Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   


Autor: Vavila Popovici         Publicat în: Ediţia nr. 608 din 30 august 2012        Toate Articolele Autorului

Despre TOLERANTA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Dragostea înseamnă îngăduinţă” 
  
Marc Levy 
  
Cuvântul toleranţă vine din latinescul tolerare care înseamnă a suporta. Noţiunea de toleranţă a apărut în istoria culturii europene la începutul secolului al XVI-lea, în strânsă legătură cu gândirea umanistă, întruchipată în mai multe personalităţi, ca de exemplu cea a olandezului renascentist umanist, preot catolic, critic social, profesor Erasmus din Rotterdam (1469-1536) care a adoptat o atitudine împotriva ignoranţei, superstiţiilor şi structurilor autoritare tradiţionale; a filozofului britanic John Locke (1632-1704) care a combătut absolutismul şi tirania, apărând libertatea şi dreptul şi a văzut în puterea legislativă forţa supremă căreia trebuia să i se supună puterea executivă şi cea federativă, având menirea să apere comunitatea împotriva primejdiilor din afară; a poetului, romancierului, filozofului Voltaire (1694-1778) care a scris pamflete politice, lansând o adevărată cruciadă intelectuală împotriva fanatismului religios şi nu numai. Amintesc o frază din scrierile sale: „Soarta naţiunilor a depins adesea de buna sau proasta digestie a primului ministru”. De asemeni scriitorul, filozoful german Gotthold Lessing (1729-1781) a pledat şi el pentru toleranţa faţă de alte religii ale lumii, apărând în acest mod, libertatea religioasă. Alfred Fouillee (1838-1912) considera că evoluţia nu poate fi obţinută fără psihic, adică sentimentul, dorinţa, gândirea în libertate, că libertatea nu poate fi câştigată decât progresiv şi nu poate fi concepută izolat, fiinţa perfectă în sine fiind aceea care este bună pentru ceilalţi, oamenii trebuind să lucreze împreună pentru „triumful bunătăţii morale”. 
  
Adevărata toleranţă, în spirit umanist, înseamnă însă mai mult decât o simplă „suportare”, ea presupune respectul opiniei contrare şi este strâns legată de libertatea persoanei. Prin toleranţă se respectă deciziile altor oameni, grupuri, popoare, religii, alte moduri de gândire şi puncte de vedere, alte stiluri şi moduri de viaţă. Astfel, garantarea necesităţii spiritului de toleranţă este valabilă în politică, dar depăşeşte acest domeniu. Petre Ţuţea arăta că „burghezul umanist al Renaşterii, burghezul şi proletarul vremii noastre, continuatori ai spiritului lui, sunt străini de ordinea reală întemeiată pe gândire, societate şi natură”, specificând totodată calea pavată pentru zilele noastre: „ ... gratuitatea, rătăcirea, desfrâul, pierderea libertăţii reale şi mântuirii sub imperiul haosului, absurdului, al venirii de nicăieri şi mersului spre nicăieri”.  
  
În lumea modernă, toleranţa este fără tăgadă necesară. Ea reprezintă armonia în diferenţe. Toleranţa înseamnă bun simţ, înseamnă a renunţa la egoism şi a înţelege că ceea ce pentru tine este poate lipsit de importanţă, pentru altul poate fi semnificativ. Lipsa toleranţei înseamnă egoism, iar egoismul este sursa răului în această lume. Trist este să constatăm că el sporeşte o dată cu civilizaţia ce pare să-l stimuleze şi să-l întreţină. Egoismul va descreşte, afirmă unii, doar atunci când viaţa morală va predomina asupra vieţii materiale. Când se va înţelege că egoismul este cauza care naşte orgoliul, ambiţia, lăcomia, invidia, ura, gelozia, comportamente care rănesc puternic şi produc tulburări în relaţiile sociale, provocând permanente disensiuni, distrugând încrederea, făcând din prieten un adversar, atunci şi numai atunci se va înţelege că acest viciu este incompatibil cu fericirea, cu siguranţa propriei noastre vieţi. Egoismul este considerat ca o acţiune al cărei rezultat este dorit numai de persoana respectivă, opusă fiindu-i acţiunea altruistă, rezultatul căreia este dorit de mai mulţi.  
  
Promovarea toleranţei şi modelarea atitudinilor faţă de diferite opinii, se face acasă în cadrul familiei, în şcoli şi la locul de muncă, mijloacele de informare în masă având şi ele un rol constructiv, favorizând dialogul şi dezbaterile libere şi deschise, evidenţiind pericolul intoleranţei. 
  
Toleranţa înseamnă până la urmă armonie. Ea este virtutea care face ca pacea să fie posibilă şi care contribuie la înlocuirea învrăjbirii cu pacea, lumina şi armonia. Empedocle spunea: „Armonia este produsă din mai multe lucruri. Discordia produce mai multe lucruri dintr-unul singur.” Esenţa armoniei constă în a aduna sunetele într-o simfonie, iar a discordiei în a dezbina, a auzi sunete false. Toleranţa nu poate fi concepută numai ca o concesie, ci omul tolerant este cel care adoptă o atitudine de recunoaştere şi respect a persoanei umane şi libertăţilor ei fundamentale. De aceea ea trebuie practicată de către indivizi, grupuri şi state.  
  
Înainte de apariţia noţiunii de toleranţă, se vorbea despre „bunul simţ” ca fiind cel ce făcea de multe ori regulile, atunci când părerile erau contradictorii. Nicolae Steinhardt amintea că Biserica întotdeauna a mers pe drumul echilibrului şi al bunului simţ, iar „pe cărările sofisticate au mers ereziile”. În ce constă bunul-simţ? „Într-un lucru foarte simplu, anume că poţi să ceri dovada tuturor lucrurilor şi tuturor afirmaţiilor”, afirma cineva; este în mod sigur un conţinut interior al nostru, pe care unii îl au, alţii au nevoie să-l aibă. Istoricul Neagu Djuvara a vorbit de curând despre cinste, educaţie, punctualitate, încredere, bun simţ, onoare, despre energiile neamului nostru, despre importanţa şi păstrarea cuvântului dat şi respectarea promisiunilor, despre speranţă, cât şi despre schimbarea dramatică pe care comunismul a produs-o în acest sens, distrugând spiritul puternic înrădăcinat al neamului nostru.  
  
Îmi povesteau bătrânii că pe vremea lor, când cineva promitea un lucru, cuvântul lui era sfânt şi nu aveai nevoie de consimţământul în scris. Acea expresie „pe cuvânt de onoare” nu era luată în derâdere. Astăzi oamenii şi-au pierdut onoarea, parcă şi-au pierdut propria busolă, mulţi sunt dezorientaţi, nu ştiu cum să acţioneze, ce vicleşug să folosească, nu ştiu care este calea cea dreaptă pe care trebuie să meargă. 
  
Biblia nu ne vorbeşte de toleranţă, dar ne vorbeşte de dragoste, despre respectul şi consideraţia pe care trebuie să o ai faţă de cel de lângă tine, despre o schimbare a omului, despre renunţarea la egoism, la păcate, acele negaţii ale virtuţilor care nu sunt plăcute Divinităţii. Oamenii au crezut că au ajuns la altruismul suprem iubindu-se între ei, dar a trebuit ca cineva să le deschidă ochii şi să-i înveţe, că întreaga realitate a lumii trebuie iubită, îmbrăţişată, făcută să retrăiască prin conştiinţa noastră. „La un astfel de altruism nu se ajunge decât prin etape”, ne spune filozoful Giovanni Gentile. 
  
Toleranţa nu ne va duce spre o societate mai bună, ea poate duce spre anarhie, susţin unii, şi va implica statul poliţienesc în rezolvare. Aşa să fie oare? Care ar fi explicaţia logică? Poate că toleranţa nu rodeşte pentru toţi, puţini fiind cei care îi înţeleg binefacerea şi în acest caz va fi necesară implicarea mai multor factori? Thomas Mann scria despre cele două principii disputate în lumea noastră: „Forţa şi Dreptul, Tirania şi Libertatea”, ori cel de al doilea principiu, numai el poate înlesni toleranţa, dragostea. Noi românii avem şi un proverb: „Dragoste cu de-a sila nu se poate”, ea se propagă doar în starea de libertate, integrată şi ea în bunul simţ omenesc. În acest mod toleranţa devine un factor civilizator, tinzând către o umanitate evoluată. 
  
Ajungem cu gândirea la respectul necesar care trebuie să îmbrace toleranţa cu haina sa. El priveşte totdeauna numai persoanele şi nu lucrurile pentru care am putea avea admiraţie, chiar iubire sau teamă. De fapt şi omul poate fi iubit, temut sau admirat, dar respectul este numai al omului pentru om. Scriitorul francez Bernard Le Bouyer Fontenelle (1657-1757) spunea: „Înaintea unui nobil eu mă plec, dar spiritul meu nu se pleacă, dar înaintea unui om simplu la care remarcăm cinstea, caracterul frumos, poate superior nouă uneori, spiritul se pleacă.” Cine nu a întâlnit în viaţa sa astfel de oameni? Respectul este un atribut pe care nu-l putem refuza; chiar dacă în afară nu-l manifestăm întotdeauna, îl simţim în interiorul nostru. Aşa ar fi normal, să acordăm respect celor din jurul nostru! Şi ar mai fi normal să întâlnim cât mai mulţi oameni care să fie demni de respect. Rar se întâmplă astăzi! Oamenii intuiesc starea jalnică din jurul lor, dar nu se străduiesc să-i depisteze cauza adevărată, aducând învinuiri false sau direcţionându-le fals, neţinând seamă de respect, toleranţă, armonie, dragoste, neconştientizând faptul că vinovată este „starea necontrolată, neadevărată a plonjonului nostru”, a fiecăruia dintre noi, în viaţa nouă, schimbată, cu politici sociale capricioase şi de multe ori imprevizibile. Dar, după cum în viaţă lucrurile se desfăşoară având la bază principiul luptei contrariilor, după această perioadă de manifestare a egoismului, lipsei de respect, ură şi vanitate, se speră că va veni şi vremea când oamenii vor manifesta altruismul, respectul, dragostea şi modestia. Nu „cu de-a sila” ci din convingere! Meditând asupra vieţii, simţul realităţii îi va ajuta la vindecarea marilor dezamăgiri, vor deveni mai înţelepţi, mai puţin orgolioşi, mai împăcaţi cu sinele şi cu semenii lor.  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Despre TOLERANTA / Vavila Popovici : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 608, Anul II, 30 august 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Vavila Popovici : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vavila Popovici
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!