Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Poezie > Familie > Mobil |   



DESCOPERIRILE LACRAMIOAREI

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Mama Lăcrămioarei nu se simţea prea bine şi ca să fie sigură că fetiţa nu va ieşi din casă cât se va odihni ea, puse un sac cu porumb, în uşă şi se culcă pe pat spunându-i să fie cuminte cel puţin cât va dormi ea. Dar ţi-ai găsit cu cine să tratezi! Fetiţa aşteptă să adoarmă mama ei şi cu o putere, nici ea nu ştie de unde a dat la o parte sacul, a deschis uşa, apoi a închis-o binişor după ea şi-a plecat la grajduri la nea Stanciu, paznicul care le povestise despre cai seara trecută când a fost pe la ei. Nea Stanciu şedea rezemat de padocul cailor privind câmpul imens. S-a mirat dar s-a şi bucurat de venirea neanunţată a Lăcrămioarei. A început să-i povestească despre cai şi palmaresul lor la Ploieşti, la hipodrom. Nu prea înţelegea ea ce este acela un hipodrom nici ce este o competiţie dar a reţinut că un cal pe nume Fulgul era cel mai rapid şi îl mână doctorul Neculai când îl înhamă la şaretă. Pentru Lăcrămioara aceste vehicule, şareta şi docarul erau lucruri din poveşti. Ba, mai mult decât atât, caii care le trăgeau nechezând sau fornăind pe nas o şi fascinau , o şi speriau. Erau nişte trăpaşi dolofani, cu coame bogate care se legănau când mergeau. Unii erau tineri şi supli şi aveai impresia că zburau cu şareta cu o singură persoană în ea. De regulă era doctorul de cai cu şareta sau brigadierul de la grădină, domnul Cărbunaru. Directorul fermei, Covaliu mergea cu maşina kaki cu prelată. Nu-l văzuse niciodată în docar sau şaretă. Toţi copiii din fermă vorbeau despre asta. După un timp nea Stanciu care era paznic îi spuse fetiţei să vină cu el că trebuie să cheme caii de la păscut. O luă de mână şi începu să urce scara de lemn din capătul grajdului. Urca încet şi cu grijă ţinând-o de mânuţe. Ajunseră sus pe o platformă de beton de lângă care pornea podul şi uşa acestuia era deschisă. A fost pentru prima dată când Lăcrămioara a văzut un pod de grajd, luuung de nu se mai termina. Paznicul s-a uitat la ceas şi luându-şi basca din cap a început s-o rotească deasupra capului privind departe în zare, pe câmpul din faţa grajdurilor. Mirată, îl întrebă de ce face semne şi cui şi paznicul îi spuse că oamenii care au plecat la câmp la păşunat cu caii nu au ceas, numai el are ceas şi-i cheamă la masă că s-a făcut ora doisprezece. În timp ce îi explica fetiţei începu să se audă un zgomot surd care creştea în intensitate şi deodată a avut impresia că se zguduie pământul. Veneau caii mânaţi de paznicii lor, călări pe alţi cai înşeuaţi.  
  
O privelişte cutremurătoare pentru un copil de patru ani: caii zburau din departare apropiindu-se de grajduri şi intrând pe rând înăuntru. Sub ea, sub scara înaltă şi abruptă din lemn pe care se afla, treceau zeci de cai de toate calibrele şi culorile, care se manifestau zgomotos, nechezând de bucurie parcă. Lăcrămioara îi privea cu teamă dar şi cu admiraţie că ea e sus şi că nu-i pot face niciun rău. După ce s-a liniştit pământul, au coborât încet şi fetiţa a fost aşezată de paznic în jghebul mare de ciment care pornea din colţul grajdului, să dea ea apă cailor. Primul robinet, primul jet şi la unison toţi caii, aliniaţi parcă, începură să soarbă lacom apa limpede şi rece. Nea Stanciu de fapt îi ceruse ajutorul, era ajutorul lui acum Lăcrămioara şi era tare mândră de asta. Mai târziu i se spuse că trebuie să dea câte un bolovan de sare fiecărui cal şi începu să care bolovani gri să le dea de mâncare. La început s-a temut de ei crezând că o vor mânca mai apoi curajoasă din fire şi-a luat inima în dinţi şi-a pornit în misiune prin jgheabul uriaş. A fost foarte mirată să vadă cum calul căruia i-a dat bolovanul de sare a început să-l lingă fără să-i dea nicio atenţie Lăcrămioarei. În acel jgheab primeau caii şi apă şi fân şi iarbă verde de mâncare. După ce s-a jucat vreo oră prin jgheabul mai înalt decât ea , paznicul a luat-o şi au mers în păduricea din faţa grajdului să ia şi el masa. Desigur a fost invitata lui. La masă au venit şi alţi lucrători şi îngrijitori de cai şi a fost o masă plăcută şi veselă chiar. Fiecare îi oferea ceva din pacheţelul lui. Brânza îi păcea cel mai mult copilului. Şi i-a mai plăcut şi şervetul de borangic al ţaţei Codina, soţia lui nea Stanciu de care acesta vorbea cu mare plăcere. Era , spunea el o gospodină desăvârşită. Aveau şi doi băieţi plecaţi la Bucureşti. Felul în care spunea acest lucru a făcut-o să creadă că ,,Bucureşti,, este un loc tare îndepărtat şi foarte neaccesibil lor, părinţilor. A povestit şi o întâmplare din sat, de acolo de unde locuia el şi de unde venea zilnic pe bicicletă. Fetiţa nu a uitat povestirea pentru că a fost tare impresionată. De fapt era o zi de muncă de luni şi oamenii povesteau despre nunta de sâmbătă seara de la Caminul cultural, de la subsol. Peste ani avea să cunoască şi ea acel local, unde se făceau nunţile şi care se afla undeva în laterala stângă a caminului în capăt, mai în spate. Şi, povesteau îngrijitorii, a fost nunta lui cutare şi s-a făcut o glumă şi se râdea copios de asta. Sătenii, prietenii, i-au măzgălit gardul cu catran că nu ştiu ce nu le-a dat la nuntă sau nu a făcut cum trebuie. Râdeau cu toţii dar Lăcrămioara începu să se gândescă foarte serios la ce auzise şi părea absentă. Adică, oamenii mari fac rele?  
  
Acolo în sat sunt oameni răi? Cum să murdărească un gard alb? Erau prietenii lui şi i-au măzgălit gardul. Îşi repeta mereu asta şi nu mai auzea ce vorbeau ceilalţi care de fapt comentau ba că aşa îi trebuie, ba că nu se face aşa ceva. Nu i-a mai plăcut să stea cu ei şi-a plecat bosumflată de parcă cineva îi vopsise ei gardul cu catran. Dar nu s-a dus acasă, a rămas în livadă pentru că s-a întâlnit cu câţiva copii care bucuroşi că o vedeau fără mama ei au vrut să-i facă o surpriză. Şi au reuşit pentru că au mers să adune cireşe galbene. Nu mai văzuse Lăcrămioara cireşe aşa mari şi frumoase. Bucuroasă a strâns în poala rochiţei să-i ducă şi mamei câteva. Dar a început o ploaie caldă şi plăcută şi copiii s-au ascuns în spatele grajdului, unde se afla un fel de parcare pentru şarete şi docare. După terminarea ploiii, s-au jucat căţărându-se în aceste vehicule fără motor, până au obosit. Când n-a mai avut putere să se mai caţere şi-a amintit de mama şi a luat-o la fugă. În câteva minute a juns acasă şi mama o aştepta pe balcon, sprijinită, palidă, uşor tristă. Când a deschis poala rochiei, mama s-a înveselit brusc. Fetiţa ei plecase să-i aducă cireşe galbene. Şi nu a certat-o şi nu a întrebat-o nimic, avea un fel de melancolie şi privea într-un punct anume, departe, dincolo de grajduri, dincolo de sat, dincolo de câmpul pe care apăruseră berzele. 
  
Ioana Voicilă Dobre- Din volumul DECLIN, editura Arhip Sibiu, 2010  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
DESCOPERIRILE LACRAMIOAREI / Ioana Voicilă Dobre : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 255, Anul I, 12 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Ioana Voicilă Dobre : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ioana Voicilă Dobre
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!