Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Interviuri > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 209 din 28 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

Destine contemporane
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Elisabeta IOSIF 
  
DESTINE CONTEMPORANE 
  
CONVORBIRE CU SCRIITORUL AL. FLORIN ŢENE 
  
PREŞEDINTELE  
  
„LIGII SCRIITORILOR”  
  
DIN ROMÂNIA 
  
Elisabeta IOSIF: Am în faţa mea un filozof, convertit de arta cuvântului. De fapt, un scriitor, pentru care cuvântul devine simbolul fiinţei creatoare. „Versul este pentru viziuni, proza pentru idei”, spunea Henri Ibsen. Să decupăm de aici eseul şi critica literară, atât de frecvente în scrierile cărturarului Al. Florin Ţene. Când se află eseul la limita cu absolutul, iar critica literară la marginea incisivităţii? 
  
Al. Florin ŢENE: Filozofia începutului de secol douăzeci a schiţat conceptul raţiunii universale ce se impune indivizilor izolaţi. În acest context, individul apare ca un Eu singularizat „împotriva celorlalţi prin impulsurile gândurilor şi intereselor sale”, cum scria Herbert Marcuse. În acest context eseul, spre deosebire de muzica simfonică, nu poate ajunge la limita absolutului. Însă, această specie literară poate face să vibreze percepţia şi eul cititorului la cote înalte prin împletirea analizei logice cu transferul sentimentelor, controlabile sau necontrolabile, a puterii raţiunii, analizei esenţei realităţilor exterioare a individului, toate împletite cu un bagaj de informaţii intelectuale. La eseu descoperim două tipuri: cel cu valoare cirenică (se manifestă prin anumite impulsuri şi cerinţe ale scriitorului ce concepe eseul şi sunt legate de sentimentul plăcerii de a-l scrie) şi orientarea epicureică, cea care este încercarea de diferenţiere imanentă (în care plăcerea scrisului este bunul suprem), dar un anumit gen de plăcere este opus tuturor celorlalte în calitate de plăcere adevărată. C. Bouson spunea despre estetica receptării, că cititorul de eseu nu este doar seamănul, fratele (ipocrit) al celui care-l scrie, ci umbra sa, dublul său, un redutabil alter ego care-şi arogă prerogativele unui cenzor plin de ambiţii. Numai în această situaţie eseul poate fi uneori, tangenţial, aproape de limita absolutului. 
  
Înainte de a analiza incisivitatea criticii literare trebuie să subliniem o realitate în care criticul literar a fost şi este interesat de modul în care scriitorul este influenţat de mediu şi societate, dar şi de imaginile atotcuprinzătoare, care influenţează printr-un rol mediator textul, societatea şi cititorul. Critica reprezintă în general judecătorul şi cenzorul care alege ce este bun de ce este rău. Dar se pune întrebarea: cine alege critica bună, obiectivă, de cea rea şi subiectivă? Cine îi dă dreptul unui critic să dea verdicte, când istoria literaturii ne dovedeşte că s-au făcut multe greşeli în acest domeniu? 
  
Dacă ne referim la critica de poezie, ea are mai multe direcţii: valorizarea eului, lucru ce-l poate face doar, eventual, un psiholog; o interpretare a efectului asupra cititorului de către poezie; o taxonomizare a tipologiei individului; o analiză a postulatului, că prin poezie se exprimă fiinţa umană; o receptare a poeziei ca drept capacitate de vibraţie a societăţii prin trăirile poetului, diferenţiind sensurile dintre kairos şi kronos. 
  
Critica literară, în general este o ştiinţă; ea vine să asigure corespondenţa construcţiei sistemului cu teoria sistemului. Misiunea criticului literar este dificilă, dacă nu este şi scriitor sau poet, căci venind din interiorul acestui univers poate înţelege mai bine elementele pe care se întemeiază creaţia literară.  
  
Prin anii 1997 am constatat că postmodernismul de la noi, cu ideile absconse şi text experimentalist începe să treacă în penumbră. Astfel a apărut noul curent, pe care l-am denumit „globmodernul”, care împleteşte elementele tradiţionale din literatură cu modernismul. Este un fel de rentoarcere în trecut, pe jumătate, dar cu elemente moderne oferite de noile concepţii despre literatură. Teoretizarea globmodernului am făcut-o în publicaţia „Curierul Primăriei” şi în „Oglinda Literară”.  
  
Georges Poules subliniază că în timp ce conştiinţa critică este formată din conştiinţa inerentă a operei care este efervescentă şi puternică, ocupând, evident, primul plan şi conştiinţa surprinsă a iubitorului de literatură. Rolul criticii de a descifra semnele creaţiei literare este renegat de Serge Doubrovski, deoarece critica nu este descifrarea unei opere pentru a deveni contrariu acesteia. Critica de poezie este(dincolo de înţelegerea profundă, vibratoare a semnelor) o afirmare a valorii. Trebuie să înţelegem că eul criticului, la fel ca eul poetului este o subiectivitate inversă. Criticul-parazit al scriitorului, pot spune, este veriga intermediară, a treia, între scriitor şi cititor, el este parazitul arogant care de multe ori, de-a lungul istoriei literare, s-a înşelat, dar şi a canalizat, uneori bine, alte ori rău, gustul cititorilor. Dacă creaţia literară este fructul talentului şi transpiraţiei autorului, lucrarea criticului este „parazitul” acestui produs. 
  
Elisabeta IOSIF: Să rămânem la valoarea cuvântului, creatorul unui univers. Un context ce emană înţelepciunea celui care comunică prin cuvânt cu cititorul. Înţelepciune, care în termenii lui Hegel „nu e intelectul, care separă, ci raţiunea care uneşte”. Cum se raportează aceasta la destinul informaţional al deceniului în care ne aflăm? 
  
Al. Florin ŢENE: Raportul informaţional, din secolul în care ne aflăm, dintre intelect şi raţiune, l-am abordat, nu de mult, într-un interviu. Dacă suportul transmiterii rapide a informaţiei este produsul intelectului, raţiunea este facultatea, proprie omului, de a cunoaşte, de a gândi logic, de a judeca fenomenele. Cele două, în cazul exploziei informaţionale datorită internetului, stau la baza creării acestuia. Spre deosebire de ceea ce spunea Hegel în situaţia amintită, atât intelectul cât şi raţiunea uneşte în conceperea noilor modalităţi de trasmitere a informaţiei. Înţelepciunea umană exprimată prin cuvântul creator de univers, cum spui, nu va dispărea, însă modalitatea transmiterii cuvântului ca suport al informaţiei va cunoaşte multe îmbunătăţiri. Dacă cuvântul este oglinda sufletului omenesc, internetul ca transmiţător al informaţiei este oglinda concavă întoarsă spre interiorul umanităţii. Dacă cuvântul este suportul intelectului uman, care aşa v-a rămâne cât există lumea, informaţia este suportul activităţii umane şi al fenomenelor naturale. De-a lungul istoriei s-a schimbat doar modalitatea de transmitere a informaţiei. La început au fost semnele şi desenele din peşteri, apoi menestrelii, tiparul, radioul, televiziunea şi internetul. 
  
Elisabeta IOSIF: Scriitorul Al. Florin Ţene s-a format în experienţa a două secole de civilizaţie: cel care a trecut şi cel care a început de aproape un deceniu, ultima perioadă condensând o activitate literară desfăşurată în cinzeci de ani de creaţie. Spun acest lucru şi pentru că, acumularea unei experienţe a declanşat talentul de organizator al unui manager cultural, care a reunit talente, care a creat o instituţie literară de talie mondială, „de expresie română de pretutindeni”, cum se prezintă azi, Liga Scriitorilor din România. Ce destin îi prevede, scriitorul, de data aceasta? 
  
Al. Florin ŢENE: Liga Scriitorilor din România, de expresie română de pretutindeni, s-a născut din dorinţa de a lărgi paleta de cuprindere a scriitorilor de expresie română de pretutindeni, de a-i coopta într-o organizaţie profesională şi de a democratiza mişcarea scriitoricească de expresie română. Fiind cu ani în urmă în structurile Uniunii Europene din Bruxelles, urmare primirii Diplomei de Jurnalist European, am constatat că în Belgia sunt mai multe organizaţii scriitoriceşti. Toate egale în drepturi şi obligaţii, recunoscute de guvernul belgian. La fel în Ungaria şi ţările vecine. Numai la noi U.S. a rămas aceaşi structură osificată în proiect, care se face vinovată de excluderea unor mari scriitori, cum este Blaga, Radu Gyr şi mulţi alţii, răspunzând unor comandamente politice cu caracter criminal. Este un fel de Uniune Sovietică. În Liga Scriitorilor din România sunt şi membrii ai U.S., dovadă că noi suntem democraţi şi acordăm premii autorilor indiferent din ce organizaţie profesională sunt. Astfel am instituit „Medalia (şi) Diploma Virtutea Literară”, care se vor acorda anual scriitorilor în viaţă, a căror operă promovează idei umaniste de toleranţă, valori ale patrimoniului naţional şi a căror personalitate şi comportare morală şi civică este un exemplu în societatea românească. „Liga Scriitorilor”, care acum are 21 de filiale în ţară şi 12 în străinătate, va deveni o organizaţie puternică; ea apără drepturile scriitorilor, indiferent de apartenenţa politică şi organizaţie scriitoricească din care fac parte. Pe lângă revista „AGORA LITERARĂ”,vom edita şi cărţi, antologii şi un dicţionar cu scriitori de expresie română de pretutindeni. Vom încuraja filialele să înfiinţeze cenacluri literare, să organizeze manifestări culturale, aşa cum se întâmplă în Argeş, Bucureşti, Cluj, Vâlcea etc. 
  
Elisabeta IOSIF: În balanţa a doua secole, când unii şi-au pierdut mentorii iar alţii sunt uitaţi, s-a creat o anume „disperare” de destin. Filozoful Al. Florin Ţene a consolidat, într-un fel, ideea disputată în secolele XIX şi XX privind arhetipul intelectualului. Aşadar, ce rol pot juca acum, la început de secol al XXI-lea, intelectualii? 
  
Al. Florin ŢENE: Intelectualul în societate ar trebui să joace rolul de avangardă, însă literatura şi cultura noastră, politica noastră, să mă limitez numai la România, sunt pline de contradicţii, inversări şi polarizări. Vechile categorii de intelectuali cu vederi comuniste au devenit anacronice şi frâne în democratizarea ţării. Încă se mai predau în şcoala românească opere literare scrise în mentalitatea regimului criminal, de tristă amintire. Raportul dintre politică şi artă au fost înlocuite de dispute aprige între neoconservatori şi o tabără tot mai puţin numeroasă de intelectuali cu vederi liberale. Prin însăşi ocupaţia lor, intelectualii au alcătuit întotdeauna o elită adversativă. Intelectualii de astăzi, tind să adere la ceea ce deţine putere. Contracultura din timpul regimului trecut a discreditat vocaţia culturală. 
  
Elisabeta IOSIF: Am să revin asupra acestei idei sub un alt aspect. În secolul al XIX-lea, Ralf Waldo Emerson, cel care a pus bazele primului curent filozofic american original, considera intelectualul un gânditor, un mentor, un profet. Aşa cum erau priviţi Hugo în Franţa sau Tolstoi în Rusia. Care dintre aceste roluri se mai potriveşte intelectualului secolului nostru, în raport cu sensul în care mergem? 
  
Al. Florin ŢENE: Intelectualii americani de care faci vorbire au exercitat prin anii 1960 o influenţă asupra culturii literare, promovându-i pe protagoniştii modernismului european, publicând eseuri pline de discernământ consacrate poeţilor şi romancierilor contemporani cu ei, iar contribuţia lor cea mai de seamă a constat în crearea unei fuziuni între ceea ce Lionel Trilling numea „activitatea politică... şi imaginaţia raţională”. Spre deosebire de ei, intelectualii noştri s-au constituit în grupuri de interese, lăudându-se reciproc şi se întrec cum să ia mai mulţi bani de la bugetul de stat pe programe, care nu sunt valabile azi, ce să mai vorbim de viitor. Bani folosiţi pentru reeditarea unor cărţi scrise în timpul regimului trecut şi cu mentalitatea impusă de propaganda comunistă. Iată cum pregătesc intelectualii noştri tineretul de mâine. Bineînţeles sunt şi excepţii. Mă refer la grupul din jurul „Editurii Humanitas”. Dar avem şi noi intelectuali, chiar dacă nu la nivelul celor exemplificaţi, ce prin opera lor, prin prezenţa pe micul ecran, din păcate tot mai rară, încă mai formează discipoli cu vederi democratice şi care transmit un bogat bagaj de idei filozofice. Însă, intelectualul de mâine nu va mai fi un fel de guru, precum, să zicem, Sofocle urmat de numeroşi discipoli. 
  
Elisabeta IOSIF: Crezi că ni se mai potriveşte, ceea ce spunea Emerson despre minţile luminate, (dacă ele mai există!?), referitor la diferitele concepţii: „Singura regulă sigură se află în adaptarea cererii la ofertă ... Daţi o şansă talentului şi virtuţii ... ”. Mă gândesc la faptul că un scriitor poate să aibă şi o concepţie economică, în secolul nostru atât de necesară. Nu mă refer numai la vânzarea produsului său, cartea, ci şi la crearea unei agenţii de ştiri, cum este „NapocaNews”, nu? 
  
Al. Florin ŢENE: Scriitorul de astăzi, neapărat trebuie să fie şi un bun manager cultural, pentru a-şi promova propria-i operă. Pe de altă parte se observă un rol mereu crescând pe care îl joacă universităţile în viaţa culturală de la noi, fapt ce duce la dispariţia aproape totală în viitor a tipului de intelectual autodidact şi liber-profesionist, care se bucura de mare trecere înainte de anii 1940. O dată cu evenimentele din decembrie 1989 a dispărut şi scriitorul activist cultural şi de partid din cadrul redacţiilor şi din aparatul de propagandă. Scriitorul contemporan trebuie să-şi ia soarta în propriile-i mâini. 
  
Elisabeta IOSIF: Un alt model, din secolul al XX-lea, Ernest Hemingway era plasat şi în acest context de percepere a dezvoltării economice a naţiunii. Secolul nostru are asemenea modele? 
  
Al. Florin ŢENE: Are. Şi unele sunt în formare. 
  
Elisabeta IOSIF: Şi pentru că vorbim despre „modele”, să ne oprim la modelul intelectual şi scriitoricesc al unui manager cultural, cum a fost Artur Silvestri.  
  
Al. Florin ŢENE: Artur Silvestri a fost un „Om al Faptelor Mari”, un împlinitor al acestora. Tot ce a făcut acest filozof al culturii universale este pentru dezlipirea ochilor celor care încă mai bâjbâie prin întunericul ignoranţei, ca un profet creştin: Fă binele aproapelui tău, precum ai dori să ţi se facă ţie. Cred că a fost cel mai mare, cel mai dăruitor manager cultural de la noi. A fost un luptător pentru promovarea adevăratelor valori din România Profundă şi Tainică. El rămâne un exemplu de urmat pentru noi toţi. Poate de aceea istoricul şi scriitorul dr. Ionuţ Ţene a înfiinţat ziarul „NapocaNews”!. 
  
Elisabeta IOSIF: În încheierea dialogului nostru, revenind la cele trei definiţii date de Emerson intelectualului, de gânditor, mentor sau profet, care ţi se potriveşte în viteza internetului, a unei societăţi informaţionale? 
  
Al. Florin ŢENE: Din păcate, în contradicţie cu lărgirea orizontului de cunoaştere şi de trasmitere a informaţiilor prin intermediul internetului, rolul intelectualului s-a restrâns doar la cel de gânditor.  
  
1 februarie, 2009 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Destine contemporane / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 209, Anul I, 28 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!