Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Scriitori > Mobil |   


Autor: Costel Zăgan         Publicat în: Ediţia nr. 898 din 16 iunie 2013        Toate Articolele Autorului

DEŞERTUL DE CATIFEA (58-60)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
58. Teza vorbeşte tăcând  
 
 
Cinci din cele şase becuri de pe firmamentul clasei sunt aprinse, cu toate că afară-i încă ziua. Cele patru rânduri de mese au saunele ocupate cu 20 de elevi. Doi lipsesc. Motivat.  
Fiecare meditează deja la mesajul de pe foaia din faţa sa:  
LUCRARE SCRISĂ SEMESTRIALĂ LA LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ  
Clasa a VII-a  
Subiectul I (60 p.)  
Citeşte cu atenţie textul dat. Scrie, pe foaia de teză, răspunsul pentru fiecare din cerinţele de mai jos:  
"Octombrie-a lăsat pe dealuri  
Covoare galbene li roşii.  
Trec nouri de argint în valuri  
Şi cânt a dragoste cocoşii.  
 
Mă uit mereu la barometru  
Şi mă-nfior când scade-un pic,  
Căci soarele e tot mai mic  
În diametru."  
(G.Topârceanu, Octombrie)  
A. Limba română (30 p.)  
 
1.Transcrie, din text, două cuvinte care conţin diftongi diferiţi şi un cuvânt care conţine hiat........................6p.  
2.Precizează din câte litere şi din câte sunete sunt formate cuvintele: căci, valuri, argint...............................6p.  
3.Motivează folosirea cratimei în structura "mă-nfior"...................................................................................6p.  
4.Introduîn enunţuri omonimele: uit, roşie, mai............................................................................................6p.  
5.Alcătuieşte propoziţii cu verbul a cânta la cele trei diateze.........................................................................6p.  
 
B. Înţelegerea textului (30 p.)  
 
6.Precizează rima, ritmul şi măsura versurilor din ultima strofă....................................................................6p.  
7.Transcrie o imagine vizuală şi una auditivă din text....................................................................................6p.  
8.Transcrie o metaforă, un epitet şi o enumeraţie, din text.............................................................................6p.  
9.Explică, în 5-7 rânduri, semnificaţia titlului în corelaţie cu mesajul poeziei...............................................12p.  
 
Subiectul al II-lea (30 p.)  
 
Tratează, la alegere, unul din subiectele următoare:  
a) Folosind şi figuri de stil din poezia citată , scrie o compunere de 15-20 de rânduri , în care să realizezi descrierea anotimpului tău preferat.  
În compunerea ta trebuie:  
- să formulezi clar argumentele, înlănţuind logic caracteristicile unui astfel de text;  
- să susţii cu citate argumentele prezentate; să oferi un titlu expresiv compunerii;  
- să ai conţinutul şi stilul adecvate cerinţei date;  
- să utilizezi corect registrul de comunicare şi să te încadrezi în limita minimă se spaţiu.  
b) Caracterizaţi-l pe Ioniţi, comisul , personajul principal din "Iapa lui Vodă", de M. Sadoveanu.  
NOTĂ: Se acordă 10 puncte din oficiu.  
 
Emoţiile ne trădează.Am vrea să fim ca ceilalţi, păstrându-ne totuşi identitatea nealterată: identitatea singurătăţii! Dar ,oare se poate?


 
59. Avocatul satului  
 
-Cam asta-i! Amu scrie cum te taie capu pe matale!  
- Aruncă: găina, porcu şi căţelu în coteţ! Pe celelate li duci frumuşel la primar, că i-o fi foame de atâta stat digeaba!  
-Păi, le-oi duce cu tot cu cerere!  
Domnu Primar,  
 
Apoi să nu te superi mata că te deranjez,da am să-ţi zâc vreo câteva să mă ţâi minte! No: să purtced la cele ce-mi sunt di trebuinţă!  
Cum zâceam mai la deal: SUBSEMNATUL,că altfel nu ni-oi zâce, în vârstă...,da nu cred că asta are vreo importanţă politică, domiciciliat,dacă pot să spun aşe, în casă la muierea me, cu care m-am şi cununat (în paranteză,deşi aş vre, nu intru diloc în amănunte: am şi eu, ca să zâc ,pardon, tac -sicretele mele de stat!) vă aduc la cunoşteală următoarele fapte , puse pe tapet:  
În data,..., deplasându-mă la locuinţa cuiva,anonim din tată-n fiu, după ce-am discutat anumite probleme familiale de sănătate cu soacră-mea,în momentul unic când voiam să ies din casa respectivă fără a atrage atenţia vreunui vecin mai binevoitor cu privirea,cineva pe care nu l-am văzut niciodată noaptea, aflat în stare avansată de beţie, fără ca eu să-l provoc la vreun pahar în plus sau invers, adică în minus, a început să mă înjure c-un par direct în cap! Momentan,neavând cască de protecţie pe respectivul organ, am suportat lovitură după lovitură,gândindu-mă că ori se rupe organul ,ori se plictiseşte cumnatul ,că el era, ninorocitu!  
Drept care ,după ce l-am dezarmat, l-am bătut şi eu măr! Că tot umbla el prin sat cu vorba că i-am futut-o pi soră-sa şi pi mă-sa!  
Aşa cî vă rog să-l mai regulaţi şi dumniavostră cu organul legii!Că eu m-am săturat!Pi buni!  
 

 
 
60. Dio, la vorbitor  
 
Un poet şi-a scos o carte de versuri, prima ,în închisoare. Înaine de-a ajunge aici, Dio era director de şcoală într-un sat sărac şi anonim din nordul ţării.  
Tânăr profesor de română şi singurul absolvent de facultate din acel sat; poet autentic, unul dintre acei foarte puţini oameni pentru care poezia este o a doua natură: visător incurabil şi inadaptabil, aerian "copil din flori al zăpezii " -cum singur se numeşte într-un poem, Dio avea să comită , ca director de şcoală ,o nepermisă încălcare a regulilor sociale: a eliberat diplome de zece clase -două, trei, nu contează câte -unor inşi care nu absolviseră...În paranteză fie spus,ca unul care am lucrat la acea şcoală, pot spune că aceste diplome ar trebui retrase de la 95% dintre cei care le-au obţinut legal-terminând zece clase şi neştiind nici să scrie!  
Diplomele acelea i-ar fi scos din mizerie."Am vrut să ajut nişte oameni".Dio execută acum o pedeapsă cu închisoarea aproape dublă faţă de cea primită de Ion Stoica-Caritas.  
Îndărătul zidurilor păzite de subofiţeri cu automatul în spate , acolo de unde se iese mai rău decât ai intrat, Dio se salvează prin poezie!  
Cu sprijinul şefului departamentului cultural-educativ ,Dio a scos un volum de versuri: POEME DE PUS LA ZID.  
100 de pagini dactilografiate îngrijit, migălos legate şi destul de inspirat ilustrate de Dragoş Voiculescu-fost inspector financiar despre care se vorbeşte în urbe c-ar fi topit într-o noapte 20 de milioane la poker.  
Criza de hârtie se face simţită şi în puşcărie: pe măsură ce se mai găseşte se mai manufacturează câte-un exemplar.Tirajul rămânând astfel deschis.  
Sper că interviul ce va urma să lumineze cât de cât figura adevărată a acestui om pentru care viaţa nu înseamnă nimic în afara poeziei!  
 
Costel Zăgan  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
DEŞERTUL DE CATIFEA (58-60) / Costel Zăgan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 898, Anul III, 16 iunie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Costel Zăgan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Costel Zăgan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!