Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Meditatie > Mobil |   


Autor: Stelian Gomboş         Publicat în: Ediţia nr. 796 din 06 martie 2013        Toate Articolele Autorului

Despre discernământul creştin sau dreapta socoteală în viaţa noastră spirituală ...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Despre discernământul creştin sau dreapta socoteală în viaţa noastră spirituală ...  
  
Motto: “ Virtutea cea mai mare este discernământul” (Sf. Isaac Sirul – “Cuvântări ascetic”) 
  
Discernământul creştin, dreapta socoteală sau dreapta socotinţă ori cumpănire, trebuie să dobândească un loc central şi essential în viaţa şi lucrarea noastră. Manifestarea sa ţine de sesizarea unei realităţi teandrice tainice, care are un sens dublu: de la Dumnezeu spre noi şi, ca răspuns, de la noi spre Dumnezeu. Numai în această formulă simfonică misiunea noastră îşi va atinge finalitatea dorită, adică discernerea şi alegerea celor mai bune soluţii în rezolvarea problemelor existente la nivelul comunităţilor în care ne derulăm activitatea.  
  
Cuvântul discernământ derivă de la grecescul diakrisis care desemnează acţiunea de a judeca/a deosebi adevărata cunoaştere. Spiritualitatea creştină urmăreşte desăvârşirea credinciosului în Iisus Hristos, deci câştigarea vieţii veşnice: „Şi aceasta este viaţa de veci să Te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adevărat şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3). 
  
Discernământul creştin sau dreapta socoteală presupune, aşadar, cunoaşterea voii şi a căilor lui Dumnezeu, înţelegerea profundă a prezenţei Sale în orice lucrare pe care o întreprindem. Acest dar al călăuzirii lui Dumnezeu se realizează prin asistenţa Duhului Sfânt, căci fără harul Său nu poate exista un discernământ creştin autentic. Cei care Îl recunosc pe Iisus ca fiind Mesia (Iisus Hristos) fac aceasta prin lucrarea desfăşurată de Duhul Sfânt în vieţile lor (Filipeni 1, 3-11). Scopul suprem al discernământului spiritual este manifestarea voii Tatălui. Discernământul înseamnă capacitatea de a vedea lucrurile aşa cum le vede Dumnezeu, prin deosebirea „semnelor vremii”, a observa realitatea şi a o interpreta în funcţie de criteriile evanghelice. 
  
Părinţii Bisericii - adevărate modele de urmat în lucrarea noastră, desemnează discernământul spiritual cu ajutorul sintagmei „dreaptă socoteală ori socotinţă”. Ea este considerată ca fiind una dintre cele mai mari virtuţi, pentru că îl menţine pe creştin pe calea de mijloc cea neprimejdioasă, pe calea împărătească de înaintare spre scopul final. Această stare de smerenie se obţine după multă luptă duhovnicească şi are ca scop discernerea sau analizarea gândurilor. Rodul său este pocăinţa, dragostea faţă de aproapele, ascultarea, blândeţea etc. Dreapta socotinţă este cumpăna care menţine echilibrul, timona care te păstrează pe cale, fără abatere în dreapta sau în stânga. 
  
Uneori asistenţa, îndrumarea şi adumbrirea Duhului Sfânt se manifestă în „călăuzirea negativă”, căci uneori Dumnezeu spune „Nu!” intenţiei noastre: „Căci gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi căile Mele ca ale voastre, zice Domnul!” (Isaia 55, 8). Practicarea discernământului spiritual nu se opreşte atunci când cunoaştem voia lui Dumnezeu, ci când o împlinim. Prin urmare, lucrarea noastră trebuie să aibă o finalitate practică şi aplicată în acţiuni şi fapte concrete. Practicarea şi împlinirea sa continua, neîntreruptă, necontenită şi perseverentă duce la maturizarea noastră duhovnicească: „Iar hrana tare este pentru cei desăvârşiţi, care au prin obişnuinţă simţurile învăţate să deosebească binele de rău” (Evrei 5, 14). Trebuie să discernem între predicatorii falşi şi cei adevăraţi, între persoana care vorbeşte şi acţionează în numele lui Dumnezeu şi cea care numai se foloseşte de el pentru a avea anumite avantaje (Matei 7, 15-23; I Corinteni 11). 
  
Fiind un exerciţiu al Duhului, discernământul sau dreapta socoteală – după cum invocă şi cărţile Filocaliei, necesită din partea noastră şi o anumită curăţire a inimii, o transformare personală, o reînnoire a mentalităţii în Dumnezeu: „Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinăuntru ale mele” (Psalmul 50, 11). „Morala Împărăţiei” se manifestă în caracterul creştinului care lucrează la asemănarea cu Dumnezeu. În acest scop, trebuie să devenim asemenea unor copii, înţelepţi, să învăţăm arta de a trăi cu sinceritate. Numai în această stare vom reuşi transformarea lumii. Aşadar, discernământul implică participarea întregii noastre fiinţe, trup şi suflet, precum şi a tuturor celor trei facultăţi spirituale: raţiune, sentiment şi voinţă. Sensibilitatea spirituală şi duhovnicească se manifestă uneori şi prin lacrimi, care stau într-o legătură specială cu pocăinţa. Ele scot la iveală strălucirea sufletului, după ce acesta a fost curăţat de murdăria păcatului, deschizându-i perspectiva spre Dumnezeu şi spre semeni şi scoţându-l dintre zidurile de păcat şi de împietrire ale egoismului. Lacrimile celor pe care îi ajutăm stau la baza lacrimilor pe care le vărsăm şi ne fac să vedem cerul. Ele spală ochii tuturor şi-i fac frumoşi, pentru că spală inima şi o fac transparentă, frumoasă şi nevinovată. Opoziţia şi punctul de vedere critic al celorlalţi ne face adesea să ne întrebăm dacă am lucrat conform voii lui Dumnezeu. Dificultăţile cu care ne confruntăm sunt adevăratul test pentru reuşita noastă. Discernământul nu are de-a face numai cu lucrurile înalte, ci cu toate lucrurile, toate domeniile care compun, formează şi alcătuiesc viaţa noastră, inclusiv micile probleme şi provocări ale vieţii cotidiene. 
  
Drumul spre desăvârşirea creştină prin practicarea discernământului spiritual este unul destul de sinuos ori dificil şi necesită o mare capacitate de dăruire şi o deschidere spre „vocea lui Dumnezeu”, care ne cheamă să urmăm modelul Fiului Său Întrupat, Iisus Hristos, în lucrarea noastră. Adevărata iniţiativă nu înseamnă a fi purtat de fluxul indefinit al lumii, fără nici o direcţie, ci a cunoaşte direcţia şi ţinta ta, în însoţirea cu Dumnezeu.  
  
În altă ordine idei, ca să-i spun mai simplu, discernământul este atunci când înţelegi clar şi limpede ce ai în faţă ta. Calitatea de a realiza (în totalitate şi în profunzime) ce fenomen, eveniment, proces, tendinţă, calitate, corelaţie, cauzalitate, context, implicaţii, învăţăminte, morală, etc. se produc în univers şi în mintea ta atunci când citeşti, asculţi, priveşti, gândeşti. Iată, acesta este discernământul. Dacă cineva, de exemplu, îţi aduce o veste, ori citeşti ceva, sau preiei o ştire din media şi o „înghiţi” fără a o digera, atunci nu ai discernământ. Dacă pui la îndoială, încerci să vezi cum se leagă ceea ce ai aflat cu altele, face nişte legături sau conexiuni, îţi pui sau adresezi câteva întrebări, la ce anume şi cui îi serveşte, de ce apărut, cum se explică, şi după ce ai ajuns la o concluzie nu o baţi în cuie dar o cataloghezi ca ”versiune de lucru”, care în orice clipă şi moment poate şi trebuie modificată sau refăcută, atunci ai discernământ. Simplu? Nu-i aşa? Nu cred!  
  
Altfel spus, în orice împrejurări ori situaţii, discernământul, din păcate, (sau, mai bine zis, din fericire) nu poate fi deconectat, el este un mecanism ce trebuie să funcţioneze permanent. Bine, nu suntem maşini şi nu întotdeauna se cere randament maxim, dar nici nu poţi să obţii o exonerare de obligaţia şi datoria de a fi responsabil în şi de viaţa ta, or discernământul este instrumentul de aplicare şi executare a acestei obligaţii. Bineînţeles, dacă nu doreşti să-ţi găseşti adăpostul şi locaşul în noroiul şi mlaştina călduţă şi compromiţătoare a complacerii în păcat, patimă, boală şi suferinţă. Alegerea grâului de neghină nu este un lucru deloc uşor. Conştientizarea permanentă şi neîncetată a prezenţei tale pe lume, în fiecare moment şi clipă este pusă la încercare de dorinţa de a lasă hăţurile sorţii din mâni şi a conecta ”pilotul automat”. Îi dai voie să preia controlul, ai deconectat discernământul şi ti-ai declinat responsabilitatea pentru cele ce se întâmplă. Până la urma este alegerea omului, însă mare atenţie la toate riscurile, urmările şi consecinţele acestui fapt. 
  
În plan spiritual şi din punct de vedere duhovnicesc, Părinţii Bisericii afirmă şi susţin că “Orice gând în care nu predomină pacea şi smerenia nu este conform lui Dumnezeu, ci este în mod vădit o aşa zisă bună inspiraţie venită de la duhurile rele. Căci Domnul nostru vine cu pace, iar tot ce vine de la Vrăjmaş este însoţit de tulburare şi agitaţie. ( ... ) Trebuie să facem totul cu discernământ. Să ne măsurăm propriile puteri, înseamnă discernământ şi pavăză pentru duh, care în acest fel nu va fi tulburat după aceea. Dimpotrivă, a face mai mult decât ne stă în putinţă, fie că este vorba de opere de binefacere sau de alt fel, este o dovadă că ne lipseşte discernământul, căci aceasta aduce mai apoi tulburare, lehamite şi hulire. ( ... ) Omul care face mai mult decât îl ţin puterile, nu va rezista, iar Dumnezeu ne cere să facem după posibilităţile noastre” (Sf. Varsanufie – “Corespondenţă”). 
  
Avva Antonie, de pildă, a fost un om şi un călugăr raţional, care socotea că cea dintâi virtute pentru un monah este discernământul, întrucât acesta este garantul unei nevoinţe adecvate. O mostră de echilibru şi discernământ este şi apoftegma 35, care ne-a transmis un cuvânt al avvei: „Cine bate bucata de fier, mai întâi socoteşte ce-o să facă din ea: o seceră, o sabie, o secure? Tot aşa şi noi, trebuie să vedem după ce virtute tânjim, ca să nu ne chinuim degeaba“. Războiul nevăzut, lupta duhovnicească nu se desfăşoară haotic. Există, sau ar trebui să existe, după cuvântul avvei Antonie, o strategie. Iar aceasta este simplă: te cercetezi pe tine, îţi identifici slăbiciunile şi apoi lupţi pentru dobândirea acelor virtuţi care sunt necesare pentru tămăduirea bolilor tale. 
  
Existenţa unei fiinţe omeneşti, spre deosebire de cea a făpturilor necugetătoare, este rezultatul unui lung şir de hotărâri şi decizii individuale ori personale, care nu sunt dictate de instinctele noastre naturale, ci depind de voinţa noastră proprie şi de judecata noastră personală. De aici decurge importanţa covârşitoare a discernământului şi a valorilor şi criteriilor la care ne referim când avem de luat o decizie hotărâtoare nu numai pentru existenţa noastră personală dar şi pentru cei apropiaţi nouă sau asupra cărora ne exersăm influenţa sau autoritatea.  
  
Lipsa de discernământ poate avea consecinţe tot atât de grave şi ireversibile ca şi un diagnostic greşit, care, ducând la un tratament inadecvat sau chiar contraindicat, va înrăutăţi încă şi mai mult starea bolnavului. Aceasta se întâmplă atât de des încât expresia franceză “le remède est pire que le mal” (leacul este mai rău decât boala), a devenit un loc comun dintre cele mai uzuale. Toate revoluţiile şi ideologiile timpurilor moderne s-au aflat în acest caz, dând naştere dictaturilor şi sistemelor totalitare care au dus la catastrofele şi dezastrele planetare pe care le cunoaştem ...  
  
Diagnosticele greşite ale doctorilor noştri moderni – Marx, Nietzsche, Freud, Sartre şi atâţia alţi profeţi mincinoşi, care au modelat şi orientat – sau mai bine zis dezorientat – spiritul şi ideile omului de azi, se află la originea mentalităţii materialiste “globalizate”, care a pus stăpânire pe omenire, precum o molimă mondială ce îşi extinde pe zi ce trece sfera de acţiune, infectând în acelaşi timp spiritul omenesc, raporturile sociale, educaţia, cultura şi mediul natural, aşa încât majoritatea celor contaminaţi de virusul materialist, nu numai că nu cunosc tratamentul potrivit, dar nici măcar nu ştiu că sunt bolnavi : “În afară de materialismul explicit şi doctrinal, există şi ceea ce putem numi un materialism în fapt, a cărui influenţă se întinde mult mai departe, căci o mulţime de oameni care nu se cred deloc materialişti se comportă însă în mod practic ca atare în toate împrejurările. ( ... ) Aşa se face că, într-o astfel de lume, un om care se declară creştin nu va ezita să se comporte de fapt ca şi cum nu ar exista nicio altă realitate decât cea trupească, iar un preot care “face ştiinţă” nu va fi foarte diferit de un universitar materialist” (René Guénon – “Domnia Cantităţii”). 
  
Materialismul ambiant impregnează ideile, gândurile, comportamentele noastre, şi chiar practica religioasă, deseori formală, maşinală şi fără legătură reală cu restul existenţei noastre. Noi pretindem că credem în Dumnezeu, dar în viaţa de toate zilele, gândim şi acţionăm ca şi necredincioşii, avem aceleaşi dorinţe, aceleaşi preocupări, aceleaşi năzuinţe şi acelaşi mod de viaţă ca şi ei. Câţi dintre cei care se numesc creştini ar fi capabili să sacrifice pentru Iisus Hristos, nu viaţa, precum sfinţii mucenici din vechime, ci numai maşina, sau computerul, sau televizorul ?... 
  
Cu alte cuvinte, aşadar, discernământul duhovnicesc sau dreapta socoteală înseamnă a determina şi verifica în orice împrejurare şi situaţie cine este adevăratul stăpân al inimii şi cugetului nostru, Dumnezeu sau Mamona, astfel încât să nu confundăm ceea ce aparţine Cezarului şi ceea ce aparţine lui Dumnezeu. Viziune spirituală de care depinde starea de sănătate a sufletului nostru, căci “dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină, dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa încât, dacă lumina dintru tine întuneric este, cu cât mai mare va fi întunericul!” (Matei 6, 22-23). Confuzia ideilor, a normelor şi a valorilor, care domneşte în lumea de astăzi, vine tocmai din faptul că luminile profeţilor mincinoşi ai vremurilor moderne erau întuneric şi au cufundat lumea în întuneric. 
  
Dacă, aşa după cum spune Sfântul Isaac Sirul, discernământul sau dreapta socoteală este cea mai mare virtute, atunci lipsa de discernământ duhovnicesc este cea mai mare rătăcire, din care decurg toate celelalte. Căci a da uitării sau a tăgădui natura spirituală şi dumnezeiască a omului, înseamnă a se osândi la moarte veşnică, altfel spus, la chinurile iadului – căci sufletul nu poate să moară – precum slujitorul nevrednic care, neaducând niciun rod spiritual, va fi aruncat în “întunericul cel mai din afară: acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor” (Matei, 25-30). De aceea profeţii mincinoşi şi ucenicii lor, care şi-au făcut un idol din materie şi din omul de carne, tăgăduind până şi existenţa Spiritului – aşa cum o face neurobiologul francez J.P. Changeux, care după ce citează afirmaţia lui J.S. Mill conform căreia “toate teoriile despre spirit trebuie să fie materialiste, sau insuficiente”, ajunge la următoarea concluzie : “De acum înainte, la ce bun să mai vorbim de “Spirit” ? (J.P. Changeux – “L'homme neuronal”) – se fac vinovaţi de un păcat de moarte, care nu va fi niciodată iertat: “Adevăr grăiesc vouă că toate păcatele ierta-se-vor fiilor oamenilor şi hulele câte vor rosti. Dar cine va huli asupra Duhului Sfânt nu are iertăciune în veac, ci de păcat veşnic va fi vinovat” (Marcu, 3, 28-29). 
  
Lipsa de discernământ spiritual este şi cauza căderii lui Adam. Rupând alianţa cu Duhul lui Dumnezeu, Adam şi femeia lui “au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele“ (Fac. 3-7). Ochii făpturii de carne substituindu-se viziunii spirituale, privirea omului asupra lui însuşi devine exterioară şi profană, desprinsă de Duhul lui Dumnezeu, astfel încât putem spune că Adam este precursorul omului de şiinţă materialist care sudiază făptura omenească ca pe un obiect – de aici utilizarea abuzivă a termenului “obiectiv” devenit în zilele noastre sinonim cu adevărul suprem şi neîndoielnic. 
  
Spre deosebire de ştiinţele moderne, care caută sursa adevărului în lumea vizibilă şi materială – considerată ca fiind singura reală, căci accesibilă simţurilor noastre trupeşti şi inteligenţei noastre mărginite - cunoaşterea spirituală se întemeiază pe încredinţarea – milenară şi universală, împărtăşită de toate culturile tradiţionale fără excepţie – că “sacrul este realul prin excelenţă” şi că “nimic din ceea ce aparţine sferei profane nu ţine de Fiinţă” (Mircea Eliade – “Sacrul şi profanul”). 
  
Discernământul spiritual sau dreapta socotinţă constă în faptul de a recunoaşte şi de a ne aminti în orice împrejurare dimensiunea sacră şi sfântă a omului, a Creaţiei, şi a existenţei noastre personale: “Nu ştiţi oare că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu sălăşluieşte întru voi ? ( ... ) Nimeni pe sine să nu se înşele: Dacă cineva din voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept. Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu” (I Cor. 3, 16-19). 
  
În concluzie şi în încheiere, vom sublinia şi reţine că suntem chemaţi să veghem în orice context şi împrejurare, şi să nu ne lăsăm stăpâniţi de omul de carne şi, totodată, orbiţi de judecata noastră lumească, astfel încât să situăm toate evenimentele, acţiunile şi activităţile vieţii noastre de zi cu zi într-o perspectivă spirituală, singura dimensiune reală şi nemuritoare a fiinţei noastre, prezentă în orice moment şi în toate aspectele existenţei noastre, chiar şi cele care ni se par neînsemnate, căci “chiar şi micile lucruri pot să nu fie mici pentru cei care sunt mari”; “În tot ceea ce săvârşeşti şi în tot comportamentul tău, fie că trăieşti în ascultare sau că nu depinzi de nimeni, în lucrările tale exterioare ca şi în viaţa ta duhovnicească, să ai drept principiu şi regulă de a te întreba dacă ceea ce faci este în acord cu Dumnezeu. ( ... ) Discernământul este un felinar în întuneric, o cale de întoarcere a celor rătăciţi, o luminâ pentru cei cu vederea slabă. Cel care îl dobândeşte îşi regăseşte sănătatea şi nimiceşte boala” (Sf. Ioan Scărarul – “Scara – Treapta douăzeci şi şase. Despre discernământ”) ...  
  
Aşadar, constatăm şi de aici faptul că Ortodoxia este o formă de creştinism (nesecularizată în conţinutul şi în fondul ei intrinsec) extrem de rafinată, de nobilă, de autentică şi de generoasă, pe care puţini o mai ştim astăzi aprecia sau gusta în profunzimile ei dintru început, lucru pentru care ne rugăm Lui Dumnezeu – Cel în Treime preamărit, să ne ajute şi să ne lumineze minţile noastre cele fariseice şi acoperite de umbra păcatului şi a morţii!... 
  
Stelian Gomboş 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Despre discernământul creştin sau dreapta socoteală în viaţa noastră spirituală ... / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 796, Anul III, 06 martie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!