Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   


Autor: Vavila Popovici         Publicat în: Ediţia nr. 471 din 15 aprilie 2012        Toate Articolele Autorului

Despre intelectuali
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Comunismul a creat acel odios sistem al securităţii în anul 1948, principalul instrument al represiunii împotriva poporului român. Modalităţile prin care s-a exercitat teroarea au fost multiple: arestări, anchete, torturi, condamnări, continuând cu teroarea psihologică - organizarea unei formidabile reţele de informatori, colaboratori, punerea la punct a unui diabolic sistem de diversiune şi dezinformare a maselor, ameninţări, şantaj şi încheind cu presiunile făcute asupra întregului aparat de stat, economic şi administrativ. Au fost întemniţaţi, ucişi în închisori şi lagăre de muncă sute de mii de deţinuţi politici, oameni de toate vârstele şi de toate categoriile sociale şi profesionale, printre care foarte mulţi intelectuali, aşa-zisa „cremă a intelectualităţii româneşti”. 
  
Au avut loc persecuţii religioase, manifestate prin lichidarea fizică sau aruncarea în temniţă a preoţilor şi credincioşilor, interzicerea unor culte, închiderea sau dărâmarea lăcaşurilor de cult, precum şi propaganda ateistă, presiuni asupra clerului, infiltrarea în rândurile membrilor cultelor a unor agenţi ai Securităţii. 
  
Gheorghe Gheorghiu-Dej în 1959 exprima atitudinea regimului comunist faţă de intelectuali: „Trebuie să luăm intelectualitatea s-o educăm, s-o ajutăm să-şi revizuiască cunoştinţele, poziţiile, s-o transformăm cu încetul, cu răbdare. Iar cei care nu dovedesc ataşament faţă de noua societate, să fie aspru pedepsiţi.” „Cine sunt cu manifestări duşmănoase trebuie aduşi pe ring, boxaţi bine, făcuţi knock out şi eliminaţi”. 
  
Nicolae Ceauşescu nu uita să sublinieze în repetatele sale discursuri, că intelectualii, studenţii, funcţionarii erau „pături ce trăiesc din munca celorlalţi".  
  
Revoluţia Română din 1989 a constat dintr-o serie de proteste, lupte de stradă şi demonstraţii care au dus la sfârşitul regimului comunist din ţara noastră şi la căderea lui Nicolae Ceauşescu. România a fost singura ţară din blocul estic care a trecut la democraţie printr-o revoluţie violentă, în care conducătorii comunişti au fost executaţi. Tinerii din toate oraşele ţării au ieşit pe atunci în stradă şi au strigat „Libertate!”. Au fost mii de răniţi şi morţi. După revoluţie, tinerii rămaşi în viaţă păstrau speranţa în sufletele lor. Abia ieşiţi din matca universităţilor, îşi căutau un drum drept, dar care era greu de găsit. În 1990 şi 1991 au fost şase mineriade, cea din 13-15 iunie 1990 din Bucureşti fiind cea mai sângeroasă şi mai brutală, când forţele de ordine, susţinute de mineri, au intervenit folosind violenţa împotriva protestatarilor din Piaţa Universităţii şi a populaţiei civile. În acele zile ale mineriadelor, cei care li se păreau minerilor a fi intelectuali (după fizic sau îmbrăcăminte), au fost bătuţi în plină stradă, unii ameninţaţi chiar cu moartea. Mineriadele au făcut ca tinerii să-şi vadă umbrit viitorul şi pe mulţi, aceste mineriade i-au „alungat” din ţară. Încă o dată, prin plecarea tinerilor, ţara a pierdut din forţele sale şi s-a făcut loc parveniţilor de tot felul să acceadă la putere şi să ocupe funcţii în conducerea instituţiilor. Puţinii intelectuali rămaşi au început să se lovească între ei, instigaţi de forţe „malefice”. Şi la această dată ne găsim în aceeaşi situaţie, intelectualii sunt centrifugaţi spre marginea societăţii şi provocaţi a se „duela” între ei; televiziunile aduc, de cele mai multe ori, în prim plan, oameni care nu fac cinste ţării – pseudo - intelectuali -, aceştia manifestând o atitudine nonşalantă, lipsă de bun simţ şi decenţă, folosind un vocabular vulgar, în numele libertăţii de exprimare. În spaţiul politic s-a întronat ura şi răzbunarea, mai nou otevizarea tulbură minţile poporului cu promisiuni mincinoase, provocând degringoladă, ameninţând ordinea pentru care mai luptă unii politicieni bine intenţionaţi.  
  
Faptic, în spitale medicii sunt bătuţi de către pacienţi, în şcoli profesorii sunt bătuţi de elevi, în biserici se intră cu ranga, despre preoţi, biserică şi credinţă se scriu articole defăimătoare; unii intelectuali sunt criticaţi, „scuipaţi”, din nou auzindu-se neroada lozincă de după revoluţie: „Noi muncim, un gândim!”, lozincă preluată din comunism şi fluturată în timpul mineriadelor! Cum adică? Orice muncă include o gândire; nu poţi executa o muncă fără să gândeşti, fără să-ţi foloseşti mintea. Doar nu suntem nici roboţi şi nici slugi ai instinctelor! Şi, de asemenea, orice om care gândeşte, poate trece la acţiune, la materializarea gândirii sale. Deci, orice om normal gândeşte şi munceşte. Cu cât se gândeşte mai mult la ceva, cu atât mai puternică este emoţia şi creşte probabilitatea ca gândul să se materializeze. Este valabil pentru orice îndeletnicire, fie a unei persoane cu studii superioare de specialitate, fie a unui muncitor specializat. Apoi, fără a ne pune gândirea la contribuţie, cum vom reuşi să ţinem pasul concurenţei de la nivel european şi internaţional în toate domeniile? Cine va executa activităţi de inovare şi în ce mod? Intelectualii, prin chiar definiţia termenului, sunt cei interesaţi de tot ce se poate adăuga cunoaşterii lor, abordează problemele totdeauna din perspective noi. În Dicţionarul explicativ al limbii române intelectualul este definit ca „Persoană care posedă o pregătire de specialitate temeinică şi lucrează în domeniul artei, al ştiinţei, tehnicii etc.”. 
  
Constantin Noica demonstrează în „Jurnalul de idei”, că „a gândi înseamnă a spune că asta nu e asta, iar actul de a spune că asta nu e asta - argumentat desigur - spre deosebire de animal pentru care asta e asta, dă gândirea şi astfel începutul logicului”. Filozoful Nae Ionescu în „Cursuri de Metafizică” explică cuvântul „gândit”: atunci când cineva gândeşte un lucru înseamnă că are un conţinut de conştiinţă; dar a gândi un lucru, nu înseamnă că el este şi cunoscut: „Eu pot să gândesc un lucru fără să-l cunosc. A cunoaşte un lucru înseamnă ceva mai mult, înseamnă întâi de a-l deosebi de tot ceea ce este altfel decât el, dar în acelaşi timp înseamnă a-l analiza şi în ceea ce este el ca atare. Trebuie să-i aplic cele două operaţiuni fundamentale carteziene: claritatea şi distincţia.” Ca o concluzie, nu trebuie făcută confuzia între a gândi şi a cunoaşte, dar pentru ca ceva să fie cunoscut, trebuie mai întâi gândit. 
  
Prostimea, mahalagii (fiindcă, Doamne, societatea este pestriţă!), ies în faţă şi ponegresc şi defăimează personalităţile culturale ale ţării, tot în numele aşa zisei democraţii. Oare se poate progresa în acest fel? Se pare că se repetă greşeala din comunism, se încearcă distrugerea intelectualităţii româneşti! Şi pe atunci ca şi acum, intelectualii, au fost şi sunt consideraţi „duşmani ai poporului”. Vrem să ne întoarcem în vremurile „de tristă amintire” şi să înlocuim din nou oamenii de valoare cu pregătire şi nivel ridicat de conştiinţă, cu oameni fără pregătire specială şi cultură? Eu una cred, (sigur că părerea mea prea puţin contează, vorba aceea: înainte nu puteai spune adevărul, acum îl poţi spune, dar nu interesează pe nimeni!), că oamenii de valoare ar trebui căutaţi, găsiţi şi respectaţi. Lor trebuie să li se acorde încrederea maximă, fiindcă nu degeaba au învăţat ani de zile în şcoli (cei care au făcut-o din dragoste!), nu degeaba au muncit cu profesionalism şi dăruire în viaţă, nu degeaba au iubit oamenii cu care au venit în contact, nu degeaba au încercat să aducă picul de umanism printre oameni vindecându-i de boli şi scăpându-i de moarte, instruindu-le copiii în şcoli, scoţând frumosul în evidenţă prin diferite forme ale meseriilor, artei sau ale scrisului. De la cine să cerem mai mult decât de la aceşti oameni instruiţi, dăruiţi umanităţii nu pentru a-şi realiza un trai material excelent, ci pentru a excela în trăiri sufleteşti? Sunt convinsă că atâta timp cât vor exista astfel de oameni cu dăruire, responsabili pentru ceea ce se întâmplă în ţară - pentru că eşti cu atât mai responsabil cu cât înţelegi mai mult - se va putea realiza progresul. 
  
Un teolog, doctor în ştiinţe, semna un articol despre intelectuali şi fără a da o denumire termenului de intelectual, arăta ce înţelege el prin denumirea de intelectual, începând să-i critice: „La ce sunt buni intelectualii? Evident că la nimic ... bun. Într-o societate pe care nu o pot influenţa negativ (unicul lucru pe care s-ar pricepe să-l facă), intelectualii sunt nişte inutilităţi costisitoare. De când s-a auto-inventat specia lor, nu au făcut mai nimic util pentru societate”. Frumos dar oferit intelectualilor din partea unui intelectual, dacă e vorba să-l definim după studii şi diplome, nu? Într-adevăr, nu întotdeauna diplomele certifică intelectualul! 
  
Rodica Zafiu, profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din Bucureşti, într-un articol mai vechi, vorbind despre intelectualitate, dădea exemple de definiţii ale intelectualului, din care am reţinut: În Dicţionarul Enciclopedic „Cartea românească” din 1931, I.A. Candrea defineşte intelectualul ca „persoană care şi-a cultivat mintea şi se serveşte numai de inteligenţă spre a judeca lucrurile”; dicţionarele franţuzeşti definesc intelectualul ca „individ care se apleacă asupra activităţilor intelectuale, spirituale, indiferent de nivelul de pregătire instituţională, în practică văzându-se ca fiind o persoană implicată în viaţa culturală şi politică”; dicţionarele din engleză definesc intelectualul ca „o persoană cu un intelect dezvoltat”. Mai precizează că în perioada comunistă definiţiile au fost înlocuite cu un sens marxist „în variantă pur administrativă intelectualitatea fiind o pătură socială iar intelectualul o persoană care a urmat studii superioare”. Adevărat, noi ştim cum se obţineau diplomele de studii superioare în perioada comunistă şi cea post-comunistă, când un absolvent de facultate nu ştia uneori să facă o cerere, nu ştia să scrie, sau să se exprime corect româneşte. Aceasta nu era şi nici nu poate fi cu adevărat o intelectualitate, ci „un produs pe bandă rulantă”, cum bine spunea cineva.  
  
Scriitoarea Lucia McNeff, într-un articol „Despre luciditate şi intelectualitate” precizează că a fi intelectual nu are nimic comun cu a avea o diplomă, o profesiune sau o specialitate, ci înseamnă, în primul rând, capacitatea unui individ de a fi lucid în ceea ce priveşte esenţialul, a ceea ce se întâmplă în jurul său, de a fi liber în gândurile, ideile, valorile, actele sale. „Nu foamea şi frigul ne va ucide, şi nici frica sau laşitatea, ci prostia ... ” mai spune dumneaei. Şi Einstein era sigur de infinitatea prostiei omeneşti: „Două lucruri sunt infinite: universul şi prostia, dar despre univers nu sunt aşa de sigur.” 
  
În 2009 s-a mai auzit un glas spunând despre intelectuali: „Ştiu că termenii trebuie să includă cultură, ştiinţă de carte, rafinament, generozitate, nobleţe înnăscută, umanism, umor, respect pentru valoare. Când te gândeşti la oameni cu astfel de calităţi, ţi se pare şi mai monstruoasă ura lumii româneşti împotriva intelectualilor şi... filozofilor, o ură cu atât mai accentuată cu cât aceştia sunt din ce în ce mai puţini”. O definiţie frumoasă şi un adevăr trist! 
  
Adevăratul intelectual trebuie să fie un om echilibrat, tolerant, lipsit de orgoliu, cu principii clare şi bine definite, în baza cărora acţionează, conştient fiind de răspunderea pe care o are pentru viitorul ţării. Unii sunt de părere că despre un om nu se poate spune că este intelectual în timpul vieţii lui, ci doar când şi-a asumat datoria şi misiunea de intelectual până la capăt, deoarece timpurile în derularea lor au arătat, spre regretul nostru, că unii intelectuali au avut pe parcursul vremurilor atitudini neaşteptate, care au mers de la acomodarea „călduţă”, până la pactizarea totală cu regimuri totalitare, atitudini care nu pot fi scuzate. O minte sclipitoare, spunea că în viaţă trebuie să ştii când poţi să faci faţă unor situaţii şi când este mai bine să nu te implici. De aici se poate deduce motivaţia tăcerii altor intelectuali, în anumite perioade, în care lipsa aplombului, a implicării a însemnat prudenţă, pe care unii au numit-o, pe nedrept poate, laşitate; prudenţă care însemna adevăratul curaj, pentru Euripide, marele dramaturg al Atenei.  
  
În prezent, societatea trebuie să le dea tinerilor intelectuali cecuri în alb, fiindcă nu cred că avem timp să aşteptăm o viaţă! Numai intelectualii tineri, beneficiari ai calităţilor mai sus enumerate, cu energia şi dragostea lor de ţară, şi ţinând cont de înţelepciunea oamenilor mai în vârstă, pot salva România.  
  
Şi nu orice fel de intelectual, ci intelectualul creştin care este prin excelenţă un om pentru alţii, intelectul său fiind un dar dumnezeiesc, o binecuvântare divină a celui îndrăgostit de cunoaştere, având menirea de a fi un „sacerdotum creationis” pentru realizarea armoniei în jurul său.  
  
Nichifor Crainic (1889-1972), gânditor creştin-ortodox, tânăr teolog fiind, simţise că secolul XX se îndepărta de Evanghelie, că aşa-zişii „oameni de cultură” nu mai voiau să audă de „viaţă intelectuală bisericească”. În 1913, Crainic afirma că un intelectual creştin „nu trebuie să scape niciodată prilejul de a pune faţă în faţă lucrurile cele vechi ale credinţei cu cele noi ale civilizaţiei, de a privi prin prisma religiunii toată complexitatea acestei civilizaţii şi de a scoate în relief cuvântul Evangheliei, clarificând astfel spiritele şi introducând în viaţa modernă curentul viu şi înviorător al credinţei şi moralei”.  
  
Dumitru Stăniloae (1903-1993) observase şi el că intelectualitatea română s-a îndepărtat de credinţa poporului: „Trebuie să sfârşim cu aceasta, trebuie să avem o altă intelectualitate. Trebuie să ne apropiem de spiritualitatea neamului nostru”.  
  
Ne aflăm într-o perioadă grea pentru ţară şi rolul, în primul rând al intelectualilor, este să-şi concentreze toate forţele pentru ieşirea cu bine din această perioadă, să se angajeze în politică, să dea dovadă de demnitate, de viziune clară, fiindcă aşa cum spunea, după câte îmi amintesc, Jean-Jacques Rousseau, destinul fiecărui om înseamnă politică. Extrapolând, putem spune că destinul fiecărui popor înseamnă politică ... bună sau greşită! 
  
Vavila Popovici – Raleigh, North Carolina 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Despre intelectuali / Vavila Popovici : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 471, Anul II, 15 aprilie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Vavila Popovici : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vavila Popovici
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!