Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Analize > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 274 din 01 octombrie 2011        Toate Articolele Autorului

DOSARELE SECRETE ALE ISTORIEI ROMANESTI - cap. 14
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
ASALTUL ASUPRA AGRICULTURII ROMANESTI 
  
Cel mai mare domeniu funciar evreiesc, în România.  
  
Statul Israel are o suprafaţă de numai 20.700 km2 de aproape 10 ori mai puţin decât România. Aşa se face că prezentele revendicări ale evreilor în România depăşesc deja suprafaţa Israelului. Acestea trebuie aplicate îndeosebi cu începere din anul 2003. De exemplu, mai mult de jumătate din centrul oraşului Iaşi este deja revendicat de un singur evreu. Aceeaşi soartă o au mai mulţi masivi muntoşi din Carpaţi: 36 de evrei din lumea întreagă (precum Hellen Foghel din Dallas, Milan Stern din Viena, Rachel Kochari Stern, Zinder Foghel şi Baruch Hagher, toţi din Israel), revendică 42.412 hectare din Munţii Borşei (zonele alpine: Izvorul Ursului, Vârful Mare, Preluca, Dealul Bucăţii, Piatra Obreja, Hăşmar, Şesuri, Sîlhoiu, Bîrjava, Cislele, Sălăşinuri, Bălăsina). Un rabin din Israel solictă două străzi din Oradea, cu sute de case, iar un alt israelian cere l km de plajă, în zona Cazinoului din Constanţa.  
  
Cu toate acestea, până în prezent o adevărată ofensivă, făţişă, nu a fost declanşată de evrei asupra proprietăţii funciare din România decât pe calea revendicărilor, pentru acapararea de mari suprafeţe agricole aşteptându-se noul cadru legislativ generat de modificarea Constituţiei României, pusă la cale pentru anul 2003.  
  
Au existat totuşi precedente, care ne vor demonstra că, pe lângă acapararea imobiliară a industriei şi serviciilor, şi agricultura românească reprezintă o importantă ţintă pentru evreii de pretutindeni. Ion Marin, directorul publicaţiei Ultima Oră, scria în aprilie 1998:  
  
"În Bărăgan, pământul se vinde pe nimic. Cu 2-3 milioane de lei pogonul, uneori nici atât, 200-300, maximum 400 de dolari. În vreme ce, în ţările civilizate, preţul pământului, nici pe departe atât de roditor, este de zece până la o sută de ori mai mare. Preţ pe care l-ar merita şi pământul românesc, dacă tot am ajuns să-l vindem. Străinilor - aşa cum, chipurile, nu permite legea circulaţiei terenurilor, dar împotriva căreia subterfugiul este ca şi găsit: cetăţenia (română) stipulată în Constituţie s-ar referi numai la persoanele fizice, nu şi la cele juridice. Altfel spus, toate SRL-urile cu capital străin, Ltd-urile, societăţile mixte şi chiar străine sută la sută pot cumpăra pământ în România imediat ce legea circulaţiei pământului o va permite. De altfel, în Bărăgan se vehiculează de pe acum intenţia unui mare grup financiar, de origine evreiască, de a cumpăra câteva sute de mii de hectare, pe care să le comaseze şi să constituie aici, în România, cel mai mare domeniu funciar. Comparabil ca suprafaţă cu cel din Israel, pe care românii vor munci ca sclavi, cum spunea într-un articol, publicat în ziarul nostru, dl. prof. dr. docent Dumitru Teaci. Cert este că în perspectiva marii vânzări a teritoriului ţării, a părţii celei mai productive şi tentante, politicile antieconomice şi antinaţionale au condus la deprecierea acestui bun fundamental al unei naţii, până la valori execrabile, inimaginabile, de 200-300 dolari hectarul! Preţul unei biciclete mai bune sau al unui cal mai prost. Sau, ca să fim şi mai exacţi, un pogon de pământ în Bărăgan a ajuns să coste cât un porc de o sută de kile, vândut în târg la Slobozia. Este o bătaie de joc la care nu credeam că se va ajunge.  
  
Joi, 9 aprilie 1998, la Antena l Slobozia i-am avut ca invitaţi pe doi dintre cei mai autorizaţi reprezentanţi ai tălpii ţării, dl. Răzvan Ciucă, directorul Muzeului Agriculturii din România şi dl. Savu, directorul cu probleme de patrimoniu la Direcţia Agricolă Ialomiţa. Tema dezbaterii, în timpul căreia s-au primit zeci de telefoane, a fost tocmai cea de faţă: a vânzării pământului pe nimic. Domnul Ciucă a făcut ample referiri la valoarea adevărată a pământului, la ce a însemnat el pentru ţăranul român şi a lansat un apel deţinătorilor actuali de a nu-l vinde, sub nici un cuvânt, la preţul de batjocură ce li se oferă." 
  
*  
  
Mosser răscoală ţăranii din Hunedoara. Relatarea aparţine ziarului Ziua din 11.11.1998:  
  
În 1995 Aurel Sfârlogea, viceprimarul comunei Zam, din judeţul Hunedoara, le-a propus ţăranilor din satul Pojoga să facă afaceri cu investitorul "francez"Hugo Mosser. El le-a spus ţăranilor că evreul francez vrea să cumpere grajdurile fostei Cooperative Agricole de Producţie şi că intenţionează să deschidă în sat o mică afacere, care ar fi oferit 60 de locuri de muncă. Evreul le-a mai promis acestora că, dacă va achiziţiona grajdurile, le va aduce şi o combină din Franţa. În timp, însă, "francezul"şi-a dat arama pe faţă şi a dovedit că este doar un escroc. De trei ani terorizează satul, ameninţând ţăranii cu pistolul şi ucigându-le orătăniile, în ciuda faptului că localnicii au trimis zeci de memorii autorităţilor, nimeni nu a intervenit pentru a soluţiona conflictul.  
  
Afacerea cu Mosser s-a perfectat în casa consilierului Iacob. La venirea în Pojoga, Hugo Mosser i-a anunţat pe săteni că va construi o mică industrie în cătunul lor şi le va aduce chiar o combină franţuzească. Toate aceste promisiuni au fost garantate de cuvântul viceprimarului Aurel Sfârlogea. În contrapartidă, Mosser a cerut grajdurile fostei Cooperative Agricole de Producţie (C.A.P.). Discuţiile cu privire la definitivarea afacerii s-au purtat la domiciliul consilierului din Pojoga, Marin Iacob, în prezenţa altor doi membri ai comitetului sătesc. După întâlnire, viceprimarul a adus un expert care a evaluat grajdurile la 28 milioane de lei. Între timp, francezul a promis că va aduce şi un tractor U665 în valoare de 9 milioane şi un plug de 3 milioane.  
  
Ţăranii au refuzat combina francezului pentru că era prea scumpă. Mosser a plecat în Franţa după utilajele agricole promise. De acolo l-a sunat pe viceprimar şi l-a anunţat că preţul combinei este de 14 milioane de lei. Peste o săptămână, acelaşi utilaj valora cu 5 milioane mai mult. În aceste condiţii, membrii comitetului sătesc i-au transmis lui Mosser că n-au nevoie de combină. Fără să ţină seama de refuzul ţăranilor, "francezul"a adus utilajul la Pojoga, spunând că valorează 26 de milioane lei. Sătenii n-au vrut să se atingă de combină, explicându-i lui Mosser că la acest preţ cumpărau două astfel de utilaje fabricate în România, în acest sens, ei au înaintat, în 21 februarie 1997, un protest Primăriei comunei Zam. Primarului Ionel Brezovan i s-a cerut să vina la faţa locului, pentru a putea vedea cum o înţelegere care părea bună pentru sat s-a transformat într-o escrocherie. În 29 mai, şapte reprezentanţi ai sătenilor s-au întâlnit cu prefectul de Hunedoara, Pompiliu Budulan. După întrevederea de la Prefectură, consilierul din Pojoga, Marin Iacob, a fost dat în judecată de Hugo Mosser (dosar nr. 4964/1997, Judecătoria Deva), din pricina protestului care poartă semnătura sa, alături de alte 47.  
  
Arendaşul francez i-a ameninţat pe ţărani cu pistolul. În primăvara lui 1996, ţăranii din Pojoga au început să dea pământul în arendă investitorului "francez". Acesta le-a promis că le va da câte 600 kilograme de grâu sau porumb la hectar, ori contravaloarea acestor produse la preţul pieţei. În primul an Mosser a plătit cu târâita, iar în următorii doi ani n-a mai dat nici un ban. Supăraţi ca au fost traşi în piept, ţăranii l-au dat în judecată pe "francez"cu scopul de a-şi reprimi pământurile. Hugo Mosser, înfuriat de "obrăznicia"acestora, sub motivul că i-ar fi fost furată o parte din recolta de porumb de pe câmp, s-a apucat, de unul singur, să percheziţioneze casele sătenilor. Astfel, au fost verificate podurile lui Ştefan Ursu, Vilmoş Muntean, Traian Bendei şi alţii, în timpul controlului, "francezul"a omorât porcul lui Silviu Balet, a lovit o vacă cu o lance şi a călcat cu autoturismul său, marca Toyota, câteva gâşte.  
  
Hugo Mosser a început să-i ameninţe pe oameni cu vestita sa lance şi cu un pistol cu aer comprimat. Tinându-se de promisiune, i-a intimidat cu pistolul pe ţăranii Gheorghe Cojon, Aurel Stuparu şi Floare Butaş. "Arendaşul"i-a mai atacat şi bruscat pe soţii Slăviţă, iar copilul lor a fost sechestrat pentru că vaca familiei a intrat pe tarlalele sale.  
  
După ce H. Mosser a luat în arendă suprafeţele de teren agricol, a început să are inclusiv drumurile de acces stabilite de Comisia Fondului Funciar, cunoscute încă de dinaintea colectivizării. El a arat şi canalele pentru scurgerea apelor, a rupt cu tractorul porţile de la intrarea în ţarină şi a distrus cu plugul culturile sătenilor însămânţate cu porumb şi grâu.  
  
Instituţiile abilitate sunt surde la plângerile sătenilor. Sătenii s-au adresat tuturor instituţiilor statului care ar fi putut să-i ajute să scape de arendaşul francez: Primăria din Zam, Prefectura judeţului Hunedoara, Poliţia, Ambasada Republicii Franceze la Bucureşti. Degeaba! În interesul comunităţii din Pojoga au intervenit doar nişte senatori P.D.S.R., care s-au adresat în mod oficial Ambasadei Franceze. Ei au discutat şi cu Hugo Mosser. Tot degeaba! "Până acum conflictul este departe de a fi stins - scria în noiembrie 1998 ziarul Ziua -, sătenii stând cu frica-n sân şi ferindu-se zi şi noapte de furia "investitorului străin". Ţăranii au ameninţat că se vor răscula împotriva lui Mosser dacă autorităţile nu vor accepta să-i ajute." 
  
Din punctul nostru de vedere, evreul "francez"Mosser este un pionier al noilor arendaşi în România. Până acum, însă, acest nou tip de colonist-arendaş nu avea şi proprietatea pământul, ţăranii (din Pojoga, bunăoară) fiind încă stăpânii fostei Cooperative Agricole de Producţie, dar după anul 2003 această situaţie se preconizează a fi schimbată. Terenurile vor putea fi cumpărate de "investitorii străini", iar ţăranii români, cărora nici când erau proprietari nu li se făcea dreptate, vor putea fi la totalul bun plac al noilor stăpâni.  
  
Sionistul Alfred Moses şi spolierea agriculturii româneşti. "Un proiect american ce urma sa pună agricultura României pe roate s-a transformat într-o afacere profitabilă pentru rechinii internaţionali"- supratitra cotidianul Ziua afacerea pusă la cale de ambasadorul evreu al S.U.A. la Bucureşti, Alfred Moses.  
  
La data când România a intrat în colimatorul "rechinilor internaţionali"firma "americană"(de fapt evreiască) implicată, Transchemical Corporation, contribuise deja la deposedarea Ucrainei de 70 de milioane de dolari, iar Kaplan, şeful companiei, spera să repete scenariul la Bucureşti, motiv pentru care ambasadorul american Alfred Moses s-a mobilizat să bage "afacerea"pe gâtul guvernului român, în timp ce Ministerul Agriculturii afla abia după jumătate de an în ce constă proiectul aprobat, iar funcţionarii statului nu s-au obosit nici măcar să verifice trecutul companiei.  
  
Totul începuse foarte bine. Era vorba de o "afacere colosală"pentru statul român (?!). După un "complex studiu de fezabilitate", cu începere din anul 1990, două dintre cele mai importante concerne din S.U.A. şi din lume în domeniul produselor agricole fac o propunere României... Aceeaşi Românie care era odată denumită "grânarul Europei". Chipurile, după 50 de ani ţara noastră putea să-şi reia locul binemeritat pe piaţa cerealieră mondială. Concret: companiile americane J.I. Case şi Valmont Industries concep un proiect ce trebuia să ducă la modernizarea şi ridicarea agriculturii româneşti la standardele occidentale. În derularea afacerii urma să se asocieze atât gigantul Cargill, care are o cifră anuală de afaceri de 65 miliarde de dolari S.U.A., cât şi Pioneer International, important furnizor de cereale. Firmele Case şi Valmont urmau să livreze României echipament şi utilaje "de ultima oră"pentru producţia agricolă. Cargill trebuia să construiască silozuri şi facilităţi portuare, iar compania Pioneer să furnizeze suplimentarul de grăunţe necesar. Citibank, bancă americană evreiască, oferea, pentru plata de către români a "companiilor americane", un credit garantat de statul român în valoare de 157,3 milioane dolari, dintre care 134 rambursabili în 7 ani, iar 23,3 milioane în 3 ani. "Avantajul"României ar fi putut consta şi în faptul că această sumă putea fi plătită în produse cerealiere. Echipamentul furnizat urma să acopere necesarul mecanizat pentru aproximativ 350.000 de ha, inclusiv irigarea a 22% din această suprafaţă. Potenţialul estimat: un milion de tone de cereale pe an la export. Profitul estimativ al întreprinzătorilor particulari români ce urmau să beneficieze de program: 300 de milioane de dolari. "Dar mirosul profitului se pare că a atras şi muştele la oala de lapte", anticipa ziarul Ziua.  
  
"Americanii"lui Moses aşteptau Guvernul Ciorbea ca pe pâinea caldă. Punerea în practică a gheşeftului evreo-american a luat ceva timp. Reprezentanţi ai firmelor Case şi Valmont încercaseră de-a lungul mai multor guvernări să-şi pună în aplicare planurile. De fiecare dată s-au izbit de reţinerile unor factori de decizie români, catalogaţi ca fiecare dată ca "neo-comunişti". Cu totul altceva se aştepta de la "guvernul Ciorbea", rezultat în urma victoriei Convenţiei Democrate din noiembrie 1996.  
  
Pe l februarie 1997, reprezentanţii companiilor americane i-au prezentat secretarului general al guvernului, Remus Opriş, proiectul pentru agricultura românească, modul de derulare şi "avantajele"acestuia. După un număr impresionant de întâlniri cu oficiali ai guvernului român de la toate nivele posibile, apoi cu reprezentanţi de la Uzina Tractorul - Braşov, până la preşedintele României, Emil Constantinescu, pe 7 aprilie, cu fast şi trâmbiţe, are loc la sediul guvernului semnarea contractelor (din partea americană au participat Jeremy Lamb, preşedintele Case pe Europa, şi Richard Berkland, vicepreşedintele Valmont International). În ultimul moment, însă, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Mircea Ionuţ Costea (cumnatul ambasadorului României în S.U.A. la acea data, "mondialistul"Mircea Geoană), invocă o procedură legislativă care nu permitea momentan derularea contractului de către ministrul Finanţelor, ridicându-i astfel mingea la fileu omologului în România al cumnatului său, ambasadorului evreu Alfred Moses. Vom vedea cum!  
  
Oricum, ministrul Agriculturii, Dinu Gavrilescu, considera despre contract la acel moment că reprezintă "cel mai important acord semnat de Guvernul României pentru sprijinirea agriculturii începând din decembrie 1989". Primul ministru, Victor Ciorbea, declara la rândul său: "acordul este un model exemplar care ar trebui urmat şi de celelalte sectoare economice". "Şi cu asta gata - avea să scrie la rândul său Mircea Toma în săptămânalul Caţavencu. Gata, adică nu s-a mai întâmplat nimic. Şi asta pentru că ultima hârtiucă, mică dar importantă, cea prin care Ministerul Finanţelor confirma garantarea creditului, n-a mai fost semnată. Cei de la Case au crezut că halucinează. Au transmis zeci de scrisori, s-au mai întâlnit de câteva ori, în Bucureşti şi în S.U.A., cu Victoraş (Ciorbea), dar în afara de promisiuni n-au mai văzut nimic. Asta până când au aflat crudul adevăr."Acela că deşi afacerea se derula de către o bancă evreiască, Citibank, interesată de profitul asigurat de dobânzi şi de garanţiile statului român, artizanul afacerii şi reprezentantul S.U.A. în România, ambasadorul evreu Alfred Moses trebuia să îşi mai introducă la câştig şi câţiva apropiaţi coreligionari, care să îi asigure şi comisionul personal, firma evreului Ian Kaplan, Transchemical Corporation. Formal, perfectarea contractului s-a amânat până după următoarea întâlnire a Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior, pe 15 mai 1997, ceea ce, de fapt, a reprezentat un aranjament al cumnatului lui Mircea Geoană, al infatuatului preşedinte Emil Constantinescu şi al evreului sionist Alfred Moses.  
  
Alfred Moses îşi bagă coada, scria Ziua: Amânarea este însă, în fapt, rezultatul unor manevre de culise. Apare în scenă acelaşi personaj care a făcut campanie, indirect, P.D.S.R.-ului şi lui Ion Iliescu, prin obstrucţionarea unor organizaţii americane "pro-democratice". Acelaşi personaj care a spus că dacă nu concesionăm Hotelul Bucureşti nu vom intra în NATO. Recunoaşteţi personajul? Este chiar reprezentantul S.U.A. în România, "Excelenţa Sa"ambasadorul Alfred Moses. Este vorba chiar de acelaşi Alfred Moses care, la încheierea contractului dintre Case, Valmont şi statul român, afirma ipocrit că aceste companii aduc "o substanţială contribuţie americană la dezvoltarea productivităţii agricole româneşti". Ce face Moses? Aduce pe tapetul din cabinetul primului-ministru Ciorbea o altă companie americană, dar care nu se ocupa în mod special de producerea unor utilaje agricole, ci mai mult de intermedieri (brokering). Pe numele ei: Transchemical Corporation _ condusă de tatăl (Ian Kaplan) şi fiii. Ce este Transchem şi ce vrea ea? Bani, evident! Dar bani cu orice preţ! Corporaţia, cu un impozant sediu în Miami (Florida), s-a mai ocupat de o afacere în domeniul agriculturii - oarecum similară în declaraţii - cu cea din România. Anul: 1992. Locul: Ucraina. Afacerea ucraineană a prejudiciat chiar şi guvernul federal american, care era într-un final obligat să ramburseze împrumutul garantat, cu 70 milioane de dolari".  
  
*  
  
Afacerea Kaplan - Ucraina: simplă şi extrem de mănoasă, dar nu în holde. Operaţiunea "Kaplan-Ucraina"este similară prin "modus operandi"cu cea iniţiată în România. Tot ambasadorul american, deci reprezentantul S.U.A. al administraţiei democrate şi, în ultimă instanţă, al Casei Albe, este cel care "a comandat"afacerea în Ucraina. Acesta plasează firma evreiască Transchemical Corp. guvernului de la Kiev. Kaplan, împreună cu Zeneca Inc., o companie furnizoare de grăunţe, promiteau modernizarea sectorului agricol (de stat, la acea vreme). Aceeaşi bancă evreiască Citibank a oferit împrumutul de 70 milioane de dolari, garantat de Exim Bank (bancă de stat americană) şi, finalmente, de guvernul Ucrainean. Toată întreprinderea s-a dovedit a fi, pentru ucraineni, un fiasco total.  
  
Incredibila situaţie, care a dus la o gaură de 70 de milioane de dolari în buzunarele contribuabililor americani şi la pierderea reputaţiei Statelor Unite în zonă, a determinat prestigiosul cotidian New York Times să-şi trimită reporterii la faţa locului. Vă prezentăm o sinteză a anchetei amănunţite efectuate de ziariştii americani.  
  
The New York Times: "Când o companie americană s-a aventurat în Ucraina, anul trecut, cu o afacere de 70 de milioane de dolari în grăunţe, erbicide şi utilaje agricole performante, faptul a fost apreciat atât în Ucraina cât şi la Washington drept un vot istoric de încredere în această naţiune aflată în plină transformare şi un model de cooperare între companiile americane şi fostele ţări comuniste. Dar, după un an, afacerea pare să fie un model de cu totul alt gen: o situaţie jenantă în care companiile americane au profitat de o ţară aflată în vâltoare, pentru a-şi deşerta seminţele de proastă calitate, care în nici un caz nu ar fi putut aduce vreun profit dacă ar fi fost vândute în Statele Unite".  
  
"Este o pagină neagră"- consideră David Sweere, preşedintele comitetului agricol al Camerei de Comerţ Americane din Ucraina. "Ucrainenii şi-au pierdut respectul faţă de noi, din cauza unor afaceri de acest fel. Da, noi, în Occident, credem în câştigul comercial. Dar dacă acesta este singurul nostru scop, atunci acest lucru s-a petrecut aici". Ce s-a întâmplat? "Unele ferme au plantat seminţele, dar nu a crescut nimic. Cele mai multe combine au rămas, ruginite, în depozite. Aceasta în timp ce compania americană furnizoare şi cea care a intermediat afacerea au fost deja plătite. Iar Ucraina se chinuie să plătească cele 70 de milioane de dolari către Citibank, care a finanţat afacerea. Dacă Ucraina nu va putea plăti creditul, va trebui să-l achite Eximbank, care a garantat împrumutul, un cost suportat în ultimă instanţă de către contribuabilul american." 
  
În loc de 1.000.000 de tone de porumb, pe câmpuri de abia s-au iţit 10.000. Cine sunt însă "marii întreprinzători"evrei? Aflăm tot din The New York Times: "Zeneca Inc", o companie de produse agricole din Wilmington, statul Delaware (stat paradis financiar în care, în S.U.A., sunt înfiinţate firmele off-shore, adică adevărate cutii poştale; tot aici a fost înfiinţată o firmă off-shore pentru o altă afacere susţinută în România de Alfred Moses, afacerea Dracula , respectiv preluarea fabricii de avioane I.A.R. Ghimbav), şi - obiectul atenţiei noastre - Transchemical Corp. Ce au promis respectivii investitori vecinei noastre, Ucraina? Produsele americane ar fi trebuit să ducă la o recoltă de cel puţin un milion de tone de porumb, care ar fi permis Ucrainei plata utilajelor şi a grăunţelor într-un an. Deci: 70 de milioane de dolari. Dar rezultatul a fost de doar 10.000 de tone, evaluate de guvernul ucrainean la numai 850.000 de dolari! O diferenţă impresionantă.  
  
Explicaţiile au fost controversate şi controversante. "Le-am dat tot ce-am avut mai bun", a declarat cu ipocrizie Karl Sherman, unul dintre avocaţii evrei ai firmei Zeneca, care este o subsidiară a Grupului Zeneca Ltd., din Marea Britanie, la rândul său o parte a mastodontului Imperial Chemical Industries PLC, corporaţie transnaţională. Însă, conform investigaţiilor efectuate, unele dintre seminţele livrate erau foarte mucegăite deoarece zăcuseră bine de tot în hambarele de peste ocean. Ian Kaplan, cel implicat în coordonarea afacerii prin compania sa familială Transchemical Corporation, a considerat că era o afacere de "câştig la câştig pentru toată lumea". Transchem ar fi primit, conform documentelor furnizate de Zeneca, un comision de 800.000 de dolari plus un procentaj major din vânzarea combinelor. Numai din rmedierea vânzării combinelor, Transchem şi Zeneca au scos din Ucraina un profit estimat la 10 milioane de dolari. Cum? Foarte simplu. "Marii întreprinzători"americani au vândut Ucrainei 200 de combine la preţul de 143.000 de dolari bucata. Dar Kaplan le-a cumpărat de la companiile specializate Deere & Co şi chiar J.I. Case, cu 90.000 de dolari bucata! Declaraţia lui Kaplan: "Suntem în afaceri, iar scopul nostru era să scoatem profit. Nu suntem organizaţie caritabilă!"Ar avea dreptate dacă afacerile lor nu ar fi fost impuse statelor est-europene de către ambasadorii S.U.A. în acele ţări. Ministerul de Finanţe ucrainean a ordonat procuraturii o investigaţie asupra tranzacţiei. Conform rezultatelor anchetei întreprinse de guvernul Ucrainei, doar 10.567 de tone de porumb au rezultat din seminţele livrate de Zeneca şi Kaplan, deci mai puţin de o tonă pe acru, faţă de 20 de tone, obţinute după această experienţă nefericită, când ucrainenii au apelat la ajutorul unei alte companii, Pioneer International Inc. Cu seminţele rămase de la evreii de la Transchem şi Zeneca ucrainenii au încercat să mai însămânţeze 230 de acri. Nu a răsărit nimic!  
  
Noile ţinte din colimatorul "transnaţionalelor": Rusia şi România. Pentru a-şi face mendrele mai bine în ţară, Kaplan a creat o organizaţie teritorială, "joinventure"intitulată Trans Agro. Un aspect surprinzător pentru redactorii de la New York Times a fost şi faptul că prin hârţogăriile oficiale s-au "pierdut"cinci jeep-uri Grand Cherokees şi cinci Chevrolet Lumina (şpăgi pentru oficialii ucraineni). Reporterii de la New York Times au mai reuşit să afle, dintr-un memorandum confidenţial al firmelor evreieşti în cauză, că ţintele predilecte ale acestora (stabilite încă din 1992!) erau Ucraina, Rusia şi România! De ce? Pentru că sunt cele mai "pretabile unui profit major".  
  
Moses a promis lobby evreiesc pro-NATO, conchide ziarul Ziua despre implicarea acestuia în traficul de influenţă politic practicat în România în numele Statelor Unite ale Americii, dar în folosul bănesc al evreimii mondiale.  
  
Astfel, Alfred Moses a promis guvernului român - care în acea perioadă se afla în plină campanie exacerbată pro-NATO - sprijinul lobby-ului evreiesc din S.U.A. pentru admiterea României în Alianţa militară. De altfel, în vizita sa în S.U.A., primul-ministru român Victor Ciorbea a fost învârtit mai peste tot de către sforile trase de Alfred Moses în avans. La baza Transchem din Miami s-a deplasat într-o zi de vară nimeni altul decât secretarul de stat din ministerul Finanţelor Mircea Ionuţ Costea (cel care blocase comandat perfectarea contractului la 7 aprilie 1997, împreună cu cumnatul său, nimeni altul decât ambasadorul României în S.U.A., Mircea Geoană. În Florida se pare că au fost extrem de impresionaţi prin petreceri fastuoase pe iahturile companiei. Ce se întâmpla în ţară, însă? O încălcare grosolană a protocolului şi cuvântului primului ministru al României.  
  
"În iunie, preşedintele Case, Steve Lamb, este informat brusc că afacerea se taie, pur şi simplu, în două: 80 de milioane pentru produsele furnizate de Case şi 80 de milioane pentru Transchem. La aflarea veştii, Lamb se urcă în avion şi zboară imediat la Bucureşti. Aici se întâlneşte cu Victor Ciorbea şi Alfred Moses la Palatul Victoria. O sursă din interiorul cabinetului Ciorbea ne-a relevat ce s-a întâmplat la aceasta memorabilă întâlnire, întrebat de ce şi-a schimbat promisiunea iniţială, Victor Ciorbea ar fi arătat cu degetul la Alfred Moses şi ar fi spus copilăreşte că amabasadorul S.U.A. este cel care a făcut trăznaia, respectiv şi-a impus decizia. Prin această intervenţie inimaginabilă, Alfred Moses se face vinovat de încălcarea oricăror uzanţe diplomatice. Dar, chipurile, noua întorsătură n-ar constitui nici o problemă în derularea proiectului iniţial, după considerentele Transchem. Kaplanii promit să cumpere chiar de la Case utilajele care ar urma apoi să le revândă României. Profit: Kaplan & Comp. Chiar şi după eliminarea sa de pe scena diplomatica romanească, în august 1997, Alfred Moses revine la Bucureşti cu amicii săi, Kaplanii, pentru a-şi perfecta condicuţele. Din această afacere de brokering, Kaplan, dacă respectă scenariul din Ucraina, ar putea să scoată un profit de 10 milioane de dolari. Dacă îl îmbunătăţeşte, chiar şi mai mult."(cotidianul Ziua 28.01.1999)  
  
Micea Toma, în săptămânalul Academia Caţavencu, comenta astfel evenimentul: "Pe dl. Alfred Moses îl prevenim de la bun început să nu ne ia, aşa cum face atunci când este atacat, drept antisemiţi, atunci antisemită este şi legea americană, care interzice propriilor ambasadori să se amestece în tranzacţiile comerciale. Iar ceea ce se bănuieşte că a comis dl. Moses în acest caz nu este promovare a unei firme americane pe piaţa românească, ci promovare a unei firme americane [evreieşti] în detrimentul altei firme americane, ceea ce se numeşte - he, he - sforărie"... "E verosimilă istoria - continuă Mircea Toma -care ne-a fost şoptită la Cotroceni, că fostul ambasador [Moses] l-a vizitat pe fanul NATO Emil [Constantinescu, preşedintele României la acea dată], cu un grup de americani interesaţi în proiecte în agricultură, care ar fi avut, totodată, excelente relaţii de coridor cu diverşi politicieni americani... Dar să nu credeţi că Moses e omul care să mizeze doar pe un preşedinte... Aşa că s-a îngrijit şi de articularea unei reţele de tehnicieni indispensabili reuşitei operaţiunii, în agenda domniei sale apar dl. Mircea Geoană, ambasadorul nostru la Washington, şi cumnatul acestuia, dl. Ionuţ Mircea Costea, fascinant personaj arahnoidian. Domnia sa este [era, deoarece în prezent, şi după afacerea cu Eurobondurile, afacere derulată cu alt evreu, Dan Fischer, a cam părăsit România - n.n.] preşedintele Consiliului Interministerial, organism care verifică documentaţia proiectelor cu credit extern şi propune Ministerului Finanţelor acordarea garanţiei guvernamentale; odată obţinut acest acord la nivelul Consiliului, dl. Ionuţ M. Costea avansează documentaţia secretarului de stat responsabil cu creditele externe de la Ministerul Finanţelor, respectiv d-lui Ionuţ Mircea Costea. Genial, nu ? Orice proiect trece de două ori pe la acelaşi nene. Care n-a semnat de tot atâtea ori contractul cu Case, aşteptând cuviincios să li se facă loc şi finilor [evrei ai] lui Moses."Profitul estimat: de 2 miliarde de dolari în cinci ani, în timp ce Transchem rămâne un intermediar. "Asta înseamnă că vor cumpăra maşini agricole pe care ni le vor revinde cu un comision la care-i obligă tradiţia familiei (cam 20%). Deci, oricum o iei, afacerea cu ei iese mai scumpă..."(Academia Caţavencu) "Noi, aşa golani cum suntem, parcă nu ne-am fi făcut de rahat ca [primul-ministru Victor Ciorbea - conchidea Mircea Toma]. Să spargi un contract semnat pentru 160 milioane de dolari cu un grup de firme serioase ca să le faci damblaua lui Emil şi Moses şi să trânteşti un cadou de 80 de milioane de dolari unor intermediari [evrei], fie ei isteţi şi eficienţi, este simultan o prostie şi o mârlănie. Avem pământ pentru toţi americanii. Şi dacă n-avem bani pentru garanţii, să stea frumuşel la coadă, că şi noi i-am aşteptat 50 de ani".  
  
Statul român garantează creditul. Pe 4 noiembrie 1997, Monitorul Oficial al României publică, după lungi întârzieri, "Hotărârea Guvernului României privind autorizarea Regiei Autonome a îmbunătăţirilor Funciare (R.A.I.F.) pentru achiziţionarea unor pachete agricole, a Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior pentru aprobarea garantării creditului extern şi Ministerul Finanţelor de a garanta creditul în numele statului."Prin această Hotărâre se autorizează R.A.I.F. să achiziţioneze "în cadrul Proiectului agricol român"(ce defineşte corporaţiile Case şi Valmont) şi al Proiectului "ROM AG '98"(ce defineşte firma 100% evreiască Transchem), pachete agricole, tehnologii şi servicii. Alegerea acestui nume pentru Transchem este o altă diversiune, deoarece proiectul companiilor Case şi Valmont era deja cunoscut în teritoriu drept "ROM-AGRA". Practic, prin această Hotărâre de Guvern, se aprobă garantarea integrală a creditului extern în valoare de 160 milioane de dolari S.U.A., fără a se specifica însă diviziunea contractelor celor două părţi distincte. Ministrul agriculturii, Dinu Gavrilescu, a trimis în ţară diverse adrese către şefii Direcţiilor Generale pentru Agricultură şi Industrie Alimentară (D.G.A.A.). Prin acestea, directorii D.G.A.A. din teritoriu sunt încunoştinţaţi - de abia acum - de oferta elaborată de către Transchem, fără a fi consultaţi. Este anunţată şi proxima semnare, de către fiecare direcţie, a contractelor cu Transchem, la sfârşitul lunii ianuarie 1998. Howard Kaplan, unul dintre fiii lui Kaplan, s-a şi deplasat urgent la Bucureşti, vânându-l pentru semnătură pe noul ministru de Finanţe, Daniel Dăianu. Pe 13 ianuarie 1998, Export-Import Bank of United States (adică Eximbank) a aprobat prima tranşă a împrumutului de 160 milioane de dolari, în valoare de 70 milioane, efectuată de către banca americană evreiască Citibank International. Compania nominalizată, tot evreiască: Transchem Finance and Trude Corporation. Garant: România, prin Ministerul de Finanţe, adică bugetul statului suportat de cetăţenii români 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
DOSARELE SECRETE ALE ISTORIEI ROMANESTI - cap. 14 / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 274, Anul I, 01 octombrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!