Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Marturii > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 264 din 21 septembrie 2011        Toate Articolele Autorului

DOSARELE SECRETE AL ISTORIEI ROMANIEI - CAP. 3
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Rãzboiul Alianţei Israeliţilor cu Românii 
  
Împotriva României ca stat. Douã mari organizaţii evreieşti s-au implicat direct şi extrem de activ în obţinerea de drepturi pentru evreii ce invadaserã Principatele Unite (Ţãrile Româneşti), îndeosebi Moldova, mica ţarã româneascã ce devenise "debuşeul etnic"al marilor puteri europene în privinţa evreilor. Dupã ce reuşiserã sã acapareze controlul economic în Moldova, evreii, fãrã a avea nici un drept natural, din simplii refugiaţi, solicitau acum "împãmântenirea", adicã statutul de români (sau cetãţenia), pentru a avea acces nestingherit de la pârghiile economice pânã la cele mai înalte funcţii administrative ale tânãrului stat român. Implicarea organizaţiilor evreieşti mondiale a coincis cu momentul creãrii în secolul al 19-lea a statului român modern, acestea obstrucţionând pe orice cale realizarea dezideratelor naţionale româneşti. 
  
Cele douã organizaţii implicate erau Alianţa Israelitã Universalã şi Înaltul Ordin B'nai B'rith. Sediul central al Alianţei Israelite (de la înfiinţarea din 1860) se gãsea la Paris, iar al B'nai B'rith la New York (de la înfiinţarea din 1843). De altfel, Alianţa Israelitã a fost înfiinţatã chiar de cãtre B'nai B'rith. 
  
Iatã apelul lansat cãtre întregul "popor israelit"de cãtre cei doi fondatori ai Alianţei Israelite Universale, Cremieux şi Montefiore (mandataţi de B'nai B'rith), din care reiese ca Alianţa nu a fost decât o altã etapã a sionismului secular al evreilor: 
  
"Alianţa noastrã nu este nici europeanã, nici asiaticã, nici africanã, nici americanã, nici australianã, ea este universalã, împrãştiaţi în mijlocul unor popoare care sunt duşmane drepturilor şi intereselor noastre, vom rãmâne membri ai poporului ales. Naţionalitatea noastrã este religia pãrinţilor noştri şi nu recunoaştem alta. Trãim în ţãri strãine şi nu ne putem îngriji de interesele vremelnice ale acestor ţãri, întrucât interesele noastre morale şi materiale sunt în primejdie. Religia lui Israel trebuie sã cuprindã i într-o zi întreg pãmântul. Creştinismul, duşmanul nostru de veacuri, zdrobit în luptã, e aproape sã îngenuncheze. Pe zi ce trece, reţeaua cu care evreii îmbrãţişeazã întreg pãmântul se întinde, iar mãreţele profeţii ale cãrţilor noastre sfinte se vor împlini. Nu este departe timpul în care toate bogãţiile Pãmântului vor fi ale noastre." 
  
Primul succes al Alianţei Israelite asupra românilor a fost rãspunsul favorabil al domnitorului Al.I.Cuza, care în 1864 a declarat: "Guvernul va lua mãsuri curente pentru emanciparea românilor de rit israelit". Mai mult, Cuza concesioneazã evreilor dreptul de a înfiinţa Banca României, cu dreptul de a emite monedã româneascã (a se vedea capitolul urmãtor). 
  
Problema însã s-a acutizat cu ocazia publicãrii în presã a proiectului Constituţiei României din 1866. Opinia publicã româneascã, deja îngrozitã de faptele evreilor, s-a revoltat atunci când a citit Articolul 6 al proiectului acestei Constituţii, conform cãruia "religia nu poate fi un obstacol la împãmântenire". Moldovenii, cei mai nãpãstuiţi români în faţa rapacitãţii evreilor, au înaintat proteste Adunãrii Constituante, cerând sã nu se dea drepturi politice evreilor şi sã nu fie împãmânteniţi. O serie de manifestaţii anti-evreieşti s-au lãsat cu arestãri, iar evreul francez Isaac Adolf Cremieux (preşedinte al Alianţei Israelite şi fost ministru în "guvernul provizoriu"de la 1848 din Franţa) se deplaseazã la Bucureşti şi are o consfãtuire intimã cu deputaţii români în sediul Camerei, oferind României suma de 25 milioane franci în schimbul adoptãrii unei Constituţii favorabile încetãţenirii evreilor infiltraţi între graniţele ţãrii. 
  
Prezenţa israelitului Isaac Cremieux în Camera Parlamentului a scos însã populaţia Bucureştiului în stradã, înconjurând clãdirea cu pricina şi ameninţând cu strigãte împotriva evreilor. Deşi la şedinţele din Adunarea Constituantã cei mai categorici deputaţi împotriva evreilor erau cei din Moldova, populaţia Bucureştiului a dovedit o solidaritate de excepţie cu aceştia pentru cauza naţionalã, mergând pânã acolo încât manifestaţia anti-israelitã a culminat cu devastarea sinagogii din Bucureşti. S-ar putea spune cã Ion Brãtianu este cel care a pus capãt acestei situaţii, prin declaraţia: "Evreii au devenit o plagã socialã pentru România şi, când naţiunea este ameninţatã, se deşteaptã şi devine nu intolerantã, ci prevãzãtoare!". 
  
Deputaţii români au votat în unanimitate Constituţia României la 30 iunie 1866 cu urmãtorul text al Articolului 7 (fostul Articol 6 al proiectului Constituţiei): "Numai strãinii de rit creştin pot dobândi împãmântenirea". Având în vedere motivaţia religioasã a evreilor pentru stãpânirea lumii, renunţarea la ritul mozaic era imposibilã pentru aceştia, ceea ce a însemnat declanşarea unui rãzboi ocult al evreilor împotriva naţiunii române şi, dupã 13 ani de presiuni şi uneltiri, au reuşit revizuirea Constituţiei, dar nu exact cum voiserã. 
  
Evreii khazari nu se puteau împãca cu ideea cã un "popor neînsemnat"li se poate opune tocmai pe meleagurile unde întrevedeau posibilitatea creãrii unui fel de Nou Israel, în care ei sã reprezinte aristocraţia privilegiatã, iar bãştinaşii români, forţa brutã de muncã. 
  
Bogdan Petriceicu Haşdeu publica, tot în anul adoptãrii Constituţþiei, 1866, la Bucureşti, lucrarea Studii asupra iudaismului, în care arãta cã evreii, nu numai de la noi, dar din întreaga lume, sunt caracterizaţi de hidoasa cununie a trei calitãţi negative: tendinţa de a câştiga fãrã muncã, lipsa simþului de demnitate şi vrãjmãşia contra tuturor popoarelor. Totodatã, evreii se ocupã cu specula, cu cãmãtãria şi schimbul banilor, iar acolo unde a pãtruns un evreu, e greu sã-i fie concurent un creştin, cãci evreii formeazã o adevãratã asociaţie de ajutor împotriva restului lumii. 
  
Brãtianu este atacat şi acuzat de organismele evreieşti mondiale. Opinia publicã strãinã este asaltatã de blamãri asupra românilor. Apar însã şi articole de apãrare a României. Eugen Carada publicã în 1867, în periodicul Le Siecle, studiul Leş israelies, le vagabondage et le ministre Bratiano. În acelaşi an, Ernest Desjardins publica, tot la Paris, lucrarea Leş Juifs de Moldavie, arãtând cã evreii rãmân cu totul strãini de viaţa naţiunii în sânul cãreia trãiese, cã nu vor sã urmeze şcolile româneşti, cã se sustrag serviciului militar şi se ocupã cu camãtã. 
  
Faţã de acuzele ce îi erau aduse din afara ţarii în "chestiunea jidoveasca"ca Ministru de Interne, Mihail Kogalniceanu raspunde în iunie 1869 Ministrului de Externe al României: 
  
"În România, chestiunea evreilor nu este o chestiune religioasã; ea este o chestiune naţionalã şi totodatã o chestiune economicã. În România, jidovii nu constituie numai o comunitate religioasã deosebitã; ei constituie în toatã puterea cuvântului o naţionalitate, strãinã de români prin origine, prin port, prin moravuri şi chiar prin sentimente... Toţi acei care au vizitat Principatele [Române], şi îndeosebi Moldova, s-au înspãimântat de aspectul trist, spre a nu zice mai mult, ce-l înfãţişeazã israeliţii polonezi care împovãreazã oraşele noastre. Când ei au cercetat mai în fond comerţul, industria şi mediile de convieţuire a acestei mulţimi, aceşti cãlãtori s-au spãimântat şi mai mult, cãci au vãzut cã jidovii sunt consumatori fãrã a fi producãtori. Şi cã marea, şi pot zice, singura şi principala lor industrie, este debitul bãuturilor... Miniştrii ai României, ai unei ţãri cu un regim constituţional, noi nu putem guverna decât conform cu voinţa naţiunii. Suntem datori a ţine seama de trebuinţele, de pãsurile şi, pânã la un oarecare punct, chiar şi de prejudiţiile ei... Aceasta dovedeşte marea iritaţiune din partea populaţiunilor române, provenitã din grele suferinţe şi din o legitimã îngrijire, cãci este vocea unei naţiuni ce se simte ameninţatã în naţionalitatea şi în interesele sale economice. Aceastã voce o pot înãbuşi, dar nu este permis nici unui ministru român, de orice partid ar fi, de a nu o asculta. De aceea, nu de astãzi, ci de pururea, în tot timpul şi sub toate regimurile, toţi Domnii, toţi bãrbaţii de stat ai României, toţi acei ce poartã un interes viu pentru ţara lor, s-au preocupat de necesitatea de a opri exploatarea poporului român printr-un alt popor strãin lui, prin jidovi." 
  
La rândul sau, Principele României, Carol I, viitorul rege al ţării, îi scria tatălui sau, în 1872: 
  
"N-am decât o teama, ca evreii sa nu sfredeleasca oi sa stăruiască atât de mult pe lângă puteri spre a căpăta drepturi politice pentru coreligionarii lor din România, încât să ne silească a li le da. Asta ar duce la caderea actualului minister (guvern). Acum câteva luni, izraeliţii se mai bucurau aici de câteva simpatii în unele cercuri, dar de când au făcut atâta tămbălău în Europa, de când presa evreiasca din toate ţările atăca cu înverşunare România ori vrea sa obţină cu sila emanciparea evreilor, ei n-au nimic de sperat aici deocamdata". 
  
În februarie 1873 Carol I îi scrie din nou tatãlui sãu: 
  
"Suntem învinuiţi prin ziare cã prigonim pe evrei, fiindcã noua lege a licenţelor opreşte pe evrei de a ţine debite la ţarã. Dar aceasta este o mãsurã înţeleaptã şi suntem hotãrâţi a respinge orice reclamaţie sau intervenţie în privinţa aceasta. Trebuie sã cunoascã cineva satele din Moldova, ca sã poatã aprecia ce acţiune vãtãmãtoare are evreul asupra populaţiei ţãrãneşti cu rachiul lui falsificat". 
  
Lupta era însã inegalã! Posibilitatea evreilor de acces la urechile presei şi a puterilor europene era superioarã celei a românilor sau a prietenilor lor. Atacurile contra României continuã şi se înteţesc mai ales în perioada Rãzboiului de Independenţã al României. Evreul Isidor Loeb publica în 1877, la Paris, lucrarea „La situaţion des Israelites en Turquie, en Serbie et en Roumanie”, înşelând publicul cã evreii sunt persecutaţi de cãtre români, expulzaţi şi înecaţi în Dunãre, ceea ce determina ziarul italian Fanfulla sã scrie la 20 octombrie 1877 cã românii, în timp ce luptã cu Imperiul Otoman pentru obţinerea independenţei, sunt atacaţi pe la spate de lumea civilizatã "cu vechea artilerie a chestiunii israelite". Asta nu a fost tot! 
  
Anul urmãtor, deşi învingãtori alãturi de ruşi în Rãzboiul de Independenţa, numit de europeni şi rãzboiul ruso-turc sau rãzboiul din Balcani, românii s-au trezit blocaţţi de evrei în recunoaşterea independenţei lor de cãtre puterile occidentale. Leon Gambetta trimite o scrisoare fermã guvernului român: "Franţa nu va recunoaşte independenţa ţãrii voastre fãrã ca voi sã fi recunoscut drepturile civile tuturor evreilor, fãrã nici o distincţiune". 
  
Prilejul umilirii României de cãtre Alianţa Israeliţilor şi de cãtre B'nai B'rith, a fost oferit de cãtre Congresul de la Berlin din 14 iunie 1878. La acest Congres, reprezentanţilor României învingãtoare (care fãcuse mari sacrificii materiale şi jertfe umane în rãzboiul contra turcilor din 1877-1878), Ion Brãtianu şi Mihail Kogãlniceanu, li s-a permis sã ia parte numai ca informatori, ca sã prezinte punctul de vedere al românilor într-o singurã şedinţã şi apoi sã pãrãseascã sala. România nu era tratatã ca o ţarã învingãtoare deoarece interesele evreilor nu erau satisfãcute de legislaţia internã, îndeosebi de Constituţie. 
  
"Antisemitismul"lui Eminescu . În acea vreme, marele poet naţional Mihai Eminescu era angajat politic ca redactor şef al ziarelor Curierul de Iaşi şi Timpul din Bucureşti, poziţie din care a devenit un inamic public al "Alianţei izraelite"prin atitudinea pe care a luat-o împotriva Congresului de la Berlin şi a articolului 44 adoptat de acest Congres care impunea Principatelor Unite Române, în schimbul recunoaşterii independenţei, modificarea Constituţiei în favoarea evreilor, îndeosebi prin aceeaşi modificare a articolului 7. Din acest motiv Mihai Eminescu angajeazã ziarele pe care le conducea, mai ales Timpul, în campania de presã împotriva modificãrii Constituţiei şi a emancipãrii evreilor ca români, în condiţiile în care aceştia intenţionau sã îşi pãstreze religia, cultura, graiul, limba şi obiceiurile. 
  
Fãrã a fi pregãtitã economic, România era deja invadatã de valuri de "imigranţi"clandestini evrei ce se strecurau neîncetat din trei direcţii: Rusia (Imperiul ţarist), Turcia (Imperiul otoman) şi Ungaria (Imperiul austro-ungar). Au ocupat mai întâi oraşele şi satele din Bucovina ca sã treacã în Moldova şi apoi în Muntenia, pânã la Bucureşti. Ajungând în Bucovina şi Moldova, evreii au acaparat comerţul şi s-au extins la sate, spre a practica pe scarã largã cârciumãritul. De aceea, aici avea sã izbucneascã rãscoala ţãranilor asupriţi în anul 1907, rãscoalã care s-a extins în toatã ţara. 
  
Evreii veniţi din imperiul austro-ungar (din Ungaria), dar nu numai aceştia, deşi stabiliţi permanent în România, se declarau "sudiţi", adicã supuşi austro-ungari, şi se puneau sub protecţia reprezentanţelor diplomatice ale imperiului. Astfel nu plãteau impozite şi erau scutiţi de orice obligaţii cãtre statul român, în acest mod ei prosperau în dauna românilor plãtitori de taxe şi impozite. Toatã aceastã situaţie a fost atacatã cu o extraordinarã energie de cãtre ideologul Partidului Conservator, publicistul Mihai Eminescu. El pleda pentru acordarea cãtre evrei a cetãţeniei doar individual, şi nu în bloc, aşa cum solicitau aceştia, deoarece tot individual se acorda şi pentru românii din afara graniţelor de atunci ale ţãrii. La capãtul unor îndelungate şi aprinse dezbateri din Adunarea Deputaţilor, din Senat şi din presã, triumfã chiar punctul de vedere al lui Mihai Eminescu. De altfel, aceasta a fost una dintre puţinele campanii de presã susţinute de Eminescu în Timpul, şi încununate de succes. O singurã excepţie a fost fãcutã pentru evrei privind acordarea cetãţeniei româneşti în grup, fiind vorba doar de acei 883 de evrei care şi-au dovedit loialitatea faţã de cauza naţionalã româneascã şi au participat la rãzboiul de independenţã ca voluntari. Este drept cã serviciile acestora nu s-au manifestat în prima linie, ci în spatele frontului, dar gestul lor a fost extraordinar, comparativ cu lipsa de loialitate generalã a evreilor. Modul cum evreii au trãdat în secolul urmãtor armata românã, a fãcut ca, dupã primul rãzboi mondial, sã primeascã cetãţenia românã doar evreii care semnau un angajament de loialitate faţã de statul român. 
  
Pentru a înţelege problemele pe care le crea Mihai Eminescu, atât Alianţei Israelite, cât şi guvernanţilor, vom reda câteva din rândurile ce le semna în campania sa de presã din cotidianul de opoziţie Timpul, unele deosebit de dure şi pline de patimã: 
  
"Evreii, de la 1848 şi pânã astãzi, din 30.000 s-au înmulţit prin imigraţiune la 550.000... Noi, din parte-ne, ştim bine cã Europa cunoaşte pe deplin chestiunea evreiascã din România; o cunoaşte mai cu seamã Europa cea chematã a o cunoaşte, lumea diplomaticã şi cea oficialã, încât art.44 al Tratatului de la Berlin a fost înscris în instrumentul pãcii cu deplinã cunoştinţã de cauzã, cu deplinã cunoştinţã a greutãţilor şi relelor ce va produce... Oricum am întoarce chestiunea evreilor şi din orice laturã am privi-o, caracterul ei adânc imoral nu i se poate lua... Niciodatã pericolul unei dominaţiuni strãine sub forma ei cea mai scârboasã n-a fost mai mare decât tocmai astãzi. Dacã toţi evreii - strãini şi pãmânteni - vor cãpãta deplinãtatea drepturilor civile, Moldova nu mai are de trãit decât zece ani, Ţara Româneascã treizeci poate [exact peste treizeci de ani - în 1907 - va avea loc marea rãscoalã ţãrãneascã împotriva exploatãrii evreieşti]. Se va începe atunci acea luptã de exploatare fãrã milã - atât de favorizatã de legislaţiunea liberalã... Domnia fanarioţilor a fost o epocã de aur în comparaţie cu domnia de tinã a evreilor şi sã nu uite nimeni cã evreii fiind clasã de mijloc şi legislaţiunea liberalã fiind exclusiv în favorul acestei clase, ei vor deveni aci stãpâni privilegiaţi şi românul slugã la jidan. România nu e datoare nimic evreilor decât doar cu o bunã recoltã de cânipã şi cu câţiva ţãruşi ciopliţi anume pentru membrii pãmânteni ai Alianţei Izraelite. Iar Europa... a fãcut din chestiunea izraelitã o chestiune de recunoaştere a independenţei noastre. Dar, de va recunoaşte-o sau nu, pericolele internaţionale ale existenţei noastre naţionale şi de stat rãmân aceleaşi. Nimic n-a ajutat neutralitatea garantatã, nimic nu va ajuta independenţa recunoscutã, dacã pericole într-adevãr existã. Sau e organul guvernului atât de naiv sã creadã cã, prin admiterea la drepturi civile a o jumãtate milion de vagabonzi, teritoriul României devine sacrosanct şi, dacã nu s-ar putea menţine un stat apãrat de badea Toader, se va putea menţine unul trãdat din capul locului de Iţic şi de Leiba? Aşadar - cu sau fãrã evrei - pericolele internaţionale existã.  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
DOSARELE SECRETE AL ISTORIEI ROMANIEI - CAP. 3 / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 264, Anul I, 21 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!