Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Amintiri > Mobil |   


Autor: Dorel Schor         Publicat în: Ediţia nr. 975 din 01 septembrie 2013        Toate Articolele Autorului

Dorel SCHOR - A FOST ODATĂ CA NICIODATĂ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Pe vremea specializării mele medicale, aveam la clinica universitară din Bucureşti un coleg simpatic numit Decebal. Leafa de medic secundar era foarte modestă, aşa că fiecare încerca într-un anumit mod s-o completeze. Eu publicam versuri umoristice care erau plătite (în Informaţia Bucureştiului, România literară, Zori Noi, Clopotul etc), iar Decebal, ca destui alţii, făcea gărzi la Salvare. Într-o noapte, s-a întâmplat nenorocirea... După ultima chemare, obosit, colegul meu s-a întins pe targă. Un motociclist a tăiat drumul salvării şi şoferul a trebuit să oprească brusc. Din smucitură, s-a desprins balonul de oxigen, care a căzut pe capul tânărului medic, omorându-l.  
 
În 1972, mi-a apărut cartea "Şarpele şi Cupa". La îndemnul prietenesc al lui Florin Mugur, naraţiunea s-a bazat pe notaţii zilnice din spital. Am scris şi despre moartea lui Decebal, una din paginile cele mai triste dintr-un volum în esenţă umoristic. S-a întâmplat că, mai târziu cu nişte ani, sora lui Decebal, să afle despre carte, s-o caute dar să n-o găsească în nici o librărie, se epuizase. Şi iată că după multă vreme, primesc un telefon, în Israel, de la redacţia televiziunii din România, de fapt de la o prietenă a surorii lui Decebal. Doamna Marilena Borcescu aflase că trăiesc în Israel (de la o scriitoare membră a Asociaţiei scriitorilor israelieni de limba romana, care-i comunicase şi numărul meu de telefon). Mi-a vorbit despre Maria-Cristina Moisin, sora lui Decebal, despre căutările ei şi m-a rugat să-i fac rost de carte, dacă mai am vreun exemplar.  
 
Mai aveam câteva, puţine volume... I-am expediat cartea la Bucureşti. Apoi am vorbit la telefon. Sora cea mică a lui Decebal absolvise şi ea institutul de medicină, era acum un medic stomatolog cunoscut. Dar, aici a fost surpriză, în afară de profesie şi de preocupări muzicale elevate, Maria-Cristina Moisin, cu o remarcabilă sensibilitate lirică, scria versuri. Destinate întâi intimităţii sau unui cerc mic de prieteni... Apoi le-a încredinţat tiparului.  
 
Într-un interval de câteva luni, am primit de la doctoriţa din Bucureşti trei cărţi între coperţile cărora, poeziile sunt însoţite de mici proze... lirice. Nu intenţionez o cronică literară. Aş dori să subliniez doar surprinzătoarea originalitate a poetei, a frumuseţei ascunse în lucrurile mici. Ana Blandiana, marea poeta, remarcă faptul că aceste poeme sunt „rostirea înfiorată a recunoştinţei faţă de miracolul existenţei”... Poate şi faptul că iniţial nu fuseseră destinate tiparului, explica marea, frumoasă, uneori dureroasă sinceritate a poeziilor. La care se adăuga o muzicalitate neintenţionată, dar firească.  
 
Dar şi prozele sunt scrise „cu pana poetului", vorbă lui Constantin Bogdan care prefaţează unul din volume, subliniind convieţuirea armonioasă a acestora cu poemele. Aceste meritoase atribute sunt comune plachetelor intitulate „Anotimpurile poeziei", „La hotar de milenii", „A fost odată, că niciodată”. Notând titlurile celor trei cărţi surprinzătoare, menţionez că debutul târziu al Mariei-Cristina Moisin ascunde poate o promisiune: continuitatea unor apariţii editoriale la fel de autentice şi de profunde.  
 
Dr. Dorel SCHOR  
Natania, Israel  
28 august 2013  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Dorel SCHOR - A FOST ODATĂ CA NICIODATĂ / Dorel Schor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 975, Anul III, 01 septembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Dorel Schor : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dorel Schor
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!