emigrat la PSD-işti. 
  
“Eu sunt însurat a patra oară. Cu primele două neveste am stat câte un an. Am fost de vină, am plătit. Cu a treia am stat şase ani. De-mi făcea un copil, nu o lăsam. O săptămână am fost divorţat. Am luat o fată de la fabrică, am dus-o o săptămână la Felix, la băi, şi l-o făcut pe ăsta (îmi zice consilierul şi mi-l arată pe zdrahonul de fiu-său). Bă, aş fi mulţumit de el, dar nu umblă după fete.“ Am râs de m-am topit.  
  
Eu chiar îl admirasem... ce liniştit e (băiatul)...că-l ştiam pe ta-su! 
  
“Bă, poţi avea acuma un noroc, de nici tu nu crezi! Ascultă la mine!” mă încurajă consilierul, bătându-mă bărbăteşte pe umăr, când află că-s divorţată. 
  
“ Tu eşti grasă ca soră-mea!” mă complimentă cel care şedea în spatele meu, în autocar. Îmi muşcam buzele să nu râd. Da, e un compliment, că se zice la mine în sat nu doar că femeia trebuie să fie „albă, grasă şi frumoasă”, dar şi că “bănăţeanul care-i slab...ori îi prost, ori îi beteag!” 
  
După câteva ture de magazine, am constatat că nici nu mă tenta nimic. Am schimbat prea mulţi bani. Sunt de toate şi la noi, acum. Am luat nişte ciocolată, ca să nu zică ceilalţi că-s zgârcită (eu sunt o risipitoare, de felul meu, dar acum chiar nu era cazul). 
  
Am mâncat toţi câte o tocană de gulaş, lângă graniţă, am băut o bere...şi, spre casă! 
  
Pe drum mă gândeam că altădată îi povesteam tatălui meu tot din excursie, când ajungeam acasă. Acum cui să povestesc? Cu ochii plini de lacrimi m-am uitat spre sora mea...doar pe ea o mai am. Dormea şi avea pe obraz o lacrimă care-i alunecă dincolo de bărbie, trezind-o. 
  
“Am visat cum mâncam toţi, cu taicu, acasă, în curte, ciocolată din Ungaria” , îmi şopteşte sora mea. Întunericul din autocar ne păstrează taina gândurilor. 
  
„Of, fetelor!” ne apostrofează cumnatul meu, pe jumătate adormit. 
  
“Sââât!” îmi face semn soră-mea, ca în copilărie...şi ne facem că dormim, fiecare cu gândurile ei. 
  
Cobor tot în Timişoara, că mă întâlnesc mâine cu o fostă elevă, mare şefă la o firmă de IT în Cehia. Îmi iau la revedere de la cei care nu dorm, îi mulţumesc preotului pentru excursie...şi citesc mailurile acestor zile. 
  
Sunt “acasă”! 
  
Ce e / unde e “acasă”? 
  
“Acasă” e acolo unde mă aşteaptă un gând bun. 
  
Timişoara, 18.08.2011 Corina-Lucia Costea 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Drumul spre acasă / Corina Lucia Costea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 229, Anul I, 17 august 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Corina Lucia Costea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corina Lucia Costea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!