Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   


Autor: Vavila Popovici         Publicat în: Ediţia nr. 123 din 03 mai 2011        Toate Articolele Autorului

DESPRE ÎNŞELĂCIUNE, FURĂCIUNE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Nu apuca pe calea celor fără de lege şi nu păşi pe drumul celor răi! Ocoleşte-o şi nu merge pe ea, treci pe alături şi du-te mai departe; căci ei nu dorm până nu făptuiesc rău şi nu-i mai prinde somnul până nu fac pe cineva să cadă. Căci ei se hrănesc din pâine agonisită prin fărădelege şi beau vin dobândit prin asuprire.” (Pilde, cap. 4,14-17) 
  
Orice fiinţă prin mişcare emite şi absoarbe energie, generând în acest mod un câmp magnetic care atrage sau respinge ceea ce se află în apropierea sa. Când se cristalizează un gând, el se manifestă prin reacţii emoţionale: senzaţie, sentiment, dorinţă şi se exprimă în comportamentul nostru. Atragem în acest mod întâmplări, atragem persoane. Românul are proverbul: „Cine se aseamănă se adună” şi aceasta deoarece simţurile noastre lucrează ca nişte magneţi: atragem spre noi ceea ce dorim, ceea ce ne place şi este spre binele nostru, şi respingem ceea ce nu dorim, ceea ce nu ne place, ceea ce ar dăuna fiinţei noastre. Aşa se produce în mod normal, într-o lume instruită, educată în spiritul moralităţii, în care conectarea se face doar la ceea ce este în armonie cu vibraţia noastră dominantă, armonia avându-şi rădăcinile în iubire, căci Dumnezeu a făcut lumea din iubire. Astfel trăim în concordanţă cu rugăciunea pe care Iisus ne-a învăţat-o: „ facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ” (Mat 6:10), alungând din inimi şovăiala şi urmând voia lui Dumnezeu, întru fericirea noastră.  
  
Se întâmplă de multe ori, şi acum din ce în ce mai mult, să întâlnim conectarea cu ceea ce este în dizarmonie cu vibraţia noastră, adică o stare de anormalitate. Am putea spune că uneori această conectare scapă voinţei şi interesului nostru şi atunci atragem sau suntem atraşi spre vibraţii negative, conectarea putându-se face conştient, dar şi inconştient, uneori din necunoaştere sau din naivitate. Se intră într-o sferă a înşelăciunii, înşelăm sau suntem înşelaţi, comportamentul este deviat de la normal şi se acţionează în mod imoral. Vrem să fim unici în felul nostru, orgoliul cucereşte spaţiul inimii noastre, ne vin idei şi atunci începem prin a pofti, a jindui, cineva ne îmboldeşte de la spate, desigur cineva cu „corniţe” şi încercăm să înşelăm pe cel de lângă noi, pentru a-i lua o parte din ceea ce posedă, ca materie, desigur! Prea puţini mai sunt cei interesaţi de cucerirea înţelepciunii, a cunoaşterii, a frumosului, a binelui. Ele intră în sfera Îngerilor! - afirmă unii în mod cinic -, nu satisfac poftele noastre, nu le putem pipăi! Şi apare devierea, trădarea, înşelăciunea.  
  
„Scopul scuză mijloacele”, spunea filosoful, politicianul italian Niccolo Machiavelli (sec. XV) într-o cartea a sa, el însuşi fiind ataşat unui guvern totalitar, corupt. Şi fraza a devenit celebră, presupunând compromisuri care se abat de la propriile noastre principii morale. În minte se naşte ideea înşelăciunii şi ea creşte precum o ciupercă otrăvitoare. Deviza presupune obţinerea rezultatului dorit, fără a se gândi la calea pe care se obţine acest rezultat şi nici cum ajunge să fie nedreptăţit cel de lângă noi. Bunul simţ, corectitudinea, loialitatea sunt date la o parte şi înlocuite prin înşelăciune. Cea de a zecea poruncă din Decalog ne grăieşte clar: „Să nu pofteşti nimic ce este al aproapelui tău.” 
  
Îmi vine în minte exemplul unui coleg de institut, care după revoluţia din România (1989), având o sumă de bani economisită din frumoasa-i carieră, a fost solicitat de o persoană pentru un parteneriat. Colegul a avut încredere, i-a dat toţi banii şi l-a investit cu deciziile; omul a abuzat de buna-credinţă partenerului, mintea i-a fost invadată de ideea înşelăciunii. Când colegul şi-a dat seama că a fost deposedat de bani prin înşelăciune, a făcut un accident cerebral. Îmi dădea telefoane, se destăinuia în numele prieteniei din anii de studiu, plângea, voia să ajungă la mine, să ne revedem, să stăm de vorbă, dar timpul şi scaunul cu rotile în care era, nu i-a mai permis aceasta revedere. A fost înşelat! Practic, i s-au furat banii. Pierderea vieţii nu i-a mai permis restabilirea adevărului. Pierduse tot ce agonisise prin muncă cinstită. M-a mişcat această întâmplare. Dar mai apoi, de câte astfel de înşelătorii am mai auzit!  
  
Un proverb românesc spune: „Lucrul cel mai scump e cinstea, dar ce folos că unii o vând prea ieftin.” Despre acest cuvânt Cinste, parcă se aude din ce în ce mai puţin. Omul cinstit nu vrea să aibă decât ce este al lui şi ce a dobândit pe drept. Societatea are nevoie de această valoare morală de bază pentru echilibrul şi siguranţa vieţii şi ar trebui să elimine pe cât posibil, prin pedepsire, înşelăciunea şi furtişagul. Amintesc o parte a unei maxime de drept roman: „Honeste vivere, alterum non laedere…” („Să trăieşti cinstit, să nu dăunezi altuia…”) 
  
Biblia este tot atât de categorică, clară şi în privinţa furtului. Porunca a opta a Decalogului spune: „Să nu furi!” A fura vine din latina vulgară – furare; acţiunea este denumită în fel şi chip: furt, hoţie, furătură, furtişag, furăciune, şparlire. Ne întrebăm, pe bună dreptate, de când se fură în lumea aceasta? Biblia ne spune că încă din Eden. Creatorul le dăduse primilor noştri părinţi întregul Paradis. Adam şi Eva nu duceau lipsă de nimic, aveau hrană, nu sufereau nici de frig şi nici de singurătate, erau el şi ea. Un singur lucru le-a fost interzis de Dumnezeu: să nu mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Dumnezeu nu a oprit cunoaşterea, ci mâncarea din „pomul cunoştinţei binelui şi răului”, această interdicţie avea în vedere tocmai evitarea căderii din har, adică a desprinderii din unitatea armoniei şi purităţii divine, cunoaşterea păcatului prin gustarea nu numai a binelui, ci şi a răului. Amăgiţi, înşelaţi de diavol, au comis primul furt din istoria omenirii, cu consecinţe pe care le trăim cu toţii. Veacuri s-au scurs şi s-a ajuns ca astăzi, mai mult ca niciodată, să se fure mult şi orice, adeverindu-se zicala românească: „cine fură azi un ou, mâine va fura un bou!” Se fură alimente, îmbrăcăminte, bani, persoane, tone de cabluri electrice, avioane, poduri, tancuri, arme de tot felul. Dar ce nu se fură? Se fură geamuri de termopan, obiecte de artă, idei, voturi, maşini, iată am aflat din presă că maşina ministrului bulgar al Culturii în care se afla nepoata în vârstă de 9 ani a fost furată; după ce hoţii au observat prezenţa copilului pe bancheta din spate, au oprit maşina şi au lăsat-o pe fetiţă la câteva clădiri distanţă, după care şi-au continuat drumul. Dar se fură şi copii şi case şi bani din case, bani din bancomate, bani de pe card-uri. Chei, încuietori? Poveşti! Or mai fi bune pentru oamenii cinstiţi! Pe vremea comunismului, în ţară s-a furat un bloc, adică după construirea unui cvartal, la numărătoarea blocurilor, s-a constatat că era unul lipsă. 
  
Jurnalistul Marius Ghilezan, autorul cărţii de curând apărute „Hoţia la români” afirmă că „fenomenul este adânc înrădăcinat, larg răspândit şi multiform.” Eu aş zice că el este răspândit pe întreaga planetă, desigur în mod variat. La o concluzie binevenită a ajuns scriitorul şi eseistul român de origine armeană Bedros Horasangian vorbind despre această carte:„Suntem cum suntem, dar putem fi cum ar trebui să fim.” Şi aş mai adăuga: Cum am mai fost cândva! Fiindcă este ştiut că poporul român, format preponderent din lucrători ai pământului, a fost catalogat ca fiind harnic şi cinstit. Istoricul Neagu Djuvara a vorbit de curând despre calităţile neamului nostru, despre cinste, educaţie, punctualitate, încredere, onoare, păstrarea cuvântului dat, respectarea promisiunilor, despre energia pe care o posedăm, cât şi despre mentalul şi caracterul pervertit al românului de azi, despre schimbarea dramatică pe care comunismul a produs-o în acest sens, omorând practic spiritul adevărat, puternic înrădăcinat al românului. 
  
Credinţa creştină vorbeşte despre legea morală firească, ea fiind legea întipărită de Dumnezeu în inima omului odată cu crearea lui şi care se descoperă prin lumina minţii omeneşti. Legea morală firească se poate întuneca prin păcate, dar ea poate fi ştearsă definitiv din inima omului. Dovada multor oameni nelegiuiţi, a unor criminali care au regretat profund gestul, revenind la credinţă şi dorind să-şi ducă măcar ultimele zile ale vieţii în mod drept şi cinstit.  
  
Amintesc spusese Apostolului Pavel cu privire la legea morală: „ […] alături de legea morală există şi o conştiinţă morală şi cu ajutorul conştiinţei morale, adică a dispoziţiei sufleteşti, omul se conformează legii morale, în stare fiind să judece şi să aprecieze ideea de bine. Şi în final este liberul arbitru”, adică este liber să aleagă. Vorbe simple, clare, pline de Duh! Avem nevoie în viaţa noastră de puncte de referinţă clar elucidate. Ele există, iată, dar sunt uitate, ignorate, iar oamenii care mai păstrează caracterul cinstit al acestui neam sunt de multe ori luaţi în derâdere, lăsându-se astfel cale liberă instinctelor primare, comportamentului lipsit de cinste.  
  
Pe de altă parte, cunoscându-se că instinctele şi poftele apar de la începutul vieţii fiecărui om, este necesar ca societatea în care trăim să impună anumite norme de convieţuire, pentru ca cel intrat în comunitate să nu se conducă după instincte şi pofte de tot felul. Vădit este, dacă în viaţa omului nu există constrângeri morale, omul nu poate avea nici tulburări de conştiinţă.  
  
Filosoful Nae Ionescu (1890-1940), în cartea sa „Metafizica” arată cum libertatea are limitele ei indicate de natura omului; într-o societate normală această libertate individuală nu trebuie încercuită, ea va trebui încercuită doar când „individul creşte peste limitele lui fireşti şi devine un element de anarhie, un element de tulburare a echilibrului dinăuntrul societăţii.” 
  
Învăţături esenţiale ni s-au dat mereu de-a lungul existenţei noastre, învăţături verificate de viaţă, culese ca nişte pietre preţioase şi care mizează pe „vocea divină” întipărită în suflete, pentru ca fiecare dintre noi să poată purta frumoasa podoabă a cinstei şi nobleţei sufleteşti.  
  
Părintele Dumitru Stăniloae (1903-1993) în cartea „Mica dogmatică vorbită” spune: „Creştinismul trebuie să accentueze mai cu seamă astăzi valoarea şi taina omului şi a lumii, pentru a-i salva pe oameni de la o gravă decadenţă morală şi de la un egoism înfricoşător în relaţiile interumane, şi a salva astfel lumea de la o catastrofă totală.”  
  
Vavila Popovici – Raleigh, North Carolina 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
DESPRE ÎNŞELĂCIUNE, FURĂCIUNE / Vavila Popovici : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 123, Anul I, 03 mai 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Vavila Popovici : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vavila Popovici
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!