Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Analize > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 272 din 29 septembrie 2011        Toate Articolele Autorului

DOSARELE SECRETE ALE ISTORIEI ROMANIEI cap. 11
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Sub semnul curcubeului Intrarea în NATO a României  
  
22 NOIEMBRIE 2002 a însemnat pentru România data angajării totale pe drumul politic şi militar al S.U.A. Vizita preşedintelui american la Bucureşti, George W. Bush (junior) a însemnat, de aceea, mai mult decât alăturarea României de Alianţa americană a NATO. Prezenţa sa a însemnat predarea necondiţionată a României către politica sionistă a Statelor Unite ale Americii.  
  
Iată cum relata preşedintele român, Ion Iliescu, acea zi: "Pe 22 noiembrie, ne-am întors la Bucureşti [de la "Summit-ul"de la Praga - n.n.]. A doua zi, capitala ţării primeşte vizita preşedintelui S.U.A., George W. Bush. Este o zi ploioasă, aşa cum se prognozase. Nu ne sperie ploaia, venim! , declara preşedintele Bush, la Praga, în convorbirea pe care am avut-o. Un curcubeu care a răsărit peste capitală în timpul mitingului şi pe care înaltul oaspete l-a semnalat ca pe un veritabil simbol... a făcut ca ploaia şi rafalele de vânt să fie mai puţin luate în seamă. Am deschis mitingul din Piaţa Revoluţiei, spunând: Domnule Preşedinte, nu am reuşit să influenţăm natura şi să evităm ploaia... Românii şi-au dorit să fie partenerii Americii. Astăzi li se împlineşte un vis şi un ideal, graţie şi dumneavoastră, domnule preşedinte Bush. _  
  
Faptul că nu numai preşedintele Bush a acordat o valoare simbolică curcubeului ce apăruse în timpul ploii şi vântului deasupra mitingului de la Bucureşti, ci şi preşedintele român Iliescu, o dovedeşte chiar lucrarea din care am citat (Ion Iliescu, Integrare şi Globalizare. Viziune Românească, Bucureşti 2003), a cărei copertă plasează globul pământesc peste un curcubeu cosmic. Cert este că, în numai câteva luni, România a intrat în război împotriva Irakului, alături de S.U.A. şi Marea Britanic, fără a fi membră NATO, fără ca acest război să fie unul al Alianţei militare Atlantice, împotriva voinţei Europei şi a Organizaţiei Naţiunilor Unite, care nu au aprobat războiul.  
  
Vom încerca să descoperim ce "valoare simbolică"poate avea curcubeul, atât în lume, cât şi la români, dar mai întâi trebuie să ştim mai multe despre miza războaielor din Golful Persic (şi Irakul) şi despre faţa nevăzută a preşedintelui Bush.  
  
Pentru aflarea mizei reale a războaielor repetate din Golf, cei mai buni analişti s-au dovedit a fi cei francezi. Iată ce arăta Le Figaro (din 5 noiembrie 1990, sub semnătura lui Alain Peyrefitte), privind declanşarea în 1991 a războiului împotriva Irakului:  
  
"Două puternice grupuri de presiune au împins Statele Unite la declanşarea conflictului.  
  
- Lobby-ul evreiesc, deoarece eliminarea lui Sadam Hussein înlătură ameninţarea celei mai puternice ţări arabe... Evreii americani joacă în sistemul mediatic de dincolo de Atlantic un rol esenţial. Compromisul permanent între Preşedinte şi Congres conduce Casa Albă să ţină seama foarte mult de insistenţele lor.  
  
- Lobby-ul afacerilor... a ajuns să creadă că războiul putea relansa economia. Al doilea război mondial şi enormele comenzi pe care le-a adus Statelor Unite, nu a pus el oare capăt crizei din 1929 din care nu ieşiseră cu adevărat? Războiul din Coreea nu a provocat el un nou boom? Blagoslovitul război care ar readuce prosperitatea în America. 
  
.."Că Israelul, în interesul său geo-strategic, se străduie de mulţi ani să implice statele lumii, în primul rând S.U.A. (primul stat sionist al lumii), într-un război de distrugere a Irakului, este dovedit de adoptarea "Planurilor Strategice ale Israelului pentru anii '80"de către Organizaţia Mondială Sionistă, în care se regăseşte următorul pasaj:  
  
"Bogat în petrol şi dat pradă luptelor intestine, Irakul este pe linia de ţintă israeliană. Distrugerea sa ar fi, pentru noi, mai importantă decât cea a Siriei, căci el este cel care reprezintă, pe termen scurt, cea mai serioasă ameninţare pentru Israel"(după periodicul israelian Kivounim, Ierusalim, nr.14, februarie 1982).  
  
"Nu lipsesc exemplele când lobby-ul israeliano-sionist a reuşit să impună Statelor Unite o atitudine contrară intereselor americane, dar utilă politicii Israelului"- scria la rândul său Roger Garauday. Iată câteva exemple. Preşedintele Comisiei de Politică Externă a Senatului S.U.A., senatorul Fullbright, a decis să-i aducă pe principalii conducători sionişti în faţa unui comitet care a scos la lumina zilei activităţile lor subterane. El a rezumat rezultatele anchetei într-un interviu...: Israelienii controlează politica Congresului şi Senatului ... La alegerile următoare, Fullbright avea să-şi piardă locul de senator...  
  
În cartea sa, They dare to speak out, Paul Findley, care a fost, timp de 22 de ani, deputat în Congresul S.U.A., descrie modul actual de funcţionare al lobby-ului sionist şi puterea sa. Această adevărată sucursală a guvernului israelian controlează Congresul şi Senatul, Preşedinţia, Departamentul de Stat şi Pentagonul, ca şi mijloacele mas-media, şi îşi exercită influenţa în Universităţi, ca şi în sânul Bisericilor...  
  
În fiecare an, oricare ar fi restricţiile pentru toate celelalte capitole ale bugetului, creditele pentru Israel sunt tot mai mari. Spionajul funcţionează de aşa manieră încât dosarele cele mai secrete sunt în mâinile guvernului israelian...  
  
Adlai Stevenson [fost candidat la preşedinţia S.U.A.], reamintind că 43% din ajutorul extern american este destinat Israelului (3 milioane de locuitori), în detrimentul a 3 miliarde de locuitori înfometaţi ai globului, concluziona: Primul ministru al Israelului are mai multă influenţă asupra politicii externe a S.U.A. în Orientul mijlociu decât are în propria sa ţară ...  
  
Toate mijloacele sunt bune pentru lobby-ul sionist [în S.U.A.]. De la presiunea financiară la şantajul moral, trecând prin boicotul mijloacelor media şi al editorilor şi prin ameninţarea cu moartea. Congresmanul Paul Finley concluziona:  
  
Oricine critică politica Israelului trebuie să se aştepte la dureroase şi neîncetate represalii şi chiar la pierderea mijloacelor sale de existenţă, prin presiunile lobby-ului israelian. Preşedintele se teme de el. Congresul cedează tuturor exigenţelor sale. Cele mai prestigioase universităţi au grijă să îndepărteze din programele lor tot ceea ce i se opune...  
  
Anticipând genial ceea ce avea să se întâmple în anul 2003, când două puternice state europene, Germania şi Franţa, s-au opus implicării militare a NATO (ale cărei membre erau) în noul război asupra Irakului, francezul Michel Bugnon-Mordant publica în Elveţia, în anul 1997, următoarea analiză:  
  
În ianuarie 1994 Statele Unite ale Americii au făcut să fie acceptată ideea unei lărgiri a NATO către ţările Europei de Est, inclusiv România. Strategia era impusă de necesitatea ca S.U.A. să îşi găsească noi sateliţi militari cu care eventual să poată contracara o centrifugare a altor puteri militare (europene) de către centrul militar american sionist. Primul pas fusese făcut după primul război din Golf, din 1990. Astfel, Reuniunea NATO a Consiliului ministerial din decembrie 1992, redefineşte Alianţa Atlantică ca pe "un instrument pentru schimbarea Europei în ansamblu". Planul fusese pus în mişcare - după cum arată Bugnon-Mordant - de către strategii americani evrei, amiralul Jeremia şi sionistul Paul Wolfowitz (actualmente adjunct al şefului Pentagonului), care au dorit "excluderea cu orice preţ a apariţiei unei puteri susceptibile de a rivaliza cu unica superputere actuală. De aceea s-a prevăzut crearea unei forţe de reacţie rapidă ale cărei structuri să permită un grad mai mare de integrare decât însăşi NATO... Schimbările cruciale ce au intervenit de la prăbuşirea lagărului comunist i-au incitat pe americani să-şi continue avantajul. Adaptarea efortului de apărare la contextul astfel creat, menţinerea supremaţiei lor politice şi militare în lume constituie două priorităţi. Războiul rece fiind încheiat, este potrivit să se păstreze un dezechilibru vizând să împiedice naşterea unei puteri rivale. Rapoartele prezentate preşedintelui Bush [tatăl actualului preşedinte] de Pentagon în 1992, cel al lui Paul Wolfowitz [evreu sionist] şi ce al amiralului Jeremia sunt perfect explicite în ceea ce priveşte obiectivul vizat: extinderea hegemoniei Statelor Unite asupra întregului glob prin toate mijloacele militare, culturale, politice şi economice necesare.  
  
A doua miză a războiului asupra Irakului este evident petrolul. În acest sens, M. Bugnon-Mordant, arăta că între 1953-1990, toţi secretarii de stat americani au fost, direct sau indirect, legaţi de marile societăţi petroliere (reproducem numai câteva exemple: J.F. Dulles - Standard Oil şi Fundaţia Rockefeller, evreul Henry Kissinger - Council of Foreign Relations Rockefeller Brothers Fund; Cyrus Vance - Rockefeller Foundation şi Comisia Trilaterală; Alexander Haig - director la Chase Manhattan Bank; George Schultz -Berchtel Corporation şi Gulf Oil; James Baker - Exxon, Mobil Oil şi Standard Oil), "înainte de toate, ofensiva anti-irakiană trebuie plasată în perspectiva mai largă a luptei pentru păstrarea dreptului occidental - în esenţă american - asupra acestei materii prime, care este petrolul. Unul dintre mijloacele cele mai eficiente de spoliere a lumii a treia este ilustrat de această acaparare a materiilor sale prime...  
  
Pe 6 octombrie 1973, Siria şi Egiptul lansează o ofensivă generală împotriva Israelului, iar a doua zi, Irakul naţionalizează Exxon şi Mobil Oil, companii americane implantate pe teritoriul său. S.U.A. răspund printr-un embargou împotriva Irakului la care Franţa refuză să se alăture. În faţa ţărilor arabe care din acel moment înclină spre orbita americană (Egiptul, Siria) şi în faţa agresivităţii Israelului, Irakul alege "fuga înainte"care îl conduce la o formă de izolaţionism, între timp, dependenţa Statelor Unite de petrolul din Golf le împinge să vrea să domine mai ferm regiunea...  
  
[Legat de primul război asupra Irakului, din 1990,] fostul preşedinte Richard Nixon [marioneta politică a evreului Henry Kissinger] preciza:  
  
"Nu mergem acolo să apărăm democraţia fiindcă Kuweitul nu este o ţară democratică şi nici nu se află aşa ceva în regiune. Nu mergem acolo ca să răsturnăm o dictatură, fiindcă în acest caz n-am mai fi aliaţi cu Siria. Nu mergem acolo pentru a apăra legalitatea internaţională. Mergem acolo, şi trebuie să mergem, fiindcă nu permitem să fie atinse interesele noastre vitale".  
  
Legat de obiectivul geostrategic al războiului împotriva Irakului, Bugnon-Mordant arăta că Irakul, care a naţionalizat companiile petroliere americane, întărit din punct de vedere militar şi politic de războiul împotriva Iranului, ameninţa să devină o mare putere regională, principal pericol la adresa Israelului:  
  
"Faţă de apariţia unei noi ordini mondiale desemnate de Washington, independenţa irakiană era percepută ca intolerabilă. Ocupaţi cu reinstaurarea unei ordini coloniale altădată dirijată de britanici, Statele Unite s-au trezit confruntate cu o naţiune capabilă să strice jocurile...  
  
În sfârşit, permiţând Israelului să-şi întărească poziţia hegemonică în zonă, Statele Unite făceau rău Europei, deteriorând relaţiile dintre aceasta şi ţările arabe. Ele dădeau o dublă lovitură, strivind din faşă noua veleitate a lumii arabe de a-şi realiza unitatea, murdărind în acelaşi timp în mod durabil imaginea Europei, în special a Franţei, în ochii ţărilor arabe.  
  
De fapt, nu numai că ţările europene au fost trimise acasă după război fără a obţine cel mai mic avantaj, dar au mai şi fost excluse de la toate tranzacţiile ce aveau să urmeze. Noua ordine mondială apărută din războiul din Golf [după 1991] a fost instaurată sub conducerea exclusivă a Statelor Unite, fără ca ţările europene să aibă vreun cuvânt de spus. A fost restaurată vechea ordine colonială." 
  
*  
  
Prezentând "Războiul din Golf şi manipularea spiritelor"(prin mass-media, Michel Bugnon-Mordant arată că Irakul revendicase Kuweitul încă din anii treizeci, căci graniţele statelor arabe din secolul XX au fost fixate în funcţie de interesele particulare ale Statelor Unite şi ale Marii Britanii. Apoi, "atât petrolul, cât şi voinţă Israelului au jucat un rol primordial în decizia administraţiei Bush de a declanşa un conflict. Mai mult decât atât, creşterea puterii în regiune a Irakului, capabilă virtual să contracareze planurile americano-israeliene în acest loc al lumii, a apărut insuportabilă Washingtonului. De unde şi campaniile de presă incendiare atât în Statele Unite, cât şi în Israel, reluate şi susţinute de toate marile mijloace mass-media europene...  
  
Nu s-a precizat nimic despre cererile presante prezentate Kuweitului de către Irak, cereri respinse de fiecare dată ca fiind nefondate... în realitate, Statele Unite au vrut acest război şi l-au provocat. Cum se explică altfel intransigenţa nejustificată de care a dat dovadă George Bush (tatăl) faţă de cererile lui Saddam Hussein din august 1990 până în februarie 1991? Bagdadul a emis nu mai puţin de şase propuneri de pace, toate admiţând retragerea irakiană din Kuweit... În fine, la 26 februarie 1991, Irakul accepta să se retragă necondiţionat din Kuweit. La fiecare dintre aceste cereri, preşedintele Bush a răspuns printr-un refuz categoric.  
  
Minciunile, falsificările, manipulările de fapte operate de presa scrisă, televiziunea şi radioul de dincolo de Atlantic în timpul conflictului - sprijinite fără restricţii de presa oligarhică mondială - sunt nenumărate. Avem cu toţii încă în minte invenţiile referitoare la "extraordinara"putere a artileriei irakiene, la Irak ca "a patra armată din lume", la "mărturiile spontane"despre jafurile soldaţilor irakieni în Kuweit, dintre care cea mai emoţionantă a fost cea a unei fete din popor ce s-a dovedit ulterior a fi fiica ambasadorului Kuweitului la Washington. Să mai adăugăm un alt fapt deosebit de grav şi de sinistru augur: reportajul televizat arătând cum soldaţii irakieni deconectau incubatoarele dintr-o maternitate din Kuweit, provocând moartea tuturor noilor născuţi urma să se dovedească a nu fi altceva decât un "produs"comandat de autorităţile kuweitiene şi fabricat de o societate de comunicaţii americană, în vederea condiţionării opiniei internaţionale.  
  
Referitor la lobby-ul sionist ce este determinant asupra factorilor de decizie ai S.U.A. se impune a fi relevată radiografia rezultată din emisiunea "Arena"din 23 martie 2003 de la BBC. Elementul religios reprezintă discursul preponderent al camarilei de la Casa Albă, îndeosebi al preşedintele George W. Bush (junior), iar direcţia aceasta a fost impusă de către Carl Rove, actualul său consilier politic. Acesta este comparat cu ideologul propagandei naziste ("un Goebbels al Americii") şi este considerat, de unii, "creierul"administraţiei Bush.  
  
"Probabil că n-a mai existat niciodată până acum la Casa Albă un consilier prezidenţial atât de important şi de influent precum Carl Rove -scria Times. Rove a fost şeful campaniei electorale a preşedintelui Bush şi a avut intuiţia de a aduna, într-un singur electorat, pe credincioşii fervenţi ai diverselor biserici evanghelice şi pe reprezentanţii marilor firme texane din domeniul exploatării petrolului".  
  
Rove şi Bush sunt conectaţi prin mii de fire la aceste cercuri creştine "fundamentaliste"ce au o expresie politică în "Cristian Coalition"în cadrul cărei acţionează cu maximă eficienţă comunitatea creştinilor sionişti. Afirmând că respectă litera Scripturii, ei consideră că Israelul este poporul ales de Dumnezeu. Concluzia imediată este ca Israelul trebuie sprijinit de creştinii din întreaga lume, acum şi întotdeauna. Un exponent al acestui curent este postul de radio american Prietenii Israelului, extrem de activ şi audiat. Interpretând în fel şi chip textele VECHIULUI TESTAMENT, postul susţine interesele israeliene în Orientul Apropiat, motivând religios evenimentele politice şi militare actuale.  
  
Acelaşi limbaj religios este folosit, abuziv, în primul rând de către intelectualii evrei ce au sprijinit candidatura lui George Bush Jr, în primul rând de către Paul Wolfowitz, actualul adjunct al ministrului Apărării. Evreul Wolfowitz este în materie de politică militară ceea ce este Rove în materie de politică internă şi strategie electorală. Wolfowitz a elaborat încă din 1992 un "studiu de apărare"ce a devenit actuala politică a preşedintelui Bush. Potrivit acestui studiu, Pentagonul trebuie să impună "o nouă ordine mondială", în care S.U.A. să fie puterea de necontestat a lumii şi să descurajeze orice competiţie venită din partea unor state pecum Germania sau Japonia, în studiul lui Wolfowitz apărea şi ideea atacului preventiv, recent aplicată asupra Irakului, fapt ce a adus un incontestabil avantaj geo-strategic Israelului.  
  
Cu câţiva ani înainte de a veni la putere alături de preşedintele Bush, Wolfowitz a creat un aşa-zis "Grup de analiză militară"(numit Project for New American Century) împreună cu actualul vicepreşedinte Dick Cheney şi cu un fost subsecretar de stat din Ministerul Apărării, Richard Pearl. În anul 2000 acest Grup de puternică culoare sionistă redacta o analiză în care spunea că S.U.A. trebuie să se asigure că, în secolul XXI, deţine supremaţia militară în lume, dar că pentru aceasta ar fi fost nevoie de un "eveniment catalizator, de o catastrofa de proporţiile actului de la Pearl Harbor, ce a decis intrarea Americii în cel de-al II-lea război mondial". Evenimentul s-a produs, ca prin minune, la 11 septembrie 2001 prin atacul terorist din S.U.A. Apare curios că Mossad-ul ştia despre atentat, iar aproape toţi cei circa 6000 de evrei americani care lucrau la World Trade Center (zgârie-norii Gemeni) au întârziat în acea zi la serviciu, scăpând astfel nevătămaţi.  
  
Francezul Thierry Meyssan, în lucrarea sa, 11 Septembrie 2001-Terifianta Impostură, demonstrează că adevărata miză a "atentatului"a fost cea mai puternică lovitură bursieră din istoria S.U.A., iar că beneficiarii acestei lovituri sunt cu totul alţii decât cei ce au fost ulterior acuzaţi (lumea musulmană în general). Mai mult, Paul Wolfowitz personal a fost cel ce a coordonat cu duritate activitatea serviciilor secrete americane pentru a ascunde o serie de fapte opiniei publice şi pentru a putea prezenta ca real fabricatul oficial privind "actul terorist"de la 11 septembrie. Astfel, F.B.I. a impus companiilor aeriene să nu comunice cu presa, ascunzându-se astfel că teroriştii anunţaţi de oficiali nici nu s-au aflat în avioanele prăbuşite. Tot F.B.I.-ui a confiscat ziariştilor ore întregi de peliculă video ce au înregistrat evenimentele, conţinutul acestora rămânând secret.  
  
"Urmarea atentatului - concluziona postul B.B.C. - a fost că America a atacat Afganistanul, apoi Irakul. Nu se ştie cui îi vine rândul şi când". A început instalarea efectivă a Noii Ordini Mondiale, la cârma acesteia aflându-se în faţă S.U.A., iar în spate evreii sionişti, precum Wolfowitz şi echipa sa (D. Rumsfeld, R. Pearl şi alţi). Chiar şi administraţia militară a Irakului, după război, a fost stabilită tot de către "strategul"evreu de la Pentagon. Secondat de foşti şefi de la C.I.A. sau de consilieri evrei americani (circa 30 de "ofiţeri în rezervă, funcţionari şi experţi"), şeful noii administraţii a Irakului (reprezentanţă a Pentagonului numită ipocrit Oficiul pentru Reconstrucţie şi Asistentă Umanitară) a fost favoritul lui Wolfowitz, respectiv generalul scos de la naftalină Jay Garner, ale cărui nume şi prenume îl indică a fi tot evreu (Jay este un nume răspândit printre evreii americani; a se vedea Jay Pritzker, evreul care a vrut să preia în 1997 Hotelul Bucureşti, împreună cu israelianul Sammy Ofer). Ţinta lui Garner: petrolul irakian. La scurt timp, Garner a fost înlocuit de evreul sionist Paul Brener, prezent de la început în oculta Rumsfeld-Wolfowitz.  
  
Ocuparea Irakului i-au adus administraţiei americane, controlul asupra unor uriaşe rezerve petroliere, situate pe locul doi ca mărime în lume. României, coparticipantă alături de S.U.A., nu i-a adus nimic, deşi în momentul angajării ţării, premierul Năstase afirma că trebuie să luptăm împotriva Irakului pentru a recupera datoria acestuia de 1,7 miliarde de dolari faţă de România. Cacialmaua s-a dovedit curând, căci administraţia americană a Irakului, interesată în profitul personal la resurselor acestuia, a hotărât anularea datoriilor externe irakiene. Oricum, în curând, deşi războiul s-a încheiat, în România vor fi amplasate numeroase trupe americane, dislocate din alte părţi ale lumii. Aceşti soldaţi americani sunt disculpaţi, prin acordul semnat de premierul Adrian Năstase, de orice răspundere, până şi în faţa Curţii Penale Internaţionale, pentru fapte ce le-ar putea comite pe teritoriul românesc: crime, jafuri, molestări, violuri. Evreii de la Washington doresc, însă, să ne mai târască într-un război. "Mossadul avertizează: Urmează Siria", "Ari Fleischer: Siria este un stat terorist _, titra Ziua din aprilie 2003. La propunerea lui Paul Wolfowitz de atacare a Siriei, Congresul S.U.A. a răspuns însă: NU. Rezultatul mondial al acestei aventuri militare în Irak: relansarea cursei înarmării nucleare. Corea de Nord a denunţat recent tratatul semnat cu Corea de Sud, afirmând că experienţa Irakiană o obligă să îşi la măsuri de apărare. Alte state o vor face pe ascuns, pregătind o conflagraţie mondială, în care României i s-a ales soarta de ţintă.  
  
*  
  
Curcubeul invocat de preşedinţii S.U.A şi României în 22 noiembrie 2002 ca fiind un simbol de bun augur, a condus la situaţia certă a intrării României în războiul împotriva Irakului, alături de S.U.A., şi la instalarea de trupe străine pe teritoriul românesc. Dacă ne amintim, acelaşi Paul Wolfowitz, în 1991-1992, pe vremea mandatului lui George Bush tatăl, a demarat proiectul creării unei "forţe rapide de intervenţie"care obliga la atragerea României de partea S.U.A. în cadrul Alianţei militare a NATO. Dacă Alianţa sionisto-americană avea nevoie de România, de ce a mai fost nevoie şi de umilinţa condiţionării noastre de către americani, în vederea concesionării de întreprinderi româneşti, la schimbul primirii în echipă?  
  
Vremea rea de la Bucureşti din 22 noiembrie 2002 punea sub semnul întrebării succcesul vizitei preşedintelui Bush, fapt ce preocupa oficialii români, după cum o demonstrează declaraţia preşedintelui Iliescu: "Nu am reuşit să influenţăm natura şi să evităm ploaia!". Au reuşit însă, probabil, să creeze cu tehnica din dotare un curcubeu artificial, care s-a suprapus în centrul Bucureştiului peste ploaia măruntă însoţită de vânt.  
  
Curcubeul reprezintă în simbolistica societăţilor secrete mondialiste spiritul Noii Ordini Mondiale. El este, în principal, simbolul mişcării New Age"(Noua Vârstă), mişcare sincretică religioasă încurajată în statele occidentale ca o adevărată nouă religie a lumii noi. Prin extensie el este preluat de către întreaga mişcare mondialistă. Preşedintele român Ion Iliescu îl reproduce pe coperta lucrării sale Integrare şi Globalizare (Viziunea Românească). Simbolistica arhaică şi universală a curcubeului, de pod spre trecerea , într-o altă lume (de regulă subterană, cum este cea căutată , - de masoni prin formula V.I.T.R.I.O.L - Vista Interiora Tera etc. -), l-a făcut să reprezinte, pentru adepţii Noii Ordini Mondiale, trecerea spre aceasta. Serge Monaste , ziarist canadian asasinat, dezvăluind planul celor mai mari 6 bănci mondiale şi al consorţiilor energerice de pe planetă, prin "Protocoalele"ce pleacă de la reuniunile secrete organizate cu M. D. Rothschild începând din 1956 (şi care conspiră la controlul tuturor organismelor internaţionale) aminteşte de "Clasificarea Curcubeu a Noii Ordinii Mondiale". Cele şapte culori ale curcubeului mai corespund şi celor şapte trepte ale scării masonice.  
  
La români, curcubeul are însă o semnificaţie aparte şi distinctă. Pe linia unor tradiţii arhaice universale el poate prevesti evenimente nefaste. La chinezi, de exemplu, el poate să preceadă şi anumite tulburări în armonia universului şi chiar să capete o semnificaţie rău prevestitoare. "Când un stat este în pericol să piară, scria înţeleptul antic Huai Nanzi, cerul îşi schimbă faţa... şi apare un curcubeu". Tot în Asia, raporturile cer-pământ prin intermediul curcubeului, implică boala şi moartea. Dacă îl arăţi cu degetul (cum a făcut preşedintele Bush la Bucureşti) epidemiile devastatoare sunt sigure (curând a apărut în lume, cu focarul în China, epidemia mortal Sindromului Acut Respirator). Chiar şi în Africa, apariţia curcubeului vesteşte boala şi moartea. În numeroase tradiţii, ca şi în cele româneşti, asocierea ploaie-curcubeu evocă imaginea şarpelui mitic. În Asia el este Naga ieşind din pământ. Conform lui Rene Guenon, aceeaşi simbolistică poate fi regăsită în Grecia antică şi în Africa. La români el este privit ca un imens balaur ce bea apele pământeşti, fie ca un gen de sorb sau punte pe care balaurii iau apă din hăurile pământului, în unele descântece se afirmă că el bea "apă turbată"fiind "Şarpe vărgat peste Prut aruncat". Curcubeul e drumul balaurilor, spunea o bătrână româncă (Niculiţă-Voronca, Datinile şi Credinţele Poporului Român).  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
DOSARELE SECRETE ALE ISTORIEI ROMANIEI cap. 11 / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 272, Anul I, 29 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!