Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Helene Pflitsch         Publicat în: Ediţia nr. 1163 din 08 martie 2014        Toate Articolele Autorului

DESTIN ( titlu provizoriu, volum în lucru)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
CAPITOLUL 6  
 
După nici douăzeci de minute cei doi ajunseseră în faţa unui gard înalt, din plăci de ciment. Deasupra plăcilor, două fire de sârmă ghimpată. În spatele gardului, plopi deşi împungeau cerul cu vârfurile lor.  
 
Linişte! Era atâta linişte împrejur încât ţipătul unei păsări ce s-a încumetat să treacă în zborul ei dincolo, i-au făcut să tresară deopotrivă.  
 
Maria îşi luă bărbatul de braţ, lipindu-se de el. Firele de sârmă ghimpată parcă îi înţepau ochii. Avu sentimentul că nu trebuia să pătrundă dincolo de gardul sinistru. Picioarele îi deveniseră pietre de moară. Frica de ceva ce nu putea să identifice îi revenise şi-i circula cu viteză prin vene. Ar fi dorit să audă sunetul ceasului deşteptător, să îşi deschidă ochii şi să dispară totul: şi sârmele ghimpate, şi gardul înalt, şi plopii a căror prezenţă acolo părea nefirească, până şi pasărea neagră ce acum zbura în cercuri deasupra capetelor lor. Să se trezească în ziua aceea când, cu inima de gheaţă, i-a pus în palma Kătălinei banii şi refuzase să devină mamă. Ştia acum, că atunci fusese răscrucea din viaţa ei şi nu alesese drumul cel bun.  
 
Mai avea doar un pas până la poarta din grilaj metalic. S-a oprit brusc incapabilă să se mişte.  
 
- Şi mie mi-e frică, i-a şoptit Şerban sprijinind-o. Parcă aş avea zece ani, parcă dincolo ar fi hotarul şi noaptea în care mi-a apărut în faţă mistreţul... Acolo eram singur. Acum suntem doi... Măriuţa a zis că devii părinte abia când vezi ochii copilului, când îţi simţi degetul prins în pumnul lui mic şi cald, când îi vezi zâmbetul şi auzi gânguritul. Să avem credinţă că ni se va întâmpla şi nouă asta. Amândoura!  
 
- Ai vorbit cu Măriuţa? întrebă ea încet.  
 
- Cui aş fi putut cere un sfat dacă nu ei?  
 
- Ai dreptate, a trecut prin atâtea. Dar ea e o femeie tare. Eu? În orele astea... poate tu nu crezi... am vrut să te acuz, să te urăsc, să te arăt cu degetul... nu am găsit nici un sâmbure de motiv, chiar dacă, uite, am certitudinea că m-ai înşelat, că ai fost, fie şi pentru scurtă vreme a altei femei... Toţi anii ăştia... am fost atât de egoistă, m-am iubit doar pe mine! Cum crezi că voi putea iubi acum pe cineva care în fiecare clipă îmi va aminti nu de greşeala ta, ci de nemerniciile mele?  
 
- Eşti prea dură cu tine. Vom avea timp să ne analizăm şi să reparăm dacă e ceva de reparat... Hai să vedem ce ne aşteaptă în spatele gardului ăstuia care-mi produce, cum îţi ziceam, fiori pe şira spinării.  
 
Directorul centrului, un bărbat cam de aceeaşi vârstă cu Şerban, înalt, uscăţiv, cu un început de chelie, le-a repetat ceea ce de fapt scrisese în scrisoare.  
 
Maya Adăscăliţei fusese adusă în centru de mama ei la sfârşitul lunii septembrie 1960, la sfatul unei colege de şcoală, care era educatoare la casa de copii. Spera să se recupereze rapid după operaţia pe care trebuia să o facă şi până în Anul Nou să fie acasă împreună cu prinţesa ei. La jumătatea lunii decembrie Maya a fost luată de mamă, ce era de nerecunoscut. Slăbise enorm iar tratamentul cu citostatice o făcuse să îşi piardă minunatul păr. Schimbarea a fost atât de brutală, încât în primul moment, mica fetiţă nu şi-a recunoscut mama. Imediat după anul nou, Maya fusese readusă la centru, starea de sănătate a mamei obligând-o la o nouă internare. Educatoarea Maria Goia a fost cea care a ţinut legătura cu ea şi tot ei i-au fost încredinţate ultimele dorinţe ale acesteia în ceea ce privea copila ce încă nu împlinise patru ani.  
 
- Tovarăşe Şerban, tovarăşa educatoare Maria, vă va putea da mai multe informaţii pe care sunt convins că vreţi să le aflaţi. Eu vreau doar să vă întreb dacă prezenţa dumneavoastră aici presupune că aveţi intenţia să vă ocupaţi în continuare de creşterea fetiţei.  
 
- Tovarăşe director, în scrisoare aţi afirmat că Maya este fiica mea, i se adresă Şerban cu o emoţie vizibilă în glas şi cu lacrimi în ochi.  
 
Îi era aşa de clar în minte imaginea Dorinei cu coada ei lungă, neagră, prinsă în floarea de mac, încât nu şi-o putea închipui fără această podoabă. Parcă simţea deznădejdea femeii la fiecare trecere a periei prin părul răzvrătit care devenea cu fiecare zi ce trecea, din ce în ce mai rar, până când periatul fusese de prisos.  
 
Bărbatul de dincolo de birou îl privi intens pe Şerban, apoi pe Maria ce părea o stâncă împietrită cu ochii pironiţi spre el. Abia acum parcă devenea om, cu sentimente şi emoţii. Abia acum înţelegea cu adevărat că se află în faţa unui caz fără precedent, că dincolo de cuvintele scrise în hârtiile ce le deţinea era o poveste neobişnuită. De un an şi jumătate, de la înfiinţarea acestei case de copii la conducerea căruia se găsea, asistase la câteva cazuri de lăsare a copiilor în plasament şi era familiarizat cu motivele pentru care părinţii ajungeau la această opţiune. Nu avea nici o înţelegere pentru aceştia, era părinte şi socotea că nimic în lume nu îţi dă dreptul să renunţi la copilul tău. Asta îl făcea dur iar relaţia cu aceşti oameni era una protocolară, atât cât era necesar pentru completarea actelor. Atunci când a fost martorul unei adopţii, singura încheiată în decursul acestui timp, i-a umplut inima de bucurie. Spera din suflet ca micuţa Maya să îşi recapete familia în care să crească normal, în linişte şi fericire şi să nu simtă ruperea prematură de o mamă pe care o îndepărtase doar moartea de puiul ei. Dar bărbatul din faţa lui părea că auzise pentru întâia oară că era tată, iar figura schimonosită a femeii ce îl însoţea îi încolţi un sâmbure de îndoială.  
 
- Tovarăşe Şerban, credeam că ştiţi acest lucru! exclamă într-un târziu şovăitor.  
 
- Nu, nu ştiam! răspunse cu părere de rău în glas. Speram să găsesc explicaţia la dumneavoastră din moment ce, din păcate, mama fiicei mele nu mai este.  
 
Directorul tresării vizibil surprins. În acelaşi timp, Maria îşi întorsese instantaneu capul spre bărbatul ei ca şi cum ar fi fost o jucărie căruia arcul prea strâns a fost brusc lăsat liber. Era atâta certitudine în vocea lui Şerban, încât nimic nu l-ar putea convinge că micuţa care se juca undeva, neştiutoare, nu i-ar aparţine. Dorea însă să afle de ce şi cum a fost posibil să-i fi fost furat dreptul de-a fii tată tip de aproape patru ani.  
 
- Tovarăşe Şerban, nu sunt în stare să vă dau amănuntele pe care, bănuiesc le aşteptaţi. Dar cu siguranţă, tovarăşa educatoare Maria Goia va putea să o facă. Este adevărat că pe certificatul de naştere al fetiţei, nu apare numele tatălui. Am însă în faţă o declaraţie a mamei scrisă în prezenţa a doi martori în care vă recunoaşte ca tatăl copilei. Mai am şi două scrisori, una care vă este adresată dumneavoastră şi alta adresată fiicei ei, cu dorinţa să i se înmâneze la împlinirea majoratului.  
 
- Tovarăşe director, ceea ce îmi doresc acum este să îmi văd cât mai repede fiica şi să semnez tot ce e de semnat ca să o pot lua acasă. În rest, timpul le va dezvălui şi aranja pe toate. Apoi, cred că această scrisoare, care ziceţi că îmi este adresată, va putea contribui din plin la aflarea lucrurilor de care am fost ţinut departe.  
 
- În cazul acesta procedurile pot fi foarte simple. Faceţi înscrisul la oficiul stării civile în care recunoaşteţi paternitatea fetiţei şi restul actelor vor decurge firesc. În cazul în care nu doriţi acest lucru, dar vreţi să aveţi această fetiţă, din motivul pe care l-am înţeles la sosirea dumneavoastră, acela că nu aveţi copii, atunci lucrurile se vor complica puţin, pentru că va trebui să urmăm procedura adopţiei... Dar poate e bine, mai întâi să citiţi această scrisoare, să vorbiţi cu tovarăşa Maria Goia şi de ce nu să o vedeţi pe Maya.  
 
- Am vrea să începem cu sfârşitul, dacă sunteţi amabil, nu-i aşa Maria, şi să o vedem pe Maya.  
 
Şerban se ridică în timp ce vorbea şi trecu în spatele soţiei sale, ca şi cum o chema aliat în susţinerea în cererii lui. Îşi lăsă mâinile fierbinţi şi transpirate pe umerii femeii înţepenite, obligându-l aşa şi pe bărbatul de la birou să se ridice.  
 
- Dacă asta vă este hotărârea, atunci să mergem în clădirea în care sunt preşcolarii. E aproape ora 12, în curând copii vor lua masa. Vă rog să mă urmaţi. Acolo vom afla care este programul tovarăşei Maria Goia, ca să puteţi vorbi cu dânsa.  
 
La ieşirea din clădire s-au întâlnit cu un profesor urmat de doi copii de vreo zece ani, ce purtau în braţe câteva cărţi. Purtau pantaloni bleumarin ce le ajungea până la glezne şi cămăşi care din cauza multiplelor spălări li se păstra doar vag culoarea albastră. Unul din ei avea un jerseu de lână cu firele ieşite pe ici, pe colo, celălalt o bluză de trening neagră cu o dungă roşie pe mână. Era cu vreo două numere mai mare aşa că, umerii îi spânzurau în jos iar capetele mânecilor erau suflecate. Părul le era tuns scurt, aproape ras.  
 
- Bună ziua, au strigat în cor imediat ce au dat ochii cu ei, poate mult prea tare decât ar fi fost nevoie. Ca şi la o comandă au trecut unul în spatele altuia şi s-au retras în spatele profesorului pe care îl însoţeau, lăsând calea liberă.  
 
- Să trăiţi, s-a auzit şi glasul profesorului.  
 
În curtea largă, cu plopi pe margine, erau risipite mai multe clădiri vopsite proaspăt. Şerban îşi dădu seama că aparţinuseră unei cazărmi. Directorul, citindu-i parcă gândul sau poate vrând să iasă din atmosfera apăsătoare pe care o simţea deasupra capetelor lor, începu să îşi prezinte instituţia care o conducea.  
 
- Suntem aici din octombrie 59 când în urma deciziei Sfatului Popular al Regiunii Cluj s-a înfiinţat acest complex de ocrotire a copiilor, cu obiectiv instructiv educativ. Beneficiem de un spaţiu generos, cu o suprafaţă de peste douăzeci de hectare şi peste treizeci de clădiri solide, cu diferite funcţionalităţi. Clădirile au fost construite în perioada 1940-1947 şi au făcut parte în timpul celui de-al doilea război mondial din sistemul unguresc de fortificaţii „Arpada”. Între anii 1947-1953, în fosta cazarmă a fost dislocat Regimentul 142 Artilerie al Diviziei 57 Munte. Regimentul a fost mutat în Caransebeş. În acest complex au fost comasate, practic, toate Casele de Copii din Transilvania, respectiv cele de la Turda, Cluj, Sâncrai, Aiud şi Bistriţa, o acţiune lăudabilă şi de anvergură care a fost coordonată de profesorul Frişan Teodor, inspector şcolar la Secţia de Învăţământ a Regiunii Cluj. În prezent sunt în centru peste opt sute de copii cuprinşi în Casa de Copii Şcolari Mixtă şi Casa de Copii Preşcolari, avem şaptesprăzece educatori şi douăzeci de învăţători şi profesori. Bine-nţeles că pe lângă cadrele didactice sunt mulţi alţii, maiştrii, îngrijitori, cadre medicale...  
 
Din clădirea pe lângă care tocmai treceau ieşea un grup de copii, încolonaţi doi câte doi. Erau fetiţe şi băieţi cam de clasa a III. La fel ca şi primii doi copii întâlniţi, dând ochii cu persoanele adulte, au salutat cu glas tare şi lung:  
 
- Bunăăă ziuaaa!  
 
Şi preţ de câteva secunde bune s-a auzit un lung „Bună ziua!” terminându-se abia când ultimii dintre ei au ieşit din clădire, însoţiţi de o învăţătoare mărunţică, de aproape puteai să o confunzi cu copii din faţa ei.  
 
- Se duc la sala de mese... E o viaţă cam cazonă aici, dar tot mai bine decât pe stradă, justifică directorul prezenţa în coloană a copiilor. Dar vă asigur că vor ieşi de aici oameni mari. Nu le vor lipsi nimic acestor copii în centru: săli de curs şi laboratoare moderne, cadre didactice inimoase. Doar dragostea de mamă şi tată nu o putem înlocui oricât ne-am strădui şi de-asta mi-ar plăcea să o luaţi pe Maya, mai ales că mi s-a adus la cunoştinţă cu câtă iubire a fost înconjurată până acum. Din păcate, moartea a iubit-o la fel de mult pe mama ei şi nu a vrut s-o lase să-şi desăvârşească menirea... Dar, uite, am ajuns.  
 
Din sală răzbăteau glasuri de copii. Plânsul unuia dintre ei îi săgetă inima lui Şerban şi o făcu pe Maria să închidă o clipă ochii. „Voi rezista oare?” se întrebă.  
 
În mijlocul clasei, pe duşumeaua acoperită de un covor mare de iută verde cu motive geometrice, o tânără educatoare încerca să calmeze un băieţel ce plângea cu lacrimi mari, asemeni boabelor de strugure. Un altul stătea cu un ursuleţ de pluş în mână şi îl privea derutat. Alţi câţiva, pe care la prima vedere nu puteai să îi identifici dacă sunt băieţi sau fetiţe, se jucau cu tot felul de jucării: cuburi, maşinuţe de plastic, păpuşi de cârpe sau animale de pluş. O altă femeie aduna într-o ladă jucăriile risipite peste tot. De jur împrejurul covorului, în formă de U erau aranjate mici măsuţe şi scăunaşe. Câteva panouri cu desene din poveşti acopereau unul din perete, iar pe un altul se afla un dulap mare, din lemn. Prin ferestrele de la care nu lipseau gratiile soarele cald de mai trimitea raze jucăuşe ce se împleteau în cârlionţii copiilor şi aruncau lumini mirifice ici pe colo.  
 
Educatoarea se ridică cu copilul ce îşi încetase brusc plânsul zgomotos şi îl înlocuise cu oftaturi adânci, dese şi le ieşi în întâmpinare.  
 
- Bună ziua! Încercăm să ne pregătim de masa de prânz. Astăzi au fost toţi atât de agitaţi, încât nu am făcut altceva decât să oblăduiesc ba pe unul, ba pe altul, zise educatoarea zâmbind. Sunt o mie şi una de jucării dar fiecare o vrea pe cea a vecinului.  
 
Directorul şi Şerban zâmbiră înţelegători. Maria urmărea preocupată scena din faţa ei.  
 
- Tovarăşii au venit pentru Maya.  
 
-A, sunteţi tatăl Mayei, exclamă cu bucurie educatoarea. Maya, Maya, unde eşti fetiţă dulce. Uite ce surpriză frumoasă ai astăzi, se întoarse educatoarea spre copii încercând s-o găsească pe Maya.  
 
Femeia care aranja jucăriile îşi ridică şi ea capul căutând din priviri copila. Câţiva dintre copii îşi priveau cu atenţie educatoarea, alţii îşi continuau nestingheriţi joaca. Nimeni nu răspunse şi cei doi nu putură afla care din mulţimea fetiţelor de acolo era Maya, aşa că emoţiile lor sporeau cu fiecare clipă care trecea.  
 
Educatoare aşeză pe podea micuţul ce-l avea în braţe, căruia pe lângă dârele lăsate de lacrimi îi apăruseră alte două în plus ce se prelingeau tacticos de sub nas pe buzele cărnoase şi se îndreptă într-un colţ al camerei, sub ultima fereastră unde o fetiţă vorbea nestingherită, în şoaptă, cu un iepuraş de pluş gri.  
 
- Maya, i se adresă blând educatoarea mângâind-o pe cap, vino, am o surpriză pentru tine.  
 
Copila se întoarse şi îşi ridică ochii mari, verzi ca şi două smaralde spre femeia aplecată asupra ei.  
 
„Ochii lui Şerban! Doamne, e chiar fata lui!” exclamă în sinea ei Maria, cu o urmă de deznădejde, ca şi cum fizionomia micii copile ce îşi pierduse mama ar fi putut schimba decizia soţului ei. Asemănarea era atât de izbitoare, încât ultima speranţă nerostită îi dispăru instantaneu.  
 
Şerban văzu doar cârlionţii negri. Părul care cădea până la umeri era la fel de răzvrătit ca şi zulufii ce nu se lăsaseră prizonierii cozii de cal ce ajungea până la brâu, ca şi cei care, într-o noapte de toamnă îl tulburaseră într-atât încât uitase de legile lumii pământene şi pătrunse în ţinut de legendă, iubind o păstoriţă.  
 
S-a aplecat spre fetiţa în ochii căruia se oglindea poieniţa de pe valea Dornei, a ridicat-o deasupra capului lui, iar râsul cristalin al copilei, asemeni apei ce se prăvale peste pietre de munte, a şters păcatul pământeanului şi a eliberat sufletul femeii, prizonieră între două lumi. Acum putea să se odihnească în loc cu lumină, în loc cu verdeaţă, îşi îndeplinise menirea pentru care poposise pe Pământ, iar mugurul de om putea creşte falnic ca bradul pe vârf de munte.  
 
 

În fotografie este Casa de copii Prundul Bârgăului din anul 1970 si mi-a fost transmisă de domnul MURIVALE Mureşan Vasile, pictor, care a crescut în acest centru şi căruia îi mulţumesc pentru amabilitate.  
 
http://www.youtube.com/watch?v=9ailrrRXRV4  
 
De asemenea, mulţumesc colegului meu de facultate Vasile Bogza, care mi-a transmis informaţiile despre aspectul şi istoria Casei de copii din Prundul Bârgăului.  
 
 
Referinţă Bibliografică:
DESTIN ( titlu provizoriu, volum în lucru) / Helene Pflitsch : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1163, Anul IV, 08 martie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Helene Pflitsch : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Helene Pflitsch
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!