Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   


Autor: Stelian Gomboş         Publicat în: Ediţia nr. 500 din 14 mai 2012        Toate Articolele Autorului

Despre valoarea creştină şi spirituală a bunurilor ...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Despre valoarea creştină şi sprirituală a bunurilor ...  
  
În mai multe împrejurări, fie prin parabole, fie prin referire directă, Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a pronunţat în privinţa bunurilor, a bogăţiei şi a bogaţilor, şi trebuie să recunoaştem că ori de câte ori a făcut-o, a avut o atitudine destul de severă faţă de aceştia, ba, am putea spune că a fost chiar foarte intransigent, dacă ar fi să amintim şi numai acel avertisment “mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu”(Matei 19,24). Pe mulţi dintre noi îi sperie această intransigenţă, determinându-i să considere creştinismul o doctrină, dacă nu anacronică, atunci cu siguranţă nerealistă, care vine în contradicţie cu însăşi realitatea firii omeneşti, care orice s-ar spune, este dependentă şi condiţionată de sfera lumii materiale, neputând exista în afara acesteia. O spune de altfel şi Cartea Sfântă a Sfintei Scripturi, atunci când afirmă alcătuirea dihotomică a omului: trup şi suflet.  
  
Prin trup omul fiind legat nemijlocit de materie, căreia îi aparţine prin faptul că provine din ea şi îi este tributar: hrana, adăpostirea, îmbrăcămintea etc., constituindu-se ca datorii fireşti şi elementare, fără de care omul n-ar putea să trăiască şi pe care trebuie să le împlinească pentru a-şi putea asigura existenţa. “Cele mai de seamă lucruri din viaţa omului sunt: apa, pâinea, haina şi o casă pentru adăpost” (Înţelep. lui Is.Sir. 29, 24). O recunoaşte şi unul dintre Sfinţii Părinţi, deci un glas autorizat al Bisericii, atunci când se referă la aceeaşi problemă: “nu este cu putinţă-omului să existe fără hrană care să-i susţină puterea”. Aceasta fiind una din datoriile elementare pe care le avem de îndeplinit faţă de noi înşine: “Eşti dator să dai trupului tău o hrană modestă, dacă cauţi numai ce îi este de trebuinţă” (Sf. Grigorie de Nyssa, PSB, vol. 1, pag. 357 şi 437). Privite lucrurile în această perspectivă, s-ar părea că ne găsim într-o mare dilemă din care oricum vom face nu vom putea ieşi decât păgubiţi, căci sau dorim să ne mântuim, şi atunci va trebui să ne debarasăm de bunurile pe care le avem, aşa cum l-a îndemnat Mântuitorul nostrum Iisus Hristos pe tânărul din Evanghelie: “Dacă vrei să fii desăvârşit, du-te, vinde-ţi averile” (Matei19,21), ceea ce, de ce să nu o recunoaştem cu sinceritate, nu multora ne este la îndemână, şi este cu anevoie de îndeplinit pentru că fiecare dintre noi avem câte ceva de 
  
care ne legăm şi la care renunţăm nu chiar cu uşurinţă; sau păstrăm bunurile, care aşa cum spuneam mai sus, ne sunt într-un anume sens indispensabile, şi atunci înseamnă că ne excludem de la mântuire. Socotesc că este numai în aparenţă o dilemă iar cheia ieşirii din ea ne-o oferă însuşi Mântuitorul atunci când indică cele două căi prin care putem ajunge la mântuire. Una este cea prin care, păstrând bunurile -”Dacă vrei să intri în Viaţă păzeşte poruncile!” (Matei 19, 17) - iar cealaltă este renunţarea la ele -”Dacă vrei să fii desăvârşit, du-te, vinde-ţi averile” (Matei 19, 21). 
  
Majoritatea exegeţilor autorizaţi ai Sfintei Scripturi, atunci când se referă la Evanghelia cu tânărul bogat (Luc.18, 18-28), sunt unanimi în recunoaşterea că cele două căi la care se referă Mântuitorul nostrum Iisus Hristos îi privesc, pe de o parte pe cei care au renunţat la tot de bunăvoie, intrând în monahism, iar pe de altă parte la ceilalţi, cei mulţi, care deţin bunuri. Dar şi unii şi alţii sunt chemaţi în final la dobândirea aceluiaşi scop: mântuirea; scopul fiindu-le comun, diferită este numai calea, modalitatea de a ajunge la ea. Nu putem spune că una este superioară şi cealaltă inferioară, pentru că, finalmente ele trebuie să ducă la acelaşi scop. Păzirea poruncilor se justifică numai în măsura în care te va duce la cunoaşterea lui Dumnezeu, care „e ascuns în poruncile Sale şi pe măsura împlinirii lor ni se face cunoscut” (Sfântul Marcu Ascetul), iar prin stăruinţa în cunoaşterea lor poţi ajunge la dobândirea dragostei: “Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este cel care Mă iubeşte”, răsplata fiind pe măsura strădaniei: “Îl voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui” (In. 14- 21), scopul ultim fiind acela de “a curăţi şi sfinţi inimile credincioşilor” (Teoclit Dionisiatul, Dialoguri la Athos, voI. 2, pag. 36). Dar, şi dacă ai renunţat la bunuri, aceasta nu înseamnă că ai câştigat automat mântuirea, pentru că acesta este abia începutul, gruel începe după aceea, iar simplul fapt că ai renunţat la ele, că ai depus votul sărăciei de bunăvoie nu-ţi va aduce mântuirea: “desăvârşirea nu vine odată cu lepădarea de avere şi de bunuri, ci după dobândirea dragostei” (Sfântul Ioan Casian, Filocalia, vol. 1, pag. 164). 
  
Aşadar, fie că deţinem bunuri şi ne folosim de ele, dar păzim poruncile, fie că urmăm sfatul evanghelic, cel numit al sărăciei de bunăvoie, şi ne debarasăm de tot, în final, prin ambele căi vom ajunge la acelaşi ideal: mântuirea. Cred că la aceasta s-a referit Domnul nostrum Iisus Hristos atunci când a spus: “În casa tatălui Meu sunt multe locaşuri. Iar de nu, oare v-aş fi spus Eu vouă că mă duc să vă pregătesc loc?” (In. 14. 2) În genere, creştinismul nu este împotriva bunurilor, a averii, dimpotrivă, atunci când aceasta este câştigată prin muncă cinstită şi fără să fie în defavoarea celorlalţi, este recunoscută şi chiar consfinţită de Dumnezeu: “agonisită cu dreptate este dată omului de Dumnezeu, fiind un semn al binecuvântării cereşti” (Fac. 24,35). Ceea ce ne aduce însă mereu aminte Sfânta Scriptură este faptul că noi nu suntem proprietari de drept ai acestor bunuri, ci cel mult nişte chivernisitori ai lor: “Ce ai pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te trufeşti ca şi cum nu l-ai fi primit?” (1 Cor. 4, 7). Ni se recomandă să păstrăm totdeauna măsura în agonisirea bunurilor, aceasta fiind confirmarea respectului pe care omul şi-l datorează sieşi, şi implicit se respectă pe sine ca făptură a lui Dumnezeu. Sf. Scriptură ne îndeamnă în acest sens la cumpătare şi păstrarea echilibrului în viaţă, ca măsuri sigure în vederea dobândirii mântuirii, şi în virtutea acestor principii, nu condamnă bunurile materiale, care nu sunt dăunătoare în sinea lor, dăunătoare este reaua lor întrebuinţare, care duce la pervertirea sensului major al vieţii umane - mântuirea. Este întru totul legitimă câştigarea bunurilor şi împlinirea trebuinţelor fireşti “căci nimeni, niciodată, nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi-l încălzeşte, precum şi Hristos Biserica” (Ef. 5, 29), Însă transgresarea anumitor limite duce la nimicirea a ceea ce are omul mai frumos în sine, provocând o gravă ruptură în însăşi integritatea sa psiho-fizică: “grija faţă de trup să nu o prefaceţi spre pofte”, citim în Sfânta Scriptură. 
  
Există o intercondiţionare logică între bunurile material şi existenţa umană, aceasta nefiind posibilă fără bunuri. La rândul lor, bunurile presupun viaţa, ele neputându-se justifica decât în măsura în care se raportează la om: “Dacă porneşti de la om spre exterior, nu ajungi niciodată la sensul lucrurilor, căci descifrarea sensului lor este ascunsă în omul însuşi” (N. Berdiaev, Sensul creaţiei, pag. 67), şi numai în măsura în care se raportează la om ele capătă un sens: “prin om, cosmosul devine conştient de sine” (P. Evdokimov, Vârstele vieţii spirituale, pag. 69), ele având însă numai un rol funcţional. Viaţa umană înţeleasă în expresia ei majoră de “îmbogăţire în Dumnezeu” este cauză şi scop în sine, bunurile fiind numai un mijloc auxiliar prin care ne este dat să accede spre ştiinţa finală: “noi suntem pentru noi înşine un scop fără sfârşit, şi scopul fără sfârşit al tuturor lucrurilor” (Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, voI. 1, pag. 15). Nu bunurile sau deţinerea acestora sunt condamnabile din perspectiva creştină, ci felul în care ne raportăm la ele. Modul în care le privim: “Dumnezeu ne îngăduie să avem bunuri, cu condiţia să le dăm o întrebuinţare bună, nu să le depozităm” (Mitrop. Antonie Plămădeală, Tâlcuri noi la texte vechi, pag. 416). Dăunător cu adevărat pentru noi este efectul pe care acestea îI pot avea asupra noastră, monştrii pe care îi pot naşte în noi: egoismul, lăcomia, desconsiderarea şi dispreţul faţă de ceilalţi etc. “nu averea în sine devine marele obstacol, ci ceea ce naşte în noi” (idem pag. 415). Atunci este cu adevărat grav când te-ai rupt definitiv de Dumnezeu şi te-ei afundat iremediabil în materialitate, nesocotindu-l purtarea de grijă, considerându-te pe tine adevăratul stăpân, ceea ce de fapt nu eşti, pierzându-ţi capacitatea de a te aprecia aşa cum eşti şi ce eşti, atunci ţi-ai pierdut însăşi libertatea, căci “cel ce are gândirea îngrijorată de lucrurile vieţii nu este liber” (Sfântul Simeon Noul Teolog, Filocalia, voi 6, pag. 43). 
  
Bunurile materiale nu se confundă cu răul, nici nu sunt izvorul acestora şi nici nu conferă vreun plus de valoare celui ce le deţine. Ele sunt doar simple mijloace care ne sunt încredinţate ca prin ele să ne câştigăm mântuirea: “stăpân trebuie să fii peste toate şi nu sclavul lor; să-ţi urmeze, să nu te târască după ele. Trebuie să-ţi supui totul, cunoscându-te pe tine şi recunoscându-Mă pe Mine, să recunoşti cu alte cuvinte în toate lucrurile create desăvârşirea divină şi să treci de la creaturi la Creator” (Sf. Gracian, Criticonul, voI. 1, pag. 138). Folosite corect, ele ne pot chiar ajuta la câştigarea mântuirii; a abuza însă de ele devine o stavilă serioasă în realizarea acestui deziderat: “tot ce este adunat în afară de trebuinţă, din pofta acestei lăcomii, se preface în ziua următoare, adică în viaţa următoare celui ce a adunat-o, în vierme. Prin viermele acesta, cel ce aude înţelege viermele cel neadormit, care prinde viaţă din lăcomie” (Sf. Grigorie de Nyssa). 
  
Creştinismul nu este antisocial, înţelegând prin aceasta să promoveze sărăcia, căci prin ea însăţi aceasta nu este o virtute, după cum nu condamnă nici bogăţia: “nu totdeauna estelăudată sărăcia, ci numai aceea de bunăvoie, după sfatul Evangheliei. Mântuitorul Iisus Hristos nu fericeşte pe cei lipsiţi de bunuri, ci pe cei ce îndepărtează din suflet sărăcia de fapte bune” (Sfântul Vasile cel Mare), nici nu face vreo distincţie între săraci şi bogaţi, între oameni aparţinând anumitor categorii sociale, ci toţi deopotrivă au succes la darurile lui Dumnezeu. Cel “sărac cu duhul” să se laude cu înălţimea la care a fost chemat; bogatul să se folosească cuminte de avutul său, “cei care au averi să fie ca şi cum nu le-ar avea” (1 Cor. 7, 29), după cum spune Sfântul Apostol Pavel, să se ferească de îngâmfare şi de încrederea prea mare în avuţiile lor, pentru că acestea sunt trecătoare, întocmai ca iarba, pe care cea dintâi arşiţă o nimiceşte. Niciodată Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu a condamnat bunurile sau agonisirea lor, ele fiind recunoscute ca o condiţie indispensabilă a propăşirii şi emancipării omului; a condamnat însă cu severitate uzurparea ordinii naturale rostuită de Dumnezeu, transformarea lor în “idoli” şi aservirea În faţa lor: “drept aceea, omorâţi mădularele voastre - ale omului pământesc: desfrânarea, necurăţia, pofta cea rea şi lăcomia, care este închinare la idoli” (Col. 3,5). Mântuitorul Iisus Hristos a indicat raportul real dintre om ca fiinţă cu vocaţia divinităţii, şi bunuri, arătând că adevărata închinare şi slujire o datorăm în exclusivitate lui Dumnezeu: “Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi”(1 Cor. 10, 31). 
  
Aceasta a fost în esenţa ei misiunea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în ceea ce ne priveşte pe noi oamenii, şi destinul nostru pământesc, să ne elibereze din robia păcatelor, arătându-ne că adevărata temelie a vieţuirii creştine nu sunt bunurile vremelnice şi atât de înşelătoare şi nesigure (Prov. 27, 24), ci “îmbogăţirea în Dumnezeu”; nici n-a contrazis nevoia firească de procurare a celor necesare pentru susţinerea vieţii, ci procurarea lor peste măsură, de multe ori înfrigurată, care duce la desfigurarea şi deformarea persoanei umane, ci dimpotrivă, ne îndeamnă la încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de lume şi de oameni, încredere care trebuie să ducă la echilibruşi cumpătare în agonisirea lor: “ştie Tatăl vostru cel ceresc că aveţi trebuinţă de ele” (Matei 6, 23). . Tânărul bogat din Evanghelie nu s-a făcut vinovat pentru simplul fapt că avea “multe bogăţii”, ci ceea l-a făcut cu adevărat să fie condamnat de Mântuitorul a fost prea multa sa grijă faţă de ele. Răul provenea din propria-i realitate interioară, tocmai din prea multa sa preocupare şi alipirea cu tot sufletul de acestea, căci “nu depărtarea externă de lume, ci detaşarea lăuntrică de ceea ce este rău în ea, este lucru hotărâtor” (Sf. Simeon Noul Teolog, Filocalia, voI. 6, pag. 83). Dacă Mântuitorul Iisus Hristos l-a îndemnat să “vândă toate”, a vrut ca mai întâi să-1 scoată din stăpânirea lor, să-1 situeze pe o poziţie de detaşare lăuntrică: “să nu socoţi că iubirea de argint stă numai în a avea aur sau argint, ci orice lucru de care se lipeşte sufletul” (Sfântul Isaac Sirul, Filocalia, voI. 5, pag. 70); să-1 elibereze sufleteşte de sub stăpânirea lor: “se cuvine a avea bunuri ca stăpân al lor şi nu ca slugă a lor; să le stăpâneşti şi nu să te stăpânească. Dumnezeu ţi le-a dat, nu ca să le cheltuieşti spre pieirea ta, ci spre a lucra la mântuirea ta” (Sfântul Ioan Gură de Aur).  
  
Referindu-se la sfatul evanghelic “vinde tot ce ai”, un mare teolog rus contemporan, îl interpreta tocmai în sensul celor afirmate mai sus: “vinde tot ce eşti”, deci Mântuitorul Iisus Hristos voia să-1 scoată din starea de identificare cu ceea ce avea. (P. Evdokimov, Vârstele vieţii spirituale, pag. 101). “Sufletul dezlegat de materie ajunge purtător de Dumnezeu” (Ilie Ecdicul, Filocalia, vol. 3), aceasta este starea la care l-a îndemnat Domnul Iisus Hristos pe tânărul bogat, de a se elibera de sub stăpânirea materiei, de a se elibera lăuntric: “faptele nu îndreptează pe om, independent de dispoziţia sa lăuntrică” (Teoclit Dionisiatul, op. cit, vol. 1, pag 99), lui lipsindu-i tocmai libertatea interioară, disponibilitatea sufletească de a se apropia de Dumnezeu, căci numai aceasta face posibilă sălăşluirea harului dumnezeiesc în sufletul nostru, aceasta fiind condiţia primă în realizarea mântuirii, care are nevoie “de suflet slobozit de patimi” (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia, voI. 3, pag. 124) 
  
Stelian Gomboş 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Despre valoarea creştină şi spirituală a bunurilor ... / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 500, Anul II, 14 mai 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!