Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1155 din 28 februarie 2014        Toate Articolele Autorului

DESTINE PARALELE - roman (Continuarea romanului Cat de mult te iubesc...)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

PARTEA A DOUA

 

 

Pecetea destinului

 

 

Cristian Trăistaru, fiul lui Săndica şi al lui Mircea era în ultimul an al Facultăţii de Construcţii Navale din Galaţi. Peste câteva luni îşi va susţine examenul de stat şi va deveni inginer construcţii nave, specialitatea navigaţie şi aparatură de bord. Cei de la Şantierul Naval unde a făcut practica îl aşteptau cu braţele deschise. Aveau nevoie de un suflu tânăr adus de noua generaţie de ingineri. Locul de muncă îi era asigurat. Nu a vrut să urmeze cariera bunicii sau a tatălui să se facă profesor. Ştia că mama lucrează în învăţământ datorită unei conjuncturi, ea fiind de fapt inginer zootehnist. Nici cea de medic a bunicului nu l-a atras. Prea mult sânge şi lui îi repugnă să vadă şi o seringă cu acul pregătit pentru injecţie dar să mai facă şi injecţia.  

Acum nu grija locului de muncă îl frământa. Se pregătea să-şi organizeze aniversarea celui de al douăzeci şi treilea an al vieţii. Partea financiară era asigurată mai ales de către bunici, cu toate că nici părinţii nu se sustrăgeau de la a-l "sponsoriza" pentru acest eveniment de familie. Vrea să-l facă cu mult fast, mai ales că era ultimul an de studenţie.  

Educaţia primită atât de la părinţi, amândoi profesoriuniversitari, cât mai ales de la bunici, era într-o continuă antiteză cu înclinaţia sa spre un libertinism exagerat, căpătat de toţi tinerii după evenimentele din decembrie 1989, mai ales că după această dată ţara se afla într-o continuă transformare a societăţii civile. Nu mai avea teama din liceu pentru comportamentul său rebel, uneori chiar deviant de la regulile impuse de societatea în care trăia. Atunci ştia că dacă mai făcea câte o boacănă conducerea liceului îi va trece cu vederea, după o muştruluire în cancelarie, departe de ochii curioşi ai celorlalţi colegi, ştiind al cui fiu şi nepot este. Acum în facultate tot ce se întâmpla în jurul său nu îl prea interesa, se considera un beneficiar de drept al democraţiei instaurate după revoluţie.  

Avea întotdeauna bani la el atât de la părinţi, cât mai ales de la bunică, avantaj ce-l făcea ca de prieteni să nu ducă lipsă cât timp aceştia ştiau că avea cu ce să le plătească berea şi cafeaua prin baruri sau mai nou, prin cluburile înfiinţate mai peste tot. Nu putea să uite totuşi faptul că bunicii lui erau exponenţii unor vremuri de care beneficiase din plin întreaga familie într-un fel sau altul, inclusiv el.  

O stare materială mai mult decât înfloritoare, o situaţie socială deosebită, mereu în relaţii amicale cu fruntaşii vechi sau noi ai societăţii locale. Parafrazându-l pe Nicolae Filimon putea spune - cu ciocoii vechi sau noi. Faţă de amicii lui de ocazie, nu făcea niciodată însă paradă cu funcţia politică avută de bunica sa, cea de secretar trei cu propaganda, al Consiliului Judeţean Galaţi al P.C.R. Îi era teamă să nu fie catalogat ca nepot de nomenclaturistă şi să fie evitat de aceştia sau marginalizat.  

Cris cum îi spuneau amicii, ar fi dorit ca festivitatea să se desfăşoare la reşedinţa bunicilor, aşa putea să-şi etaleze în faţa prietenilor şi colegilor de facultate invitaţi la aniversare, prosperitatea familiei şi mai ales din ce familie făcea el parte, o idee de snob, însă bunicii nu au fost de acord, preferind liniştea oferită de vechea lor vilă doar pentru ei, nedorind să accepte în casa lor plină de amintiri şi istorie dezmăţul tinerei generaţii, aşa cum se tot prezenta la emisiunile de ştiri ale televiziunilor, sau în mass media.  

Bunicii acum pensionari, după mutarea fiului la bloc au rămas singuri în toată vila de pe strada Traian. La un an de la căsătorie, imediat după naşterea lui Cristian, la insistenţa Săndicăi care tot timpul percepea prin comporta-mentul soacrei faţă de ea regretul acesteia că Mircea a luat-o de soţie în pofida opoziţiei sale, au solicitat şi primit locuinţă la bloc, într-un apartament cu două camere în Ţiglina II, însă acum deţineau un apartament elegant cu patru camere în centrul oraşului, repartizat imediat după naşterea surioarei sale, cu doi ani mai mică.  

Andreea sau Deea cum îi plăcea să se prezinte colegilor de facultate sau cunoştinţelor s-a născut la doi ani după Cristian. Ea, ca şi bunicul, a avut o atracţie deosebită faţă de medicină, fapt ce i-a adus un plus de afecţiune din partea acestuia, devenind preferata lui. Deea tot timpul a fost fascinată de sobrietatea doctorului, de barbişonul său înspicat şi de nelipsita sa pipă din lemn de abanos cu un cap de leu sculptat de un meşter indian. A beneficiat mereu de dragostea-i necondiţionată, mai ales de cea materială.  

În timpul liceului era una dintre cele mai elegante eleve din şcoală. Cum nu mai era obligatorie ţinuta în timpul activităţilor şcolare, zilnic venea la facultate într-o îmbrăcăminte elegantă şi chiar provocatoare. Moştenise de la bunică firea exigentă asupra modului de a te prezenta în faţa lumii. Înaltă, cu tenul parcă ocolit de razele soarelui, cu ochii albaştri ca seninul cerului, un bust pietros, aflat în plină formare, părul ondulat ca al mamei, de culoarea spicului de grâu, înaltă şi suplă, cu mersul ca o plutire, se bucura atât de simpatia profesorilor, cât mai ales a colegelor şi colegilor de clasă. Mereu era înconjurată de un grup numeros şi gălăgios. Îi atrăgea ca un magnet. Era şi foarte sociabilă.  

Temperamental opusă fratelui mai mare, Deea, cu frumuseţea deosebită moştenită de la mamă, focaliza tot timpul atenţia celor din jurul său, neducând lipsă de admiratori.  

Cristian moştenise înclinaţia mamei şi a bunicului spre aventură. Nu aflase nimic despre viaţa amoroasă a mamei, aşa cum nici tatăl său nu ştia prea multe. Era mereu în căutarea unor iubiri facile şi de scurtă durată. O prietenie la el nu ţinea mai mult de o săptămână sau două, aceasta până reuşea să obţină maximum de la ea, adică să se culce cu noua sa victimă. Aceste gene nu le moştenise numai de la mamă, ci şi de la bunic, un recunoscut fustangiu chiar până la o vârstă înaintată. Se spunea despre el în spital că atunci când îşi îndrepta atenţia spre câte o doctoriţă sau asistentă tânără şi frumoasă, nu se dădea bătut până nu o aducea în patul său din cabinet, pentru o partidă de amor.  

Cum se apropia ziua aniversară şi nu avea nici un aranjament cu vreo tânără pe care să o invite ca prietenă sau iubită, i-a sugerat Deei să-şi aducă colega de an şi prietena sa cea mai bună din facultate. Sora era de aceeaşi vârstă cu fata născută undeva la ţară, prin Dobrogea, nu ştia prea bine unde. Aflase că părinţii ei lucrau în agricultură ca ingineri, cum lucrase şi mama lor la început de carieră, cu douăzeci şi ceva de ani în urmă. Ele două se împăcau foarte bine în facultate. Nu prea a dat importanţă când s-au cunoscut datelor de origine ale colegei sale. Era suficient că s-au simţit atrase una de cealaltă, amândouă suple şi frumoase, una blondă, cealaltă brunetă, cu ochii negrii şi părul ca pana corbului, lăsat în plete să-i curgă peste umerii săi firavi, ca norii prevestitori de furtună pe o mare învolburată.  

Fata era internistă, stătea la căminele studenţeşti. A încercat să-şi găsească o gazdă unde să locuiască cu o altă colegă, însă chiriile erau prea scumpe faţă de o cameră la cămin. Şi pentru această cameră de cămin a trebuit să dea o sută de dolari unui intermediar, student în ultimul an.  

Grupa Deei făcea practică nu întâmplător tocmai în secţia unde bunicul său a fost şeful secţiei de neurochi-rurgie. Dorea să urmeze aceeaşi specializare ca a bunicului. Cum era cunoscut faptul că este nepoata doctorului Trăistaru (că doar aşa a ajuns să fie repartizată în această secţie), toţi medicii se purtau foarte curtenitor cu ea, mai ales că era şi deosebit de frumoasă la cei douăzeci şi unu de ani.  

Pe lângă Deea, a putut şi colega ei de an, Andrada Axinte să facă parte din grupa care făcea practică în aceeaşi secţie. Erau tot timpul nedespărţite atât la cursuri cât şi la practică. Doar când trebuia să plece Deea acasă se despărţeau. Andrada nu a fost în vizită până acum la familia Trăistaru şi nici pe Cristian nu-l cunoştea decât din discuţiile cu sora lui. Niciodată nu au discutat despre băieţi şi iubiri trecute sau prezente, cu toate că zilnic erau asaltate cu asemenea propuneri din partea colegilor de an sau mai mari.  

- Deea, nu uita ce mi-ai promis, îi spuse Cristian surorii sale într-o zi.  

- Ce ţi-am promis scumpul meu frate, răspunse Deea în glumă zâmbind. Nu-mi mai amintesc ce am putut să-ţi promit.  

- Că o vei aduce la aniversare şi pe enigmatica ta prietenă şi colegă.  

- Aha, despre aceasta era vorba? Credeam că ceva mai interesant.  

- Da... şi să-i spui că este invitata mea specială.  

- De ce? Nu am înţeles de unde atâta interes dintr-o dată faţă de prietena mea.  

- Cum nu am niciun aranjament mai bun, poate iese ceva dacă nu are prieten.  

- După câte ştiu eu, nu are în prezent.  

- Şi zici că-i frumoasă?  

- Nu zic eu, chiar este o fată deosebit de frumoasă. Pe deasupra mai este şi cuminte şi cel mai important pentru ea, deosebit de inteligentă. Sper să fie la fel de inteligentă şi după ce te va cunoaşte pe tine, dacă îţi va accepta invitaţia de a participa la aniversare.  

- De ce spui asta? se miră Cristian.  

- Sper să nu se încurce cu un fustangiu ca tine care îşi schimbă mai des partenerele decât şosetele, asta metaforic vorbind.  

- Aşa părere proastă ai tu despre fratele tău?  

 

- Dacă eu nu te cunosc, atunci cine poate s-o facă mai bine ca mine? Numai în ultimul timp câte prietene - sau mai bine spus victime - ai avut? De ce nu ai nicio relaţie în această perioadă? Nestatornicia ta într-un cuplu este deja proverbială. Cum spunea mama deunăzi cât stă cioara’n par stai şi tu fidel unei prietenii.  

- Eiii, nici chiar aşa. Dacă nu mă pot îndrăgosti de cineva cu adevărat, ce pot face? Să stau împreună cu o fată de amorul prieteniei?  

- Bine, dar cum se face că la începutul oricărei relaţii pari aşa de încântat? Aş crede că ai întâlnit în sfârşit persoana pereche şi după câteva zile, cel mult două săptămâni, eşti din nou în căutarea altei partenere?  

- Mă plictisesc repede de ele. Sunt aşa de insipide şi de uşor de cucerit.. Vreau ceva special. Cine ştie ce surpriză îmi va aduce colega ta.  

- Da, sper să nu fie una dintre pisicuţele tale insipide cum le denumeşti tu.  

- Ha, ha, mai vedem noi. Tu să nu uiţi să o inviţi. Sper că nu pleacă la ţară de pe unde o fi ea.  

- Nu pleacă decât în vacanţe. Este obositor şi cu banii de tren poate face altceva mai bun la o adică.  

- Ce anume poate să facă?  

- Să-şi ea ceva de îmbrăcat, o carte, orice altceva îi trebuie unei fete de douăzeci şi unu de ani.  

- Bine, mai vorbim. Tu să nu uiţi ce ai de făcut. De restul mă voi ocupa eu, spuse Cristian cu un rânjet care nu prevestea nimic bun pentru Andrada. Şi Deea a sesizat aceasta, simţind cum un fior rece i-a trecut pe şira spinării. Brr, se scutura ea. Poate că doar i s-a părut că ar exista un anumit sarcasm cinic în ultima frază a fratelui său. Andrada este o fată cuminte şi cerebrală. Nu se va încurca ea cu tipi de talia fratelui său, fustangii de profesie.  

 

 

 

Referinţă Bibliografică:
DESTINE PARALELE - roman (Continuarea romanului Cat de mult te iubesc...) / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1155, Anul IV, 28 februarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!