Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Scriitori > Mobil |   


Autor: Costel Zăgan         Publicat în: Ediţia nr. 915 din 03 iulie 2013        Toate Articolele Autorului

DEŞERTUL DE CATIFEA (71-74)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
71 . LA SCARA NOASTRĂ : AMINTIREA (1)  
 
Motto 1 : "Ca şi când aş întocmi o hartă  
Aduc lumea  
La scara mea."  
(Marin Sorescu)  
 
Motto 2 : "Viaţa este esenţialmente orientată către viitor." (Minkowski)  
 
Motto : "Eu şi moartea suntem colegi de suferinţă : amândoi suferim de viaţă." (Costel Zăgan)  
 
Cuvânt înainte către prietenii mei : COLEGII  
Motto : "Ne cunoaştem  
Ne-am întâlnit într-o zi  
Pe pământ." (Marin Sorescu)  
 
Da, unii dintre voi ar putea spune că este prematur actul meu, acela de a fura de la timp ceea ce el nu a desăvârşit încă...  
Iniţial, m-am gândit să numesc acest micuţ obstacol în calea timpului ce transformă rece şi impasibil totul în trecut , simplu : "Gânduri la sfârşit şi început de drum"...Însă!  
Aţi putea zice că sunt un sentimental, dar vai! nici măcar atât nu sunt!  
În schimb, sunt un biet muritor ce fuge de uitare, de inimi bolnave de indiferenţă, un biet muritor căruia începe să-i fie frică de "greutatea" timpului din urmă...  
Un ultim apel la sf'ârşitul unicului an III B de liceu, apel făcut nu de tov.dirigintă CIOBANU ELENA sau de vreun alt prof., ci de colegul vostru, DIO- care şi (vă) răspunde : Prezent!  
P.S. Vorbele zboară,scrisul rămâne, spune latinul. De aceea, vă rog , gândurile voastre despre ceea ce doriţi să-mi lăsaţi ca amintire să fie exprimate în scris. Mulţumesc!  
Nu vă scriu într-o anumită ordine, nici măcar alfabetică!  
Exprimaţi-vă şi voi la fel de ...dezordonat. Scrieţi despre ce vă trece prin cap în momentul în care aţi primit acest caiet: cum doriţi, în ce poziţie vă convine, dacă cea clasică nu e rentabilă.  
Nu este important subiectul, doar gestul, gestul de a te împotrivi-mai ales- timpului...  
Epilog...de început  
 
"Locului şi orei acesteia  
poate li se potrivesc, mai bine,  
întâmplări amintite, cu noduri mari  
şi-atât de puternice încât nu s-au rupt  
acum, când prezentul  
le-a ridicat atât de sus, şi le face  
să călătorească prin alte privelişti  
la care nici nu se gândeau..."  
(Nichita Stănescu)  
 
Succes! La revedere :1977!  
Suntem,iată,în anul de graţie 1977!  
De aceea mă adun lângă voi şi vă întreb : CE MAI FACEŢI! CE MAI ZÂMBIŢI! CE MAI PLÂNGEŢI! CE MAI...NOU!  
Ce mai...,da, ce mai gândiţi! Acum, după un an...revenire, mai aveţi de adăugat ceva! Aici, ori în paginile finale, rămase, încă, goale.  
Îndrăzniţi! Vă aştept!  
 
 
72. Amintiri personalizate (2): VAIDNER CAMELIA  
 
Dragă Dio, te rog foarte mult să mă scuzi că nu-ţi voi scrie fraze care să ocupe tot locul pe care-l am rezervat în acest caiet.  
Adevărul este că eu nu mă prea pricep să scriu despre aşa ceva. Să ştii că-mi face o deosebită plăcere să scriu în caietul tău. Deci am să-ţi transmit doar cuvinte bune şi gânduri curate care poate cândva îţi vor aminti şi de mine.  
Îţi doresc doar bucurii ,viaţa să-ţi fie presărată numai cu clipe fericite, sănătate, împlinirea tuturor dorinţelor şi mult succes!  
A mai trecut un an. Fiecare om se bucură enorm , când îi zâmbesc milioane de ochi, calzi şi primitori.Noi care ne-am cunoscut acum patru ani, trebuie să ne spunem "LA REVEDERE".  
Îmi pare rău că nu ne-am cunoscut mai bine. Tuturor ni se deschide o altă lume, un nou univers.  
Vom rămâne doar imortalizaţi, cuminţi, cu feţe zâmbitoare într-un album pe care se va putea citi : "Promoţia 1977 a Liceului A.T.LAURIAN".  
Mi-ar place, ca fiecare dintre noi când ne vom întâlni să ne aducem aminte că am petrecut ani de lcoală împreună, ani ce nu trebuie uitaţi.  
Dragă Dio! Nu uita!  
Te aşteaptă cele mai frumoase şi dorite realizări. Trebuie doar ca tu să le ieşi în întâmpinare. De aceea îţi urez sănătate, fruntea sus şi zâmbetul pe buze!  
Cu simpatie, Camelia  
 
 
73. Amintiri personalizate (3): VIERU VIOREL  
 
Sunt lucid de marele efort pe care va trebui să-l facă acest ...caiet totuşi al amintirilor; în care fiecare a lăsat o picătură din inima şi sufletul său.  
Simt totuşi o mare fericire să-ţi las ţie, dragă Dio, câteva vorbe, care să nu te plictisească, astăzi, când îmi adun toate puterile ca să înfrunt viitorul şi să pătrund prin el cu un moral sănătos şi tenace , mai ales acum ,când în jurul meu , în jurul nostru tronează la fel de proeminent, uşoarele vicii, morala şubredă şi predilecţia spre desfrâu.  
Sunt tânăr comunist, Dio! Şi-mi place să lupt pentru dreptate, egalitate, libertate-până la sfârşit!  
Sunt foarte fericit că am ajuns - prin timp-până aici şi că am putut să-mi dau seama că omenia cu care te întâlneşti pe stradă sau care te înconjoară , nu constă în sofisticării, în ţinută excentrist de mult gândită şi alcătuită, în ţigară, alcool, cafea... care sunt, toate, doar nişte iluzii- ci în simplitate, modestie, omenie şi simţ al măsurii....pe care le posezi!  
BINELE TREBUIE SĂ ÎNVINGĂ, DIO! EL, NUMAI EL : MEREU VA TREBUI SĂ ÎNVINGĂ BINELE!  
 
P.S. Avem datoria să credem în BINE şi să nu părăsim niciodată acest ideal! Sunt sigur că vei ajunge la el, şi-atunci vei fi mândru . De tine!  
Trebuie,după un an de zile, să spun din capul locului, că te recunosc ca pe cel mai mare om de cultură dintre toţi absolvenţii din anul IV, promoţia 1977!  
Îmi aduc aminte de tine când dădeam amândoi admiterea la limba română, în acea vară fiebinte ,prima vară fierbinte a vieţii noastre.  
În faţa mea se desluşea,pregnant, chipul şi personalitatea unui om, venit din sânul poporului, cu o mare forţă de izbândă, capabil să treacă prin stânci şi prin furtuni ,capabil să adune toţi norii de pe cer şi toate fulgerele, şi să izbândească, nemaipomenit de delicat, în inimile tuturor celor care au uitat să asculte murmurul apelor, şuieratul vântului; care au uitat să admire un răsărit sau un apus de soare, o primăvară ! O primăvară-simbol al suferinţelor şi al năzuinţelor preschimbate în forţă vitală!  
Şi, într-adevăr, trecând prin liceu, ţi-ai dat bine seama de rostul problematicii sociale, de politica înţeleaptă a partidului care oferă tuturor condiţii egale de afirmare şi- ai pornit pe un drum nici uşor, nici greu-pe drumul de afirmarea nestânjenită a personalităţii!  
Şi, în fine , trebuie să te recunosc ca pe-un mare poet, din nou, cel mai mare poet al liceului şi , de ce nu, dă-mi voie să-ţi întrevăd o împlinire şi mai mare , o adevărată proeminenţă în poezia noastră contemporană , alături de celelalte proeminenţe recunoscute!  
E foarte bine că am ajuns la poezie! Am ajuns la o origine comună şi cu această ocazie trebuie să-ţi spun că te preţuiesc mai ales pentru marele tău umanism, pentru dorinţa de a face bine, de a dărui oamenilor şansa frumuseţii.  
Trec pentru noi în aceste zile momente grele, momente care nu diferă cu nimic de celelalte, dar care sunt atât de diferite în inimile şi sufletele tuturor! Ştii bine la ce mă refer!  
Aş dori din toată inima să reuşeşti şi să răzbaţi în viaţă, conform idealurilor tale şi să ai parte numai de amintiri frumoase.  
Acum, la sfârşitul liceului, avem regrete, dar avem şi împliniri.Avem o inimă şi în ea avem o dorinţă arzătoare de izbândă.  
Când timpurile oarbe  
Uitând de-a noastră torţă  
 
Dorind să se afirme  
Reprimă a noastră forţă  
Atunci să ştii, Dio ,că ne rămâne  
Gândul şi inima prin stele.  
 
Voind ca să arate  
Idee de-nălţare . Prin  
Orizont de timpuri noi vom  
Rămâne veşnic mai tari decât granitul  
Eterni în astă lume aşa cum am dorit  
Lăsând în urma noastră un dor ne preţuit!  
 
 
74.Amintiri personalizate : STRĂTEANU VIOREL  
 
La începutul micei mele "lucrări", n-am să-ţi scriu o formulă de început . N-am să-ţi scriu despre toate nebuniile pe care le-am făcut împreună, nici despre orele la care stăteam cu frică şi cu emoţie că ne va asculta şi vom lua note mici.  
Cred că acest caiet nu-l vei pierde niciodată, şi cândva, când vei ajunge şi tu bunic îţi vei aduce-aminte de el şi de colegii tăi , care şi-au consemnat ultimele impresii din liceu.  
N-am să-ţi mai scriu nici măcar o poveste : voi încheia la fel de repede cum am şi început .  
Îţi urez tot ce-ţi doreşti, multă sănătate şi multă baftă la examenul cel mare!!!  
PS. AM COMPLETAT ACEASTĂ PAGINĂ CU MULTĂ PLĂCERE. Te salută al tău coleg, Viorel  
 
 
 
 
Costel Zăgan  
 
 

 

 

Referinţă Bibliografică:
DEŞERTUL DE CATIFEA (71-74) / Costel Zăgan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 915, Anul III, 03 iulie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Costel Zăgan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Costel Zăgan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!