CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

ARHIVĂ CLASAMENTE

CLASAMENTE
DE PROZĂ

RETROSPECTIVA
DE PROZĂ
A SĂPTĂMÂNII


Acasa > Manuscris > Amintiri >  



Decorticări de limbaj ! (V)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cuvântul care jubilează, cuvântul-ventriloc, cuvântul-proteză, fără noimă, care sub crusta groasă a batjocurii iradiază sacrul, nu doar laicizându-l ci profanâdu-l de-a dreptul, într-o manieră jignitoare şi care minimalizează cras rostul-reazem al vremelnicei noastre treceri prin viaţă.... 
  
De violenţa sau bagatelizarea limbajului n-a scăpat nici lumea monahală, în care puritatea mesajului christic este temeiul ce ne prezervă de-a pururi credinţa, moralitatea, acţiunile, gesturile şi atitudinile diurne. Este drept, uneori difuze, nu de cele mai multe ori creştine, adesea păgâne şi tot astfel, poate ateist şi eretice. Ne şubrezeşte ce avem fundamental în noi, speranţa întru împlinire şi desăvârşire. Căci altfel, cu ce am mai rămas în vremuri de cumpănă ? 
  
O serie de termeni liturgici sunt tălmăciţi şi răstălmăciţi, desacralizaţi şi ridiculizaţi pentrua fi înscrişi, „cu fruntea sus”, în registrul vorbirii argotice. Iar bagatelizarea, până la crunta batjocură a terminologiei şi adevărurilor biblice, ca de altfel şi a funcţiei ecleziastice este infamă şi de anatemizat. Se urmează oare calea unei „exorcizări” lexicale în acest sensibil şi pretins imaculat domeniu al simţirii şi trăirii noastre autentice ? 
  
„Opinia” stranei a avut întotdeauna intenţionalitate benefică pentru turmă ca şi pentru mireni, iar Ecleziastul s-a rugat mereu şi „pentru cei care nu mai are cine să se roage!”. 
  
Fondul şi acţiunea biblică sunt persiflate şi terfelite în cuvinte pe care hârtia, pagina virtuală şi tărâmul undelor le propagă şi din nefericire le suportă. Dacă stăpânul sau dispecerul ei o umileşte cu ignoranţa, răspărul, reaua intenţie, cu viclenia dezavuantă a jumătăţilor de gând... 
  
Într-o publicaţie, drept-stătătorii bisericii sunt bălăcăriţi ca fiind „apostoli de odăjdii violate”, într-o alta, la întrebarea despre putinţa sau neputinţa noastră de a ne ridica la standardele (stas-ul) economiei europene, i se retează aparent înciudat, printr-un pretins calambur (oricum forţat!): „Tu-i para-stas-ul mă-sii de viaţă!” Impietatea răzbate din clişee-versete devenite tabuu-ri pentru adevăraţii creştini şi care au consfinţit şi consfinţesc veşnicia credinţei şi a izbăvirii prin ea. 
  
Nu scapă acestui tratament odios şi deşart, nici măcar trinitatea creştină, nici simbolurile „Cinei de taină” sau Crucii, nici alte motive-etalon ale Scripturilor, Drumului Golgotei, Sodomei şi Gomorei, Zidului Plângerii, nici măcar misia purificatoare, izbăvitoare şi tămăduitoare a Mântuitorului nostru. Nu mai vorbim de înjurăturile care sunt un fel de panoplie verbală din care zilnic, aproape fiecare din noi – într-un fel sau altul – ne servim copios, considerând aceste „instrumente expresive” drept delicatesuri. „Spuse” pentru a stârni hazul şi a atrage , în nesfârşita noastră vanitate, aprecierile celor din jur.  
  
Asupra „scânteii de spirit” care, ne închipuim, că suntem fiecare, câteodată... 
  
Aghiasma, tămâia, lumânarea, clopotul, praporul, mucenicii, anafura şi vinul sfinţit, altarul cu catapeteasma, cioclii de la înmormântări şi priveghiuri, sfinţii, coliva şi celelalte accesorii vestimentare sau de cult, de rit sau ritual sunt întrebuinţate, la peiorativ, în te miri ce sferă a preocupărilor omeneşti, personale sau obşteşti. 
  
Dacă instanţa morală din fiecare şi chiar justiţia umană nu vor reuşi – prima, prin autoevaluare şi repoziţionare, a doua prin (chiar) măsuri punitive să cumpenească haosul din noi, să-l limpezească, să-l destructureze reîntregindu-l în drepturile fireşti şi să-l rodnicească, extirpându-i strâmbătăţile pe care a fost clădit, aceste fărădelegi aparent nevinovate şi care îmbracă părelnic forma „vorbelor de duh” (dar existente cu adevărat, nu doar pentru a colora limbajul ci, mai grav, pentru a defini natura faptelor noastre) există cu siguranţă o instanţă căreia, cu nici un chip, nu i ne vom putea sustrage niciunul : Instanţa divină! 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Decorticări de limbaj ! (V) / George Nicolae Podişor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 196, Anul I, 15 iulie 2011.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Nicolae Podişor : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Nicolae Podişor
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către administrația publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.



 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
CLASAMENTE
DE POEZIE

RETROSPECTIVA
DE POEZIE
A SĂPTĂMÂNII
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!