Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Analize > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 271 din 28 septembrie 2011        Toate Articolele Autorului

DOSARELE SECRETE AL ISTORIEI ROMANIEI cap. 10
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Românii, "cei mai mari asasini ai evreilor"? 
  
Evreul american Norman G. Finkelstein, în lucrarea sa Industria Holocaustului, demonstrează că evreii sionişti au dezvoltat mitologia decimării evreilor de către popoarele europene în timpul celui de-al doilea război mondial ("Holocaustul"), în scopul precis de a stoarce mari sume statelor europene culpabilizate, astfel încât să fie finanţată cauza sionistă. Dacă ar fi scris în România de azi aceste pagini, Finkelstein risca 5 ani de închisoare (conform Ordonanţei "de Urgenţă"emisă de guvernul Adrian Năstase, după întoarcerea acestuia din S.U.A.), deoarece el pare să nege amploarea sau chiar existenţa Holocaustului, arătând că avem de a face cu o veritabilă "industrie"sionistă de fabricare a unei istorii rentabile, în ceea ce ne priveşte, el spune:  
  
"Zguduirea Elveţiei şi a Germaniei a reprezentat doar preludiul finalului grandios: zguduirea Europei de Est. O dată cu prăbuşirea blocului sovietic, în fostul leagăn al evreimii europene s-au deschis perspective ispititoare. Inveşmântându-se cu evlavie prefăcută în mantia victimelor nevoiaşe ale Holocaustului , industria Holocaustului a încercat să stoarcă miliarde de dolari de la aceste ţări deja sărăcite. Promovându-şi ţelul cu insolenţă, neîndurător, a devenit principala instigatoare a antisemitismului din Europa... Folosindu-se de acest mandat , industria Holocaustului a cerut ţărilor din fostul bloc sovietic să predea toate proprietăţile deţinute de evrei înainte de război sau să ofere compensaţii pecuniare. Totuşi, spre deosebire de cazurile Elveţiei şi Germaniei, a adresat aceste solicitări departe de ochii presei. Până acum, opinia publică nu s-a opus şantajării bancherilor şi industriaşilor germani, dar s-ar putea să fie mai puţin îngăduitoare faţă de şantajarea ţăranilor polonezi înfometaţi".  
  
În anul 2002, în prezenţa preşedintelui României, Ion Iliescu, după ce a fost decorat, înfocatul sionist Elie Wiesel, în plenul Academiei Române, în rândurile cărei era primit ca doctor, lansează afirmaţia: România a participat la Holocaust. România a ucis, a ucis, a ucis. România trebuie să răspundă pentru faptele sale . Wiesel fusese primit de oficialităţile române cu toate onorurile, cu protocol la nivel de grad I. Şi asta după ce, la Muzeul satului din Sighetul Marmaţiei, Wiesel a încins o învârtită împreună cu preşedintele Ion Iliescu, cu ambasadorul S.U.A., M. Guest, şi cu ministrul apărării, Ioan Mircea Paşcu.  
  
Invocând Holocaustul din timpul Germaniei hitleriste, la începutul anului 1951, Israelul s-a adresat celor patru aliaţi, în frunte cu S.U.A., pentru a obţine sprijinul în vederea obţinerii de despăgubiri de la Germania (de vest şi de est) de 1,5 miliarde USD. Suma a fost obţinută în proporţie de 75%. "Nu ştiu care ar fi fost soarta Israelului în anumit momente critice ale economiei sale, dacă Germania nu şi-ar fi ţinut angajamentele. Căile ferate, telefoanele, instalaţiile portuare, sistemele de irigaţie, ramuri întregi ale industriei şi ale agriculturii nu ar fi fost în starea lor actuală fără despăgubirile germane", scria în memoriile sale Nahum Goldman, negociatorul guvernului israelian. A urmat rândul Austriei să fie stoarsă de fonduri, ceea ce s-a şi întâmplat. Apoi al Elveţiei, mai recent, în prezent, la rând vine România!  
  
Demersul lui Wiesel & Comp nu este întâmplător şi nici singular. El face parte dintr-un plan pragmatic evreiesc. Astfel, la începutul anilor '90, rabinul-şef din România, Moses Rosen, minţind ca un escroc ordinar, a declarat că cei 400.000 de evrei în minus în România anului 1945, faţă de România antebelică, ar fi fost omorâţi de statul român.În realitate, din cei 800.000 de evrei, câţi avea România înainte de război, 161.200 de evrei din Transilvania au fost deportaţi în lagărele germane de către ungurii hortyşti, după ce în 1940 Transilvania a revenit Ungariei, iar alţi circa 250.000 de evrei au fost desprinşi de România, odată cu cotropirea Basarabiei şi Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică. Evrei au murit în război, ca şi români, sau ruşi sau germani, mai ales că se străduiau din răsputeri să se implice în acest război, în defavoarea românilor.  
  
Miza jocului lui Moses Rosen a ieşit curând la ivelă. Banii! În iunie 1991, în Kneset, parlamentul israelian, s-a propus să se ceară României câte 50.000 de dolari despăgubiri pentru fiecare din cei 400.000 de evrei "omorâţi"de către România. "Din acel moment - arată Petre Ţurlea - o întreagă campanie s-a dus pentru a implanta în conştiinţa lumii, şi a românilor, ideea participării la Holocaust". In planul sionist, compensaţiile ce urmează să fie plătite de România vor fi, de fapt, foarte mari. O demonstrează "Memorandumul Intern"al Ministerului Afacerilor Externe, înregistrat cu nr. A5406 din 26.06.1995, ce se referă la întâlnirile dintre diplomaţii români şi oficiali ai statului Israel din ziua de 26 iunie 1995. Pe acest document ministrul de externe Meleşcanu a scris Rog discreţie . Iată conţinutul Memorandumului:  
  
"La ultima reuniune (de la Madrid) s-a constituit Organizaţia Mondială a Evreilor pentru Restituirea Averilor. Din această organizaţie fac parte: reprezentanţi ai Congresului Mondial Evreiesc, ai Agenţiei Evreieşti pentru Israel, ai Organizaţiei Claims Conference (ce s-a ocupat de problema despăgubirilor plătite de Germania evreilor), ai organizaţiilor reprezentative ale evreilor originari din fiecare ţară a fostului bloc comunist. Obiectivele principale ale acestei organizaţii sunt: identificarea averilor şi întocmirea dosarelor respective; exercitarea de influenţe şi presiuni din exterior, pentru ca parlamentele statelor vizate să adopte cadrul legislativ necesar recuperării averilor de către toţi evreii, indiferent dacă trăiesc sau nu în ţările respective, ori dacă mai sunt sau nu cetăţeni ai statului respectiv... în 1992 s-a constituit în Israel, sub lozinca timpul acţiunii a sosit , Comitetul de iniţiativă al organizaţiei Uniunea Evreilor din România, care are ca obiectiv recuperarea drepturilor şi bunurilor evreilor originari din România, dobândite ilegal şi confiscate abuziv de autorităţile româneşti de la instalarea guvernului Goga-Cuza până în prezent . Se publică numeroase materiale de prezentare a problemei, iar în Israel au apărut birouri de avocatura care se ocupă de strângerea de documente pentru a fi folosite ca probe, inclusiv în Justiţie, pentru recuperarea averilor din România. Avocatul Paul Feher are un astfel de birou în funcţiune în Israel şi a mai înfiinţat asemenea birouri de avocatură la Paris, Bonn şi Budapesta, dar are intenţia să deschidă unul şi la Bucureşti. Se estimează că vor fi cea 50.000-80.000 de cazuri... Este vorba de o acţiune de amploare, care se desfăşoară la scară mondială; s-a creat un mecanism care dispune de mijloacele necesare (organizatoric, financiar, presă ş.a.) şi este sprijinit în modul cel mai evident de S.U.A. şi de cercurile influente, în aceste condiţii, statele avute în vedere nu vor putea rezista multă vreme presiunilor de tot delul la care vor fi supuse şi vor trebui să dea urmare cererilor". Documentul este semnat de ambasadorul român Ion Maxim şi de directorul Dumitru Ceauşu (şeful Direcţiei Juridice şi a Tratatelor din cadrul M.A.E., la acea dată).  
  
Curând după primirea Memorandumului, la 10 august 1995, secretarul de stat al Ministerul Afacerilor Externe îl primeşte în audienţă pe Avshalom Meghidon, ambasadorul Israelului la Bucureşti. Acesta prezintă dimensiunea revendicărilor evreilor din Israel asupra României: 400.000 de proprietăţi imobiliare, revendicare ce face curând obiectul notei "Problema bunurilor evreieşti din România"vizată de directorul general Mircea Geoană şi adresată ministrului de externe de la acea dată, Teodor Meleşcanu. În tot acest timp, omul politic Teodor Meleşcanu era intens curtat şi susţinut financiar de evreul parizian Adrian Costea, care, ulterior, i-a înfiinţat şi un partid, Alianţa pentru România. În ciuda acestei campanii, se pare că evreii au fost deja despăgubiţi încă din anul 1946, printr-o lege emisă de ministrul justiţiei de atunci, Lucreţiu Pătrăşcanu (căsătorit cu o evreică) şi promulgată de regele Mihai I.  
  
Faţă de ofensiva sionistă a lui Wiesel din 2002, ziarul Adevărul, prin vocea redactorului-şef Cristian Tudor Popescu, reacţionează la 3 august:  
  
"Acuzaţi de crimă sunt toţi românii, foşti şi viitori. A făcut-o acum laureatul Nobel pentru Pace, Elie Wiesel: România a ucis, a ucis, a ucis ... Dar acelaşi lucru l-a spus cu o lună în urmă ambasadorul S.U.A., Michael Guest, care nu e bătrân, nu e evreu şi reprezintă poziţia politică a Americii: România a participat la Holocaust nu doar prin deciziile şi acţiunile lui Antonescu şi Gărzii de Fier, ci şi prin cetăţenii care au sprijinit acele evenimente în mod deschis, sau prin tăcerea lor . Oare intrarea în NATO înseamnă să trăim şi cu ochii în pământ şi noi, şi copiii noştri? Se pare că nu. America ne pune în genunchi şi cu fruntea în ţărână. Alaltăieri, România a semnat cu S.U.A. un tratat prin care militarii americani aflaţi pe teritoriul românesc sunt scoşi de sub jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale. Prin urmare, dacă un militar american din trupele deplasate în România îşi pierde controlul şi porneşte cu tancul prin Ţăndărei, trăgând în stânga şi în dreapta, România nu va face apel la C.P.I. fără acordul S.U.A.. Americanii au încercat să impună acest tratat Uniunii Europene şi au fost refuzaţi, chiar şi de aliaţii tradiţionali... Un astfel de tratat consfinţeşte, de fapt, punerea militarului american deasupra tuturor celorlalte fiinţe omeneşti de pe continentul european. S.U.A. fac astfel dovadă unei mentalităţi de ocupant imperial, binecunoscută de-a lungul veacurilor: justiţii locale şi internaţionale. America poate să acuze o ţară întreagă, România, de crime de război, dar nici ultimul soldat american nu poate fi judecat de comunitatea internaţioanală...".  
  
Pentru că trebuie să fim îndoctrinaţi cu ideea Holocaustului, istoricii români trebuie opriţi a spune adevărul, prin ameninţarea cu închisoarea. Iată ce se publica în anul 2001 pentru publicul român de către editura Hasefer, editură subvenţionată de către statul român:  
  
"Austriecii au fost mai răi decât germanii. Rolul pe care l-au jucat în Holocaust a depăşit orice proporţii raportat la numărul populaţiei... Românii, cu deosebire militarii ajunşi dincolo de Prut şi Nistru, nu s-au dovedit mai buni decât austriecii; chiar mai răi în anumite privinţe... Au avut loc pogromuri... Românii au jucat un rol major în invadarea Rusiei care, pentru ei, era deasemenea un război împotriva evreilor. În Basarabia şi Ucraina au omorât 200.000 evrei. Evreii erau îngrămădiţi în camioane pentru vite, fără mâncare sau apă şi erau mutaţi dintr-un loc în altul, fără vreo destinaţie anume... După Germania şi Austria, românii au fost, în Transilvania şi Ucraina, cei mai mari ucigaşi de evrei. Erau mai degrabă înclinaţi să folosească bătaia şi tortura, sau să violeze, ofiţerii fiind mai cumpliţi decât bărbaţii simpli, ei alegându-le pe cele mai drăguţe evreice tinere pentru orgii" 
  
Minciuna este la ea acasă. Teritoriul României în timpul celui de-al doilea război mondial nu conţinea Transilvania, ea aparţinând din 1940 Ungariei hortiste. Războiul României împotriva Rusiei nu era unul împotriva evreilor, ci avea ca miză deţinerea Basarabiei, răpită de către ruşi tot în 1940, iar deportările evreieşti din Ucraina vizau o populaţie ostilă armatei şi administraţiei româneşti. Nu vom insista asupra acestei conspiraţii sioniste de culpabilizare a poporului român, vrem însă să amintim că principalul substrat al acesteia are două filoane centrale: ura evreiască tradiţională împotriva românilor (care au încercat să se opună dominaţiei economice şi sociale) şi revendicarea de despăgubiri băneşti sau imobiliare.  
  
Citatele de mai sus provin dintr-o lucrare cu circuit internaţional (Paul Johnson, O istorie a evreilor), însă în aceeaşi situaţie se găsesc şi lucrările cu destinaţie exclusiv internă, aşa cum este România Iudaică a lui Teşu Solomovici. Aceasta, susţinând ideea vinovăţiei românilor ca asasini ai evreilor prin participarea la Holocaust, şi-a publicat uriaşa lucrare pe banii Ministerului Cultelor şi Culturii, minister patronat de filosemitul Răzvan Teodorescu.  
  
Trebuie spus pentru publicul larg că ministrul român al culturii Răzvan Teodorescu a funcţionat de la începutul anilor '90 ca vicepreşedinte şi preşedinte al Asociaţiei de prietenie România-Israel, organizaţie sionistă. Atitudinile sale recente atestă faptul că prietenia sa se îndreaptă de fapt numai către poporul israelian, românii fiindu-i neplăcuţi.  
  
Jurnalul Naţional (ca aproape toată presa românescă) din mai 2002 titra: "Ministrul Culturii (Răzvan Teodorescu) consideră România părtaşă la Holocaust". Declaraţia a fost ocazionată de către dezaberile din Comisia juridică a Senatului privind adoptarea de către guvern a Ordonanţei de Urgenţă nr. 31/28.03.2002 (semnată de primul-ministru Adrian Năstase) prin care orice cetăţean român urmează a fi condamnat la 5 ani de închisoare dacă nu recunoaşte existenţa Holocaustului împotriva evreilor: "Contestarea sau negarea în public a Holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi"(articolul 6 din Ordonanţa).  
  
Comisia juridică a Senatului ce a luat în dezbatere la începutul lui mai 2002 ordonanţa guvernamentală în scopul transformării acesteia în lege, era compusă din reprezentanţii partidului de guvernământ (P.S.D.), ai P.R.M., ai Partidului Liberal, în frunte cu Norica Nicolai, şi ai P.D., prin evreul Petre Roman. De "cealaltă parte", la discuţii participa lobby-ul format de ministrul Răzvan Teodorescu şi reprezentanţii Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. În cadrul discuţiilor prelungite, reprezentanţii liberali au susţinut poziţia P.R.M. în dezbaterea dacă România a participat sau nu la săvârşirea de atrocităţi împotriva evreilor. Norica Nicolai, susţinută de ceilalţi liberali din comisie, a cerut chiar eliminarea articolului 6 din noua lege, argumentând că în baza lui ar putea fi trimişi la închisoare şi cei care neagă existenţa Holocaustului în România. În replică, ministrul Răzvan Teodorescu atacă pe loc şi susţine că chiar dacă "România nu a cunoscut Holocaustul în interiorul graniţelor sale, dar a participat la Holocaust prin acţiunile îndreptate împotriva evreilor din teritoriile guvernate de ea: Bucovina, Transnistria şi Basarabia". Fiind şi mai acuzatori, reprezentanţii comunităţii evreişti din România (printre care şi fostul ambasador la Berlin, Radu Cornea) le spun senatorilor români că "pogromul de la Iaşi, când mii de evrei au fost împuşcaţi într-o noapte", tot Holocaust se numeşte. Discuţia a fost, finalmente, tranşată de senatorul P.R.M., Gheorghe Buzatu, care citând definţia dată de Dicţionarul Larousee pentru Holocaust: eliminarea evreilor de către nazişti între 1939-1944 în ţările ocupate de trupele Reichului, conchide: "România n-a fost niciodată ocupată de Reich, dom'le". "Disputa l-a determinat pe ministrul Theodorescu, unul dintre părinţii ordonanţei [guvernamentale], să recunoască necesitatea introducerii definiţiei [Holocaustului] în text.  
  
Credeam că e un lucru ştiut de toată lumea , s-a scuzat ministrul"(Jurnalul Naţional).  
  
Răzvan Teodorescu şi-a dezvăluit involuntar realele intenţii ale demersurilor sale când a declarat, la scurt timp, că România trebuie să suporte consecinţele participării la Holocaust, că "trebuie să răspundă pentru faptele sale".  
  
Noi nu putem nega existenţa "Holocaustului", dar nici nu o putem susţine, dacă, aşa cum remarca şi dl. profesor Buzatu, acesta nu este definit din punct de vedere juridic. Etimologic holocaust-ul se traduce cu distrugerea totală. De aceea, în sensul strict al cuvântului, un holocaust real nu a existat, pentru că o mare parte dintre evreii europeni au supravieţuit războiului. Este, însă, la fel de adevărat că Germania nazistă concepea o soluţie finală , în ceea ce îi privea pe evrei, dar aceasta nu consta programatic în exterminarea acestora, Adolf Hitler intenţionând să-i deporteze şi să-i exileze pe insula Madagascar, ceea ce emoţional şi economic pentru evrei poate corespunde, într-adevăr, cu un adevărat Holocaust. Definiţia din Larousse, însă, face o referire explicită la exterminarea fizică a populaţiei evreişti. Totuşi, în această situaţie s-a dovedit că s-a exagerat peste măsură.  
  
La început, despre "lagărul de exterminare"german de la Auschwitz s-a aruncat estimarea de 9 milioane de evrei ucişi în genocidul. Ulterior lucrurile s-au oprit la patru milioane de victime, conform "raportului sovietic"considerat drept probă de către Tribunalul de la Nurenberg. Cercetările mai atente i-au făcut pe istorici să rectifice informaţia: 2 milioane se scria în 1974, 1,25 milioane în 1985.  
  
Dar iată ce scria mai recent publicaţia franceză Le Monde, privind rezultatele cercetătorului Francois Bedarida:  
  
"În memoria colectivă s-a întipărit cifra de patru milioane (cea care, pe baza unui raport sovietic, figura până acum la Auschwitz pe monumentul ridicat în memoria victimelor nazismului) în timp ce la Ierusalim muzeul Yad Vashem indică o cifră ce depăşeşte foarte mult realitatea.  
  
Totuşi, de la sfârşitul războiului, s-a pus pe lucru memoria savanţilor. Din aceste minuţioase şi răbdătoare a rezultat că cifra de patru milioane, nesprijinindu-se pe nici o bază serioasă, nu putea fi reţinută... Se ajunge la... un total coroborat asupra unui număr de victime oscilând între minimum 950.000 şi maximum 1,2 milioane".  
  
Rectificarea măsluirii istoriei a condus chiar la înlăturarea inscripţiei "cameră de gazare"de la lagărul de concentrare de la Dachau, înlocuindu-se cu alta care precizează că niciodată nu a funcţionat aşa ceva în acel loc.  
  
Termenul de Holocaust a fost pus în circulaţie de către evreul originar din România, Elie Wiesel, manager general al "industriei holocaustului", prin cartea sa, Night (1985).  
  
Atenţia acestuia către România sa îndreptat de la începutul anilor '90, când primul pretext i l-au oferit primul-ministru şi preşedintele României de atunci. Astfel, evreul Petre Roman s-a apucat să declare în New Yok Times că în spatele conflictelor dintre maghiari şi români din martie 1990 de la TârguI-Mureş se află şi: "O reînviere a Gărzii de Fier, mişcare fascistă, antisemită... Manifeste ale Gărzii de Fier şi ale organizaţiei patronale Legiunea Arhanghelului Mihail au fost apariţii comune în ultimele luni în această regiune". La rândul său preşedintele Ion Iliescu, declară în acelaşi an că revolta tineretului împotriva regimului neo-comunist, din iunie 1990 din Piaţa Universităţii, aparţine mişcării legionare. "Comisia parlamentară instituită ad-hoc nu a găsit - însă - nici un amestec al legionarilor în înscenările sângeroase din 13-15 iunie de la Bucureşti, după cum nici la Târgu Mureş nu a avut loc vreun amestec al legionarilor în acele întâmplări şi nu a fost semnalat nici un manifest legionar"(Traian Golea).  
  
Campania din New York Times continuă însă. Rabinul Şef al României, Moses Rosen, intră în hora minciunii şi publică la l iulie 1991 în cotidianul american următorul text:  
  
"Numărul morţilor a ajuns la 400.000, despre care noi nu am putut vorbi până acum decât în străinătate sau aici numai între noi. Ei au pierit şi nouă ni s-a interzis să-i putem plânge" 
  
Şi în prezent, mai multe plăci negre comemorative, amplasate în 1990 la intrarea în templul evreiesc Coral din Bucureşti, evocă falsul participării României la Holocaust ("400.000 de Martiri Evrei din România"), fără ca autorităţile române să la vreo măsură constituţională faţă de acest grav afront penal (art. 168 Cod Penal) ce se pedepseşte cu închisoarea.  
  
Că totul este o minciună au dovedit-o în bună măsură istoricii români, dar chiar şi cei evrei. Aşa cum am mai arătat, chiar Rabinul Şef al României din acea perioadă, Alexandru Şafran, mărturiseşte despre generozitatea românilor faţă de evrei. La Roma, în 1957, a fost publicat studiul Regional Development of the Jewish Population of România, avându-l ca autor şi pe W. Filderman, preşedintele "Comunităţii Evreilor din România"în perioada războiului. La pagina 15, studiul reproduce o hartă a României, indicându-se teritoriile pierdute în anul 1940. Pe suprafaţa rămasă a României autorii studiului au scris: "Acest teritoriu a avut 312.972 evrei în 1930. Până la sfârşitul războiului numărul lor a crescut la 355.972, adică cu 13,7%". Explicaţia constă în aceea că România a fost un spaţiu de refugiu pentru evreii din Polonia cucerită şi din Ungaria hortistă.  
  
La rândul său, alt evreu, Matatias Carp, autor al lucrării Cartea Neagră, arată că ceea ce a declanşat "rebeliunea legionară"a fost consecinţa aţâţării de către evrei a mareşalului Antonescu. Totodată, în urma "rebeliunii", cu toate eforturile depuse, nici un legionar nu a putut fi acuzat de a fi avut vreun conflict cu vreun evreu.  
  
Campania antiromână demarată de Moses Rosen în 1990 era condusă însă, din spate, de sionistul Elie Wiesel, fapt ce face ca la 11 iulie 1991, în Senatul S.U.A. să fie introdusă o Rezoluţie care să condamne "resurecţia antisemitismului în România... întrucât laureatul premiului Nobel şi scriitor umanist Elie Wiesel recent a vizitat România, ţara sa de naştere, pentru a vedea şi a mărturisi asupra acestor tendinţe antisemite" 
  
Elie Wiesel este fără îndoială principalul promotor al culpabilizării României de Holocaust. Lucrarea sa Noaptea (Night), tipărită în diverse versiuni şi limbi, este apreciată ca fiind "creaţia unei fantezii bolnave ce a dăruit lumii o sumedenie de minciuni, scrise cu multă vervă în autobiografia sa...: că la Auschwitz şi Buchemvald nemţii ardeau evreii de vii în focuri aprinse în şanţuri; că era un şanţ de foc pentru adulţi şi altul pentru copii mici; că el a fost dus cu coloana victimelor la doi paşi de marginea şanţului, de unde din ceva motiv misterios a fost dus înapoi la barăci; că a fost dus din nou cu coloana victimelor la doi paşi de marginea şanţului etc.; că luni de zile pământul s-a cutremurat şi coloane de sânge evreiesc ţâşneau din sol la Babi Yar, în Ucraina; că la Buchemvald erau ucişi în fiecare zi 10.000 de evrei, şi el era totdeauna printre ultima sută la poarta morţii, dar întotdeauna era cruţat din nu se ştie ce motive. Că evreii transilvăneni, Elie Wiesel şi tatăl său, au căzut sub ocupaţia maghiară în urma Dictatului de la Viena din 1940 şi, deportaţi de către autorităţile maghiare (pe care el, cu rea-credinţă le numeşte autorităţi române ) au ajuns la Buchemvald..."(Traian Golea).  
  
Prin comparaţie cu minciuna lui Wiesel, iată relatarea unui alt evreu, din Transilvania, dr. Oliver Lusting:  
  
"În sudul Transilvaniei, sub regimul lui Antonescu, viaţa nici unui evreu nu a fost periclitată, în timp ce evreii din Cluj şi Dej, din Oradea şi Satu Mare, din toate oraşele şi satele Transilvaniei de nord (cedată ungurilor) au fost strânşi toţi până la ultimul bătrân, până la ultimul sugar, au fost mânaţi sub ameninţarea baionetelor hortyste spre crematoriile şi camerele de gazare de la Auschivitz, evreii din Turda şi Alba-lulia, din Arad şi Timişoara (parte a Transilvaniei rămasă sub guvernarea română) nu au purtat nici măcar steaua galbenă! Mai mult, aceste oraşe, ca de altfel oraşele din întreaga Românie, au oferit adăpost sigur tuturor evreilor din nordul Transilvaniei -şi chiar din oraşele Ungariei - care au reuşit să evadeze din ghetouri şi să f ugă în România." 
  
Sionismul oficial. Statul Israel este de fapt un parazit mondial. El supravieţuieşte datorită unui puternic sprijin financiar şi militar pe care îl obţine prin evreii răspândiţi în întreaga lume de la statele în care aceştia au obţinut un statut social şi politic privilegiat. Rolul aplicării acestor programe aparţine în primul rând sionismului, iar România are o puternică importanţă pentru evrei, deoarece, conform unei experienţe istorice consumate, poate fi cu uşurinţă acaparată economic şi subordonată intereselor evreieşti.  
  
O serie de fapte din ultimii ani, de la marea infracţionalitate economică până la spionajul total, demonstrează declanşarea unei noi acţiuni evreieşti de tip sionist asupra României, între aceste strategii se preconizează şi o eventuală neocolonizare a ţării, în care scop prioritară este masiva achiziţie mascată imobiliară şi apoi funciară. În acest scop, în prezent, sioniştii activează prin toate mijloacele pentru a influenţa partidul de guvernământ pentru a fi schimbată Constituţia ţării şi pentru a-i manipula pe specialiştii în drept ai acestui partid, însărcinaţi cu proiectul noii Constituţii. Unul dintre aceşti "specialişti", om cu aplecare spre activitatea masonică, este sprijinit din umbră spre a deveni noul ministru al Justiţiei, aşa cum a mai fost şi într-o altă guvernare a actualei puteri. Despre ofensiva sionistă, declanşată prin structurile la vedere în aprilie 2002, vom prelua însă informaţiile din publicaţia Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România ( Realitatea Evreiască , nr. 162-163/2002), privind organizarea la 28 aprilie 2002 a primei adunări generale a Asociaţiei Sioniste din România, "după 54 de ani de la interzicerea acesteia":  
  
"După o întrerupere îndelungată, o adunare sionistă de mare amploare! (se arată în periodicul evreiesc). A renăscut mişcarea sionistă din România de veche tradiţie, dacă ne gândim la acţiunile celor din Moineşti, Galaţi, care au luat drumul spre Ţara veche-nouă , chiar înainte de Congresul de la Basel, când s-au pus bazele sionismului politic de către Theodor Herzl. Este de subliniat că primele aşezări [ale Israelului] au fost opera celor ce au făcut Aliya din România".  
  
În continuare, Realitatea Evreiască subliniază că însuşi imnul naţional al Israelului, adoptat în 1948, a fost iniţial compus şi cântat în casa bancherului evreu Mose Waldberf din Iaşi.  
  
Deci, în ziua de 28 aprilie 2002, la Timişoara, "a renăscut"mişcarea sionistă din România. Printre organizatorii acestui "eveniment creator de istorie în viaţa evreiască din România", adică reactivarea mişcării sioniste, remarcăm atât Mossad-ul (prin prezenţa lui Meir Rosen, fost ambasador al Israelului la Paris şi Washington), cât şi a guvernului israelian (prin Tova Friedel, de la Ministerul Absorbţiei). Cu ocazia acestui prim "congres"a fost ales preşedintele Asociaţiei Sioniste din România în persoana lui Tiberiu Roth (evreu khazar), au fost aleşi delegaţii la Congresul Mondial Evreiesc şi au fost numiţi cei care vor conduce sionismul în fiecare dintre oraşele româneşti. Totodată a fost adoptat un prim program: activitate permanentă în filiale (!?), declanşarea unei propagande pro-Israel şi întocmirea unei baze de date cu toţi oamenii pe care se poate baza mişcarea sionistă din România, în acelaşi timp, organizaţia evreiască de tineret Club Tnuat Aliya şi-a asumat obligaţia racolării de noi oameni, să adune şi să ofere informaţii, de a strânge legăturile cu Eret Israel şi de a întării sionismul în România.  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
DOSARELE SECRETE AL ISTORIEI ROMANIEI cap. 10 / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 271, Anul I, 28 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!