Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   



PRINŢESA LALELELOR partea a III a
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Şi balaurii se puseră pe strănutat cu atâta foc, încât te înspăimântai auzindu-i. Prima ploaie din Ţara Lalelelor începuse cu stropi cristalini şi continuă de parcă turna cineva cu găleata. Strănutând, oamenii şi animale erau azvârliţi afară cu repeziciune din burţile balaurilor. Nu se puteau abţine din cauza mirosului de zambile. Singurii care nu aveau nimic, erau îngerii-balauri, căci aroma frumoaselor flori nu-i atingeau.  
 
Prinţesa Lalelelor, Maria, Ion, fură azvârliţi şi ei pe pământ, printre primii şi Ţara Lalelelor îşi recăpătă în acest fel toată populaţia care îi fusese înghiţită de Capete de Pisică.  
 
Văzând că ultimii veniţi nu păţeau la fel ca ei, unul din balauri întrebă:  
 
- Măi, dar voi, cum de nu strănutaţi ca şi noi? Cum de nu aveţi nimic?  
 
Altul mai spuse:  
 
- E o minune sau o mare păcăleală că voi nu strănutaţi şi nu azvârliţi nimic din ce aţi înghiţit?  
 
Unul din balaurii-îngeri minţi:  
 
- Nu, nu este nici minune şi nici mare păcăleală, doar că noi avem nasul înfundat şi de aceea nu simţim mirosul zambilelor.  
 
Dar Capetele de Pisică nu păreau convinşi prea mult de acest răspuns. Îi priviră suspicioşi pe cei care îi crezuse până atunci de-ai lor. Altul dintre ei mai spuse:  
 
- Minunea mare este că voi nu strănutaţi ca noi. Noi nu am putut să ne apropiem de îngeri din cauza mirosului de zambile, dar voi da. Şi pe deasupra i-aţi putut înghiţi. Acum noi am strănutat şi am azvârlit tot afară şi voi nu aveţi nimic. De ce oare? Sau o fi că nu sunteţi ca noi?  
 
Balaurii - îngeri, văzând că sunt în pericol de-a fi descoperiţi, spuseră:  
 
- Nu putem să înţelegem de ce despicaţi firul în patru. Pur şi simplu, noi nu strănutăm, asta e! Şi ce dacă n-am strănutat şi nu am azvârlit nimic din ce am înghiţit? Chiar aşa, cum puteţi să spuneţi că nu suntem ca voi? Nu mai vedeţi bine, aţi chiorât sau ce aveţi?  
 
Dar balaurul care îi îmtărâtase pe ceilalţi fraţi ai lui atunci când fusese vorba de hrană, nu se dădu bătut şi insistă:  
 
- Şi eu sunt convins că este ceva cu voi, ceva este cusut cu aţă roşie la mijloc. Degeaba încercaţi să vă ascundeţi după vorba mincinoasă, că eu tot cred acum că voi nu sunteţi ca noi. Şi mai bine cred eu că voi sunteţi îngeri şi aţi venit să-i salvaţi pe fraţii voştri. Dacă stau să mă gândesc eu bine, aţi venit în zbor, din direcţia de unde au apucat să fugă ceilalţi îngeri.  
 
În timp ce Capetele de Pisică bănuiau adevărul, oamenii şi animalele începeau să de dezmeticească şi să se ridice în picioare. Cea care îşi revenise prima dată, de când fusese azvârlită din burta balaurului fusese Prinţesa Lalelelor. Stătea la câţiva paşi şi asculta discuţia dintre balaurii adevăraţi şi cei care îi înghiţiseră pe îngeri. La un moment dat, începu şi ea să strănute din cauza mirosului de zambile. Şi după ea, oamenii şi animalele, în frunte cu Maria şi cu Ion îi ţinură isonul. Printre stropii cristalini de ploaie, ce cădeau lin pe pământ, strănuturile diferite se auzeau acum ca nişte pocnitori.  
 
În gândul ei, Prinţesa îşi spunea:  
 
„Oamenii şi animalele m-au ales să fiu Prinţesa Lalelelor, înainte de-a veni aceşti monştri urâţi să ne tulbure liniştea, pacea şi bucuria de-a trăi în Ţara Lalelelor. Apoi au făcut plecăciuni în faţa mea, până şi îngerii. Ar trebui să fac ceva ca să le răsplătesc gestul generos care l-au avut faţă de mine, dar ce? Şi pe urmă trebuie să am grijă de mama Maria şi de tata Ion, căci ei sunt cel mai scump ce am pe lume. Sunt singură şi am o mare responsabilitate faţa de această ţară. Nu ştiu cum mă voi descurca să o scot din această mare belea, dar Domnul mă va îndruma, ştiu bine. Când vorbesc cu El, mi se pare că-L aud. Îi iubesc pe oameni, pe animale, şi pe îngeri îi iubesc, chiar dacă ei fug de mine când mă văd. Doamne, eu iubesc Ţara Lalelelor cu tot ce este în ea şi trebuie să fac ceva pentru ea, dar ce?”  
 
Şi fără să vrea, căută cu privirea norul cel alb. Cu toate că erau încă norii întunecaţi pe cer, uitându-se atentă îl văzu. Era ca o pată micuţă şi albă, în spatele unuia din norii întunecaţi. Şi privindu-l, avu impresia că o mângâie cineva şi auzi o şoaptă duioasă la ureche:  
 
„O să fie bine draga mea Prinţesa! Domnul o să ne scape de necazul acesta cu Capetele de Pisică”.  
 
Se uită în jurul ei şi lângă ea se apropiase în linişte, fără să vadă, unul din balaurii-înger. Prima oară se sperie de el, dar privindu-l atent putu să-i vadă chipul frumos şi îl recunoscu pe acel înger-barză, care nu fugea de ea când o vedea şi care îi vorbea câteodată. Făcu ochii mari şi îl mângâie pe faţă, apoi se uită şi spre ceilalţi îngeri pe care Domnul îi făcuse balauri şi le văzu feţele. Atunci îşi dădu seama că balaurii aveau dreptate când spuneau că nu sunt ca ei şi că toţi îngerii erau în pericol. Îi spuse îngerului:  
 
- Trebuie să fac ceva, pentru că eu sunt Prinţesa Lalelelor.  
 
Îngerul barză o privi zâmbind şi îi spuse:  
 
- Orice vei spune sau vei face, sunt lângă tine.  
 
- Mulţumesc, dragul meu înger!  
 
În momentul în care-i mulţumea Îngerului, Capetele de Pisică observară apropierea dintre Prinţesa Lalelelor şi balaurul-înger. Dar nu apucară să spună ceva, pentru că Prinţesa le vorbi cu o voce melodiosă:  
 
- Dragele mele Capete de Pisică, eu sunt Prinţesa Lalelelor şi de aceea vreau să vă spun că trebuie să plecaţi înapoi de unde aţi venit. Nu este bine ce aţi făcut, noi nu v-am făcut nici un rău. Domnul a înfăptuit Pământul şi tot ce cuprinde viaţă. Şi fiecare dintre noi trebuie să stăm acolo unde ne-a făcut, nu să mergem în alte locuri şi să încercăm să luăm ce nu este al nostru sau să facem ce nu trebuie, cum încercaţi voi să faceţi.  
 
Unul din balauri se minună de cutezanţa Prinţesei de-a le vorbi:  
 
- Ce curaj ai să vorbeşti Prinţeso sau ce-ai fi. Tot aşa vorbeau şi îngerii când am venit aici, de acest Domn, dar noi nu credem acest lucru.  
 
- Mare păcat faceţi că nu credeţi, dar Domnul o să vă arate că există, sunt convinsă de acest lucru. Şi atunci o să vă pară rău de lipsa voastră de credinţă şi o să plecaţi singuri de aici.  
 
Auzind-o vorbind aşa, balaurii începură să râdă. Râsul lor semăna cu behăituri de oaie. Ploaia se oprise şi peste tot rămăseseră stropii ei cristalini. Norii negri îşi făceau drum spre răsărit şi cerul se albăstrea. Soarele îşi arăta timid câteva raze şi încerca să revină pe cer în toată splendoarea sa. Norul cel alb se vedea parcă şi mai mare acum. Dacă nu mai erau norii întunecaţi, cerul parcă strălucea, lalelele se înviorară şi zambilele străluceau în bătaia soarelui. Apăruseră câteva păsărele din înaltul cerului, care coborau în Ţara Lalelelor şi se cuibăreau din nou pe crengile copacilor.  
 
Prinţesa Lalelelor le mai spuse balaurilor:  
 
- Vedeţi? Domnul face ca vremea să fie din nou frumoasă şi oricât de mult rău aţi încerca să faceţi voi, nu aveţi nici o putere.  
 
Balaurii se enervară şi îi spuseră:  
 
- Nu credem aşa ceva. Oricum o să vă înghiţim iarăşi pe toţi şi atunci o să vedeţi voi şi ...  
 
Dar nu apucară să-şi termine balaurii vorbele, că dintr-odată se auzi ca prin farmec un foşnet puternic de pasăre şi când de uitară să vadă cine face aşa, Prinţesa Lalelelor, balaurii, îngerii, oamenii şi animalele rămaseră încremeniţi.  
 
Foşnetul puternic de aripi se auzea din înaltul cerului. Toţi văzură cum o pasăre neagră cu capul alb şi cu ciocul auriu, înconjurată de culorile curcubeului, zbura cu avânt spre Ţara Lalelelor. Zborul său măiestru îi fermecă. Numai vorbeau acum, uitaseră pentru moment acele discuţii răutăcioase şi suspicioase, la adresa balaurilor-îngeri. Oamenii şi animalele se ridicaseră în picioare, păsărelele care veniseră înapoi din înaltul cerului începuseră să cânte iar de pe crengile noduroase ale copacilor. Lalelele îşi recăpătară vioiciunea şi culoarea, zambilele aromate aveau o strălucire aparte şi totul era luminat de razele soarelui strălucitor.  
 
Ajungând pe pământul Ţării Lalelelor, pasărea care îi vrăjise cu apariţia sa, îşi strânse aripile în jurul trupului şi îi privi pe toţi, fără să spună nimic.  
 
Văzând că nu spune nici o vorbă, unul dintre Capetele de Pisică spuse:  
 
- Ia te uită! Alte păsări pe la noi, oare ce-o fi cu această pasăre?  
 
Pasărea neagră îl privi pe balaurul care vorbise şi spuse:  
 
- Tu ce crezi că sunt, după închipuirea ta?  
 
- Eu nu ştiu ce-ai fi, dat tu sigur balaur ca noi nu eşti.  
 
Atunci pasărea se transformă în balaur cu capul alb. Capetele de Pisică au rămas înmărmurite de acea înfăţişare. Nu ştiau ce să spună sau să creadă.  
 
Leul, regele animalelor îndrăzni şi el să spună:  
 
- Doamne! Nu se poate aşa ceva, când o să scăpăm de voi, Capete de Pisică? Acesta este de-al vostru sau este altfel de balaur?  
 
Atunci balaurul cu capul alb se întoarse spre leu şi îl întrebă:  
 
- Tu ce crezi leule? Crezi că sunt un altfel de balaur şi că nu mai scapi de ei? Chiar este acesta, crezul tău?  
 
- Nu ştiu ce să cred, dar văd că Ţara Lalelelor nu mai scapă de balauri, odată, că m-am săturat!  
 
Atunci balaurul cu capul alb se transformă într-un leu alb. Toţi leii au rămas la fel de înmărmuriţi ca şi balaurii. Apoi leul cel alb se înfăţişă în faţa tuturor animalelor, cu chipul fiecăreia dintre ele şi toate au rămas înmărmurite.  
 
Văzând asta, Prinţesa Lalelelor gândi în sinea sa:  
 
„Eu cred că este Domnul. Numai El Poate să Facă aşa ceva”.  
 
Maria şi Ion spuseră:  
 
- Vai de mine, dar ce minune! Cine o fi această pasăre, care poate să se înfăţişeze oricum în faţa noastră?  
 
Atunci iepurele micuţ şi alb în care se transformase pasărea ultima oară, îi privi şi îi întrebă:  
 
- Marie, Ioane, voi cine credeţi că sunt Eu?  
 
- Nu ştiu dragă pasăre cine eşti, dar sigur eşti trimisă de Domnul. Dacă n-ai fi trimisă de Domnul, n-ai putea să ni te înfăţişezi oricum în faţa noastră.  
 
Atunci iepurele luă înfăţişare de bărbat, îmbrăcat în straie ca ale lui Ion şi ca ale altor oameni din Ţara Lalelelor. Acum fu rândul Mariei, a lui Ion şi a oamenilor să rămână înmărmuriţi. Nimeni nu se mai mişcă şi nu mai spuse nimic, fermecaţi de magia păsării negre.  
 
Singura care îndrăzni să întrerupă liniştea şi vraja în care era învăluită Ţara Lalelelor şi toate vietăţile care se aflau în acel moment pe meleagurile ei, fu Prinţesa Lalelelor, care vorbi:  
 
- Mamă, tată, Capete de Pisică, voi animalelelor, voi oamenilor, de ce este aşa de greu să vedeţi cine este această pasăre măiastră, care se înfăţişează oricum în faţa noastră?  
 
Toţi o priviră acum pe Prinţesa Lalelelor, care continuă să le vorbească:  
 
- Cine aare puterea să fie Orice sau Oricine?  
 
- Prinţesuca mea dragă, dacă tu ştii cine sunt Eu, atunci spune-le şi celorlalţi, ca să ştie toată lumea.  
 
- Da Doamne, am să spun fără tăgadă acest lucru. Eşti Domnul nostru, al tuturor. Numai Tu poţi să Te înfăţişezi în faţa noastră oricum doreşti.  
 
Domnul o privi şi spuse:  
 
- Da, Prinţesă dragă! Nici nu mă aşteptam la altceva din partea ta.  
 
Îşi îndreptă privirea spre balaurii-îngeri şi îi refăcu îngeri. Fiecare înger care înghiţise sub înfăţişarea de balaur câte un frate de-al lor, acum stătea pe jos şi îşi ţinea fratele în braţe. Apoi îşi întinse mâna spre ei şi îngerilor răniţi le dispăruse rănile pe loc. Aceştea din urmă se ridicară în picioare şi se apropiară de Domnul. Îngenunchiară în faţa sa şi spuseră:  
 
- Mulţumim Doamne pentru că ne-ai scăpat! Numai Tu puteai să ne ajuţi să scăpăm de această mare suferinţă.  
 
Ceilalţi îngeri pe care Domnul îi trimisese să-i salveze pe fraţii lor îşi cerură iertare Domnului:  
 
- Doamne, iartă-ne pentru că nu am reuşit să-i salvăm pe fraţii noştri de Capete de Pisică.  
 
- Vă iert dragii mei şi fiindcă am ştiut că nu vă descurcaţi, am coborât în Ţara Lalelelor. Dar acum, dragii mei, trebuie să vorbesc cu prinţesa noastră dragă. Ai fost aleasă Prinţesa Lalelelor şi va trebui de acum în colo să ai grijă de Ţara Lalelelor. Eu voi pune o întrebare tuturor feţilor frumoşi şi tineri, şi care va şti răspunsul, va fi soţul tău şi vei fi împărăteasa acestei ţări, căci aceasta este misiunea ta aici.  
 
- Da Doamne, voi face întocmai cum spui Tu.  
 
Auzindu-L pe Domnul cum îi vorbea, Prinţesa ştiu în acel moment că era specială. În sufletul ei îşi aducea aminte că Domnul îi mai spusese cândva să facă ceva şi ea făcuse întocmai cum voise El.  
 
Domnul zâmbi şi apoi se întoarse către oameni şi spuse:  
 
- Care dintre voi, feţi tineri şi frumoşi, va şti să-mi răspundă la o întrebare, acela va fi soţul Prinţesei, Împărăteasa Ţării Lalelelor. Ce spuneţi? Vă încumetaţi să-Mi răspundeţi?  
 
- Daaa! Vom răspunde Doamne, dacă vom şti, răspunseră ei.  
 
Şi atunci Domnul îi Întrebă:  
 
- Dragii mei! De unde am venit Eu acum?  
 
- De printre Stele şi Soare ai venit Doamne, spuse unul dintre feţi.  
 
- Din Rai, mai spuse altul.  
 
- De pe altă lume, din Cosmos.  
 
- Dintr-o ţară îndepărtată, de pe Pământ , pe care noi n-o cunoaştem, ai venit.  
 
Şi răspunsurile greşite veniră unul după altul, fără ca vreunul din feţii tineri şi frumoşi să fi ştiut răspunsul. Printre ei era un Făt mai smerit, care nu se grăbise să răspundă. Tăcea şi asculta răspunsurile celorlalţi, fără să spună nimic. Văzându-l aşa, Domnul îi spuse:  
 
- Fătule tânăr şi drag! Spune-mi şi tu, ce crezi? De unde am venit Eu?  
 
- Doamne, eu, după mine spun că ai venit din spatele norului alb, de pe cer, pe care noi întodeauna îl vedem.  
 
- Aşa este dragul meu Făt tânăr şi frumos, de acolo vin. Şi pentru că ai ştiut răspunsul, vei fi soţul Împărătesei.  
 
- O, Doamne! Dacă şi Prinţesa mă vrea, atunci şi eu vreau.  
 
- Ce spui Prinţesă dragă? Doreşti să-l iei de bărbat pe acest Făt tânăr, frumos şi deştept, care a ştiut răspunsul la întrebarea mea?  
 
- Da, Doamne, vreau! Pentru că a ştiut Răspunsul şi pentru că asta este şi voinţa Ta.  
 
- Atunci aşa va fi! Fătule tânăr şi drag, tu vei fi soţul Împărătesei din Ţara Lalelelor.  
 
După care se întoarse spre Capete de Pisică şi le spuse:  
 
- Ce veţi face de acum în colo, Capete de Pisică? Aţi văzut prea bine că nu o să puteţi niciodată să fiţi voi stăpânii ţărilor de pe Pământ, al Stelelor şi al Lunii. Şi că singura ţară unde sunteţi stăpâni, este Ţara Buruienilor şi a Mlaştinilor, fiindcă aşa vreau Eu.  
 
Atunci balaurii spuseră cu smerenie:  
 
- O să plecăm, pentru că ştim acum unde şi care ne este locul. Vom pleca în Ţara Buruienilor şi a Mlaştinilor, de unde nu trebuia să fi plecat niciodată. Acum ştim adevărul despre Viaţă şi că Tu Doamne, eşti unul şi singurul stăpân peste tot ce cuprinde viaţă.  
 
Şi transformându-se din nou în păsări negre, se înălţară spre înaltul cerului şi zburară înapoi în Ţara Buruienilor şi a Mlaştinilor croncănind, la fel cum veniseră.  
 
Toţi priveau îndepărtarea păsărilor negre în zborul lor şi croncănind, până când acestea dispărură în zare. Albastrul cerului, mângâiat de razele soarelui strălucea şi o dată cu plecarea balaurilor, Ţara Lalelelor era şi mai frumoasă decât înainte. Lalelele se unduiau după trilul păsărelelor din copaci. Aroma zambilelor răsărite în locul unde stătuseră îngerii după atacul Capetelor de Pisică împarfuma meleagurile ţării.  
 
Toţi îngerii se strânseră în jurul Domnului, care spuse:  
 
- Dragii mei, îngeri! Trebuie să Plecăm departe, avem treabă. Dar înainte de a pleca, să le facem o nuntă mare Prinţesei Lalelelor alături de cel care a ştiut răspunsul la întrebarea mea.  
 
Îngerul-barză, care odată fusese mama îngeraşului pe care Domnul îl făcuse fetiţă şi o adusese în Ţara Lalelelor pentru Maria şi Ion, spuse:  
 
- Doamne, am şi eu o dorinţă la nunta Prinţesei Lalelelor.  
 
Zâmbind, Domnul îl întrebǎ:  
 
- Ia să aud prâslea, ce dorinţă ai? Să vedem dacă se poate.  
 
- Dorinţa mea este să fiu naşul mirilor, împreună cu unul din îngerii-vultur.  
 
- Se poate îngerule, se poate. Dorinţa îţi va fi împlinită.  
 
Maria şi Ion avură şi ei o dorinţă:  
 
- Noi vrem s-o îmbrăcăm pe Prinţesa noastră în cea mai frumoasă rochie şi lui Făt tânăr şi frumos să-i dăm binecuvântarea noastră de părinţi.  
 
- Şi dorinţa voastră va fi împlintă, dragii Mei, doar că după ce se va termina nunta, va trebui să-mi împliniţi şi voi mie, o dorinţă.  
 
- Da Doamne, orice îţi doreşti! Noi vom face întocmai.  
 
Oamenii şi animalele avură şi ele o dorinţă şi i-o spuseră Domnului:  
 
- Noi dorim să jucăm şi să cântăm la nunta Împărătesei cu soţul ei.  
 
- Şi această dorinţă va fi împlinită, dragii mei!  
 
Apoi Domnul Spuse tuturor:  
 
- Dragii mei! Acum să facem o nuntă mare şi să petrecem în cinstea Împărătesei şi a lui Făt tânăr şi frumos. Marie, Ioane, duceţi-vă cu Prinţesa s-o îmbrăcaţi în acea rochie frumosă de care spuneaţi adineaori. Dragii mei îngeri, să-i facem coroană Fătului tânăr şi frumos din frumoasele voastre zambile, să miroase frumos şi să-l iubească Prinţesa noastră şi mai mult. Oameni buni şi voi, dragile mele animale, haideţi acum, să jucăm până ne-o sfârâi călcâiele, să ţinem minte că am fost la nunta Prinţesei Lalelelor.  
 
Îngerii se duseră în locul unde erau zambilele şi le culeseră pe toate, le legară şi făcură o coroană mare. Apoi se apropiară de Făt tânăr şi frumos şi îl încoronară cu zambilele legate.  
 
Şi după aceea întorcându-şi privirea spre copaci, Domnul spuse:  
 
- Păsărelelor, să cântaţi cât puteţi voi de frumos la această nuntă, ca noi să jucăm cu drag pentru Împărăteasa Ţării Lalelelor şi soţului ei.  
 
Şi păsărelele începură să cânte foarte frumos, cum nu cântaseră ele niciodată în Ţara Lalelelor. Atunci Domnul, îngerii, oamenii şi animalele făcură cerc în jurul lalelelor şi începură să joace şi să chiuie de mama focului.  
 
După o vreme, în toiul jocului şi a veseliei, apăru Prinţesa îmbrăcată într-o rochie albă, lungă şi brodată cu lalele. Părul inelat auriu, obrajii roşii şi ochii ei albaştri străluceau de frumuseţe şi de fericire. În spatele ei, Maria şi Ion îi ţineau trena lungă a rochiei şi ea păşea mândră, aşa cum îi stătea bine viitoarei Împărătese, spre nuntaşii veseli, care o priveau cu drag.  
 
Domnul o privea zâmbind când ajunse lângă El, lângă mirele ei drag şi lângă nuntaşi, care se opriseră din joc şi din chiuit. Şi apoi îi spuse:  
 
- Dragă Prinţesă, spune-mi, eşti gata să te măriţi?  
 
- Da Doamne, abia aştept să mă mărit cu Făt tânăr şi frumos al meu şi să facem tot ce ne vei spune.  
 
- Dragul meu Făt tânăr şi frumos, eşti gata să te însori cu Prinţesa şi să fii alături de Împărăteasa Ţării Lalelelor?  
 
- Da Doamne, abia aştept să mă însor cu draga mea Prinţesa şi să facem întocmai cum ne porunceşti pentru Ţara Lalelelor.  
 
- Atunci aşa să fie, precum vă este voia, dragii mei!  
 
Apoi se întoarse spre Îngerul-barză şi Îngerul-vultur, spre Maria şi Ion, spre toţi nuntaşi şi le Vorbi:  
 
- O voi cununa pe Prinţesa cu Făt tânăr şi frumos. Vor conduce această ţară frumoasă şi vor avea grijă de ea, cum am avut Eu până acum. Toţi oamenii şi toate animalele vor asculta şi vor face cum vor spune ei. Şi vor fi iubiţi şi respectaţi de toată lumea. Asta este dorinţa mea.  
 
Oamenii şi animalele îngenunchiară în faţa Domnului şi spuseră:  
 
- Da Doamne, vom face întocmai cum spui Tu!  
 
- Acum ridicaţi-vă în picioare dragii mei şi hai să-i cununăm!  
 
După ce spuse aceasta, Îngerul-barză se apropie de Prinţesa şi îi puse şi ei pe cap o coroană de lalele împletite. Amândoi erau atât de frumoşi şi de tineri, că până şi Soarele se minuna de ei şi de drag îi mângâia cu razele sale. Apoi Îngerul-barză şi Îngerul vultur îi cuprinse de mijloc pe Prinţesa şi pe Prinţ în faţa Domnului, care începu ceremonia de cununie:  
 
- Prinţesă dragă, vrei să îl iei de soţ pe Făt tânăr şi frumos, să-l iubeşti, să-i fii alături şi la bine şi la greu, în clipe de fericire, dar şi de tristeţe?  
 
- Da Doamne, vreau cu toată inima mea!  
 
- Făt tânăr şi frumos, vrei să o iei de soaţă pe Prinţesa Lalelelor, s-o iubeşti, să-i fii alături şi la bine şi la greu, în clipe de fericire, dar şi de tristeţe?  
 
- Da Doamne, vreau cu toată inima şi cu toată fiinţa mea!  
 
- Atunci eu vă numesc soţ şi soţie în faţa Mea şi a tuturor nuntaşilor. Şi o mai numesc pe Prinţesa, Împărăteasa Ţării Lalelelor. Acum poţi să îmbrăţişezi şi să săruţi mireasa. Să aveţi copii frumoşi şi sănătoşi ca voi, de care să fiţi mândri când vor creşte mari!  
 
Mirii se luară în braţe şi se sărutară cu drag, după care Domnul mai spuse:  
 
- Şi acum haideţi dragii mei nuntaşi, să jucăm şi să ne veselim la nunta Împărătesei. Păsărelelor! Unde-i muzica voastră frumoasă? Şi voi, îngerii Mei Dragi, cântaţi şi voi! Daţi-i drumul, să ne veselim, să ne bucurăm pentru prima Împărateasă a Ţării Lalelelor.  
 
Păsărelele şi îngerii se apucară să cânte atât de duios şi toată lumea jucă hora şi se veseli o săptămână lângă Împărăteasa Ţării Lalelelor şi soţul ei, în frunte cu Domnul şi cu îngerii Săi. După o săptămână le sfârâiau nuntaşilor călcâiele şi toate încheieturile de oboseală, dar nunta fusese o minunăţie de care se bucurase toată lumea. De atâta joc şi veselie, Prinţesei şi lui Făt tânăr şi frumos le căzuse de pe cap coroanele de flori şi lalele împreună cu zambilele se amestecară. De atunci, printre lalele se găsesc şi aromatele zambile.  
 
Şi când nunta luă sfârşit, Domnul strigă la Maria şi la Ion:  
 
- Marie, Ioane, vă aduceţi aminte că am şi Eu o dorinţă pe care voi trebuie să mi-o îndepliniţi?  
 
- Da Doamne, ne aducem aminte. Spune-ne şi vom face întocmai cum vrei!  
 
- Marie, Ioane, vouă şi tuturor bătrânilor v-a venit rândul să veniţi la Mine. Şi în Ţara Lalelelor vor rămâne numai tinerii. Aşa că vreau să-i strângeţi pe toti bătrânii şi să veniţi la Mine.  
 
Când auziră asta, Maria şi Ion se priviră în tăcere, după care spuseră:  
 
- Apoi, dacă asta este Dorinţa Ta Doamne, aşa vom face.  
 
Şi după ce Maria şi Ion îi strânseră pe toţi bătrânii şi le spuseseră despre Sfânta Dorinţă, Domnul le vorbi împărătesei şi lui Făt tânăr şi frumos, oamenilor şi animalelelor:  
 
- Dragii mei! Eu, Îngerii şi bătrânii Ţării Lalelelor trebuie să plecăm în alte părţi ale Pământului şi ale Cosmosului. De acum în colo, ştiţi ce aveţi de făcut fiecare dintre voi. Numai să nu uitaţi niciodată că Domnul vă iubeşte pe toţi.  
 
Îngerii şi toată lumea îngenunchiară în faţa Domnului şi spuseră:  
 
- Nu vom uita nicicând că exişti şi că ne iubeşti Doamne!  
 
Domnul îi Privi şi ştia că mulţi dintre ei nu-şi vor ţine promisiunea în viitor, dar acum le vorbi îngerilor şi bătrânilor:  
 
- Dragii mei îngeri şi bătrâni, sunteţi gata de plecare cu Mine?  
 
- Daaa, suntem gata de plecare acum cu Tine Doamne, oriunde vei dori!  
 
- Atunci hai să purcedem la drum dragii mei, că este târziu!  
 
Şi atunci Domnul se transformă într-un porumbel alb. Îngerii cuprinseră cu aripile lor mari câte un bătrân şi se transformară în berze şi vulturi. Înainte să îşi ia zborul, Domnul mai spuse:  
 
- Rămâneţi cu bine dragii mei şi aveţi grijă să faceţi întocmai cum am spus eu!  
 
Împărăteasa Ţării Lalelelor, oamenii, animalele şi păsărelele făcură o plecăciune în faţa Domnului, vrăjiţi de magia celestă, coborâtă în ţara lor şi care acum va trebui să-i părăsească.  
 
Domnul, împreună cu îngerii şi cu bătrânii Ţării Lalelelor zburară în înaltul cerului până la norul cel alb. Când se uitară pe cer, văzură cum norul alb ia forma unei uriaşe caleşti cu cai înhămaţi şi cu vizitiu. Culorile curcubeului mărgineau caleaşca Sfântă a Domnului, care începuse să se îndepărteze din locul unde era. Toţi o priviră şi se minunară de Caleaşca Sfântă, mai ales că mulţi dintre oamenii şi animalele din Ţara Lalelelor nu băgaseră în seamă prea mult acel nor alb cu care erau învăţaţi de când se ştiau ei pe lume.  
 
După Plecarea Domnului şi a Alaiului Sfânt, Împărăteasa şi soţul său au trăit mulţi ani fericiţi, dar au trecut şi prin multe greutăţi, pentru că n-a fost uşor să conducă Ţara Lalelelor. Şi au avut copii mulţi, frumoşi şi sănătoşi ca ei, aşa cum le-a dorit Domnul.  
 
 
 
Iar eu închei povestea mea şi cred că a plăcut şi celor mici şi celor mari.  
 
Referinţă Bibliografică:
PRINŢESA LALELELOR partea a III a / Mihaela Moşneanu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1129, Anul IV, 02 februarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mihaela Moşneanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Moşneanu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!