Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorie > Mobil |   



DESPRE OCUPAŢIILE, OBICEIURILE ŞI MORAVURILE LOCUITORILOR INSULEI ADA KALE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Deorece în ultimul timp interesul pentru fosta insulă Ada Klaleh s-a manifestat prin organizarea de expoziţii cu această tematică, editarea unor lucrări de beletristică inspirate de legendara insulă, insulari, sau lucrări de memorialistică deosebit de interesante şi captivante precum: Carmen Mihalache, Magda Andreescu, Adakale-li - patria din buzunarul de la piept, Editura Martor, 2012 sau Carmen Bulzan, Ada-Kaleh - insula amintirilor, Editura Prier, 2013, publicăm la rândul nostru un capitol din lucrarea noastră Varvara Magdalena Măneanu,Vestigiile arheologice şi tardiţii culturale, Ed. Autograf, MJM, Craiova, 2009, p.127-138  

DESPRE OCUPAŢIILE, OBICEIURILE ŞI MORAVURILE LOCUITORILOR INSULEI ADA KALE  

Varvara Magdalena Măneanu, muzeograf  

Pe Ada Kaleh insularii îşi desfăşurau viaţa în cele două mari cartiere, Varoş şi Kale, străbătute de Strada Kâzâl Tabya în Kale şi Dar Sokak în Varoş* . Exista şi un parc Talim Hanefost câmp de instruire unde armata austriacă îşi fexecuta exerciţiile militare , şi unde se afla şi mormântul lui Mischin Baba*. Aceştia aveau şi o bibliotecă,filială a Bibliotecii I.G.Bibicescu, înfiinţată în 1926 cu 400 de volume , iar în 1932 ajunsese la 580 de volume1/. De asemenea, participau la activitatea culturală a judeţului şi oraşului Tr Severin. Spre exemplu Şcoala de meserii pentru fete de pe Ada Kaleh, între 12-15 iulie 1930 a realizat o Expoziţie de covoare , la Palatul T. Costescu2/.  

Din relatările Domnului Hamdi Salih, culese de noi în 1987, aflăm că atunci când s-au început strămutările în Ada Kaleh erau 148 de familii . Din acestea doar câteva mai sunt acum la Severin şi Schela Nouă În trecut locuitorii insulei se ocupau în special cu comerţul .Sare şi petrol luam de la noi şi vindeam la sârbi şi unguri de la unguri, luam aur.  

Cu agricultura pe insulă, mai bine spus cu grădinăritul, se ocupau turcii veniţi din Bulgaria, care vindeau fructe sau legume la Orşova , iar turcii veniţi din Serbia aveau meserii cu specific alimentar în special preparatul zaharicalelor (Kadri fratele lui Ali Kadri prepara rahat ) . Ale ocupaţii era dulgheritul, cărăuşia cu barca de pe un mal pe altul, ocupaţii casnice ţesut , croitorie . Pe insulă erau mulţi şerpi ne veninoşi , pe care insularii îi prindeau şi uneori le utilizau pielea pentru a împodobi bastoane, pe care le vindeau ca amintiri de pe insulă.  

Majoritatea bărbaţilor lucrau la fabrica de ţigări care primea materie primă din Bulgaria ( tutun ca mătasea - de foarte bună calitate ). O altă parte lucra la Şantierul Naval din Severin . Ca transport erau utilizate arabalele cu două sau patru roţi trase de oameni în general . De asemenea bărcile . Pentru greutăţi şi bagaje mai mici bocceaua pe băţ, şi cobelca .  

Pe Ada Kaleh existau trei cafenele. Prescripţiile de ordin religios interziceau femeilor să intre în cafenea. Aici mai exista obiceiul ca pe lângă băutul cafelei şi fumatul narghilelei să se mestece sacâz, un fel de clei de copac adus din Turcia. El se obţinea dintr-un anume copac care creştea pe insula Sacâz din Marea Mediterană. De la cafenea sau din bazar vizitatorii insulei îşi puteau procura unele mărfuri precum rom din Italia, spirt de la Banoviţa , zahăr de la Giurgiu, cafea din Brazilia. Monedele care au circulat pe insulă nu au fost turceşti ci ungureşti, iar din 1919 a circulat monedă românească .  

Clopotul de la capela ortodoxă de pe insula Ada Kaleh a fost mutat la Biserica Maioresii din Tr Severin . Casele erau joase cu o bucătărie, o cameră de dormit, o cămară. Cele mai multe locuinţe fuseseră amenajate în catacombele cetăţii , iar după 1930 s-au construit şi pe cetate, în general cu cărămidă din cetate şi erau acoperite cu ţiglă adusă de la Orşova. Exista obiceiul pe insulă ca pentru copii să se amenajeze camere în aceeaşi curte cu părinţii. În casă se încălzea cu sobe de teracotă.  

Căsătoria. La turci soţia era cumpărată. Nu am găsit mărturii documentare şi orale că pe insulă s-ar fi practicat poligamia. Cererea în căsătorie se făcea trimiţând la fata dorită un cadou. El era adus într-o boccea . Dacă cadoul era acceptat era semn că şi cererea în căsătorie era acceptată. Calităţile căutate la o fată erau de a fi bună gospodină, harnică, curată, cuminte. Datoria fetei era să-şi alcătuiască zestrea, care era formată din câte 12 rânduri de haine şi schimburi ( pentru ea şi pentru soţ) , inclusiv 12 batiste (cevrea)pe care soţul le purta la brâu sau şold mai ales în zile festive. Pe insulă, din 1940, costumul de mireasă cunoscut a fost cel cu rochie albă (ES 285 ) Până la această dată însularele îşi mai aminteau că pe insulă s-a purtat şi rochia numită Bindali ( 1000 de flori ) care putea fi de culoare roz, mov sau vernil.  

Ca mirese turcoaicele nu purtau pe cap voal . Capul era învelit cu cemberul, o legătură de formă patrulateră pusă în triunghi, şi legat în dreptul urechii. Pe faţă, pe obraji şi frunte aveau ca podoabă garnitura de ornamente făcute don mărgele iapuşturma ce se aplica prin lipire de apă cu zahăr( ES.362, ES.363, ES 364, ES 442, ES 443, ES 444, ES 445, ES 446, ES 447 piese existente în colecia Ada Kaleh a MRPF). De asemenea pomeţii feţii şi frunţii, podul palmelor , erau rumeniţi cu kîna, o vopsea roşie ce se credea că te protejează de duhurile rele. Faţa astfel împodobită era acoperită cu o acoperitoare duvac Pentru a putea vedea faţa miresii ginerele trebuia să ridice duvacul iar pentru aceasta trebuia să ofere un cadou miresei .  

Băiatul şi fata se întâlneau la ginere acasă unde era amenajat colţul miresii ceis . Acesta se amenaja în colţul unei camere şi consta dintr-o oglindă , şi un suport pe care erau expuse obiectele pe care le-a ţesut sau cusut fata precum batiste, peschire, bete. Acest colţ astfel amenajat stătea douăsăptămâni ( cât ţinea nunta )după care era desfăcut. După alt informator nunta ţinea de luni până sâmbăta, iar duminică o rudă mai apropiată mirelui aducea mireasa la mire acasă.  

În cursul săptămânii , neamurile şi prietenii tinerilor se adună la fată acasă pentru a o felicita şi a-i aduce cadourile tinerei perechi . Cadourile erau văzute de toată lumea pentru a se şti ce mai este de trebuinţă tinerilor . La nunţile de pe Ada Kaleh nu se dădeau bani , nu se făcea masă costositoare, căci tinerii trebuiau ajutaţi, nu trebuiau puşi la cheltuială. Invitaţii veneau cu băutura şi mâncarea lor. Cei mai bogaţi veneau cu berbeci pe care atunci îi prăjeau , şi de asemenea cu băutură şi tăvi cu baclavale . La petrecere se cânta, se glumea se suneau snoave, mai ales cu Nastratin Hogea. Uneori familiile mirilor, mai înstărite, ofereau o masă mai bogată invitaţilor .  

Cănd mireasa este adusă la mire acasă , ea înainte de a trece pragul răstoarnă un vas cu apă, cană sau lighean, spre a invoca belşugul. De asemenea când mireasa este adusă acasă mirele pune pe capul miresei un batic din care se rostogolesc zaharicale, spre bucuria copiilor . Zestrea era depusă în sandâkul păstrat în dormitor, aranjată în boccelâkuri pe categorii de bunuri cămăşi, batiste, bete, etc.  

Când se năştea un copil moaşa venea şi-l vopsea sub ochi cu surme spre a-l feri de duhurile rele. Despre obiceiul de a se vopsi cu surma ( antimoniu ) sau kîna se referă şi Dimitrie Cantemir în Sistemul sau sau întocmirea religiei muhamedane. Tot aşa, arată acesta, ochii trebuie unşi cât mai des cu antimonie (surma ) o alifie neagră, iar femeile şi fetele să-şi vopsească mâinile şi picioarele cu kâna.3/ De asemenea, pregătea o dantelă cu panglică roşie dacă copilul era fată (ES 208) şi cu panglică albastră dacă era băiat, pe care mama o purta pe frunte deasupra legăturii de cap pentru ca lumea să ştie de ce sex este copilul .  

Ceremonia botezului la musulmani se referă numai la băieţi şi corespunde cu circumciziunea. Acesta era de fapt mai mult o mică intervenţie chirurgicală pe care o făceau de obicei persoane specializate( de multe ori hogea ). Cu această ocazie adese ori familiile mai nevoiaşe se uneau mai multe şi dădeau o masă comună după consumarea evenimentului. Băiatul botezat sau băeţii, în caz că erau mai mulţi purtau un costum confecţionat anume, pentru această ocazie. Pe cap aveau un coif (ES 361,ES 289, ES 290) împodobit cu panglici roşii şi albe(ES 291, ES 292)pe care era scris cu litere de aur o invocaţie să nu fie deocheat copilul !  

Cu ocazia acestor ceremoniale se dansa şi se asculta muzică. Ca instrumente erau folosite dairele şi medambureaua, un fel de tobă lunguiaţă din ceramică ţinută sub braţ ca cimpoiul. Femeile nu dansau de obicei la un loc cu bărbaţii. Erau dansuri numai pentru bărbaţi Kiocec, numai pentru femei Konia şi dansuri mixte, probabil în secolul XX, Ghiobek, Urdek -ler  

Înmormântarea. Conform prescripţiilor religioase musulmane morţii nu se înmormântează îmbrăcaţi , ci înveliţi într-un cearşaf. Până este dus la groapă, în trecut pe insulă, mortul stătea într-o cutie, acoperit complet cu un cearşaf, iar apoi fiind adus la groapă era scos şi pus direct pe pământ, în învelitoarea de pânză. Din pământ a fost făcut omul , în pământ trebuie să se transforme . Deci nu este pus în sicriu , căci acesta îngreunează procesul de descompunere. Cu timpul, prin contaminare cu populaţia creştină din jur şi turcii de pe Ada Kaleh s-au înmormântat în sicriu pe care îl comandau special să aibă fundul perforat cu găuri .( pentru ca descompunerea să fie înlesnită )  

La morţi se mănâncă o mâncare rituală halva similar colivei de la românii creştini .Dimitrie Cantemir o numeşte Mâncarea zile celei de pe urmă , aşir aşi , denumire care pe insulă nu era utilizată4/ Se face dintr-un rântaş de făină sirop de zahăr ars şi nuci măcinate . Ea se împarte la 7 familii, dar întrucât mirosul ei este atât de tare încât se răspândeşte mai departe de 7 case trebuie să fie poftiţi cu această mâncare rituală toţi cei care poftesc. La cimitir merg numai bărbaţii. După înmormântare se ţin rugăciunile de pomenire la 7 zile , 37 zile , 57 ( mevlut ) . În timpul acestora se aprind mirodenii, cuişoare în vase speciale .  

Sărbători cu caracter religios. Şi turcii de pe Ada Kaleh sărbătoreau cele două sărbători principale ale religiei mahomedane ramazan bairam şi curbam bairam . Prima sărbătoare se fixa în funcţie de poziţia lunii lună nouă . Dacă în 1987 spre exemplu, ramazam bairam a căzut pe 6 iunie, în anul următor calculul se face scăzând 10 zile şi data sărbătorii cădea în una din zilele lunii mai. Pe vremea când exista insula Ada Kaleh, era un anume locuitor al insulei care urmărea mersul lunii de pe dealul Alion . O dată la 36 de ani sărbătoarea cade în aceeaşi zi . Sărbătoarea ţine 3 zile ( 6 iunie 9 iunie ).  

A doua sărbătoare curbam bairam se socoteşte adăugând 70 de zile la ziua de ramazan bairam (6 iunie - 70 zile, 5 august . 5 - 10 august). Sărbătoarea de curbam pe lângă rugăciuni, cuprindea şi posibilitatea unui pelerinaj la Mecca . În general de aceste sărbători se făceau rugăciuni la geamie . Pentru a ţine seama rugăciunilor făcute se foloseau mătăniile (un şirag cu 33 de mărgele ). Cele mai apreciate erau cele din chihlimbar. Era un lucru de mare cinste ca cineva să ştie Coranul pe dinafară. Aceia care ştiau Coranul pe dinafară primea titlul de Hafuz , un titlu care onora . La rugăciuni participau atât bărbaţii cât şi femeile , însă nimeni nu avea voie să stea cu capul descoperit. Femeile purtau pe cap un batic Namazlâk, iar bărbaţii o pălăriuţă take sau pur şi simplu o batistă cu colţurile legate*. Înainte de a participa la rugăciuni se făceau spălăturile rituale obligatorii, abluţiunile cu apă de la fântâna din faţa geamiei. Se spălau mâinile ,urechile, nasul, picioarele , barba , după care credincioşii se stropeau cu apă de trandafiri din ibricul Ghiulebden . Rugăciunea se făcea pe un covoraş anume pentru rugăciune sedgiade. Se vizitau cimitire, se lua masa la neamuri, unde se mânca mai ales plăcintă şi baclavale. Pentru insulari 1 aprilie corespundea cu 1 ianuarie - începutul anului financiar .  

De la insulari am aflat că, de asemenea se mai ţinea o sărbătoare Hâdles, la 6 mai, corespunzând cu venirea primăverii, adică cu 1 martie la români . Unii turcii de pe Ada Kaleh sărbătoreau şi pe Sf Gheorghe, (care corespundea cu măsuratul oilor în satele de munte ale Mehediţiului). Cu această ocazie insularii mergeau într-o pădure pe malul Dunării ( nu pe insulă ) şi petreceau cu muzică, jocuri, şi se mânca mămăligă şi fasole, se bea cafea. Aceasta se prepara la iarbă verde. Pentru acest lucru insularii aveau un mangal de dimensiuni mici (în formă de sobă în miniatură) în care se făcea focul cu surceluţe mărunte iar cafeaua se fierbea în ibricul de o cafea.  

Este de remarcat faptul că şi Dimitrie Cantemir(P.216) arată că turcii din Imperiul Otoman îl sărbătoreau pe Sf. Gheorghe ( denumirea după Cantemir, Hidirles ) la 23 aprilie . Iar la poporul turc ziua sfântului Gheorghe este semn sau rânduială , la începutul campaniei ostăşeşti , pentru scoaterea cailor la păşunat, plecarea din încartiruirile de iarnă şi altele . În decretele sultanului , prin care se declara război duşmanului , s-a obişnuit să se indice această zi când toate oştirile trebuiau să se echipeze şi să se întrunească la locul rânduit .5/Se pare că aceasta era o sărbătoare pe insulă încă de când aceasta avea un militar, întrucât ea are ca subiect principal efectivele armate, planurile de expansiune şi de război. Cu timpul, probabil, prin sincretism şi asimilare cu obiceiurile celor din jur ( Sărbătorea măsuratului oilor ) aceasta a pierdut semnificaţia iniţială. De asemenea, spre sfârşitul lui August insularii sărbătoreau ziua grâului, Bogdai gune , un fel de ziua recoltei .*  

Bucătăria "reţete culinare". (Muftak -bucătărie) Pe insulă turcii făceau şi comercializau zaharicale în special dulceaţă de trandafiri şi smochine, rahat , bragă .  

Dulceaţa de trandafiri. Există trandafiri anume de dulceaţă .Aceştia se culeg, se aleg petalele, se fierb în apă . Se scurg de apa în care s-au fiert întrucât este de culoare închisă . După care se fierb într-un sirop , când acesta este aproape legat se pune sare de lămâie sau lămâie , şi un colorant lal adus din Turcia . Atunci când nu aveau zahăr să prepare dulceaţa , petalele se puteau conserva prin uscare la umbră , evitând mucegăirea . Când se procura zahărul se proceda ca mai sus. La un moment dat au început să fie renumite perele pergamut care fuseseră aduse din Turcia şi intraseră pe rod.  

Băutura preferată a insularilor era raki ţuica ( prin contaminare cu restul populaţiei din jur ) . Aceasta se adăuga la aperitive care erau servite în sahanele întinse , iar ciorbele se serveau în sahanele adânci. Apreciate de insulari erau plăcintele şi baclavalele care nu lipseau la ocaziile festive.  

Alviţa: Pentru a face alviţă era nevoie de zahăr, nucă, şi un anume lemn care face spumă (leagă zahărul) când este pus în apă şi încălzit. Rahatul: Amidon granulat din cel mai bun. Arome, Zahăr.  

Braga: Se face un terci de făină de porumb, se strecoară printr-o sită, se amestecă cu o anume cantitate de făină de grâu, puţină drojdie şi se lasă să fermenteze , după care se îndulceşte.  

Cafeaua: Pentru insulari secretul cafelei era acela de a fierbe o cantitate mică de licoare 1-2 ceşcuţe. De aceea aveau ibrice de 2-3 cafele cel mai mult patru. Dacă se face o mare cantitate se pierde caimacul. Cazanul de încălzit apă pentru cafea se folosea la cafenele, când trebuiau preparate multe cafele într-un timp scurt . Din el se toarnă apă fierbinte în ibricele mici care se fierb apoi la nisip în mangal  

Halva: pe insulă nu s-a făcut . Ea era adusă din Bulgaria (Tahan), făcută din seminţe de susan şi cacao.  

Vesela: Ibric, azan-cafea, Tengere - cratiţă, Tavă- pentru prăjit - tigaie, Tepsi - tavă pt . cuptor, brutărie, Havan -piuliţă... Vesela era în special din metal mai puţin din lut şi era adusă din Bulgaria .  

---------------------------------------------------------------------------------  

Note  

1.Darea de Seamă a Societăţii. Teatru oraşului Tr Severin . 1909-1925 , Tr Severin, 1926, p.11  

2.Ibidem .  

3 Dimitrie Cantemir, Sistemul sau întocmirea religiei Muhamedane, Editura Minerva, Bucureşti 1977, p.304,  

4. Ibidem, p. 369  

5. Ibidem, p. 216  

* informaţii culese de la Hamdi Salih , în 1987.  

** idem, culese de la soţia lui Hamdi Salih , în 1987.  

Capitolul III din lucrarea noastră Măneanu Varvara Magdalena, Vestigiile arheologice şi tardiţii culturale, Ed. Autograf, MJM, Craiova, 2009, p.127-138  

 

 

 

 

 

 

 

Referinţă Bibliografică:
DESPRE OCUPAŢIILE, OBICEIURILE ŞI MORAVURILE LOCUITORILOR INSULEI ADA KALE / Varvara Magdalena Măneanu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 892, Anul III, 10 iunie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Varvara Magdalena Măneanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Varvara Magdalena Măneanu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!