Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Opinii > Mobil |   


Autor: Confluenţe Româneşti         Publicat în: Ediţia nr. 293 din 20 octombrie 2011        Toate Articolele Autorului

Dezgust fata de folclorul romanesc
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

De Alexandru TOMA-CERVESY 

(Comentariu deschis la articolul: „Elogiul crimei prin prisma imanenţei tragicului din literatura populară – o eroare morală şi estetică”, al d-lui Alexandru Florin ŢENE, publicat duminică, 14 februarie 2010 în revista Romanian VIP) 

 
Mă trezii azi pe la cinci dimineaţa, aşa... brusc, de s-a speriat şi nevasta: 
-Ce ai, omule? 
-În sfârşit o nouă descoperire în Literatura noastră: „Elogiul” crimei în Balada Românească!!!  
-Este şi normal! zise ea calmă, încercând a pune „punct”.  
-De ce?  
-Pentru că nu se trage din „manele”!  
-Măi să fie! Unii nu pot dormi de Baladele noastre, iar eu de manelele astea... Oare cum ar suna balada „Meşterul Manole” dacă ar recita-o „guţă” sau „copilul minune”? 
-Ăştia nu recită, ci „cântă” doar! Ca să reciţi o baladă, aşa... să nu sune a „manea”, hâm(!) îţi trebuie o leacă de pregătire, bărbate! Dacă o reciţi aşa... cam cum „recita” nevasta lui Slavici „Mai am un singur dor”, va ieşi, cam ca Balada lui Gruia, recitată de ăştia, ca ea: „Sus pe diealu’ úriaşu/ Gruia ó-dormi-se...”  
-Atunci am o idee: Am să fac şi eu o revistă literară şi în loc să strig „Proletari din toate ţările uniţi-vă!” dinspre Moscova sau „Mai potoliţi-l pe Eminescu, odată!” dinspre Viena, voi striga „maioreştilor” de azi: „Mai liniştiţii mă odată pe ANONIMII ăia ai Baladelor voastre!, dinspre UE. Ce zici?”  
-Şi redactor şef pe cine pui? 
-Păi, de-alde „Mucidonsky”, azi nu mai sunt, dar oi găsi eu vre-un „Paţakievici” pe la Parlamentul European! 
 
A face un subiect de discuţie din ceva ce nu-ţi place, dac-o faci în glumă, parcă n-ai avea intenţii aşa de rele! Însă, chiar şi aşa cum am făcut eu mai sus, cu puţin „iz” de glumă, poţi totuşi răni şi îmi voi cere scuze! Pe de altă parte, pe toţi cei ce sunt „anti-români” îi voi ruga tot aşa frumos să se abţină de a mai semăna polemici, sau dacă vor, să caute să facă asta prin dreptul d-lui Vadim Tudor, căci el ar avea „dragoste” mai multă pentru domniile lor. Nouă ne plac acei exegeţi pe care ei îi terfelesc iresponsabil numindu-i eludanţi, şi versaţi probabil, „ignoranţi” mai pe şleau. 
 
A te lega de Balade, amintind de „morală creştină”, transcendenţă, ş.a.m.d., şi în viteză amintind o dată, pe-ici-pe-colo că o anumită Baladă este o bijuterie a folclorului nosru şi-atâta, mi se pare, a ocoli „scuzabil” crimele biblice! Ori pe mine, ca un adevărat îndrăgostit de Creator, exact astea m-au obligat să „bâjbâi” căutând sensul Credinţei Creştine în EL! O să vă rog să-mi permiteţi a face o călătorie aproape „transcendentală” prin acest subiect, dar ca unul fără titluri, căci nu-mi doresc a culege oarece elogii sau să-mi fac vre-o biserică... (Eu ştiu că până şi „titani” ca Marx au criticat Biblia şi în general credinţa în Divinitate, mult mai dur ca cei cărora nu le plac Baladele noastre, însă rezultatul a fost contrariu, căci creştinismul s-a înmulţit, iar Marx, spre exemplu, în ultimul an al vieţii sale s-a rugat continuu pentru a fi iertat de Creator, îmbrăcat încă şi în straiele-i specifice de rugăciune ce înainte le detesta, precum şi actul rugăciunii în sine. Cine i-o fi „calmat” până la pocăinţă ura sa mare ce l-a stăpânit toată viaţa? Sărmana bucătăreasă necunoscătoare, a spus celor ce au venit să-i ridice trupul neînsufleţit: „Vai ce „creştin” bun a mai fost!”) 
 
Autorul articolului cu pricina, pleacă de la faptul că marii cercetători ai miticismului folcloric, „eludează” (ascund deci, cu mult „tact”!) faptul că, crima nu se poate practic justifica... Eu ştiu însă că o crimă este un act înfăptuit, iar odată ce a fost înfăptuit, actul în sine (fără dorinţa de a ridiculiza cumva durerea ce o trag unii după urma lui) „păleşte” puţin ca importanţă într-o cercetare, mai importantă fiind de-acuma CAUZA producerii lui, deoarece nimenea nu l-ar mai dori a se înfăptui încă odată!!! Toate ţările civilizate de azi, au studiat bine mobilul crimei şi din această cauză au şi atins acele nivele de civilizaţie ce le au, nicidecum căutând vina prin folclorul lor. Apoi intelectualii lor nu îşi condamnă „averea literară veche” ce o au, care luată la „puricat” bine, scot în evidenţă comportamente de genul celor ce au făcut din Haiti o ţară-dezastru, exploatând (înglobând în semnificaţia cuvântului tot ce poate el cuprinde) acolo fără milă şi obligând acea ţară la plătă nemotivată timp 150 de ani, ca nişte creştini plini de „moralitate” (pentru ce? Poate ca să mulţumim noi Cerului că am plătit doar 20 de ani?). Eu mă gândesc acuma sincer „ce Balade frumoase o avea acel sărac popor haitian”, iar dvs probabil „câte crime or conţine acele Balade ale haitienilor”. Fiecare cu ce-i pasă! 
 
Pe de altă parte, ca oricine cred, mă îndoiesc că un domn ca, Gabriel Liiceanu s-a convertit vreodată într-un fel de avocat al apărarii Baladelor, în faţa mistificatorilor de aparenţe, spre mascarea „crimelor” lucrărilor folclorice anonime! Bine, o fi şi asta o părere! Eu însă am mai cules una, din cele spuse de Apostolul Pavel: „Sunt lucruri despre care te învaţă chiar şi firea” şi deci n-ar fi o prea mare nevoie de cultură pentru a le şi pricepe, ci doar puţină sinceră bunăvoinţă! 
 
Dar de ce se încearcă totuşi „acuzarea” Autorului Necunoscut cu „citatul biblic”? Lucrul acesta obligă pe oricine, mai ales pe un român de bună credinţă, la o analiză! 
 
Subiectul „crimei” nu prea interesează pe omul onest, dar nici nu-i vine a-l trece cu vederea, pentru că se cam „ataşează” de multe, chiar şi de credinţă. Mulţi suntem cei ce cred că se impune o revizuire necesară a învăţământului nostru, din ce-în-ce mai decadent, şi a manualelor şcolare deasemenea, făcându-le tot mai cultivative şi educative cu putinţă. Cel puţin până la ultima clasă de liceu, trebuia încă de acum douăzeci de ani să ne revizuim învăţământul, dar cine trebuia să fi făcut asta, Moscova? Pe urmă introducerea „religiei” în şcoli, cu noianul său de „crime”, oare va aduce în faţa copiilor doar arta de a predica frumos despre sau din Biblie? Dar aşa, nu vă întrebaţi... 
 
În ce mă priveşte, doresc a comenta, doar pentru a-mi spune părerea mea şi asupra „crimelor biblice", deoarece gândesc că ajută şi semenilor mei. Să dea Domnul! 
 
Citind şi răs-citind Biblia, comentând-o şi răs-comentând-o cu cele mai diferite feluri de oameni ai diferitelor culte şi naţiuni, şi cu Rabini deci, apoi ne-excluzând nici „glumele" ce se fac pe seama Ei, a personajelor Sale şi a feţelor biserceşti mai ales (căci ştim că până şi „gura prostului poate grăi adevăr”), am ajuns a-mi fi din ce-în-ce mai greu să cred că Biblia mai poate fi pentru noi oamenii, chiar o „carte de căpătâi", cum ne cere Biserica. Apoi m-a mai binecuvântat Domnul să pot asculta pe viu, oamneni importanţi, cum ar fi astronautul Neil Armstrong, martirul Richard Wurmbrand, Caraman, Moldovan, Părintele Ionică de la Mănăstirea, şi alţii! Nimic nu am pus pe seama întâmplărilor, ci totul pe seama unui scop ce cred că îl are Creatorul cu mine şi cu fiecare om în parte. Dar revenind la Biblie, ca şi Carte de căpătâi, mi-am zis mult timp în inima mea: Poate că, de moment, n-o fi alta! 
 
Noi românii, suntem un popor tare binecuvântat cu talent literar şi chiar ne „sare-n ochi” uşurinţa cu care un om, fără multă carte sau deloc chiar, se poate exprima în versuri, aşa născând mintea noastră proverbul „tot românul e poet”! În privinţa aceasta până şi comunismul, fără să-şi dea seama, ne-a ajutat chiar, făcând ca oameni simpli, creştini de diferite denominaţiuni(să aruncăm la gunoi apelative ca „sectanţi”) să iasă din puşcăriile lor cu zeci-sute-mii chiar de poeme şi cântece memorate(!!!), căci de scris, evident că nu aveau pe ce le scrie. O, ce mare credinţă i-a „hrănit” pe aceşti nevinovaţi oameni! 
 
Apoi, pentru că se pomeneşte şi de „transcendenţă”, n-ar trebui să ne întrebăm şi dacă nu cumva, Credinţa Creştină prin „trinitatea ei” măcar, o fi şi ea tot transcendentală? Mărturisesc că mie îmi place să „bat câmpii” în poeziile mele, la care muncesc luni de zile uneori de parcă le-aş „naşte”, nu doar atâta cât aţi „muncit” dvs la acest articol, dar în privinţa credinţei mele ortodoxe NU! Şi asta nu doar pentru că mă mai cheamă şi „Toma”! 
 
Referitor la Baladele noastre populare, ele sunt bijuterii ale literaturii noastre, nu pentru faptul că au, în general, ca mobil „crima” iar noi le îndrăgim pentru că suntem un popor sangvin -aşa ceva, ce se insinuează, nici nu este adevărat, căci ce-am mai zice de Vikingi!- ci pentru că, au ca mobil actul jalnic al nedreptăţii, şi aşa cum şi spuneam mai sus, autori necunoscuţi (din popor deci!) au avut capacitatea de a relata nouă o întâmplare tragică, dar nu şi plină de tragism doar, într-un mod neaşteptat de plăcut şi simplu, obligându-ne pe noi a categorisi ale lor simple poeme ca şi artă de o inestimabilă valoare literar-populară. Întreb: Nu este de neimaginat aproape, cum un ţăran zilnic pe câmp de dimineaţă până seara... (cu cinci lei la ziua de muncă plătit în badjocură până mai ieri, iar azi de loc!)... să pună atâtă armonie, atâta artă, într-o întâmplare văzută de ochii lui? Nu voi da nici un citat din nici o baladă, nu pentru că au fost date deja, ci pentru că m-ar obliga bunul simţ, ce-l am faţă de Creatorul Anonim, să-i compar măiestria poetică de ieri, cu cea de azi... a altora, şi aş ieşi şi din subiect chiar. Amintesc doar că Amza Pelea călătorea cu trenul numai la clasa a II-a, tocmai pentru a sta de vorbă cu astfel de oameniiI(!), nicidecum pentru că nu avea bani să poată călători la clasa întâi. 
 
Creatorul Baladei cântă, de obicei, înfăptuirea dreptăţii, în ciuda faptului că, autorităţile timpului, tolerează sau pun umărul chiar, la înăsprirea vieţii omului de rând. Şi-atunci apare un erou care încearcă punerea lucrurilor la punct: un Toma Alimoş, Gruia lui Novac..., pedepsind cu sabia, precum biblicul David cu praştia, dat tot o „crimă” făcând, după tendenţioasa dvs părere! 
 
Vom ajunge să acceptăm comparaţia Creatorulului Anonim al minunatelor balade populare cu creatorul „operelor” vampirice, tărăgănând pe intenţionaţii creatori de erori, doar pentru că Vlad Tepeş nu se numeşte „John”, „Otto” sau „Micloş”? Căci deja ştim că regina Elisabeta a Ungariei, care se delecta făcând baie în sânge de copii şi de fecioare, nu este vampiră faimoasă, ci Vlad Ţepeş, Domnitorul nostru! Ce „frumos”! Şi ce „mari beneficii financiare” a avut ţara de pe urma acestei badjocuri! 
 
Creatorul baladei (ca la o clasa a-IV-a sau la o grupă de studenţi filologi, voi spune!) nu vrea să ne relateze o crimă, ca şi un poliţist iscusit de roman „best seller”, ci ca un artist de la natură dotat, ne cântă o tragedie, într-un ritm ca al coasei tăind iarba pentru animalele sale sau grâul pentru pâinea noastră cea de toate zilele(!), fară a mai şti săracul dacă noi îl vom condamna, lucru ce nu poate încăpea în limitele de definire a unui act criminal, dar se încadrează strălucitor în limitele definitorii ale unei creaţii populare orale excepţionale în amănunul ei, iar crima este redată ca un act negativ care „cere” parcă dreptatea peste făptaşul ce-şi merită pedeapsa (turcul, asupritorul, ungureanul şi vrânceanul, Manea grosu şi-arţăgosul, Manoli, etc.), ca o consecinţă necesară a faptei sale inumane. 
 
Măreţia „scenei” pline de epic/lirism, şi retoric pe de-asupra, precum şi amplificarea treptată a efectului produs de tragedie, cum se citează după Nietzsche (nu ştiu de ce, simţul unora, nu o sesizează?!), explică şi puterea „magică” parcă, de a inspira, meninându-şi continuu peste timpuri acest efect, ce îl are balada, ca şi povestirile populare ale autorilor uitaţi, şi pe care o descoperim în toate scrierile clasicilor noştri, nu doar în comentariile lor. Dar nu trebuie să uităm că „Balada” a fost creeată de anonimul autor fără a dispune de „tehnici” literare, ci ca-ntr-un un film primitiv, la care ştim cu toţii că munca cea mai mare nu constă în „arta trucajelor”, ci în osteneala creatorului ei, datorită rudimentarului de care dispunea. „Rodul” creatorului popular, balada, nu a dispărut cu anii, pe când azi vezi cum se umple talciocurile cu cărţi de „poezie” pe care nici nu a apucat să se usuce bine cerneala şi au şi fost aruncate de cititori, culese de vânzătorii ambulanţi care încearcă (pentru a supravieţui şi ei săracii într-un fel), a le repune în circulaţie pe un preţ, real de data aceasta, de cincizeci de cenţi bucata, pe aici prin Spania, sau prin România sub un leu, poate... 
 
Apoi, de când a apărut omul pe Pământ, natura şi istoria, au stat în mâinile sale, iar după Biblie chiar i-au fost date(!), însă (şi de aici au apărut şi ticăloşiile), înce-încet, tatonând intenţionat parcă şi cu mare grijă, le-a manevrat cu tot mai multă nepăsare şi cu tot mai puţină frică faţă de Creator, adică după capul lui, facilitând apariţia de „acte” descrise prin balade şi nu numai! Zguduitor, auzim cum şi azi „preoţi”, pionieri ai nedreptăţilor peste veacuri, violează copiii, profitând de inocenţa lor sau obligându-i chiar, prin lumea întreagă, pe la noi prin România unul-doi, iar prin SUA mii de victime făcând. Realist o fi acel intelectual care eludează aceste realităţi, lovind în strădania unui ţăran amărât anonim, care ne lasă peste veacuri dovezi de biruinţă a dreptăţii într-o formă literară simplă, clară şi fără nici un pic de eludant „modernism”? 
 
Totodată mă îndoiesc de ce spuneţi, cum că omul nu poate atinge condiţia divină, dacă vrea, desigur, primul care a şi demonstrat-o fiind Isus, Domnul nostru! 
 
Apoi, acţiunile baladelor sunt negative? Pentru cei ce susţin că „socialismul este ştiinţific” nu utopic, posibil că da, dar pentru realişti, cu siguranţă că nu! O armată numeroasă de „înţelepţi” au aplaudat jumătate de secol la noi iar în Rusia aproape un secol, zecile de congrese ce încercau a te face să crezi că „socialismul este o ştiinţă” şi „mecanica o filozofie” şi după aceea, „colac peste pupăză” a venit peste român şi rus o avalanşă de filme şi jocuri electronice care-mai-de-care mai violente în acţiunile lor şi care scapă intenţionat „criticilor”. 
 
Nu secundaritatea „crimelor” din balade deci, a provocat cele peste o mie de crime pe an care pe drept pot îngrijora pe oricine, ci dezmăţul de „libertate” de care vrând-ne-vrând românul şi rusul a fost în mod intenţionat lăsat să se „bucure”. Un popor nu poate fi mai mult decât „un popor”, pe care îl poţi, ca şi individ, avea după cum ţi-l doreşti tu omule (spunând aşa la modul general, fără a mă referi la nimeni, în mod special), prin cel pe care ţi-l alegi din-timp-în-timp, să-ţi conducă ţara! Măcar atâta trebuie să vedem atunci când privim sau chiar şi descindem în lumea civilizată, pentru a nu privi sau descinde degeaba. 
 
Citez: „Omul nu are voie să ia viaţa unui semen al său, indiferent ce se crede: cine îşi curmă viaţa sau se atinge de viaţa altuia loveşte întru dreptatea lui Dumnezeu! Mitizările încurajează încălcarea moralei creştine! Metaforizarea realităţii, ş.a.m.d.”. 
 
Dacă totuşi vrem să fim idealişti, condamnând intenţionat-greşit creaţia populară, atunci hai să fim(!), condamnând şi pe cei ce au scris Psalmii Bibliei (balade evreeşti în fond!), subiectând eventual „Elogiul crimei în creaţia sfântă!” Bine ar fi să existe o morală creştină care să troneze peste toţi creştinii, nu doar peste cei ce şi-o însuşesc şi care pot fi oricând victime ale criminalilor, gen Râmaru, nu şi gen Toma Alimoş sau Gruia, din sânul popoarelor noastre, sau a nepăsării cu care tratează unele guverne nedrepţăţi de ieri, oglindite în Balade, sau de azi, plătind parlamentari ca să-i vedem noi dormind cu 3-6 mii de euro pe lună, iar pe cel ce a muncit 30-40 de ani, între 50 şi 6-7 sute de euro!  
 
Dar ce te faci cu morala „mozaică”, care este „rădăcina şi seva” moralei creştine? Oare am uitat că pe prima pagină a Bibliei scrie „Noul Testament, în cel Vechi se ascunde!”? Înţelegând la ce se face referire, eu zic că una este „o ştire a zilei”, care îţi par-vine într-o manieră special creată spre a te şoca, şi alta este o operă literară, care în nici un caz nu îţi oferă „o simplă ştire”, dar ştim cu toţii că poate şi şoca!... Baladele au şocat mereu de-a lungul timpurilor pe cei vizaţi de ele, fără a face din poporul român un „popor criminal” în ochii lumii civilizate, pe când felul cum sunt redate crimele de la ora cinci pe Pro-TV Internaţional(!), spre exemplu, da(!), cu toate că aici în Spania observ cum, în această privinţă, suntem „mici copii”, lucru ce nu mă bucură, dar îl spun ca şi comentariu pe tema de faţă. 
 
Cine ar putea crede azi că acei preoţi înţelepţi de pe lângă Ştefan cel Mare, să zicem, care îi binecuvânta oastea de fiecare dată înainte de a intra cu ea în luptă, le spuneau oştenilor creştineşte, după învăţătura lui Isus „că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri!"? (Matei 26:52). Nicidecum! Ba scoteau şi ei sabia să omoare sau mureau şi ei de sabie alături de acei oşteni. 
 
Totuşi nu pot crede, deşi se zice(!), că Biblia ar fi contribuit cu ceva la „educarea” minţilor celor doi monştri ai celui de-al doilea razboi mondial: hitler şi stalin. 
 
Patru ani(!) m-am hrănit în Israel doar cu Biblia, pentru a-mi descoperi Creatorul şi nu am putut, decât după ce am aplicat o metodă personală, care la mine a dat un rezultat MINUNAT! Dar mai întâi puţin adevăr privind „religia”. 
 
Trebuie să ne fixăm nişte reguli simple, înainte, pentru a putea „pătrunde” religia: 1) a raţiona nu înseamnă „a şti să predici din predici”, ci a înţelege şi explica totodată ce înţelegi; 2) limbajul raţional este numai verbal şi lipsit de simboluri, pe când limbajul simbolic poate fi/este ne-verbal, dar are la bază o logică (simbolică) ce se poate „înţelege” prin contemplare doar, nu şi prin percepţie, comparaţie sau personificare, fapt pentru care rezultatul va fi o reflexie în gândire, nu o intuiţie; 3) a totaliza înseamnă a presupune procesualităţi care transcend perceptibilul existenţial (real) spre începuturi sau origini necunoscute în mod practic, ci doar presupuse, adică (procesualităţi) care transcend domeniul fizic undeva spre spiritual (empiric), prin intuiţie, însă rezultatul nu va fi o intuiţie ci o reflexie (o închipuire), căci vorbim de limbaj, nu de o experienţă fizică cu raze luminoase. Unul din punctele de examen la terminarea unei şcoli biblice în Israel (Eşivat), este şi explicarea în patru moduri diferite al oricărui verset biblic... 4) adevărul apare în lume ca şi adevăr (realitate) prin acumulare de experienţe umane trăite, cel grăbit având deci şansa de a se trezi „păcălit” dacă nu va aştepta trăirea, acumulând astfel experienţele necesare, iar eroarea îşi are sursa în transcendental. (după prof. Al. Surdu) 
 
Immanuel Kant: Orice cunoaştere poate fi numită transcendentală atâta timp cât nu se ocupă de obiecte, ci doar de felul şi posibilitatea noastră de a percepe (cunoaşte sau recunoaşte) mental adevărul. Am auzit o „rugăciune” care nu a putut fi interpretată de cel ce o făcea, însă când l-am întrebat „ce zice”, mi-a făcut un semn ce mă punea deja în rândul „copiilor de ţâţă”. Totuşi eu mi-am notat-o şi când am întrebat, de faţă cu el, un Evreu, acesta ne-a spus că este dintr-o cântare ce se face la ei la morţi! Nu ştiu dacă a fost, sau nu, pe placul prietenului meu rezultatul, dar de atunci nu a mai practicat-o... 
 
Notă personală: Nu sunt de acord cu cele invocate de Emerson (1836 –American transcendental), deoarece iată!, că, în realitate, idealişti am rămas tot noi latinii, săracii adică, în timp ce nordicii, ţin bine în frâu şi azi părerile/curentele „idealiste”, asupra cărora chiar şi Emerson revenind în 1842, se rectifică: „a atinge o viziune pur transcendentală a vieţii este imposibil în mod practic.” Ce folos domnilor, căci deja o mulţime de transcendentalişti tineri erau deja alipiţi mişcării socialiste, incipiente atunci, dar care aştepta „creduli sau amatori de visări” cu braţele larg deschise! Erau anii de succes ai lui Marx. Şi Emerson continuă, (dar, pentru cine oare?): „... all who by strong bias of nature, have learned to the spiritual side in doctrine, have stopped short of their goal!”. Iată deci, cum un transcendentalist, ieşind din transcendenţă, caută şi găseşte chiar adevărul în experienţa înaintaşilor, realişti, în esenţa gândirii lor. Acest lucru, să-mi fie cu iertare, o face orice ţăran român în virtutea felului său simplu de a fi, fără a studia filozofii, chiar dacă este creator de baladă sau doar mesager al ei, până la noi! 
 
Voi reda în continuare o foarte frumoasă „rătăcire” a lui Henri David Thoreau (evreu cred): „Dimineaţa îmi scald mintea în măreaţa filozofie cosmogonică Bhagavad Gita, de a cărei compunere „anii zeilor” au trecut, iar în comparaţie cu lumea modernă şi literară, ei (zeii, n.b.) par „mici şi vulgari”; şi mă întreb dacă acea filozofie nu se referă la un stadiu anterior de existenţă, atât de îndepărtat prin subtilitatea sa, de concepţiile noastre... Las jos cartea şi mă duc să scot apă din fântână, când uite!, acolo mă întâlnesc cu servitorul Brahman, preot al lui Brahma (Creatorul, n.b.) şi Vishnu (Menţinătorul, n.b.) şi Indra (zeul focului, n.b.), care încă stă (servitorul deci, preotul lui Brahma n.b.) în templul său de pe Gange citind Vedele, sau se odihneşte la rădăcinile copacului, cu urciorul său. L-am întâlnit pe servitorul său venind să scoată apă pentru stăpânul său, iar găleţile noastre se zgârie reciproc în acelaşi puţ. „Apa” pură din Walden se amestecă cu apa „sacră” a Gangelui.”. 
 
Brahmanii sunt acei preoţi care sacrificau din „ordin divin” cam tot la fel cum şi cât sacrificau pe timpul lui Solomon, spre exemplu, preoţii Israelului. Istoria Poporului lui Israel este presărată de asasinate, dar cel mai celebru rămâne acela al Impăratului David asupra lui Urie, pentru a-i lua nevasta. Toţii religioşii (nu agreez cuvântul „sectanţi”) nou-testamentari sunt cei mai harnici cititori şi studioşi ai Bibliei, însă nici unul nu a fost „influienţat” de-o aşa faptă! Mai mult, evreii îl numesc pe David „cel mai mare rege al lui Israel”, el fiind totodată şi cel mai sângeros (după Biblie), totuşi nu ei au gazat pe zi 11000 (unsprezecemii) de oameni –barbaţi, femei şi copii, la grămadă! Vedeţi cum, analizând doar câtuşi de puţin, dar realist, poţi constata că „unde dai şi unde crapă!”, vorba românului? 
 
Religia Hindusă este trinitară! Ei în religia lor au un Brahma (Creatorul, cum avem noi pe Dumnezeu), un Şiva (distrugătorul, cum avem noi pe satan) şi un Vişnu (Conservatorul, Menţinătorul....), care are zece descendenţe sau existenţe, nouă trecute şi unul (atenţie!) care va veni să restabilească din nou ordinea (pacea) lumii, pe care ei îl aşteaptă cum aşteaptă şi Creştinii revenirea Domnului Isus Hristos. 
 
Eu m-am consultat asupra acestei religii cu patru indieni din estul Indiei (pe unde a descins Apostolul Toma), veniţi în Jaffo să viziteze o Biserică Lutherană pe Pământ evreesc(!), din str, Auerbach nr. 8, şi vă mai pot spune că este „bine” fărâmiţată în „secte” (după tradiţionaliştii lor) ca şi creştinismul (după tradiţionaliştii noştri, cu toate că primii care au împărţit minunatul Creştinism Primar au fost totuşi ei). 
 
Iertaţi-mi, vă rog, această mare paranteză, dar cred că este bine venită, la subiect şi poate servi drept comparaţie şi căutări spre Adevăr. 
 
Frământându-mă deci atâta, eu am gasit soluţia, mi-am aplicat-o, şi pentru că la mine a dat rezultate foarte bune, o voi şi reda în continuare. Având în vedere că Biblia este „Istoria poporului Evreu, în trăirea lui de-a lungul timpurilor, uneori cu, alteori fără, Dumnezeu"(a se înţelege „în afara Legii”), şi având în vedere faptul că nu se poate nega logic existenţa Creatorului, eu L-am "despărţit" pe Acesta, pentru mintea şi inima mea, de cei au scris Cărţile şi care zic "aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu!" şi am rămnas doar cu El, nu cu un Dumnezeu care ni-l dezvăluie Biblia că ar comanda până şi crime, ci doar cu un Creator al minunăţiilor ce şi azi ne înconjoară pe toţi încă! 
 
Abia după ce am făcut acest pas L-am putut întelege deplin şi pe Isus, persoana care mă interesa mult, El fiind primul creator de pace(!) indiferent c-om vrea noi să-o numim doar lăuntrică minimalizând-o astfel, pentru că, vezi doamne după cum zic unii, nu s-a realizat nici până astăzi. Un astfel de Om are tot dreptul, după judecata mea, să se identifice cu Creatorul! Totuşi mulţi, care au dus o viaţă identică cu a Lui Isus şi au suferit torturi inimaginabil de cumplite, de la Apostoli încoace, nu au îndrăznit, din iubire, să ceară lumii o poziţie identică cu a Sa. Toată mulţimea de apostoli, preoţi, pastori, etc., vor a face din Istoria lui Isus, o istorie/predică frumoasă pentru noi, dar adevărul este, după cum şi reiese clar, că... „El a fost ucis" de minţile întunecate ale acelui timp, aşa, cum şi Eminescu - domnul romanticilor români (cel puţin)!- a fost ucis de alte minţi întunecate ale timpului său. Minţile întunecate sau criminale, nu îşi pot găsi importanţa omului normal, slujind Păcii sau Ţăriilor lor, şi nici nu pot fi influenţaţi de morala baladelor sau psalmilor, indiferent din ce popoare provin. Se văd mici şi ne băgate în seamă parcă. Fiind complexate de „e"-ul lor "prea mic" (numai ei văzându-se de fapt aşa), dacă ajung în „vârf” vor face prăpăd, acoperind acest prăpăd ce-l fac cu diferite „paravane", precum unii de ieri din Biblie cu „Domnul a zis!" sau alţii tot de ieri, scrişi în istorii, punându-şi faptele pe seama „Providenţei"..., sau alţii de azi, încingându-se cu exploziv, punându-şi faptele tot în voia Divinităţii. 
 
Nu este exclus a vedea mâine cărţile noastre de literatură fără aceste minunate creaţii, cu scopul, vezi doamne, de a „frâna” cele o mie de crime pe an din România, dar dacă acestea ar fi aparţinut oricărei ţări din nordul Europei, cu siguranţă că n-ar fi îndrăznit nimeni să le atace valoarea. Întreb: morala baladei populare sau a psalmilor o fi influienţat pe brucan şi pe iliescu să cheme minerii peste Bucureşti? Sau pe incultul dr. petru groza, ameninţând pe regele nostru Mihai I că va masacra o mie de oameni, dacă nu va abdica? Iată că smerenia Majestăţii Sale ne-a costat patruzecişicinci de ani de comunism, iar ferocitatea lui Franco i-a scăpat pe spanioli de comunism! Pe de altă parte afirm că ochii mei au văzut cimitirele eroilor germani, soldaţi executori ai comenzilor lui hitler, care sunt încadrate separat de restul cimitirelor şi care strălucesc de curăţenie şi flori, ele fiind impecabil întreţinute de Stat(!), pentru că cel ce execută un ordin este în realitate nevinovat, însă, înţelegând din articolul dvs, dacă şi-ar fi luat viaţa, refuzând a executa ordinele tiranului, ar fi încălcat „dreptatea lui Dumnezeu”! Iar eu, am doi unchi care au luptat în acel război (unul murind împuşcat de „cei ce au întors armele” la Odesa, iar altul murind în ţară, dar după 11 (unsprezece) ani de puşcărie siberiană, aceştia fiind doar eroii mei şi ai familiei mele! În veci cred că se vor găsi „români ne-români” care nu-şi vor revizui atitudinea faţă de ţară şi tot ce are ea, inclusiv folclor, oricât de citiţi ar fi! 
 
Dar să revenim la temă! Nu există om – creator adevărat! - care să-şi distrugă creaţia sa! Nici firma Daimler-Benz nu şi-a distrus creaţia „Mercedes", cu toate că aceasta a făcut o mulţime de victime în rândul oamenilor şi animalelor pe şoselele lumii, dar a căutat tot timpul să o îmbunătăţească! Nici „broscuţa” aceea numită Volkswagen nu a dispărut, cu toate că a fost creată la comanda lui hitler(!), ba o vom vedea şi mâine echipată cu tehnică de ultima oră. Nici descoperitorii fuziunii nucleare nu şi-au distrus creaţia. Cel ce ajunge să creeze cu adevărat ceva, nu va distruge! 
 
Tot la fel şi Creatorul tuturor celor văzute şi nevăzute, încearcă a face cu omul creat de El, punând până şi în cele mai mici crăpături ale coloşilor săi de beton, firicelul Lui de viaţă, pentru ca doar-doar văzându-l, omul Lui să se trezească şi să înţeleagă odată ce mare crimă a făcut atunci când a betonat „frumuseţile" arhitectonice spre consolidarea aşa zisei sale „civilizaţii"! Tot la fel şi firavul creator anonim al baladelor face mit dreptăţii, în faţa „coloşilor noştri literaţi” care slugăresc cu geniul lor (dotare cerească!) figuri criminale mai mari sau mai mici decât stalin, lenin, hitler, pinochet! Privind doar în urma mea, văd cum acei copii din cartierul meu natal care au avut obiceiul de a bate, viola sau chiar de a omorâ, s-au tras din părinţi care i-au educat în acest sens, toţi, absolut toţi aceştia (nu toţi comuniştii deci!), având în buzunarul de la piept acel „carnet roşu”. 
 
Cei ce distrug sunt criminalii şi-atât (fără a mai complementa acest cuvânt!), care se pot ascunde oriunde printre noi, în mulţimea unui partid, a unei adunări religioase sau a unei comunităţi! Aceştia nu vor descoperi niciodată nimica prin strădania lor, dar se vor folosi de marile descoperiri ale altora, pentru a-şi satisface pofta lor de a „creea distrugeri”. De aici şi ideea materialismului de „Big-Bang creator”! Faţă de această „ipoteză” astronautul Neil Armstrong a afirmat, la Bucureşti, că „nu o contestă” ci doar va aduce în discuţie adevărul că nu există explozie care să creeze, ci doar care să distrugă. Totuşi, dacă la început o fi fost o aşa explozie care să şi creeze, poftim(!), atunci acea mare explozie, cu siguranţă, înseamnă că a fost controlată! Şi noi, dacă ne-am controla „exploziile”, am încerca mai degrabă să creăm, în loc să încercăm a distruge! 
 
Creatorul acesta, descoperit de mine, care creat doar, şi care ţine mereu piept încercărilor „oamenilor” cu poftă de a distruge, menţinându-şi miraculos de intactă creaţia peste timpuri, aceasta să binecuvânteze minţile românilor din ţară şi de pretutindeni! 
 
Alexandru TOMA-CERVESY 
Madrid 
Februarie 2010 
Referinţă Bibliografică:
Dezgust fata de folclorul romanesc / Confluenţe Româneşti : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 293, Anul I, 20 octombrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Confluenţe Româneşti : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Confluenţe Româneşti
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!