Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Documentar > Mobil |   


Autor: Gigi Stanciu         Publicat în: Ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013        Toate Articolele Autorului

Despre educatie - articol preluat de pe net
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Despre educatie- Krishnamurti  

"Aceasta imitare a ceea ce este considerat ca ar trebui sa fim, naste frica", sustine Krishnamurti. Iar aceste cuvinte ale autorului poarta in sine naturaletea oricarui adevar intrigant. De ce imitam, cum imitam, si, mai ales, ce provoaca in noi aceasta imitare in numele unui ideal, in numele lui acel "cum ar trebui sa fim"? Poate omul sa fie liber in fata unei asemenea conditionari? In definitiv, aceasta este cea mai mare dorinta a oricarei fiintei umane.  

Educatia este cea care ar trebui sa-i ofere tanarului capacitatea de a percepe esentialul ("ceea ce este"), ar trebui sa-i confere libertatea de a trai intr-o lume pe care s-o creeze el insusi. Insa, in masura in care cresterea saraciei, criza ecologica, izbucnirea a din ce in ce mai multe razboaie sunt realitati ale societatii contemporane, inseamna ca educatia, asa cum este ea perceputa astazi, a dat gres. Krishnamurti propune un nou sistem, non-ierarhic si non-competitiv, in care elevul si profesorul se bazeaza pe comunicare, problematizare si indoiala. Aceste trei activitati ale mintii instituie inteligenta, o facultate a spiritului capabila sa armonizeze cunoasterea, luciditatea critica si refuzul de a accepta orice autoritate.  

Adresat atat profesorilor cat si elevilor, parintilor si oricarei persoane interesate de educatie, volumul de fata, este, in fapt, o dezbatere amicala intre Krishnamurti si cititor. Fara a avea pretentia sa-i impuna ceva partenerului de discutie, autorul isi sustine "observarea lucida" folosindu-se de toate calitatile maieuticii. Nu este o exagerare. Doua dintre cele trei parti ale cartii sunt prelegeri-dezbatere sustinute de Krishnamurti in fata elevilor si a profesorilor scolilor din Rishi Valley si Rajghat. Cea de-a treia reprezinta o foarte interesanta punere in relatie a educatiei cu viata insasi, alaturare extrem de fireasca din moment ce educatia este cea care ar trebui sa-l pregateasca pe copil pentru caruselul vietii si pe omul matur pentru evitarea conflictului interior deoarece acesta, "proiectat in afara, devine mondial".  

Vasile Mihalache  

 

"Viata are un sens mai inalt si mai vast decat acesta, dar ce valoare are educatia noastra daca nu l vom descoperi niciodata? Chiar daca vom fi extrem de instruiti, noi nu vom realiza prin aceasta o integrare profunda a gandirii si simtirii, vietile noastre vor continua sa fie incomplete, contradictorii, sfasiate de temeri de tot felul. Cata vreme educatia nu va cultiva o viziune integrala asupra vietii, ea nu va avea decat o mica valoare.  

Pentru a institui o educatie adevarata, trebuie sa intelegem semnificatia vietii in intregul ei, iar pentru aceasta trebuie sa fim capabili sa gandim direct si in spiritul adevarului. Un ganditor prea logic este in realitate nechibzuit, caci el se conformeaza unui model, repeta fraze, iar gandirea lui urmeaza un fagas. Este cu neputinta sa intelegem viata in mod abstract sau teoretic. A intelege viata inseamna a ne intelege pe noi insine si acesta este atat inceputul cat si scopul final al educatiei."  

Jiddu Krishnamurti  

Cuprins  

Cuvant inainte 7  

PARTEA INTAI: ARTA INVATARII SI VALOAREA VIETII  

 

Educatia si sensul vietii 13  

Adevarata educatie 20  

Intelect, autoritate si inteligenta 51  

Educatia si pacea lumii 66  

Scoala 80  

Parinti si profesori 93  

Problema sexuala si casatoria 107  

Arta, frumusete si creatie 112  

PARTEA A DOUA: DESPRE EDUCATIE  

I. CUVANTARI TINUTE STUDENTILOR 121  

Despre educatie 121  

Despre mintea religioasa si mintea stiintifica 131  

Despre cunoastere si inteligenta 135  

Despre libertate si ordine 144  

Despre sensibilitate 150  

Despre frica 157  

Despre violenta 166  

Despre faurirea de imagini 174  

Despre conduita 183  

 

II. CUVANTARI TINUTE PROFESORILOR 191  

 

Despre educatia buna 191  

Despre perspectiva larga 201  

Despre actiune 208  

Despre adevarata negare 215  

Despre competitie 223  

 

Despre frica 230  

Despre instruire si invatare 239  

Despre o minte buna 249  

Despre abordarea negativa 257  

Despre meditatie si educatie 267  

Despre inflorire 273  

 

 

Scoli, Maestri si Discipoli  

Probabil dintotdeauna, oamenii cei mai invatati dintr-o comunitate au fost un fel de dascali ai celorlalti. Generatiile mai in varsta transmiteau celor mai tinere cunostintele necesare vietii, invatarea facandu-se mai cu seama prin imitatie si pe baza traditiei orale. Deci invatatura si invatarea exista dintotdeauna. Dar scolile?  

De cand exista scoli?  

Depinde de ceea ce intelegem prin scoala. O adunare de oameni in mijlocul careia cei mai inzestrati povestitori istoriseau legende si basme sau o claca la care femeile mai in varsta le invatau pe cele tinere mestesugul tesutului erau, intr-un sens, aproape niste scoli, cu o existenta efemera, dar importante, unde se invatau lectii de viata, predate intr-o maniera personala, pe cat de simpla si fireasca, pe atat de eficace. Dar scoala, asa cum o cunoastem noi, scoala ca institutie cu existenta permanenta, a aparut, dupa toate probabilitatile, in Antichitate. O astfel de institutie presupune, daca nu o cladire anume destinata scopului, cel putin niste oameni dedicati acestuia – dascalii –, a caror principala indeletnicire si raspundere este de a-i invata pe altii. In randul multor culturi, preotii feluritelor religii au fost primii profesori. Pe langa temple erau organizate scoli, in care sacerdotii – cei mai invatati oameni din comunitatile respective – le predau invataceilor nu doar precepte religioase, ci si scrierea, cititul, matematica si oarece notiuni stiintifice, la nivelul de cunoastere din vremea aceea.  

In urma cu peste 3.000 de ani, preotii Egiptului faraonic ii invatau pe viitori scribi stiinta redactarii si a descifrarii manuscriselor – pe baza complicatului sistem al hieroglifelor –, iar in India antica, tot preotii erau cei care predau gramatica, stiintele, filosofia, alaturi de Vede – cartile sfinte ale religiei hinduse. Invataceii chinezi studiau si ei poezia, filosofia si religia, culturii chineze apartinandu-i, de altfel, cativa mari carturari ale caror opere devenisera materii de studiu obligatorii. Unul dintre acesti invatati, Confucius (secolul al VI-lea i.Hr.), este socotit primul profesor particular. Neputand merge la scoala – statutul sau material si social nu-i ingaduia –, s-a angajat in slujba unui nobil, insotindu-l pe acesta in calatorii si acumuland cunostinte atat de vaste, incat reputatia sa de erudit s-a raspandit in toata China. Urmarea: familiile nobile veneau acum ele la el sa-i incredinteze fiii spre educare.  

 

Printre popoarele Antichitatii, vechii evrei erau renumiti pentru respectul lor fata de carti si invatatura, iar istoricii considera ca traditia educatiei in cultura antica evreiasca a avut o mare influenta asupra societatii occidentale. Obligatia de a citi cartile sfinte si de a le explica si altora implica nu numai autoeducarea, ci si existenta unui sistem de predare, bazat pe studiul Torei si al Talmudului, pe transmiterea unor notiuni juridice, religioase si etice de la parinti la copii, in cadrul unui sistem precis de norme. Iar pentru formele mai avansate de invatare, rabinii realizau predarea la un nivel superior in temple – lacascuri de cult si totodata de studiu. Alaturi de vechea civilizatie ebraica, cultura Greciei antice este considerata una dintre sursele educatiei in civilizatia occidentala. Grecia si-a avut marii ei profesori, care cresteau nenumarate promotii de elevi, invatandu-i pe acestia filosofia, logica, retorica, gramatica, instruindu-i in poezie, proza, matematica si stiintele naturii.  

Felurite scoli si curente de gandire s-au succedat in civilizatia greaca antica, lasand urme in istoria ideilor. Astfel, sofistii, care au inceput sa predea la Atena in jurul anului 400 i.Hr., s-au specializat in gramatica, logica si retorica; Socrate, in schimb, incerca sa descopere si sa transmita discipolilor sai principiile universale ale adevarului, binelui si frumosului, stimulandu-i, prin intrebari, sa reflecteze asupra acestor probleme. In anul 387 i.Hr., Platon a intemeiat la Atena celebra sa Academie, prin intermediul careia filosofia platonica, la baza careia statea credinta intr-o suma de adevaruri imuabile, de concepte universale, s-a raspandit in lumea greaca. In Republica, una dintre lucrarile sale, el descrie modelul unei societati perfecte, in care oamenii ar urma sa primeasca o educatie in functie de clasa sociala careia ii apartin si de rolul pe care aceasta clasa urmeaza sa-l joace in societate.  

Aristotel, discipol al lui Platon, si-a intemeiat propria scoala in Atena in anul 335 i.Hr. In aceasta scoala, cunoscuta sub numele de Lyceum, maestrul antic al cunoasterii si-a invatat elevii sa descopere legile naturale care guverneaza Universul si sa traiasca in acord cu aceste legi.Daca grecii s-au ocupat mai ales cu studiul filosofiei, romanii Antichitatii au fost, in schimb, mai interesati de chestiunile militare, politice si de stiinta administratiei. La fel ca in Grecia, doar o mica parte din populatie avea acces la educatie. Fetele familiilor instarite erau uneori invatate sa scrie si sa citeasca, dar numai baietii puteau accede la un nivel superior, urmand, dupa scoala primara, una secundara, in care invatau gramatica greaca si latina, iar ulterior fiind indrumati spre invatamantul superior – scolile de retorica si oratorie, care ii pregateau pentru a deveni lideri politici sau inalti functionari in administratie. Familiile romane bogate aveau si profesori particulari, pedagogi, uneori acestia fiind sclavi – oameni invatati, straini, adusi din teritoriile cucerite de romani.  

Antichitatea si-a avut si teoreticienii ei in domeniul educatiei: in secolul I d.Hr., Quintilian a lansat „oficial“ teoria conform careia educatia trebuie conceputa in functie de varsta, dinspre copilarie spre maturitate (ceea ce se facea oricum, pe baza bunului-simt), si chiar a proiectat lectii destinate diferitelor categorii de varsta; de asemenea, a recomandat profesorilor sa tina seama de gradul de pregatire si abilitatea fiecarui elev de a invata lucruri noi si sa se straduiasca a face lectiile cat mai atractive si mai interesante, spre a-si stimula elevii sa invete. Evul Mediu a contribuit hotarator la dezvoltarea scolii ca institutie, cel putin in Europa. Rolul principal a revenit bisericii. De multe ori, preotii si calugarii erau cei mai invatati oameni ai unei comunitati, iar una dintre misiunile lor era transmiterea cunostintelor catre ceilalti membri ai comunitatii. scolile de pe langa biserici si manastiri s-au raspandit in toata Europa, asigurand instructia celor care isi puteau permite sa mearga la scoala. Erau vremuri grele. Pentru cei mai multi dintre locuitorii de atunci ai Europei, supravietuirea parea permanent mai importanta decat invatatura; a avea ce manca a doua zi era mai important decat a sti sa scrii si sa citesti, ceea ce ducea in mod fatal la segregare: cei mai saraci aveau nevoie de copiii lor ca brate de munca si nu isi puteau ingadui sa-i trimita la scoala. scoala ramanea, asadar, cel mai adesea, un privilegiu al laicilor instariti. A renunta la cele lumesti, dedicandu-te vietii bisericesti, era uneori un mijloc de a-ti depasi conditia, putand avea astfel acces la invatatura, chiar daca proveneai dintr-o patura umila.  

 

Femeile erau in continuare defavorizate, o exceptie reprezentand-o calugaritele, care beneficiau de apropierea de biserica – sursa invataturii. Manastirile aveau atat scoli, cat si biblioteci si, mai ales, organizau instruirea calugaritelor, astfel incat acestea sa fie in stare sa-si indeplineasca indatoririle religioase. Staretele manastirilor se numarau adesea printre putinele femei invatate, uneori dintre ele desprinzandu-se unele cu adevarat erudite, asa cum a fost Sfanta Hildegarde din Bingen. Dar faptul ca scoala medievala era strans legata de biserica nu inseamna ca educatia n-a suferit influenta unor culturi diferite de cea crestina. Intr-o vreme in care impactul culturii musulmane asupra Europei era foarte intens, carturarii arabi din nordul Africii si din sudul Europei, in special din Spania, au transmis crestinilor noi precepte in matematica, stiintele naturii, medicina, filosofie...Tot lor le datoram, in buna masura, pastrarea si raspandirea intelepciunii anticilor, a operelor unor invatati ai Antichitatii – Aristotel, Euclid, Galen, Ptolemeu – pe care arabii le-au tradus si le-au raspandit in Occident.  

In Evul Mediu au aparut si primele universitati – cele mai vechi astfel de institutii de invatamant din Europa datand din secolul al XII-lea. Universitatile au fost produsul gandirii scolastice, curent ce urmarea sa impace conceptia crestina oglindita in Biblie cu intelepciunea mostenita de la filosofii „pagani“ ai Antichitatii. Renasterea, in schimb, a pus accentul pe umanismul laic al anticilor, mai degraba decat pe chestiunile religioase. Aparitia tiparului a dus la o larga raspandire a cartilor, iar pe ici, pe colo, au inceput sa-si faca loc chiar noi teorii asupra educatiei. Dar tot membrii claselor instarite erau cei care beneficiau de educatia clasica, de invatarea literaturii, a mitologiei, a istoriei. Ceilalti erau nevoiti sa se multumeasca doar cu o educatie religioasa rudimentara si cu invatarea deprinderilor necesare traiului de zi cu zi. In rest, analfabetism, obscurantism… ca in timpul Evului Mediu.  

Miscarea protestanta din secolul al XVI-lea a avut, din acest punct de vedere, un rol extrem de benefic. In dorinta lor de a-i face pe credinciosi sa citeasca sistematic Biblia – parte importanta a programului lor de reforma religioasa –, conducatorii Reformei au promovat infiintarea a numeroase scoli primare, care ofereau o educatie de baza – scris, citit, aritmetica si religie – pentru copii, in limba proprie a acestora. Spre deosebire de textele in latina invatate pe de rost in scolile catolice, studiul Scripturii in limba materna a elevului deschidea o fereastra spre lumea ideilor: istoria, mitologia crestina puteau deveni, dupa 3-4 ani de scoala, parte din viata fiecaruia. Atat baietii, cat si fetele puteau avea parte de acest nivel minim de educatie. Mai departe, la nivele de scoala mai avansate, mergeau de obicei baietii, abia acum apucandu-se de greaca si latina care faceau inca parte din buna educatie a unui barbat in secolul al XVI-lea.  

Amintiri despre scoala romaneasca  

„Alta scoala nu era atunci decat a manastirilor si bisericilor. (…) Pentru citire si pentru cantare deci, pentru invatarea limbii slavone, care era limba bisericeasca, au fost cele dintai scoli ale noastre.  

Ce se invata din ele se stie din marturii mult mai tarzii, dar care se potrivesc foarte bine si pentru anii 1300 si 1400……erau (…) si alte scoli, pentru slavona si caligrafie, din care ieseau scriitorii domnesti. Astfel de scoli nu erau insa deschise oricui si nu aveau decat un ucenic, doi: erau insesi locuintele caligrafilor curtii si dascalilor de slavoneste.(…) Boierii nu stiau carte, ei nu scriau, nu citeau, nu intelegeau limba bisericii si a statului. Domnii erau de cele mai multe ori tot asa de inaintati. Carturarul era cine trebuia sa stie carte pentru a trai: popa, dascalul, logofatul. (…) Asa a fost pana pe la anul 1550.  

Cea dintai scoala inalta in tarile noastre s-a intemeiat in Iasi, pe vremea lui Vasile Lupu (secolul al XVII-lea, n.r.). (…) Dascalii nostri venira de la scoala din Kiev. (…) Ei trebuiau sa dea domniei carturarii de cari era nevoie, cunoscatori de slavoneste si greceste. (…) In Tara Romaneasca, o scoala de acest fel a fost asezata de Serban Cantacuzino in biserica Sf. Sava (sfarsitul sec. al XVII-lea, n.r.). In a doua jumatate a veacului al XVIII-lea, in sfarsit, incep a se intemeia scoli si prin celelalte orase ale principatelor. Numarul lor creste necontenit; Alexandru Ipsilanti, domn muntean, ia masuri ca orice oras mai insemnat sa-si aiba o scoala. In program se prevad lectii de limbile latina si franceza. Multe din scolile din provincie avea si dascal de greceste. De la o vreme, invatarea stiintelor capata un loc mult mai mare, si prin staruintele mitropolitutului Moldovei Iacob al II-lea intreg invatamantul sufera o schimbare spre modernitate in aceasta tara.  

De mult, brasovenii, negustori si mestesugari instariti, aveau o scoala pe langa biserica lor, a Sf. Nicolae din Schei (prima scoala romaneasca, infiintata in 1495, n.r.).Episcopul Petru Pavel Aaron are meritul cel mare ca a deschis in Blaj cele dintai patru scoli romanesti nationale, la jumatatea veacului al XVIII-lea (1754 si urm.); ele se compun dintr-o scoala primara, un colegiu latin si doua seminarii, cele dintai scoli de preotie pe care le aveau romanii. Dupa ele se indreptara toate celelalte, care rasarira mai mult in veacul al XIX-lea pe acest pamant ardelean.“ Nicolae Iorga, Istoria romanilor in chipuri si icoane  

 

De la instruirea empirica, la stiinta educatiei  

Pe masura ce societatea devenea mai complexa si comunitatile se mareau, scoala incepea sa capete tot mai multa insemnatate. Faptul de a merge la scoala se transforma intr-o ocupatie in sine, parintii devenind tot mai dispusi sa-si lase copiii sa invete macar sa scrie si sa citeasca; a fi dascal devenea o profesie in adevaratul inteles al cuvantului, cu norme si coduri specifice, iar educatia se transforma ea insasi in obiect de studiu si domeniu de cercetare.  

Daca pana atunci reformele in domeniul educatiei se manifestasera doar ca parti ale unor schimbari mai ample, incepand din secolul al XVII-lea are loc o adevarata innoire, prin teoriile educatiei formulate de oameni ca Jan Komensky, un episcop ceh cunoscut sub numele latinizat de Comenius, sau ca britanicul John Locke. Comenius si-a intemeiat teoriile asupra educatiei pe o noua filosofie, denumita pansofie sau cunoastere universala si menita sa aduca intelegerea si pacea in intreaga lume. Pentru el – ca si pentru noi, azi –, era clar ca acest lucru nu se putea realiza decat prin educatie, prin cunoastere. Constient de faptul ca erau multe lucruri de invatat, Comenius s-a aplecat asupra metodelor si a mijloacelor de invatamant – cum sunt numite azi.  

I-a sfatuit pe profesori sa acorde importanta cunoasterii lumii prin intermediul simturilor, mai degraba decat prin memorarea unor lucruri neintelese de copii. A scris el insusi carti destinate a-i ajuta pe scolari sa invete lucruri dificile – de pilda latina. Una dintre lucrarile lui, Orbis Sensualium Pictus (Lumea vizibila in imagini – 1658), care dadea numele obiectelor atat in latina, cat si in limba materna a elevului, s-a numarat printre cele dintai carti ilustrate scrise anume pentru copii. Este vremea celor dintai lucrari de psihopedagogie, cum a fost numita disciplina mai tarziu. Filosoful britanic John Locke a lansat teoria conform careia mintea omului este la nastere ca o pagina alba (sau mai degraba ca o tablita goala – tabula rasa –, caci pe vremea aceea elevii scriau mai mult pe tablite decat pe hartie). Pe tabula se inscriu ulterior informatiile pe care le obtinem din lumea inconjuratoare prin intermediul simturilor; incepem cu lucruri simple, pe care le combinam in notiuni mai complexe si astfel dobandim cunoasterea. Locke insista asupra cresterii treptate a cantitatii si gradului de dificultate al cunostintelor predate, ca si asupra combinarii matematicii, istoriei si limbilor straine cu jocuri si cu educatia fizica.  

Erau primii pasi catre marile schimbari pe care avea sa le aduca in educatie secolul al XVIII-lea. Educatorii din vremea Iluminismului credeau cu tarie in influenta benefica a invataturii, iar educatia devenea ea insasi un instrument de reforma sociala, viata individului si cea a societatii putandu-se imbunatati mult prin utilizarea ratiunii si a gandirii critice. Conceptia lui Jean-Jacques Rousseau (1712-1778), care propovaduia o educatie bazata pe psihologia proprie copilului, o educatie in care observarea naturii si a societatii trecea inaintea eruditiei livresti, a declansat noi curente de gandire si a stat la baza teoriilor unor mari pedagogi ai secolului urmator, precum Pestalozzi.si a mai facut ceva de mare insemnatate secolul al XVIII-lea: a consacrat importanta stiintei si a tehnicii ca materii de studiu. Intr-o epoca a dezvoltarii fizicii, chimiei, mecanicii in care cateva inventii anuntau deja apropiata Revolutie Industriala, aceste domenii ale cunoasterii deveneau accesibile tuturor si, treptat, ele au depasit ca importanta religia, latina, greaca. scoala urma si ea marile tendinte ale societatii in curs de industrializare.  

 

Pe temeliile secolului al XIX-lea  

Organizarea sistemului de invatamant si predarea se fac si astazi pe baza unor principii enuntate de cativa mari pedagogi ai secolului al XIX-lea. De pilda, ideea de a-l invata pe copil notiuni despre lume pornind de la obiecte concrete, pentru a trece apoi la concepte abstracte, pare foarte logica, fireasca si banala acum, dar nu a fost mereu asa. Meritul de a fi impus acest concept i se datoreaza pedagogului elvetian Johann Heinrich Pestalozzi, la randul lui inspirat de Locke si Rousseau. Secole de-a randul, educatia copiilor in primii ani incepea cu memorarea unor lungi pasaje in latina, pe care, neintelegandu-le, acestia le stalceau in toate felurile. Pestalozzi a intemeiat in Elvetia si Germania nu numai scoli pentru copii, ci si cursuri de pregatire pentru profesori. Ideile sale au fost preluate si introduse in intreaga Europa si in tarile celorlalte continente in care influenta Europei s-a facut simtita.  

Infiintarea primelor gradinite – forma institutionalizata a educatiei prescolare – i se datoreaza lui Friedrich Froebel, educator german. Cel dintai astfel de asezamant, fondat de Froebel la Blankenburg, in Germania, propunea o programa foarte apropiata de ceea ce se invata si azi la gradinita: cantece, povesti, jocuri, activitati practice. Imigrantii germani au dus cu ei acest concept in Statele Unite ale Americii, unde primele gradinite au fost infiintate inca din a doua jumatate a secolului al XIX-lea.Si, ca semn ca institutia scolii ajunsese la maturitate, secolul XIX este si epoca in care au fost intemeiate, in tarile europene si in multe tari nord si sud-americane, sistemele nationale de educatie. Teoretic, din ce in ce mai multi copii aveau acces la educatie, dar, practic, multi dintre ei erau nevoiti sa lucreze, pentru a castiga bani, inca de la varste fragede. A fost nevoie, asadar, de reforme in domeniile legislatiei muncii si protectiei sociale.  

Mai multe tari vest-europene au promulgat legi prin care limitau munca prestata de copii in ateliere si fabrici, astfel incat acestia sa poata merge la scoala. Dar in randul clasei muncitoare si al taranilor domina inca ideea ca un copil de 8-9 ani reprezinta o pereche de brate de munca, mai degraba decat un creier ce trebuia instruit. Procentul de analfabeti era inca mare in randul acestor categorii sociale, fetele fiind intr-o situatie mult mai proasta decat baietii. Erau putini parintii care – asemenea mamei lui Ion Creanga – tineau sa-si vada copiii ajunsi la mai bine si erau dispusi sa plateasca pentru a le asigura instruirea. Mai erau multe lucruri de facut – reforme care au aparut treptat, pe masura ce lumea se schimba, astfel incat cunoasterea ei si adaptarea la ea doar pe baza instinctelor si a traditiei orale nu mai erau posibile. Tot treptat au inceput sa-si faca loc si legile prin care educatia devenea gratuita si apoi cele care o faceau obligatorie. In 1852, statul american Massachusetts a inaintat primele legi care cereau infiintarea unui sistem public de educatie gratuit.  

Mileniul trei, vazut de la fereastra scolii  

Sistemul actual de invatamant, bazat in mare parte pe contributiile aduse de pedagogii secolului al XIX-lea, ii face pe multi sa se intrebe: nu cumva e depasit? Multi regreta faptul ca sistemul actual s-a dovedit incapabil sa integreze pe scara larga contributiile unor inovatori precum Celestin Freinet sau Maria Montessori, acestea ramanand doar alternative – destul de greu accesibile, de altfel, in multe tari – ale sistemului devenit deja traditional. Totusi, secolul XX si-a avut ganditorii sai in domeniul stiintelor educatiei – oameni care au adus innoiri importante. Ellen Key (Suedia) a creat conceptul de educatie progresiva, care pune accentul pe nevoile si potentialul copilului mai mult decat pe necesitatile societatii sau pe principiile religioase. Psihologul elvetian Jean Piaget, prin teoria sa asupra dezvoltarii cognitive, a contribuit, de asemenea, la o transformare a perceptiei asupra rolului educatiei, la o schimbare de viziune, indreptata mai mult asupra elevului: o educatie centrata pe copil, pe dezvoltarea sa in acord cu propriile posibilitati si aptitudini. „Educatia, spunea Piaget, inseamna, pentru cei mai multi, a incerca sa-l faca pe copil sa semene cu adultul tipic pentru societatea respectiva… Pentru mine, insa, inseamna sa faci din copii niste creatori. Trebuie sa creezi inventatori, inovatori, nu conformisti.  

“De altfel, adesea, problemele teoretice au fost lasate pe planul al doilea, in conditiile in care invatamantul secolului XX a avut de depasit probleme mai urgente si mai grave, de ordin politic si social. La inceputul secolului, de pilda, in numeroase state americane, legile mentineau segregarea rasiala in invatamant, cu scoli separate pentru albi si pentru populatia de culoare. Abia in 1954, Curtea Suprema a Statelor Unite a stabilit ca aceasta politica segregationista avea drept rezultat inegalitatea de sanse si a interzis discriminarea elevilor din motive rasiale. Dar, la o jumatate de veac de la acest eveniment, in secolul XXI, chiar si in lipsa discriminarii rasiale, opereaza un fel de selectie in urma careia un numar revoltator de mare de copii nu merg la scoala. Situatia se datoreaza atat conditiilor materiale care, in tarile sarace, pur si simplu nu ingaduie familiilor sa-si trimita copiii la invatatura, cat si unor prejudecati greu de depasit, un exemplu fiind celebra conceptie conform careia „fetele nu trebuie sa mearga la scoala“. Cele mai recente date furnizate de UNESCO sunt revelatoare… si socante: in populatia lumii, un adult din cinci este analfabet (doua treimi dintre analfabeti fiind femei) si 72 de milioane de copii de varsta scolara nu merg la scoala.  

Si atunci care sunt marile idei care conduc educatia prin intermediul scolii in secolul XXI? De o parte se afla teoriile asupra educatiei, mai toate punand accentul pe dezvoltarea personala, in acord cu posibilitatile individuale si cu aptitudinile copilului. De alta parte se afla ideile politice – la nivel national, dar si la nivel global. In ceea ce priveste politica internationala in domeniu, liniile conducatoare se regasesc in cele sase obiective stabilite de UNESCO pentru programul international Educatie pentru Toti (Education for All). Unul dintre ele este accentuarea asa-numitei educatii timpurii. Ar trebui sa profitam de primii ani de viata, cand copilul se dezvolta fizic, psihic si emotional intr-un ritm rapid, pentru a-l instrui, cu metode potrivite varstei. Pentru noi, care traim intr-o societate de tip occidental, unde educatia prescolara este organizata la nivel national (chiar daca, momentan, avem probleme cu locurile la gradinite), ideea n-are nimic surprinzator. Dar pentru mii de comunitati sarace din tarile lumii a treia, in care sute de mii de copii mici sunt lasati singuri, in vreme ce parintii se duc la munca, e o idee revolutionara.  

Un al doilea scop este instituirea scolarizarii gratuite si obligatorii, in cursul primar, pentru toti copiii lumii – o ambitie uriasa, sa recunoastem, intr-o lume in care multi parinti, ei insisi analfabeti, nu mai reusesc sa iasa, nici macar cu gandul, din tarcul stramt si sordid al propriului mod de viata si nu vad necesitatea ca odraslele lor sa aiba un inceput mai bun si sanse mai mari.Prin programul global Education for All, UNESCO si-a propus, de altfel, sa sporeasca gradul de alfabetizare a populatiei cu 50% pana in 2015. UNESCO mai urmareste sa asigure egalitatea de sanse intre baieti si fete in ceea ce priveste educatia si sa sporeasca numarul fetelor care merg la scoala, invingand treptat rezistenta bazata pe gandirea traditionalista (in vigoare inca, din pacate, in multe comunitati umane ale lumii) conform careia fetele n-au ce cauta la scoala.  

In fine, alte doua obiective, foarte complexe: unul vizeaza stimularea invatarii si dobandirea deprinderilor necesare vietii (life skills), respectiv a acelor insusiri care ii permit individului sa se integreze armonios in comunitate (de pilda, capacitati bune de comunicare si relationare cu ceilalti); al doilea urmareste cresterea calitatii educatiei – un obiectiv despre care insasi organizatia respectiva recunoaste ca e greu de definit. L-am lasat pe acesta la urma tocmai pentru ca vorbim despre el adesea si fiecare dintre noi are in privinta lui propria perceptie. Calitatea educatiei este subiectul discutiilor factorilor de decizie, obiectul reformelor (mai mult sau mai putin avansate) si, de fapt, ceea ce ne intereseaza pe toti. Chiar asa, ce ar putea insemna o educatie de calitate in vremurile de azi? Programul Educatie pentru Toti enumera cateva dintre elementele care definesc calitatea. Lista are meritul de a atrage atentia asupra punctelor nevralgice ale educatiei contemporane; citind-o, se vede bine care sunt problemele carora scoala moderna trebuie sa le faca fata.  

In primul rand, e nevoie de profesori buni, bine pregatiti si platiti corespunzator (faptul ca organizatia internationala pune acest aspect in fruntea listei sale ne da o idee despre importanta problemei), care folosesc metode adecvate nevoilor elevilor. Apoi: scoli utilate corespunzator si SIGURE („unde fiecare elev, in special fetele, sa fie la adapost de pericolul hartuirii“ – se precizeaza in text). Mai este necesar sa existe instruire suficienta in limba potrivita; un numar corespunzator de ore de curs tinute in limba materna a elevilor, plus predarea celorlalte limbi de care acestia au nevoie; programa relevanta si utila, care tine seama de conditiile mediului local si ofera cunostintele si competentele necesare elevilor. O buna gestiune a scolii, la care sa participe profesori, factori de decizie locali si parinti, este un alt factor important.  

In ce masura scolile lumii sunt asa? Desigur, educatia – si templul ei, scoala – au strabatut o cale lunga si au progresat, dar progresul se vede mai cu seama in tarile dezvoltate. In prea multe colturi ale lumii, fetele nu mai merg la scoala de pe la 12-13 ani, pentru ca nu exista grupuri sanitare speciale pentru ele. Vi se pare incredibil? E pe cat de tragic, pe atat de adevarat. si asta e doar una dintre multele probleme…Vestea buna este ca, totusi, lucrurile se misca inainte, chiar daca incetisor de tot, mai ales in comparatie cu progresul rapid din alte domenii. In educatie, se tinde azi spre extinderea modelului occidental, o cauza importanta a rezistentei din partea unor comunitati umane care s-au dezvoltat intr-un mediu cultural diferit de cel al Vestului. Marea provocare pare sa fie, azi, o generalizare a practicilor educationale in spiritul echitatii si al standardelor de viata decente, fara a se cadea intr-o globalizare lipsita de nuante, atotnivelatoare, care ar sterge deosebirile culturale pana la anihilarea a ceea ce este specific si valoros in fiecare cultura. Scoala e o parte a societatii si se cuvine sa reflecte valorile fiecarei societati, ale fiecarei culturi, nu-i asa? Ba da, dar fara sa incalce drepturile omului, si fara sa… etc. etc. Da, echilibrul e greu de gasit. Mai avem de lucru. Mult a fost, si mai mult a ramas. Succes la scoala! – cum se zice pe la noi.  

 

Curente si inovatori  

Pedagogia Waldorf are la baza conceptia educationala a lui Rudolf Steiner (1861-1925), fondatorul antroposofiei, o filosofie ce postuleaza existenta unei lumi spirituale accesibile experientei directe prin intermediul dezvoltarii interioare a fiintei umane. In 1919, Steiner a infiintat o scoala la cererea lui Emil Molt, patronul fabricii de tigari Waldorf Astoria – de aici numele de Pedagogie Waldorf. Curentul mai este cunoscut si sub numele de Pedagogie Steiner sau Waldorf-Steiner. Insa masura in care conceptiile antroposofice sunt implicate in educatia de tip Waldorf este foarte variabila de la o scoala la alta. Abordarea Waldorf in pedagogie pune accentul pe imaginatie si promoveaza un invatamant multidisciplinar, cu aspecte practice, artistice si intelectuale. Conform teoriei educationale a lui Steiner, copilul se dezvolta trecand prin mai multe stadii, fiecare avand caracteristici proprii care impun abordari pedagogice specifice. Azi exista peste 2.400 de institutii de invatamant Waldorf – scoli si gradinite –, raspandite in circa 60 de tari.  

Formula propusa de Celestin Freinet (1896-1966) are la baza concepte ca pedagogia prin munca (elevii invata fabricand ei insisi produse sau furnizand servicii); invatarea in grup, pe principiul incercare-greseala; munca in cooperare; invatarea pornind de la interesele fiecarui copil; utilizarea „metodei naturale“ (pe baza experientelor proprii copilului). Metoda lui Freinet este aplicata in numeroase scoli din lume, ba chiar un intreg sistem national de educatie – cel al Finlandei – este bazat pe conceptia sa. Maria Montessori (1870-1952) a dezvoltat o metodologie proprie (metoda de educatie Montessori) fundamentata pe principiul „autodezvoltarii spontane” – stabilirea ritmului propriu de invatare al fiecarui copil. In pedagogia Montessori, copiii sunt incurajati sa ia singuri decizii si li se amenajeaza un spatiu mobilat cu obiecte pe masura lor („microcosmos“). Sunt utilizate la maximum asa-numitele perioade sensibile, etape din dezvoltare in care copilul este in mod deosebit receptiv la dobandirea de noi cunostinte in anumite domenii, lucru atribuit de Maria Montessori dezvoltarii unor arii cerebrale specifice.  

 

o alta viziune despre educatie  

Lumea s-a schimbat in ultimii 20 de ani in mod evident – scolile insa nu. Programa scolara, felul in care lectiile sunt predate, intregul sistem educational sunt concepute pentru o realitate ce nu mai este de mult de actualitate.  

Pentru a avea succes tinerii au nevoie de calitati pe care scoala nu le dezvolta: spirit critic, capacitate de sinteza, creativitate, comunicare eficienta si nu in ultimul rand abilitatea de a lucra in echipa.  

Cum ai putea fi creativ atunci cand tot ceea ce ti se cere in fiecare zi este sa reproduci ceea ce ti-a fost „livrat” in prealabil de catre profesor? Cum poti sa dezvolti spirit critic atunci cand orice incercare de a pune sub semnul intrebarii informatiile primite este penalizata – in general nu intr-un mod prea diplomat. Cum poti invata sa lucrezi in echipa atunci cand in clasa esti tu impotriva tuturor iar goana dupa o nota mai buna nu te incurajeaza sa colaborezi?  

Tony Wagner spunea in „The Global Achievement Gap” ca „pe masura ce copiii nostri petrec mai mult timp in scoala, ei isi pierd incetul cu incetul curiozitatea”.  

Asta pentru la scoala nu sunt invatati sa gandeasca sau sa puna intrebari. Ei invata sa citeasca, insa nu invata sa comunice in public sau in scris. Invata sa calculeze, insa nu stiu sa interpreteze grafice sau statistici simple. Invata formule dar nu stiu sa le aplice in situatii in afara manualelor. Memoreaza nume si date la istorie insa nu ar putea sa iti explice semnificatia evenimentelor istorice.  

Nu este doar problema Romaniei – este o preocupare majora pentru multe state care observa cu ingrijorare ca scoala nu pregateste cum trebuie tinerii pentru piata muncii.  

Romania are insa o problema specifica ce tine de etica: toleranta la toate nivelurile fata de plagiat si furt intelectual. Elevii copiaza la examene, studentii plagiaza lucrarile de licenta (sau le cumpara gata facute), profesorii insisi plagiaza.  

Exista in acest moment doua decalaje majore si care ne vor afecta cu siguranta in viitor: cel dintre copiii din mediul urban si cei din mediul rural sau apartinand minoritatilor; si cel dintre ceea ce invata copiii la scoala in general si ceea ce au nevoie sa stie pentru a avea succes in viata.  

Vizitele mele in scoli si licee ma lasa de multe ori descumpanita pentru ca ma ingrijoreaza doua lucruri pe care le observ: lipsa de stralucire din ochii copiilor indiferent de subiect/materie/domeniu pe de o parte si relatia de pura subordonare si autoritate impusa prin forta dintre profesori si elevi.  

Cred ca in general romanii ca natie sufera de un usor complex de inferioritate iar explicatia mea este ca acest complex este cultivat mai intai in familie si apoi in scoala unde o atitudine prea sigura de sine este imediat penalizata.  

Exista doua efecte extreme ale aceste relatii de subordonare din clasa: fie elevi prea docili, dornici de a face pe plac profesorilor in detrimentul propriilor convingeri (si cred ca e evident ce fel de angajati vor fi mai tarziu) sau elevi razvratiti, cu personalitati prea puternice pentru a fi domolite.  

Vorbesc desigur despre extreme – mai exista desigur elevi foarte adaptabili care reusesc sa isi pastreze atat coloana vertebrala cat si convingerile.  

De fapt… cam orice discutie am putea avea despre educatie, pana la urma totul depinde in mod direct de calitatea profesorilor si de motivatia acestora. Iar calitatea nu se refera atat de mult la cantitatea informatiilor detinute ci mai ales la calitatile pedagogice pentru ca un profesor adaptat secolului XXI este mai mult un mentor si un indrumator si mai putin un „predicator”.  

 

40 de citate despre educatie  

Platon definea educaţia ca fiind „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele.” Aristotel, în lucrarea sa „Politica”, considera că „educaţia trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare”.  

Johann Amos Comenius, în lucrarea sa „Didactica magna”, considera că la naştere, natura înzestrează copilul numai cu „seminţele ştiinţei, ale moralităţii şi religiozităţii”, ele devin un bun al fiecărui om numai prin educaţie. Rezultă că în concepţia sa, educaţia este o activitate de stimulare a acestor „seminţe”, şi implicit, de conducere a procesului de umanizare, omul ”nu poate deveni om decât dacă este educat”.  

În zilele noastre, educaţia a început să capete uşor-uşor mai multe dimensiuni, în special în rândul autodidacţilor, care s-au bucurat enorm în momentul apariţiei platformelor educaţionale online, cum ar fi Coursera sau Team Treehouse.  

Educatia este ceea ce supravietuieste dupa ce tot ce a fost invatat a fost uitat. Burrhus Frederic Skinner  

Universitatea dezvolta toate aptitudinile, inclusiv si prostia. Anton Pavlovici Cehov  

Cel care se pricepe nu vorbeste, stapanind eruditia el tace. Lao-Tzu  

Cei care educa copiii sunt demni de mai multa onoare decat cei care le dau viata; de aceea pe langa viata, daruiti copiilor si arta de a trai bine, educandu-i. Aristotel  

Radacinile educatiei sunt amare, dar fructul este dulce. Aristotel  

Un om educat se deosebeste de un om needucat, asa cum un om viu se deosebeste de un om mort. Aristotel  

Exemplul este cel ma bun percept. Aesop  

Este foarte bine ca o persoana needucata sa citeasca carti cu citate. Winston Churchill  

Educatia este cea mai buna provizie pe care o poti face pentru batranete. Aristotel  

Educatia este imblanzirea unei flacari, nu umplerea unui vas. Socrate  

Natura ne aseamana, educatia ne deosebeste. Confucius  

Citeste nu pentru a contrazice nici pentru a crede, ci pentru a cantari si a lua in considerare. Francis Bacon  

Baza oricarei formatii intelectuale, civice, morale, trebuie pusa in anii scolii primare. Stefan Augustin Doinas  

Educatie, ceea ce dezvaluie celor intelepti si mascheaza de cei prosti lipsa lor de intelegere. Ambrose Bierce  

Scoala vietii asigura in primul rand coafura circumvolutiunilor. Vasile Ghica  

Scoala pregateste tineretul pentru zbor, nu pentru praznic. Vasile Ghica  

Scopul educatiei este transferul de flacara. Vasile Ghica  

Educatie, cand dai viata cuiva, lasa-i si modul de intrebuintare. Valeriu Butulescu  

Pregatirea inseamna totul. Conopida nu este altceva decat o varza care a fost educata intr-un colegiu. Mark Twain  

Nu esti suficient de tanar pentru a sti tot. Edward A. Murphy  

Nu are importanta cat de mult inveti pentru examen, ti se va pune o intrebare din acea mica parte de materie pe care nu ai mai apucat sa o mai inveti. Edward A. Murphy  

In ochii profesorului tau intotdeauna vei gresi, deci nu te mai chinui sa incerci. Edward A. Murphy  

Intotdeauna acel examen la care vei absenta va fi mai usor decat acele examene la care ai participat. Edward A. Murphy  

Tot ceea ce este intre paranteze este de obicei ignorat. Edward A. Murphy  

Legile lui Murphy despre invatamant: Bateriile calculatorului de buzunar, de care te-ai folosit tot semestrul vor ceda tocmai cand vei avea de sustinut examenul final la matematica. Edward A. Murphy  

Daca trebuie sa sustii un examen cu cartile pe banca, in mod sigur vei uita cartile acasa. Edward A. Murphy  

Cu cat inveti mai mult pentru un examen, cu atat vei fi mai nesigur in privinta raspunsurilor pe care le vei da la examen. Edward A. Murphy  

Orarul claselor este de asa maniera stabilit astfel incat studentii sa piarda maximum de timp intre cursuri. Edward A. Murphy  

In ziua in care se da testarea, cel putin 15% din clasa va absenta. Edward A. Murphy  

Intotdeauna timpul va trece mai usor atunci cand esti liber, in comparatie cu timpul pe care il petreci la scoala.Edward A. Murphy  

Timpul petrecut de profesor pentru a explica ceva este invers proportional cu informatia retinuta de studenti. Edward A. Murphy  

Un subiect interesant pentru profesor va fi intotdeauna un subiect plictisitor pentru studenti. Edward A. Murphy  

Educatia ne-a facut ceea ce suntem. Claude Adrien Helvetius  

O buna educatie cere ca educatorul sa inspire elevului stima si respect, si nu se poate ajunge la aceasta prin nimicirea individualitatii elevilor si prin asuprirea stimei de sine. Samuel Smiles  

Educatia pe care o primesti la colegiu iti arata cat de putin stim in realitate. Thomas Chandler Haliburton  

Educatia intregii lumi este mai presus de orice. Pierre Athanase Larousse  

Educatia unui popor se judeca dupa tinuta de pe strada. Vazand grosolania pe strada esti sigur ca o vei gasi si in casa. Edmondo De Amicis  

Adevarat ca mai cinstit lucru nu este in lume si mai scump si mai curat, decat omul procopsit la invatatura. Mihail Sadoveanu  

Nimeni nu a murit datorita expunerii timp indelungat la educatie. Robert M. Hensel  

Educatia este o metoda prin care cineva capata un nivel mai ridicat de prejudecati. Laurence J. Pete  

Referinţă Bibliografică:
Despre educatie - articol preluat de pe net / Gigi Stanciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1086, Anul III, 21 decembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Gigi Stanciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gigi Stanciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!