Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Opinii > Mobil |   



Deosebit de... altfel
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

O secvenţă întâlnită cândva într-un rebus îmi preocupă mintea şi refuză s-o părăsească. Simplă doar la prima vedere, definiţia din trei cuvinte: „deosebit de bine” îşi găsea acolo o rezolvare neaşteptată: dezlegarea corectă era „rău”. Logic, pentru că „răul” se deosebeşte complet de „bine”. Dar nu tot ce e „altfel” e şi „rău”.  
Paralela aceasta mentală câştigă mereu în actualitate, ori de câte ori observ în jurul meu alte comportamente decât cele încetăţenite pe la noi. Raţionamentul meu spontan tinde să-i claseze pe ceilalţi la capitolul „diferiţi”, „altfel decât mine” sau – de ce nu? – „deosebiţi de noi”. Cu siguranţă că noi, la rândul nostru, suntem pentru ei rara avis, nişte oameni deosebiţi. Ducând sofismul la extrem, deosebirile care ne individualizează sunt o caracteristică într-atât de răspândită, încât putem afirma, fără teama de a greşi, că avem cu toţii acelaşi numitor comun: suntem fiecare de-alt-fel. Pentru noi, românii, popor adaptabil la tot şi la toate, prin însăşi esenţa fiinţei noastre, condamnarea asta „destinică” la diversitate sună aproape tragic. Iată că, din această dilemă, nicicum nu putem scăpa. Suntem, toţi, diverşi. Trăiască unitatea în diversitate!  

Un exemplu banal: conduita la volan. Noi, şoferii, trecem prin etapa învăţării. Şi chiar credem că ne însuşim acelaşi bagaj de cunoştinţe ca şi francezii, italienii, nemţii, sau americanii. În mare, aşa şi este, dacă n-ar fi diferenţele de interpretare. Când instructorul spune că trebuie să păstrezi distanţa regulamentară, îl crezi, dar nu-ţi baţi capul cu regula asta după ce ai luat carnetul. Elveţienii şi francezii o fac.
 

Bineînţeles că ştim cu toţii că, teoretic, ţi se poate lua carnetul dacă eşti prins circulând în stare de ebrietate, chiar şi cu bicicleta. Dar cunoaşteţi pe cineva care a fost amendat din cauza asta? Eu da. Ce-i drept, în Germania. Culmea e că inculpatul era el însuşi poliţist.  

Cu toţii deprindem aceleaşi reguli, general valabile. Cam la fel ca în viaţă – cel puţin, aşa ne place să credem. În ciuda impresiei că aplicăm legile la unison, cele mai aprige divergenţe de opinie se iscă pe marginea şoselelor, după vreun incident în care fiecare are impresia că el are dreptate. Cine-ar fi crezut că banalele formulări de prin manuale, scrise pe înţelesul tuturor, pot avea interpretări atât de diferite?  

Nu e nevoie de un accident pentru a sesiza că, în Germania, restricţiile de viteză se interpretează cu marja de cel puţin zece kilometri la oră. În sus! Nu se cade, acolo, să te menţii sub limita maximă de viteză; legea nescrisă pretinde să rulezi în aşa fel încât să nu încurci circulaţia, adică suveran şi grăbit, fără mocăieli, că doar avem toţi un ţel şi o treabă, altfel nu ne-am afla pe stradă, ci acasă, la televizor. Indicatorul de viteză din maşină arată, de regulă, trei kilometri mai puţin decât realitatea, iar radarul are, de asemenea, o toleranţă de trei-patru kilometri. La zece kilometri depăşiţi, e mai scumpă hârtia timbrată decât contravaloarea amenzii, deci nu se taxează. Trebuie să fii neamţ ca să ştii asta.
 

Cu totul altfel se petrec lucrurile în Spania, unde străzile sunt aşa de strâmte, de încap doar două maşini una lângă alta. Dacă ai ghinionul să nimereşti pe singura bandă liberă, în spatele unui şofer cu chef de vorbă, se cade să aştepţi până îşi pune în temă, cu câteva detalii din viaţa privată, amicii de pe trotuar. Faptul că împiedică circulaţia nu are aici niciun fel de relevanţă, nici măcar pentru agentul de poliţie, care se amestecă uneori în vorbă, punctând la temele care îl interesează. Numai un turist străin ar avea tupeul să întrerupă atari convorbiri publice şi, oricum, nu l-ar băga nimeni în seamă.  

Soţul meu mă somează întruna să „ascult” ce sugerează indicatoarele de pe autostrăzile germane, că or şti ele de ce. E bine să reduci la o sută, în loc de o sută douăzeci, pe anumite porţiuni, dar numai când plouă. E rău să mergi cu doar o sută douăzeci acolo unde e viteză nelimitată, câtă vreme ai Mercedes sau BMW, şi nu vreo marcă din Asia, că pentru aşa ceva sunt bune maşinile solide. Nu e bine să frânezi brusc, în plină zi, dacă-ţi iese în cale un indicator cu restricţie de viteză pe timp de noapte (vezi că scrie dedesubt: 22-6). Pe autostradă poţi rula liniştit cu douăzeci de kilometri mai repede decât e permis; amenda va fi în limitele rezonabilului şi nu-ţi face nimeni cazier. E bine însă să caşti ochii pe lângă poduri şi prin şantierele cu drum în lucru, unde autorităţile plasează, parcă în duşmănie, radare, din cauza statisticilor care spun că se produc multe accidente la strâmtoare. Eu am bănuiala că fac asta şi ca să bage spaima în şoferii nevinovaţi, cărora între timp li s-a făcut părul măciucă pe banda a doua, lată de numai doi metri, lângă roţile cât casa ale câte unui buldozer condus de un monstru bărbos, ce râde diabolic, îndesând maşina ta lucioasă tot mai aproape de parapet.  

Dacă nu mai ştii când ai văzut ultima restricţie de viteză şi nu eşti sigur dacă poţi să-i dai bice nelimitat, numără până la 60, timp în care ar trebui să apară ceva. Dacă nu apare, eşti liber să faci ce vrei. Adică nu prea mult. Inutil de menţionat că e plin de şantiere şi de indicatoare, care nu fac altceva decât să-ţi amintească permanent că de fapt nu ai voie să faci mai nimic de capul tău. Că, şi dacă ai voie, nu e corect, din punct de vedere etic, să te grăbeşti, pentru că pui în pericol viaţa altora, de prin maşinile mai puţin deştepte decât a ta, poţi deruta un începător, subestima viteza unei motociclete ascunse printre maşini, nimeri peste un şofer vârstnic, care a adormit la volan sau, dacă nu se aplică nimic din toate astea, forţează-te să-ţi aminteşti dacă nu cumva ai uitat să închizi gazul acasă, încuind în acelaşi timp pisica în debara.  

Toate astea ţi se întâmplă în Germania, pentru că cineva acolo sus se gândeşte la tine şi nu vrea să păţeşti ceva rău – cineva care nu te scapă din ochi nici când asculţi pe CD-playerul din maşină taragotul lui Dumitru Fărcaş, cineva care nu se sfieşte să-ţi întrerupă reveria, plesnindu-ţi timpanele cu informaţia rutieră de ultimă oră, cum că la următoarea intersecţie s-a format un "buşon" care te va întârzia cu o oră. Dar numai dacă eşti mototol ratezi să faci dreapta pe loc, în zece metri, cotind în ultima clipă prin curtea Operei şi ieşind pe lângă gura de metrou, în timp ce faci cu mâna mocofanilor fără navigaţie prin satelit, blocaţi neconsolaţi în ambuteiajul din urma ta.  

Ce frumos sună vocea uniformă a dispecerei-navigatoare, când te anunţă: „aţi ajuns la destinaţia dorită”, după ce te-a ghidat pe un traseu numai de ea ştiut, peste curţi de ferme cu galinacee speriate, tangente la grădini cu terase umbroase, pline de muşterii cu halba în mână, iritaţi la vederea unei maşini care traversează câmpul lor vizual. Flutură pe miniecranul maşinii binecunoscutul steag al Formulei 1, careuri în alb-negru, ca o tablă de şah din care lipsesc suspect piesele de joc. Decedaţi sunt regii, reginele, caii şi pionii, ca un fel de „operaţia a reuşit, dar pacientul a murit”. Jocul nu mai are haz.  

Să mă ierte Dumnezeu, nu vreau să vorbesc cu păcat, ştiu cât de groaznic e să ai în maşină un „copilot” care te pisează întruna să faci cum vrea el. Dar parcă mai dragă mi-e până şi soacră-mea, strigând ca din gură de şarpe „frânăăăMM!”, decât aparatul ăsta cu voce de frigider, care e în stare să mă someze la infinit să fac dreapta, undeva unde nu mai există demult niciun drum practicabil.  

Hai mai bine să tragem pe dreapta. Ce rău ni se poate întâmpla dacă nu „curgem cu valul”? Cel mult acela că ne vom face remarcaţi, sărind din schemă. Cineva se va găsi în mulţime să ne arate cu degetul, remarcând mirat: „Ia te uită, cineva deosebit. De alt fel”.
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Deosebit de... altfel / Gabriela Căluţiu Sonnenberg : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 3, Anul I, 03 ianuarie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Gabriela Căluţiu Sonnenberg : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gabriela Căluţiu Sonnenberg
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!