Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Modele > Mobil |   


Autor: Aurel V. Zgheran         Publicat în: Ediţia nr. 1111 din 15 ianuarie 2014        Toate Articolele Autorului

Dr. Cristian Ionaşcu. Vindecări inautentice şi vindecări autentice
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Având în vedere multitudinea de firi, în multitudinea de oameni ai planetei, nu există certitudini pentru un răspuns la întrebarea: ce este durerea?! Dar există distincţie între modurile particulare ale durerii - există durerea spiritului, cu infinite cauze şi infinite efecte, există durere fizică, de asemenea, cu infinite cauze şi infinite efecte. Spre deosebire de durerea sufletească, durerea fizică se poate localiza pe părţi corporale.  

Dificultatea răspunsului la întrebarea „ce este durerea?”constă în faptul că nu se poate afla nemijlocit, iar din acest motiv, până la şi de la un moment, e insurmontabilă. Oare medicii cunosc răspunsul?  

Dacă s-a stabilit, în limitele perceperii umane, că existentul uman este ontologic, caracterizabil în statutul de fiinţă superioară, specificul durerii se explicitează în noi înşine, sau are o sinuoasă desfăşurare de la origine, până la descoperire şi tratare? Atât inconvenientele şi suferinţele sufleteşti care au o ţintă indefinibilă, cât şi durerea fizică au de a face cu ştiinţa, inspiraţia, îndemânarea, credinţa, responsabilitatea, chiar sacrificiul personal, nu o dată, al medicului. Boala este poarta prin care iadul răbufneşte la om şi îl îngenunchiază. Sunt atâtea neconvingătoare încercări prin care omul caută vindecarea, dar aproape toate, fără medic se găsesc neputincioase. De la o vindecare inautentică, la una autentică, domeniul medical e singurul dovedibil ştiinţific, toate celelalte rămânând blocate în cazuri particulare.  

Unul dintre medicii spre care multe străzi din oraşul Buhuşi ar trebui să aibă indicatoare este dr. Cristian Ionaşcu. Ceea ce se încadrează în primul plan al calităţilor acestui medic, oltean craiovean, de origine, moldovean prin adopţie, spre un mare bine pentru comunitatea din Buhuşi, este optimismul care se deduce din gândirea sa şi se edifică în relaţia medic-pacient, în mod deschis şi explicit. Venirea la acest medic, a bolnavului, este venirea la speranţă, pe când plecarea de la el înseamnă întoarcerea acasă cu o îndreptăţire a acestei speranţe. Medicul Cristian Ionaşcu se călăuzeşte în profesie pe o alegere între alegeri: speranţa de viaţă! Nu trădează nicio clipă impasul. Din punctul său de vedere, boala, înainte de a fi în interiorul omului este în drumul lui, între om şi boală fiind o intersecţie la care se poate face o despărţitură radicală, cu medicul drept chezăşie.  

Cristian Ionaşcu este medic de Medicină generală, medic de familie şi are în veghe sănătatea unei bune părţi a locuitorilor oraşului Buhuşi. Medic cunoscut de toţi în oraş, este beligerant la întâlnirea cu armata germenilor dramelor umane cauzate de boli, aceste boli de toate zilele şi de toate năpastele, ale noastre! Are o comunicare agreabilă cu oamenii din oraş, se cunoaşte cu toată lumea, se cufundă şi se confundă în marile şi micile confruntări ale cotidianului buhuşean. Este atât de ataşat vieţii oraşului, încât s-ar considera injustificabil, ca unul dintre concitadini, dacă nu ar ar fi exemplul realităţii că omul este om prin ceea ce face. Ca medic a contribuit şi contribuie la sănătatea oamenilor prin care dă o semnificaţie supremă a acestui deziderat.  

De fapt, nu numai medicul Cristian Ionaşcu, ci şi soţia sa, Minerva Ionaşcu, asistent şef la Spitalul Orăşenesc Buhuşi, se regăsesc în aceste spuse, constituite în puncte de sprijin fixe, ale raţiunii de a fi cadru medical şi deopotrivă semen cu cei care au nevoie de ştiinţa şi conştiinţa celui de sub raza jurământului lui Hipocrate. Nu poate exista medic fără puncte de sprijin în medicină, nici fără repere în umanism, fără ancorări în regulile axiologice ale sociabilului.  

Medicul Cristian Ionaşcu şi soţia sa, asistenta Minerva Ionaşcu nu surprind, deoarece la Buhuşi există o gardă de medici eminenţi, dar ceea ce îi individualizează este o rară popularitate, o necrezută apropiere de oameni, începând cu femeia de serviciu din casa scării, continuând cu domnişoara de la chioşcul de ziare, până la ultimul locuitor din colectivitate (ultimul, ca enumerare, nu ca ordine). Medicul Cristian Ionaşcu este unul dintre discipolii lui Hipocrate care luptă pentru sănătatea semenilor până la situaţiile-limită. Indiscutabil, copiii, bătrânii, mamele îi datorează pe lângă ceea ce e de datorat medicului, faptul că ştie ce şi cum să vorbească fiecăruia dintre aceştia!  

(Aurel V. ZGHERAN aurel.vzgheran@yahoo.com)  

Referinţă Bibliografică:
Dr. Cristian Ionaşcu. Vindecări inautentice şi vindecări autentice / Aurel V. Zgheran : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1111, Anul IV, 15 ianuarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Aurel V. Zgheran : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aurel V. Zgheran
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!