Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Studii > Mobil |   


Autor: Stelian Gomboş         Publicat în: Ediţia nr. 385 din 20 ianuarie 2012        Toate Articolele Autorului

Despre familia creştină din perspectivă canonică şi juridică...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Pentru publicare... 
  
Despre familia creştină din perspectivă canonică şi juridică – Provocări şi perspective... 
  
Introducere 
  
După cum ştim cu toţii Biserica Ortodoxă Română a declarat anul trecut – 2011, ca an jubiliar al Botezului şi a Sfintei Cununii. Tot în acest an a fost adoptat şi promulgat şi Noul Cod al Familiei fapt ce m-a determinat să vorbesc despre familia creştină, care prosperă şi dăinuie (numai) sub harul Duhului Sfânt şi sub legătura dragostei dintre cei doi tineri, bărbat şi femeie, primită prin Sfânta Taină a Cununiei. Statul şi Biserica au cooperat şi s-au consultat în ceea ce priveşte necesitatea din domeniul legislaţiei privind educaţia copiilor şi tinerilor, în domeniul asistenţei sociale privind copiii şi părinţii care au probleme majore de ordin social. Biserica Ortodoxă nu şi-a schimbat şi nu îşi va schimba vreodată viziunea asupra familiei, care are drept temei iubirea Sfintei Treimi şi icoană văzută Familia Sfântă, în care Fiul lui Dumnezeu a crescut cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni (Luca, 2:52). Rolul ei este acela de a susţine şi afirma valorile familiei şi a întări poziţia acesteia în societate. Căci familia este parte a întregului, trup din trupul Bisericii. Familia este singura care înnoieşte permanent lumea, aducând cu sine copiii care, mai apoi, vor deveni cei ce vor întemeia la rândul lor alte familii. Aşadar, familia conferă prin structura sa unitate întregii societăţi, dovada faptul că însuşi Dumnezeu-Fiul s-a născut din femeie şi a intrat în istorie ca un copil, crescut într-o familie. Cununia celor doi tineri (bărbat şi femeie) este binecuvântată de Biserică în calitatea ei de icoană a iubirii dintre Iisus Hristos şi Biserică, dintre Dumnezeu şi umanitate, purtând în ea taina mântuirii şi a vieţii veşnice. De aceea, familia niciodată nu va putea fi redusă la aspectul biologic, juridic, psihologic, social sau cultural, fiindcă ea este mai mult decât toate acestea laolaltă şi le transcende pentru că are vocaţia de a fi în lume icoana iubirii divine veşnice. 
  
Dintre toate Tainele pe care le are Biserica, singura care nu a fost instituită de către Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos este aceasta a familiei. Ea a fost instituită de Însuşi Dumnezeu în grădina Eden când a binecuvântat Dumnezeu pe Adam şi pe Eva zicând: „Creşteţi şi vă înmulţiţi, umpleţi pământul şi-l stăpâniţi” (Facerea 1:28). Din acel moment cei doi (bărbatul şi femeia) au devenit un singur trup, fiind alături la bine dar şi la rău, la bucurii dar şi la necazuri, la rugăciune dar şi în momentele de rătăcire şi slăbire a credinţei, ajutându-se reciproc pentru întărirea acesteia, precum ne arată şi Sfântul Apostol Pavel în prima Epistolă către Corinteni: „Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios” (1 Corinteni 7:12-14). Însuşirile familie creştine sunt: unitatea şi egalitatea între cei doi; dragostea şi buna învoire dintre soţi; curăţia; sfinţenia, care trebuie să sălăşluiască în fiecare familie pentru că Taina Cununiei mare este după cum ne relatează şi Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Efeseni: „Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică” (Efeseni 5:32); şi trăinicia căsătoriei, adică ca cei doi să se păstreze împreună curat şi cuviincios pentru întreaga lor viaţă: „Dar de la începutul făpturii, bărbat şi femeie i-a făcut Dumnezeu. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa. Şi vor fi amândoi un trup; aşa că nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu mai despartă” (Marcu 10:6-9). 
  
Referitor la tradiţie şi modernitate în familia creştină, privită şi abordată fiind din perspectiva existenţei umane, familia reprezintă un adevărat izvor de viaţă. Familia este singura care înnoieşte permanent lumea, aducând cu sine copii care, mai apoi, vor deveni cei ce vor întemeia la rândul lor alte familii. Aşadar, familia conferă prin structura sa unitate întregii societăţi. Astăzi, rolul şi importanţa acordate familiei sunt tot mai mult diminuate. „Biserica Ortodoxă nu şi-a schimbat şi nu îşi va schimba vreodată viziunea asupra familiei, care are drept temei iubirea Sfintei Treimi şi icoană văzută Familia Sfântă, în care Fiul lui Dumnezeu a crescut cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni (Luca 2, 52). Rolul său este acela de a susţine şi afirma valorile familiei şi a întări poziţia acesteia în societate. Familia este parte a întregului, trup din trupul Bisericii. Dacă Regula Mare a Bisericii este valabilă în egală măsură şi pentru biserica mică, se aplică şi reciproca. De aceea, responsabilitatea şi grija pe care statul, toate celelalte instituţii şi fiecare dintre noi în parte trebuie să le manifestăm faţă de ea constituie o necesitate ce se impune de urgenţă în zilele noastre. 
  
Învăţătura Bisericii Ortodoxe defineşte familia, care ia fiinţă prin Sfânta Taină a Nunţii sau a Căsătoriei, drept biserica cea mică, sau biserica domestică. La baza uniunii naturale a bărbatului cu femeia stă Taina Iubirii, aşa cum mai este numită plastic Căsătoria, iar scopul urmărit este acela al trăirii unei vieţi creştine şi al procreării. Pentru că această uniune se face “în Hristos şi în Biserică”, ea primeşte chipul unirii dintre Iisus Hristos şi Biserică. Prin unirea tainei, cele două părţi devin indisolubile şi convergente. Prin asimilare şi reciprocitate, Regula Bisericii Mari devine regula bisericii de acasă, iar împlinirea ei face vie şi lucrătoare Evanghelia în Biserică şi în lume. Şi tot în virtutea acestei uniri, modul de manifestare în raportul cu lumea al Sfintei Treimi devine modelul de manifestare al familiei creştine, după cum susţinea şi Părintele Profesor Dumitru Stăniloae. 
  
Dacă în urmă cu 63 de ani, la 10 decembrie anul 1948, se statua în Declaraţia fundamentală a drepturilor omului, art. 16, c. 3 că “familia este nucleul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul de a fi protejată de societate şi stat” se observă că politicile actuale sunt contrare acestei declaraţii. Prin metode de exacerbare şi extrapolare a unor principii bine definite prin termeni consacraţi s-a ajuns la inventarea de noi termeni, prinşi într-un limbaj lipsit de consistenţă şi axat doar pe satisfacţia imediată şi egoistă. În foarte multe studii de specialitate se recunoaşte rolul de participant activ al familiei în cristalizarea economiei, valorilor şi comportamentelor moderne. În acelaşi timp, aceste valori sunt scoase din mediul lor firesc – familia, şi puse pe seama unor realizatori externi – sisteme, politici, necesităţi de multe ori inventate şi incapabile să răspundă nevoilor concrete ale familiei. S-a ajuns astfel să se vorbească tot mai mult şi total indefinit despre procesul de modernizare a “instituţiei” familiei. Este drept că, recunoscându-i-se, de-a lungul timpului, statutul de subiect social specific şi esenţial pentru viaţa publică, familia poate fi privită şi ca “instituţie”, dar, comparativ cu ceea ce înţelegem astăzi prin acest termen, este de preferat cel simplu, de biserică mică. Iar aceasta, deoarece atitudinea actuală este una şi aceeaşi cu a tendinţelor manifeste ale sistemelor, politicilor şi necesităţilor imediate în care se întrevăd trei mari tendinţe distructive pentru familie, şi anume: cea privitoare la responsabilităţi, cea a delimitării şi izolării familiei de societate şi cea a alternativelor propuse să înlocuiască familia. 
  
Conştienţi fiind că suntem responsabili mai întâi familiei şi abia apoi societăţii, altfel spus, în raport cu responsabilităţile tradiţionale ale părinţilor întreolaltă şi faţă de copii, ale copiilor faţă de părinţi, care formează coeziunea şi comuniunea în familie şi care sunt reduse uneori, tendenţios, la unul de subordonare dictatorială, tiranică chiar, observăm că se vorbeşte tot mai mult despre responsabilităţile indivizilor, a persoanelor în familie. Familia nu mai este împreună responsabilă pentru membrii săi, iar aceştia nu mai sunt datori întâi familiei în ce priveşte coresponsabilitatea, ci societăţii sau, mai precis, instituţiilor abilitate. Această tendinţă a condus în unele legislaţii de aiurea şi conduce treptat, dacă se va merge pe acest şablon, spre pierderea personalităţii juridice a familiei, diminuându-se rolul său social. Astfel s-au diminuat şi chiar pierdut legăturile intime din familie, legăturile cu cei din acelaşi neam (alternativa românească pentru clan, un cuvânt străin folosit frecvent în studiile de specialitate; de ce oare?!), legăturile cu cei din comunitate. Rolul soţilor se rezumă nu la o viaţă împreună, ci la rezolvarea separată a problemei fiecăruia în privinţa carierei. Carierismul clamat ca o realitate de sine şi perceput ca atare la nivel individual conduce la indiferenţă faţă de problemele familiei. Funcţiile tradiţionale ale familiei: de creştere a copiilor şi de îngrijire a bătrânilor sunt pe cale de dispariţie. Ele sunt împărţite cu alte instituţii sociale, total diferite de familie şi de căldura acesteia. Socializarea se rezumă fie la întâlniri protocolare, fie la unele de descătuşare a unor inhibări personale ca rezultat al însingurării. La modul acesta, familia devine doar un loc de refugiu afectiv-mizantropic ca reacţie la stresul cotidian. 
  
O altă direcţie de diminuare a importanţei şi rolului familiei este cea a delimitării şi izolării ei de societate. În tot mai multe lucrări de sociologie, psihologie, psihopedagogie etc., lucrări ce observă şi notează tendinţele actuale în e(in)voluţia familiei, o consideră pe aceasta drept locul unor simple legături şi interese private. Nimic din ceea ce “produce, provoacă şi generează” familia nu este absolut necesar societăţii în forma sa structural-instituţională. Ea este o desfăşurare de trăiri şi concepte cu valabilitate internă, care nu produc efecte în afara arealului său. Ca un revers al acestei atitudini vedem cum pentru diverşi indivizi, constituiţi într-o uniune de interese, iar nu într-o unitate de comuniune, aşa cum este familia, primul şi ultimul scop este “să ne fie nouă bine”. 
  
Bine ştiind că familia nu este locul unor simple legături şi interese private, vom afirma şi susţine că o a treia direcţie, la fel de păgubitoare, este aceea prin care familia este înţeleasă ca o simplă coabitare, lăsându-se cale liberă concubinajului sau, cum se spune mai nou, uniunilor consensuale (contract care se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor). Drept urmare, se lasă a se înţelege că familia, redusă la cuplu, este o alegere oarecare, bazată pe aşa-zisa “potrivire”: gusturi comune, opţiuni, aranjamente în funcţie de interese private, fără angajamente sau responsabilitate publică. În sprijinul unei asemenea stări de lucruri sunt aduse motivaţii precum: lipsa veniturilor, a unei locuinţe, a unei persoane protectoare sau chiar a atracţiei fizice. În felul acesta, problema “spinoasă” a divorţului dispare cu totul. Din cele de mai sus, se observă că locul familiei creştine (tradiţională la noi) – comuniune de iubire – este luat de individualismul egocentric. Structura şi funcţiile familiei în raport cu importanţa sa socială sunt diminuate, total schimbate sau chiar pervertite. Toate aceste modificări s-au produs şi se produc cu aportul major a ceea ce numim informaţie. Pentru că a pierdut exerciţiul dialogului, accident care a avut loc încă din momentul căderii lui Adam, omul modern a devenit în egală măsură omul receptor şi omul monologic. Îşi impropriază extrem de uşor atitudini induse, iar finalitatea eşuată nu este niciodată împărtăşită. Adevărul este că nu poţi împărtăşi (oferi şi dărui) ceea ce nu ai. Ca orice fals, este doar împrăştiată, răspândită. Cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxă nu şi-a schimbat şi nu îşi va schimba vreodată viziunea asupra familiei, ce are drept temei iubirea Sfintei Treimi şi icoană văzută Familia Sfântă, în care Fiul lui Dumnezeu a crescut “cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni” (Luca, 2, 52). Fiindcă, după cum am spus şi la începutul acestui material, rolul ei este acela de a susţine şi afirma valorile familiei şi a întări poziţia acesteia în societate. Familia este parte a întregului, trup din trupul Bisericii. Dacă Regula Mare a Bisericii este valabilă în egală măsură şi pentru biserica mică, se aplică şi reciproca. 
  
Despre Căsătorie între canonic şi juridic - pe scurt, despre Noul Cod Civil şi instituţia familiei 
  
Dacă la anul 1831 societatea românească din cele două principate de dincolo de Carpaţi a primit prima organizare de tip constituţional prin Regulamentele Organice ale generalului Pavel D. Kisseleff, anul 1864 a constituit prima reforma profundă a acesteia. Păstrător al tradiţiilor juridice din vechime, dar şi deschizător de drumuri pe modelul napoleonian, Codul Civil, numit pe bună dreptate al lui Alexandru Ioan Cuza, a reprezentat suflul de modernitate necesar progresului societăţii româneşti care, din păcate, se baza pe unele instituţii sociale şubrede. Timp de aproape 150 de ani, Codul Civil a fost cel mai statornic act juridic al poporului roman. Completat în varii rânduri numai prin acte normative adiacente şi, aproape niciodată în chiar textul său, legiuitorul, alături de juriştii reprezentativi ai naţiunii au considerat că este momentul unei înnoiri. Mai puţin importante sunt sursa de inspiraţie a comisiei redactoare sau oportunitatea şi chiar compatibilitatea unor noi instituţii civile cu sistemul de drept românesc, de factură romano-germană. Importante sunt, din punctual nostru de vedere, acele schimbări care pot afecta viaţa social şi liturgică a oamenilor. Tocmai de aceea, subiectul pe care vrem să îl tratăm este cel al căsătoriei în lumina noii reglementări civile, instituţie fundamentală şi, în acelaşi timp, controversată din perspectiva noii reglementări.  
  
Noul Cod Civil aduce o pleiadă de noutăţi. Prima ar fi reglementarea juridică a logodnei, cauzată, dacă ştim să descoperim adevărata intenţie a legiuitorului, de situaţiile tot mai multe de concubinaj existente în societatea contemporană. Apoi, ridicarea pragului vârstei de la care poate fi încheiată căsătoria şi in cazul femeilor este important, deoarece se asigură astfel, deplina conştientizare a importanţei acestui eveniment şi se elimină orice discrepanţe care, cel mult, ar fi dat locul unor discuţii inadecvate în raport de gradul de pregătire mentală şi psihică pentru viaţa de familie. Sunt accentuate de către legiuitorul primar şi cerinţe ce ţin de eugenia socială, cum sunt necesitatea imperativă a comunicării stării de sănătate anterior încheierii căsătoriei civile, lipsa unei astfel de comunicări fiind un impediment relativ la încheierea acestui act juridic, precum şi existenţa unui certificat medical în cazul survenirii necesitării încuviinţării căsătoriei între rude colaterale de gradul patru (i.e. veri primari). Tot realităţile sociale sau, mai precis, prevalenţa materialului asupra spiritualului sau a celor ale duhului, au determinat legiuitorul să reglementeze diferite regimuri matrimoniale care să asigure, acolo unde există ”nevoia”, posibilitatea eliminării confuziunii de patrimoniu întâlnită în Codul Familiei recent abrogat. Desigur, răspunsul teologic la adresa unei astfel de consacrări legale poate fi şi trebuie să fie unul extins şi elaborat, deoarece trebuie analizată cu atenţie cauza unei astfel de realităţi sociale, precum şi mijloacele de înţelegere duhovnicească pe care Biserica le pune la îndemâna credincioşilor.  
  
În fine, amintim şi faptul că desfacerea instituţiei căsătoriei nu mai întâmpină aceleaşi dificultăţi care erau consacrate de Codul Familiei şi care nu erau îndreptate înspre împiedicarea efectivă a constatării judiciare a disoluţiei unei relaţii sociale de convieţuire, ci la prezervarea acesteia din urmă, prin acordarea de termene de gândire etc. Desigur, acest din urmă aspect va trebui analizat şi din perspectiva prevederilor noului Cod de Procedură Civilă, a cărui intrare în vigoare este prognozată pentru jumătatea acestui an. În cele ce urmează, vom sublinia din punct de vedere juridic şi canonic câteva aspecte ale noilor reglementări ale Codului Civil privind instituţia căsătoriei.  
  
Despre logodnă şi căsătorie – câteva aspecte juridice 
  
În ceea ce priveşte logodna, avem prin urmare, legiferat în legislaţia de stat ceea ce exista sub formă practicată de multă vreme la poporul român ca urmare a liberalizării şi modernizării vieţuirii individuale a persoanelor. Astfel, Capitolul I intitulat „Logodna” din Titlul II al Noului Cod Civil este consacrat exclusiv acestei instituţii nou-create. El se referă pe rând la definiţia noii instituţii, la încheierea şi ruperea logodnei, la restituirea darurilor în urma desfacerii logodnei, la răspunderea pentru ruperea logodnei, precum şi la termenul de prescripţie în care partea aşa-numită ”corectă” poate să aibă pretenţii materiale în ceea ce priveşte restituirea darurilor făcute în timpul logodnei, dar în vederea căsătoriei. 
  
Aşadar, în conformitate cu art. 266 alin.(1) din noul Cod Civil (denumit în continuare Noul Cod Civil), logodna este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria. Dispoziţiile privind condiţiile de fond pentru încheierea căsătoriei sunt aplicabile în mod corespunzător şi logodnei, cu excepţia avizului medical şi a autorizării instanţei de tutelă (Art. 266, al.2 din Noul Cod Civil). Acestea sunt, în fapt, următoarele: diferenţa de sex şi consimţământul părţilor (Art. 271 Noul Cod Civil) şi, respectiv, vârsta minimă matrimonială (augmentată legal la 18 ani. Căsătoria se poate încheia chiar şi cu începere de la vârsta de 16 ani pentru motive temeinice şi în baza unui aviz medical, obligatoriu şi extrem de important, la care trebuie să se adauge şi încuviinţarea părinţilor, a autorităţii tutelare, a instanţei de tutelă sau a persoanei care exercită tutela, după caz (art.272, alin.(1) şi (2) din Noul Cod Civil).  
  
În ceea ce priveşte forma logodnei, este demn de menţionat că încheierea logodnei nu este supusă nici unei formalităţi sacramentale prescrise de lege şi poate fi dovedită, potrivit legii, cu orice mijloc de probă (Art. 266, al.3 din Noul Cod Civil). Astfel, legiuitorul Noului Cod Civil a înţeles să limiteze importanţa socială şi juridică a logodnei, aceasta fiind limitată la statutul de fapt juridic. Tocmai de aceea o astfel de stare de fapt prin orice mijloc de probă aflat la îndemâna persoanei interesate să exercite o astfel de probaţiune. Tot din perspectiva importanţei juridice reduse a logodnei în contextul social şi legal trasat de Noul Cod Civil, încheierea căsătoriei nu este condiţionată de încheierea logodnei (Art. 266, alin. (4) din Noul Cod Civil).  
  
Din punct de vedere social, Noul Cod Civil condiţionează validitatea logodnei de diferenţa de sex a logodnicilor, făcându-se astfel recurs la perceptele biblice şi la cele social-morale derivate din cele dintâi. Astfel, logodna se poate încheia doar între bărbat şi femeie (Art. 266 alin. (5) din Noul Cod Civil), legiuitorul anticipând astfel principiul diferenţei de sex la contractarea căsătoriei. Tot din perspectiva perceptelor social-morale consacrate legislativ de Noul Cod Civil trebuie să amintim şi următoarele interdicţii: bigamia (art. 273 din Noul Cod Civil); căsătoria între rudele de sânge în linie dreaptă, precum şi între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv. Asemenea şi persoanelor devenite rude prin adopţie (art. 274 alin.(1)-(3) din Noul Cod Civil); căsătoria între tutore şi persoana minoră aflată sub tutela sa (art. 275 din Noul Cod Civil) ; căsătoria alienatului mintal şi debilului mintal (art. 276 din Noul Cod Civil); căsătoria dintre persoane de acelaşi sex (art. 277 din Noul Cod Civil). De asemenea, logodnicul care rupe logodna nu poate fi constrâns să încheie căsătoria (Art. 267 alin (1) din Noul Cod Civil). Clauza penală stipulată pentru ruperea logodnei este considerată nescrisă (Art. 267 alin. (2) din Noul Cod Civil). Ruperea logodnei nu este supusă nici unei formalităţi şi poate fi dovedită cu orice mijloc de probă (Art. 267 alin.(3) din Noul Cod Civil). 
  
Una dintre probleme stringente ale logodnei este aceea a ruperii acesteia şi a împărţirii bunurilor primite de către logodnici. Trebuie să menţionăm că în cazul ruperii logodnei, potrivit legii, sunt supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepţia darurilor obişnuite (Art. 268 alin. (1) din Noul Cod Civil). Darurile se restituie în natură sau, dacă aceasta nu mai este cu putinţă, în măsura îmbogăţirii (Art. 268 alin. (2) din Noul Cod Civil). Obligaţia de restituire nu există dacă logodna a încetat prin moartea unuia dintre logodnici (Art. 268 alin. (3) din Noul Cod Civil).  
  
Nu se face precizarea care este diferenţa între „darurile primite în considerarea logodnei” şi „darurile obişnuite”. Considerăm că cele amintite în prima categorie sunt cele pe care le oferă alte persoane decât subiecţii logodnei, cum ar fi, de exemplu părinţii sau tutorii, precum şi rudele apropiate sau alţi apropiaţi; iar cele din a doua categorie se referă la darurile oferite reciproc de cei care se logodesc, cum ar fi de exemplu inelul (sau inelele) care marchează legământul lor. Practica judiciară va stabili în timp însă deosebirea dintre ele. Este important de subliniat că restituirea darurilor făcute în considerarea încheierii căsătoriei este justificată atât social, cât şi moral. Din moment ce intenţia darului manual sau a donaţiei de acest fel este gratificarea logodnicului/logodnicilor care urmează să îşi întemeieze o familie prin încheierea eventuală a căsătoriei, iar o astfel de finalitate se pierde, şi intenţia cu care s-a făcut o astfel de liberalitate devine caducă, restituirea fiind normală.  
  
Chiar dacă logodna nu beneficiază de o importanţă juridică deosebită conform economiei textului de lege, Noul Cod Civil nu omite să legifereze anumite aspecte morale, cu caracter reparatoriu în caz de rupere a logodnei. Astfel, partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu împrejurările, precum şi pentru orice alte prejudicii cauzate (Art. 269 alin. (1) din Noul Cod Civil). Rezultă, deci, că aceste cheltuieli trebuie să urmeze anumite considerente morale, să fie compatibile cu împrejurările faptice, i.e. starea socială şi/sau materială a logodnicilor. Sub un alt aspect, partea care, în mod culpabil, l-a determinat pe celălalt să rupă logodna poate fi obligată la despăgubiri (Art. 269 alin. (2) din Noul Cod Civil). Dreptul la acţiune întemeiat pe dispoziţiile art. 268 şi 269 se prescrie într-un an de la ruperea logodnei. (Art. 270 din Noul Cod Civil). 
  
Dacă în ceea ce priveşte reglementare condiţiilor de fond şi formă ale procedurii încheierii căsătoriei nu ridică probleme din punct de vedere juridic sau canonic, prevalenţa reglementării etatice fiind nedisputată, mai trebuie să ne referim, pe scurt, la desfacerea căsătoriei. În această materie, Noul Cod Civil inovează şi prevede formalităţi limitate în ipoteza solicitării desfacerii căsătoriei în lipsa copiilor minori. Astfel, Noul Cod Civil prevede, din raţiuni de celeritate a circuitului actelor juridice, faptul că, acolo unde nu au rezultat minori din căsătorie, aceasta din urmă poate fi desfăcută prin formalităţi reduse, fie în faţa unui notar public, fie în faţa ofiţerului de stare civilă competent din punct de vedere teritorial şi material.  
  
Aspecte canonice ale logodnei şi căsătoriei în lumina noilor realităţi sociale instituite prin Noul Cod Civil 
  
Din cele expuse până acum, în ceea ce priveşte logodna, se poate observa că există astăzi două instituţii diferite ale logodnei, chiar dacă antecedentele lor se găsesc cuprinse în uz pe teritoriul ţării noastre: cea laică, exprimată prin Noul Cod Civil şi cea bisericească reglementată prin toate prevederile canonice. Ceea ce le este comun este legislaţia bizantină aplicată încă din vechime pe teritoriul ţării noastre şi regăsită în vechile pravile. S-ar putea crede că odată ce logodna civilă este reglementată de noul Cod Civil, alături de aceasta trebuie să se oficieze şi logodna bisericească, ca o completare, ca o îmbinare sau ca o desăvârşire a celei civile. Trebuie să precizăm că logodna civilă – aşa cum o întâlnim reglementată în cuprinsul prevederilor art. 266-270 din Noul Cod Civil nu este obligatorie pentru încheierea căsătoriei, în timp ce logodna bisericească este condiţie esenţială în primirea Tainei Cununiei. Mai mult decât atât, Taina Cununiei nu se poate oficia celor căsătoriţi decât după ce aceştia fac dovada căsătoriei lor civile, prin documentele instituite de Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă. Aceasta se face pe baza certificatului de căsătorie emis de autorităţile de stat competente a o încheia, i.e. primăria, conform reglementării Noului Cod Civil.  
  
Prin urmare, Biserica nu este obligată să săvârşească slujba logodnei separat de Taina Cununiei. Mai mult decât atât, Constituţia României prin art.29 alin. (3)) precizează la nivel principial, dar, în acelaşi timp, imperativ, că toate „cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit propriilor statute, în condiţiile legii”, fiind autonome faţă de stat (art.29 alin. (5)). Conform aceleiaşi Legi Fundamentale, legea civilă stabileşte „condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după încheierea căsătoriei civile” (art.48 alin. (2) din Constituţie; art.259 alin. (3) din Noul Cod Civil), ţinând seama însă şi de prevederile regulamentelor interne bisericeşti în această chestiune. Biserica nu poate oficia ierurgia logodnei şi din motiv că unul dintre cei care au încheiat logodna civilă ar putea aparţine altei confesiuni creştine sau altei religii, dorind să încheie o căsătorie mixtă, iar, după învăţătura Bisericii Ortodoxe, Sfintele Taine şi unele ierurgii se administrează doar ortodocşilor. Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale B.O.R. , prin art. 47, impune clericilor „să nu oficieze Taina Cununiei decât între ortodocşi asistaţi de nuni ortodocşi. Cei de alt cult sunt obligaţi, înaintea căsătoriei, să îndeplinească formalităţile de trecere la ortodoxie. Preoţii care se vor abate de la aceste norme se vor pedepsi cu canonisire la sfânta mănăstire, până la transferare, afară de cazul când a avut dezlegarea chiriarhului”. Este de altfel şi recomandarea cuprinsă în Hotărârea Sfântului Sinod nr. 4334/1987 şi actualizată prin Hotărârea nr. 8400/1995 care prevede prin art.19 al capitolului al VI-lea că în cazul căsătoriilor mixte se vor aplica dispoziţiile amintite anterior. Este încă un motiv în plus pentru ca logodna unui astfel de cuplu să nu fie oficiată. În acelaşi context stă şi recenta Hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nr. 9027/25 octombrie 2011 care a aprobat:  
  
1) ca pe viitor să nu mai fie permisă în nici o situaţie săvârşirea logodnei religioase separat de Sfânta Taină a Cununiei; şi 
  
2) la nivelul unităţilor bisericeşti din Patriarhia Română, să se precizeze clerului şi credincioşilor că încheierea logodnei civile nu obligă Biserica să oficieze această ierurgie separat de Sfânta Taină a Cununiei, pe care o pot primi doar credincioşii creştini ortodocşi care fac dovada încheierii căsătoriei civile;  
  
3) aceste aspecte vor fi incluse în şi în programele catehetice şi de pastoraţie a celor ce doresc să primească Sfânta Taină a Cununiei.  
  
Concluzii finale şi încheierea 
  
Din ultima parte a aliniatului 2) a Hotărârii Sf. Sinod nr.9027/2011, se poate concluziona că în Biserica Ortodoxă Taina Cununiei este un drept exclusiv al credincioşilor de confesiune ortodoxă. Conform acestei hotărâri, în cazul unei căsătorii mixte, ierarhul locului nu mai poate acorda dispensă pentru oficierea Tainei respective, cum îi oferea acest drept art.47) din Regulamentul de procedură, mirii de alte religii sau confesiuni fiind obligaţi să facă formalităţile de trecere la ortodoxie. Cum această hotărâre sinodală este ulterioară Regulamentului procedural amintit, intrat în vigoare în anul 1950, precum şi Hotărârii Sf. Sinod nr.4334 emisă în 1987 şi actualizată în anul 1995 prin Hotărârea nr.8400 , prevederile Hotărârii Sf. Sinod nr.9027/2011 abrogă tacit toate dispoziţiile contrare ei emise până la data de 25 octombrie 2011. Şi întrucât este vorba de o hotărâre sinodală, orice ierarh trebuie să o respecte întocmai pentru ca aplicabilitatea ei să fie unitară în întreaga Patriarhie Română.  
  
O altă metodă pastorală este aceea a implicării fiecărei familii în viaţa comunităţii, parohiei. Mediile familiale diferă într-o comunitate tocmai prin unicitatea lor. Astfel se manifestă în mod vizibil, unic şi plenar Taina Căsătoriei, care începe cu binecuvântarea din Biserică şi se desăvârşeşte în Împărăţia lui Dumnezeu. A găsi rostul fiecărei familii într-o comunitate înseamnă împlinirea sufletească a fiecăreia în parte, afirmarea şi conştientizarea rolului social pe care îl au şi împlinirea lor eshatologică. Responsabilitatea cea mai mare a preotului în problema familiei stă în a explica fiecărui cuplu de tineri în parte importanţa Tainei Nunţii sau a Căsătoriei. Atenţia lui trebuie să fie îndreptată în special asupra a ceea ce se prezintă în mod eronat, deformat şi fals despre familie prin diferitele canale media. Faptul că aceasta nu este o simplă înţelegere, care poate fi încălcată oricând ori abordată oricum. Că se face pentru veşnicie, şi nu pentru o perioadă anume, un timp dat sau o vreme oarecare. Se face pentru împreună-mântuirea celor doi şi a celor ce iau fiinţă prin ei, şi nu pentru alte scopuri (I Cor. 7, 14). Că relaţia de concubinaj înainte de căsătorie lasă răni adânci şi greu de vindecat nu doar în viaţa celor doi, ci şi în cea a urmaşilor lor. Că Logodna nu substituie şi, deci, nu ţine locul Cununiei. Că preotul nu poate “dezlega” ceea ce este nefiresc şi în afara Tainei. Ca atare, rolul preotului şi al comunităţii credincioşilor este acela de a susţine şi întări familia, de a-i da importanţa cuvenită, subliniind faptul că ea este centrul spre care se îndreaptă şi prin care se propovăduieşte în lume Evanghelia Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi în care sălăşluieşte de-a pururi Sfânta Treime: “Că unde sunt doi sau trei uniţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Mat. 18, 20). 
  
Drd. Stelian Gomboş 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Despre familia creştină din perspectivă canonică şi juridică... / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 385, Anul II, 20 ianuarie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!