Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   


Autor: Stelian Gomboş         Publicat în: Ediţia nr. 237 din 25 august 2011        Toate Articolele Autorului

Despre problema Euharistiei intr-o Europa crestina...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Despre comuniunea liturgică în Iisus Hristos – ca premiză a comuniunii popoarelor într-o Europă creştină... 
  
Înainte de a intra în tema şi conţinutul propriu-zis al subiectului de faţă, vom atenţiona şi avertiza că seriozitatea şi sinceritatea cu care trebuie abordată şi analizată provocarea lumii moderne şi postmoderne referitor la probleme bisericeşti – spirituale, aduce o gamă foarte largă de interpretări, neînţelegeri, confuzii sau incertitudini, nu doar asupra celor care fac parte din Biserică, laici şi slujitori în egală măsură, ci şi asupra oricărui om şi cetăţean european, ce doreşte să desprindă şi să deprindă un minimum din aceste fundamente creştine. Este imposibil să nu te preocupe frământări şi intrebări cu privire la integrarea noastră în modernitatea Europei noastre contemporane, în postmodernitatea bătrânului nostru continent. Sfinţii Părinţi ai Bisericii la vremea lor, se vor fi întrebat şi ei multe lucruri, cu privire la soarta şi destinul vieţii seculare de pe acest pământ, bătucit de istorie şi răsculat de eternitatea Domnului Cel Veşnic. Cu alte cuvinte, îşi vor fi pus problema: în ce mod ne adresăm unei lumi şi unei civilizaţii europene, a cărei paradigmă este cât se poate de bulversată? Cum putem ajuta o lume care şi-a schimbat conceptul despre suflet şi soarta sau nemurirea acestuia? Este o problemă de adaptare şi de adecvare la timpuri şi mentalităţi pe care Părinţii Bisericii – persoane complete, complexe, cât se poate de europene şi de receptive la universal, nu le ignorau, ba, dimpotrivă, nu încetatu a săvârşi o reconsiderare a aceastei mentalităţi ori de câte ori se simţea nevoia. A dispărut, cumva astăzi, această nevoie de reiterare şi de reabilitare a ideologiei noastre culturale şi, mai ales, spirituale, care era atât de acută atunci, ca şi acum? Este accesibilă şi adecvată, în aceste momente, Biserica cât se poate de bine şi de eficient, nevoilor duhovniceşti ale societăţii româneşti şi europene contemporane, decât era cu secole în urmă?!...  
  
După această introducere cât se poate de inter-activă, vom declara şi recunoaşte că suprema Taină a comuniunii în Domnul nostru Iisus Hristos – Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie este pentru poporul dreptcredincios, liantul spiritual cel mai puternic şi o formă de educaţie moral – duhovnicească, pe temeliile căreia au apărut şi s-au afirmat marile valori creştine ale acestui neam. Cu alte cuvinte, viaţa spirituală şi-a dobândit puterea şi harul prin slujirea liturgică a Bisericii, fiecare sfânt lăcaş devenind centrul unei comuniuni între toate făpturile ce-L iubesc pe Dumnezeu. În acest sens, Biserica ar putea fi asemănată cu un Sfânt Potir universal, adus de toată firea creată şi zidită, pentru a primi în el pe Însuşi Dumnezeu Cuvântul Întrupat şi Jertfit „pentru noi şi pentru a noastră mântuire”. 
  
Dezvoltând şi extinzând sensul, motivul şi scopul Sfintei Liturghii, putem observa că Biserica a sugerat şi propus de la bun început, ceea ce a devenit oarecum o fixaţie şi o obsesie a lumii contemporane – fenomenul globalizării – abordată sub aspectul de idee a comuniunii, de alcătuire, constituire şi coagulare a diveristăţii în unitate, adică într-un spirit unitar. Aşa încât, mesajul universal creştin are drept fundament persoana umană, comunităţile, neamurile şi popoarele, fiind axat şi centrat pe ideea globalizării: „Mergând, învăţaţi toate neamurile...” (Matei 28, 19), „... Eu sunt Păstorul Cel Bun... mai am şi alte oi care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc; şi ele vor auzi glasul Meu şi vor fi o turmă şi un păstor.” (Ioan 10, 16). 
  
Universalitatea se construieşte şi se consolidează în interiorul lumii, deodată la nivelul personal şi colectiv – comunitar, adică atât la nivelul persoanelor cât şi la nivelul ansamblului celor credincioşi şi al instituţiei Bisericii. Harul Sfântului Duh – Care îl face pe creştin participant la universalitatea Mântuitorului Iisus Hristos, sălăşluieşte şi lucrează în Biserică. Universalitata creştină se realizează în mod lăuntric, în spiritul omului şi a istoriei, prin strădanie şi jertfă de sine . 
  
Fiinţa umană devine universală şi trăieşte universalitatea nu doar spaţial ci şi temporal, interesată fiind şi rugându-se pentru întreaga lume şi pentru întreaga creaţie – care a fost binecuvântată de Dumnezeu Creatorul, Stăpânul şi Proniatorul. Această universalitate creştină este nu numai o unificare a lumii, ci şi un drum către o astfel de lume, spre Împărăţia cea veşnică a lui Dumnezeu. Nimic nu poate fi mai elocvent şi mai relevant în ideea unităţii şi a universalităţii decât chiar mesajul liturgic, în cadrul căreia ne rugăm: „Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici şi pentru unirea tuturor...” ; „Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un gând să mărturisim” ; „Beţi dintru Acesta toţi, Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, Care, pentru voi şi pentru mulţi se varsă, spre iertarea păcatelor” ; „Unirea credinţei şi împărtăşirea Sfântului Duh cerând, pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Iisus Hristos Dumnezeu să o dăm” . – Toate aceste citate fac trimitere către unitatea eclesiologică, liturgică şi euharistică a persoanei, a comunităţii, a neamului şi a popoareler Care-L pramăresc ca Domn şi Stăpân pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. „Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm sfintei Învierii lui Iisus Hristos, că, iată a venit prin cruce bucurie la toată lumea” ; „Pace lumii Tale dăruieşte, bisericilor Tale, preoţilor şi la tot poporul Tău” ; iar la Slujba Vecerniei se reafirmă universalitatea căci „văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai găti-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor” .  
  
Prin urmare, unitatea creştină este realizarea pe pământ a ceea ce se continuă şi se desăvârşeşte în cer. Iar această realitate cerească este prefigurată de Biserica Lui Hristos care este „tipul şi icoana întregii lumi”, după cum afirmă Sfântul Maxim Mărturisitorul. În relaţie cu universalitatea creştină, globalizarea în sens profan pare a fi o traducere a acestei universalităţi ce caracterizează Biserica creştină, împlinită şi desăvârşită fiind în Domnul Iisus Hristos. Percepţia ori înţelegerea despre globalizare se dovedeşte a fi însă contradictorie. Fenomen complex şi variat, pentru unii este considerată ca o posibilitate de prosperitate şi dezvoltare economică, unificată într-un sistem mondial, şi cu răspândirea unui model unic de gândire şi acţiune. Pentru alţii însă, este un fenomen promovat de noua ordine mondială care duce la transformarea popoarelor în mase de indivizi, al cărui punct culminant este relativizarea şi anihilarea omului ca persoană. Omul contemporan trebuie să ştie că societatea mondială nu se construieşte prin asimilarea şi omogenizarea oamenilor, ci prin înălţarea lor la demnitatea persoanei, descoperindu-şi chipul în Dumnezeu, făcând astfel posibilă o deschidere reală şi autentică între oameni. Până acum , Europa s-a întemeiat pe interese economico-financiare şi politice. A încercat, aşadar, să mulţumească nevoile primare ale „omului contemporan”, dar tensiunile, conflictele şi crizele n-au dispărut. Faimoasa „piramidă a lui Maslow” ne arată că acesta este nivelul cel mai de jos al nevoilor umane, într-adevăr, important dar incomplet şi insuficient. Ar urma apoi nivelul secund - cel intelectual – şi el necesar. Europa răspunde (chiar dacă imperfect şi nedesăvârşit) acestui nivel, inclusiv prin circulaţia ideilor şi cu ajutorul mijloacelor mass-media. Are însă, nevoie imperioasă să-şi creeze (şi) nivelul superior, adică cel metafizic şi spiritual – duhovnicesc, ce are misiunea esenţială de a le identifica şi ilumina pe cele inferioare. Fără acesta, „teocentrismul” şi „prosopocentrismul” pe care îl propune şi îl recomandă Creştinismul rămâne fără ecou, iar victima este însăşi persoana umană. Fără acesta, omul se vede determinat şi constrâns obedienţei şi slugărniciei nedemne, faţă de o societate impersonală sau în contrapoziţie cu aceasta .  
  
De aceea, omul european are nevoie de o personalitate proprie, de o identitate bine conturată, care să-i evidenţieze şi să-i remarce întreaga sa valoare. Fiindcă el creează Europa şi nu invers. Şi o alcătuieşte pentru sine, pentru cei dragi şi pentru generaţiile viitoare. Este necesar să aibă un aport şi o contribuţie substanţială la unificarea şi la consolidarea familiei umane, fie ea şi europeană, deoarece Creştinismul este, prin excelenţă, religia unităţii, a frăţietăţii şi a iubirii în Hristos Domnul. O Europă fără Iisus Hristos poate fi o înşelare şi o accentuată dezamăgire, după cum a fost şi comunismul. Desigur, o Europă cu Iisus Hristos ar fi o „utopie”... adevărată şi fericită!... 
  
În contextul actual european, Biserica îşi defineşte tot mai evident rolul de spaţiu şi dimensiune coagulantă, prin iubirea şi comuniunea în Domnul nostru Iisus Hristos. Modelul unităţii creştine transpare din scopul şi dorinţa Bisericii de a constitui comuniunea deplină, care nu este absorbire, ci comuniune în adevăr şi în dragoste. Această cale nu are alternativă: este calea Bisericii. Această imagine a Bisericii care cuprinde credincioşii din atâtea locuri, vremuri şi neamuri, uniţi fiind prin credinţa în Hristos, trebuie să devină un factor catalizator pentru unitatea Europei, a popoarelor ei. 
  
Gândind Biserica drept un spaţiu dublu deschis, către Dumnezeu şi către poporul Său (ce alcătuieşte „Noul Ierusalim” sau „Iereusalimul Ceresc” adică Împărăţia lui Dumnezeu, „care nu este din lumea aceasta”), am putea remarca şi evidenţia o dublă orientare în actul slujirii: slujind întâi pe Dumnezeu şi apoi pe om în faţa lui Dumnezeu. Înţeleasă în acest fel, Biserica nu este o instituţie în sensul laic al cuvântului. „Ea depozitează ceva care scapă lumii şi are o cu totul altă calitate, motiv pentru care Biserica, în ipostaza ei publică, trebuie să aibă acel gen de articulare care s-o aducă în faţă, de fiecare dată când lumea îşi pierde reperul dintr-un motiv sau altul. Biserica trebuie să lumineze calea, să limpezească multele confuzii, să călăuzească pe cei rătăciţi şi să opună tuturor rătăcirilor, reperul nealterat al valorilor creştinătăţii. Pentru a face toate acestea, ce sunt tot atâtea aspecte esenţiale ale misiunii sale, Biserica are nevoie nu mai puţin de o viziune calificată, adică în stare să înţeleagă pe cei care nu o (mai) înţeleg.”  
  
Aşa stând lucrurile, vom afirma şi sublinia faptul că Biserica nu este o realitate închisă şi nici închistată în ea însăşi: ea este trimisă în lume şi este deschisă către lume. Noile posibilităţi care se creează într-o Europă deja unită, şi care îşi extinde graniţele pentru a îmbrăţişa popoarele şi culturile din partea centrală şi răsăriteană a continentului, dezvăluie o provocare pe care creştinii din Răsărit şi din Apus sunt chemaţi să o întâmpine împreună. Cu cât vor fi mai uniţi în recunoaşterea şi mărturisirea Unicului Dumnezeu, cu atât ei vor da expresie, consistenţă şi spaţiu sufletului creştin al Europei, sfinţeniei vieţii, demnităţii şi drepturilor fundamentale ale persoanei umane, dreptăţii şi solidarităţii, păcii, reconcilierii, valorilor autentice ale familiei şi apărării ecoteologice a creaţiei. Europa întreagă are nevoie de bogaţia culturală creată de şi în Creştinism. 
  
În altă ordine de idei suntem datori să reţinem adevărul că Biserica Ortodoxă este, înainte de toate, o Biserică liturgică. Cultul constituie centrul vieţii bisericeşti şi cea mai sigură expresie a credinţei sale (lex orandi lex credenti est). Liturghia, Euharistia Ortodoxă este bogată şi profund biblică în conţinutul ei (98 de referiri la Vechiul Testament şi 124 de trimiteri la Noul Testament). Aceasta explică (şi) adevărul ce susţine că Liturghia Ortodoxă a fost schimbată ori modificată foarte puţin de-a lungul timpului. Pe lângă faptul că ea reprezintă interpretarea şi experienţa comună a tainei lui Hristos şi a Bisericii Sale, Liturghia Ortodoxă este, în acelaşi timp, şi o tradiţie vie, care uneşte în aceeaşi credinţă o mare diversitate, de generaţii şi de biserici etnice şi locale. Drept urmare, Biserica Ortodoxă nu poate fi înţeleasă fără Liturghia sa. Întâietatea şi prioritatea acordată Sfintei Liturghii ca lex credenti (norma credinţei) şi ca lex orandi (rânduiala cultului), faţă de autoritatea juridică arbitrară sau faţă de părerile teologice individuale şi personale, constituie trăsătura specifică a mentalităţii şi concepţiei ortodoxe cu privire la unitatea Bisericii, care cuprinde caracterul ei sacramental şi comunitar. 
  
Toate ecteniile şi cererile utilizate în Sfânta Liturghie sunt la plural, chiar şi atunci când rugăciunile sunt rostite numai de către preot, întrucât acestea sunt ale întregii comunităţi, sau pentru întreaga comunitate. Forma, felul dialogic între una şi mai multe voci exprimă integralitata şi inclusivitatea unităţii Bisericii, diversitatea adunată în comuniune, evitând atât uniformitatea, cât şi individualismul, această comuniune fiind caracterizată prin dialog, dăruire reciprocă şi fraternitate armonioasă. 
  
Ortodoxia, ca fiind moşteniotoarea tradiţiei patristice ce este pătrunsă de marile taine ale dogmelor trinitare şi hristologice, are o structură spirituală proprie, preocupată fiind indeosebi, de realităţile vieţii duhovniceşti şi de raporturile ei inter şi intra-umane. Viaţa Sfintei Treimi – Cea de viaţă dătătoare, îndreptată fiind către lume prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu, a cultivat în lăuntrul existenţei create a lumii o viaţă nouă, o realitate superioară, de conţinut dumnezeiesc şi anume: comuniunea. Ideea comuniunii este îndreptată şi spre interior, dar şi spre exterior. În ceea ce priveşte aspectul exterior al comuniunii, el se regăseşte în una din însuşirile şi atributele Bisericii, aşa după cum arată Simbolul de Credinţă niceoconstantinopolitan, adică: sobornicitatea, care alcătuieşte şi configurează sufletul, trupul şi specificul Ortodoxiei. Acest termen folosit astăzi doar de Biserică, reprezintă şi redă în mod calitativ termenul de catolicitate. Biserica sobornicească (catolică şi ecumenică în adevăratul şi profundul sens al cuvântului) este acea biserică care adună, uneşte şi trăieşte în comuniune. 
  
În concluzie, vom susţine că acest model al comuniunii liturgice a Bisericii noastre, ce educă în fond şi în formă alcătuind şi formând din punct de vedere duhovnicesc, structura unui neam precum şi caracterul unui popor, arecapacitatea şi putinţa să devină o premiză specifică a noastră, de o valoare incontestabilă, o soluţie către compatibilizarea şi armonizarea popoarelor europene, în ideea unei comuniuni întemeiate şi fundamentate pe unitate în diversitate!... 
  
Drd. Stelian Gomboş  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Despre problema Euharistiei intr-o Europa crestina... / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 237, Anul I, 25 august 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!