Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   



Dr. TRAIAN STOICOIU, chirurgul preferat al pacienţilor din Calgary, Canada, la mijlocul secolului XX ( capitolul XIX)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX - UN ALT FEL DE "PAŞOPTIŞTI"ROMÂNI ÎN FRANŢA, CANADA ŞI STATELE UNITE  

Autor Octavian Curpaş
Editura "Anthem", Arizona, SUA
octombrie 2011
 

 

 

 

CAPITOLUL XIX  

 

Dr. TRAIAN STOICOIU, chirurgul preferat al pacienţilor din Calgary, Canada, la mijlocul secolului XX  

 

Traian Stoicoiu este unul dintre intelectualii români care au avut curajul să părăsească România după instaurarea comunismului şi să se remarce într-o societate liberă, în care scara valorilor era respectată. Medic chirurg de excepţie, cu încă două specializări în palmares – cardiologie şi radiologie –, ajunge unul dintre cei mai renumiţi medici din Canada, fiind cunoscut drept cel mai bun specialist în chirurgie din Calgary-ul acelor vremuri.  

Dumitru Sinu l-a cunoscut la Cluj, pe când se antrena cu sârg la suta de metri: „Nu există ca tu să nu-i baţi pe toţi! Ai picior iute, de căprioară” – îi spunea Stoicoiu, tânărul medic de-atunci, fost fotbalist de performanţă de odinioară, cu care nea Mitică se intersecta deseori pe terenul de sport. Medic chirurg şi, în acelaşi timp, asistent universitar la Facultatea de Medicină clujeană, în puţinul timp liber ce-l avea la dispoziţie, Traian Stoicoiu se relaxa făcând sport. Dumitru Sinu participase la mai multe competiţii şi doar o singură dată ieşise pe locul doi, în rest, era numai primul. De-aici să i se fi tras, oare, lui nea Mitică agilitatea cu care a fugit din România în toamna lui 1948? Se prea poate! Complexele antrenamente care-au urmat în competiţia cu viaţa de refugiat, de-abia atunci începeau…  

Deşi aveau preocupări diferite, prietenia lui Dumitru Sinu cu doctorul Stoicoiu a fost una specială. Astăzi, la mai bine de 12 ani de la trecerea la cele veşnice a lui Traian Stoicoiu, nea Mitică mă pofteşte la ora aducerilor aminte şi îmi povesteşte despre omul, profesionistul dar mai ales despre prietenul Traian Stoicoiu.  

Chirurg la Cluj, pribeag în Occident  

Traian Stoicoiu s-a născut la Caracal, judeţul Romanaţi la 18 martie 1907, într-o familie de intelectuali. Bunicul său fusese judecător la Tribunalul judeţului Romanaţi, iar părinţii, cadre didactice.  

La zece zile de la naşterea lui Traian, Matei şi Maria Stoicoiu, părinţii săi, pleacă din Caracal, fiind repartizaţi la şcoala din Vladimir – în sud-estul Gorjului, la 50 de kilometri de Târgu Jiu, unde la 1780 se năştea Tudor Vladimirescu. Astăzi localitatea îi poartă numele. De la Vladimir, tânăra familie de dascăli se mută însă din nou, stabilindu-se la Copăcioasa, satul natal al lui Matei Stoicoiu, mai aproape de Târgu Jiu. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, se refugiază în Moldova, de unde revin la Copăcioasa, în 1918.  

Trei băieţi şi două fete aduseseră bucurie în familiei Stoicoiu: Nicolae, Traian şi Virgil (care, rând pe rând, vor părăsi România, urmându-şi destinele spre lumea liberă) şi fetele, Zoe şi Iuliana.  

Nea Mitică îi cunoaşte pe Traian şi pe Nicolae. Nicolae Stoicoiu era inginer chimist, fost coleg de facultate cu doamna Sonia Bunescu şi cu Traian Niţescu – doi cunoscuţi şi prieteni ai săi. Nicolae şi soţia lui, Marioara, îi sunt, o perioadă, oaspeţi în California. Doctorul Stoicoiu, la care Nicolae, fratele său, venise în vizită, fiind foarte ocupat şi implicat în munca de chirurg, ce nu era tocmai uşoară, îl roagă pe Mitică Sinu să se ocupe de ei şi îi duce la Long Beach, unde locuia vechiul său prieten. După cum am arătat în capitolul despre inginerul Stoicoiu, acesta rămâne mai mult timp pe pământul american, dar spre sfârşitul vieţii se întoarce în România.  

Pe Virgil Stoicoiu, avocat de profesie, nea Mitică îl întâlneşte la Paris, dar nu-l cunoaşte prea bine. I-l prezentase Traian, de la care aflase că era pasionat de politică.  

Traian Stoicoiu a absolvit facultatea de medicină în 1935 şi începând cu anul 1937, face parte din corpul profesoral al facultăţii, ca asistent universitar. Tânărul cadru universitar, care fusese şi fotbalist de performanţă, independent şi sigur pe sine, dar cu idealurile spulberate de orânduirea ce tocmai se instalase ca o volbură peste lanul său de vise, aparţine unei generaţii pentru care verbul a fugi (din România) devenise o obsesie…  

Clujul acelor vremuri tulburi nu făcea notă discordantă faţă de alte centre universitare din ţară, devenite teatre de desfăşurare a acţiunilor mişcării legionare şi rezistenţei anticomuniste. Cei mai înverşunaţi dintre studenţi şi intelectuali aderau la doctrina legionară, alţii, simpatizau doar, fără a se implica direct, la fel ca Traian Stoicoiu. Începând cu mijlocul lunii mai 1948, comuniştii au început vânătoarea, şi, fără excepţie, au arestat masiv legionari get-beget şi simpatizanţi ai acestora, ceea ce i-a determinat pe mulţi să părăsească ţara.  

Tânărul medic avea o educaţie aleasă, remarcându-se întotdeauna prin distincţie şi respect pentru cei din jur, iubindu-şi profesia şi dedicându-se acesteia. Trăia în Ardealul măcinat de animozităţi ce se manifestau între români şi etnicii maghiari, induse de însăşi situaţia din ţară – o Românie lovită de ciuma roşie şi frământată de mişcările de rezistenţă anticomunistă.  

Sătul de situaţia incertă din România, în clocotul mişcării anticomuniste şi când pericolul arestărilor în rândul celor care nu agreau regimul era iminent, doctorul Stoicoiu renunţă la statutul de medic chirurg şi părăseşte ţara, ajutat de faimosul fotbalist de origine maghiară, Iuliu Bodola.  

Iuliu Bodola a fost unul dintre cei mai mari fotbalişti pe care i-a avut România. Născut la Braşov la 26 februarie 1912, debutează în oraşul natal, la Braşovia Braşov, apoi va juca la C.A. Oradea, Venus Bucureşti, Ferar Cluj şi, în final, la MTK Budapesta. Are 48 de selecţii în echipa naţională a României, pentru care înscrie 30 de goluri şi 13 în echipa similară a Ungariei. Participă cu echipa României la Campionatele Mondiale din 1934 şi 1938. Fostul său coechipier de la Venus Bucureşti, regretatul Ilie Savu îl caracteriza astfel: …făcea ravagii printre adversari, având un şut necruţător şi lovind mingea la fel de bine cu ambele picioare.  

Are în palmares 112 goluri marcate în prima divizie românească şi alte 85 de goluri în prima ligă ungară.  

Traian Stoicoiu o avusese pacientă pe mătuşa lui Bodola. Cum nu era naţionalist şi nu se alinia curentului antimaghiar al vremii, între el şi Bodola se născuse o relaţie de prietenie care-i va folosi ulterior, la plecarea din ţară. Bodola juca din anul 1946 la MTK Budapesta. Aflând intenţia tânărului medic, se oferă să-l ajute şi, la 18 august 1948, Traian Stoicoiu trece graniţa maghiară, în maşina personală a fotbalistului. Traversează Ungaria şi de aici ajung în Austria, de unde medicul român va pleca apoi spre Franţa, via Germania. După mai bine de un an, este prins la graniţa germano-franceză, unde face zece zile de puşcărie, dar reuşeşte să ajungă la Paris, în luna octombrie 1949.  

Urmează o perioadă de căutări, de emoţii şi examene pentru echivalarea studiilor, timp în care lucrează ca asistent medical la un spital dintr-un orăşel din apropierea Parisului. În momentul obţinerii dreptului de liberă practică, profesează ca medic, în acelaşi spital, iar în martie 1951 părăseşte Franţa şi pleacă în Canada, oprindu-se pentru început în Quebec.  

Cu trei specializări în medicină  

Ajuns în provincia canadiană Quebec, după aproape trei ani de la plecarea din ţară, Traian Stoicoiu va lucra la un spital din Montreal. Perioada de şedere în capitala provinciei este una destul de agitată. De-aici, doctorul Stoicoiu începe colaborarea la radiourile diasporei şi are intervenţii la Radio Europa Liberă. Nu poate profesa chirurgia, pentru că în Quebec exista un articol de lege, conform căruia medicii chirurgi nu aveau dreptul să opereze, decât după cinci ani de la stabilirea în Quebec.  

Traian Stoicoiu nu stă pe gânduri şi se mută la Calgary, unde se stabilise inginerul Traian Niţescu, prietenul său din studenţie, o reală personalitate în domeniul prelucrării şi comercializării produselor petroliere, preşedinte la Petrofina, una dintre cele mai prestigioase companii de profil din lume.  

Traian Niţescu părăsise România într-un mod inedit: trecuse Dunărea înot în Iugoslavia, împreună cu soţia sa, care neştiind să înoate, traversează apele fluviului ajutată de un cauciuc şi de soţul său, înotător desăvârşit. Nea Mitică Sinu auzise de aventura lui Niţescu în lagăr la Kovacica, unde inginerul român era cunoscut ca fiind un intelectual de mare clasă, cu un curaj de admirat. Nu-l văzuse însă niciodată, până în Canada. Aici îl vizitează de multe ori împreună cu doctorul Stoicoiu. Traian Niţescu îl simpatiza şi, de câte ori îl invita pe Traian la el, nu uita să-i spună: Dar adu-l şi pe Mitică cu tine!, pentru că era o prezenţă agreabilă.  

Până lucrurile intră în normalitate, Traian Stoicoiu locuieşte pentru o perioadă de şase luni la inginerul Niţescu. În acest interval, muncind intens, reuşeşte să înveţe bine limba engleză şi îşi susţine examenele de echivalare a studiilor. Avea şi înclinaţie spre învăţarea limbilor străine, pentru că vorbea fluent şi franceza, germana, italiana şi maghiara.  

Urmează o perioadă parafată prin rezultate excepţionale care fac din doctorul român un nume strălucit pe firmamentul medicinei canadiene. Cele trei specializări în medicină, calităţile sale profesionale, susţinute de un caracter puternic, sănătos, îl propulsează în elita medicală din Calgary şi, într-un timp relativ scurt, devine cel mai solicitat chirurg din zonă: nu-i plăcea să se laude, ci să acţioneze – îmi mărturisea de curând într-o convorbire telefonică, Gregory, băiatul domnului Stoicoiu – ştiind să explice foarte bine lucrurile, atât la clinică, cât şi acasă. A fost un excepţional profesionist, un permanent exemplu de corectitudine şi moralitate, dar şi un profesor desăvârşit în familie.  

Era preferatul pacienţilor proveniţi din ţările europene – sârbi, unguri, ruşi, cehi, slovaci şi desigur, români – iar dacă doreai cumva o recomandare către un medic bun, cu siguranţă că ai fi fost îndrumat spre Traian Stoicoiu.  

Dăruirea sa profesională era completată de imensa dragoste de semeni, fiind un om plin de compasiune şi un generos fără margini. Tatăl meu nu a fost unul care avea nevoie să atragă atenţia asupra sa, a fost mai degrabă tăcut, confident, un adevărat turn de tărie – îmi scria zilele trecute Rodica Stoicoiu, fiica chirurgului – nu cred că l-am auzit vreodată lamentându-se, dimpotrivă, el putea să împrumute din tăria sa şi altora şi să se îngrijească de problemele lor.  

Tot timpul liber l-a dedicat familiei  

Traian Stoicoiu se căsătoreşte cu Helen, asistentă medicală la spitalul la care lucra – irlandeză de origine, născută în Quebec City –, o femeie tare cumsecade, de care nea Mitică Sinu îşi aminteşte cu plăcere şi care-i dăruieşte soţului său doi copii minunaţi – Gregory şi Rodica.  

„Când mergeam la ei în vizită, la Calgary, stăteam aproape toată noaptea la poveşti cu Traian. Cu Helen vorbeam mult despre irlandezi, despre suferinţele şi despre ţara lor. Aflasem cum şcolile le-au fost distruse şi cum au fost nevoiţi să plece la studii în alte părţi ale lumii, şi cum limba irlandeză era interzisă în vremea aceea, inclusiv în Canada. Helen era foarte simpatică – mărturiseşte nea Mitică – iar irlandezii sunt cei mai formidabili oameni pe care i-am întâlnit în exil: muncitori, corecţi, prietenoşi”.  

Irlandeza este o limbă străveche, de origine celtică, făcând parte din grupa insulară a aşa-numitelor limbi Q-celtice (goidelice), alături de limba scoţiană şi limba manx. Este cunoscută şi sub numele de limba gaelică, dar acest termen este incorect şi nu este precis. Astăzi are statut de limbă oficială în Irlanda, dar majoritatea populaţiei vorbeşte limba engleză, ca urmare a interdicţiei acestei limbi, în vremurile de frământări şi războaie dinaintea câştigării independenţei ţării, în anul 1937. Emigranţii irlandezi din acele timpuri au dus odată cu ei în exil tradiţiile şi cultura ţării lor. Pe alocuri, în Statele Unite, Canada şi Australia, se mai întâlnesc vorbitori de limbă irlandeză autentică, dar în toate aceste ţări utilizarea limbii irlandeze este în declin, în favoarea limbii engleze.  

Copiii lui Traian Stoicoiu urmează îndeaproape exemplul părintelui lor. Educaţia primită în familie, sub supravegherea atentă a mamei, mereu în preajma lor, dar şi prin dragostea şi învăţămintele primite, în puţinul timp liber pe care doctorul îl avea la dispoziţie şi îl petrecea în exclusivitate în familie, sunt astăzi oameni realizaţi, împliniţi, educaţi în spiritul respectului faţă de muncă şi mai ales faţă de oameni, făcând cinste numelui Stoicoiu.  

Istoria hocheiului: un proiect de anvergură cu Greg Stoicoiu şi premierul Canadei Stephen Joseph Harper  

În 1960 se naşte primul copil al familiei Stoicoiu, Gregory. Îşi face studiile în oraşul natal, la Calgary şi se orientează spre arte, obţinând Bachelor of Arts in drawing and painting – licenţa în arta desenului şi picturii. A studiat şi este preocupat de istorie. Istoria este una din pasiunile sale, dar nu singura.  

Gregory îşi aduce aminte cum, în timpul liber, tatăl lor îi ducea în mijlocul naturii, la pădure şi la pescuit. Vânătoarea nu-i plăcea, pentru că iubea tot ce este viu şi, prin natura profesiei, el lupta pentru a salva vieţi omeneşti. Detesta politica, dar iubea sportul: fusese sportiv de performanţă, îi plăcea să-l practice şi o făcea doar ocazional, când îi permitea programul. Probabil aşa s-a născut pasiunea lui Gregory pentru sport.  

Astăzi cele două mari pasiuni ale sale se regăsesc într-o preocupare deosebită: face parte din departamentul de cercetare, într-un proiect de mare anvergură: o carte despre istoria hocheiului, în care este foarte implicat însuşi actualul premier al Canadei, Stephen Joseph Harper. Lucrează de şapte ani la această carte şi Greg mi-a mărturisit că are schiţa cărţii asupra lui, oriunde se duce: I’m a hockey guy – mi-a spus Greg în finalul discuţiei.  

Cuvintele lui vin ca o confirmare a faptului că pasiunea pentru sport, în special pentru hochei, este evidentă şi susţinută prin implicarea şi dăruirea de care dă dovadă în proiectul amintit. Va fi o surpriză deosebită pentru canadieni, unde hocheiul a devenit un sport popular – mai ales după 1870, când un grup de studenţi ai universităţii din Montreal introduc primele reguli cu privire la pucul de joc şi la numărul de jucători. Pe de altă parte, implicarea directă a premierului Harper în scrierea cărţii, cu siguranţă că va creşte cota ei valorică şi interesul cititorilor canadieni şi ai iubitorilor acestui sport din Canada şi din toată lumea.  

Stephen Joseph Harper, născut la 30 aprilie 1959, actualul premier al Canadei este liderul Partidului Conservador, devenind prim-ministru în fruntea unui guvern minoritar, în urma alegerilor federale din 2006. Este primul premier din partea Partidului Conservator recent constituit prin fuziunea partidelor Conservator Progresist şi a Alianţei Canadiene. Este membru al Parlamentului canadian încă din anul 1993, când devine deputat de Calgary-vest, ocupând această funcţie până în 1997. Fiind unul dintre membrii fondatori ai Partidului Reformei, este primul parlamentar care s-a alăturat Coaliţiei Naţionale a Cetăţenilor. În 2002, reuşeşte să reintre în structurile Parlamentului Canadei, ca lider al Alianţei Canadiene, succesoarea Partidului Reformei, şi reprezintă zona Calgary sud-vest. În 2003, ajunge la un acord cu liderul Partidului Conservator Progresist, Peter McKay, şi cele două partide fuzionează, formând Partidul Conservator. Este primul lider non-interimar, ales în martie 2004, în fruntea acestei grupări politice. La alegerile federale din octombrie 2008, Partidul Conservator al lui Harper câştigă cu o minoritate vizibilă, câştigând 143 de locuri din 308, în Camera Comunelor. Dar, în martie 2011, al patruzecilea Parlament canadian este dizolvat, ca urmare a votului de neîncredere din partea partidelor de opoziţie. La 2 mai 2011, în urma alegerilor federale, partidul lui Harper câştigă majoritatea, cu 166 de scaune parlamentare, şi se instalează un guvern majoritar format din conservatori.  

Din biografia îndrăzneţului premier reiese faptul că are o legătură strânsă cu comunitatea din Calgary, căreia îi aparţine şi fiul doctorului Stoicoiu, Gregory, apropiat ca vârstă cu premierul. Stephen Joseph Harper s-a născut şi a studiat la Toronto, unde a absolvit liceul şi a intrat apoi la Universitatea Toronto, dar după două luni a renunţat şi s-a mutat la Edmonton, Alberta. Aici a lucrat pentru început în sala de e-mail a companiei Imperial Oil, ca apoi să avanseze şi să lucreze în resortul sisteme informatice din cadrul companiei. Reia studiile postliceale la Universitatea Calgary, obţinând licenţa în economie. Tot în cadrul acestei universităţi, dar ceva mai târziu, va obţine şi titlul de master în economie, în 1993. Legăturile lui Stephen Harper cu Universitatea Calgary sunt foarte puternice, drept care se întoarce adesea aici şi participă la conferinţe şi evenimente academice. Este cel mai recent prim-ministru, care, după Joe Clark, fost premier în perioada 1979-1980, nu are studii juridice.  

Împătimit iubitor al hocheiului pe gheaţă, încă din copilărie este fan al echipei Toronto Maple Leafs. În prezent lucrează la această carte – de care mi-a vorbit şi Gregory Stoicoiu –, despre istoria hocheiului şi, ocazional, scrie diverse articole pe această temă. La Campionatul Mondial de Hochei pe Gheaţă pentru Juniori din 2007, Haper a apărut pe reţeaua de televiziune TSN, în cadrul emisiunii ce transmitea în direct finala Canada-Rusia. Cu această ocazie, a intervenit cu comentarii şi a fost intervievat asupra pasiunii sale pentru acest sport, şi a preocupării speciale pentru scrierea istoriei hocheiului, lucru care necesită însă multe ore suplimentare de muncă. Dar, când pasiunea există cu adevărat, se găseşte şi timpul necesar şi calea prin care poţi să guşti satisfacţia împlinirii.  

Revenind la Gregory Stoicoiu, aş adăuga, ca o opinie personală, căprin faptul că lucrează alături de premierul Stephen Harper la elaborarea unei cărţi despre istoria hocheiului, rezidă un caracter deosebit al acestuia, marcat prin seriozitate, pricepere şi dedicare. Are cui să-i semene: Gregory a avut un model excelent în persoana tatălui său, despre care, spre finalul conversaţiei noastre, îmi zicea: He was a tremendous person. He was my best friend – a fost un om excepţional, a fost cel mai bun prieten al meu.  

Dar nici sora lui, Rodica, nu este mai prejos. Se bucură de cele mai înalte titluri academice în domeniul teologiei.  

Rodica Stoicoiu - Doctor în teologie, profesor universitar în Maryland, USA  

Al doilea copil al lui Traian şi Helen Stoicoiu este Rodica. Ea vine pe lume la doi ani după fratele său Greg, în anul 1962. Locuieşte în Maryland, Statele Unite. Este profesor de teologie la „Mount St. Mary’s University”, din oraşul Emmitsburg.  

Cu masteratul luat la „University of Notre Dame” şi doctoratul la „The Catholic University of America”, autoare a cărţii „Genesis, Evolution and the Search for a Reasoned Faith”, în prezent, predă, într-un spectru larg, cursuri de Istoria Bisericii, Teologie Fundamentală şi Sacramente. Este implicată atât în latura academică, cât şi în cea pastorală, fiind şi director de liturghie la parohia „St. Agnes” (este specializată în „Teologia liturghiei”). Aria cercetărilor sale cuprinde dialogul ortodox-catolic, teologia trinitariană şi istoria bisericii primare. În prezent, Rodica Stoicoiu se concentrează şi asupra altor articole din domeniul teologic, de care se va folosi în editarea viitoarelor sale cărţi.  

Printre alte lucruri pe care mi le-a povestit despre tatăl său, Rodica Stoicoiu îşi aduce aminte cum, la înmormântarea lui, au luat cuvântul câţiva dintre participanţii la funeralii, cunoscuţi, prieteni sau foşti pacienţi, adresând ultimul lor omagiu celui plecat în eternitate, într-un cadru marcat de sobrietate şi respect. Au fost reliefate omenia, generozitatea şi robusteţea lui morală şi mai ales faptul că neîntrecutul chirurg a ajutat pe toată lumea: unora le-a găsit de lucru, altora, le-a împrumutat sau le-a dăruit bani, fără a aştepta să-i fie restituiţi, cum, pentru o parte dintre ei, a girat la bănci, pentru a-şi cumpăra case. Toţi au vorbit despre un om, despre un prieten, despre un profesionist care a trăit o viaţă de generozitate tacită…  

Singurul prieten pe care-l am este Mitică Sinu  

Pe Traian Stoicoiu şi Mitică Sinu îi lega o prietenie frumoasă şi veche, încă din tinereţe, când alergau pe aceeaşi pistă… Doctorul Stoicoiu, fostul fotbalist care-l încuraja pe Mitică „să lupte pentru suta de metri şi să devină campion, câştigase competiţia cu profesia, ajunsese un medic de marcă în Canada, avea o familie frumoasă şi mulţi prieteni dragi în jur.  

Nea Mitică s-a întrecut pe sine, a învins capcanele exilului, a ignorat greutăţile, s-a împlinit în plan familial, avea propriul său hotel şi o duzină de prieteni de calitate.  

Analizaţi în profunzime, cei doi au avut dintotdeauna cel puţin o trăsătură de caracter comună: dragostea de oameni, care alături de generozitate, compasiune şi demnitate, constituie principalele linii directoare ce marchează vieţile lor. După trecerea graniţelor României, traseele urmate de cei doi prieteni sunt diferite, însă drumurile lor se intersectează – prima dată la Paris, şi apoi, în Canada.  

Timpul petrecut la Montreal a fost scurt, însă după stabilirea doctorului Stoicoiu la Calgary, Dumitru Sinu îl vizita destul de des. Trăgea la casa familiei Stoicoiu şi petreceau ore întregi povestind şi depănând amintiri.  

Nea Mitică rămânea de multe ori fără niciun ban, era un împătimit jucător la bursă… Atunci îl suna pe Traian, dându-i de înţeles că situaţia lui financiară nu era din cele mai bune şi încercând să-i spună, pe ocolite, că are nevoie de bani. Stoicoiu însă i-o reteza scurt: Spune de cât ai nevoie – 2.000, 3.000? – şi-i oferea ajutorul. Traian Stoicoiu îl înţelegea şi-l ajuta, pentru că ţinea foarte mult la el şi, în plus, avea şi de unde.  

Se întâmplase ca Traian Stoicoiu să fie prezent la o cină, alături de câteva familii de români. Comunitatea românească era destul de unită şi românii noştri obişnuiau să petreacă împreună cu diverse ocazii. Vreo doi dintre cei prezenţi au făcut imprudenţa să-l bârfească pe nea Mitică… Atât i-a trebuit doctorului Stoicoiu: s-a ridicat imediat de la masă, şi-a luat pălăria şi paltonul şi a plecat spunându-le doar atât: Acum puteţi vorbi de Mitică, dar în prezenţa mea, nu!  

„Eu am aflat de acest incident de-abia peste câţiva ani. Nici n-am apucat să-i mulţumesc, pentru că Traian nu mai era…” – îşi aminteşte Mitică Sinu.  

Români bogaţi din Calgary  

Doctorul Stoicoiu era unul dintre cei mai de vază români din Calgary, în perioada aceea, alături de preşedintele companiei Petrofina, inginerul Niţescu, nume marcant al petrochimiei mondiale şi un recunoscut inventator.  

Dar vârfurile în materie de avere erau Prinţul Şuţu, Negroponte şi un moldovean, Mike Porojne.  

„Prinţul Şuţu deţinea în zonă terenuri întinse şi ferme renumite – îşi aminteşte Mitică Sinu. Când treceai cu trenul prin acea zonă, se anunţa: Acum trecem prin domeniul Prinţului Şuţu!”  

Foarte bogat era şi un alt român din Calgary, Mike Porojne. Făcuse bani mulţi, pentru că madame Porojne avea un unchi care lucra la primărie. Cunoscând proiectele care erau în obiectivul administraţiei locale, acest unchi sfătuieşte familia Porojne să cumpere terenuri în zonele de interes, unde urma să se investească masiv şi să se construiască edificii de interes guvernamental. Cum preţul de răscumpărare a terenurilor sau imobilelor din zonele ţintă, era mai mare decât preţul pieţei, cei despăgubiţi câştigau în plus. Având informaţia de la sursă, Porojne câştigă sume considerabile, pe care apoi le reinvesteşte în tot felul de afaceri profitabile. „A ajuns să deţină un hotel pe care l-a vândut mai târziu cu opt milioane de dolari – îşi aminteşte nea Mitică – dar nu s-a jenat să-mi spună: Mitică, în viaţa mea, eu n-am citit o carte”…  

Fiica lui Mike Porojne era căsătorită cu băiatul unui preot din România. Mare comunist, popa! Când mergea în vizită, în ţară, bogătaşul canadian de origine română era primit cu mare pompă, fiind invitat la recepţii alături de oficialităţile locale, şi bucurându-se de o atenţie deosebită. Când revenea în Canada, fireşte, nu avea ce vorbi de rău de comunişti, lui îi mersese bine în ţară! Doctorul Stoicoiu purta adesea discuţii contradictorii cu Porojne şi nu ezita să-i spună despre comunism că este celmai diabolic sistem din câte-au fost vreodată şi că el, Porojne, habar nu are cine sunt comuniştii…  

Comuniştii şi regimul lor draconic îl determinaseră pe Traian Stoicoiu să părăsească România. A trăit mai bine de o jumătate de veac departe de ţară, printre străini, şi nu s-a mai întors vreodată acasă… Poate că ar fi făcut-o dacă s-ar mai fi întâlnit o dată cu Brâncuşi, aşa, ca în anii tinereţii, în parcul oraşului Târgu Jiu…  

Doctorul Traian Stoicoiu şi Brâncuşi  

Oltean din Copăcioasa Gorjului, cu tatăl judecător, ani buni în slujba dreptăţii la Tribunalul Judeţean Romanaţi, Matei Stoicoiu, se întoarce în ţinuturile natale imediat după naşterea fiului său, Traian, cunoscutul chirurg de mai târziu, din Calgary.  

Nu se cunosc date certe despre ascensiunea profesională a lui Matei Stoicoiu, ştiu însă de la nepotul său, Gregory, că a fost un dascăl renumit al Gorjului şi el, şi soţia sa, şi că la un moment dat a ajuns director de şcoală. Am mai aflat de la Grgory că se cunoştea bine cu Constantin Brâncuşi. Că au fost sau nu colegi de şcoală, aşa cum au apărut unele informaţii în presa românească, în anii trecuţi, nu am aflat, însă că relaţia dintre cei doi era apropiată ştiu din sursă directă şi sigură. Matei Stoicoiu şi Brâncuşi au discutat mult pe marginea monumentelor sculptate de maestru, în timpul întâlnirilor lor.  

Gregory mi-a mai relatat că şi tatăl său a avut onoarea să stea de vorbă cu Brâncuşi. Era student la Cluj pe vremea aceea şi venise acasă, ocazie cu care, Matei Stoicoiu l-a prezentat ilustrului sculptor. Ceea ce Gregory mai ştia de la tatăl său este faptul că, în timpul întâlnirii cu Brâncuşi, în parcul de la Târgu Jiu, Traian Stoicoiu aflase mai multe detalii despre renumitele monumente brâncuşiene. Nu putea să-mi precizeze dacă Brâncuşi le-a denumit Masa tăcerii sau Masa apostolilor neamului, nici dacă inegalabila Coloană a infinitului ar fi fost de fapt Coloana sacrificiului infinit, sau Poarta sărutului ar fi purtat denumirea de Monumentul întregirii neamului. Dar sigur este faptul că aceste memorabile opere brâncuşiene au fost comandate şi executate în memoria eroilor neamului.  

Prin 1950, după ce a ajuns în Franţa, Traian Stoicoiu a avut bucuria să-l întâlnească din nou pe Brâncuşi, de data aceasta la Paris.  

Constantin Brâncuşi a fost şi va rămâne un simbol pentru sculptura românească, unic în felul lui, iar adevărul despre operele lui nu-l va şti nimeni, niciodată, decât autorul, şi acest adevăr s-a aflat doar în gândirea artistică şi creativă a ilustrului sculptor.  

Traian Stoicoiu s-a stins din viaţă în anul 1999... Despre morţi să vorbim numai de bine! – spune o vorbă veche românească –, dar nu acesta este motivul pentru care am prezentat în termeni elogioşii personalitatea lui Traian Stoicoiu. Mă gândeam la acea generaţie de aur – aş numi-o eu, fără să exagerez –, care, ajungând în lumea liberă, a dovedit inteligenţă, ambiţie, seriozitate, respect faţă de muncă, faţă de sine şi de semeni, lăsând în urma lor realizări profesionale de excepţie şi mândria că au aparţinut poporului român.  

 

 

 

 

 

Referinţă Bibliografică:
Dr. TRAIAN STOICOIU, chirurgul preferat al pacienţilor din Calgary, Canada, la mijlocul secolului XX ( capitolul XIX) / Octavian Curpaş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 314, Anul I, 10 noiembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Curpaş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Curpaş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!