Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorie > Mobil |   



Dr. MITE MĂNEANU, BOIERII ŞIREFORMELE DE MODERNIZARE ASTATULUI NAŢIONAL DIN TIMPUL DOMNIEI LUIALEXANDRU IOAN CUZA(2)

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Dr. MITE MĂNEANU, BOIERII ŞIREFORMELE DE MODERNIZARE A  

STATULUI NAŢIONAL DIN TIMPUL DOMNIEI LUI  

ALEXANDRU IOAN CUZA(2)  

 

 

Analizând această schimbare, Ion Ionescu de la Brad, care a  

vizitat şi studiat atent, în perioada 1865-1866 şi judeţul  

Mehedinţi, constata tendinţele unora dintre proprietari de a  

îmbunătăţi nivelul exploataţiilor agricole, prin introducerea de  

utilaje şi procedee performante, a unor rase sau soiuri mai noi,  

mai productive, care să contribuie la sporirea veniturilor  

moşiilor’’30. Este interesant de semnalat că în toată această  

perioadă boierii olteni, membri ai comisiilor agricole, erau  

preocupaţi de îmbunătăţirea situaţiei agriculturii, dar şi a stării  

generale economico-sociale din această parte a ţării. Cei din  

Gorj, spre exemplu, arătau că trebuie să se ajungă la  

îmbunătăţirea “instrumentelor agricole” şi că “rana economica”  

a judeţului este lipsa de instruire în care se află locuitorii  

comunali încât nu sunt capabili a-şi administra nici puţina  

avere de care dispun. Ca o măsură de îmbunătăţire se propunea  

colonizarea la câmpie, acţiune dirijată însă de oameni  

specializaţi, care să dea cunoştinţe practice “înlesnind şi  

maşinile de primă necesitate”. În privinţa comunicaţiilor  

(cauza pierderilor din agricultură) aceiaşi membri ai comisiei  

din Gorj arătau că “lipsa totală a căilor de comunicaţie este  

30 Ion Ionescu, Agricultura română din judeţul Mehedinţi, Bucureşti, 1868;  

Dan Berindei, Nichita Adăniloaie, Reforma agrară din 1864, Bucureşti,  

1964; Constantin C. Giurescu, Viaţa şi Opera lui Vodă Cuza , Bucureşti,  

1966, p.268-290; Nichita Adăniloaie, Cuza Vodă şi problema agrară, în  

vol. Cuza Vodă. In memoriam, Editura Junimea, Iaşi, 1973, p.329-362; Ion  

Pătroiu, op.cit., p.112-165; Idem, Aspecte ale relaţiilor dintre ţărani şi  

proprietari în Oltenia în preajma reformei agrare din 1864, în “Analele  

Universităţii din Craiova”, seria Istorie-Geografie, Filologie, an I, 1972,  

p.34-42; Mite Măneanu, Agricultura şi comerţul românesc în secolele  

XVIII-XIX,Drobeta Tr Severin, 1997, p.219-234; Idem, Reforma agrară din  

1864 în judeţul Mehedinţi, în “Mehedinţi – istorie şi cultură”, II, Drobeta  

Tr-Severin, 1980, p.347-358; N. Chipurici, Un secol din viaţa satelor  

mehedinţene (1800-1907). Catalog de documente, Bucureşti, 1982, p.266-  

290; Gheorghe Cristea, Probleme ale modernizării agriculturii României  

(1864-1877), în “Studii şi materiale de istorie modernă”, vol .VII, Editura  

Academiei, Bucureşti, 1983, p.153-158; ş.a.  

41  

cauza tuturor relelor din partea locului şi orice altă cercare  

spre ameliorare va ramâne vană până nu se va da un rezultat  

chestiunii căilor de comunicaţie”. Se propunea îmbunătăţirea  

relaţiei Tg-Jiu–Severin, arătându-se că “dacă nu este cu  

putiinţă a se face aceasta, din sumele enorme ce s-au  

contribuit sub acest titlu de la 1851 până azi, atunci cu bucurie  

vor lua angajamentul însăşi proprietarii de a savârşi această  

cale cu zile de lucru de pe proprietăţile domniilor lor, numai  

comunicaţiunea aceasta, atât de importantă, să se pună odată  

în executare”. La rândul lor, proprietarii din comisiile agricole  

din Mehedinţi, care răspund la anchetă, indică drept măsuri de  

ameliorare a agriculturii, pe lângă înmulţirea populaţiei şi  

scoaterea oamenilor de prin văi, dealuri şi munţi, plus  

întoarcerea celor plecaţi în Serbia şi Turcia, fertilizarea  

pământurilor, dar mai ales deschiderea porturilor pe Dunăre şi  

dezvoltarea comerţului. Prin aceste din urmă măsuri, deja  

luate,“satele din apropiere de Dunăre îşi transportă productele  

la schelele de pe margine, iar cele mai depărtate şi care  

formează partea munteană a judeţului, unde nu se pune decât  

porumb din cauza transportului, vânzând porumbul pe la  

speculanţi, pentru îngrăşarea râmătorilor pe care-i desfac în  

Ungaria, Ardeal şi Banat”. La o anchetă cu privire la măsurile  

luate pentru îmbunătăţirea tehnologiilor agricole din  

Mehedinţi, Vâlcea şi Romanaţi se arată că proprietarii şi  

locuitorii au încercat ameliorarea solului şi extinderea locurilor  

cultivate, interesaţi fiind de posibilitatea comercializării cu  

preţuri bune, însă aceasta nu în măsura necesară datorită lipsei  

mijloacelor. În plasa Oltul de Sus – jud. Romanaţi se arăta că  

după restabilirea liniştii, “locuitorii ţărani împreună cu  

proprietarii şi arendaşii, au simţit adevăratul interes al  

agriculturii când au început sa vândă productele cu preţuri  

avantajoase pe dată ce s-a văzut liberă navigaţia”. În general,  

în rândul foştilor boieri – acum “proprietari” – se observă tot  

mai multe inţiative pentru introducerea unor noi soiuri (trifoi,  

42  

floarea soarelui, dudul etc.) sau preocupări mai insistente  

privind defrişările din pădurile unor proprietari din Mehedinţi,  

Gorj sau Vâlcea, ca şi pentru mai buna utilizare a locurilor  

sterpe, nisipoase din Dolj, Romanaţi aparţinând, de asemenea,  

unor mari proprietari.  

Aplicarea Legii rurale din 1864 şi înfăptuirea acestei  

ample reforme agrare s-a realizat şi în Oltenia, în timp, cu  

destule greutăţi. Esenţial a fost faptul că în marea lor majoritate  

foştii boieri olteni au cooperat cu autorităţile în transpunerea în  

practică a măsurilor stabilite31, iar în unele locuri chiar au adus  

“îmbunătăţiri”, în spiritul legii şi politicii generale a timpului,  

sprijinind acţiunea de sistematizare rurală, mutarea unor sate pe  

alte vetre, “alinierea” la şosea şi drumuri mari, iniţierea  

construcţiei de şcoli, biserici sau primării etc.32. În general ei  

au căutat să clădească un nou tip de relaţii cu foştii clăcaşi,  

bazate pe cointeresarea reciprocă, prin sporirea eforturilor, dar  

şi a foloaselor din activitatea pe moşii33. În ansamblu, prin  

31 Ion Ionescu, op.cit., p.4-6; 136-143; 338-342; 567-568; Gh. Cristea,  

op.cit., p.154-155; 158-159. Analele Economice, an II, 1861, nr.5-8, p.74;  

an III, 1862, nr.9-12, p.115-118, 120-124.  

32 Documentele timpului şi relatările contemporanilor înregistrează şi în  

Oltenia numeroase cazuri de refuz, tergiversare, falsificare a lucrărilor de  

delimitare şi de punere în posesie, iniţiate de unii proprietari (Constantin C.  

Giurescu, Viaţa şi opera lui Cuza Vodă, p.279-280; Ion Pătroiu, La cumpăna  

a două epoci, p.230-258; Mite Măneanu, Agricultura şi comerţul românesc  

în secolul XVIII-XIX, p.223 şi urm.). Treptat însă lucrurile au intrat în  

normal, deşi procesele şi neînţelegerile pe această temă au mai durat şi în  

deceniile următoare. (Ex. numai pentru Mehedinţi: Arhivele Naţionale  

Drobeta Tr-Severin, Tribunalul Judeţului Mehedinţi, dos 67/1865, f.16;  

454/1875, f.112-115; 27/1867, f.8, 231/1867, f.129-130369/1867, f.56-58;  

ş.a.)  

33 Procesul de sistematizare rurală (“alinierea” sau “scoaterea la linie”)  

începuse încă din 1832 în ambele principate, însă după 1848 se “stinsese”  

aproape de tot. În Oltenia, rolul boierimii în derularea acestei acţiuni a fost  

deosebit, iar după reforma din 1864 a devenit şi mai pregnant. În bună parte  

înfăţişarea satelor olteneşti din perioada de sfârşit a sec. XIX şi primele  

decenii ale celui următor, schimbată mult în bine faţă de cea dinainte de  

43  

poziţia “activă” adoptată de boierimea olteană faţă de cea mai  

importantă reformă social-economică a domniei lui Cuza,  

această clasă, aflată deja în plină transformare, a probat  

capacitatea, verificată şi în trecut, de a prelua impactul unor  

evenimente şi evoluţii (chiar revoluţii) dure34/, astfel încât  

trecerea într-o nouă stare social-economică, cea a  

proprietarilor35/, s-a putut realiza, cu sacrificii importante, însă  

fără pierderea poziţiilor şi intereselor economice, sociale,  

politice, încă dominante în societate.  

Altă reformă, faţă de care boierimea olteană a luat  

atitudine, a fost cea electorală deoarece viza însăşi poziţia sa  

de clasă politică conducătoare. Dacă dispoziţiile Convenţiei de  

la Paris din 1858 privind desfiinţarea rangurilor şi privilegiilor  

boiereşti, precum şi cele care stabileau categoriile de alegători,  

primari şi direcţi, cu censul respectiv, nu puteau fi contestate,  

încercările de reformare a acestui sistem, în timpul domniei lui  

Cuza, au determinat reacţii vii şi diverse. Şi în acest domeniu  

se constată două tendinţe – una conservatoare (a marilor boieri  

şi a celor mijlocii sau mici ce gravitau în jurul lor) şi alta  

liberală, formată dintr-o parte însemnată a boierimii oltene,  

Regulamentul Organic, s-a datorat “intervenţiei” pozitive a boierilor  

(proprietarilor funciari), călăuziţi de raţiuni umanitare, dar şi socialeconomice  

majore. (Ilie Corfus, Agricultura Ţării Româneşti în prima  

jumătate a secolului al XIX-lea, p.274-293; Mite Măneanu, Aspecte privind  

sistematizarea rurală în judeţul Mehedinţi, în secolul al XIX-lea, în  

“Mehedinţiul literar-artistic”, 81, Drobeta Tr-Severin, 1981, p.128-138; Ion  

Pătroiu, Aspecte ale aplicării în Oltenia a legislaţiei privind raporturile  

dintre ţărani şi proprietari (1864-1872), în “Analele Universităţii din  

Craiova”, seria Istorie-geografie, filologie, an II, 1973, p.57-72.  

34 Mite Măneanu, Boierimea din Oltenia în primele decenii ale secolului al  

XIX-lea, p.1-7; Idem, Boierimea din Oltenia în perioada Regulamentului  

Organic, p.1-7; Idem, Repere istorice româneşti (Cap. Boierimea din  

Oltenia – clasă de elită a societăţii româneşti), Drobeta Tr Severin, p.135-  

152.  

35 Ion Pătroiu, La cumpăna a două epoci, p.166-251.  

44  

racordată la procesele economico-sociale şi politice  

transformatoare, moderne, europene.  

Gruparea conservatoare din jurul foştilor domnitori Gh.  

Bibescu şi Barbu Ştirbei36 urmărea păstrarea controlului politic  

în provincie şi a influenţei în Adunarea Legislativă de la  

Bucureşti prin menţinerea censului ridicat şi a dispoziţiilor  

electorale restrictive din Convenţia de la Paris. Reprezentantul  

opiniei acestora era tot Constantin Brăiloiu, care, încă din vara  

anului 1860, a luat poziţie fermă în Comisia Centrală de la  

Focşani împotriva intenţiei de a lărgi baza electorală37/, prin  

micşorarea censului şi alte măsuri. Din aceste considerente,  

opoziţia acestei grupări boiereşti faţă de încercările de reformă  

politică, precum şi faţă de acţiunile politice sau actele de  

guvernare ale lui Cuza s-a menţinut constantă şi a sporit după  

Lovitura de stat din 2 mai 1864 şi adoptarea Statutului  

dezvoltător şi noii Legi electorale, mai largă şi mai permisivă  

faţă de reglementarea din 185838.  

A doua grupare boierească era de acord cu lărgirea bazei  

electorale care să-i permită alegerea mai multor reprezentanţi ai  

săi în Adunare şi un acces mai mare la afacerile politice ale  

ţării. Aceasta era în general alcătuită din oameni noi, mulţi cu  

boierii şi averi acumulate în epoca regulamentară, marginalizaţi  

până atunci din punct de vedere politic de către marea boierime  

36 Constantin C. Giurescu, op.cit., p.160, 305. La alegerile de deputaţi din  

februarie 1860, gruparea conservatoare condusă de prinţul Barbu Ştirbei  

acţionează deschis la Craiova, căutând să convingă pe alegători că ţara se  

află în pericol, că proprietatea şi familia de asemenea, determinând  

autorităţile să-l “aresteze” la domiciliu pe prinţ şi câţiva apropiaţi, acuzaţi  

de complot “contra libertăţii alegerilor”. În cele din urmă victoria revine  

reprezentantului boierimii radicale, N. Opran, prefectul unionist de până  

atunci (Arhivele Naţionale Dolj, Prefectura Judeţului Dolj, dos 103/1860,  

f.12; Luchian Deaconu, Otilia Gherghe, op.cit., p.102).  

37 Mihail Kogălniceanu, op.cit., p.115.  

38 Istoria României, vol. IV, p.292; p.369, 387; Constantin C.  

Giurescu, op cit., p.257-276; p.290-323.  

45  

olteană. Între aceştia erau şi cei grupaţi în jurul gazetei “Oltul”  

de la Craiova: Petru Opran, Petre Qintescu, Ion G. Cernătescu,  

Em. Chinezu, N. C. Zătreanu sau mehedinţenii Costache  

Cârjeu, D. Viişoreanu, N. Gărdăreanu, Gr. Miculescu;  

vâlcenii: Nic. Iancovescu, Ion Otetelişanu, Ioan Pleşoianu,  

Barbu Caragic ş.a.; gorjenii Ch. Tell, Ghiţă Urdăreanu, Gh.  

Magheru, Ghiţă Săulescu; romanaţenii: Petrache Măinescu,  

Grigore Jianu, Gh. Tell, Dimitrie Greceanu, Petrache  

Fărcăşanu, Scarlat Murgăşan39 etc. Mulţi dintre aceştia aveau  

interese şi afaceri în oraşe, fiind trecuţi între alegătorii  

“orăşani”.  

Confruntarea dintre cele două grupări, inclusiv în timpul  

alegerilor40, avea, aşadar, o miză politică importantă, iar  

tendinţa de reformare a sistemului electoral şi politic al ţării  

(susţinută de Cuza, Kogălniceanu şi alţi fruntaşi) era  

considerată de aceştia ca firească, în condiţiile în care numărul  

electorilor era prea mic pentru a reprezenta opţiunile politice  

39 C. D. Fortunescu, Alegătorii doljeni pe la 1862, în A.O., V, 1926, nr.25-  

26, p.221-232; Contribuţia judeţului Vâlcea la Unirea Pricipatelor,  

Rm.Vâlcea, 1982, p.140-163; Arhivele Naţionale Mehedinţi, Colecţia de  

documente 1/51; Ion Ionescu, op.cit., p.191-192.  

40 A se vedea relatările despre asemenea alegeri în “Românul”, an IV, nr.56  

din 25 februarie 1860, sau la C.D. Severeanu, Din amintirile mele (1853-  

1929), vol. II, Bucureşti, 1930, p. 19 şi la M. Theodorian-Carada, De prin  

Mehedinţi, în A.O., XXI, 1942, nr.119-124, p.388-389; Acesta din urmă  

oferă un exemplu interesant de mutaţie “politică” prin “cazul” lui Grigore  

Miculescu, iniţial fervent susţinător al unirii şi al domnitorului Cuza,  

scriind: “Pitarul Grigore Miculescu, deputat al Mehedinţilor în Divanul  

Ad-hoc, este cuprins de fumurile domniei pentru că avea censul cerut prin  

Convenţia de la Paris spre a fi ales domn în Moldova şi Ţara Românească.  

Aceasta era suficient să spere că s-ar putea ridica şi el pe tronul  

Basarabilor şi al Ghiciuleştilor. Imaginaţia lui de poet minor fusese aprinsă  

şi de înălţarea în scaun domnesc a Bibeştilor, oameni “noi” de care în  

secolul XVIII nici nu se pomenea. Din pricina acestui vis, Miculescu şi-a  

cheltuit marea lui avere şi şi-a lăsat copii muritori de foame” (Ibidem,  

p.388).  

46  

ale tuturor celor ce se credeau îndreptăţiţi să participe la viaţa  

politică. Din Situaţia electorilor (“Recapitulaţiunea  

elecţiunilor”) pe anii 1859-186341, publicată de Dionisie Pop  

Marţian, precum şi din listele de alegători primari, cu venit  

funciar de cel puţin 100 de galbeni şi de cei direcţi, cu venit  

funciar anual de cel puţin 1000 de galbeni, la care se adaugă  

cele ale alegătorilor direcţi de oraş, cu capital de cel puţin 6000  

galbeni (cu specificarea “isvoarelor”, care constituie acest  

capital), întocmite în această perioadă de către administraţiile  

judeţene, constatăm numărul relativ scăzut al celor cu drept  

electoral, faţă de densitatea populaţiei şi numărul total al  

boierilor, boiernaşilor şi altora (cu stare materială sau poziţie  

socială) ce se considerau îndreptăţiţi.  

De asemenea, se observă mai bine evoluţia procesului de  

destructurare a clasei boiereşti, prin apariţia a numeroase nume  

noi şi amestecul diverselor categorii de proprietari (foşti boieri)  

rurali cu cei urbani, deţinători de proprietăţi mixte (moşii,  

hanuri, prăvălii, mori, case, alte stabilimente) în oraşe şi sate42.  

În fine, reforma politică, cu componenta sa electorală, se  

impunea (şi a fost susţinută de mulţi reprezentanţi ai boierimii  

oltene) şi pentru anacronismul păstrat încă de Convenţia de la  

Paris, reflectat în raportul dintre numărul de alegători direcţi şi  

numărul deputaţilor aleşi de aceştia, în comparaţie cu acelaşi  

raport în cazul alegătorilor primari şi orăşeni (defavorabil  

ultimilor). În ansamblu, poziţia boierimii oltene faţă de reforma  

politico-electorală din perioada domniei lui Cuza, diferenţiată în  

raport cu grupările şi interesele economice, sociale şi politice,  

dar şi în relaţie cu evoluţia evenimentelor, nu urmărea  

transformarea radicală a sistemului politic sau a mecanismului  

electoral, ci controlul asupra acestora, care urma să fie asigurat  

41 Numărul total al electorilor primari, direcţi şi orăşeni era în cele cinci  

judeţe ale Olteniei de 811 în 1859 şi 1198 în 1863 – majoritatea boieri  

(Analele Statistice, anul IV, nr.13-16/1863, p.153).  

42 Mite Măneanu, Boierimea din Otenia,p. 224-225  

47  

de reprezentanţii celor două tendinţe (conservatoare şi liberală),  

în scopul promovării intereselor specifice vizând conducerea  

politică a societăţii.  

În privinţa altor reforme, adoptate în această perioadă,  

poziţia boierimii oltene este mai puţin evidenţiată de  

documente, pentru că ele nu afectau direct, imediat şi hotărâtor  

situaţia şi interesele sale (precum cele două prezentate mai sus),  

ci doar treptat şi individual. În general, în privinţa receptării  

acestor numeroase şi cuprinzătoare reforme nu mai înregistrăm  

poziţii divergente, tranşante, din partea întregii clase boiereşti,  

sau a unor grupări semnificative ale acesteia. Desigur, măsurile  

de unificare, reformare şi modernizare a armatei, spre exemplu,  

nu au trezit opoziţia boierimii oltene, care avea numeroşi  

reprezentanţi printre ofiţerii unităţilor din Ţara Românească, iar  

şeful armatei muntene era tot oltean, colonelul (marele spătar)  

Barbu Vlădoianu. Acesta a primit, fără comentarii, ordinul de a  

deplasa o parte din trupele sale – Regimentul 3 – în Moldova, în  

cadrul operaţiunii de schimbare a garnizoanelor din martie  

185943.  

În privinţa poziţiei faţă de alte reforme (a instrucţiunii  

publice, a administraţiei judeţene şi comunale, a justiţiei, a  

sistemului sanitar, a bisericii ş.a) credem că o indicaţie în sens  

favorabil ne oferă telegramele de felicitare şi adeziune adresate  

domnitorului Cuza, în noiembrie 1865, de către membrii  

corpului didactic, magistraţii, medicii, preoţii, funcţionarii  

administrativi, consilierii municipali şi judeţeni şi mulţi  

particulari, în legătură cu poziţia fermă a domnitorului în  

răspunsul către Poartă privind evenimentele din august 1865 de  

la Bucureşti44. Unii dintre semnatari sunt şi membri ai clasei  

boiereşti oltene, sau oameni legaţi, direct sau indirect, de  

aceasta.  

43 Constantin C. Giurescu, op.cit., p.92-93.  

44 Idem, p.348-349.  

48  

În privinţa importantei reforme a domeniului mănăstiresc  

(problema bunurilor funciare mai ales, dar şi a organizării  

propriu-zise) atitudinea boierimii oltene nu apare prea mult în  

evidenţă, probabil din cauza naturii destul de sensibile a  

chestiunii. Poziţiile exprimate de reprezentanţii acesteia în  

Adunările Legiuitoare (destul de ponderate) ilustrează, credem,  

orientarea proreformă în acest domeniu45. Desigur, în  

cristalizarea acestei poziţii au contat nu numai sentimentele şi  

raţionamentele de ordin naţional-patriotic, manifestate de  

boierimea olteană faţă de situaţia anacronică şi păgubitoare  

pentru ţară a averilor tuturor mănăstirilor în general, ci şi un  

motiv mai pragmatic care putea fi eliminarea unui concurent  

(mănăstirile, Mitropolia, episcopia, bisericile, ca mari  

proprietari funciari) şi slăbirea presiunii sociale asupra  

proprietăţilor boiereşti, precum şi posibilitatea arendării  

acestora (ca moşii sau domenii ale statului). Tot în aceeaşi  

ordine de idei credem că trebuie să fi contat realitatea unor  

bugete deficitare, din ce în ce mai solicitate, a căror sursă de  

alimentare putea fi îndreptată şi spre acest domeniu, protejând  

cât mai mult inevitabila impunere a propriilor venituri. Toate  

acestea credem că au influenţat atitudinea boierimii oltene faţă  

de o problemă deosebit de sensibilă, într-o provincie cu  

numeroase lăcaşuri de cult, mari mănăstiri cu domenii funciare  

întinse, la edificarea cărora contribuiseră din plin strămoşii  

boierilor de la 1863. Dacă la acestea adăugăm şi atitudinea de  

respect faţă de credinţă şi instituţiile acesteia, pe care boierii  

olteni o întreţineau încă cu sinceritate, ne facem o idee despre  

natura situaţiei şi deci a atitudinii acestei clase, legată mai mult  

ca altele de tradiţie şi valorile trecutului (create de înaintaşii  

lor), dar şi conştientă de necesitatea schimbării, trecerii într-o  

45 Constantin C. Giurescu, Suprafaţa moşiilor mănăstireşti secularizate în  

1863, în “Studii”, XII (1954), 2, p. 152-156; Istoria României, vol.IV, p  

362-363.  

49  

Referinţă Bibliografică:
Dr. MITE MĂNEANU, BOIERII ŞIREFORMELE DE MODERNIZARE ASTATULUI NAŢIONAL DIN TIMPUL DOMNIEI LUIALEXANDRU IOAN CUZA(2) / Varvara Magdalena Măneanu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 924, Anul III, 12 iulie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Varvara Magdalena Măneanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Varvara Magdalena Măneanu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!