Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 190 din 09 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

Perfecțiunea Umană și Divină - Exercițiul Credinței
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Chemarea Perfecțiunii Divine  
 
Să începem prin a citi mai multe versete ce ne vorbesc despre standardul iubirii, așa cum este trăit de un discipol al lui Iisus Hristos:  
 
„Ați auzit că vi s-a zis:  
 
— Să iubești pe aproapele tău și să urăști pe dușmanul tău!  
 
Dar Eu vă spun:  
 
— Iubiți pe dușmanii voștri! Binecuvântați pe cei ce vă blestemă! Faceți bine celor ce vă urăsc! Rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc! Așa se comportă fiii Tatălui ceresc, după cum El face să răsară soarele deopotrivă peste cei răi și cei buni și trimite ploaia peste cei drepți și cei nedrepți!” — Matei 5:43-45  
 
(Fragment din cartea: „Trepte pe Calea Credinței)  
 
Este normal să-ți iubești dușmanul? La ce se referă aceste versete fiindcă totuși, bunul simț ne spune să ne ferim de dușmani, acesta fiind dealtfel și un act de înțelepciune?  
 
Niciodată Biblia nu ne învață împotriva rațiunii și bunului simț, nepervertite de percepția deformată pe care de obicei oamenii o au asupra noțiunilor de bine și rău. În primul rând, aceste versete nu ne spun să nu îi respectăm pe dușmani. Avem destule sfaturi în multe alte părți ale Bibliei ca să ne ferim de cei care ne doresc răul. Știm bine că Iisus Hristos s-a păzit de farisei și saduchei, adică de dușmani, de-a lungul activității Sale.  
 
Cum rămâne cu aspectul pozitiv al iubirii? Conform celor citite, cum se aplică în cazul dușmanilor?  
 
În primul rând, voi sublinia un principiu pe care aceste versete îl dau la iveală și anume, cel de a nu antipatiza pe niciun om și de a nu avea resentimente împotriva nimănui. Aceasta este ideea principală ce se desprinde din lectura cuvintelor Salvatorului. Al doilea mare principiu, derivat din primul, este de a nu răspunde cu rău pentru rău și de a nu împrumuta armele adversarului pentru a lovi la rândul tău. Încă o dată, nu este vorba de acceptarea pasivă a loviturilor adversarului, ci de a nu-i folosi metodele pentru a-i da replica, fapt ce te-ar coborî inevitabil la nivelul său, distrugându-ți legătura cu Dumnezeu.  
 
Cu alte cuvinte, dacă răspundem cu rău pentru rău, ne vom pune în primejdie relația cu Dumnezeu?  
 
Așa este! Dacă împrumutăm armele răului, relația noastră cu Dumnezeu va fi compromisă; astfel, răutatea se va dubla; mai precis, vom primi răul făcut împotriva noastră și ulterior, vom cauza un alt rău prin folosirea armelor adversarului și abandonarea legăturii non-violente cu Dumnezeu. Observăm că bunătatea Domnului devine vizibilă zilnic prin binefacerile pe care El le revarsă cu generozitate peste toți oamenii, indiferent dacă sunt buni sau răi. El ne oferă o pildă eternă despre ce înseamnă să răspunzi cu blândețe la violență. Dacă nu procedăm ca Dumnezeu, atunci ne vom îndepărta de El, vom deveni captivi principiului violenței și întreaga noastră viață va deveni o cursă a răzbunării.  
 
Să citim mai departe cuvintele Salvatorului pentru a distinge învățăturile pe care Domnul dorește să ni le transmită:  
 
„Dacă iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai așteptați? Nu fac așa și vameșii? Dacă îmbrățișați cu dragoste numai pe frații voștri, ce lucru neobișnuit faceți? Oare păgânii nu fac la fel? Dar voi să atingeți perfecțiunea, după cum Tatăl vostru ceresc se află în sfera perfecțiunii!” — Matei 5:46  
 
Putem să spunem că porunca de a iubi pe toți oamenii, inclusiv pe dușmani, se constituie ca o chemare la perfecțiune?  
 
Când vorbim despre caracterul lui Dumnezeu, adică despre căile, metodele Sale, înțelegem că de fapt, facem referire la perfecțiune. La El totul este perfect, sublim și înălțat până la cea mai de seamă excelență a sfințeniei, nevinovăției și purității. Dacă vom asimila aceste principii ale conduitei lui Dumnezeu, atunci vom merge pe calea perfecțiunii și vom manifesta un comportament similar cu al Său. În felul acesta, vom ajunge să atingem perfecțiunea Sa.  
 
Noțiune de perfecțiune a stârnit multă confuzie. De-a lungul timpului multe persoane au pretins că sunt perfecte, dovedind ulterior că erau departe de acest nobil ideal. Ce se poate spune despre acest lucru?  
 
Perfecțiunea despre care se vorbește prin aceste versete se referă la o noțiune ce derivă din caracterul lui Dumnezeu. Să citim cu atenție textul sfânt și să remarcăm cuvintele „după cum Tatăl vostru ceresc se află în sfera perfecțiunii”. Așadar, nu este vorba de produsul naturii noastre afectate de păcat, ci de o translatare în ființa noastră a perfecțiunii lui Dumnezeu prin intermediul renașterii.  
 
Nu cumva acest lucru seamănă cu principiul „acordării nevinovăției pe baza credinței”, despre care am discutat în alte ocazii?  
 
Cu adevărat, este vorba despre „acordarea nevinovăției prin credință, ce are drept rod sfințirea”, după cum s-a amintit în acele ocazii. Cuvintele Salvatorului ne provoacă la o anumită alegere și anume, să nu mai reacționăm firesc, răspunzând cu ură și mânie; mai degrabă, să privim la modul de a fi al lui Dumnezeu și văzându-l, să ni-l însușim prin puterea exemplului și harului ce ne-a fost oferit.  
 
Așadar, putem vorbi despre perfecțiunea oferită prin intermediul credinței în Dumnezeu și de o reproducere fidelă a caracterului divin în noi?  
 
Picăturile de ploaie și razele soarelui se răspândesc peste pământ după dorința lui Dumnezeu pentru toți oamenii; similar, harul Său se revarsă peste întreaga umanitate aducând apa vieții și lumina nevinovăției fără niciun fel de discriminare. Acest har, care înseamnă viață și cunoaștere de Dumnezeu, primit în suflet, va rodi caracterul lui Dumnezeu în noi și ne va conduce la perfecțiune, adică va restaura deplin imaginea divină în noi. Cu alte cuvinte, porunca Salvatorului de atingere a perfecțiunii în felul lui Dumnezeu se materializează prin intermediul harului pe care El ni-l oferă pe baza credinței.  
 
În concluzie, cum se raportează harul divin la perfecțiunea naturii umane?  
 
Harul oferit de Salvatorul nostru realizează perfecționarea deplină a naturii umane și noi nu trebuie să îl blocăm prin alegeri greșite, cum ar fi cele de a răspunde cu violență față de semeni. Aceasta nu înseamnă să stăm pasivi în fața răului, fiindcă există o înțelepciune în a face binele. Dacă ne vom ruga pentru dușmani și nu le vom răspunde cu răutate, atunci vom înțelege marea iubire a lui Dumnezeu față de noi. Dar iarăși, aceasta nu înseamnă o acceptare pasivă a răului; nici Salvatorul nostru nu a făcut așa ceva, ci S-a luptat folosind armele luminii.  
 
Dovezile Perfecțiunii Umane  
 
Să mergem mai departe pentru a urmări un alt aspect important ce decurge din ideea de perfecțiune pe care ne-o oferă Dumnezeu:  
 
„Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Și ne iartă nouă greșelile, precum și noi iertăm celor ce ne-au greșit. Și nu ne duce în ispită, ci salvează-ne de Cel rău. Căci al Tău este Imperiul, puterea și slava în veci. Amin!  
 
Dacă iertați oamenilor greșelile lor, atunci Tatăl vostru ceresc vă va ierta greșelile voastre. Dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre!” — Matei 6:11-15  
 
De ce este important să iertăm greșelile celorlalți oameni? Trebuie să trecem cu vederea orice faptă necorespunzătoare și să-i lăsăm pe ceilalți să facă tot ce doresc, fără ca noi să reacționăm?  
 
Așa cum am precizat în cazul eliminării mâniei și resentimentului în relațiile cu ceilalți, nu este vorba despre o acceptare pasivă a răului comis împotriva noastră. Acest lucru ar fi împotriva rațiunii. Cuvântul lui Dumnezeu ne sfătuiește să îi respectăm pe cei răi, fără a fi însă de acord cu ceea ce fac și vorbesc ei. Iertarea este importantă, ba chiar fundamentală, fiindcă reprezintă singurul mijloc de a întrerupe propagarea răului pe pământ și în cer. Iertarea eliberează o forță capabilă să remodeleze pozitiv întreaga realitate a lumii.  
 
Cum este iertarea capabilă să producă astfel de schimbări majore în lume?  
 
Iertarea are capacitatea să schimbe această lume și întregul univers, lucru pe care deja îl realizează. În primul rând, vorbim despre iertarea lui Dumnezeu în baza căreia noi suntem transformați progresiv până la perfecțiune și pregătiți pe deplin pentru intrarea în Imperiul cerului. Făceam referință mai devreme la acordarea nevinovăției prin credință, adică la anularea vinovăției prin intermediul încrederii în Dumnezeu, dar echivalentul acestei exprimări se rezumă la o formulare relativ simplă a „iertării prin credință”. În exclusivitate, înlăturarea vinovăției are la bază harul divin și nimic altceva.  
 
Cu alte cuvinte, dacă vom ierta pe ceilalți, atunci vom urma exemplul lui Dumnezeu și ne vom identifica cu modul Său de a fi?  
 
Cu siguranță, ne identificăm cu Dumnezeu ori de câte ori manifestăm iertare față de semenii noștri. Este cu neputință să iertăm cu adevărat, dacă nu am gustat din bunătatea pe care El o manifestă față de noi prin actul acordării nevinovăției prin credință. Vorbim despre copierea unui exemplu și despre trăirea unui principiu ce modelează ulterior interiorul ființei noastre până la nivelele cele mai profunde ale motivației și dorinței.  
 
Așadar, nu este vorba doar de schimbarea unor lucruri exterioare, cum ar fi comportamentul? Prin iertare, chiar suntem transformați pe deplin?  
 
Beneficiile cele mai mari ale iertării rezultă în transformarea interioară și învingerea răului din interiorul nostru. Dacă resentimentele dispar, când mânia este anihilată prin iertare, atunci ființa noastră poate să intre în relație cu Dumnezeu și să ajungă la armonie cu inima Celui Atotputernic. În felul acesta, ni se deschide perspectiva vieții nesfârșite ce se revarsă de la El prin Iisus Hristos. Trăind această experiență, vom percepe eternitatea la justa ei valoare.  
 
Totuși, o iertare acordată nemeritat semenilor noștri, nu ne va induce un sentiment de frustrare și de nedreptățire de sine?  
 
Dacă harul lui Dumnezeu acționează în suflet, se va produce o transformare interioară profundă. Cum am mai spus, și voi repeta acest principiu ori de câte ori va fi necesar, acordarea nevinovăției prin credință și aplicarea iertării lui Dumnezeu au drept consecință sfințenia și asemănarea cu Iisus Hristos. Dacă ne bazăm pe iertarea oferită de Dumnezeu și menținem deschisă legătura cu El, un lucru surprinzător se va produce în suflet; mai precis, vom dobândi capacitatea de a ierta pe ceilalți și de a ne comporta ca Iisus Hristos. Aceasta înseamnă atingerea perfecțiunii, adică transpunerea deplină a modelului Său în trupul nostru și a caracterului Său în inimile noastre.  
 
Să vedem acum o altă dovadă a transformării interioare despre care vorbeam mai devreme și vom citi versetele următoare:  
 
„Luați seama să nu vă arătați religiozitatea înaintea oamenilor ca să fiți admirați de ei; altminteri, nu veți primi nicio răsplată de la Tatăl vostru din cer. Voi, dar, când faceți o binefacere, să nu sunați cu trompeta înaintea voastră, cum fac ipocriții în adunările religioase și pe străzile cetății, ca să fiți lăudați de ceilalți. Adevărat vă spun, că procedând astfel, v-ați luat deja răsplata de la oameni! Ci voi, când practicați compasiunea, să nu știe mâna stângă ce face dreapta pentru ca binefacerea să nu vă fie văzută de oameni. Și astfel, Tatăl vostru, care vede în ascuns, vă va răsplăti.” — Matei 6:1-4  
 
De ce este bine să realizăm acțiuni deosebite fără a aștepta recunoștința oamenilor? Ce înseamnă să nu depinzi de aprecierile celorlalți?  
 
Cea mai aleasă binecuvântare este de a întreprinde proiecte deosebite spre slava lui Dumnezeu și totuși acestea să rămână ascunse în privința autorului. Doar un suflet care a gustat din harul lui Dumnezeu poate fi capabil de așa ceva! De fapt, ne întoarcem la problema motivației, bine exprimată prin răspunsul la întrebarea: „De ce faci acest lucru?”. De regulă, oamenii caută să fie apreciați și răsplătiți pentru ceea ce întreprind. A acționa diferit, presupune o schimbare a motivației și o rațiune superioară. Așa ceva se dobândește doar printr-o legătură puternică și personală cu Dumnezeu, după modelul lui Iisus Hristos.  
 
Cu alte cuvinte, noi putem face lucruri deosebite pentru Dumnezeu și totuși, să greșim fundamental așteptând aprecierea celor din jur?  
 
Dacă vom lucra cu adevărat pentru Dumnezeu, eu-l nostru va fi golit și nu ne va mai interesa nici faima, nici recunoașterea valorii și nimic altceva, fiindcă ceea ce vom face, va deveni expresia recunoștinței noastre față de El, adică darul nostru închinat Lui și nu celor din jur. Dacă așteptăm apreciere din partea celorlalți, dovedim că darul pe care l-am făcut, nu a fost dedicat cu totul lui Dumnezeu, ci o parte semnificativă a fost destinată înălțării noastre înaintea celorlalți. O astfel de atitudine întinează și cea mai aleasă lucrare, chiar făcută pentru Dumnezeu.  
 
Prin urmare, nu este suficient să lucrăm pentru Dumnezeu? Sunt la fel de importante atitudinea pe care o manifestăm și motivația pe care o avem?  
 
Farmecul adevăratei sfințiri constă în necunoașterea binelui făcut, deoarece sufletul se află într-o așa armonie cu Dumnezeu, încât tot ceea ce facem, devine un mijloc ca Domnul să fie înălțat. Lucrând pur și simplu pentru Dumnezeu, care cu siguranță vede totul, ne vom elibera de o mulțime de temeri și angoase care ne paralizează chiar și cele mai bune eforturi. Dacă motivația este eliberată de preocupări egoiste și dacă ne rezemăm puternic pe harul lui Dumnezeu, vom experimenta bucuria de a fi urmași ai lui Iisus Hristos.  
 
Fără o astfel de atitudine, nu vom putea să lucrăm pentru Dumnezeu? Și mai ales, cum să ajungem la o astfel de conduită?  
 
Putem să lucrăm pentru Dumnezeu având dorința înălțării de sine activă în noi. În acest caz, lucrarea noastră fie nu se va finaliza, fie se va prăbuși asemenea Templului de la Ierusalim sub loviturile dușmanului. Pentru a ne feri de acest principiu, trebuie să menținem o legătură vie cu Dumnezeu prin veghere, studiu și rugăciune, însoțite de o atentă planificare a vieții zilnice. Creștinismul începe cu acordarea nevinovăției prin credință. Ulterior, el se dezvoltă printr-o creștere continuă aducând rodul asemănării cu Dumnezeu. Este o lucrare supranaturală, dar vizibilă și naturală în consecințe. Trebuie doar să folosim mijloacele ce ne-au fost puse la îndemână pentru dezvoltarea interioară prin exercitarea voinței în îndeplinirea a tot ceea ce este drept.  
 
Harul Perfecțiunii Divine  
 
Să trecem mai departe, mai precis să urmărim cum putem să primim de la Dumnezeu darul perfecțiunii lui Iisus Hristos:  
 
„Cereți și vi se va da! Căutați și veți găsi! Bateți și vi se va deschide! Oricine cere, capătă. Cine caută, găsește. Celui ce bate, i se deschide. Cine este omul acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? Sau dacă-i cere un pește, să-i dea un șarpe? Prin urmare, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru din cer va da lucruri bune celor ce I le cer! Tot ce doriți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel. În aceasta este cuprinsă Legea și Profeții.” — Matei 7:7-12  
 
Este suficient să ceri pentru a primi? Dumnezeu ne va da tot ceea ce noi îi cerem? Nu există restricții în acest sens?  
 
Fragmentul biblic este clar, precizând că dacă vom cere, vom primi. Bineînțeles că nu orice fel de cerere ne va fi ascultată, fiindcă este posibil să dorim lucruri care nu sunt după dorința lui Dumnezeu și sunt vătămătoare pentru noi sau ceilalți. Cheia de înțelegere a acestui text este dată de expresia „va da lucruri bune celor ce I le cer”. Așadar, dacă vom cere „lucruri bune”, ne este dată asigurarea că le vom primi.  
 
Această problema devine tot mai complicată! Care sunt acele lucruri bune pe care cerându-le, le vom primi?  
 
Reluând tema studiului nostru, un lucru bun ar fi să dobândim capacitatea de a ne „iubi” dușmanii, adică de ne stăpâni ura, mânia și violența, chiar dacă acestea par justificate. Un alt lucru bun ar fi să exersăm puterea de a ierta și de a nu purta resentimente, adică supărare în suflet. Un alt lucru bun ar fi cel de a rămâne smerit și de a abandona înălțarea de sine. Ei bine, orice lucru negativ este vătămător pentru suflet și se manifestă asemenea unui șarpe care mușcă pentru a-și injecta veninul în corpul victimei. Prin urmare, trebuie anihilată otrava Satanei, ce se manifestă prin astfel de lucruri rele.  
 
Este util să procedăm astfel, deși deseori ne dorim lucruri mai concrete de la Dumnezeu în genul: bunăstării materiale, confortului și afirmării profesionale. Și acestea pot fi „lucruri bune” după dorința lui Dumnezeu?  
 
Cu siguranță, și acestea pot fi lucruri bune, în măsura în care nu ne vor corupe sufletul și nu ne vor conduce să Îl ignoră pe Dumnezeu. Din păcate, tendința este de a uita pe Creatorul nostru, dacă lucrurile ne merg bine. Dacă nu intervine vreo problemă sau vreun necaz, cu greu ne amintim de obligațiile pe care le avem față de Dumnezeu cu scopul de a merge în siguranță pe calea salvării. De multe ori, pentru a cita dintr-un autor creștin, Dumnezeu ne face să „naufragiem” în planurile noastre cu scopul de a ne salva din mlaștina lumii.  
 
De ce lucrurile pe care de obicei le caută oamenii pe pământ, nu sunt considerate de Dumnezeu ca fiind bune?  
 
Tendința noastră este de a căuta acele lucruri care ne vor amplifica înclinațiile negative, dintre care cea mai nefastă este aceea de a neglija realitățile eterne și de a uita de Dumnezeu. Este paradoxal că lucrurile bune în sine, devin rele printr-o folosire necorespunzătoare. Puterea de influență, bunăstarea materială și viața de familie pot deveni bariere serioase în a-L urma pe Dumnezeu, cu consecința teribilă a pierderii vieții.  
 
În concluzie, cum trebuie să ne stabilim prioritățile în viață pentru a pune obiectivele cele mai importante acolo unde trebuie?  
 
Planificarea priorităților vieții este importantă. Preocuparea pentru destinul nostru veșnic este cea mai de seamă activitate pe care o putem avea. Viața noastră trece repede. Judecata nu va întârzia. Dacă vom neglija pregătirea pentru lumea viitoare, atunci vom pierde cel mai important lucru din cer și de pe pământ: „o viață eternă în Imperiul lui Dumnezeu”. Dacă vom ține vie înaintea noastră această candelă a credinței, atunci perspectiva vieții se va schimba și vom vedea harul lui Dumnezeu ce ne aduce salvarea veșnică.  
 
Să revenim la cuvintele nemuritoare ale Salvatorului nostru:  
 
„— Să atingeți perfecțiunea, așa cum Tatăl vostru se află în sfera perfecțiunii!”  
 
Cum se ajunge la acest standard aplicând principiul: „cereți și vi se va da”?  
 
Fiecare găsește ceea ce caută!”, vom spune ca o concluzie la finalul vieților noastre. Principiul „cereți și vi se va da” presupune faptul că s-au luat măsuri suficiente pentru a urma calea lui Dumnezeu. Nu există nici o rațiune obiectiv și nici o scuză pentru a ignora harul lui Dumnezeu și oferta pe care El ne-o face pentru salvare. Perfecțiunea pe care El ne-o cere, nu este imposibilă. Ea este mai mult decât ne închipuim când rostim aceste cuvinte. Spre deosebire de perfecționismul omenesc, cel cerut de Dumnezeu reprezintă darul pe care El ni-l oferă prin credința în Iisus Hristos.  
 
La ce se referă această capcană a perfecționismului omenesc? Cu ce se deosebește de perfecțiunea dăruită de Dumnezeu?  
 
Perfecționismul omenesc era vizibil prin învățătura și practicile fariseilor, care și-au creat un standard propriu, ignorând nevinovăția pe care Dumnezeu ne-o oferă prin credință, ce ulterior se manifestată prin iertare, transformare, renaștere și primirea Duhul Sfânt. Acest fals perfecționism a condus la o falsă religie, falsă iubire și falsă umilință, ajungând la duplicitarismul denunțat de Iisus Hristos. Prin contrast, perfecțiunea oferită de Dumnezeu presupune să primești caracterul lui Iisus Hristos, să manifești trăsăturile Sale sfinte și să primești Duhului Sfânt.  
 
În concluzie, ce înseamnă să fii transformat prin jertfa lui Iisus Hristos?  
 
Acest lucru înseamnă să accepți iertarea lui Dumnezeu pe baza sacrificiului lui Iisus Hristos și să Îl urmezi, crescând în asemănare cu sfințenia Sa și cerând acele lucruri bune ce se regăsesc în fiecare trăsătură de caracter revelată de Biblie despre Dumnezeu prin: bunătate, iubire, renunțare de sine, umilință și iertare. Împotriva acestor virtuți nu există vreo „lege” divină sau umană care să le condamne. Aceasta înseamnă aplicarea nevinovăției prin credință asupra conștiinței umane – un act de vindecare deplină, ce are drept consecință sfințirea. Aceasta este perfecțiunea ce ne este oferită de Dumnezeu. Să primim mereu acest har! Să rămânem continuu ancorați în el de-a lungul întregii vieți!  
 
Octavian Lupu  
București  
01 noiembrie 2016  
(republicare)  
Referinţă Bibliografică:
Perfecțiunea Umană și Divină - Exercițiul Credinței / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 190, Anul I, 09 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!