Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Silvia Katz         Publicat în: Ediţia nr. 101 din 11 aprilie 2011        Toate Articolele Autorului

DREPTUL LA VIAŢA - FRAGMENT DE MANUSCRIS (2)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Când au intrat în casă, soţul Sofiei a aranjat masa pe terasă şi au mâncat în tăcere.Venea iarna şi se făcuse răcoare, aşa că l-a rugat să-i aducă o cuvertură ca să se învelească. El a întrebat-o dacă vrea să vorbească, dar ea i-a spus că doreşte să rămână singură şi o să vină mai târziu ca să doarmă. Isac a sărutat-o şi i-a respectat dorinţa, apoi a plecat, iar ea a plâns tăcut până nu a mai avut lacrimi. Ura pentru cei care îi omorâseră copilul, o ardea ca focul şi s-a simţit în clipele acelea solidară cu toatemamele din lume, care îşi pierduseră copii, indiferent de împrejurări. Se întreba cu disperare de ce oare există atâta durere şi răutate în lume?. De ce pământul este invadat de atâta ură? De ce nu există respectul pentru viaţă ? Pentru prima oară îşi dădea seama că trăia într-o lume al cărei spaţiu nu ajunge pentru toată lumea şi de aceaia trebuie să curgă atâta sânge. Ura ne înconjoară ca un cerc din care noi disperaţi ne strigăm dreptul la viaţă ? Îi era silă de această lume haotică şi lipsită de principii şi în clipele acelea, pentru prima oară în viaţa ei l-a renegat pe Cel de Sus. În sufletul şi în mintea ei, şi-a reţinut dreptul, ca toată viaţa să-i judece pe cei care vor mai lovi în ea şi în alţi oameni nevinovaţi, mutilându-le viaţa. 
  
S-a gândit că avea dreptate Eva, când spunea că trebuie să fie pedepsiţi la fel cum procedeză ei, ca să simtă aceiaşi durere. Pentru prima oară nu i-a fost ruşine de ceace gândea. Meritau să le-o plătim cu aceiaşi monedă! În ura ei parcă nu mai avea minţile cu ea atunci, dar mai târziu a regretat mult, când a trăit ororile celor două războaie, pentru ceace gândise. Acum ştia că violenţa şi ura aduc după ea alte violenţe şi nenorociri pentru mulţi oameni nevinovaţi, indiferent de care parte a barierei se află aceştia. În fiecare clipă viaţa ne dovedeşte acest fapt, dar omenirea nu face nimic ca să şteargă răul de pe faţa lumii.  
  
Când a ajuns în dormitor, Isac nu dormea. A luat-o în braţe ca şi cum ar fi dorit să o protejeze. Ştia că el se gândea la faptul că dacă atunci ea nu ar fi plecat şi rămânea lângă maşină, cât timp el a vorbit cu prietenul lui, acum copilul lor ar fi trăit. Nerăbdarea ei a costat-o scump şi i-a lăsat pentru toată viaţa o tristeţe adâncă, ca un doliu peste sufletul ei. Se simţea atât de vinovată încât credea că-şi pierde minţile. Atunci a înţeles că doar o realitate tragică, te poate face să înveţi din greşeli şi absolut nimic nu valorează cât o viaţă. O viaţă pe care nu are nimeni dreptul să o calce în picioare, chiar dacă trăim într-o lume murdară, plină de ignoranţă şi nepăsare. A adormit târziu, când lacrimile de pe obraji încă nu i se uscaseră. 
  
Isac a vrut să-şi ia două zile libere, ca să stea acasă lângă ea, dar Sofia l-a rugat să nu-şi facă griji şi s-o cheme pe Eva. Aceasta cum a intrat în casă a început să jelească şi să blesteme în toate limbile pe care le ştia. Ruseşte, moldoveneşte, ebraica şi idişi. 
  
A îmbrăţişat-o pe Sofia sărutându-i mâinile şi au plâns amândouă mult timp. Într-un târziu ea a plecat să se odihnesacă. Afară începuse să plouă şi se pornise furtuna. Marea era agitată, iar Sofia o priveam cu ură. Nu se rugase pentru ea! Nu mai credea în nimeni şi nimic în afară de, dragostea soţului ei. Pentru el nu pleca să intre în mare, deoarece totul devenise apăsător şi avea impresia că viaţa ei murea încetul cu încetul. Ştia că dacă se va sinucide, Isac v-a suferi enorm şi nu merita o asemenea durere.  
  
Au trecut două luni de la tragedie şi a sunat Nataşa. Se apropia ziua lui Isac şi dorea să-l felicite, dar Sofia i-a făcut semn că nu vrea să vorbesc şi să-i dea el vestea despre copil. A auzit-o prin telefon cum plângea şi nu a suportat durerea acesteia, aşa că a ieşit din casă să se plimbe puţin pe faleză. Isac a trimis-o pe Eva să vină după ea şi când a văzut-o cum o păzea, a luat-o de braţ şi i-a spus că nu o să facă nicio prostie. Aceasta şi-a cerut iertare şi i-a spus pe un ton convingător.  
  
-Doamna mea, poate vorbesc cu păcat, dar nu o să uitaţi durerea asta decât într-un singur fel. Ascultaţi-mă pe mine! Sunteţi tineri şi trebuie să faceţi un alt copil. Asta-i viaţa! Ce este scris este şi degeaba vă chinuiţi. Eu am pierdut singurul meu copil şi îmi pare rău că nu am mai dorit altul. De fapt, am fost nevoită să renunţ la el şi această durere îmi otrăveşte sufletul şi astăzi. Şi atunci ca şi acum vremurile şi oamenii erau de vină, iar eu nu am ştiut cum să mă apăr. Cred că fiecare om ar trebui să moară atunci când îi vine ceasul, şi nu din vina altora. Dar poate aşa a fost să fie!  
  
O scânteie s-a aprins dintr-o dată în întunericul din mintea Sofiei. Speranţa răsărea ca o lumină, care parcă o îndemâna să iasă din singurătatea trecutului ei şi să dea o nouă şansă vieţii! Acest gând i s-a imprimat în minte şi încerca din tot sufletul să găsească în el un punct de sprijin. Eva avea dreptate şi poate că are o datorie faţă de destinul ei, să-şi ducă viaţa mai departe, dar oare va avea puterea să ia totul de la capăt? Bucuroasă, a îmbrăţişat-o pe Eva şi era hotărâtă să încerce din nou ca să devină mamă. S-a agăţat de această speranţă şi după o lună de la tragedie, a început să se apropie din nou de soţul ei. Gândul că va mai reuşi să devină mamă se năştea în inima şi mintea ei. Aştepta cu nerăbdare evenimentul, dar trecuseră deja trei luni şi nici un semn că ar fi rămas însărcinată. Se gândea îngrijorată că poate trebuie să facă din nou tratament şi era hotărâtă să meargă la un consult. Dorea enorm ca un copil să vină în viaţa ei şi să-i deschidă drumul spre fericire şi împlinire! Nu concepea să nu-şi împlinească visul! 
  
Într-o zi când discuta cu Isac, care încerca să facă o salată pentru masa de seară, iar ea stătea în picioare aproape de el şi bea un pahar cu vin, i-a spus.  
  
-Iubire, te rog să-mi faci cât mai repede, chiar zilele acestea, o programare la doctoriţa mea ginecolog. 
  
-De ce ? Nu te simţi bine?  
  
-Nu am nicio problemă, stai liniştit. Doresc enorm de mult să-ncercăm din nou ca să avem un copil, dacă şi tu eşti de acord, binenţeles? Trebuie să ne mai acordăm o şansă, dragul meu! Ce zici? 
  
A văzut că el s-a schimbat la faţă şi mâna îi tremura uşor pe cuţitul cu care tăia legumele. Cunoştea privirea aceea disperată şi a presimţit că era ceva rău, aşa că a strigat la el nervoasă.  
  
-Spune-mi odată şi nu te uita aşa? E ceva în neregulă cu mine? El a lăsat cuţitul jos şi a vrut să se apropie . 
  
-Stai acolo şi nu mă atinge, te rog! Aştept să-mi spui şi vreau adevărul, oricât de dureros ar fi. După tot ce am trecut, pot suporta încă o durere. Sunt pregătită! A văzut cum lui îi tremura bărbia şi i-a spus încet. 
  
-Sofi, iubita mea, îmi pare rău că nu ţi-am spus până acum, dar nu vei mai rămâne niciodată, însărcinată. Îmi pare nespus, nespus de rău! Copilul era prea mare şi intervenţia a fost, foarte grea. Mi-a fost teamă că te voi pierde şi pe tine, crede-mă! 
  
Sofia a strâns cu atâta putere paharul, încât s-a spart şi într-o clipă mâna i s-a umplut de sânge. A ţipat de durere, în timp ce el încerca să-i scoată cioburile din palmă şi să oprească sângele. Ea simţea că înebuneşte şi bătea din picioare urlând .  
  
-Nu, doamne nu, nu, te rog, nu! De ce mă pedepseşti din nou? De ce de fiecare dată când vreau să schimb ceva în viaţa mea, destinul mi se opune? Cu ce am greşit? El a reuşit să o bandajeze şi a luat-o în braţe până s-a liniştit. Sofia a plâns mult la pieptul lui Isac. I-a dat apoi un calmant şi a dus-o în dormitor, unde a adormit imediat. Dimineaţa când s-a trezit, el era lângă ea şi o privea. Sofiei îi era ruşine de ieşirea ei, dar el i-a spus sărutându-o că ajunge cu atâta suferinţă şi trebuie să-ncerce, din nou să trăiască. Cu timpul poate vor reuşi să înfieze un copil. Sofia l-a iubit atât de mult în clipele acelea şi şi-a jurat în sinea ei că va încerca până în ultima zi a vieţii să-l fac fericit. Numai că nu s-a întâmplat aşa. După un timp, ea a intrat în depresie şi început să bea. O trimitea mereu pe Eva să-i cumpere vin şi să arunce sticlele goale ca să nu observe Isac. De cele mai multe ori când el era acasă, ea dormea sau se retrăgea în camera de oaspeţii motivând că dorea să fie singură. Se trezea foarte deprimată şi mintea îi era în cumpănă, încât parcă nu mai ştia cine este cu adevărat. Trăia uneori în afara realităţi şi suferinţa plângea în ea, încât în clipele de luciditate îi era frică să nu se împrăştie în hăul din viaţa ei. Într-o zi când era singură acasă şi Isac a venit de la spital, a găsit-o jos lângă pat şi ea nu reuşea să se ridice. Băuse atât de mult, încât totul se învârtea în jur şi repeta mereu că îi este rău. El a dus-o în baie şi a băgat-o sub duşi, apoi a îmbrăcat-o ca pe un copil şi i-a dat un calmant. Sofia s-a trezit a doua zi dimineaţa cu capul greu şi cu o senzaţie de greaţă. Nu-şi amintea nimic şi a fost surprinsă când el pe un ton foarte nervos, a strigat-o să vină în salon unde îi pregătise micul dejun. Ea mergea ca o somnambulă şi când s-a aşezat la masă nu a băut decât puţin ceai, deoarece îi era silă. Isac a privit-o foarte serios şi pentru prima oară a ridicat tonul la ea. 
  
-Ascultă-mă bine, Sofi şi nu mă întrerupe! Am observat că bei şi vroiam să avem o discuţie, deoarece totul are o limită. Eu te iubesc mai mult ca orice pe lumea asta, dar nu vreau să ajung să te dispreţuiesc. Încerc să te ajut, dar dacă tu nu mă laşi şi nici măcar nu încerci să te gândeşti şi la mine că îmi distrugi nervii, mă tem că va trebui să ne despărţim. Îmi iubesc enorm meseria şi nu pot salva oamenii în stresul în care trăiesc de un timp. Am amânat câteva operaţii din cauză că sânt obsedat tot timpul de ideia că ţi se poate întâmpla ceva rău. Numai sunt stăpân pe mine şi tu trebuie să înţelegi că există o limită a suferinţei. Nu vom reuşi niciodată să ne construim viitorul pe ruinele unei vieţi distruse. Să nu crezi că trecutul nostru dureros nu zace în mintea şi în inima mea, iar această suferinţă comună ar trebui să ne lege şi mai mult! Trebuie să găsim o soluţie şi să ieşim din această situaţie! Trebuie! 
  
Ea îl privea ca năucă şi un fior de teamă a cuprins-o numai la gândul că, dacă el nu ar mai iubi-o, ea ar muri. Lacrimile îi curgeau pe faţă, dar nu scotea niciun cuvânt, iar reproşurile lui loveau în ea cu durere şi pentru prima oară realiza că îşi pierduse controlul asupra vieţii. Stătea neputincioasă în faţa lui şi avea impresia că, medic fiind, încerca să-i facă o radiografie morală, în care suferinţa ei parcă nu se vedea..  
  
-Uite cum facem draga mea, i-a spus el pe un ton mult mai blând, văzând că ea începuse să tremure. Ţi-am făcut programare la o psiholog foarte bun, pe care eu o cunosc din copilărie. Astăzi la ora trei o să mergem acolo şi timp de două ore vei sta cu ea. Ai să mergi din două în două zile până îţi vei reveni. O vreau pe Sofi a mea înapoi, înţelegi? Vreau să văd din nou fericirea în tăi! Peste o lună ştii că este ziua mea de naştere şi te rog fă-mi un cadou. Întoarce-te în viaţa mea aşa cum te ştiu eu! Am nevoie de tine pentru că te iubesc enorm şi nu vreau să te pierd! 
  
Sofia a încuvinţat din cap ca un copil neajutorat şi el a sărutat-o. Ea ştia că îl costase mult să-i spună asta şi pentru prima oară îşi dădea seama că trăia pe marginea propriei gropi. Era un moment crucial în viaţa lor şi poate că depindea doar de ea ce drum trebuia să aleagă. 
  
ACESTA ESTE UN FRAGMENT DIN CARTEA ,,DREPTUL LA VIATA,, katzsilvia32@gmail.com 
  
Sofia a mers împreună cu soţul ei la psihologă şi nici nu a simţit cum au trecut cele două ore. A plăcut-o din prima clipă. O chema Ester şi era foarte frumoasă iar faţa ei oglindea o bunătate de înger. Isac le-a lăsat singure şi a plecat să-se plimbe. Spre surprindera ei, psihologa nu a întrebat-o nimic despre depresie şi a-nceput să-i povestească că se născuse în Bucureşti. Au depănat amintiri despre cât de frumoasă este România şi s-au amuzat când Ester i-a spus că în copilărie mergea la biserică deşi era evreică, ca să mănânce colivă. Se cunoştea cu Isac de copii şi făcuseră multe pozne împreună, dar ea şi familia ei plecaseră cu mult timp înainte, în Israel. 
  
Când Isac a venit să o ia acasă, Sofia i-a spus cât era fericită, că a avut ocazia să o cunoască pe Ester şi că în preajma ei, parcă se simţea alt om. El a zâmbit fericit şi a invitat-o să meargă la un cinematograf din apropiere, unde au vizionat o comedie la care s-au amuzat copios, apoi au mers la un restaurant. 
  
După o lună de zile Sofia se simţea mai sigură, deşi teama că ceva rău o urmăreşte, mai era încă în mintea ei. Nu reuşea să nu tresară la ce mai mic zgomot şi când mergea pe stradă singură, se uita cu teamă în jur. La televizor nu privea nici-un fel de violenţă şi aveam coşmaruri noaptea, dar nu se manifesta în faţa lui Isac. Când el a trebuit să plece o săptamână în Canada, la un schimb de experienţă, Eva a locuit cu ea şi totuşi de frică în fiecare noapte dormea tot timpul cu lumina aprinsă. Avea impresia că vede umbre şi teama de moarte o obseda. Uneori îşi dădea seama că exagera cu neliniştea ei excesivă şi că îşi hrănea astfel sufletul cu o suferinţă inutilă, dar nu avea puterea să iasă din această situaţie. Ester înţelegea prin ce trecea şi o ajuta foarte mult. Uneori o invita să meargă împreună la plimbare şi cu timpul au devenit prietene. Într-o zi când Sofia a trecut întâmplător pe la ea la cabinet, a cunoscut pe fratele acesteia rabinul Israel. Era un bărbat deosebit de prezentabil, cu o privire blândă şi un zâmbet plin de înţelegere atunci când vorbea. Obişnuia să o ajute uneori pe sora lui cu anumite sfaturi religioase, în legătură cu unii pacienţi care suferiseră adevărate drame. După ce au făcut cunoştinţă şi a început să vorbească, Sofia ş-a dat seama că acesta era un om foarte deschis la minte şi suflet. Trăise peste douăzeci de ani în Canada şi de ceva timp se mutase definitiv în ţara sfântă. Sofia a îndrăznit să-l întreb de ce oare, suferă atât de mult poporul evreu şi cine este de vină? Ea a meditat mult şi nu a găsit încă un răspuns. Are mereu un sentiment de nesiguranţă şi îndoială că adevărul se află undeva la mijloc şi că un răspuns concret nu există. 
  
El a privit-o zâmbind şi i-a răspuns gânditor.  
  
-Sânt multe de spus draga mea şi vreau să ştii că uneori, poate nici noi nu găsim calea s-au puterea să ne apropiem, de cei care ne urăsc. Nu numai evreii, ci şi alte 
  
popoare trăiesc într-un cerc de ură, din care nu pot ieşi şi nu-şi pot striga dreptul la libertate. Poate toţi mergem pe un drum greşit şi ar trebui să fim mai responsabili faţă de viaţa noastră şi a semenilor noştrii. Să încercăm să fim mai buni unii cu alţii şi să ne înţelegem greutăţile. Am să-ţi spun o foarte scurtă povestioară.  
  
-Se spune că un om foarte înţelept, a avut o conversaţie cu cel de sus şi a vrut să cunoască cum arată ,,Iadul,, şi,,Raiul,,.I s-au arătat două uşii şi a intrat pe cea care scria Iadul. A văzut o cameră mare în care se afla o masă, pe care se afla o oală cu mâncare, iar oamenii din jurul ei arătau foarte slabi şi flămânzi. Acestia aveau la mâini legată câte o lingură foarte lungă şi din această cauză nu reuşeau să o ducă la gură ca să mănânce. Sufereau cu toţii de foame iar pe feţele lor se reflecta ura pe care o aveau unii pentru alţii. Omul foarte impresionat de ceace văzuse, a plecat şi a intrat apoi pe uşa pe care, scria,,Rai,,.Totul era identic doar că oamenii de aici erau veseli şi graşi iar pe feţele lor se citea bunătatea. Mirat i-a întrebat cum au reuşit să arate aşa şi unul dintre ei i-a spus zâmbind cu subânţeles.  
  
-Noi am învăţat să ne hrănim unul pe altul, deoarece atunci când bunătatea nu este har lăsat de la cel de sus, ea se poate învăţa. 
  
-Eu cred draga mea, a spus el după ce a terminat de povestit, că trebuie cu toţii să avem o altă mentalitate, alte principi şi în primul rând credinţă. Este important să nu ne pierdem timpul cu nimicuri şi să încercăm să, construim un pod solid din piatră într-e noi şi lumea întreagă. Pe el să scrie cuvântul ;Pace; şi să ne plimbăm în linişte cu toţii, dar ştiu că este greu de construit numai din pietrele aruncate în acest popor, aşa că uneori ceace nu poţi schimba trebuie să accepţi. Eu sânt un om religios şi încerc să fiu în pas cu vremurile de acum, dar mă tem de prea multă civilizaţie care uneori îi duce pe oameni spre lăcomie şi distrugere. Sânt în lume religii diverse pe care este greu să le judeci şi să le înfrunţi, dar nici-una nu ar trebui să ne înveţe să distrugem vieţile oamenilor. Cei care fac acest lucru cred că au afecţiuni mentale, sânt ciudaţi şi rupţi de realitate. Trăim într-o lume agresivă născută din diverse motive care aduc cu ele atâtea ororii fanatice. Nu înţeleg cum pot fi fascinaţi de aceste nelegiuiri când au atâtea crime pe conştinţă şi ştiu că plătesc un preţ atât de greu. Ei sânt mesajul răului şi nu au puterea renunţării nici măcar atunci când, acest preţ este propria lor viaţă. Atâta timp cât ne lipseşte răspunsul la toate aceste nenorocirii care se întâmplă în lume, nu vom putea niciodată ridica ştacheta în faţa viitorului. Rămâne o enigmă pentru mine dacă natura umană poate fi schimbată, dar ştiu cu certitudine că nu ne-am născut întâmplător şi că avem datoria faţă de creator să ne iubim aproapele ca pe noi înşine. Acum draga mea să vorbim despre tine. Ştiu că ai trecut prin clipe dificile şi că îţi este foarte frică de moarte, dar să ştii că uneori ea.  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
DREPTUL LA VIAŢA - FRAGMENT DE MANUSCRIS (2) / Silvia Katz : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 101, Anul I, 11 aprilie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Silvia Katz : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Silvia Katz
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!