Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   


Autor: Stelian Gomboş         Publicat în: Ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

Despre Misterul Liturgic si Sfanta Euharistie...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Despre raportul dintre Misterul Cultic şi Sfânta Liturghie sau celebrarea euharistică ...  
  
Sfânta Liturghie - expresia deplină a iubirii dumnezeieşti, sinteza întregii tensiuni a creaţiei spre Creator, dar şi a revărsării milostivirii Lui spre noi, reprezintă în esenţă nu altceva decât spaţiul privilegiat al prezenţei liturgic-sacramentale a Domnului. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie este unica teofanie, este cerul pe pământ, bucuria creaţiei faţă de Creator, transfigurarea întregului cosmos prin om, arvuna vieţii viitoare, icoana împărăţiei cerurilor. Rugăciune a comunităţii, actualizare a Jertfei Mântuitorului, reprezentare simbolică a întregii iconomii a mântuirii, celebrarea liturgică juxtapune într-o singură imagine prezentul şi trecutul şi viitorul, vizibilul cu invizibilul, reliefând într-un mod unic diversitatea armonică a planului divin de îndumnezeire a omului.1 Memorialul liturgic este anamneză epifanică, căci în Sfânta Liturghie credinciosul participă la dimensiunea profetică a cuvântului care aduce teofania, parusia, prezenţa reală a Domnului între noi.2 Acesta este specificul cultului ortodox: realismul religios, care nu conţine doar anamneza evenimentelor evanghelice şi eclesiale în re-prezentări simbolice sau figuri estetice, ci chiar împlinirea lor, actualizarea lor continuă: ‚,Viaţa Bisericii prin Sfânta Liturghie re-prezintă întruparea Domnului realizată tainic, misterios: Mântuitorul este real prezent între noi şi ne face părtaşi la toate actele Sale mântuitoare ”.3 Acest mod nou, inexprimabil de a fi al Domnului printre noi, fost adesea exprimat prin noţiunea de mister (mustvhrion), înţeles ca semn sensibil, care, pe de o parte, exprimă, iar pe de altă parte, învăluie o realitate spirituală.4 Mântuitorul nostru Iisus Hristos Domnul, Cel răstignit, înviat şi înălţat este Misterul primordial, Misterul prin excelenţă, unind în sine pe Dumnezeu şi pe om, văzutul cu nevăzutul, creatul cu necreatul. Această Persoană divino-umană se extinde prin lucrarea Sfântului Duh în umanitate şi ne face părtaşi de viaţa dumnezeiască de care este plină umanitatea Sa. 
  
Dacă în timpul vieţii pământeşti Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost în chip misterios, tainic prezent între noi: văzutul 1-a arătat, dar 1-a şi învăluit pe Cel nevăzut, acum, după Cincizecime, noi nu ne mai putem atinge trupeşte de Iisus Hristos, ci tot tainic, misterios, Iisus Hristos pnevmatizat se atinge de trupul nostru prin materia văzută cu care este omul în contact: Iisus Hristos pătrunde cu Trupul Său, cu energiile Trupului Său preacurat în trupul nostru, prin materiile folosite în Sfintele Taine ca să pună în trupul nostru începutul sfinţirii. Materia, văzutul nu este doar un simbol, separat de har, care ocazionează lucrarea harului, ci ea este plină de putere dumnezeiască.5 Nu materia, nici actele nu constituie Taina, misterul sacramental, ci întâlnirea în credinţă, a două subiecte în ambianţa Bisericii. Dumnezeu şi omul se întâlnesc în şi prin prezenţa sacramentală a Dumnezeu-Omului; întâlnirea aceasta este configuratoare şi prin Sfântul Duh în Biserica îndumnezeitoare. Actele personale ale Fiului lui Dumnezeu întrupat: jertfa, învierea, înălţarea, sunt acum realităţi veşnic actuale, la care participă credincioşii prin încorporare sacramentală şi apoi ascetică în Trupul lui Iisus Hristos. Astfel, Biserica este mediul comunitar-uman în care Iisus Hristos îşi re-trăieşte împreună cu noi acţiunea Sa mântuitoare, impri-mându-Se în credincioşi şi imprimându-le modul retrăirii stărilor prin care El şi-a ridicat firea omenească asumată.6 
  
Aceasta este Taina cea mare a creştinismului: Dumnezeu între oa meni, Dumnezeu nevăzut, prezent tainic, misterios, sacramental sub chi pul materiei văzute. Acum, în locul prezenţei văzute a păşit prezenţa spirituală, prin credinţă şi Taine, prezenţă care însă nu e mai slabă, ci mai intensă, pentru că se întemeiază cu totul pe Sfântul Duh.7 Sfânta Liturghie, celebrarea cultică a misterului creştin, a tainei întâlnirii omului cu Dumnezeu este pentru tradiţia bizantină memorial al unui eveniment trecut, imagine a unei Realităţi prezente şi anunţarea împlinirii eshatologice. Misterul cultic (Kultmysterium) ca actualizare continuă a prezenţei lui Iisus Hristos, se inserează astfel în cadrul vast al întregii iconomii a mântuirii, pe care o şi iconizează şi a cărui împliniri eficiente o reprezintă. Misterul liturgic8 îşi are rădăcinile adânc înfipte în creştinismul primar şi s-a conturat de la bun început pe bipolaritatea: văzut -nevăzut, creat-necreat, imanent-transcendent, sensibil-inteligibil. O încercare de a surprinde valenţele misterului cultic în Synaxa euharistică, presupune, pe de o parte, o analiză asupra realităţii văzute din Sfânta Liturghie, iar pe de altă parte, mai apoi, o „mystagogie", o introducere în desfăşurarea şi manifestarea Tainicului liturgic. 
  
Realitatea văzută a Sfintei Liturghii este o unică simbioză între celebrarea cultică, cadrul arhitectural şi explicarea mistagogică.9 Este ceea ce Hans J. Schultz numea Symbolgestalt sau Erscheinungsbild ale Sfintei Liturghii.10 Impactul cu această unică realitate văzută fascinează delegaţia tri misă la Constantinopol în anul 987 de prinţul Vladimir pentru a examina credinţa grecilor; ea participă la oficierea Sfintei Liturghii în Haghia Sofia şi la întoarcere relatează despre cele petrecute, relatare făcută în ter meni care au devenit emblematici pentru Erscheinungsbild-ul ritului bizantin: „Noi nu am ştiut dacă eram pe pământ sau în cer. Pe pământ nu este o aşa frumuseţe şi splendoare şi noi suntem acum în imposibilitatea de a o descrie. Ştim doar atât: că acolo Dumnezeu locuieşte între oameni şi cultul lor este mai frumos decât al altor neamuri. Nu putem uita acea frumuseţe”.11 Fiecare element component al acestei realităţi văzute, palpabile, cu care intră omul în contact: cultul, arhitectura, iconografia, arta imnografică, iniţierea mistagogică, devin transparente şi au un rol deosebit în crearea ambianţei în care este celebrat misterul liturgic. 
  
a. Rânduiala Sfintei Liturghii, alcătuită din ectenii, rugăciuni de laudă, mulţumire şi cerere, cântări, lecturi biblice, acte şi ceremonii se desfăşoară după un Tipic bine stabilit, într-o ordine şi armonie desăvârşită. Ritualul liturgic actual este chintesenţa întregii spiritualităţi, aprofundarea şi actualizarea continuă a conţinutului infinit al Revelaţiei, expresia privilegiată a Tradiţiei bisericeşti.12 El este o operă comună a întregii Biserici, o dezvoltare şi o însuşire prin viaţă a conţinutului Tradiţiei apostolice în plenitudinea ei. Elementele acestei Tradiţii primare se dezvoltă în forme complexe pentru a exprima mai bine şi mai adecvat în fiecare epocă infinitul ei conţinut. R. Taft distinge cinci faze istorice în dezvoltarea Liturghiei.[13] 
  
1. O primă etapă este cea a epocii paleo-bizantine sau pre-Constantiniană, epocă despre a cărei Liturghie nu se ştiu prea multe date; cele brarea euharistică era cea a epocii primare în forma ei simplă, arhaică; nu se poate vorbi încă de riturile liturgice. 
  
2. O a doua etapă este cea a epocii imperiale, în timpul perioadei patristice şi a domniei lui Justinian (527-565) şi a urmaşilor săi. Este epoca de formare a fastului bizantin; se creează un sistem de formulare liturgice, impunându-se de obicei folosirea ritualului cultic al metropolei; controversele hristologice determină şi ele precizarea şi îmbogăţirea ritualului (imnul Unule Născut). 
  
3. Epoca obscură de la anul 610 la anul 850, epoca iconoclastă în care se menţine şi se consolidează ritualul liturgic al „marii Biserici din Constantinopol": apare Tipiconul constantinopolitan. 
  
4. Epoca studită de la anul 800 la anul 1204, epoca victoriei Ortodoxiei asupra iconoclasmului, a creşterii influenţei monastice în viaţa bisericească şi a reformei liturgice. În ceea ce priveşte cultul perioada a fost determi nată de sinteza studită: Ritualul monastic codificat prin Tipiconul studit înlocuieşte Tipiconul constantinopolitan. 
  
5. Epoca sintezei neo-savaitice, este epoca în care treptat şi definitiv a fost desăvârşită reforma studită: ritualul studit ajunge normativ şi se impune pretutindeni odată cu răspândirea isihasmului. 
  
În studiul de faţă nu ne propunem o descriere amănunţită a istoriei Sfintei Liturghii, ci doar a sublinia faptul că misterul liturgic a găsit diferite forme de expresie în viaţa cultică a Bisericii. Nucleul Liturghiei primare s-a păstrat, iar dezvoltarea ulterioară a cultului nu este decât îmbogăţirea şi actualizata variată a acestuia în forme adaptate fiecărei epoci istorice. Cultul ortodox este mediul de manifestare a Prezenţei sacramentale şi de atragere a creştinilor la comuniunea cu Dumnezeu şi cu semenii. În Ortodoxie, cultul este în mod principal mediul de trăire al lucrărilor Sfântului Duh de către credincioşi... în cultul Bisericii Răsăritului Dumnezeu a simţit ca fiind real prezent şi lucrând în mod diferit, potrivit cu trebuinţele fiecăruia, angajând un dialog viu, real şi conştient cu fiecare în parte.14 
  
b. în acest dialog viu, omul este atras nu doar prin cult, ci şi prin întreaga ambianţă eclesială. 
  
Locaşul bisericesc este „cerul pe pământ”, este centrul liturgic al creaţiei,15 este locul central unde se săvârşeşte şi de unde se răspândeşte peste întreaga creaţie puterea mântuitoare a lui Iisus Hristos prin. Sfântul Duh. Biserica, locaş sfinţit şi sfinţitor, nu este doar o „casă de rugăciune”, ci este „casa Domnului” în care omul se uneşte cu Dumnezeu în cadrele-vaste unice şi armonioase ale comunităţii eclesiale. Atotputernicul nu ascultă numai din cerul îndepărtat rugăciunile credincioşilor, ci Se oferă. pe Sine din iubire spre împărtăşire pentru a ne atrage prin comuniune cu Sine la starea Sa de jertfă în faţa Tatălui. Celebrarea Misterului liturgic, actualizarea continuă a prezenţei sacramentale a lui Hristos găseşte în locaşul bisericesc un ,,topos” privilegiat de manifestare: „Biserica este casă dumnezeiască, unde se săvârşeşte jertfa vie, tainică în cele dinlăuntru ale sfintelor, şi sfânta peşteră unde e mormântul şi masa de suflet hrănitoare şi de viaţă dătătoare ... este cerul pe pământ în care locuieşte Dumnezeul cel ceresc ... este Templul lui Dumnezeu, casă a rugăciunii, mireasă a lui Iisus Hristos”.16 
  
În sesizarea lucrării tainice a harului, în întâlnirea, în urcuşul spre Dumnezeu, omul este ajutat prin arhitectura locaşului bisericesc şi prin arta iconografică. „În Sfânta Sofia totul se ordonează în jurul unei axe centrale, încoronată de majestatea unei cupole şi exprimă frumuseţea într-un mod mai esoteric (mai lăuntric), venind dintr-o adâncime tainică şi dintr-o înălţime nelimitată, care coborând peste om îl umple de o pace transcendentă ... Prin liniile ei, cupola traduce mişcarea coborâtoare a iubirii dumnezeieşti; sfericitatea ei reuneşte pe toţi oamenii în Synaxa, în trupul lui Iisus Hristos. Sub cupolă noi ne simţim protejaţi, scăpaţi de angoasa pascaliană a spaţiilor infinite".17 Dumnezeu, Care ne priveşte şi ne îmbrăţişează din cupolă, este deasupra tuturor, dar le cuprinde pe toate şi se află între noi cu iubire personală: „Este aproape de toate, este prezent tainic pe Sfânta Masă, şi totuşi mai presus de toate. Este familiar şi infinit în taina Lui. Este taina care ne înconjoară şi ne susţine ... Nu-L bănuim că ar fi undeva, ci îi simţim îmbrăţişarea aici. Este Taina văzută şi simţită, e Taina care vedem cum ne susţine, nu o Taină bănuită. Este Taina iubită, nu Taina temută”.18  
  
Misterul nevăzutei prezenţe a lui Iisus Hristos luminează şi descoperă toate în biserică. Icoanele, cultul, arhitectura, toate alcătuiesc o unică teofanie: ele nu sunt chipuri de privit, ci forma de exprimare a prezenţei mântuitoare a Domnului celui răstignit şi înviat. În cadrul Sfintei Litur ghii întâlnirea tainică cu persoanele reprezentate în icoane este o pre gătire spre întâlnirea cu Iisus Hristos în Taina Sfintei Euharistii. Dacă Sfânta Liturghie este celebrare tainică a venirii Domnului nostru Iisus Hristos printre noi şi înaintare cu Iisus Hris tos, Care ne conduce prin faptele Sale mântuitoare, până la prefacerea, pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele Lui şi la împărtăşirea de ele, atunci El şi faptele Lui trebuie să domine spaţiul principal al locaşului biseri cesc: „Icoana conduce prin privirea ei cu credinţă de la vederea prin simţuri la contemplarea spirituală şi la întâlnirea tainică cu sfintele persoane şi cu faptele mântuitoare reprezentate în ea... Aceasta presupune că întâlnirea harică cu cel reprezentat nu este o simplă opinie subiectivă, ci bazată pe o prezenţă obiectivă a celui reprezentat în chip19 Icoana este un alt mod de prezenţă al lui Hristos în ambianţa eclesială, prezenţa arătată plenar în celebrarea Sfintei Liturghii. Iisus Hristos Domnul, prezent tainic, misterios printre noi, vrea ca faţa însăşi pe care a asumat-o să continue a fi cu noi prin icoană; deoarece vrea ca faţa Lui însăşi să ne vorbească despre prezenţa lui reală nevăzută.20 Icoanele intensifică întâlnirea credincioşilor cu Hristos şi pun în relief o semnificaţie lărgită a evenimentelor mântuitoare. Aceste câteva elemente „văzute” prezente în celebrarea liturgică au menirea de a reliefa dubla funcţie a misterului cultic: aceea de a descoperi prin intermediul vizibilului (prin simbol), invizibilul, dar şi aceea de a ascunde sub voalul sensibilului o Realitate vie, transcendentă, accesibilă doar prin credinţă. 
  
2. Modul lucrării tainice a harului în cult, modul actualizării prezenţei lui Iisus Hristos, modul împărtăşirii credincioşilor din Trupul şi Sângele lui Iisus Hristos, toate acestea reprezintă valenţele laturii „nevăzute"a misterului liturgic. Cum este prezent Iisus Hristos sacramental? Cum creşte prezenţa Sa pe tot parcursul Sfintei Liturghii? Cum se actualizează nesângeros jertfa de pe cruce? - toate acestea sunt taine, care ies din sfera raţionalului şi nu sunt accesibile înţelegerii umane decât prin credinţă. Iisus Hristos Domnul Domnul şi Răscumpărătorul nostru a dorit să ne dăruiască darurile Sale, harul Său, într-un mod accesibil nouă şi de aceea a instituit Sfintele Taine, şi El a lăsat astfel ca prezenţa Sa printre oameni, după Cincizecime, să fie vie, reală, personală, obiectivă prin „văzut” şi accesibilă prin credinţă, prezenţă atât de variată şi atât de adaptată necesităţilor sufletului uman.21 
  
Prezenţa lui Iisus Hristos nu începe în Sfânta Liturghie doar din clipa prefacerii pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele Lui. Din acest moment începe o prezenţă a Lui ca a Celui ce se uneşte cu noi după ce şi-a terminat lucrarea Sa mântuitoare şi se află de-a dreapta Tatălui, cu Trupul Său, deplin pnevmatizat, plin de putere dumnezeiască. Dar până la această unire El ne face oarecum contemporani cu Sine în drumul Său împlinit pe pământ, sau se face oarecum contemporan cu noi în acest drum străbătut de El. Această împreună călătorie cu noi are în ea o anumită tainică realitate.22 Aceasta este ideea cea mare a şcolii din Antiohia: Sfânta Liturghie este actualizare a prezenţei lui Hristos, dar „icoană", „chip", imagine a între gii iconomii a mântuirii: Nicolae Cabasila afirmă că rugăciunile, cântă rile, citirile pe de o parte ne sfinţesc prin puterea ce o au, prin mijlocirea harului, pe de altă parte ele ne sfinţesc „şi prin aceea că în ele noi ve dem cu închipuirea pe Hristos, lucrarea şi patimile Lui pentru noi... atât în cântări cât şi în citiri şi în întreg ritualul liturgic este simbolizată întreaga lucrare izbăvitoare a Mântuitorului”.23 
  
După ce Hristos a împlinit iconomia cea dumnezeiască a mântuirii noastre, toate actele Sale îndumnezeitoare sunt concentrate în Persoana Sa. Prin amintirea lor, prin invocarea Persoanei, ele devin într-un anumit mod prezente simbolic în întreg ritualul. Proscomidia este, deci, nu numai o pregătire a darurilor ce vor fi prefăcute în jertfa lui Iisus Hristos, ci şi o anumită pro-aducere sau pro-prezenţă a lui Iisus Hristos cel jertfit şi înviat.24 
  
Dacă simpla rugăciune către Iisus Hristos ne pune într-un fel în legătură cu El, cu atât mai mult actele Proscomidiei, numită „chip"şi „icoană"a lui Iisus Hristos. Astfel, Proscomidia, care se săvârşeşte de preot în 'afară de vederea comunităţii îl reprezintă în ,,icoană"pe Iisus Hristos înainte de ieşirea în lume, dar îl reprezintă şi pe Iisus Hristos Care îşi retrăieşte naşterea şi viaţa Sa retrasă în vederea actualizării între noi a Jertfei Sale. Actele trecutului Se concentrează în El, nu se pierd în timp, în Iisus Hristos cel etern este lucrător trecutul („iconizat"în ritual) prezentul (actualizat prin ritual) şi viitorul (prefigurat prin tipuri şi simboluri). În Sfânta Liturghie totul este prezent: în pregătirea Agneţului, ca şi chip al lui Iisus Hristos, Care se naşte şi se 'răstigneşte nu se arată numai viaţa necunoscută a Domnului dinainte de ieşirea la propovăduire, adică nu ne indică doar această perioadă, ci se arată şi caracterul actual al acestei perioade. Toată Sfânta Liturghie nu este numai o iconizare a faptelor mântuitoare ale lui Iisus Hristos din trecut, ci o prezenţă din ce în ce mai sporită, culminând în prefacere, a lui Iisus Hristos lucrător acum.25 
  
Preotul, Săvârşitorul văzut al Sfintei Liturghii, simţind această sporire a prezenţei lui Iisus Hristos se cutremură şi se proşterne înaintea lui Dumnezeu înainte de a săvârşi principalele acte liturgice. În acest gest avem expresia cea mai tranşantă a realismului liturgic: preotul arată că nu săvârşeşte numai un simbol gol de prezenţa lui Iisus Hristos, ci prin ceea ce va săvârşi, prezenţa prin lucrare a lui Iisus Hristos va fi şi mai accentuată.26 Proscomidia nu este doar o simplă pregătire a materiei de jertfă, ci o anticipare şi o pregătire a Jertfei de sine, având deci un „caracter sacrificial”. 
  
Alături de „Mielul lui Dumnezeu”, la Proscomidie este reprezentată prin miride întreaga Biserică, cea biruitoare din ceruri, Maica Domnului şi toţi sfinţii, şi cea luptătoare, de pe pământ a „celor vii, realizându-se astfel în cadrul Sf. Liturghii „comuniunea sfinţilor”. În triunghiul comuniunii: credincioşi - sfinţi – Iisus Hristos, sunt integraţi prin pomeniri şi cei adormiţi în Domnul. Prezenţa lui Iisus Hristos, care sporeşte gradual, realizează în acelaşi timp prin actele liturgice şi o actualizare a diferitelor lucrări mântuitoare. Proscomidia ne aminteşte atât de întrupare, ca premiză a răscumpărării, cât şi de Jertfa de pe Cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. La Proscomidie începe ceea ce numeşte Alexandrer Schmemann „lucrarea tainică a ofrandei”27,ofranda adusă de credincioşi ,sub forma darurilor de pâine şi vin care îi reprezintă şi pe ei, nu numai dragostea lor, este primită la Proscomidiar unde devine ofranda Bisericii. Iisus Hristos, Capul Bisericii, îşi asumă această ofrandă şi o prezintă .apoi Tatălui. Astfel, ofranda, pornind de la noi ajunge la Proscomidiar, apoi pe masa Sfântului Altar şi apoi spre Altarul cel mai presus de ceruri.28 
  
Într-un mod unic este prezent Iisus Hristos în Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, de la binecuvântare până la „Ieşirea mică”. Simbolic este indicată perioada Vechiului Testament în care a existat o cunoaştere vagă a Împărăţiei lui Dumnezeu. Numai proorocii şi patriarhii, Maica Domnului, dreptul Iosif, magii l-au recunoscut pe Fiul lui Dumnezeu; iar acum, actual prin actele liturgice se indică un progres în venirea împărăţiei lui Dumnezeu printre noi.29 Este un stadiu mai puţin avansat în urcuşul credincioşilor spre împărăţie. Prin intrarea mică, sau ieşirea lui Iisus Hristos la propovăduire se revarsă peste comunitatea liturgică mai accentuat Împărăţia, care după ce a licărit o clipă la început prim binecuvântarea mare, a rămas mai mult nădăjduită în vremea ecteniilor şi antifoanelor, rostite sau cântate înainte de ieşirea lui Iisus Hristos la propovăduire. Acum iese Isus Hristos în mod mai simţit, dar şi intră ca om prin slujire în altar, arătând mijlocirea continuă pe care o face în faţa Tatălui pentru oameni. Aceasta este o comemorare şi actualizare a începutului propovăduirii Mântuitorului, dar indică şi o ieşire continuă la învăţătura noastră.30 
  
Aşadar, Evanghelia reprezintă în mod mai accentuat şi pronunţat pe Iisus Hristos, pentru că ea este purtătoarea cuvintelor şi a faptelor Sale mântuitoare, pururea lucrătoare şi actuale; acolo unde se citeşte ea este văzut ca fiind de faţă însuşi Cel ce le-a rostit şi le săvârşeşte pururea. De aceea Nicolae Cabasila spune: ,,Prin Evanghelie se arată Însuşi Iisus Hristos vorbind credincioşilor”.31 Între Cuvântul Sfintei Evanghelii şi Taina prezenţei reale a Domnului nostru Iisus Hristos în Sfânta Euharistie este o interdependenţă: Cuvântul fundamentează Taina, pregăteşte venirea, împlinirea ei, iar Taina este întruparea Cuvântului, actualizarea lui. Cuvântul fără Taină ar rămâne o simplă învăţătură, o teorie neîmplinită, iar Taina fără Cuvânt ar fi o lucrare magică.32 Cuvântul lui Dumnezeu către noi este o sămânţă ce rodeşte. Oamenii sunt fiinţe cuvântătoare, făcute pentru a se deschide şi a se pătrunde reciproc: prin cuvântul Său Iisus Hristos pătrunde în noi şi ne configurează după chipul Său. Este o împărtăşire de Iisus Hristos, care ne deschide şi ne orientează spre desăvârşita împărtăşire euharistică. 
  
Prezenţa tainică, misterioasă a Domnului nostru Iisus Hristos sporeşte cu fiecare act, gest şi cuvânt al preotului; la ieşirea cu sfintele daruri, comunitatea priveşte uimită Taina cea Mare: pe Împăratul, Care se arată pentru noi, acoperit de smerenie, în Ierusalim, pentru a se jertfi şi înmormânta; iar în prezent, aşezându-Se pentru vederea duhovnicească, fiind Cel înviat, dar în stare de veşnică jertfă în faţa Tatălui. El păşeşte spre Golgota pătimirii şi spre un mormânt în care vrea sa atragă viaţa noastră veche (şi) spre permanenţa stării lui de jertfă.33 Toate actele principale ale Sfintei Liturghii sunt introduse şi urmate de ectenii, ca pregătiri pentru o manifestare tot mai accentuată a misterului cultic. Purtarea Sfintelor Daruri exprimă apropierea, momentul Jertfei: Darurile puse înainte „afierosite"cuprind ofranda noastră inclusă în ofranda Bisericii şi asumată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Creşte şi prin aceasta prezenţa lui Iisus Hristos între noi şi se înlătură distanţa dintre agneţul văzut şi Mielul junghiat în Trupul şi Sângele Domnului. 
  
Am ajuns acum la momentul culminant, al marei rugăciuni euharistice (de mulţumire). Abia acum, după acest urcuş, putem să aducem lui Dumnezeu prinosul recunoştinţei noastre, pentru faptul că „din nefiinţă la fiinţă ne-a adus” şi căzând noi, iarăşi ne-a ridicat (ne-a mântuit) şi mai ales pentru că „ne-a suit la cer şi ne-a dăruit împărăţia ce va să fie”. Ofranda noastră a ajuns în cer, Jertfa euharistică se săvârşeşte în cer. Noi suntem răpiţi împreună cu Iisus Hristos la cer. Duhul Sfânt este invocat apoi în cadrul epiclezei, să desăvârşească lucrarea sfinţitoare: să vină „peste noi şi peste darurile puse înainte”. Toată Liturghia este o invocare, o epicleză. Darurile încep drumul lor ascendent de la Proscomidie până la masa Altarului. Acum Duhul Sfânt va desăvârşi lucrarea, arătându-le a fi Preacuratul Trup şi Scumpul Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos. Epicleza - sfinţirea darurilor - este primirea lor de Tatăl. Tot ce se jertfeşte lui Dumnezeu se sfinţeşte. Epicleza este o venire prin Sfântul Duh al lui Iisus Hristos Cel pururea în stare de jertfă: Iisus Hristos Se arată El Însuşi obiectiv pe Sfânta Masă ca jertfit şi înviat. Aşa se arată Tatălui ca jertfă, dar se arată şi ochilor sufleteşti ai credinţei noastre. „Cel care se jertfeşte lui Dumnezeu - spune Sfântul Chiril al Alexandriei - este sfinţit şi adus lui Dumnezeu întru miros de bună mireasmă: victima devine a Lui, se umple de puterea Lui curăţitoare ... Dar noi nu putem deveni singuri astfel de jertfe şi astfel Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om fără de păcat şi în această calitate de jertfă, de predare în faţa Tatălui şi acum prin Sfântul Duh se uneşte cu noi ca şi noi să ne facem asemenea jertfe şi astfel să răspândească şi din noi buna mireasmă a Jertfei lui Iisus Hristos”.34 Se face acum mijlocirea de obşte, legată direct de cea făcută la Pros-comidie. Credincioşii pomeniţi nominal şi reprezentaţi prin fărâmiturile puse pe Sfântul Disc se vor bucura acum de sfinţenia care iradiază din Trupul lui Iisus Hristos şi se vor uni cu Sfântul Sânge când toate părticelele vor fi puse în Sfântul Potir. Se exprimă prin aceasta comuniunea cu Iisus Hristos a tuturor celor pentru care se roagă Sfânta Biserică. Comuniunea deplină cu Iisus Hristos se realizează însă prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Acum se împlineşte scopul Sfintei Liturghii: sfinţirea darurilor, în vederea sfinţirii credincioşilor. Prin împărtăşire, un Eu spiritual dumnezeiesc se întâlneşte cu alt eu, omenesc, se unesc două euri care rămân totuşi distincte: aceasta este Taina dragostei dumnezeieşti.35 
  
Coborârea lui Iisus Hristos la noi, în cadrul Sfintei Liturghii, are drept scop ridicarea noastră împreună cu El la cer, chemarea noastră de a gusta din bunătăţile pe care le vom primi plenar, în Împărăţia cerurilor. Taina cea mare a Sfintei Liturghii nu este doar modul prezenţei reale a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, sau al prefacerii elementelor, ci extinderea în credincioşi cât şi conştientizarea acestei prezenţe reale. Este tainică prezenţa Domnului nostru Iisus Hristos sub chipul pâinii şi a vinului, este tainică prezenţa lui Iisus Hristos, ca răstignit şi înviat în acelaşi timp şi este plină de mister şi atragerea noastră în această stare de jertfă. Cum Hristos Domnul, cel înviat şi înălţat la cer, se află acum pururea în stare de jertfă în faţa Tatălui pentru noi? Mântuitorul Iisus Hristos ca om se absoarbe într-un mod cu totul desăvârşit în faţa Tatălui, ca necontenit, să fie. mărit ca Dumnezeu Iisus Hristos a luat asupra Sa în mod desăvârşit acest destin uman, vrând ca om să-1 mărească necontenit pe Dumnezeu, să trăiască prin şi pentru Dumnezeu într-o predare totală a Sa ca om Tatălui: aceasta este moartea tainică.36 
  
Omul poate muri de această moarte tainică ce îl îmbogăţeşte numai dacă se împărtăşeşte de această moarte tainică a lui Iisus Hristos. Sfânta Liturghie este Jertfă şi Taină pentru că înfăţişează acest mister de nepătruns al morţii necontenite a lui Iisus Hristos, nedespărţită însă de învierea Lui. Iisus Hristos aşa se primeşte de credincioşi în Sfânta Euharistie spre a fi trăit; în Jertfa lui neîncetată, ca răstignit şi înviat în acelaşi timp, imprimându-ne şi pe noi de această stare de jertfă şi înfăţişându-ne împreună cu Sine Tatălui ca jertfe vii bine mirositoare.37 Trupul Domnului nostru Iisus Hristos a devenit prin moarte, înviere şi înălţare plin de viaţă dumnezeiască, o membrană străvezie şi comunicantă prin care se transmite viaţa Lui spirituală: Trupul Domnului, cel viu, cel plin de simţiri curate şi de viaţă dumnezeiască, în care sunt reflectate simţirile şi viaţa sufletului Lui şi prin aceasta viaţa dumnezeiască imprimată în sufletul celor care se împărtăşesc de El, curăţia şi viaţa dumnezeiască din sufletul Domnului Iisus Hristos. „Deci, unindu-ne prin Sfânta Împărtăşanie toţi cu Iisus Hristos pentru a ne dărui cu El Tatălui, ne unim toţi nu numai cu Iisus Hristos, dar şi cu Tatăl şi cu Duhul, ne unim şi între noi la Cina împărăţiei: aceasta este împărăţia Sfintei Treimi, intimitatea maximă între Dumnezeu şi om”.38 „Credinciosul este chemat la nuntă ... evenimentele mântuirii nu mai sunt trecute şi închise, ci prezente şi lucrătoare ... ne învăluie, ne mântuiesc. Cina cea de Taină nu s-a terminat, n-a trecut suflarea Cincizecimii. Ospăţul unirii Fiului de împărat continuă în Biserică, toţi membrii ei fiind mirese şi nuntaşi. Mereu are loc căsătoria cea plină de iubire între Fiul Împăratului şi noi, mereu participăm la ospăţul acestei nunţi, înaintăm spre unirea tainică a Împărăţiei viitoare. Trăim sub zorile eshatologiei, pregătindu-ne pentru întâlnirea cu Soarele atotstrălucitor al zilei nesfârşite.”39 Investigarea făcută în jurul valenţelor misterului cultic, desfăşurat plenar în Sfânta Liturghie se doreşte a sublinia faptul că în celebrarea euharistică avem tainica întâlnire reală cu Iisus Hristos, sau atragerea noastră cu voia în actul morţii şi învierii Sale, care este o continuare a morţii şi învierii Sale istorice. Actele externe: ritualul, arhitectura, iconografia reprezintă văzut, prin simbol, actele prin care am fost mântuiţi: moartea, învierea, înălţarea, dar tainicul vine undeva de dincolo de ele printr-o umplere a lor de putere dumnezeiască: „Misterul lui Iisus Hristos care s-a săvârşit istoric şi substanţial cu Domnul se săvârşeşte cu noi în forme figurate, simbolice, care însă nu sunt chipuri pur externe, ci sunt umplute de realitatea vieţii celei noi mijlocită nouă de Iisus Hristos. Aceasta participare sui generis la viaţa lui Iisus Hristos, care pe de o parte este simbolică, iar pe de alta este reală, o numesc cei vechi tainică sau mistică şi este dată mereu credincioşilor prin celebrarea misterului cultic.''40  
  
Enunţând, în cele din urmă, câteva concluzii, vom afirma şi sublinia că viaţa în Iisus Hristos o dobândim prin Sfintele Taine, care îşi au baza în Taina originară sau Taina Tainelor care este Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos; dar recunoaştem cu toţii, că cea mai plină de mister dintre toate Tainele este Dumnezeu – Omul, Iisus Hristos şi după El este Euharistia şi Biserica. Prin Botez, Mirungere şi Euharistie ne încorporează în Sine în Trupul Său tainic – Biserica, ne ridică la comuniunea cu Sine aşezându-ne în intimitatea Sa, dăruindu-ne infinita şi nemărginita Sa bogăţie duhovnicească prin care putem să creştem neîncetat „până la măsura bărbatului desăvârşit, a vârstei deplinătăţii lui Iisus Hristos” (Efeseni 4, 13). 
  
În fiecare Taină, Iisus Hristos ni se dăruieşte cu o lucrare a Sa, în Sfânta Euharistie, însă, ni se dăruieşte cu Însuşi Trupul şi Sângele Său, deplin penetrate de Dhul Lui şi prin care ne spiritualizează şi pe noi, având acordul voinţei noastre libere. Euharistia este Taina care – L extinde pe Iisus Hristos în noi, sau prin care suntem noi asimilaţi la umanitatea Sa preamărită prin Înviere şi Înălţare. Această extindere a lui Iisus Hristoos în noi constituie Biserica – o comunitate de persoane unite între ele prin acelaşi Trup şi Sânge al lui Iisus Hristos, pline de Duhul Sfânt. Biserica care este astfel constituită ca o comunitate concretă, vizibilă, a oamenilor cu Dumnezeu prin Iisus Hristos în Duhul Sfânt, are la rândul ei puterea sacramentală de a-L extinde mai departe pe Iisus Hristos în alţi oameni, prin organele alese şi sfinţite de Iisus Hristos Însuşi în ea şi pentru ea, prin Duhul Lui cel Sfânt, adăugând Trupului Său noi mădulare. De asemenea, puterea sacramentală, sfinţită şi sfinţitoare a Bisericii izvorăşte tot prin puterea lui Iisus Hristos Cel sălăşluit în ea prin Duhul Sfânt. Euharistia şi Biserica sunt două realităţi nedespărţite, într-o continuă şi indisolubilă legătură, una implicând-o pe cealaltă, una fiind condiţie a celeilalte, iar în amândouă este prezent Acelaşi Iisus Hristos prin Trupul Lui, deplin pnevmatizat, atrăgând toate mădularele şi membrele Sale spre înălţimea la care se află El. 
  
Aşadar, importanţa şi semnificaţia Euharistiei sunt fundamentale şi maxime pentru viaţa omului, pentru viaţa lumii, căci ea este unirea cea mai înaltă care se poate realiza între om şi Domnul nostru Iisus Hristos, cu Dumnezeu, în Împărăţia Sa. Dumnezeiasca Împărtăşanie din cadrul Sfintei Liturghii care se săvârşeşte în Biserică pentru credincioşi, ne uneşte cu Iisus Hristos şi pe noi unii cu alţii, deoarece toţi credem în Unicul Iisus Hristos – Care este ieri, azi şi în veci Acelaşi şi prin Care ne împărtăşim cu aceleaşi Sfinte Taine. Ea este Taină a Bisericii şi a unităţii Bisericii fiindcă în ea se pecetluieşte unitatea de credinţă încununând Liturghia Cuvântului. Ea susţine creşterea permanentă a creştinilor în Hristos, în Trupul Său tainic – Biserica – în comuniunea iubirii cu Iisus Hristos şi între ei, Euharistia fiind prin aceasta un sacrament al împăcării, al iubirii şi a unităţii profunde a oamenilor în Iisus Hristos, a mântuirii în El şi prin El, aşa după cum am mai spus în acest studiu. Unitatea creştină trebuie să se răsfrângă asupra lumii întregi, pentru ca să se pregătească în acest chip unitatea eshatologică pe care Sfânta Împărtăşanie o prefigurează, Împărăţia lui Dumnezeu cea veşnică pe care o pregustăm încă din viaţa această terestră şi care nu este o comuniune umană, ci o unitate în Dumnezeu, în plenitudinea adevărului şi în bucuria Împărăţiei - această concepţie ar trebui să asigure ecumenicitatea sau gîndirea şi mişcarea ecumenică Bisericii cea una după cum şi Iisus Hristos – Adevăratul Dumnezeu – doar Unul este!.... 
  
Încheiem cu constatarea că Euharistia actualizează într-un dinamism convergent, spre plenitudinea existenţei, marile potenţialităţi umane care semnifică şi simbolizează ceea ce trebuie să devină lumea adică o dăruire şi un imn de laudă adus, neîncetat, Creatorului; o comuniune universală în Trupul lui Iisus Hristos, o împărăţie a dreptăţii, a iubirii şi a păcii în Duhul Sfânt, pentru unitatea şi mântuirea tuturor în Hristos Domnul şi prin Hristos, ajungând, astfel, la desăvârşirea noastră cu ajutorul Sfintei Euharistii căreia îi descoperim, în acest fel, valoarea ei duhovnicească de nepreţuit.  
  
Note Bibliografice: 
  
1 Rene Bomert, Les commentaires byzantins de la divine Liturgic du Vll-e siecle, Paris 1966, p. 36. 
  
2 Paul Evdokimov, La priere de l'Eglise d'Orient, Paris 1975, p. 15. 
  
3 Pere Serge Bulgakov, L'Orthodoxie, L'age d'homme, Lausanne, 1980, p. 116. 
  
4 Bogăţia inexprimabilă de sensuri a acestei noţiuni vine din raportarea ei la întreaga iconomie a mântuirii. Taina cea din veac ascunsă, misterul cel mare al unirii omului cu Dumnezeu devine văzut şi se realizează prin Iisus Hristos. Dar chiar văzut, cunoscut, Misterul rămâne în parte ascuns, necircumscris, accesibil doar celor iniţiaţi, prin credinţă. Despre sensurile acestui termen în Sf. Scriptură şi în tradiţia patristică a se vedea la: Aime Solignac, Mystere, în „Dictionnaire de Spiritualite'' t. 70-71, Paris 1980, col 1861-1874. O introducere, o mystagogie (o iniţiere) în înţelegerea misterului, aşa cum a fost ea surprinsă în teologia patristică încearcă Rene Bornert în op. cit. p. 47-81. 
  
5 Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, Bucureşti, 1978, p. 21 
  
6 Ibidem, vol. 2, p. 274. 
  
7 Odo Casel, Das christliche Kultmysterium, Regensburg, 1935, Pustel Verlag, p. 29-30. 
  
8 A se vedea la Pr. Prof. Univ. Dr. Petre Vintilescu, Misterul liturgic, Bucureşti, 1929. 
  
9 Robert F. Taft, The byzantine rite - a short history, Collegeville, Minnesota, 1992, p. 18. 
  
10 Die Byzantinische Liturgie - von Werden ihrer Symbolgestalt, Freiburg im Breisgau, 1964, p. 35. 
  
11 S.H. Cross, O.P. Sherbowitz-Weltzor, The Russian Primary Chronicle. Laurentian Text, Cambridge 1953, p. 110-111. 
  
12 Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Stăniloae, Caracterul permanent şi mobil al Tradiţiei, în revista Studii Teologice (XXV), nr. 3-4, p. 156. 
  
13 R. Taft, The byzantine rite..., p. 18-21; a se vedea, de asemenea, referi tor la această temă: Miguel Arranz, Les grandes etapes de la Liturgie Byzantine: Palestine-Byzance-Russie. Essai d'operae historique în Liturgie de l'eglise parti culiere, liturgie de l'eglise universelle, BELS, 7, Roma 1976. p. 43-72; J. Betz, Die Eucharisie in der Zeit der griechischen Vater, Freiburg 1955, p. 28-105. 
  
14 Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Stăniloae, Cultul Bisericii Ortodoxe, mediu al lucrărilor Sfân tului Duh asupra credincioşilor, în revista „Ortodoxia"(XXXIII), 1281, nr. 1, p. 6-7. 
  
15 Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate şi comuniune în Liturghia Ortodoxă, Craiova, 1986, p. 27. 
  
16 Sfântul Gherman al Constantinopolului, Theoria mistica PG 98, 385, la Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate..., p. 35 
  
17Paul Evdokimov, L'art de l'icone, Paris, 1970, p. 125. 
  
18 Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate..., p. 40. 
  
19 H. I. Schultz, op. cit., p. 96. 
  
20 Olivier Clement, Le visage interieur, Paris, 1978, p. 46 
  
21 Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Stăniloae în Spiritualitate, ... p. 81-106 distinge mai multe mo duri de prezenţă a lui Iisus Hristos în cult: 
  
a) în Jertfa Euharistieă. 
  
b) în celelalte Taine. 
  
c) în ierurgii şi alte slujbe bisericeşti (Laude) în rugăciunile şi binecuvântările preotului. 
  
d) în cuvântul Sfintei Scripturi citit în Biserica. 
  
e)în cuvântul de propovăduire al preotului. 
  
f) în rugăciunile rostite şi cântate de credincioşi în cadrul cultului. 
  
A se vedea, de asemenea, la Pr. Prof. Univ. Dr. Petre Vintilescu „Sfânta împărtăşanie în spiritualitatea creştină; Deasa sau rara împărtăşanie? în revista Studii Teologice (V), 1993, nr. 5-6, p. 385-386 şi la Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Ică, Modurile prezenţei personale a lui Iisus Hristos şi a împărtăşirii de El în Sfânta Liturghie şi spiritualitatea ortodoxă în volumul omagial închinat Părintelui Prof. Dumitru Stăniloae: Persoană şi comuniune. Sibiu, 1993. 
  
22 Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate..., p. 111. 
  
23 Nicolae Cabasila, Tâlcuirea Sfintei Liturghii, trad. rom. de Pr. Prof. Univ. Dr. Ene Branişte, Bucureşti, 1989, p. 28. Un excelent comentar al acestei lucrări se găseşte tot la Pr. Prof. Univ. Dr. Ene Branişte, Explicarea Sfintei Liturghii după Nicolae Cabasila, Bucureşti; 1943. H.I. Schultz vorbind despre caracterul acesta iconic (Bildcharakter) al Sf. Liturghii arată că: „Theoria (contemplarea) descoperă în Liturghie opera de mântuire sub reprezentare sacramentală, dar această operă îndumnezeitoare real, ontologic, obiectiv dar şi subiectiv prin contemplare vizuală, afectivă şi intelectuală”, op. cit..p. 38-39. 
  
24 Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate..., p. 112. 
  
25 Ibidem, p.113 
  
26 Pr. Prof. Univ. Dr. Petre Vintilescu, Liturghierul explicat, Bucureşti, 1972, p. 30. 
  
27 Pr. Prof. Univ. Dr. Alexandre Schmemann, Euharistia, Taina împărăţiei, trad. rom. de Pr. Prof. Boris Răduleanu, Bucureşti, 1993, p. 105-137. 
  
28 Ibidem, p. 106. 
  
29 Pr. Prof. Univ. Dr. Petre Vintilescu, op. cit, p. 170. 
  
30 Ibidem, p.171 
  
31 Nicolae Cabasila, Tâlcuirea ... , p. 61 
  
32 Alexander Schmemann, Euharistia ..., p. 72 
  
33 Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate ..., p. 229 
  
34 Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Stăniloae, „Fiinţa Tainelor în cele trei confesiuni", în revista Ortodoxia, nr. 1, 1956, p. 19. 
  
35 Ibidem, p.359 
  
36 Odo Casel, Das christliche Kultmysterium, Regensburg, 1935, p. 34.  
  
37 Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Stăniloae, „Dumnezeiasca Euharistie în cele trei confesiuni", în revista „Ortodoxia"(V), 1953, nr. 1, p. 95 
  
38 Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate..., p. 375. 
  
39 Arhim. Vasile Gondigakis, Eisodikon Sfântul Munte, 1974, p. 124-136, la Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate..., p. 357. 
  
40 Odo Casel, Das chistliche Kultmysterium, p. 33 
  
Drd. Stelian Gomboş 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Despre Misterul Liturgic si Sfanta Euharistie... / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 206, Anul I, 25 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!