Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 910 din 28 iunie 2013        Toate Articolele Autorului

Dr.Mircea Pavel Morariu: Planeta insulară
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cronici de Voichiţa Pălăcean Vereş şi Al.Florin Ţene 
  
DR. MIRCEA PAVEL MORARIU: PLANETA INSULARĂ 
  
(Editura Napoca Nova, Cluj-Napoca, 2013) 
  
ROMANUL CA PROZĂ RIMATĂ 
  
ŞI CU MITOLOGIE PROPRIE 
  
Rar în literatura română poţi găsi un roman cu pro¬zo¬die rimată fără să alunece în poetizare inutilă. Planeta insulară de Mircea Pavel Morariu face parte din specia ro¬ma¬nescă având o mitologie proprie şi fragmente livreşti cu sub¬stanţă epică genuină. Autor al romanului de succes Catacombe, ce abordează fenomenul transcendentalului, scri¬itorul de data aceasta vine în faţa cititorilor săi cu un nou roman ce ne surprinde prin forma textuală şi subiect, ce mi aminteşte de zicerea lui Macedonski: „Viaţa este o ciu¬dată comedie care amestecă împreună şi dureri şi bucurii, punând lacrimi lângă zâmbet, punând zâmbet lângă plâns“.  
  
Cartea are două părţi, fiecare cuprinzând capitole cu anu¬mite denumiri, din care nu lipseşte cuvântul „in¬sulă”, acel întreg înconjurat de o altă formă a întregului, ca¬rac¬te¬ri¬zat printr o specificitate proprie. Romanul gli¬sează între poe¬mul prozodic şi proza poematică cu ele¬mente din mar¬ginea fabulaţiei; se deschide cu un moment al naşterii auto¬rului asistată de cele trei Sorţi: Zâna Sorţii, a Dragostei şi a Sănătăţii. Descoperim în paginile cărţii un amestec subtil de in¬teligenţă şi facondă, de lirism şi introspecţie.  
  
Ajuns medic de gardă, la urgenţe, Mir, personajul prin¬¬¬cipal al cărţii, având numele undelemnului sfinţit şi aro¬mat folosit de slujitorii bisericii, ca făcător de minuni, sal¬¬vează viaţa unui securist din regimul de tristă amintire, pe nume Iuliu. Urmare acestui fapt este răsplătit cu o viză de călătorie. „Şi aşa, la poalele unui zid imens de granit ne am trezit, zid ce despărţea Vestul de Răsărit“.  
  
Prozatorul mută interesul de la epicul aventurii la com¬¬portamentism. În gesturile, limbajul şi manifestările pro¬tagoniştilor noi ghicim o psihologie şi o mentalitate care dau seamă şi despre un cod social, politic şi cultural, prin ac¬ţiuni înglobate în Planeta democraţiei, sau insulele poli¬ti¬ci¬enilor, religiilor, manipulatorilor, dorinţelor, ban¬diţilor, ego¬iştilor, a birocraţilor, sau Insula lui Eros.  
  
Autorul, având alături personajul feminin Maia, nu¬me ales nu întâmplător, el însemnând esenţă, a prinde puteri, matcă, plonjează într o naraţiune având semnele unui spirit post¬modern. Textul fiind un mixtum compo¬situm, căci se trece de la o perspectivă narativă la alta, pune pe tapet o ne¬s¬fâr¬şită ştiinţă a naraţiunii rimate, în care descoperim şi un ritm interior subtil. Analiza amă¬nunţită a fenomenelor po¬li¬tice, sociale şi cultural cuprinse în capitol separate des¬co-perim un analist lucid, jovial, şi cu o truculenţă a comen¬ta¬riului de un farmec indicibil, cum însăşi atmosfera cărţii e, în cea mai mare parte: „Cu un impuls fenomenal de energie ne am trezit prin poartă propulsaţi şi aterizaţi pe o planetă vie, care la o privire lapidară avea o formă insulară. Totul era lu¬mi¬nos şi strălucitor de frumos. Pe un ecran enorm ce se afla pe ae¬ro¬drom, era scris cu litere de foc: planeta democraţiei, ce toate do¬rin¬ţele le satisface şi îţi asigură ce i mai valoros pe lume, bună¬stare şi pace”. 
  
Supleţea limbajului şi fragmentarismul e, deopo¬tri¬vă, o metodă şi o viziune, căci fizionomia exterioară se încheagă prin acumulări lente de senzaţii şi detalii. Ro¬ma¬nul se poate încadra în specia celor ce oscilează între rea¬lis¬mul autentic şi science fiction.  
  
Medic de profesie, Mircea Pavel Morariu abordează în mod psihologic acţiunile personajelor sale, fiind ispitit de jo¬cul ficţiunii erudite, fiind un constructor ingenios de utopii şi ucronii, sedus de artificiul inteligenţei. Ucroniile au¬torului sunt abordate ca teorie în filozofia culturii potrivit că¬ruia evenimentele şi faptele de civilizaţie din istoria o¬me¬nirii s au produs ca o consecinţă inevitabilă, dar nu pre¬vizibilă, a progresului continuu:  
  
„Omul pe care îl însoţesc, părunde ntr o lume de adevăr gro¬¬tesc, lume care este de aparate electronice mobilată care prin fo¬losire îţi acordă o calitate vrăjitorească: în trupul şi sufletul unui anu¬mit personaj să te infiltrezi şi o perioadă de timp stabilită per¬so¬nalitatea lui specifică s o întruchipezi. Această scamatorie îi per¬mite protejatului meu să fie cu adevărat pentru un timp deter¬mi¬nat ceea ce şi a programat, pe insulele pregătitoare ca student în¬tr o anumită sferă să se declare şi astfel să înţeleagă modalităţile de a te pregăti în lumea democratică de a trăi”.  
  
Din contextul romanului se desprinde o idee, pe lângă multe altele, că omul, în special cel de cultură, este co¬pi¬lul durerii. Tot ce are mai frumos în el s a născut din du¬re¬re, din suferinţă. La rădăcina fiecăreia din ideile sale se gă¬seşte o rană. Fie că şi a consacrat viaţa ştiinţei, fie că şi a în¬chinat o artei, şi una, şi alta îi amintesc de rana care a în¬sem¬nat începutul rodniciei. De toate acestea să fie oare de vină hormonii? La această întrebare doctorul Mircea Pavel Morariu a găsit un răspuns: 
  
„Întotdeauna m am întrebat care este codul cifrat hor¬mo¬nal care te pune pe jar şi ţi aprinde toate simţirile, te împinge la ne¬bunii şi de multe ori devii un individ furibund, căutând plăceri într un lac fără fund, izbindu te cu capul de pereţi cu dorinţi ce ţi ard trupul pe rugul poftelor definite de a crea plăceri infinite, care să te satisfacă şi care ţi atacă fiinţa interioară încercând să o des¬poaie de haina ce o acoperă şi o apără. Acest cod hormonal des¬chide o uşă de care habar n am ce secrete deţine şi de unde legile de coordonare îi vine, dar din experienţă am aflat că el m a orien¬tat spre o persoană anume care are ceva, care ca un magnet mira¬culos mă atrăgea şi mă fascina.“ 
  
Elementele ştiinţifice, din domeniul medical, în spe¬cial, înserate printre texte şi contexte, apropie, uneori, ro¬manul, în unele părţi, de eseu. Autorul ne împinge spre con¬¬cluzia că inima omului este nemărginită. Sângerează şi se sfâşie printre democraţi, politicieni, religii, manipu¬la-tori, sau în iubire şi erotism, în dorinţe împlinite sau neîm¬pli¬nite. Şi totuşi, rămâne mereu prea plină: mare, încărcată până la refuz de dureri. Fiindcă omul chiar dacă are de toate, totuşi nu este fericit. Pe bună dreptate: pentru că nu ştie că este fericit. Şi esenţa vieţii nu este să „fii “, ci să ştii că „eşti“ fericit. Încălecat pe Roib, calul amintind de Pegas, per¬sonajul cărţii a galopat spre insula dorinţelor. O fabulă cu iz istoric şi politic, în acest context, dezvoltă autorul.  
  
Călătoria personajului se opreşte pe „Insula dăruiri şi binefacerii depline“, unde „Darius a devenit un adevărat medic na¬turist care multe vieţii a salvat ( ... )”, iar însoţitoarea au¬to¬ru¬lui, Zâna Sorţii, devenită personaj chiar de la începutul romanului, conchide apoteotic: 
  
„Eu, Zâna Sorţii, pe Mir mai departe l am însoţit şi m am bucurat că nu mi a creat probleme de nerezolvat, urmare a drumului care i s a programat, trăind mai departe după principiile învăţate în ultima insulă care şi pe el l a cucerit, iar cunoştinţele pe care în diverse insule care le a străbătut le a acumulat, cu mare atenţie le a înregistrat pentru ca mai departe să le poată difuza prin ce scrie.  
  
Atât eu, cât şi cel pe care îl însoţesc, trăim momente de mare încordare, pentru că nu ştim care va fi calea pe care ome¬nirea o va lua spre a se salva. Semne bune la orizont se în¬trezăresc şi căutăm peste tot unde putem, să ajungem la oameni care ca şi noi gândesc şi, astfel, cu forţe unite, să ne angajăm, pământul şi pe noi să ne salvăm”.  
  
Romanul Planeta insulară ne face să gândim că nicio ştiinţă nu şi este suficientă sieşi. Orice ştiinţă se împli¬neşte dincolo de ea însăşi, se extinde dincolo de ceea ce se crede că este domeniul său, în spaţiul filosofiei. Orice ştiinţă spe¬cială, perfecţionându se, devine filosofie. Nu există gra¬niţe între ştiinţă şi filosofie. Trecerea se face în trepte. Acest ro¬man marchează prima treaptă. Iar despre această treaptă este imposibil să spui dacă aparţine lite¬ra¬turii, filosofiei sau ştiinţei medicale. O singură deli¬mitare e lim¬pede: filosofia există acolo unde obiectul nu este nici lucru, nici eveniment, ci idee.  
  
Citind această carte, mă face să exclam precum Arghezi: „Carte frumoasă, cinste cui te a scris!“.  
  
Al. Florin Ţene,  
  
Membru corespondent  
  
al Academiei Americană Română  
  
de Arte şi Ştiinţă,  
  
Preşedintele  
  
Ligii Scriitorilor din România  
  
ALEGORIA CA MODALITATE DE REALIZARE 
  
A UNEI AUTOBIOGRAFII POETICE 
  
Romanul Planeta insulară a lui Mircea Pavel Morariu este o scriere încântătoare, care – sub forma unui joc versificat, asemenea jocurilor copiilor – vorbeşte cu umor şi realism, cu sarcasm şi, uneori, pe ton ghiduş, de rea¬litatea crudă a unui destin împlinit. Este o amplă con-fesiune de suflet a specialistului transplantat în altă ţară, gre¬fat pe o societate mai evoluată, însă mai rece, mai in¬diferentă, care trăieşte drama adaptării la un nou univers, lo¬vindu se de amare deziluzii. 
  
Romanul este structurat din două părţi: I. Sub sceptrul se¬cerei şi al ciocanului şi II. Sub sceptrul democraţiei. Prima parte, mai redusă ca întindere, conţine două capitole (Soarta şi Reanimatul), corespunzând expoziţiunii şi intrigii nara¬ţi¬u¬nii, iar cea secundă se articulează din cincisprezece capitole (Recu¬noaşterea, Pactul cu moartea, Străinii din mine şi din afară, Iden¬ti¬fi¬carea cu un anumit personaj, Insula albă, Insula politicienilor, In¬sula religiilor, Insula lui Eros, Insula băncilor şi finanţelor, Insula manipulanţilor, Insula dorinţelor, Insula bandiţilor, Insula egoiştilor, Insula birocraţilor, Insula dăruirii şi a binefacerii depline), care prezintă celelalte momente ale subiectului. 
  
Protagonistul romanului este un bărbat de vârstă matură, botezat Mir. Probabil numele, o creaţie a autorului (ce are Mircea primul pronume), trebuie asociat cu verbul a se mira, cu substantivul mirare, întrucât în permanenţă eroul este surprins în postura de „elev“, de „sim-plu stu¬dent“, ce descoperă universul special consti¬tuit din insulele ma¬gice ce alcătuiesc planeta.  
  
Un rol esenţial în nararea aventurilor prin care trece Mir îl are Zâna Sorţii, care îşi asumă rolul de povestitor, pe lângă acela de sfătuitor şi înger protector al lui: „Eu,Zeiţa Sorţii, care pe acest individ, Mir, după cum am promis, tot timpul l am însoţit, am rămas perplexă când am descoperit că deodată i s a năzărit viaţa în continuare să o scrie celor care au chef de citit şi aventura vieţii lui s o urmăr¬ească într o descriere spectaculoasă.  
  
Astfel, la început scrie, într o manieră tristă, viaţa dusă pe planeta comunistă, unde s a născut şi prima parte a vieţii şi a petrecut“. 
  
Destinul lui Mir a fost fixat la naştere de cele trei Zâne (parcele mitologice), dar şi de către mama sa, care are un rol definitoriu în modelarea lui: „Când mama pe mine m a creat, de la început a fost decretat ce rol pe tribună voi juca, cu ce arme mă voi înar¬ma şi cu ce sarcini societatea mă va obliga; cică în halat alb de medic voi fi îmbrăcat, cu profesionale cunoştinţe înar¬mat, voi duce până la sfârşit toate sarcinile ce mi se dau, devotat: eu, rapid, acordul meu l am dat“.  
  
Predestinat pentru cariera medicală, Mir, om de ştiinţă, dar şi individ în permanentă căutare de sine, este, după cum se mărturiseşte, un creştin ce are parte de clipele sale de îndoială, pentru care Dumnezeu este viu, prezent în viaţa tuturor; el crede însă şi în reincarnare, ca şansa de rectificare a greşelilor din timpul existenţei. Astfel, Planeta insulară este un elogiu al vieţii, un imn închinat tuturor celor care, prin profesionismul lor, reuşesc să smulgă, chiar şi pentru o vreme doar, din ghearele morţii şi ale durerii oameni tineri, oameni în putere. 
  
Autorul ne propune, în roman, o sensibilă şi origin¬a¬lă definiţie a omului: „Trăim undeva la genunchiul univer¬sului, la miliarde de ani lumină de centrul de control şi conducere şi cerem în¬truna să se arate Dumnezeu, să l pipăim şi aşa să ne con¬vingem că trăieşte şi că el cu adevărat cu noi convie¬ţu-ieşte. Dar el zace n noi: ştim că aicea şi a lăsat scânteia şi ne în¬re¬gistrează îngăduitor şi zâmbitor dorinţa de credinţă, dar nu vrea să se arate în fiinţă, pentru că el este în toate şi nu are graniţe de limită, fapt ce noi nu ne o închipuim cu putinţă“. În plus, noi „Programat suntem proi¬ectaţi unii pe o planetă, obligaţi să ne alegem un rol, şi cu toată puterea să l jucăm pe tribuna vieţii cu spor, punând la bătaie tot ce zace în noi: energie, putinţe, talente şi cunoştinţe“.  
  
Povestea protagonistului romanului este una simplă: Mir, ca doctor într o ţară comunistă, oripilat de ceea ce i este dat să trăiască, visează să ajungă în lumea democrată. Şansa îi surâde prin intermediul unui pacient a cărui viaţă o sal¬vează şi care, ofiţer la Securitate fiind, îi facilitează acestuia ieşirea din ţară împreună cu familia. Astfel, autorul ne prezintă două lumi total diferite, sau, mai exact, în ex¬pre¬sia sa, două „planete“. Mir s a născut şi a trăit într o lume întunecată: „Pe planeta comunistă pe care se trăia, totul se ra¬ţio¬na¬liza, pentru că o aşa zisă datorie străină a se dizolva, re¬zol¬va; rânduri nesfârşite de oameni flămânzi la cozi aşteptau, tră¬ind cu speranţa că regimul comunist ceva alimente la dis¬¬poziţie le puneau şi pe copiii lor de foamete îi salvau.  
  
Aceşti flămânzi, dacă pliscul deschideau, urgent în în¬¬chisoare se trezeau, unde li se dădea alimente după aʼ con¬¬du¬cerii reţete, alimente ce urgent te terminau şi «în lu¬mea drepţilor te aşezau».  
  
Noua generaţie de «academicieni» încerca pe noi să ne con¬vingă cu urzici şi iarbă să ne hrănim, pentru ca un trup sănătos să ne făurim; lor şi conducătorilor să le dăm po¬si¬bilitatea să şi facă masa plină de bucate, chipurile nesănătoase, variate şi înde¬stulate.“ Acest sistem social era unul punitiv, bazat pe te¬roa¬rea psihică: „Cei care împotrivă erau strict supravegheaţi se aflau şi, la cea mai mică greşeală, suspiciune, întemniţaţi, cu lan¬ţuri grele ferecaţi, de zbirii conducerii judecaţi şi deseori lichidaţi“. 
  
Destinul familiei lui Mir este hotărât de cei doi copii: „Copiii noştri visau pe planeta vecină să se mute, libertatea de¬plină să o guste, să mănânce pe săturate, cu noi idei, principii şi po¬¬¬si¬bilităţi să se desfete“. „Singurul lucru ce mi doresc – re¬cunoaşte eroul – este cu familia să călătoresc spre o pla¬netă apropiată care ar fi fermecată!“ Acesta este motivul pentru care vor ajunge pe „planeta insulară“, adică în Occident, unde întreaga societate este formată din microuniversuri, „insule“, specializate, în care noii veniţi încearcă să şi găsească locul. 
  
Mir, ca şi soţia sa, are o profesie nobilă, astfel că se consideră „în lanţuri de mândrie profesională ferecat. ( ... ) Mă simţeam egalul lui Dumnezeu că eu, ca şi el, viaţa celor din jur o asiguram şi încrederea în mine ca pe o plat¬formă de zeitate o fortificam“.  
  
La început, ajunşi în noua lume, ei trăiesc extazul: „Pe noile plaiuri pe care am aterizat, totul ce în jur, în natură te înconjura, era curat, de o mână artistică colorat, pra¬ful de pe pomi de un vrăjitor aspirat, frunzele copacilor erau de un verde neasemuit şi ţi dădea impresia că totul ar fi măsluit: o pictură uriaşă în ulei, minunat colorată, cu mi¬nu¬ţiozitate retuşată, care depăşea realitatea şi întruchipa chiar arta“.  
  
Urmează deziluziile ce le macină sufletul, pe Mir con¬¬ducându l chiar într o depresie ce i schimonoseşte su¬fle¬tul şi conduce la alterarea relaţiilor cu cei din jur. „Tare mândri mai eram de cunoştinţele şi experienţa în medicină ce o posedam! Dar, când să ne încadrăm ca me¬dici să lucrăm, ni s a spus fără ruşine că nu avem încă cu¬noş¬tinţe destul de bune; ca pe nişte novici ne au tratat şi cu un salar de nimic ne au angajat.  
  
În faţa unui juriu de pe planeta insulară, care, chipu¬rile, corect mă examina, am fost degradat şi descalificat, ca simplu soldat de juriu neruşinat. 
  
La începutul convieţuirii pe planeta democraţiei, datorită acestei obligativităţi, revolta urla în mine, crea imagini de coşmar şi acte de răzbunare care cereau jertfe umane“. 
  
Faptul că Mir are un as în mânecă, anume un pact cu moar¬tea, îl ajută să le demonstreze celor din lumea nouă – care îl trimit să studieze pe numeroasele „insule“ ale planetei – că este un medic bine pregătit profesional, câştigând astfel locul social ce i se cuvenea şi de care avusese parte acasă, înainte de emigrare. Totuşi, succesul profesional are mereu un preţ greu de îndurat: „Eu sufăr, pe altarul Suferinţei, din cauza credinţei că, din Pactul cu Moartea semnat, mult bine oamenilor am dat. Pentru fiecare glorie, încă un timp de suferinţă, ce în me¬morie urme adânci lasă şi clipe de chin şi jale în suflet apasă. Aşa de greu se plătea fapta asta prin care eu pe unii de moarte temporar i am scăpat şi câteva clipe de bucurie le am dat!“. 
  
Recurgând la alegorie, la simboluri şi metafore bine alese, Mircea Pavel Morariu ţese o poveste bine articulată, na¬rând călătoria prin viaţă a unui spirit neliniştit, doctorul Mir. Autobiografia în versuri a lui Mircea Pavel Morariu, o fabulă modernă, captivează şi ţine cititorul cu sufletul la gură. Critic extrem de lucid al lumii în care trăim, autorul face o radiografie dură a societăţii actuale. Aşa cum şi a mărturisit deschis dragostea neţărmurită pentru ţara natală, deşi murdară, populată de oameni înfometaţi şi înfriguraţi, te¬rorizaţi de teamă, scriitorul, la fel de pătimaş şi sarcastic, sur¬prinde realitatea dură din ţara occidentală în care a emi¬grat. Astfel, ne este prezentată o ţară în care oamenii simpli sunt traşi pe sfoară de brokerii de la bursă, de companiile de medicamente şi societăţile de asigurări de sănătate etc. Lipsa de moralitate este comună societăţii pe care a părăsit o şi celei în care a ajuns plin de speranţe. Însă pe „planeta in¬sulară“ Mir descoperă că „manipularea convingerii politice este esen-ţială pentru preluarea şi deţinerea puterii totale“, iar in¬di¬vizii umani, indiferent de pătura socială din care fac parte, sunt simpli pioni pe o imensă tablă de şah, unde sfo¬rile sunt manipulate de o mână de „aleşi“: „Sclavagismul mo¬dern înseamnă a te împrumuta de la banca ta cu bani mulţi, ast¬fel ca un boier să trăieşti şi să ştii pentru ce munceşti. Din pă¬ca¬te, memoria te a lăsat şi ai ui¬tat că banii înapoi trebuie restituiţi cu mari dobânzi, care în contracte au fost înregistrate şi semnate. In¬divizii, astfel, în sclavi au fost transformaţi, pentru că pe viaţă au rămas îndatoraţi şi erau obligaţi pe brânci să muncească, cel puţin dobânda s o plătească şi astfel mai departe în valea vieţii să convieţuiască“.  
  
Autorul, prin recursul la parabolă, aduce în pagină tră¬iri autentice, profunde, extrem de bine nuanţe, sen¬timente redate în stare nudă, fără ipocrizie, fără a încerca mă¬car clipă să simuleze pudoarea. Pentru cititor este evi¬dent că Mir este alter ego ul scriitorului, iar această des¬coperire nu scade cu nimic valoarea romanului. Dimpo¬trivă, Planeta insulară, romanul doctorului trăitor azi în Germania, prin autoreferenţialitate, stârneşte şi mai mult interes. 
  
Voichiţa Pălăcean Vereş 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Dr.Mircea Pavel Morariu: Planeta insulară / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 910, Anul III, 28 iunie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!