Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorie > Mobil |   



DR. Mite Măneanu. Despre neamul PLEŞOIENILOR.GRIGORE PLEŞOIANU – UN OM AL EPOCII MODERNE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Dr. MITE MĂNEANU  

 

Depre neamul PLEŞOIENILOR  

GRIGORE PLEŞOIANU – UN OM AL EPOCII MODERNE  

 

La mijlocul veacului al XVIII-lea se stabileau la Cerneţi, târg în care comerţul începuse să ia o serioasă dezvoltare, fraţii Radu, Mihai şi Dumitru Pleşoianu, fii ai lui Radu Pleşoianu din satul Pleşoiu – Romanaţi. Venirea acestora la Cerneţi se explică desigur prin faptul că tocmai în această perioadă se înregistrează o serie de mutaţii în viaţa economică şi social-politică a Ţării Româneşti concretizate în sporirea rolului elementelor întreprinzătoare în viaţa societăţii.  

Dintrere cei trei fraţi numai Radu a avut copii: pe Ghiţă, Paraschiv şi Bălaşa4. Radu se stinge probabil în jurul anului 1780 fără să fi avut mângâierea de a-şi vedea primul nepot pe Grigore care s-a născut mai târziu (în anul 1808 sau în 1798 după unii) fiind fiul Elisabetei (Uţei) născută Greceanu şi a lui Paraschiv Pleşoianu singurul dintre cei trei fraţi care a lăsat urmaşi5.  

Despre Grigore Pleşoianu, cel mai cunoscut ascendent al acestei ramuri a Pleşoienilor s-au scris de-a lungul timpului destule lucrări. Cele mai multe se referă la activitatea didactică a acestuia trecând cu vederea sau ignorând chiar alte laturi deosebit de importante ale vieţii şi activităţii acestuia şi folosind în general o bibliografie şi o documentaţie incompletă. În acest context ne propunem să redăm, pe baza bibliografiei existente şi mai ales a numeroaselor documente inedite existente în arhivele din Bucureşti, Craiova şi Drobeta Turnu Severin, personalitatea complexă a lui Grigore Pleşoianu în întregul său, ca om al unei epoci de puternică afirmare a progresului în ţara noastră.  

 

Momentul venirii lui Grigore Pleşoianu la Cerneţi coincide cu plecarea profesorului Chiriţă Barbu care funcţionase câtva timp la această veche şcoală18. Şi cum fruntaşii târgului tocmai ceruseră Eforiei să li se trimită un nou profesor, aceasta, în ianuarie 1833 îl numeşte pe Grigore Pleşoianu care în luna următoare se prezintă la noul post19. El funcţionează ca profesor la clasul al treilea (clasurile I, II îl aveau pe Alexie Popovici) şi ca revizor al şcolii din Cerneţi20. În această calitate se îngrijeşte de sporirea numărului elevilor şi dotarea şcolii cu mobilier, repararea localului etc. făcând numeroase demersuri pe lângă magistratul oraşului şi Eforie21. Rezultatele au întrecut aşteptările mai ales că la examenul public din vara aceluiaşi an elevii au răspuns bine spre încântarea părinţilor şi reprezentanţilor autorităţilor, aflaţi în sală. Lui îi este trimisă o adresă de mulţumire (publicată în Curierul Românesc) din partea magistratului oraşului, în care se recunoştea că venirea sa la Cerneţi a fost spre „...norocirea tinerimii ce se adapă însuşi astăzi din învăţăturile ce le dai”22. Din toamna anului 1833 el preia şi orele lui Alexie Popovici care pleacă, fiind singurul purtător de grije al şcolii23. Se preocupă deopotrivă de bunul mers al învăţământului, şi scrisorile de mulţumire sunt o dovadă că a făcut-o cu folos24, dar şi de asigurarea unor condiţii corespunzătoare pentru desfăşurarea activităţilor didactice25. În acelaşi timp se preocupă pentru promovarea învăţământului în limba naţională şi apoi, militând ca părinţii să-şi trimită copiii mai întâi la şcoala naţională şi apoi după amiaza, la cea grecească26. În timpul liber întreprinde cercetări arheologice la castrul roman Drobeta şi la cetatea medievală a Severinului luând măsuri pentru consolidarea unor ziduri ameninţate cu prăbuşirea27.  

Din cauza bolii de plămâni, a condiţiilor materiale grele precum şi al atmosferei nefavorabile create în jurul său de criticile ascuţite însă drepte, Grigore începe să se gândească tot mai mult la retragerea din învăţământ28şi îmbrăţişarea carierei de inginer hotarnic, meserie mai potrivită cu starea sănătăţii sale. Prilejul retragerii definitive îi oferă gestul său simbolic, şocant pentru aristocraţia timpului de a renunţa (la sfârşitul anului 1835) la rangul de postelnicel şi la scutirile de impozite aferente acesteia29. Gestul supără peste măsură pe domnul ţării Alexandru Dimitrie Ghica care vedea în acesta un atentat împotriva întocmirilor sociale, a legiuirilor fundamentale a principatului30. În consecinţă porunceşte să fie îndepărtat din învăţământ pentru a nu constitui un exemplu pentru alţi intelectuali. După unele tergiversări şi în urma cererii sale exprese în toamna anului 1836 Eforia îi dă cuvenita dezlegare. De acum el se va consacra până la sfârşitul vieţii mult căutatei meserii de inginer hotarnic, dar îşi reia rangul boieresc ajungând la sfârşitul vieţii la cel de paharnic.  

Paralel cu activitatea didactică propriu-zisă, Grigore Pleşoianu desfăşoară o bogată activitate de traducere sau întocmire de manuale şcolare, de cărţi sau compuneri pentru copii şi tineret, distingându-se în mod deosebit în acest domeniu32. El este pe bună dreptate considerat ca unul dintre primii autori de manuale didactice româneşti, şi printre primii noştri traducători, fiind în fruntea celor ce au promovat literatura pentru copii şi tineret în România33. El se ralia astfel intelectualilor progresişti ai timpului care în frunte cu Ioan Heliade Rădulescu se străduiau să răspundă pe această cale necesităţilor epocii.  

Tipăreşte de timpuriu, în 1825, prima sa carte „Abecedar greco-român cu frumoase dialoguri, rugăciuni, legi moraliceşti, idei fiziceşti, geograficeşti şi istoriceşti” (scoasă împreună cu Gheorghe Librier), apariţie care a fost bine primită34. Câţiva ani mai târziu (1828) tipăreşte un abecedar35cu litere chirilice, deosebit de tot ce se tipărise până atunci, precum şi lucrarea „Cele dintâi cunoscinţe pentru trebuinţa copiilor care încep a citi”, în precuvântarea căreia găsim unele dintre ideile sale pedagogice favorite cum este aceia de a exclude bătaia din şcoli şi de a folosi o limbă accesibilă elevilor36.  

Conştient de necesitatea accesului la izvoarele culturii universale tipăreşte în anul 1829 un abecedar francezo-românesc pentru începători, care va cunoaşte încă câteva ediţii în anii următori37. Tot pe linia acestor preocupări sunt de menţionat „Gramatica franţuzească” tradusă după F. Fournier prima dată în 1830 şi „Frumoase dialoguri franceze româneşti” care ni-l atestă pe tânărul profesor ca promotor al învăţământului limbilor străine38. În fine tot în seria lucrărilor de uz didactic trebuie menţionată caligrafia, tipărită în anul 1829 în Sibiu39, una dintre primele de acest fel din ţară.  

O altă direcţie fertilă în activitatea sa editorială este aceea a educaţiei moralea tineretului şi adulţilor prin traduceri de lucrări cu acest caracter din literatura greacă şi franceză, domeniu în care Pleşoianu desfăşoară de asmenea o activitate de pionerat. O primă lucrare de acest fel din „Contest moraux” a lui Marmontel şi care este de fapt o poveste de dragoste ce sensibiliza tineretul epocii40. Această lucrare este însoţită şi de o întinsă precuvântare în care Grigore Pleşoianu ni se relevă şi ca un viguros critic al realităţilor timpului. Pe bună dreptate precuvântarea a fost considerată o ascuţită pagină de satiră socială la adresa unui regim, aflat în descompunere precum şi a moravurilor claselor dominante41. O altă lucrare de aceeaşi factură este romanul lui Fenelon – „Întâmplările lui Telemac, fiul lui Ulise”, în 4 volume, tradusă de el şi tipărită în 1831 la Bucureşti42. Continuă cu „Deosebite istorii morale desfătătoare şi pline de învăţătură” (1831), iar doi ani mai târziu cu „Engompion de aur” tradusă după textul grecesc al lui Darvar43. O altă populară traducere este „Istoria Genovevei de Brabant” (1838) în anteprefaţa căreia el îndemna la publicarea unei astfel de lucrări şi de către români44.  

Iată deci că deşi nu mai funcţiona ca profesor el continuă să traducă şi tipărească cărţi pe cheltuiala sa, pentru uzul tinerilor şi adulţilor. Între acestea „Theatron politicon” după cartea fostului domn al Ţării Româneşti Nicolae Mavrocordat (1838), „Copilul pierdut şi licuriciul, istorii adevărate” (1838), „Columbul”, istorie morală şi religioasă (1839), „Canarul”, tot o astfel de istorie (1840)45, precum şi alte nouă traduceri şi compuneri mai mărunte46. În ansamblu activitatea publicistică desfăşurată de Grigore Pleşoianu venea în întâmpinarea unor nevoi ale şcolii româneşti în special şi ale culturii în general căci prin asemenea lucrări el urmărea înfierarea „relelor năravuri” ale claselor dominante şi deschiderea societăţii româneşti spre progres.  

O nouă etapă în viaţa sa începe din anul 1838 când obţine de la administraţie dreptul de a practica ingineria hotarnică(delimitarea, măsurarea şi întocmirea planurilor moşiilor) având în acest sens toate documentele de studii necesare47. În mod sigur el a deprins acest meşteşug la şcoala lui Gheorghe Lazăr, vestitul inginer, dar şi pe cheltuială proprie cum singur recunoaşte. De altfel el realizase pe când era profesor la şcoala din Craiova o remarcabilă lucrare de catagrafie. Este vorba de harta „Poştile şi carantinele Ţării Româneşti” din 1831, anexată lucrării „Deosebite istorii morale şi pline de învăţătură”. Această hartă descoperită nu cu mult timp în urmă de cercetătorul N.A. Ursu48are o deosebită importanţă în istoria culturii româneşti în general şi în istoria cartografiei române în special49. Este vorba de 19,5 x 34,5 cm realizată la scara 1:1.300.000 destul de exactă conţinând detalii asupra reliefului şi hidrografiei precum şi foarte importante menţiuni asupra drumurilor, staţiilor de poştă şi carantinelor ţării50. El a folosit ca izvoare harta Ţării Româneşti în anul 1800 a lui Iordache Golescu şi probabil Cartea Valahiei din 1700 a stolnicului Constantin Cantacuzino, însă fără a le copia mecanic51. Dimpotrivă, el a creat o operă originală, de o importanţă deosebită pentru istoria transporturilor de călători din România fiind prima hartă tematică executată de un român şi prima executată în limba română52. (Până nu demult primele hărţi în limba română erau considerate cele ale Ţării Româneşti şi Moldovei tipărite în 1833)53  

În vara anului 1838 Grigore Pleşoianu se găsea la Sibiu şi Cluj cu Catinca şi fiul său Virgilie pentru a cumpăra instrumente necesare activităţii de hotarnic mai ales că la unele lucrări era ajutat şi de fratele său Dimitrie54. Este solicitat în diverse locuri din ţară. În 1838 îl găsim la Arnota, ostenit de efortul urcării munţilor55, face hotărnicia moşiei şi planul oraşului Cerneţi56, lucrează pentru Eforia spitalelor (1844), pentru spitalul statului de la Pantilimon57, apoi îl găsim hotarnic la Cujmir în judeţul Mehedinţi (1844)58, în ianuarie 1848 lucrează pentru epitropia bisericii Domniţa Bălaşa din Craiova, hotărnicind moşiile Gurbăneşti, Belşugu, Ciumarnicu şi Săcuieni, precum şi în alte părţi59. Multele sale osteneli nu rămân însă nerăsplătite, căci odată cu sporirea averii este ridicat la rangul boieresc de pitar (1839) şi apoi la treapta mai înaltă de serdar (1850)60.  

 

 

 

Grigore Pleşoianu a intrat în viaţă aproape sărac căci la moartea tatălui său Paraschiv (în 1830) el moştenise în judeţul Mehedinţi, împreună cu fratele său Dimitrie, proporgic în armată şi cu sora sa nevârstnică, căreia trebuie să-i asigure şi zestrea, numai o vie cu cramă în dealul Buliga, lângă Cerneţi, o moară la Malovăţ şi alte câteva lucruri ce nu valorau nici 2000 lei (datoriile părinteşti treceau de 1200 lei)61. După moartea unchiului său hagi Gheorghe Cluceru Pleşoianu, mai moşteneşte două vii pe dealul Trestinicului şi o prăvălie în Cerneţi (tot împreună cu Dimitrie)62. Prin căsătorie cu Ecaterina Ceacâr primeşte ca zestre o prăvălie în târgul Cucului din Bucureşti, alături cu casa şi acareturi (septembrie 1832)63, mai avea o parte din moşia Pleşoianu – Romanaţi, veche moştenire a familiei prin unchiul său hagi Radu Pleşoianu64. Mai târziu dobândeşte încă o prăvălie în Bucureşti65şi alte moşii prin ţară. Între acestea Baloteasca (Morile) din judeţul Dâmboviţa unde în anul 1848 înfiinţa chiar un târg de vite, Belguni lângă Pleşoiu de Romanaţi, ambele trecute fiului său Virgiliu, odaia Manciului (Ilfov), vecină cu Baloteasca, 6 mori la Baloteasca şi 2 prăvălii noi la Bucureşti66. Spre sfârşitul vieţii adaugă o moşioară la Strâmbeanca pe Moştiştea primită ca adaos la zestre67. Dobândea astfel, după multe zbateri, o relativă bună stare care-i permitea să dispună de moşii şi conace în diverse locuri68. Deşi locuia în mod obişnuit la Bucureşti, îşi petrecea vara mai ales la Pleşoiu sau Baloteasca (la aceasta din urmă a zugrăvit biserica satului fiind înfăţişat ca ctitor împreună cu soţia şi copilul)69.  

Dar anii treceau şi şubrezenia trupului se accentuează. Suferă o puternică zguduire în 1854 când moare la Buzău Catinca, credincioasa sa tovarăşe de viaţă70. Peste trei ani Grigore Pleşoianu moare subit de apoplexie în noaptea de 25/26 ianuarie 1857 după ce condusese până la peron pe ultimii invitaţi la balul oferit în mod tradiţional de sfântul Grigore71.  

Avusese o viaţă zbuciumată, într-o lume în schimbare, lume pe care el o dorise mai bună şi mai dreaptă. Unele dintre ideile pentru care şi-a jertfit tinereţea au fost înfăptuite chiar în timpul vieţii sale, multe însă aveau să fie transpuse în fapt de abia multe decenii mai târziu de către generaţiile ce au urmat. În unele domenii precum pedagogia, literatura pentru copii şi tineret, cartografia, el este considerat ca făcând parte dintre deschizătorii de drumuri.  

A fost omul timpurilor noi ce se întrezăreau la orizont, plin de avântul caracteristic întregii clase din care făcea parte, dornic de înnoire, apărând în unele cazuri drept răzvrătit căci nu suferea închistarea în vechile tipare. În ansamblu, însă deşi a trăit relativ puţin şi nu a beneficiat ca alţii de mijloace şi ocazii favorabile, el reprezintă totuşi în epocă o remarcabilă personalitate a culturii româneşti, rămasă pe nedrept într-un con de penumbră. Generaţiile de azi doritoare de a-şi descoperi înaintaşii să se apleacă cu tot mai multă insistenţă asupra operei lui Grigore Pleşoianu şi vor constata cu plăcută surpriză valoarea sa perenă.  

 

 

 

 

 



 

 

 

 

18Şcoala din Cerneţi data din anul 1793, dacă nu mai înainte, ea desfăşurându-şi, cu întreruperi, activitatea până în perioada venirii lui Pleşoianu )V.A. Urechea, op. cit., tom IV, p. 105).  

 

19La 14 febr. 1833 el se prezentase deja la post. (cf. N. Iorga, Istoria învăţământului românesc, Bucureşti, 1971, p. 97-98; Arh. Naţionale Drobeta Turnu Severin, fond Magistraturatul oraşului Cerneţi, dosar 7/1831, f. 36, 52).  

 

20Dosar cit, f. 53.  

 

21Ibidem, f. 51, 57. El se miră foarte de numărul mic al elevilor simţind “…pe lângă mirare şi o mare părere de rău mai vârtos cel născut într-acest oraş” cerând să se răspândească publicaţii pentru atragerea copiilor. (N. Bănescu, art. cit., p. 356).  

 

22Dosar cit., f. 62; N. Bănescu, art. cit., p. 357-358.  

 

23Dosar cit., f. 80.  

 

24Ibidem, f. 57.  

 

25El ia iniţiativa strângerii fondurilor pentru construirea unui local de şcoală donând 1000 lei în acest scop (Ibidem, f. 98).  

 

26Ibidem, fond Poliţia oraşului Cerneţi, dosar 3535/1836, f. 3.  

 

27Ibidem, fond Primăria oraşului Tr. Severin, dosar 1/183, f. 4333.  

 

28Într-o scrisoare trimisă domnului, probabil în vara anului 1835 când se afla la Râmnicu Vâlcea el arăta că era grav bolnav şi că trebuia să meargă la băi la Karlsbad (Arh. Naţionale Craiova. Colecţia de documente LXXXIX/33).  

 

29N. Bănescu, art. cit., p. 359-360.  

 

30În ochii lui profesorul de la Cerneţi dovedise o lipsă de înţelegere “…pentru sfinţirea unor legiuiri pe carele atâtea veacuri le-au consfinţit…” (Ibidem).  

 

32Arh. Naţionale Craiova, doc. cit.  

 

33Ilie Popescu Teiuşanu, Grigore Pleşoianu, 1800-1857, în “Din istoria pedagogiei româneşti, culegere de studii”, Bucureşti, 1957, p. 294-300.  

 

34N. Bănescu, art. cit., p. 365.  

 

35Abeţedar înlesnitor pentru învăţătura copiilor, 1828, f. 1 (Ilie Popescu Teiuşanu), art. cit., p. 329).  

 

36Ibidem, p. 324-325.  

 

37În privinţa acesteia el sesizează correct necesitatea de a atrage copiii de timpuriu în lumea lecturii (N. Bănescu, art. cit., p. 369).  

 

38Ibidem, p. 369-370.  

 

39Ilie Popescu Teiuşanu, art. cit., p. 329.  

 

40Apariţia semnalată şi în Curierul românesc nr. 58/1929 (V. A. Urechia, op. cit., p. 126; G. Călinescu, I. Heliade Rădulescu şi şcoala sa, Bucureşti, 1966, p. 96).  

 

41Această precuvântare a fost caracterizată de Eliade ca o capodoperă a stilului (Ilie Popescu Teiuşanu, art. cit., p. 304).  

 

42N. Bănescu, art. cit., p. 373.  

 

43Ibidem.  

 

44Ibidem.  

 

45Ibidem, p. 374.  

 

46Ibidem, p. 375.  

 

47Ibidem, p. 344.  

 

48V. Sficlea “O hartă de valoare deosebită a Ţării Româneşti din anul 1831, în “Natura”, an XX, nr. 3/1968, p. 20. Tot în aceeaşi lucrare (la pag. 195-196) Pleşoianu redă şi o listă a celor mai importante bâlciuri din Ţara Românească (Ibidem, p. 26).  

 

49Ibidem, p. 21.  

 

50Ibidem, p. 22-23.  

 

51Se crede că detaliile de relief au fost reprezentate după harta lui F. Fried – “Carte de la Moldavia, Valahie…” din 1828 (Ibidem, p. 124).  

 

52Ibidem.  

 

53Ibidem, p. 26.  

 

54N. Bănescu, art. cit., p. 344-345.  

 

55Ibidem.  

 

56A.O., nr. 47-48/1930, p. 43.  

 

57N. Bănescu, art. cit., p. 345.  

 

58Arh. Naţionale Drobeta Turnu Severin, fond Tribunalul jud. Mehedinţi, dosar 55/1845, f. 25; Arh. Naţionale Bucureşti, manuscris 215, f. 359-365.  

 

59Arh. Naţionale Craiova, Colecţia de documente, LCLVII/31; N. Bănescu, art. cit., p. 345.  

 

60Ibidem, p. 346.  

 

61Arh. Naţionale Drobeta Turnu Severin, fond cit., dosar 366/1834, f. 3-4.  

 

62Ibidem, f. 5; dosar 361/1834, f. 1.  

 

63N. Bănescu, art. cit., p. 341, 378.  

 

64G. Călinescu, op. cit., p. 101.  

 

65Florea Georgescu, Paul Cernovodeanu, Ioana Cristache Panait, Documente privind istoria oraşului Bucureşti, Bucureşti, Editura Sfatului Popular al Capitalei, 1960, p. 268.  

 

66G. Călinescu, op. cit., p. 102.  

 

67Smaranda Ciachâr, soacra sa, îi cedează astfel întreaga avere “…pentru dragostea cu care s-au arătat” pentru fiica sa Catinca (N. Bănescu, art. cit., p. 342, 344).  

 

68Avea la fiecare conac pian pentru soţia sa (G. Călinescu, loc. Cit.).  

 

69Pisania acestei biserici nu mai există (N. Bănescu, art. cit., p. 346).  

 

70A fost înmormântată la Dârvari (Ilfov) la biserica moşiei sale de zestre, Strâmbeanca (Ibidem, p. 346-347).  

 

71Ibidem, p. 346. Singurul său fiu, Virgiliu, născut la 30 august 1833 (data nu este sigură) a murit la câţiva ani după dispariţia tatălui (la 17/29 martie 1863). A făcut parte din prima promoţie a şcolii militare româneşti şi a fost căsătorit în 1861 cu Maria Cerchez având ca fiu pe Virgiliu V. Pleşoianu, născut după moartea sa (19 martie 1863) şi căsătorit la rându-I cu Maria Ştefan Borănescu rezultând un fiu, Virgilie Alexandru, născut la Paris la 30 aprilie/12 mai 1895 (N. Bănescu, art. cit., p. 344; G. Călinescu, op. cit., p. 103-104).  

 
 
Referinţă Bibliografică:
DR. Mite Măneanu. Despre neamul PLEŞOIENILOR.GRIGORE PLEŞOIANU – UN OM AL EPOCII MODERNE / Varvara Magdalena Măneanu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1029, Anul III, 25 octombrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Varvara Magdalena Măneanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Varvara Magdalena Măneanu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!