Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: George Safir         Publicat în: Ediţia nr. 228 din 16 august 2011        Toate Articolele Autorului

Destin
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
M-am întâlnit cu el prin faţa magazinului “Luceafărul”. Aşa se chema pe atunci, prin anii '80. Deşi nu-l văzusem decât de două sau trei ori în viaţă, şi asta cam pe vremea când aveam vreo 10 ani, chipul bărbatului la vreo 35-40 de ani din faţa mea, cu barbă acum, parcă îmi spunea ceva; pe omul acesta îl cunosc, cine o fi, de unde îl cunosc? Mi-am luat inima în dinţi şi l-am întrebat:  
 
- Nu te supăra, omule, eşti cumva din Podoleni?  
 
S-a uitat ca trăsnit la mine, m-a măsurat din cap până în picioare ca şi cum ar fi vrut să-mi ia măsură la coşciug sau să-mi facă vreo statuie, cumva. Apoi, cercetând cu privirea de jur împrejur, ca să se asigure că nu-l aude nimeni, repetă cu ochii în zare.  
 
- Podoleni, Podoleni ... Da, îmi spune ceva numele ăsta. Acolo m-am născut, din câte îmi amintesc eu ...  
 
Am început să râd ca de un banc bun. El a zâmbit doar.  
 
- Eşti de acolo? m-a întrebat cu un aer de parcă aş fi fost din altă lume.  
 
- Da, sunt de acolo.  
 
- Mă cunoşti, ştii cine sunt?  
 
- Eu ştiu doar pe cineva care aduce cu tine. Un copil care desena frumos şi picta la vecini icoane de sfinţi.  
 
Ştiam despre el pentru că o soră de-a bunicăi mele dinspre mamă a trăit cu tatăl lui. A fost ultima femeie din cele vreo şapte pe care le-a tot schimbat. Câteva dintre ele poate că îşi dăduseră obştescul sfârşit, dar la vremea aceea eu nu înţelegeam mare lucru. De parcă astăzi aş înţelege! El era cel mai mic dintr-o grămadă de fraţi, poate şapte, poate zece, nu mai ţin minte, dar, oricum, erau mulţi. Pe tatăl lui nu-l interesa de soarta mezinului, aşa că el trebuia să se descurce singur. Picta icoane, tablouri şi le vindea la rude, vecini, la cine se nimerea. Scotea un ban şi aşa a făcut liceul. Mai greu i-a fost să facă facultatea de arte plastice, dar a terminat-o.  
 
- Hai să intrăm în Decebal (cel mai tare hotel din vremea aceea, poate că şi astăzi). Vom bea o sticlă de vin, dar nemţeşte, nu stau strălucit cu banii, îmi zice pe un ton în care eu îi citisem şi durere şi umilinţă.  
 
- Hai, de acord.  
 
A dat el o sticlă, am dat şi eu. Până la urmă am dat mai multe, nu mai ştiu care şi ce-a dat. Ne-am dezlegat la limbă. Avea cu el o mapă din piele, frumoasă, maroniu-roşcat la culoare. A scos câteva pliante şi mi le-a întins.  
 
- Aici găseşti ceva despre mine. Aruncă o privire.  
 
Un pliant din hârtie lucioasă, de calitate, tipărit color, îmi atrăsese atenţia în mod special. Am citit cu interes. Era harta globului şi din câteva zone ale lumii erau nişte săgeţi care duceau la nişte explicaţii. Din România o singură săgeată roşie mă anunţa:  
 
George Aaron- România- Podoleni-Neamţ- Marele premiu  
 
Am holbat nişte ochi cât cepele. Mai jos urmau alte date.  
 
Studii: liceu de arte plastice, facultatea de belle arte;  
 
Profesie: artist în artă grafică;  
 
Pasiuni: poezia, chiar avea câteva poezii trecute acolo.  
 
Lucrarea premiată, o ţin şi acum minte, se numea “Fructele răului”, un copac sau un pom în care locul fructelor era ocupat de cranii umane.  
 
M-a invitat acasă la el. Locuia într-o garsoniera micuţă situata la mansarda unui bloc vechi de când hăul şi pârăul, cum zicea el. Avea o măsuţă din brad cu două băncuţe de o parte şi de alta. Fotoliul-pat era încadrat de două dulapuri cu rafturile pline de cărţi.  
 
M-am aşezat pe bancuţa dinspre uşă. El, pe cealaltă.  
 
- Vezi, astea le-am cărat din Franţa. Miroase şi acum a brad. Sunt făcute la noi în ţară, eu le-am adus înapoi! Adică le-am repatriat. Le-am mai plimbat şi pe la Buzău. Am lucrat câţiva ani acolo. Acum stau singur. Soţia m-a părăsit când eram încă la Paris. Era greu, şi cu mine şi fără mine. Acum e liberă. Abia pot să mă înţeleg pe mine. Totuşi ne iubim, ne vedem când ni se face dor.  
 
Vorbea şi trăgea din ţigară. Fuma una după alta. Carpaţi.  
 
- Puteam să fumez ţigări cubaneze, am prieteni peste tot în lume. Dar singura ţigară care mă satisface e asta: Carpaţiul!  
 
Am mai citit câte ceva despre el. La un moment dat, luând o carte, m-a făcut atent că ţin un document istoric în mână. Într-adevăr. Era o carte în care Mircea Eliade îi scrisese câteva pagini, era şi el mândru că un român de-al lui a făcut să se vorbească câteva zile la rând de România în capitala culturală a Europei şi a lumii.  
 
Era trist. Căuta să înţeleagă dacă există legătură de sânge între el şi familia lui. Când au aflat că a câştigat acel premiu, care se ridica la câteva zeci de mii de dolari, toţi fraţii au venit să-l viziteze. După ce le-a dat la fiecare câte o anumită sumă au uitat de el. Doar o soră când şi când îşi mai aducea aminte de el. Singura care semăna cu maică-sa. Cea mai mare bucurie a vieţii lui a fost atunci când l-au invitat la sărbătorirea fiilor satului. Câteva profesoare nu s-au lăsat până nu i-au sărutat mana, voiau neapărat să sărute mâna unui artist cu care erau contemporane. Şi care învăţaseră la aceeaşi şcoală cu el. Îmi povestea cât de greu i-a fost, fără bani, fără ajutor de la nimeni. Cum îi strecurau colegii bani în buzunarul hainei din cuier fără să simtă, să nu fie umilit, să-şi cumpere un covrig sau o Eugenia...  
 
L-am revăzut la vreun an de zile. Era în gară, în Buzău. Eu veneam din Bucureşti. L-am văzut pe fereastră. L-am întrebat ce face. Mi-a spus că nu a prins bilet şi aşteaptă alt tren. Am vorbit cu naşul şi l-am invitat să urce, am împărţit amândoi acelaşi loc. I-am dat dreptul naşului şi aşa am ajuns amândoi la Bacău.  
 
De atunci nu l-am mai văzut. Am aflat că a murit. Singur. În floarea vârstei. Fără bani, deşi câştigase o avere. Şi fără să simtă o legătură de sânge cu familia lui.  
 
Cand s-a reintors, după zece ani din Franţa, la casa părintească, era în preajma Crăciunului, tatăl, la vreo 70 de ani, tocmai tăia porcul.  
 
- Ce, băi, ai aflat că tai porcul şi de-aia ai venit acasă?  
 
Ziarul de Iasi  
 
Graficianul George Aaron a sfirsit in mizerie  
Data publicarii: 06/08/1999  
In destinul tragic al artistului plastic George Aaron s-au scris zilele acestea ultimele file. Ignorat de colectivitatea bacauana, care a fost insensibila la suferinta lui fizica si morala, el s-a stins in singuratate, dupa ce mai intii a batut cu disperare pe la usile mai marilor judetului.  
Cum nici apelurile lansate prin presa, inclusiv in coloanele ziarului nostru, nu au gasit nici un ecou in sufletele celor ce arunca in stinga si in dreapta cu milioane si miliarde, smulse de cele mai multe ori din buzunarul contribuabilului, arta bacauana se vede vaduvita de disparitia unui plastician inzestrat, care a dus faima picturii si graficii romanesti pina dincolo de hotare.  
Nascut la 27 decembrie 1952, la Podoleni, judetul Neamt, artistul a debutat expozitional acum trei decenii, cind, la Bacau, si-a deschis prima personala. I-au urmat altele, vernisate la Bacau (1970, 1976), Slanic Moldova (1975), Focsani (1977), Iasi (1977), Bucuresti (1979-Galeriile Amfiteatru, 1982-Sala Confluente, 1983-Sala Schiller). A fost prezent, de asemenea, in expozitii colective: 1970-Anuala Filialei UAP Bacau, 1980,1989-Anuala conventiilor SF, 1982-Anuala profesorilor de desen Bacau, 1987-Atelier '35 Timisoara. Student, un timp, la Heidelberg, el a expus aici, devenind vedeta Atelierului Fest '92 si a altor reuniuni atit din Germania, cit si din Italia. Criticii de specialitate l-au receptat elogios, scriind despre expozitiile sale prilejuite de "Eurocon '82" Munchengladbach, "Eurocon '84" Bringhton, ori cele deschise la Galeria HartmannStrasse din Ludwigshafen (1991), Salonul de toamna al Grupului artistilor din Heidelberg (1992), cind a expus alaturi de chinezul Yang Qi, AtelierFest '92 din Edinladung s.a.  
Retras intr-o mansarda insalubra de pe Aleea Parcului, macinat de o boala incurabila, George Aaron n-a mai fost capabil sa lupte, lasindu-ne o opera risipita prin colectii particulare, almanahuri si paginile publicatiilor. Trupul sau, atit cit a mai ramas din el, va fi inhumat in comuna natala. Fie-i tarina usoara! (Cornel GALBEN)  
 
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Destin / George Safir : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 228, Anul I, 16 august 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Safir : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Safir
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!