Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorie > Mobil |   


Autor: Gigi Stanciu         Publicat în: Ediţia nr. 735 din 04 ianuarie 2013        Toate Articolele Autorului

Dobrogea-model de colaborare multietnică de-a lungul secolelor -Studiu de caz: comunitatea turco-tătară şi cea a lipovenilor
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Autor: Profesor de istorie STANCIU GIGI Colegiul Naţional de Arte ,,Regina Maria'' Constanţa 
  
Rezumat: 
  
În Dobrogea, regiune locuită de români, rromi, turci, tătari, greci, lipoveni, ucrainieni, italieni, evrei s.a. este binecunoscut faptul că nu au existat de-a lungul istoriei conflicte între etnii, de aceea se poate afirma că acest ţinut este raiul multiculturalismului. Faptul că între Dunăre şi Marea Neagră există această tendinţă spre cosmopolitism este întărit de întreaga istorie a acestui ţinut care a cunoscut diverse stăpâniri: cea geto-dacă, cea grecească, cea romană, cea bizantină, cea munteană, cea turcească. " 
  
Cuvinte-cheie: Etnie, multiculturalism, colaborare multietnică, solidaritate, comunitate turco-tătară, comunitatea lipovenilor 
  
Îmi este dat să pot să scriu despre un subiect foarte plăcut sufletului meu, cel al coexistentei paşnice dintre etnii, acum când în lume costatăm două tendinţe distinctive şi divergente: una spre globalizare, spre mondializare, alta spre regionalizare, spre divizare după etnii sau religii. Lumea în continuă mişcare caută un echilibru al bunei-convieţuiri interetnice, bazată pe respectul reciproc dat de cunoaşterea tradiţiilor, a elementelor de cultură şi civilizaţie specifice, a notelor distinctive ale diferitelor colectivităţi umane contemporane. Cunoaşterea celuilalt presupune o disponibilitate cognitivă şi afectivă, o dorinţă de colaborare bazată pe respect şi încredere, pe sentimente sincere de prietenie şi chiar de admiraţie faţă de modul propriu de a vedea lumea. Se ştie că înţeleptul rege al evreilor, biblicul Solomon, aflat în situaţia de a rezolva un diferend între trei persoane care au venit la divanul său regesc a făcut următoarea afirmaţie: ,,Şi tu ai dreptate şi tu ai dreptate şi tu ai dreptatea'', uimindu-i pe cei trei care au rămas nedumeriţi, dar au înţeles apoi că regele îi îndemnă la clemenţă şi la bună convieţuire. În Dobrogea, regiune locuită de români, rromi, turci, tătari, greci, lipoveni, ucrainieni, italieni, evrei s.a. este binecunoscut faptul că nu au existat de-a lungul istoriei conflicte între etnii, de aceea se poate afirma că acest ţinut este raiul multiculturalismului. Faptul că între Dunăre şi Marea Neagră există această tendinţă spre cosmopolitism este întărit de întreaga istorie a acestui ţinut care a cunoscut diverse stăpâniri: cea geto-dacă, cea grecească, cea romană, cea bizantină, cea munteană, cea turcească... Cine sunt proprietarii de drept ai Dobrogei, veţi întreba? Toţi locuitorii ei, indiferent de etnie; pentru că printre elevii mei am întâlnit deseori etnici turci sau tătari, pentru că însuşi satul meu natal a avut, ca multe localităţi dobrogene, un nume turcesc, acela de Omarcea, pentru că am avut şi am colegi şi prieteni din această etnie, oameni deosebiţi, cu multiple calităţi, oameni de omenie cum zicem noi din bătrâni, voi însera în paginile acestui articol câteva date istorice despre comunitatea turco-tătară din România, apoi voi răspunde la unele întrebări care au făcut obiectul nedumeririlor elevilor mei referitare la raporturile româno-turceşti în Evul Mediu în întreg spaţiul carpato-danubiano-pontic, iar în final voi însera şi câteva modalităţi practice de închegare a unor relaţii de prietenie între elevii clasei la care sunt consilier educativ. Înainte de a derula firul istoriei acestei comunităţi îmi permit să includ în acest articol un fragment din mesajul actualului preşedinte al ţării noastre, mesaj rostit cu prilejul unei sărbători religioase de o deosebită importanţă pentru musulmani, Ramadan Bayram: <<,,Comunitatea musulmanilor din România este un model de solidaritate şi colaborare într-un cadru multietnic'', a declarat preşedintele Traian Băsescu, în mesajul transmis cu ocazia sărbătorii Ramazan Bayram, postat, marţi, pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale. ,,Această sărbătoare îmi oferă prilejul de a sublinia, încă o dată, faptul că prin întreaga experienţă de convieţuire armonioasă şi de dialog cu celelalte culturi, comunitatea musulmanilor din România este un model de solidaritate şi colaborare într-un cadru multietnic. În acest sens, Dobrogea este un spaţiu privilegiat, în care cetăţenii români de etnie turcă sau tătară îşi păstrează identitatea şi tradiţiile. Consider că trebuie să privim această diversitate a credinţelor şi a culturilor ca pe o bogăţie a umanităţii. Respectul faţă de cei ale căror valori şi credinţe sunt diferite şi cultura dialogului reprezintă, în opinia mea, premisele pentru o civilizaţie a păcii. Mulţumesc, şi cu această ocazie, comunităţii musulmane din România pentru felul în care contribuie la binele comun al societăţii”, se arată în mesajul preşedintelui, transmis reprezentanţilor comunităţii musulmane din România. AGERPRES>> Despre existenţa multiseculară a turcilor şi tătarilor în Dobrogea am găsit informaţii pe wikipedia: ,,Istoric. Tătarii au sosit în mai multe valuri pe teritoriul României actuale. În secolul al 13-lea îşi fac apariţia primele comunităţi tătare în Dobrogea. După războiul din Crimeea a sosit un nou val de imigranţi tătari în Dobrogea. În anii 1873-1874, în sangeacurile Tulcea şi Varna trăiau 100 000 de musulmani şi 60 000 de creştini. Cele mai importante centre musulmane erau Babadag, Tulcea, Constanţa şi Hârşova. În anul 1930 în România erau 22 000 de tătari. Asupra originii etnice a tătarilor, în lucrările de specialitate de până azi (de istorie, de etnografie, de geografie, de lingvistică), părerile sunt împărţite: unii susţin originea mongolă, iar alţii originea turcă a tătarilor. Oricare ar fi concluziile, tătarii au existat în istorie ca o entitate distinctă şi şi-au dovedit această identitate prin realizări memorabile. Din punct de vedere etnic, tătarii din România sunt originari din Crimeea, ei vorbind un grai al limbii tătare crimeene. În România, în sânul comunităţii tătare nu există diferenţe de grai, ci doar de regionalisme. Tradiţiile strămoşeşti ale tătarilor din România se încadrează în două categorii: laice (obiceiuri legate de evenimente din viaţă, fenomene naturale, sportul naţional – Kureş) şi religioase (momente din viaţă, Sărbătoarea Postului – Ramazan Bayram, Sărbătoarea Sacrificiului – Kurban Bayram).'' Am utilizat deasemenea informatii dintr-un auxiliar didactic deja redactat, postat pe internet, foarte util cadrelor didactice preocupate de predarea modernă a istoriei: ,,Tătarii Numărul estimat al tătarilor din România este de 24.649, ceea ce reprezintă 0,11% din populaţia ţării. Aceştia trăiesc în judeţele Constanţa, Tulcea şi în municipiul Bucureşti. Originea istorică Tătarii sau mongolii sunt originari din Asia central-estică şi sunt înrudiţi cu turcii. În contextul marilor campanii de cucerire din timpul lui Ginghis han, nepotul său Batu, obţine o mare victorie împotriva ruşilor în anul 1223, ceea ce va deschide drumul cuceririi litoralului nordic al Mării Negre. Hanatul întemeiat de el, Hoarda de Aur, îşi va extinde autoritatea şi asupra Dobrogei.Una din primele menţiuni ale prezenţei tătare în Dobrogea o găsim într-un document din timpul sultanului otoman Mahomed II şi se referă la epoca lui Genghis (m. 1229), când şefului tătar Ebruzata i-a fost dăruit un domeniu în zonă. De numele lui Berke, urmaşul lui Batu, sunt legate două evenimente importante: colonizarea în Dobrogea a câtorva mii de turci selgiucizi între 1262 - 1263, ceea ce arată că prezenţa tătară nu era numeroasă, şi islamizarea Hoardei de Aur la confesiunea sunnită. Consolidarea prezenţei tătare în nordul Dobrogei, în apropierea centrului crimeean al stăpânirii tătare, este o realitate la sfârşitul secolului XIII sau începutul secolului XIV. Din această perioadă datează un tezaur numismatic cu peste 23 000 de monede de argint emise de trei hani, descoperit în 1962 lângă Mihai Kogălniceanu (Tulcea). Este perioada când cronicile musulmane înregistrează aşezarea urmaşilor vestitului prinţ Nogai într-o zonă cu centrul la Isaccea. Celebrul călător musulman Ibn Batuta, care a trecut prin Dobrogea pe la 1330-1331, completează în mod sugestiv imaginea de ansamblu a aşezării şi a prezenţei tătarilor în Dobrogea secolelor XIII-XIV: ''oraşul Baba Saltîk este cel din urmă pe care-l stăpânesc tătarii. Intre el şi începutul Împărăţiei greceşti (bizantine) sunt 18 zile de mers într-un pustiu lipsit în întregime de oameni''. La mijlocul secolului XIV sub presiunea poloneză, maghiară, munteană şi moldoveană, Hoarda de Aur pierde controlul asupra Dobrogei. De situaţie vor profita însă otomanii, care vor cuceri regiunea la sfârşitul secolului al XIV-lea. Din acest moment, pentru cinci secole Dobrogea va deveni un teritoriu în care se vor împleti destinele celor două populaţii înrudite. După ce Hanatul Crimeii, un rest al Hoardei de Aur, a fost anexat de Rusia în 1783, mulţi tătari au migrat în valuri succesive în Imperiul Otoman. Aici, în Dobrogea, ei au conferit o nouă dimensiune civilizaţiei de stepă care le era specifică. Tătarii în cadrul statului român O primă evaluare a numărului tătarilor din Dobrogea imediat după războiul de independenţă a fost făcută de Ubicini. Rezultatul său, din anul 1879, este imprecis deoarece tătarii erau incluşi împreună cu turcii în grupa musulmanilor. Oricum, în acel moment existau în Dobrogea românească 134.000 de musulmani. Prima evaluare precisă a numărului tătarilor dobrogeni datează din 1911, când sunt înregistraţi 25.086, respectiv 7,3% din populaţia provinciei. După unirea Dobrogei cu România în 1878, a început o nouă epocă pentru tătari, creându-se instituţii de instrucţie publică, de cultură naţională şi de cult islamic. Între acestea, Seminarul Musulman a funcţionat iniţial la Babadag şi a fost transferat, în 1901, la Medgidia. De asemenea, Revista "Emel"("Idealul") a însemnat, pentru perioada interbelică, o veritabilă şcoala renascentistă, răspândind în rândul tătarilor ideile generoase ale marelui umanist tătar crimeean Ismail Gasprinski şi ale poetului naţional Tatar Mehmet Niyazi. Tătarii dobrogeni au creat o cultură proprie inspirată din istorie şi tradiţii. Între altele, sărbătorile naţionale - "Nawrez"şi "Kidirlez", precum şi cele religioase - "Kurban Bayrami"şi "Ramazan Bayrami", cu largă răspândire în lumea turco-tătara, se află printre temele de primă însemnătate. Legătura de suflet cu patria de obârşie - Crimeea -, nu a încetat, în anii celui de-al doilea război mondial mulţi tătari crimeeni refugiindu-se în România. Represaliile staliniste împotriva tătarilor din Crimeea au avut impact şi asupra tătarilor dobrogeni, unii devenind victime ale regimului comunist. Pe de alta parte, cu timpul, unii dintre tătarii dobrogeni, puţini la număr este drept, se vor muta în alte zone de pe teritoriul României (Bucureşti, Braşov). Situaţia tătarilor din România după 1990 În prezent, în România, conform datelor oficiale ale ultimului recensământ, trăiesc 24.469 de tătari, însa organizaţiile acestora estimează un număr aproape dublu, de circa 55.000 de persoane. Acţiuni culturale Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, ia fiinţă Uniunea Democratică Turcă Musulmană din România, care se dorea ''organizaţie etno-confesională a populaţiei turco-tătare din România''. Dar la scurt timp, UDTMR se divizează în Uniunea Democratică Turcă din România şi Uniunea Democrată a Tătarilor Turco- Musulmani din România. În 1995 apare şi Federaţia Turcă şi Tătară. UDTTMR este o organizaţie etno-confesională care şi- a propus să militeze pentru "propăşirea neamului tătăresc prin renaşterea spiritualităţii specifice"reluând legăturile cu tătarii din Crimeea şi din alte ţări. UDTTMR dispune de 22 filiale, în cele mai importante localităţi cu populaţie tătărească: Constanţa, Medgidia, Mangalia, Valu lui Traian, Bucureşti, Techirghiol, Basarabi, Ovidiu, Braşov, Tulcea şi altele. S-a organizat o reţea de grupe de elevi care urmează cursuri de limba turcă şi de religie islamică. Recent, a fost iniţiat un program de pregătire a cadrelor didactice care vor preda cursuri de limba tătara. În ultimii ani, comisia pentru învăţământ a Uniunii s-a preocupat de elaborarea unei strategii vizând impulsionarea culturii şi tradiţiilor etniei tătare. Un loc important în activitatea Uniunii îl ocupă organizarea de simpozioane consacrate unor personalităţi tătare. În 2001 au fost organizate manifestări consacrate lui Hamdi Giraybay, Ismail Gasprinski, centenarului Seminarului Musulman din Medgidia, precum şi comemorării a "70 de ani de la moartea poetului naţional Tatar Mehmet Niyazi". Uniunea Tătară editează cărţi ale autorilor clasici şi contemporani, precum şi două periodice lunare: "Karadeniz"("Marea Neagra") şi "Cas"(Tânărul"). În dorinţa de a se continua tradiţia folclorului tătar au luat fiinţă ansambluri artistice la Valu lui Traian, Constanţa, Medgidia, Mangalia, Mihail Kogălniceanu, iar "Festivalul Portului, Dansului şi Cântecului Turco-Tătar"a ajuns la ediţia a VII- a. În activitatea UDTTMR un rol important îl joacă dr. Yusuf Timurlenk, cadru didactic la Universitatea Ovidius din Constanţa şi fost deputat, şi Sali Negeat, preşedinte al Uniunii şi deputat. Filialele locale ale UDTTMR s-auimplicat în construirea unor geamii în Constanţa şi Eforie Nord în ani in'90. Din punct de vedere religios, credincioşii tătari se află sub oblăduirea Muftiului Osman Negeal. În 1998, pentru serviciul religios musulman existau 80 de lăcaşuri sfinte, între care o moschee. În 1995, în urma unui protocol între statul român şi cel turc, seminarul musulman din Medgidia se transformă în Liceul Teologic Musulman ''Kemal Ataturk'', sponsorizat de guvernul de la Ankara. În domeniul lingvistic, un reper important l-a constituit apariţia în 1996 a ''Dicţionarului tătar - turc -român'' cu 10 500 cuvinte, realizat de Kerim Altay. De asemenea, limba tătarilor a fost subiectul unei teme de licenţă la Facultatea de Litere Constanţa, susţinuta de Omer Ozgean. Turcii Numărul estimat al turcilor din România este de 29. 080, ceea ce reprezintă 0,13% din populaţia ţării. Aceştia trăiesc în judeţul Constanţa (majoritatea), dar şi în Tulcea, Bucureşti, Călăraşi, Brăila. Repere istorice Prima consemnare documentară a prezenţei stabile a unor etnici turci pe actualul teritoriu al României este din anul 1264 când, în urma luptelor interne de tip feudal din Imperiul Anatolian selgiucid, un grup de 12 mii de ostaşi conduşi de împăratul Izeyddin Keykavuz s-a aşezat în Dobrogea. Aceştia erau trimişi de împăratul bizantin Mihail Paleologul pentru a apăra Imperiul Bizantin de invaziile străine. Aşezarea dobrogeană a fost numită de turcii preotomani Babadag, ceea ce înseamnă "Tatăl munţilor". Mulţi ani, localitatea a fost o garnizoană militară dar şi un centru cultural. Un nou val de etnici turci soseşte după cucerirea oraşului Varna în 1484, dar şi în anii următori, odată cu sporirea relaţiilor economice dintre România şi Imperiul Otoman. Cea mai impresionantă figură din zona Dobrogei a fost liderul spiritual Sari Saltuk Dede care a avut o atât de mare influenţă asupra etnicilor turci încât la 1641 când Petru Bogdan Bagsik vizitează Babadagul, menţionează că în acest oraş turcii cinstesc în mod deosebit mormântul acestuia care este înconjurat de candele, iar creştinii ajung chiar să îl confunde cu Sfântul Nicolae. Deoarece în secolul al XVII-lea mai toate satele, târgurile şi oraşele din Dobrogea aveau nume turceşti se poate spune că turcii ajunseseră să fie într-un număr foarte mare în Dobrogea. Pe de altă parte, educaţia şi instrucţia aveau mai mult un caracter religios, şcolile găsindu-se pe lângă lăcaşurile de cult (geamii). Dacă în anul 1900 în Dobrogea se aflau 238 de geamii, astăzi în toata România se găsesc doar 72, dintre care 7 au nevoie de restaurare, fapt pentru care sunt închise, iar 3 sunt în construcţie. De-a lungul timpului, pe lângă şcolile primare, apar şi şcoli speciale, care pregătesc dascăli şi hogi la Babadag. Astfel, la 9 noiembrie 1891 se înfiinţează la Medgidia un nou centru de pregătire a dascălilor şi hogilor. În perioada interbelică se poate vorbi şi despre o dezvoltare a intelectualităţii turceşti. Apar reviste şi ziare, la început numai în limba turcă osmană, apoi bilingve. Dacă până în 1923 elevii purtau uniforme caracteristice perioadei otomane, odată cu instaurarea Republicii Turce şi sub influenţa reformei kemaliste, uniformele capătă o alură europeană. Totodată, alături de limba turcă cu caractere latine se introduce şi limba română. Trebuie menţionată şi existenţa vakifurilor, a fundaţiilor care au contribuit foarte mult la dezvoltarea şi păstrarea identităţii culturale şi spirituale a minorităţii turce din România. Perioada 1945-1990 a fost o perioadă în care intelectualitatea turcă a migrat în Turcia, iar şcoala în limba turcă a funcţionat până în 1954 după care s-a suspendat. Turcii din România după 1990 După anul 1990, turcii s-au organizat formând Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR), al cărei principal obiectiv este să revigoreze şi să transmită valorile culturale şi tradiţionale ale etnicilor turci. UDTR - filiala Galaţi a organizat un festival interetnic euroregional "Dunărea de jos"şi coordonează activitatea editurii Elvan. UDTR editează ziarul Hakses şi numai în anul 2000 a publicat patru volume. Conform recensământului din (1992), numărul estimat al turcilor din România este de 29. 080, adică 0,13% din populaţia României. Dintre aceştia 24.295 trăiesc în judeţul Constanţa, 3 390 în Tulcea şi restul în Bucureşti, Călăraşi şi Brăila. Despre minoritatea ruşilor lipoveni din Dobrogea am hotărât să scriu datorită unor eleve care au prezentat imagini din tradiţiile acestei etnii, ele aparţinând acestei etnii mult întâlnite în Dobrogea de nord. Ruşii lipoveni sunt o etnie de origine slavă orientală, credincioşi ortodocşi de rit vechi (staroveri) care s-au stabilit pe teritoriul României începând cu mijlocul secolului al XVII-lea în urma reformării bisericii ortodoxe ruse. În timpul lui Petru I cel Mare (1682-1725) s-au luat măsuri restrictive de europenizare. Staroverii nu au acceptat înnoirea şi şi au luat calea pribegiei, stabilindu-se în toată lumea. S-au refugiat pentru mult timp în Basarabia, în pădurile de tei, în limba rusă ,,lipa'' înseamnă ,,tei'' şi de aici se presupune că ar veni originea termenului de ,,lipoveni''. La origine pescari din zonă râurilor Don şi Nipru, ei s-au stabilit cu preponderenţă în Dobrogea şi Bucovina, la gurile Dunării şi Nistru unde au practicat această meserie până în zilele noastre. Specificul acestei etnii este păstrarea limbii ruse vechi, a obiceiurilor şi tradiţiilor vechi. Un rol hotărâtor în păstrarea identităţii proprii l-a avut biserica. Slujbele se ţin în limba slavonă, scrierea se face cu caractere slavone, se foloseşte calendarul Iulian decalat cu 13 zile. Un rol important în viaţa lipovenilor îl are baia cu o semnificaţie sacră, considerate leac universal împotriva tuturor bolilor (purificare trupească şi morală).Obiceiurile ruşilor-lipoveni sunt strâns legate de sărbătorile religioase. Cel mai bine s-au păstrat obiceiurile de Lăsata Secului (Maslenita), de Florii, Paşte, Crăciun, botez, căsătorie, deces. Pe lângă faptul că sunt recunoscuţi buni pescari, ei se ocupă şi cu agricultura (buni grădinări), albinărit, morărit, etc. Deasemenea sunt constructori de bărci foarte apreciaţi, de case ( cu acoperiş din stuf ), iar majoritatea bisericilor şi mânăstirilor au fost construite şi pictate de renumiţi meşteri lipoveni. Majoritatea ruşilor-lipoveni este concentrată în regiunea Dobrogea în localităţile: Tulcea, Sulina, Sarichioi, Carcaliu, Jurilovca, Slavă Cercheză, Slavă Rusă, Constanţa, Ghindaresti, Năvodari şi în regiunea Moldovei în localităţile Târgu-Frumos, Bratesti, Manolea, Climauti, Suceava. ,,Primele aşezări cunoscute ale ruşilor-lipoveni sunt cele din Bucovina. Cele mai multe păreri nominalizează satul Lipoveni sau Sokolinti (cum este numit de către localnici) din judeţul Suceava ca fiind cea dintâi localitate înfiinţată de ruşii lipoveni (1724). O altă localitate lipovenească este Climauti din judeţul Suceava, atestată în 1780, printr-un act de donaţie semnat de egumenul mănăstirii Putna, Ioasaf, prin care li se permitea staroverilor ruşi aşezarea pe moşia mănăstirii. În 1784 este înfiinţată localitatea Fântâna Albă (actualmente pe teritoriul Ucrainei), care va deveni ulterior un centru spiritual deosebit de important pentru credincioşii de rit vechi (în 1846 aici se înfiinţează Mitropolia Creştină de Rit Vechi). Popularea cu staroveri a localităţilor din Moldova precum Manolea, Lespezi, Bratesti, Dumasca, Târgu Frumos, Iaşi este apreciată pentru prima jumătate a secolului al XVIII-lea, iar pentru restul de localităţi se indică prima parte parte şi mijlocul secolului al XIX-lea. Pentru regiunea Dobrogei, prezenţa staroverilor este asociată cu migrarea cazacilor conduşi de atamanul Ivan Nekrasov, ca urmare a incursiunilor declanşate împotriva acestora de autorităţile ţariste. Imigrările populaţiei cazacesti şi a celei alăturate acesteia se întind pe întreaga perioadă a secolului al XVIII-lea. Din 1740-1741, localitatea Sarichioi din judeţul Tulcea devine un centru important al cazacilor nekrasovi, cu o organizare remarcabilă a vieţii sociale după regulile „Legălmântului lui Ignat”. Alte sate lipoveneşti vechi din Dobrogea (secolul al XVIII-lea) sunt: Slava Rusă, Carcaliu, Jurilovca.'' Deoarece misiunea noastră de dascăli de gimnaziu sau de liceu rămâne cea de predare-învăţare şi nu cea de cercetare, aceasta fiind atributul învăţământului universitar, am preferat să iau informaţiile gata culese şi tipărite de cei mai în temă decât mine, insistând pe valoarea practică la catedră a acestor informaţii, ele mi-au fost de mare folos în orele de dirigenţie şi în orele de istorie, unde elevii au întrebat despre aceste raporturi româno-musulmane şi despre cele cu etnicii lipoveni. Practic am fost confruntată recent cu o situaţie conflictuală la clasa unde sunt dirigintă şi am rezolvat-o, cred eu, destul de mulţumitor. Un elev de etnie turcă, mai violent din fire, utilizând frecvent forţa fizică sau violenţa verbală, fiind mustrat în faţa clasei pentru comportamentul său, a replicat că este nemulţumit de apelativele adresate de colegi, acelea de ,, turcule'', ,,otomanule'', ,, păgânule''. După ce le-am citit aceste date istorice, am insistat pe ideea că oamenii trebuie să se înţeleagă între ei şi că fiecare clasă de elevi e ca o familie, toţi trebuie să mănânce împreună o pâine, le-am povestit apoi de proiectul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa realizat în colaborare cu fabrica ,,Dobrogea'' pentru restaurarea Edificiului Roman cu Mozaic, elevul de etnie turcă dorind să cumpere pâinea romană în fiecare săptămână la ora de dirigenţie, pâine pe care să o plătim toţi, inclusiv diriginta clasei, şi să o mâncăm împreună ca un ritual de prietenie. Ideea a devenit faptă în săptămâna următoare şi aşa mereu deoarece elevii au înţeles că nu conflictele sunt necesare într-o societate, ci o bună convieţuire şi respectul reciproc. Acelaşi elev s-a oferit să aducă după sărbătorile tradiţionale musulmane dulciuri specifice şi să îşi servească în clasă colegii, atunci şi ceilalţi au înţeles că pot deveni mai buni oferind şi ei bunătăţi tradiţionale, demonstrând că românul mai este încă membrul unui popor ospitalier, tot la fel ca etniile cu care convieţuieşte. 
  
Bibliografie: 
  
Tasin Gemil ,,Românii şi otomanii în secolele XIV-XVI llea'' Ediţia a 2-a, revizuită, Editura Ovidius University Press, Constanţa, 2008 
  
Ekrem, Mehmed Ali, ,,Din istoria turcilor dobrogeni'', Bucureşti, 1994 
  
A. Rădulescu, I.Bitoleanu, ,,Dobrogea. Istoria românilor dintre Dunăre şi mare'', Bucureşti,1979 
  
Mehmed Mustafa Ali, ,,Istoria turcilor'', Bucureşti, 1978 
  
Nicoară,Teodor ,,Istoria şi tradiţiile minorităţilor din România'' 2005, ediţie on line 
  
www.aliantacivilizatiilor.ro/ro/.../minoritati.../43-tartarian-minority www.ziarelive.ro/.../traian-basescu-comunitatea-musulmanilor-din-ro... 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Dobrogea-model de colaborare multietnică de-a lungul secolelor -Studiu de caz: comunitatea turco-tătară şi cea a lipovenilor / Gigi Stanciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 735, Anul III, 04 ianuarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Gigi Stanciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gigi Stanciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!