Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 805 din 15 martie 2013        Toate Articolele Autorului

Drumul dorului şi al destinului, recenzie de Prof. Mircea Daroşi
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cu Dora Alina Romanescu 
  
Recenzie de Mircea Daroş  
  
PE DRUMUL DORULUI ŞI AL DESTINULUI 
  
Plecată încă din tinereţe să- şi împlinească rostul vieţii, tocmai la Marea cea Mare, Dora Alina Romanescu se află astăzi într-o etapă de plină afirmare creatoare. De Ţara Năsăudului o leagă un dor necuprins şi pune pe altarul cuvintelor gândurile şi trăirile sale, îşi întoarce ocheanul sufletului spre cele mai frumoase clipe petrecute aici, pe meleagurile lui Coşbuc şi Liviu Rebreanu , dovedindu-se o continuatoare a acestor corifei ai scrisului românesc. 
  
Vine adesea acasă, iar când nu poate, călătoreşte pe drumul dorului cu ochii minţii şi se opreşte la casa părintească, şterge lacrimile celor dragi cu colţul năfrămii, îşi îmbrăţişează 
  
prietenii şi cunoscuţii, poposeşte pe la vecini şi dă viaţă prin scrisul său evenimentelor care definesc acea veşnicie a satului. Drumul acesta nu ţine de măsurători, e unul al sufletului, al dragostei de oameni din care se hrăneşte puterea sa creatoare. Prin această artă iubeşte cu nobleţe viaţa şi trăieşte prin ea cu intensitate. 
  
Dora Alina Romanescu este o fiinţă sensibilă şi sentimentală, creează opere literare cu o arhitectură de o rară frumuseţe. Construcţia lor are la bază o structură compoziţională bine închegată, un limbaj artistic autentic, iar mesajul se declină într-un stil armonios. Ea modelează sentimente şi conturează un peisaj uman pe care îl împrumută din realitatea contemporană. Realismul operei sale este plin de culoare epică în care fraza are fluiditate, se decantează în sufletul cititorului. 
  
După ce a scris ,, Dealul comorii'', ,,Distanţe'' şi apoi ,, Blestem'', romane prin care face incursiuni în viaţa satului natal, purtând amprenta unor atente investigaţii în psihologia umană, Dora Alina Romanescu ne aduce în dar un volum de povestiri cu accente în universul rebrenian şi nu numai. Semnificative, în acest sens sunt scrierile intitulate : ,, Bade'', ,,Salt ...în privată'' ,, Hoţul''şi ,, Ruga mamei''. Aceste povestiri sunt documente sufleteşti, sunt mărturii ale unei conştiinţe elevate şi luminoase, contopite cu lumea din care provine.  
  
Titlul celei dintâi povestiri aminteşte de termenii de înrudire în limba română, temă abordată într-un important studiu de lingvistul părvean Vasile Scurtu, din comuna vecină cu Rebra, în care cuvântul ,, bade'' sau ,,bădiţă'' are sensul de frate mai mare, prin care, cel mai mic îşi exprimă sentimentul lui de respect : ,, Badeee... vin cu tine. Nu stau singură în casă. Mi-e frig....îs flămândă ! Băieţelul şi-a luat surioara în spate şi a străbătut cu greu curtea până la căsuţa babei Saveta, clătinându-se. Era slăbuţ şi doar cu puţin mai mare decât surioara lui''. 
  
Conţinutul povestirii este unul ancorat în realităţile contemporane, trist dar adevărat.. Familia lui Vasile şi Rafila din Rebra cunoaşte în prima etapă a existenţei sale o viaţă propsperă, are tot ce îi trebuie : casă, gospodărie şi patru copii, după care intră într-un dezechilibru. Amândoi părinţii cad victimă unui viciu în urma căruia se prăbuşesc din punct de vedere psihic şi moral. Îşi cheltuiesc banii de pe apartamentul vândut, pe băutură, îşi neglijează în mod grosolan pe cei doi copii mai mici şi ajung în gura satului ca doi oameni neisprăviţi. 
  
Dramatismul povestirii este atins în momentul când , Vasile şi Rafila sunt de acord să-i ,,vândă'' pe cei doi copii mai mici unei familii de francezi, venită în vizită la Rebra în cadrul acţiunii de înfrăţire cu localitatea Pringy. Adrian şi Crina în vârstă de 6 şi respectiv de 3 ani se bucură de dragostea celor doi părinţi adoptivi, chiar dacă aceştia divorţează la un moment dat, primesc o educaţie aleasă şi se împlinesc pe plan profesional, beneficiind de condiţii materiale deosebite. Clepsidra timpului îşi macină nisipul ,iar părinţii lor naturali continuă să-şi ducă viaţa sub imperiul viciului care le bântuie sufletul, fără să-şi facă vreun proces de conştiinţă. 
  
Punctul culminant se petrece în momentul întâlnirii Crinei cu părinţii ei la Rebra, fiind cuprinsă şi ea în grupul celor care în repetate rânduri au făcut acest schimb de vizite. Dezamăgiţi de reacţia frumoasei domnişoare care nu cunoştea secretul povestei sale, rămâne stupefiată de starea morală în care îi găseşte : ,, ... duhoarea de alcool ce o emana respiraţia celor doi a făcut-o să se dea înapoi. Când femeia s-a repezit spre ea s-o îmbrăţişeze, fata s-a ferit cu repeziciune din calea ei....'' 
  
Refuzul Crinei de a-şi recunoaşte părinţii biologici pentru faptele lor din tinereţe, constituie deznodământul acestei impresionante povestiri. 
  
Lectura,, Hoţul''este reprezentativă prin psihologia personajului, prin frământările Anei, tipul femeii de la ţară care, asemeni Vitoriei Lipan, devine un adevărat detectiv pentru aflarea făptaşului. Într-o formă hazlie este construită povestirea,, Salt....în privată'', purtând accente de umor ca în nemuritoarele,, Amintiri din copilărie''. Stilul cald şi cuceritor, fraza antrenantă prin însăşi natura ei comunicativă, bogăţia regionalismelor, paralelismul planurilor epice, diversitatea peisagistică, respectul pentru tradiţiile culturale şi religioase, dar şi măiestria povestitoarei, sunt elemente care susţin coloana vertebrală a acestei opere. Deosebit de bine conturat este portretul dascălului din comună, Ştefan Rebrean, iar,, Ruga mamei'' reprezintă simbolul credinţei noastre strămoşeşti.  
  
Ciclul povestirilor continuă cu alte câteva titluri care ne conduc pe drumul destinelor din lumea oraşului, al vieţii agitate şi atât de bulversate din acest mediu. ,, Îngerul morţii'' ,, Mesaj în eter''şi ,, Bruta''fac parte din această arhitectură. Eroii coboară dintr-o realitate bine cunoscută, trăiesc experienţe de-o mare complexitate în care, pentru unii, iubirea naşte iubire, iar cei orbiţi de interese meschine o pun la stâlpul infamiei. De fapt , aceştia din urmă sfârşesc în chip lamentabil. 
  
Paul din povestirea,, Îngerul morţii'', Mihaela din ,, Mesaj în eter''şi Maria din ,, Bruta''sunt personaje care îşi deschid sufletul spre o iubire statornică , însă destinul lor devine un joc al încercărilor. Dacă în primii ani de căsnicie totul le merge bine, încât nimeni nu-şi poate imagina că cineva sau ceva le-ar putea tulbura liniştea familială, furtuna vrajbei pune stăpnire pe sufletele lor. Locul iubirii este luat de minciună, neîncredere şi de cele mai multe ori de surprize neplăcute.Aceste personaje speră ca partenerii lor de viaţă să revină la normal, dar totul este în zadar. 
  
La polul opus al acestei categorii se află Eugen ,Rosalinda şi Vănel din povestirile amintite. Cel dintâi nesocoteşte cu brutalitate marea dragoste care i-o poartă soţia sa Mihaela , pentru care, viaţa alături de el a devenit un infern. Rozalinda este tipul femeii care în prima etapă se dăruieşte cu toată dragostea soţului şi familiei sale, după care se prăbuşeşte din punct de vedere moral, prin infidelitate, dezmăţ şi sfidare totală a bunului simţ.Anghel, amantul ei are mustrări de conştiinţă şi se sinucide. Aceeaşi soartă o împărtăşeşte şi Eugen. Vănel este o brută satanică care o consideră pe Maria ca pe un obiect supus poruncilor sale. Doar Paul şi Mihaela îşi găsesc fiecare reazemul pe o nouă iubire, sinceră şi adevărată pentru a-şi continua drumul în viaţă. 
  
Autoarea ne introduce cu abilitate în atmosfera atât de imprevizibilă a şcolii prin lectura ,, Joc murdar''. Ca un fin analist şi psiholog de excepţie, dar şi un pedagog desăvârşit, ne dezvăluie o experienţă tristă a omului de la catedră. Isprăvile Diandrei, minuţios plănuite, vin să contureze comportamentul unui adolescent care îşi modelează reacţiile după bunul său plac, inventează şi se expune unor situaţii care dezamăgesc pe cei dragi, atât de încrezători în moralitatea sa. Pentru diriginta ei, jocul său murdar este o experienţă pe care nu şi-o mai doreşte niciodată. Prin povestirea,, Lacrimi peste timp'', Dora Alina Romanescu aduce un omagiu profesorului năsăudean, Octavian Ruleanu, cel care i-a insuflat dragostea pentru literatură, în anii de liceu. 
  
Aparent izolate şi independente una de alta, având fiecare un sens separat, aceste povestiri se leagă între ele prin câteva elemente comune ce dau unitate şi coeziune lucrării. Dora Alina Romanescu este scriitoarea de mare vocaţie care pune probleme şi gândeşte asupra lor, este un talent consacrat în literatura română. 
  
Prof. Mircea Daroşi 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Drumul dorului şi al destinului, recenzie de Prof. Mircea Daroşi / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 805, Anul III, 15 martie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!