Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Eugen Dorcescu         Publicat în: Ediţia nr. 465 din 09 aprilie 2012        Toate Articolele Autorului

Despre statornicie şi impermanenţă
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
 
Eugen Dorcescu  
 
Despre statornicie şi impermanenţă  
 
 
Recentul roman al lui Ion Jurca Rovina, Iubire fără domiciliu, Editura Palimpsest, Bucureşti, 2011, are drept personaj central o stihie, Erosul, forţă nevăzută şi devastatoare, generatoare, deopotrivă, de fericire extatică şi de teribilă suferinţă, neocolind, în drumul său de neînţeles prin univers, prin existenţă, nici oamenii, nici zeii, nici chiar, crede autorul, abisurile de lumină, pure, eterate, ale lumii mistico-religioase (unde, însă, trebuie spus, iubirea este agape). (În limba greacă a Noului Testament şi în scrierile Sfinţilor Părinţi, există patru termeni ce desemnează iubirea: storghi, philia, eros şi agape. Nu intrăm în detalierea sensurilor. Pe scurt, şi în ordine: tandreţe; prietenie; iubire pătimaşă, iraţională; iubire jertfelnică).  
 
Desfăşurat pe două secţiuni – Partea întâi: Călătorie spre dragoste şi Partea a doua: Invocaţii pentru templu – , epicul intens elaborat şi, totuşi, accesibil, fluent, al cărţii, apelând la subtile identificări şi separări între vocea auctorială şi cea a personajului, între realitate şi vis, între trăire imediată şi amintire, între referent şi semn, acest epic de natură reflexivă, ce are, drept spaţiu de geneză şi de manifestare, camera cu iluzii (“Şi aceasta însemna să constat stupefiat că însăşi viaţa, în realitatea ei, îmi cotrobăieşte prin camere, mai precis prin camera cu iluzii…”), face posibile o seamă de interesante abordări ale temei, o seamă de lecturi concatenate, în scară, pe care, măcar în parte, vom încerca să le desluşim şi să le parcurgem, oricât de sumar.  
Accedem, deci, în acel areal căutat şi găsit de narator, în “camera cu iluzii, pe care (declară, confesiv, eroul, n. n. ) nu ştiu s-o numesc altfel decât suflet”.  
 
Mai întâi, anecdotica iubirii (a erosului), fie ea umană ori mitică. Sunt trecute în revistă, evident, cu toate agrementele expunerii meditative, vag – şi asumat – patetice, cupluri şi poveşti (“povestiri”) de viaţă curentă sau extrase din ficţiune şi mit (idila de la Ponor, drama umilitoare a lui Paveliucă, Actorul şi Balerina, Al S. şi Flavia, Romeo şi Julieta, Afrodita şi Hefaistos etc. etc.). Trec pe dinaintea cititorului, ca pe o scenă de teatru (teatrul, de altfel, este un topos important al cărţii), personaje emblematice, reprezentative pentru idee, unele comune, altele celebre: Barbara, Eleonora, Othelo, Ofelia, Elena, Afrodita – foarte prezentă, ca “zeiţă a Frumuseţii şi a Dragostei” – , însăşi Maria Magdalena. Ba chiar, aceste două hipostasuri din urmă sunt associate, după o logică neelucidată.. Nu subscriu, consemnez doar: “Din partea mea, neapărat, invitate sunt Maria Magdalena şi Afrodita. Cina să fie în templu. Nu mi-e frică de fericire”.  
 
Trebuie reţinut că, în toate aceste împrejurări, povestea de iubire, sau, pur şi simplu, experienţa iubirii, este încununată, cinic, de eşec. “Fericirea” se dovedeşte, preludiul inevitabil al “suferinţei”. Autorul n-o spune, dar se poate admite că vina pentru această sfâşiere finală a poartă egoismul, delirul dezlănţuit al ego-ului: “E adevărat, cu sinceritatea, jucată sau nu, poţi obţine sinceritate. Dar nu întotdeauna. Al S. a reuşit. De aceea mă terorizează cu ego-ul lui”.  
 
Urmează, la un al doilea nivel de lectură (şi de aprofundare a semnificaţiei textuale), apologia iubirii. Aidoma unuia dintre vechii trubaduri (contaminat, desigur, şi temperat de scepticismul modern), prozatorul aduce mici imnuri de slavă acestei atotputernice zeităţi (Eros), care supravieţuieşte, pare-se, în “subconştientul” nostru şi, de acolo, ne diriguie comportamentul afectiv şi imaginativ (“Iarăşi întrebare: ce se întâmplă în subconştient pe traseul iubirii de la Othelo, gelosul violent, criminal, până la acest infern al umilinţei şi degradării?”).  
Iată câteva pasaje elocvente, din multele ce s-ar putea reproduce:  
“Fără iubire nu putem trăi, toată lumea proclamă acest adevăr, de ce?...” ;  
“…chiar şi atunci când ni se pare că am pierdut tot, este cineva care ne poate salva şi acest cineva este ea, una singură: Iubirea”;  
“Ştii că fără iubire nici nu putem muri împăcaţi?”;  
“Muntele îţi abrogă orice statut. Prin comparaţie, şi iubirea are aceeaşi putere” etc.  
Sunt aduse în sprijin fragmente celebre din Dante, Eminescu, Esenin. Şi, la un moment dat, se afirmă categoric: “Iubirea e divină”.  
 
Trebuie spus, însă, că acest şir de enunţuri reprezintă doar o parte a insistentei, obsedantei dezbateri, purtate de narator cu sine însuşi. Retras în Munte (loc privilegiat al meditaţiei, al contemplării, al gândirii discriminative), retras în oricare alt spaţiu ce-i asigură solitudinea necesară unei viziuni cât mai nude, “acel ochi dinlăuntru, invizibil, neiertător”, aţintit asupra obiectului (Iubirea), eul (subiectul) cunoscător nu va întârzia să constate, gradual, relativitatea fatală, ambiguitatea extremă, intangibilitatea şi caracterul incomprehensibil al stihiei: “Când iubirea debutează cu o iluzie deşartă, în deşert se sfârşeşte, iar când începe în rai, cu alungare dureroasă se alege”. Sau acest pasaj decisiv, care decodează titlul cărţii: “…Iubirea. Eu cred că iubirea nu ţine un loc anume, cu adresă, în rai sau în iad, nu are domiciliu. – Nu ştiu. A mea e aici, în inimă, umblă cu mine prin casa asta şi afară, peste tot unde mă aflu…”.  
 
Ajungem, astfel, la al treilea palier semantic şi hermeneutic, la fenomenologia lucidă a iubirii, la definirea naturii acesteia– aşa cum se configurează ea în viziunea autorului–personaj şi, deopotrivă, a personajului–autor.  
Potrivit analogiilor enunţate de-a lungul romanului, Iubirea este “Utopie”, “Iluzie”. Se aseamănă unei “fantasme” sau lui “Icar”: “Utopia iubirii”; “…iubirea este iluzie”; “Icarul iubirii. Aripile ce ard”; “Din ce s-a născut fantasma ei nu ştiu” etc. etc.  
 
 
Toate acestea, şi altele încă, sunt echivalenţe mai mult sau mai puţin sensibile, oricum exprimate nemijlocit. Există însă şi o echivalenţă inteligibilă, conceptuală, implicită, deductibilă din copleşitoarea luptă a eului cu sine. Anume: Iubirea este impermanenţă, este vacuitate – adică, realitatea vertiginoasă, aidoma unui miraj (“…mirajul, pe care-l aşteptai să te cheme, să-şi răpească privirea”), a unei irealităţi. Iubirea este reală doar ca irealitate: “Realitatea lui (a amorului, n. n.) este însăşi iluzia”. Iubirea e veşnică şi veşnic-prezentă ca suport interior şi aspiraţie, dar iute-trecătoare şi degrabă-absentă, ca experienţă: “Iubirea, ca o pasăre care îţi scapă din mână. Zboară bezmetică prin suflet”.  
De aici, nesfârşitul alai al elanurilor şi prăbuşirilor, al dezastrelor pricinuite de necruţarea lui Eros în viaţa lăuntrică – în existenţa concretă – a fericiţilor şi nefericiţilor lui închinători. Un balans permanent: de la sublim şi extaz, la disperare şi dezastru. Fiindcă unde avem a face cu impermanenţa, acolo, mai devreme sau mai târziu, apare, necondiţionat, şi suferinţa: “Nimicnicie şi iarăşi nimicnicie! Cumpăna suferinţei…”; “Povestea?! O continua, melodramatic, realitatea. Care l-a adus pe Al S. în disperare şi suferinţă”; “Cădere în infern” etc.  
 
Sesizarea, fie ea şi tranzitorie, fie ea şi indecisă, a Impermanenţei fenomenului Iubire-Eros (poate chiar a fenomenelor în general) este palierul cel mai profund, mai complex, mai fertil şi mai valoros din punctul de vedere al meditaţiei existenţiale. De pe culmea acestui Munte, eul poate cerceta, liber, vacuitatea (nu neantul) conştiinţei. Abia atunci descoperă şansa şi soluţia permanenţei (a permanenţei Iubirii înseşi), în universul ce-i doar proiecţie, ce-i doar închipuire: “Divinul implicat în destin. De-sexualizare, spre spiritualizare mistică”.  
Da. E rânduiala cea mai de sus a Iubirii, Agape, care se dobândeşte prin cunoaştere, prin stăruinţă, prin har: “Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea” (I Corinteni, 13, 13).  
 
2012, de Paşti  
Referinţă Bibliografică:
Despre statornicie şi impermanenţă / Eugen Dorcescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 465, Anul II, 09 aprilie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Eugen Dorcescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Eugen Dorcescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!