Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Studii > Mobil |   


Autor: Stelian Gomboş         Publicat în: Ediţia nr. 410 din 14 februarie 2012        Toate Articolele Autorului

Despre dimensiunile spirituale ale Judecăţii şi Eshatologiei în viziunea Părinţilor apostolici şi a apologeţilor - p. a III a ...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Despre dimensiunile spirituale ale Judecăţii şi Eshatologiei în viziunea Părinţilor apostolici şi a apologeţilor ...  
  
În polemica şi controversele aprinse ale epocii lui, care aşezau trupul sub autoritatea şi nivelul sufletului, Tertulian precizează că trupul nu este numai un vas al sufletului, un instrument sau slujitor al acestuia, ci e însuşi omul. Soarta sufletului şi a trupului e comună atât la judecată cât şi după ea, în rai sau în iad. Vorbeşte când de o înviere spirituală, când de una corporală[173]. Şi cei devoraţi de peşti şi de fiare vor învia, precum Iona, care după trei zile a ieşit din pântecele chitului[174]. Nimic din ce a primit Hristos de la Tatăl nu va pieri, nici cea mai mică parte a trupului pentru că mântuirea se acordă şi trupului prin care a fost văzut Mântuitorul şi sufletului prin care s-a crezut în El[175]. 
  
Natura şi situaţia trupului după înviere este inspirată de gândirea Sfântului Apostol Pavel (1 Co 15) şi dezbătută pe larg de Tertulian. Morţii mântuiţi, la înviere, primesc un trup de la Dumnezeu care este acelaşi ca substanţă dar cu adaosuri de la Dumnezeu. Deci, va fi un trup schimbat nu prin eliminarea a ceva, ci prin adaos, ca şi în cazul semănării unui grăunte, care e semănat neîmbrăcat, fără baza spicului, fără întăritura paiului, fără tijă, dar răsare dobândă multă, cu structură şi ordine închegată, întărită şi îmbrăcat elegant[176]. Înviază deci ce a fost semănat, precum spune şi Sfântul Apostol Pavel, „se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc”, dar întâi e trupul animal şi apoi trupul duhovnicesc, fiindcă primeşte duhul[177]. Astfel, nu piere trupul, ci se schimbă numai, dar e vorba de o schimbare ce nu aduce pierderea identităţii: „Nu devine altul, ci altceva”[178]. Schilozii, orbii, şchiopii, paralizaţii vor învia întregi pentru că suntem redaţi naturii nu infirmităţii. Dar, deşi trupul, prin el însuşi, e pătimitor, după înviere nu mai pătimeşte, pentru că a fost eliberată de aceasta prin Hristos[179]. 
  
Deci trupul va învia întreg acelaşi pentru că el este în depozit la Dumnezeu pentru totdeauna, prin Iisus Hristos, cel mai fidel mijlocitor al lui Dumnezeu şi al oamenilor. Iisus Hristos va reda şi omului pe Dumnezeu şi lui Dumnezeu pe om şi duhului trupul şi trupului pe duh, căci El le-a unit pe amândouă în Sine, pregătind mireasa pentru mire şi mirele pentru mireasă. Dacă cineva ar contesta sufletului calitatea de mireasă, trupul va urma, totuşi, sufletul ce zestre. Sufletul nu va fi dezbrăcat, ci are haina lui, trupul. Trupul îi e sufletului ca un frate de lapte. Sufletul n-are, după Dumnezeu, pe nimeni mai apropiat decât trupul său[180]. 
  
Minucius Felix, după ce combate, ca şi Tertulian, metempsihoza şi metemsomatoza susţinute de Pitagora şi Platon, spune că învierea trupurilor este afirmată şi de filosofi[181] şi se întreabă retoric: „Dacă Dumnezeu a putut să-l facă de prima dată pe om, n-ar putea să-l facă din nou? Omul s-a născut din nimic şi după moarte devine nimic? După cum s-a putut crea din nimic va putea fi refăcut din nimic. Nu este, cu alte cuvinte, mai greu să începi ceea ce nu este, decât să repeţi ceea ce a fost?”[182] Învierea se bazează pe puterea lui Dumnezeu: „Corpul chiar dacă s-ar usca şi s-ar preface în praf, dacă s-ar descompune în apă, dacă ar deveni cenuşă numai pentru noi se pierde, nu mai există, dar pentru Dumnezeu se păstrează, căci Lui îi este dată paza elementelor.”[183] De aceea creştinii preferă incinerării, înhumarea. 
  
Precum Clement, Teofil şi Tertulian, Minucius Felix demonstrează această dogmă prin schimbările din natură: „Întreaga natură, spre mângâierea noastră, arată învierea viitoare. Soarele apune şi răsare. Stelele dispar şi reapar. Florile se usucă, dar renasc. Arborii, chiar cei bătrâni, înfrunzesc din nou. Seminţele, dacă nu sunt stricate, dau rod. Aşa este şi cu corpul nostru în lumea aceasta, ca şi cu arborii, care iarna îşi ascund verdeaţa sub o aparentă stricăciune. De ce s-ar grăbi să rodească iarăşi şi să înfrunzească în toiul iernii? Aşa trebuie să aşteptăm şi noi, concluzionează Minucius Felix, primăvara corpului.”[184] 
  
Judecata universală şi viaţa veşnică. Simbolul Apostolic aminteşte realitatea judecăţii şi numeşte şi Judecătorul (Iisus Hristos): „ ... care va veni să judece viii şi morţii”[185]. 
  
Sfântul Clement propune corintenilor despătimirea pentru „ca mila Lui să ne acopere la judecata ce va să fie. Că cine dintre noi poate scăpa de mâna Lui cea puternică.”[186] Judecătorul este, evident, Iisus Hristos[187], care „va veni să ne răscumpere pe fiecare după faptele sale.”[188] 
  
Barnaba scrie în Epistola sa că cel ce a pătimit şi a suferit pentru noi, Fiul lui Dumnezeu, fiind Domn va judeca viii şi morţii[189]. 
  
Sfântul Policarp este categoric în ce priveşte afirmarea acestor realităţi ultime: „cel ce întoarce cuvintele Domnului spre poftele sale şi spune că nu e nici înviere, nici judecată, acela este primul născut al lui satana.”[190] 
  
Ideea de judecată şi răsplată sau pedeapsă o găsim prezentă şi în pildele întâi, a treia şi a patra din Păstorul lui Herma[191]. 
  
Sfântul Iustin aminteşte de foarte multe ori, în operele sale, realitatea judecăţii viitoare ce va fi făcută de Hristos „primul născut al Dumnezeului celui nenăscut”[192], dar nu ne dă amănunte în acest sens. La fel şi Teofil al Antiohiei[193]. 
  
Atenagora afirmă despre credinţa creştinilor următoarele: „Noi suntem convinşi că în faţa lui Dumnezeu nimic nu va rămâne necercetat şi că trupul care a servit poftelor nebuneşti şi fără de frâu ale sufletului va fi judecat şi el împreună cu sufletul ... ”[194]. 
  
Mărturie pentru realitatea judecăţii viitoare dă însuşi sufletul omului, potrivit lui Tertulian[195]. Şi „Unicul Judecător”[196] va ţine seama de „orice cuvânt deşert sau mai mult decât deşert”[197], va judeca păcatele săvârşite atât cu trupul cât şi cu sufletul, fie cu fapta fie cu gândul, cu privirea, ori prin omisiune („n-ai îndeplinit binele”)[198], astfel încât judecata să fie completă şi definitivă. De aceea este atât de necesară pocăinţa, exomologheza, pentru ca Dumnezeu să şteargă pedeapsa veşnică printr-o vremelnică remuşcare[199]. 
  
Pocăinţa omului aduce multă întristare şi durere diavolului fiindcă „îl doare faptul că pe el şi pe îngerii lui îi va judeca păcătosul devenit serv al lui Hristos”[200]. 
  
Sentinţa judecăţii universale este definitivă[201] şi Tertulian caută s-o demonstreze prin analogia cu vulcanii de pe pământ: „Cei mai înalţi munţi se despică sub presiunea focului din interiorul lor şi ceea ce ne dovedeşte veşnicia judecăţii, oricât s-ar crăpa ei, oricât s-ar măcina, niciodată nu se sfârşesc”[202]. Oricum, judecata are o „rânduială îngrozitoare”[203], poate de aceea în termeni liturgici ea se numeşte „înfricoşătoarea judecată”. Criteriul judecăţii este cât se poate de drept potrivit lui Minucius Felix: „Dumnezeu, când pedepseşte, nu are în vedere sufletul aşa cum s-a născut, ci felul lui în trecerea prin viaţă”[204]. 
  
Judecata universală fiind completă şi definitivă va împărţi mulţimea oamenilor şi a îngerilor în două: cei destinaţi fericirii veşnice ce vor primi făgăduinţele făcute de Mântuitorul şi cei care vor merge la nefericire de asemenea veşnică. 
  
Simbolul Apostolic se exprimă simplu: „(cred) în viaţa veşnică”[205], fără să dea amănunte. 
  
Pentru Sfântul Clement viaţa veşnică este părtăşie la „marile şi slăvitele făgăduinţe”[206]. 
  
Sfântul Iustin numeşte locul de fericire „împărăţia lui Dumnezeu”[207], „împărăţia veşnică”[208], „loc de odihnă”[209] şi de părtăşie la „bunătăţile cele aşteptate”[210] etc., iar pe cel de chin „focul cel veşnic”[211], „pedeapsa veşnică, prin foc”[212], şi este destinat celui ce se numeşte „şarpe şi satan şi diavol”[213], „oştirii lui şi oamenilor ce-l urmează pentru a fi pedepsiţi în veacul cel nesfârşit”[214]. 
  
Epistola către Diognet distinge „moartea aparentă”, care este de fapt moartea trupului, de „adevărata moarte” care îi aşteaptă pe cei osândiţi la focul cel veşnic[215]. 
  
Intransigentul Tertulian afirmă că ereziile sunt cele care „aduc moartea veşnică şi văpaia focului mistuitor”[216], pe când creştinii adevăraţi vor moşteni „împărăţia cerurilor”[217]. „Ce să mai spunem de imensitatea focului veşnic?”[218] se întreabă el, mai ales că, „hotărârea este eternă, atât a chinului, cât şi a mângâierii”[219]. 
  
Minucius Felix este şi mai precis: „Aceste chinuri n-au nici măsură, nici sfârşit. Focul cel veşnic arde şi preface trupurile, le consumă şi totodată le menţine. După cum focul fulgerelor atinge, dar nu consumă corpurile, după cum focul Etnei, al Vezuviului şi al tuturor vulcanilor, arde, dar nu se termină, tot aşa acel foc de pedeapsă nu se întreţine prin distrugerea corpurilor, ci prin descompunerea lor care nu se termină niciodată.”[220] 
  
Concluzii 
  
Eshatologia Părinţilor Apostolici s-a axat pe ideea iminenţei Parusiei Domnului moştenită din perioada apostolică şi accentuată de înteţirea persecuţiilor. Prin urmare, ei au stăruit asupra evenimentelor finale şi mai ales asupra necesităţii pregătirii pentru întâmpinarea lor şi nu pe cele ce ţin de eshatologia particulară. 
  
Din nefericire, Papias, „cel cu spiritul foarte îngust”, a formulat şi a propagat o doctrină nebiblică şi deci, greşită, cunoscută sub numele de hiliasm sau milenarism, dar ea apare, sub o formă sau alta şi la ceilalţi scriitori. 
  
Apologeţii, în schimb, au adus clarificări şi unor aspecte ce ţin de eshatologia particulară, în special Sf. Iustin şi Tertulian, însă ei s-au remarcat prin faptul că au aşezat între problemele cardinale dezbătute în domeniul eshatologiei, învierea trupurilor. Toţi cei de la care ne-au rămas opere întregi, sau numai fragmente, vorbesc într-un moment sau altul, despre acest eveniment şi unii au consacrat tratate întregi acestei probleme (Sf. Iustin, Atenagora şi Tertulian). 
  
Hiliasmul este şi el prezent la Sf. Iustin, însă, cel mai convins în acest sens este Tertulian. 
  
În încheiere, voi susţine adevărul că „trebuie să recunoaştem că gândirea religioasă în special şi orice gândire în general nu poate funcţiona, nu există decât afirmând victoria deplină a binelui; a accepta o dăinuire a răului – în orice fel – este un compromis, un cal troian în miezul gândirii, dinamitând-o. Dar nu numai cugetarea noastră nu se împacă şi nu dă nici un loc răului ci şi Revelaţia, care ne spune că toată fiinţa a fost creată „bună foarte” de către Dumnezeu, că „toată suspină aşteptând mântuirea”, că toată e în mâna lui Dumnezeu şi, în calitate de creator şi proniator, El rămâne etern şi total responsabil pentru destinul definitiv – şi deci fericit – al fiinţei”. Atât măsura cugetării omeneşti cât şi cea a Revelaţiei par a fi obligate – pe baza creaţionalităţii şi a Providenţei Divine – să elaboreze împlinirea veşnică pentru toţi. Nu poate fi evitat adevărul că orice pierdere din fiinţă Îl priveşte în final pe Dumnezeu şi este, deci „o pierdere în Dumnezeu”. Gândirea şi cugetarea, în acest sens, este consecventă şi autentică numai dacă are permanent în vedere totalitatea fiinţei. A gândi fiinţa pe fragmente, aşa cum am mai spus, şi nu ca pe o unitate de origine şi destin înseamnă a nu gândi, de fapt. În acest înţeles, pare firească observaţia că „excluderea, fie şi a unui singur suflet, din miraculosul concert al lumii e de neconceput, ar fi un pericol pentru armonia universală”, şi un pericol pentru unitatea, integralitatea şi ideea fiinţei, am zice noi. Având aşadar, în vedere, determinarea totală a creaturii în Dumnezeu, originea şi sensul ei divin, „cugetarea creştină nu poate exista decât ca afirmare a destinului bun al creaturii, a reuşitei plenului creaţional divin. Dumnezeu fiind prin firea sa iubire, iubirea este însăşi firea sau existenţa; de aceea, este necesar să biruiască în cele din urmă. Fără îndoială că acest final, atotcuprinzător al fiinţei l-a avut în vedere Sf. Ap. Pavel atunci când a ţinut să sublinieze, exultând, că „Iisus Hristos va fi totul în toate” (I Cor. 15, 28)”. 
  
În altă ordine de idei, numai prin iubirea lui Dumnezeu se poate afirma şi conserva sau permanentiza fiinţa. Ea este lumina fiinţei, singura prin care se explică şi se ţin toate căci „întru lumina Ta vom vedea lumină!”. Iar această Lumină, ce ne scoate pe noi din umbra păcatului şi din întunericul morţii, este totuna cu nădejdea şi cu viaţa. „A rămâne în nădejde înseamnă a rămâne în fiinţă, adică în Dumnezeu. Fiinţa lumii rămâne în nădejdea lui Dumnezeu în măsura în care se smereşte, adică se pocăieşte. Nădejdea înseamnă această minimă deschidere spre Dumnezeu, care este smerenia sau pocăinţa. Orice fiinţă păstrează deci şansa în şi la Dumnezeu dacă păstrează minimul acestei nădejdi. Dar cine refuză smerenia sau pocăinţa faţă de Dumnezeu refuză orice deschidere, se închide de bună voie faţă de Dumnezeu prin mândrie”. Fiindcă mândria este închiderea absolută faţă de fiinţa Lui, smerenia, în scimb, fiind deschiderea totală faţă de El, în aceasta constând, până la urmă, toată etica şi tot sensul soteriologiei, judecăţii şi, mai cu seamă, al eshatologiei!... 
  
Rezumat 
  
În studiul de faţă am căutat să prezint cu argumente, felul şi modul în care noi trebuie să ne raportăm la dimensiunea soteriologică a vieţii noastre şi la aspectul eshatologic a realizării comuniunii noastre cu Domnul nostru Iisus în viaţa cea veşnică a Împărăţiei Cerurilor. 
  
Doresc să menţionez faptul că am folosit foarte multă bibliografie de specialitate, străină, pe care am procurat-o în timpul şederii mele la Thessalonic – Grecia.  
  
De-a lungul acestui studiu se pot observa diferitele păreri şi concepţii ale mai multor părinţi apostolici, apologeţi şi teologi străini cu privire la această problemă esenţială şi fundamentală a vieţii noastre duhovniceşti, şi anume cea a dobândirii mântuirii şi a intrării noastre în viaţa cea veşnică, unde, împreună fiind cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos, vom trăi pururea în Împărăţia lui Dumnezeu. 
  
Ideea de bază sau firul roşu al acestei lucrări constă în necesitatea existenţei mentalităţii soteriologice şi a concepţiei noastre eshatologice, ambele având posibilitatea de a se împlini şi consolida (şi) cu ajutorul eticii. 
  
Concluzia la care am ajuns la sfârşitul acestui material este aceea că viaţa noastră nu poate fi împlinită cu jumătăţi de măsură; ea trebuie trăită ori pentru, ori împotriva lui Dumnezeu. Dumnezeu trebuie să fie ascultat într-un mod vrednic de Dumnezeu (Sf. Vasile cel Mare, Moralia 16 şi 18) căci există numai o singură morală a Evangheliei, şi această Evanghelie este a desăvârşirii pentru Împărăţia lui Dumnezeu. 
  
Cu alte cuvinte, numai prin iubirea lui Dumnezeu se poate afirma şi conserva sau dăinui fiinţa. Ea este lumina fiinţei, singura prin care se explică şi se ţin toate căci „întru lumina Ta vom vedea lumină!”. Iar această Lumină, ce ne scoate pe noi din umbra păcatului şi din întunericul morţii, este totuna cu nădejdea şi cu viaţa. „A rămâne în nădejde înseamnă a rămâne în fiinţă, adică în Dumnezeu. Fiinţa lumii rămâne în nădejdea lui Dumnezeu în măsura în care se smereşte, adică se pocăieşte. Nădejdea înseamnă această minimă deschidere spre Dumnezeu, care este smerenia sau pocăinţa. Orice fiinţă păstrează deci şansa la Dumnezeu dacă păstrează minimul acestei nădejdi. Dar cine refuză smerenia sau pocăinţa faţă de Dumnezeu refuză orice deschidere, se închide de bună voie faţă de Dumnezeu prin mândrie” . Fiindcă mândria este închiderea absolută faţă de fiinţa Lui, smerenia, în scimb, fiind deschiderea totală faţă de El, în aceasta constând, până la urmă, toată etica, tot sensul judecăţii, soteriologiei şi, mai cu seamă, al eshatologiei!... 
  
Note bibliografice: 
  
[1] Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie, vol. 1, EIBMBOR, Bucureşti, 1984, p.67. 
  
[2] Arhid. Prof. Dr. Constantin Voicu, „Hristologia Părinţilor Apostolici”, Ortodoxia XIII (1961), nr. 2, p. 405. 
  
[3] Ibidem. 
  
[4] Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, op. cit., p.235. 
  
[5] Ibidem. 
  
[6] Sfântul Clement Romanul, Epistola către Corinteni, III, 4, în Scrierile Părinţilor Apostolici, din col. Părinţi şi Scriitori Bisericeşti [ PSB], vol. 1, traducere, note şi indici de Pr. D. Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 1979, p. 48. 
  
[7] Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, Dialog cu iudeul Trifon CXXIV, în Apologeţi de limbă greacă, din col. P.S.B., vol. 2, traducere, introducere, note şi indici de Pr. Prof. T. Bodogae, Pr. Prof. Olimp Căciulă, Pr. Prof. D. Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 1980, p. 238. 
  
[8] Teofil al Antiohiei, Trei cărţi către Autolic, Cartea a II-a, XXV, XXVIII, în Apologeţi de limbă greacă, din col. P.S.B, vol. 2, p. 314-315. 
  
[9] Ibidem, p. 313. 
  
[10]Ibidem, p. 315. 
  
[11] Tertulian, Despre suflet, LII, 2, în Apologeţi de limbă latină, din col. P.S.B., vol. 3, traducere de Prof. Nicolae Chiţescu, Eliodor Constantinescu, Paul Papadopol şi Prof. David Popescu; introducere, note şi indicii de Prof. Nicolae Chiţescu, EIBMBOR, Bucureşti 1981, p. 327. 
  
[12] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă vol. 3, EIBMBOR, Bucureşti, 1978, p. 213. 
  
[13] Barnaba, Epistolă V, 7, în Scrierile Părinţilor Apostolici, din col. P.S.B., vol. 1, p. 119. 
  
[14] Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, op. cit., CXI, p. 222. 
  
[15] Minucius Felix, Octavius, XXXVII, 3, în Apologeţi de limbă latină, din col. P.S.B., vol. 3, p. 391. 
  
[16] Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, Apologia a II-a , X, în Apologeţi de limbă greacă, din col. P.S.B. vol. 2, p. 85. 
  
[17]Ibidem. 
  
[18] Ibidem, p. 86 
  
[19] Tertulian, Apologeticul, XLIX, 6, în Apologeţi de limbă latină, din col. P.S.B., vol. 3, p. 107. 
  
[20] Învăţătura celor doisprezece Apostoli, I, 1, în Scrierile Părinţilor Apostolici, din col. P.S.B., vol. 1, p. 25. 
  
[21] Ibidem. 
  
[22] Ibidem, V, p. 28. 
  
[23] Sfântul Clement Romanul, op. cit., XXXV, p. 64. 
  
[24] Idem, A doua epistolă către Corinteni, VII, 3, în Scrierile Părinţilor Apostolici, din col. P.S.B. vol. 1, p. 97. 
  
[25] Ibidem, VIII, 2-3, p. 97. 
  
[26] Barnaba, op. cit., XVIII, XIX, XX, XXI, p. 135, 136, 137. 
  
[27] Ibidem. 
  
[28] Sfântul Ignatie Teoforul, Epistola către Tralieni, II, 1, în Scrierile Părinţilor Apostolici, din col. P.S.B. vol. 1, p. 170. 
  
[29] Idem, Epistola către Filadelfieni, III, 2, în Scrierile Părinţilor Apostolici, din col. P.S.B. vol. 1, p. 179. 
  
[30] Idem, Epistola către Efeseni XX, 2, în Scrierile Părinţilor Apostolici, din col. P.S.B. vol. 1, p. 164. 
  
[31] Sfântul Policarp al Smirnei, Epistola către Filipeni, IX, 2, în Scrierile Părinţilor Apostolici, din col. P.S.B. vol. 1, p. 112. 
  
[32] Herma, Păstorul, în Scrierile Părinţilor Apostolici, din col. P S B , vol. 1 pp. 233-234; 290-291. 
  
[33] Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, Apologia întâi , XXI, în Apologeţi de limbă greacă, din col. P.S.B. vol. 2, p. 40. 
  
[34] Idem, Dialog cu iudeul Trifon, CXXXVIII, în Apologeţi de limbă greacă, din col. P.S.B. vol. 2, p. 254. 
  
[35] Idem, Apologia întâi, LXV, LXVI, în Apologeţi de limbă greacă, din col. P.S.B. vol. 2, p. 70-71. 
  
[36] Idem, Dialog cu iudeul Trifon, , CXVIII, CXXXVIII, CXLI, în Apologeţi de limbă greacă, din col. P.S.B., vol. 2, p. 230, 254, 256. 
  
[37] Ibidem, XLVII, p. 144. 
  
[38] Ibidem, CV, p. 216. 
  
[39] Teofil al Antiohiei, op. cit., VIII, p. 286. 
  
[40] Ibidem, XIII, p. 290. 
  
[41] Atenagora Atenianul, Solie în favoarea creştinilor, XXXI, în Apologeţi de limbă greacă, din col. P.S.B., vol. 2, p. 379. 
  
[42] Ibidem, XXXIII, p. 380. 
  
[43] Epistola către Diognet, VI, 8, în Scrierile Părinţilor Apostolici, din col. P.S.B. vol. 1, p.341. 
  
[44] Tertulian, Despre răbdare, IX, în Apologeţi de limbă latină, în col. P.S.B. vol. 3, p. 191. 
  
[45] Minucius Felix, op. cit., XXXVIII, 4, p. 393. 
  
[46] Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, Apologia întâi, XVIII, în Apologeţi de limbă greacă, din col. P.S.B., vol. 2, p. 37. 
  
[47] Idem, Dialog cu iudeul Trifon,, V, în Apologeţi de limbă greacă, din col. P.S.B. vol. 2, p. 98. 
  
[48] Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, op. cit., vol. I, p. 303. 
  
[49] Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, Dialog cu iudeul Trifon, V, în Apologeţi de limbă greacă, din col. P.S.B. vol. 2, p. 98. 
  
[50] Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, op. cit., p. 319. 
  
[51] Ibidem, p. 334. 
  
[52] Atenagora Atenianul, Despre învierea morţilor, XV, în Apologeţi de limbă greacă, din col. P.S.B., vol. 2, p. 386. 
  
[53] Epistola către Diognet, VI, 8, în Scrierile Părinţilor Apostolici, din col. P.S.B., vol. 1, p. 341. 
  
[54] Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, op. cit., vol. I, p. 373. 
  
[55] Tertulian, Despre mărturia sufletului, I, în Apologeţi de limbă latină, din col. P.S.B. vol. 3, p. 119. 
  
[56] Ibidem, p. 121. 
  
[57] Idem, Despre suflet, LII, 1, în Apologeţi de limbă latină, din col. P.S.B., vol. 3, p. 327. 
  
[58] Ibidem, XXXVIII, 6, p. 313. 
  
[59] Ibidem, LIII, 6, p. 329. 
  
[60] Ibidem, XIV, 1, p. 276. 
  
[61] Sfântul Clement Romanul, Epistola I către Corinteni, XXVIII, 1, în Scrierile Părinţilor Apostolici, din col. P.S.B., vol. 1, p. 61. 
  
[62] Barnaba, op. cit., V, 7, p. 119. 
  
[63] Sfântul Policarp al Smirnei, op. cit., VI, 2 (cf. Romani 14,10 şi II Corinteni 5,10), p. 211. 
  
[64] Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, Dialog cu iudeul Trifon, CXV, în Apologeţi de limbă greacă, din col. P.S.B. vol. 2, p. 228. 
  
[65] Ibidem, cf. Matei 7, 2. 
  
[66] Ibidem, CXXXVIII, p. 254. 
  
[67] Ibidem, XLVII, p. 144. 
  
[68] Epistola către Diognet,, VII, 6, în Scrierile Părinţilor Apostolici, din col. P.S.B. vol. 1, p. 342. 
  
[69] Ibidem, VI, 8, p. 341 
  
[70] Tertulian, Despre mărturia sufletului, IV, în Apologeţi de limbă latină, din col. P.S.B. vol. 3, p. 121 
  
[71] Ibidem, II, VI, p. 120, 125. 
  
[72] Idem, Despre suflet, LIII, 16 , în Apologeţi de limbă latină, din col. P.S.B., vol. 3, p. 329. 
  
[73] Ibidem. 
  
[74] Herma, op. cit., Pilda I, p. 267-268. 
  
[75] Ibidem, Pilda a III-a şi Pilda a IV-a, p. 269-271. 
  
[76] Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, Apologia întâi, XX, în Apologeţi de limbă greacă, din col. P.S.B. vol. 2, p. 39. 
  
[77] Atenagora Atenianul, Solie în favoarea creştinilor, XXXI, în Apologeţi de limbă greacă, din col. P.S.B. vol. 2, p. 379. 
  
[78] Tertulian, Apologeticul, XLVII, 12, în Apologeţi de limbă latină, din col. P.S.B. vol. 3, p. 104 
  
[79] Ibidem, XLXII,13. 
  
[80] Idem, Despre mărturia sufletului, IV, în Apologeţi de limbă latină, din col. P.S.B. vol. 3, p. 121. 
  
[81] Idem, Despre suflet, LV, 1, în Apologeţi de limbă latină, din col. P.S.B. vol. 3, p. 330. 
  
[82] Ibidem, cf. Efeseni 4, 9; I Petru 3, 19. 
  
[83] Ibidem, cf. Luca 16, 22 
  
[84] Ibidem, p. 331. 
  
[85] Ibidem. 
  
[86] Ibidem, cf. 1 Tes 4, 16. 
  
[87] Ibidem. 
  
[88] Ibidem, p. 258. 
  
[89] Ibidem, LVIII, 2, p. 335. 
  
[90] Tertulian, Despre rugăciune, XXIX, în Apologeţi de limbă latină, din col. P.S.B. vol. 3, p. 245-246. 
  
[91] Tertulian, Despre monogamie, X, apud Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie, Editura Sfânta Mînăstire Dervent, 2000, p. 54. 
  
[92] Idem, Despre mărturia sufletului, IV, în Apologeţi de limbă latină, din col. P.S.B. vol. 3, p. 122. 
  
[93] Ibidem. 
  
[94] Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, Apologia întâi, XVIII, în Apologeţi de limbă greacă, din col. P.S.B. vol. 2, p. 37. 
  
[95] Tertulian, Apologeticul, XXIII, 1, în Apologeţi de limbă latină, din col. P.S.B. vol. 3, p. 75. 
  
[96] Idem, Despre suflet, în Apologeţi de limbă latină LVII, în col. P.S.B. vol. 3, EIBMBOR, Bucureşti, 1981, p. 333-335. 
  
[97] Ibidem, XXVIII, p. 299. 
  
[98] Ibidem, XXXI, p. 302. 
  
[99] Ibidem, XXXII, p. 303-305. 
  
[100] Ibidem, XXXIII, 10, p. 307. 
  
[101] Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, op. cit., p. 92. 
  
[102] Învăţătura celor doisprezece Apostoli, XVI, 2, în Scrierile Părinţilor Apostolici, din col. P.S.B. vol. 1, p. 32. 
  
[103] Ibidem. 
  
[104] Sfântul Clement Romanul, A doua Epistolă către Corinteni, XII, 1, în Scrierile Părinţilor Apostolici, din col. P.S.B. vol. 1, p. 99. 
  
[105] Ibidem, XII, 2. 
  
[106] Ibidem. 
  
[107] Ibidem, XVII, 4,5, p. 102. 
  
[108] Barnaba, op. cit., XXI, 3, p. 137. 
  
[109] Ibidem, XV, 8, p. 133. 
  
[110] Ibidem, XV, 5, p.133. 
  
[111] Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, Dialog cu iudeul Trifon, LII, în Apologeţi de limbă greacă, din col. P.S.B. vol. 2, p. 149-150. 
  
[112] Idem, Apologia întâi, XLVII, în Apologeţi de limbă greacă, din col. P.S.B. vol. 2, p. 56. 
  
[113] Idem, Dialog cu iudeul Trifon, LXXII, în Apologeţi de limbă greacă, din col. P.S.B. vol. 2, p. 190. 
  
[114] Ibidem, CX, p. 220-221. 
  
[115] Ibidem, CXIII, p. 225. 
  
[116] Idem, op.cit., în Apologeţi de limbă greacă, din col. P.S.B. vol. 2, p. 59; 124; 125; 141; 145; 149, 220; 247. 
  
[117] Idem, Apologia întâi, LIII, în Apologeţi de limbă greacă, din col. P.S.B. vol. 2, p. 60; cf. In 19, 37. 
  
[118] Tertulian, Apologeticul, XXI, 15, în Apologeţi de limbă latină, din col. P.S.B. vol. 3, p. 71. 
  
[119] Idem, Despre suflet, XXXIII, 11, în Apologeţi de limbă latină, din col. P.S.B. vol. 3, p. 307. 
  
[120] Idem, Apologeticul, XVIII, în Apologeţi de limbă latină, din col. P.S.B. vol. 3, p. 65 şi XLVIII, p. 106. 
  
[121] Ibidem, p. 86,92. 
  
[122] Idem, Despre rugăciune, V, în Apologeţi de limbă latină, din col. P.S.B. vol. 3, p. 232. 
  
[123] Minucius Felix, op. cit., XI, XXXIV, p. 362, 388. 
  
[124] Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, op. cit., vol. I, p. 92. 
  
[125] Învăţătura celor doisprezece Apostoli, XVI, în Scrierile Părinţilor Apostolici, din col. P.S.B. vol. 1, p. 32. 
  
[126] Ibidem. 
  
[127] Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, op. cit., vol. I, p. 172. 
  
[128] Barnaba, op. cit., XV, 4-5, p. 133. 
  
[129] Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Pr. Prof. Dr. Milan Şesan, Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Istoria Bisericească Universală vol. I, EIBMBOR, Bucureşti 1987, p. 198. 
  
[130] Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, op. cit. , vol. I, p. 163. 
  
[131] Ibidem. 
  
[132] Ibidem, p. 286. 
  
[133] Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, Dialog cu iudeul Trifon, LXXX, în Apologeţi de limbă greacă, din col. P.S.B. vol. 2, p. 188. 
  
[134] Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, op. cit., vol. I, p. 509. 
  
[135] Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie, Editura Sfânta Mănăstire Dervent, 2000, p. 32. 
  
[136] Idem, Patrologie vol. I, p. 92. 
  
[137] Învăţătura celor doisprezece Apostoli, XVI, 6, în Scrierile Părinţilor Apostolici, din col. P.S.B. vol. 1, p. 32. 
  
[138]Învăţătura celor doisprezece Apostoli, XVI,6, în Scrierile Părinţilor Apostolici, din col. P.S.B. vol. 1, p. 32. 
  
[139] Sfântul Clement Romanul, Epistola către Corinteni, XXIV, 1-5, în Scrierile Părinţilor Apostolici, din col. P.S.B. vol. 1, p. 59. 
  
[140] Ibidem, XXV, 1-5, p. 59-60. 
  
[141] Ibidem XXVI, p. 60. 
  
[142] Sfântul Ignatie Teoforul, Către Tralieni, IX, 1-2, în Scrierile Părinţilor Apostolici, din col. P.S.B., vol. 1, p. 172. 
  
[143] Sfântul Policarp al Smirnei, op. cit., VII, 1, p. 211. 
  
[144] Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie, vol. 1, p. 256. 
  
[145] Ibidem, p. 301. 
  
[146] Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, Apologia întâi, XVIII şi LII, în Apologeţi de limbă greacă, din col. P.S.B. vol. 2, pp. 38, 59. 
  
[147] Idem, Dialog cu iudeul Trifon, LXXX, în Apologeţi de limbă greacă, din col. P.S.B. vol. 2, p. 188. 
  
[148] Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, op.cit., p. 320. 
  
[149] Ibidem, p. 321. 
  
[150] Teofil al Antiohiei, op. cit., VII, p. 286. 
  
[151] Ibidem, p. 286, 287, 291. 
  
[152] Ibidem, II, 26, p. 314. 
  
[153] Ibidem, II, 15, p. 307. 
  
[154] Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, op.cit., p. 348. 
  
[155] Ibidem, p. 235. 
  
[156] Ibidem, p. 348. 
  
[157] Atenagora Atenianul Despre învierea morţilor, în Apologeţi de limbă greacă, din col. P.S.B. vol. 2, p. 384, 385. 
  
[158] Ibidem, p. 385. 
  
[159] Ibidem, p. 386. 
  
[160] Ibidem. 
  
[161] Tertulian, Despre învierea trupului, apud Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman., Patrologie, vol. 1, op. cit., p. 424-425. 
  
[162] Ibidem, p. 510. 
  
[163] Ibidem. 
  
[164] Ibidem, p. 425 
  
[165] Ibidem, p. 510. 
  
[166] Ibidem. 
  
[167] Ibidem. 
  
[168] Ibidem, p. 510-511. 
  
[169] Ibidem, p. 511. 
  
[170] Ibidem, p. 425. 
  
[171] Ibidem. 
  
[172] Ibidem. 
  
[173] Ibidem, p. 511. 
  
[174] Ibidem. 
  
[175] Ibidem. 
  
[176] Ibidem. 
  
[177] Ibidem. 
  
[178] Ibidem. 
  
[179] Ibidem, p. 511-512. 
  
[180] Ibidem, p. 512. 
  
[181] Minucius Felix, op. cit., XXXIV, 6, p. 388. 
  
[182] Ibidem, XXXIV, 9-10, p. 388. 
  
[183] Ibidem, p. 389. 
  
[184] Ibidem, XXXIV, 11-12. p. 389. 
  
[185] Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, op.cit., p. 89. 
  
[186] Sfântul Clement Romanul, Către Corinteni, XXVIII, 1, în Scrierile Părinţilor Apostolici, din col. PSB, vol. 1, p. 89. 
  
[187] Idem, Către Corinteni II, I ,1, în Scrierile Părinţilor Apostolici, din col. PSB, vol. 1, p. 94. 
  
[188] Ibidem, XVII, p. 102. 
  
[189] Barnaba, op. cit., p. 122. 
  
[190] Sfântul Policarp al Smirnei, op. cit. VII, 1, p. 211. 
  
[191] Herma, op. cit., p. 267-271. 
  
[192] Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, Apologia întâi, în Apologeţi de limbă greacă, din col. PSB, vol. 2, p. 60. 
  
[193] Teofil al Antiohiei, op. cit. II, p. 324-325. 
  
[194] Atenagora Atenianul, Solie în favoarea creştinilor, XXXVI, în Apologeţi de limbă greacă, din col. PSB, vol. 2, p. 383. 
  
[195] Tertulian, Despre mărturia sufletului, VI, în Apologeţi de limbă latină, din col. PSB, vol. 3, p. 125. 
  
[196] Idem, Despre răbdare, X, în Apologeţi de limbă latină, din col. PSB, vol. 3, p. 192. 
  
[197] Ibidem, VIII, p. 190. 
  
[198] Idem, Despre pocăinţă, III, în Apologeţi de limbă latină, din col. PSB, vol. 3, p. 210. 
  
[199] Ibidem, XI, p. 218. 
  
[200] Ibidem, VII, p. 216. 
  
[201] Idem, Despre suflet XXXIII, 11, în Apologeţi de limbă latină, din col. PSB, vol. 3, p. 307 
  
[202] Idem, Despre pocăinţă, ,VII, 3, în Apologeţi de limbă latină, din col. PSB, vol. 3, p. 220. 
  
[203] Idem, Despre suflet, LVIII, 3, în Apologeţi de limbă latină, din col. PSB, vol. 3, p. 336. 
  
[204] Minucius Felix, op. cit. XXXVI, 1-2, p. 390. 
  
[205] Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie vol. 1, p. 89. 
  
[206] Sfântul Clement Romanul, Epistola către Corinteni, XXXIV,7, în Scrierile Părinţilor Apostolici, din col. PSB, vol. 1, p. 64. 
  
[207] Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, Apologia întâi, XI, în Apologeţi de limbă greacă, din col. PSB, vol. 2, p. 31. 
  
[208] Idem, Dialog cu iudeul Trifon, CXVI, în Apologeţi de limbă greacă, din col. PSB, vol. 2, p. 228. 
  
[209] Ibidem CXXI, p. 235. 
  
[210] Idem, Apologia întâi, XXI, în Apologeţi de limbă greacă, din col. PSB, vol. 2, p. 40. 
  
[211] Ibidem, 45, p. 55. 
  
[212] Ibidem, XXVIII, p. 43. 
  
[213] Ibidem. 
  
[214] Ibidem. 
  
[215] Epistola către Diognet, X, 7 în Scrierile Părinţilor Apostolici, din col. PSB, vol. 1, p. 344. 
  
[216] Tertulian, Prescripţie contra ereticilor,II,4, în Apologeţi de limbă latină col. PSB, vol. 3, p. 138. 
  
[217] Ibidem, XIII, p. 148. 
  
[218] Idem, Despre pocăinţă , XII, 2, în Apologeţi de limbă latină, din col. PSB, vol. 3, p. 220. 
  
[219] Idem, Despre suflet, XXXIII,11, în Apologeţi de limbă latină, din col. PSB, vol. 3, p. 307. 
  
[220] Minucius Felix, op. cit. XXXV, 3, p. 389. 
  
Drd. Stelian Gomboş  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Despre dimensiunile spirituale ale Judecăţii şi Eshatologiei în viziunea Părinţilor apostolici şi a apologeţilor - p. a III a ... / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 410, Anul II, 14 februarie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!