Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Helene Pflitsch         Publicat în: Ediţia nr. 1156 din 01 martie 2014        Toate Articolele Autorului

DESTIN ( titlu provizoriu, volum în lucru)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
CAPITOLUL 5  
 
Maria îşi deschise ochii şi îşi surprinse soţul zâmbind. Instinctul ei de femeie îi spunea că Şerban călătoreşte în vis alături de femeia aceea care încercase să i-l răpească în urmă cu ceva ani. Nu-şi explica cum de dăduse greş atunci. Povestea spusă de Şerban nu o convinsese.  
 
Întrebări şi trăiri veneau şi plecau din mintea ei căutând cu disperare răspuns. Îşi dorea cu înfocare să poată arunca cu piatra în oricine, dar poate mai mult, în femeia necunoscută ce-şi trăgea numele şi frumuseţea dintr-o legendă (Ei şi? Ce-i păsa ei de legende?) sau în Şerban, care îşi nesocotise jurământul făcut ei. Poate aşa ar scăpa de sentimentul de vinovăţie ce-i măcina sufletul.  
 
Era convinsă că o dată ce povestea va ajunge la urechile sătenilor, nimeni nu ar fi de partea ei, nimeni nu i-ar arăta nici cea mai mică urmă de compătimire. Nici măcar Sănica cu Ilie, care jucau întotdeauna cum zicea ea, nu pentru că acela era ritmul cântecului, ci pentru că interesele materiale aşa le cerea. Toţi o vor arăta cu degetul pe ea, toţi vor considera că Şerban îi dăruise dragostea lui, o ocrotise şi încercase s-o înţeleagă chiar şi în momentele în care nimic nu era de înţeles. Oricât se străduia, nu avea ce să îi reproşeze!  
 
Pe când, ea?  
 
Trăia în spatele gardului înalt de scândură şi se lăuda cu casa care lucea de curăţenie. De Paşte şi Crăciun îşi cumpărau haine noi şi mergeau la biserică; ajungeau ultimii şi plecau primii. Din când în când se lăsa convinsă şi ieşeau la câte o serbare câmpenească; în timp ce Şerban strângea mâini şi găsea cuvinte meşteşugite pentru toţi cei pe care îi întâlneau, ea se mulţumea să împartă doar câte un zâmbet rece, impersonal. Nu călcau în casa nimănui şi nimeni nu le călca casa, deşi Şerban o avertizase de atâtea ori că nu poţi simţi bucurie dacă nu o împarţi cu alţii şi că nu e viaţă în casa ce are poarta închisă.  
 
Nu a avut urechi să audă, nici suflet să înţeleagă.  
 
Nu fusese în stare nici măcar să-i dăruiască copilul pe care şi-l dorea cu atâta ardoare. Doar ea ştia că atunci când Dumnezeu îi blagoslovise cu unul, se speriase atât de tare încât a plătit-o cu bani grei pe moaşa Kătălina să-i întrerupă sarcina şi să ducă cu ea, în mormânt, secretul.  
 
În toţi aceşti ani, destul de mulţi la număr, s-a socotit Dumnezeul lor pe Pământ şi altceva nu o interesase.  
 
Constata acum că în egoismul ei se înşelase, că viaţa nu este aşa de simplă şi are regulile ei, ce nu pot fi schimbate. Cineva totuşi dirija lumea asta şi îi cerea să plătească. Şi nu după moarte, ci acum, în acest timp, pe acest Pământ. Ce pedeapsă mai cruntă putea căpăta?  
 
Şerban zâmbea în continuare.  
 
Un junghi dureros îi săgetă inima şi se încăpăţână să rămână acolo, înţepenit, ca şi cum ar fi o menghină ruginită, imposibil de desfăcut. Îi amintea că are o inimă pe care şi-o umpluse cu de toate, mai puţin cu iubire.  
 
Îşi strânse poşeta la piept fără să-şi dezlipească privirea de la chipul bărbatului ei, un chip atât de senin, atât de luminos.  
 
Şerban îşi deschise ochii. O văzu chircită şi cu chipul schimonosit. Trecu lângă ea pe banchetă, îi cuprinse umerii şi îi şopti:  
 
- Nu-ţi fie teamă! O să izbuteşti. Sunt aici, lângă tine. Trebuie doar să să îţi deschizi inima.  
 
Îşi afundă capul în pieptul lui şi începu să plângă încetişor, pe înfundat, menghina se slăbi lăsând inima să bată în ritmul ei, regulat.  
 
Trenul scoase un şuierat prelung, apoi un altul. Celălalt călător, care până atunci dormise cu capul rezemat de fereastra compartimentului deschise ochii brusc.  
 
- Bistriţa! Am ajuns, în sfârşit!  
 
Sări în sus, îşi luă rucsacul milităresc şi ieşi precipitat din compartiment.  
 
Autobuzul deja era plin cu călători, când au ajuns la peron. Cineva le făcu loc să urce zicând că el urma să coboare la prima staţie.  
 
Pe bancheta lungă, din spate mai erau câteva locuri libere. Şerban şi Maria s-au aşezat acolo, după ce unul dintre mocani îşi luase raniţa de pe scaunul alăturat şi îl şterse cu palma aspră.  
 
- No, dară, puteţi sta, că e curat. Da, unde mergeţi? Văd că nu sunteţi de prin părţile locului, constată el curios.  
 
- La Prundul Bârgăului.  
 
- Apăi, rea zi v-aţi ales. Astăzi a fost târg de vite şi or coborât cam toţi în jos. Care o fost mai harnic se întoarce către casă, că-i aşteaptă animalele din gospodărie. Îi cam greu cu transportul. Sunt, doar două trenuri, unul dimineaţa şi altul sara şi două curse, pe zi. Da şi aiestea, merg taman până la Vatra Dornei şi sunt multe sate pe traseu. Prundul îi pă la jumătate, cam la douăzeci de kilometrii de aici.  
 
- Nu am ştiu că-i zi de târg, zise Şerban zâmbind.  
 
- Apoi, no, cum să ştii dacă nu eşti de pă aici?  
 
Şerban îi satisfăcu curiozitatea şi îi spuse de unde veneau şi unde lucrează.  
 
- Apoi, îi bine la fabrică. Faci opt ore, cumperi pita, nu o mai faci în cuptor, în coteţ nu îţi plânge nici vaca, nici porcul şi nu te doare capul că dă Dumnezeu pre multă ploaie, sau nu o dă de loc şi nu se face nimica la hotar.  
 
- Într-un fel, ai şi dumneata dreptate, îl aprobă Şerban. Doar că eu nu stau la oraş, am o palmă de pământ şi doi şoldani.  
 
- Da nu-i colectiv la voi, nu ţo luat pământul acolo?  
 
- Cine să-l ieie, bade Gheorghe? Voroveşti fără de dumneata, îl întrerupse cineva din faţa lui. L-o dat el de bună voie.  
 
Badea nu-i răspunse, se mulţumi doar să-l lovească uşor cu palma peste cap, dându-i clopul de paie peste ochi.  
 
- P-aici nu-i colectivă. Pământu-i bun doar de păşunat, ici pe colo mai punem câte un cartof, nu intră aşa uşor utilajele pe el... N-or făcut colectivă. Dăm şi noi o dare anuală în funcţie de şeptelul din gospodărie, viţei, porci, miei, lâna şi ouă, de toate, berechet, dar nu avem colectivă... Apoi, nici cred că or putea face vreodat. Or încercat ei şi romanii să pună stăpânire pe oameni aici şi nu or avut spor.  
 
- Hopa, zice cel din faţă, după ce îşi luă clopul în mână protejându-l aşa de o nouă palmă peste ceafă, badea Gheorghe începe cu istoria.  
 
- Nu cu istoria, mă, cu spusul lucrurilor pă nume. Da bag samă, tu eşti vreo corcitură, că fete faine or fost pă locurile astea şi le-or plăcut şi romanilor, şi austriecilor, şi ungurilor... Iaca, pe aici, pe Valea Bârgăului o fost graniţa cu Imperiul roman. Mulţi daci s-or răfugiat în pădurile din munţii ăştia de unde îi atacau încercând să-şi recapete pământul. A construit Traian, ăla, un drum pe valea asta, prin pasul Tihuţa înspre Moldova, să cunoaşte şi azi pe alocuri, Drumul Romanilor îi zicem, tocmai ca să se apere, dar mai mult nu o putut răzbate. Cine nu ştie munţii ăştia nu are multe şanse... Pe-aici au fost doar daci liberi. Şi-au făcut aşezările risipite în mici cătune. N-or avut soartă uşoară, că veniră prin secolul XIII ungurii şi i-o transformat în iobagi pentru latifundiarii lor. Unii or luat din nou drumul pribegiei şi or trecut munţii în Moldova, dar mulţi or şi rămas, că doară aici le-au fost îngropaţi moşii şi strămoşii. Da, or avut un dram de noroc când s-o făcut graniţa Austro-ungară cu Moldova. Prundul Bârgăului a fost cuprins între satele grănicereşti şi aşe, au fost eliberaţi din iobăgie. Mulţi bărbaţi au fost înrolaţi în regimentele grănicereşti.  
 
Bârgăuanii au fost întotdeauna firi dificile, greu de stăpânit. Drept dovadă, iacă, aici nu a fost impusă trecerea la catolicism aşa cum cerea Curtea de la Viena. Scopul împăratului era să întărească graniţa de nord a Imperiului, nu îi păsa lui în ce biserică se roagă populaţia.  
 
În astă perioadă s-o făcut o sistematizare a satelor răspândite pe dealuri şi sub munte, au fost mutate de autorităţile militare de-a lungul văii, pe lângă Bistriţa Ardeleană. Atunci s-or înfiinţat toate aiestea: Rusu, Josenii, Mijlocenii, Susenii, Prundul, Bistriţa Tiha, Mureşenii Bârgăului...  
 
- Ho, bade, că ajungi la moldoveni!  
 
Badea Gheorghe nu-l auzi. Era hotărât să-şi spună povestea mai departe, mai ales că, simţea el bine, bărbatul de lângă el îl asculta cu atenţie, chiar dacă privirea îi era pe geam, oprindu-se hăt departe, în creasta munţilor.  
 
- Vârful Heniu Mare, îi acolo, are cam 1600 metri.  
 
- Aha, se mulţumi Şerban să-i răspundă.  
 
- Ai auzit dumneata de Cătanele Negre sau Sumanele negre?  
 
- Parcă, ceva...  
 
- Napoleon le-o dat numele ăsta la recruţii militari de aici, că purtau mantaua din lână de culoare neagră, cum îi portul de pe aici. Şi astăzi îi zicem tot „suman”.  
 
Acum să ştii, că vremurile aiestea nu or fost tocmai rele pentru cei care trăiau pe aici şi din alte motive. Era nevoie de un număr mare de ştiutori de carte în rândul armatei aşa că, la Prundul Bârgăului , Curtea de la Viena a înfiinţat prima şcoală cu predare în limba română alături de cea de limbă germană sau maghiară.  
 
- Ha, ha, ha, de-aia ai dumneata cap de neamţ (1), c-ai studiat la şcoala asta, intră din nou în discuţie mocanul de pe scaunul din faţă.  
 
- Da, mă, de-aia!... Lucrurile s-or schimbat doar în anii 1940-1945, când şcoala s-o făcut doar în ungureşte... Da atunci, vremurile or fost aspre nu numai că nu am avut şcoală românească. Trupele hortiste au făcut dezastru pe aici. În noaptea de 10 spre 11 octombrie ´44, în retragerea lor din zonă, ungurii au împuşcat zeci de civili nevinovaţi, pe care i-au aruncat în gropi comune...Buna mea şi o fată de-a ei şi-au găsit aşa sfârşitul, Dumnezeu să le ierte şi să le odihnească, zise încetişor în timp ce îşi făcu de trei ori cruce.  
 
- Las, că nici ruşii nu s-or lăsat mai prejos, au jefuit şi prădat tot ce l-or ieşit în cale, ca să nu mai vorbim de câte femei au batjocorit. Ileana lui Procop nu s-o spânzurat din faţa lor? îl completă consăteanul. No, dară, iacă, am ajuns. Parcă dacă-l asculţi, totuşi, pe badea Gheorghe, timpul trece mai repede.  
 
(1) Prezenta trupelor germane în această zonă a lăsat o amprentă pozitivă asupra locuitorilor prin modul de gândire şi organizare de unde expresia des întâlnită „cap de neamţ”.  
 
MULTUMESC colegilor mei de facultate, MARIANA şi VASILE BOZGA, care mi-au sărit în ajutor oferindu-mi informaţii despre Prundul Bârgăului, o localitate pe care din păcate, nu am vizitat-o niciodată. Informaţiile istorice din acest capitol îi apartin în întregime lui Vasile, care sunt convinsă că este îndrăgostit de zona în care a crescut şi dacă vremurile nu l-ar fi îndrumat spre politehnică cu siguranţă ar fi devenit un bun istoric.  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
DESTIN ( titlu provizoriu, volum în lucru) / Helene Pflitsch : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1156, Anul IV, 01 martie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Helene Pflitsch : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Helene Pflitsch
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!