Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorie > Mobil |   


Autor: Gigi Stanciu         Publicat în: Ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013        Toate Articolele Autorului

Dobrogea
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

DOBROGEA ŞI NEGOŢUL PONTIC -MEDITERANEEAN ÎN EVUL MEDIU prof. istorie gr. I GIGI STANCIU, Colegiul Naţional de Arte,, Regina Maria’’ Constanţa  

 

Rezumat  

 

Începând cu secolul al XIII-lea, datorită extinderii puterii maritime a comunelor italiene Veneţia şi Genova îndeosebi, ce vor ajunge să deţină supremaţia navală şi comercială în Marea Mediteraneana, genovezii fiind aceea ce vor crea la Pera, în inima Imperiului Otoman, o nouă colonie comercială, nici litoralul Mării Negre nu le va scăpa din atenţie. Aşezarea prielnică, la întretăierea unor mari drumuri comerciale ce îi atrăseseră şi în antichitate pe vrajnicii navigatori şi negustori greci, va da spaţiului românesc de la Dunărea de Jos şi mare o nouă coordonată în comerţul european, îndeosebi pentru secolele al XIII-lea şi al XIV-lea. Integrându-se în negoţul pontic-mediteraneean prin prezenţa acestor italieni la Dunărea de Jos, Dobrogea va fi un bastion înaintat al comerţului românesc, atrăgându-i pe voievozii munteni sau moldoveni ce vor să stăpânească pentru scurt timp legitimul ţinut dintre ape pentru care raţiunea de a există nu putea fi alta decât cea legată de cursul Dunării şi al Mării Negre-comerţul.  

 

Summary  

 

Since XIII century due to the expansion of maritime power of Venice and Genoa Italian communes in particular , which will eventually hold naval and commercial supremacy in the Mediterranean , Genoa being that you will create in Pera , in the heart of the Ottoman Empire , a new colony commercial , or Black Sea will not escape the attention . Favorable settlement at the crossroads of major trade routes in ancient times it had attracted the sailors and merchants vrajnicii Greek , Romanian space gives the lower Danube and one nine largest coordinated European trade , especially for centuries XIII and XIV century. Joining in the Pontic -Mediterranean merchandise by the presence of these Italian Lower Danube Dobrudja will be a bastion submitted Romanian trade , appealing to the Wallachian and Moldavian princes who want to master the legitimate briefly held the waters for which reason the there could be other than that relating to the Danube - Black Sea trade .  

 

Începând cu secolul al XIII-lea, datorită extinderii puterii maritime a comunelor italiene Veneţia şi Genova îndeosebi, ce vor ajunge să deţină supremaţia navală şi comercială în Marea Mediteraneana, genovezii fiind aceea ce vor crea la Pera, în inima Imperiului Otoman, o nouă colonie comercială, nici litoralul Mării Negre nu le va scăpa din atenţie. Aşezarea prielnică, la întretăierea unor mari drumuri comerciale ce îi atrăseseră şi în antichitate pe vrajnicii navigatori şi negustori greci, va da spaţiului românesc de la Dunărea de Jos şi mare o nouă coordonată în comerţul european, îndeosebi pentru secolele al XIII-lea şi al XIV-lea. Despre importanţa comercială, despre volumul comerţului practicat de genovezi, cei ce vor determina apariţia unor colonii proprii la Chilia (Licostomo) şi Cetatea Albă (Montcastro sau Maurocastron) vorbesc însemnările notarilor genovezi de la Caffa şi Pera şi în special cele ale lui Gabriele Predomo. Aceste însemnări peste de 300 acte scrise la Pera în faţa notarului genovez sus-amintit-pomenesc despre tranzacţiile comerciale în Marea Neagră la finele secolului al XIII-lea, despre contractele încheiate de genovezi cu producători din Vicina, Chilia sau Caffa pentru cumpărarea de grâne în special, de peste, lemn, piei de animale. Pe harta geografului Idrisi, pentru secolul al XII-lea, Cetatea Albă apare cu numele de Armocastro, fiind localizată la două zile de Desina (desigur controversata Vicina). El menţionează că bizantinii şi genovezii foloseau Cetatea Albă ca port şi antrepozit de mărfuri şi cerealiere. Călătorii străini descriu oraşul ca fiind populat de genovezi, români, armeni şi alte neamuri, numind-o Montcastru sau Belgrad. ,,Se zice că ar fi cea mai veche cetate de frontieră a Moldovei, situată la limanul Nistrului. În secolul VI d.H. în locurile descoperite de greci se afa colonia Tiras, mai binezis o cetate-polis grecească şi greco-romană suprapusă după uniicercetatori pe cetatea medievală succesiv bizantină, genovezaromaneasca, turcească avînd în aceste perioade numele respective deorigine. Grecii o numeau Levcopilis, dacii Vidava, românii Alba Iulia, genovezii€Moncastro sau Maurocastro, turcii Akkerman, ruşii Belgorod. Noi i-am zis Cetatea Albă, nume şi simbol al apărării libertăţii şi demnităţii neamului. Albul era sugerat de culoarea pietrei din care a fost ciplita din îndărătnicia şi trudă unor meşteri anonimi dar şi de numele a ,,Râului alb”. Căci aşa s-ar fi numit altădată rîul Nistru pe malul căruia a fost ctitorita cetatea, în acest caz albul denotind probabil limpezimea şi curatenea apelor fluviului. Mărturiile de epocă, resturile de ziduri de piatră din diferite perioade ale anticitatii, inscripţiile greceşti şi latine, resturile de arhitectură antică (coloane, plăci de teracotă pictate inspirat, ceramioca grecească, română, bizantină, mici obiecte de bronz, os şi teracotă), găsite în timpul săpăturilor arheologice din anul 1919 şi între anii 1927-1930 atesta pelerinajul săvîrşit prin aceste locuri de popoarele care purcedeau la drum de cele mai multe ori cu războaie şi gînduri de cucerire a noi şi noi paminturi. Unele seminţii au rătăcit pe aici în scurtul lor popas, fiind în curînd izgonite şi puse pe de adversarii mult mai puternici şi mai bine înarmaţi. Astfel românii i-au pe geţi de pe aceste meleaguri, întemeind Alba Iulia, unul din cele mai importante şi mai frumoase oraşe din Dacia Traiană. Cei care au înălţat în secolul XIII pe locul vechii colonii greceşti cetatea au fost genovezii şi se numea, după cum am spus, Maurocastro sau Moncastro. Acest edificiu cu un zid de doi chilometri lungime, cu 26 de turnuri şi trei porţi era înconjurat de un şanţ de apărare foarte laţ, cu o adîncime de 25 de metri. ‘’ Un moment important, atât pentru istoricul religios al oraşului, cât şi pentru înţelegerea mai nuanţată a laturii etnice a existenţei acestuia îl constituie anul 1330, când tânărul Ioan, negustor din Trapezunt, este pârât de comandantul navei cu care venise la Cetatea Albă iparhului oraşului, că acest Ioan, creştin fiind, ar vrea să treacă la mahomedanism. Iparhul era înconjurat de colaboratori evrei şi tătari, de aceea îl vor maltrata, apoi îl vor ucide pe tânărul Ioan care refuză să se dezică de religia sa. Este povestea Sfântului Ioan cel Nou, relatată de mitropolitul Grigore Ţamblac, poveste ce arată că factorul etnic predominant de la conducerea oraşului era, la acea data altul decât cel autohton. Cetatea Albă, se pare creată pe locul anticului Tyras, apare cu această denumire abia în epoca sa de măreţie, când este oraş al Moldovei lui Ştefan cel Mare, numărând aproximativ 20.000 locuitori şi înscriindu-se printre cele mai mari oraşe europene din epocă. Până la acea dată se poate afirma cu certitudine că oraşul cunoaşte o deosebită dezvoltare economică şi comercială, mai ales, ştiută fiind importanta pe care i-o acordă în planurile lor de extindere a supremaţiei maritime şi deci de dobândire a controlului efectiv al drumului comercial,, moldovenesc’’ce lega Occidentul cu Orientul de către regele Sigismund al Ungariei, apoi de însuşi Ştefan cel Mare. Pentru sfârşitul secolului XIII Cetatea Albă, numită de turci şi slavi Akkerman sau Maurocastron, este un oraş comercial foarte important în schimbul produselor agricole, astfel este atestată prezenţa pe la 1290 a unei corăbii genoveze din Calfa sosită aici pentru a lua grâne. Localităţile dunărene în totalitatea lor au o mare importantă în procurarea de grâu pentru genovezi, cantităţi mari de cereale de care aceştia aveau nevoie în permanenţă încărcându-se din porturile maritime şi fluviale ale Dobrogei. Cercetând portulanele medievale cu privire la litoralul Mării Negre, Gh.I.Brătianu constată că hărţile lui Angelino Dulcert din Majorca(1339) şi a fraţilor Pizzigani(1367) notează numele Bulgariei la nord de Dunăre incluzând astfel Bulgariei şi Bugeacul de mai târziu, deci şi Dobrogea până la Limanul Nistrului. Într-o prima etapă, spune amintitul nostru istoric, studiind aceste portulane, ca şi colegul sau N.Grămadă, se ajunge la concluzia că aceşti geografi occidentali au comis o simplă confuzie cum au mai fost în hărţile lor. Dar Brătianu consemnează în continuare că în secolul XIV învăţatul arab Abulfeda menţiona Akkerman ca un oras,,din ţara bulgarilor şi a turcilor’’, iar cronicile şi cataloagele de mucenici ale Ordinului Franciscanilor de la începutul secolului XIV arată deasemenea că unul din misionarii acestui ordin, franciscanul Angelo de Spoleto, a fost ucis de bulgari la Maurocastro, numele pe care portulanele vechi îl dau Cetăţii Albe. Faptul, petrecut în 1314,era însemnat de o ,,relatiune a martirilor şi mânăstirilor fraţilor minorităţi în Orient’’. Colecţia de regulamente şi hotărâri maritime denumită Imposicio Officii Găzărie, din 1314 instituindu-se un oficiu special pentru colonii şi comerţ în Marea Neagră, conţine un document datat 22 martie 1316 prin care guvernul genovez rupe legăturile comerciale cu împăratul bulgarilor Fedixclavus (Svetoslav) amintind de pagubele suferite de negustorii genovezi pe teritoriile acestui suveran,în special în Maurocastrou, deci toate documentele mai sus enumerate în duc pe Brătianu la concluzia că stăpâneau aceste ţinuturi bulgării,dar nu cei din vechiul Imperiu româno-bulgar, ci bulgarii de pe Volga, cărora li se plătea probabil un tribut că semn al recunoaşterii suzeranităţii faţă de aceştia,menţinându-se organizarea proprie locală,dar cu care vor intră oarecum în conflict şi coloniştii genovezi pe aceeaşi temă perena a controlului comerţului la Marea Neagră. Chilia apare în secolul al XI-lea în Lexicul lui Fotios, patriarhul Constantinopolului care trimite o corespondenţă învăţăcelului său de aici, Toma protospătar şi arhonte de Lycostomyon ,,ca o aşezare negustorească, o factorie comercială. Iniţial port bizantin pentru dirijarea, controlarea traficului naval dunărean, Chilia a funcţionat pe insulă. În apropierea fortăreţei bizantine, genovezii vor ridica mici depozite, magazii, sure pe măsură creşterii cantităţii de cereale, a abordării comerţului cu piei de vite se va lărgi suprafaţa administrativă a portului apărând două componente-construcţiile din insulă,militare şi comerciale,şi noul cartier plasat la malul stâng moldovenesc al fluviului. Italienii vor dota într-o prima etapă cetatea fortificată propriu-zisă cu port cu antrepozite, magazii, case de locuit pentru negustori şi autorităţi, sediile unor instituţii bancare, instituţii oficiale, lăcaşe de cult (biserici ortodoxe sau catolice). Ca urmare a volumului mare de produse destinate schimbului-grâne, piei, peste pentru export şi mătăsuri, postav, mirodenii, diverse fructe pentru import-se va crea un nou cartier Chilia Noua, cu port comercial propriu-zis. În actele notarului Antonio de Predenzzolo, întocmite între anii 1360-1361 în număr de 100,apare menţiunea că la conducerea oraşului se află un consul genovez Barnabo,în viaţă să civilă fiind notar şi jurist.Sunt menţionaţi de asemenea doi bancheri italieni prezenţi la Chilia-Buscarini şi Bernanno, precum şi numeroşi negustori italieni, greci, armeni, vlahi. Din aceleaşi acte rezultă că negoţul era orientat spre Pera şi oraşele italiene, luându-se de aici grâu, miere, ceară, vin, sare, sclavi. Aşezarea de la Chilia, spun aceleaşi acte ale notarului Predenzzolo, avea o măcelărie a unui armean, o croitorie, o moară cu tracţiune animală,un cuptor de fierear, locuitorii ei fiind români, greci, armeni, italieni, ruşi, bulgări, tătari, raguzani. Chilia, denumită astfel de la grecescul,,κύτταρο’’, ce ar ţine atât de o aşezare monahala, prezenţa aici, cât şi de frigul care se constată la o şedere mai îndelungată, se distinge de Licostomion, după cum remerca N.Iorga ,,Chilia cea veche era pe insulă şi se chemă Licostromo’’, pe malul nordic ridicându-se Chilia cea noua,care totuşi nu era Chilia de astăzi, urmare a creşterii importanţei comerciale a acestei aşezări care iniţial are rol de factorie comercială şi de bastion de apărare,găzduind în secolele IX-X flotă bizantină de pe Dunăre,controlând o parte din traficul fruvial şi maritim la acea data,iar sub oblăduirea coloniştilor genovezi dezvoltând o scehala pentru cereale destul de importantă în traseul ceomertului dunărean-o spune notarul Damian Andreea într-un act public datat 1360. ,,Spre sfârşitul sec. XIII, românii din partea meridională a spaţiului carpato-nistrean coborau în delta Dunării (formată din mai multe braţe), unde îşi comercializau produsele agricole. Treptat, pe malurile braţului de nord al marelui fluviu s-au constituit câteva târguri. Una dintre acestea era Chilia, ulterior Chilia Veche (atestată documentar în 1318-1323), aşezare românească, înconjurată din toate părţile de apă. Denumirea localităţii provine de la cuvântul grecesc chilie, ceea ce înseamnă cămară pentru păstrat bucate. Aşezarea reprezenta un fel de fortăreaţă bine amenajată; marfa negustorilor se păstra aici în mare siguranţă, fiind vândută pe loc, sau transportată în alte ţări. Negustorii alegeau, de regulă, malul drept al braţului deltei, pentru că teritoriul de pe malul opus era permanent atacat de triburile turanice nomade. Ce-i drept, în 1337-1338, fusese şi Chilia atacată de cete înarmate, venite tocmai din Asia Mică şi care au cauzat aşezării mari pagube materiale şi umane.’’ Mult controversata Vicina, cea care apare prima oară menţionată în lucrarea Anei Comnena, ,,Alexiada’’, depăşea prin tranzacţiile comerciale Caffa şi alte factorii din Marea Neagră. Idrisi o menţiona pentru secolul al XII-lea ca un oraş înfloritor, cu locuri deschise, cu câmpuri roditoare şi culturi cerealiere, în el existând tot felul de grâne ale căror preţuri sunt mici”.Vicina a colaborat cu Lycostromo la adăpostirea şi funcţionarea flotei danubiene.În secolul al XIII-lea afacerile sale anuale, menţionate în însemnările notariale sus-amintite,se ridicau la 3200 hiper-peri de aur, ceea ce era o cifră foarte mare pentru acea data,deci negoţul practicat aici nu era deloc lipsit de importantă. ,,Vicina a fost o cetate importantă în secolele XIII-XIV, aşezată în regiunile de nord ale Dobrogei, cel mai probabil pe o insulă din faţa aşezării actuale Isaccea (odinioară oraşul Noviodunum). Astăzi ruinele ei nu sunt cunoscute, poate au dispărut pentru totdeauna în apele Dunării. Insula se află chiar pe cursul principal al Dunării, înainte de ramificarea ei în braţele prin care se vărsa în Marea Neagră. Vicina a devenit un important port comercial, unde negustori bizantini, occidentali (în special genovezi), dar şi alţii din jurul Mării Negre făceau afaceri profitabile. În acest centru dependent de Imperiul Bizantin a luat fiinţă pe la începutul secolului al XIII-lea o mitropolie, care a avut un rol spiritual major pentru populaţia românească din zonă. Către mijlocul secolului al XIV-lea, oricum după anul 1348, preia scaunul de mitropolit al Vicinei Iachint. Era o vreme de mare criză politică şi economică, fiindcă cetatea Vicina, protejată până atunci de puterea Bizanţului, rămâne acum fără această protecţie. Bizantinii mult slăbiţi de războaie interne nu pot împiedica stabilirea pentru prima oară a turcilor în Europa, care cuceresc în 1352 fortăreaţa Tzimpe, aşezată în strâmtoarea Dardanelelor (Helespontul), iar doi ani mai târziu în 1354 în aceeaşi zonă, cetatea Galipoli. Anul 1352 este nefast pentru bizantini şi pentru faptul că flota lor este distrusă într-un război cu genovezii, iar apărarea Vicinei şi a altor cetăţi de la gurile Dunării - Kilia şi Lykostmion - nu se putea face fără ajutorul ei. Puţin mai înainte, prin anii 1337-1338, Vicina fusese cucerită şi prădată de tătari încât mitropoliţii şi populaţia, în general, făceau cu greu faţă acestei situatii.’’ Dar Vicina rămâne încă o enigmă, nelocalizată în teren ea poate fi oriunde-fie la Pacuiul lui Soare cum o consideră P.Diaconu, zonă Ostrov-Călăraşi-Silistea fiind o regiune crealiera, iar circulaţia monetară pentru secolele XII-XV fiind foarte mare, fie la Isaccea-după N.Iorga, Gh.I.Brătianu, C.C Giurescu,fie între Isaccea şi Tulcea. Cronica rusească a mănăstirii Ipatienskaia menţionează o localitatea Stînă(Ditinia),care ar fi putut fi Vicina. În codex 534 Din Bibliotecă Marciana-Veneţia pentru secolul XII e menţionat oraşul Vic(Vicina), iar pentru secolul XIII actele notarului Gabriele Prodomo 1 iulie-6 octombrie 1281 menţionează cifră de afaceri foarte mare a acestei aşezări comerciale dunărene,comerţ intens făcut de oraşul de la Dunăre cu Caffa şi Pera şi de aici,cu lumea mediteraneeana. Cercetările întreprinse, încă din perioada interbelică –în primul rând de către Gh. I. Brătianu – asupra istoriei Vicinei au făcut ca această faimoasă aşezare danubiană, împreună cu problemele sale, să intre rapid în circuitul ştiinţific internaţional, ocupând, ulterior, un loc dintre cele mai însemnate în preocupările istoriografiei româneşti şi europene. Concluziile lui Brătianu, bazate pe documente emise la Pera sau Caffa, subliniază, într-o primă instanţă, intensitatea neaşteptată a relaţiilor comerciale în care este implicată Vicina. Astfel, în vara anului 1281, un singur notar genovez din Pera, Gabriele di Predono, înregistra 27 de contracte comerciale cu destinaţia Vicina, în valoare de 3241 de hyperperi, adică 20% din cifra totală a afacerilor înregistrate. La această dată, în mod suprinzător, comerţul Vicinei cu Pera îl depăşea, ca valoare şi număr de contracte, pe acela al Caffei. La fel de impresionante sunt numărul şi originea negustorilor implicaţi: 26 de nume diferite, incluzând genovezi, un lombard, un burghez din Constantinopol, dar şi un faimos negustor florentin de postavuri, Donato dei Donati. Din documentele aceluiaşi notar nu lipsesc nici trimiterile la câţiva italieni provenind din Vicina. Mărfurile vehiculate prin Vicina nu sunt mai puţin diverse: postav şi ţesături apusene, mătase orientală, uleiuri, in sau chiar aur. Printre produsele locale, căutate de negustorii genovezi, primează ceara, mierea şi, mai ales, grâul. Nu există, din păcate, în documentele vremii, nicio indicaţie cu privire la identitatea producătorilor acestor bunuri, comercializate, cel mai probabil, prin intermediari italieni sau greci, care navigau, ei înşişi, pe Dunăre, până în punctele unde puteau întâlni caravanele din interior.’’ Hărţi italiene- a lui Perino Vesconte- fixează Vicina pe malul dobrogean în amonte de deltă,a lui Angelino Dulcerto între triunghiul Drevei şi al Deltei, a fraţilor Pizzigani plasează Vicina în amonte de Deltă pe malul drept al Dunării, iar pentru mijlocul secolului al XIV-lea pe mapamondul unui călugăr franciscan Vicina e menţionată că o cetate pe o insulă la gurile Dunării sau o mare cetate. ,,Sugestiile lui Gh. I. Brătianu, privind stăpânirea bizantină la Vicina, au fost contrazise de C. Andreescu, în comentariile sale pe marginea convertirii fiului comandantului tătar (″milenarius populi illius″) Argun, precum şi a altor nobili şi locuitori tătari ai oraşului Vicum, în anul 1286, sub influenţa călugărului franciscan Moise. Identificând Vicum cu Vicina, atestată ca atare într-o listă a mănăstirilor franciscane de pe la 1314-1330, autorul consemna stăpânirea mongolă a oraşului danubian (″vicin iuxta danubin″), la sfârşitul secolului al XIII-lea . În fapt, este bine ştiut astăzi –în lumina descoperirilor numismatice– că Vicina a cunoscut, în secolul al XIII-lea, împreună cu celelalte aşezări de pe linia Dunării Inferioare, atât stăpânirea bizantină –exercitată prin intermediul unui despotat–, înainte de 1285/6, cât şi pe cea mongolă, după această dată, când întreaga zonă intră sub autoritatea atotputernicului general Nogai, instalat în locul despotului bizantin, la Isaccea.’’ Controversele privind localizarea acestui oraş medieval dobrogean nu au fost rezolvate de nicio cercetare de până acum: ,, Profesorul Petre Diaconu menţionează în lucrările sale că cetatea de lângă Ostrov se numea Vicina, pentru că era "vecină" (în slavă) a cetăţii bulgăreşti Silistra, aflată în sud. Domnia sa a făcut cruciale descoperiri cu privire la aşezarea Păcuiul lui Soare, munca de o viaţă scoţând la iveală numeroase dovezi privind cultura şi civilizaţia înfloritoare din zona sud-vestică a Dobrogei. Problema este însă că, de la bun început, de la crearea sa în sec. X de către împăratul Ioan Tzimiskes la numai 20 de km de puternica Durostorum, Păcuiul nu a fost decât o aşezare militară, menită să stopeze valurile de atacatori ruşi sau pecinegi. În jurul anului 1060, fortificaţia este distrusă de un incendiu de proporţii şi timp de 150 de ani nu mai este locuită. Istoria sa se reia după 1200, când devine aşezare civilă, apărată de un mic contingent de militari, aleşi dintre localnici. Petre Diaconu nu a descoperit nicio dovadă a existenţei genoveze în următorii 200 de ani, ceea ce este straniu, ştiut fiind faptul că italienii au făcut din Vicina o bază extrem de puternică. Acest aspect este menţionat în sute de documente din întreaga Europa, dintre care merită enumerate "Alexiada" Annei Comnena şi portulanele italiene şi greceşti. Mai mult, dacă ipoteza Vicina - Păcuiul lui Soare ar fi reală, este de neînţeles de ce navigatorii din "Cizmă" au ales să înfiinţeze mai multe baze la Gurile Dunării (Chilia, Cetatea Albă etc.) şi una singură, izolată (Pacuiul), la Dunărea de Jos, lângă Ostrov. ‘’ Actele notariale genoveze indică o scădere sensibilă a comerţului prin Vicina prin cifrade afaceri pentru secolul al XV-lea, cauzele fiind greu de precizat că şi locul existenţei sale. Ascensiunea politică şi militară a lui Dobrotici, despotul Ţării Carvunei ce-şi va extinde autoritatea asupra întregii Dobroge,va duce la cunoscutul conflict cu genovezii. Deşi documentele care îl menţionează sunt puţine, acest conflict este sigur şi va duce la închiderea Chilei pentru mărfurile italiene apoi la Lycostomo cu galere genoveze pe care acesta le va învinge. Pentru perioadă domniei sale în Dobrogea deci, comerţul genovez va avea de suferit ceea ce îi va atrage apelativul, din partea acestora, de, ,,nedreptul şi crudul dusman al oraşului Genova şi al tuturor genovezilor”. Se poate presupune că autoritatea sa era concretizată prin încasarea unor taxe de la navele străine ce veneau să încarce mărfuri din acest port că şi dintr-o supremaţie militară-deci înlăturarea flotei militare de la Chilia iar de la conducerea oraşului este de presupus că a înlăturat elemntul genovez. Pentru a ilustra mai bine negoţul intens practicat la Dunărea de Jos, nimic nu poate fi mai sigur decât mărturiile arheologice şi anume descoperirile numismatice-numărul mare de monede (bizantine, italiene, bulgăreşti, tătăreşti, sârbeşti, româneşti) relevă extinderea schimburilor comerciale. Comerţul-cel care asigură caracterul urban al aşezărilor-se face între oraşele din zonă şi centre apropiate:o dovedesc descoperirile arheologice, ceramică smălţuită de Cetatea Albă descoperită la Enisala,vase din paşte roşie-gălbuie onfectionate în oraşele dintre Prut şi Nistru la Nufărul şi Păcuiul lui Soare, podoabe din aşezarea insulară sud-dobrogeană (Păcuiul lui Soare) la Dinogeţia şi altele. Dar comerţul se face şi cu centre mai îndepărtate: astfel s-au găsit fusaiole de Ovruci, ouă de lut smălţuite, engolpioane la Kiev sau Constantinopol, podoabe din aur sau argint, ţesături scumpe, obiecte din sticlă, ceramică din oraşele bizantine nord-pontice sau sud-balcanice, egeene şi apusene sau obiecte de metal ori ceramică din Orientul Îndepărtat sau apropiat în zonă Dobrogei. Descoperirea la Pacuiul lui Soare a peste 1500 piese monetare, la Noriodunum a peste 4000 monede, la Dinogetia peste 1000 la fel la Troesmis sau Nufărul nu pot fi decât dovadă acestor schimburi intense de mărfuri ce se practicau la Dunărea de Jos. Pentru secolele X-XII monedă imperială este unică din secolulu al XIII-lea apărând şi celelalte tipuri sus-menţionate,pentru secolele XIII-XIV monedă bizantiva cunoscând un regres continuu cantitativ şi calitativ. Acum apare sistemul tăierii monedelor, ceea ce semnifică deprecierea lor. Datorită creşterii autorităţii statelor în diferite oraşe, se bat monede în aceste aşezări-despotatul de Isaccea. În privinţă coloniilor genoveze apărute în secolele XIII-XIV în următoarea ordine Vicina, Chilia-Licostomo şi Isaccea, nu deţinem informaţii privind existenţa unor comptoare genoveze decât în acestea nu şi în orasele maritime Enisala, Zanovarda,Constanza, Pangala,Caliacra,Cavarna, niciunul dintre aceste oraşe nefiind menţionat în actele notariale cunoscute. Dispariţia unei monede locale purtând pe avere portalul şi crucea genoveză este singurul indiciu privind prezenţa genovezilor la Enisala . Comptoarele genoveze realizau tranzacţii comerciale, colonia genoveză asigură relaţia largă cu alte lumi, incluzând oraşul dobrogean în comerţul internaţional al vremii şi impulsionând nivelul producţiei pe ansamblul ei. Colonia era construită în cartiere aprate, destul de închise, după ce în prealabil obţinuse asentimentul şi tertoriul necesar de la suveranul oraşului,de aceea ea nu determină total viaţa oraşului ce o adăposteşte, care se lasă influenţat şi influenţează la rându-i şi îşi desfăşoară activitatea şi însăşi existenţa independent de prezenţa sau absenţa coloniei genoveze. Colonia e un fel de ,,corp strain” care nu face ,,corp comun” cu trupul oraşului indigen ce are propria să structură social-politică,economică,administrativă, fapt care face că la retragerea coloniei italiene oraşul să nu se desfiinţeze,ci să-şi continue,viaţă proprie. Este de asemenea de menţionat faptul că, în privinţă negoţului, factor determinant al calităţii de oraş al unei aşezări umane, există controverse pe planul teoretizării şi tipologizarii aşezărilor urbane. Astfel,C.C. Giurescu consideră că ,,targurile” mentale moldovene, arătând o ierarhizare a acestor aşezări, târgurile fiind fazele incipiente ale unui oraş. Şi alţi cercetători în domeniu consideră târgul că fază incipientă a unui oraş, sau trăsătură caracteristică, parte componentă a vietii economice comerciale, pentru că prin târg înţeleg acele pieţe ocazionale sau periodice instituite,ude se omogenizează,se aplatizează diferenţele socile,unde au loc adevărate schimburi culturale,adevărate spectacole ce ţin de o anumită mentalitate tipică epocii şi locului. Târgul presupune întâlnirea între producător şi cumpărător, între oameni de etnii diferite, de culturi diferite, meşteşugarul venind la târg nu doar pentru a-şi comercializa produsele şi pentru a lega relaţii noi-învăţând noi meşteşuguri, ”furând”, inspirându-se din tehnica altora, deci târgurile sunt momente de evoluţie, de aceea toate aceste aşezări-porturi fluviale saumaritime sunt tot atâtea locuri ale progresului realizat tocmai pe bază acestor”intalniri”culturale între diverse etnii, între produsele diverselor civilizaţii ce se întâlnesc aici, întrepătrunzându-se şi realizând pe viitor noul, plusul adăugat continuu. La sfârsitul sec. al XIII-lea si începutul sec. al XIV-lea, Chilia (Chilia Veche) este amintită în documente ca important centru al tranzacţiilor comerciale ale negustorilor genovezi. Oraşul bate monede, numite "asperi boni argenti et spendibilis de Chilii". Intensitatea comerţului de tranzit efectuat la gurile Dunării este relevat de descoperirea marelui tezaur de aspri-tătărăşti şi hyperperi bizantini (26000 monede) pe dealurile Uzumbair din apropierea Tulcei, din secolele XIII-XIV. De la mijlocul sec. al XIV-lea un "principe" local, Dimitrie, juca rolul de protector al oraşelor de la gurile Dunării. <> Fără acest comerţ, fără această deschidere spre Orient, spre Mediterana, regiunea Dunării de Jos nu ar fi putut să-şi menţină fiinţa vreme de patru secole şi jumătate sub stăpânirea otomană, fiinţă etnică şi culturală a autohtonilor, cum dealtfel fără această deschidere dată de poziţia geografică a Dobrogei, nici grecii, nici bizantinii, nici genovezii, nici otomanii, nici alţii nu ar fi orit să ocupe sau măcar să-şi exercite supremaţia comercială a acestei regiuni. Integrându-se în negoţul pontic-mediteraneean prin prezenţa acestor italieni la Dunărea de Jos, Dobrogea va fi un bastion înaintat al comerţului românesc, atrăgându-i pe voievozii munteni sau moldoveni ce vor să stăpânească pentru scurt timp legitimul ţinut dintre ape pentru care raţiunea de a există nu putea fi alta decât cea legată de cursul Dunării şi al Mării Negre-comerţul.  

 

Bibliografie  

1 Andreescu, C.,,Aşezări franciscane la Dunăre şi la Marea Neagră în sec. XIII-XIV’’, extras din ,,Cercetări istorice’’, anul VIII, nr. 2, Iaşi, 1933  

2 Baraschi, Silvia,,Despre civilizaţia urbană din Dobrogea (secolelor al XI-lea-al XIV-lea’’, în SCIVA. nr.3,4,1991 , tom 42  

3 Barnea,I., Ştefănescu, St,,Din Istoria Dobrogei,’’vol.III,Editura Academiei,1971  

4 Brătianu, Gh.I.,,,Recherches sur Vicina et Cetatea Albă’,Bucureşti,1935  

5 Gh. I. Brătianu, ,,Vicina I. Contributions à l'histoire de la domination byzantine et du commerce génois en Dobrogea’’, în Academie Roumaine, Bulletin de la Section Historique, t. X, Bucureşti, 1923  

6 Brătianu, Gh.I,,Tradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti[ediţie îngrijită, studiu introductiv şi note de Valeriu Rapeanu]’’, Editura Eminescu, Bucureşti,1980  

7 Commena, Ana ,,Alexiada’’,Fontes Historiae Daco-Romanae, vol. II C.C Giurescu,,,Târguri sau oraşe şi cetăţi moldovene’’  

8 Diaconu,P,,Despre localizarea Vicinei’’,în ,,Pontica’’3,1970  

9 Iorga, N.,,,Poporul românesc şi marea’’,conferinţa ţinută la Liga Năvală Română, Editura Datina Romaneasca, Văleni de Munte,1938 10,,Oraşul medieval în spaţiul românesc extracarpatic (secolele X-XIV). O încercare de tipologizare a procesului genezei urbane’’, ed. Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2013  

11 Popescu-Spineni, N. ,România în izvoarele geografice şi cartografice,Editura Stiintifica si Enciclopedica,Bucureşti,1978  

12 Ştefănescu, St.,,,Istoria media a României(partea I)’’  

13 http://www.deltadunarii.info.ro/cultural/ro_  

14 http://basarabia-bucovina.info/2012/01/03/cetatea-alba-pintenul-lui-stefan-cel-mare-la-nistru-si-marea-neagra/  

15 http://www.romanialibera.ro/actualitate/locale/localizarea-cetatii-bizantine-vicina-ramane-un-mister-85690.html Anexe Cetatea Vicina- Păcuiul lui Soare-Ostrov Cetatea Albă  

Referinţă Bibliografică:
Dobrogea / Gigi Stanciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1086, Anul III, 21 decembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Gigi Stanciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gigi Stanciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!