Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   



PRINŢESA LALELELOR - partea I
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Acum zece mii de ani era o ţară mare şi frumoasă, numită Ţara Lalelelor.  
 
Frumuseţea acestei ţări nu avea asemănare cu nici una de pe Pământ. Dumnezeu stătea după un nor alb şi o mângâia cu privirea Sa, având grijă ca Soarele să-şi râspândească pe cer razele jucăuşe şi calde. Şi se revărsau pe munţii măreţi şi înverziţi de unde alunecau pe meleagurile Ţării Lalelelor şi de unde izvoare bogate de apă curgeau la vale şi se răspândeau peste tot.  
 
Pe câmpii şi dealuri se înălţau spre cer copaci înalţi. Vârfurile lor ce păreau una cu cerul se unduiau mândre în adierea uşoară a vântului şi erau falnici nevoie mare, atunci când crengile lor lungi şi noduroase se alintau în balans. Erau în fiecare zi împodobiţi cu păsărele, precum pomul nostru de Crăciun este împodobit cu globuri. Trilurile lor duioase şi diferite erau minunate. Uneori doineau cu dor şi jale, alteori cântau de mama focului. Oamenii jucau şi erau veseli. Animalele - leii, tigri, căprioarele, iepurii, lupii, urşii, vulpile - şi toate vietăţile pădurii trăiau în armonie şi pace, şi niciodată nu se atacau între ele. Pajiştile verzi erau acoperite cu lanuri de lalele colorate, ce dansau de multe ori la lumina soarelui şi la auzul trilului de păsări.  
 
Pe cerul senin zburau berzele şi vulturii. Când coborau pe pământ, se transformau în îngerii pe care Dumnezeu îi trimitea printre frumoasele lalele. Erau îmbrăcaţi în veşminte lungi şi albe, poleite cu fir de aur şi de argint. Din înfăţişarea de pasăre le rămâneau doar aripile prinse pe umeri. Vulturii se transformau în îngeri bărbaţi şi berzele în îngeri femei. Aveau părul lung inelat şi feţe frumoase. La auzul trilului de păsărele din copaci se apropiau de oameni şi împreună cu ei, făceau cerc în jurul lalelelor, încingeau hora şi chiuiau de veselie. De după copacii înalţi şi falnici, nici animalele nu se lăsau mai prejos şi îşi făceau apariţia zglobiu, alăturându-se îngerilor şi oamenilor. Când păsărelele oboseau, atunci oamenii, îngerii şi animalele începeau să cânte în locul lor.  
 
În apropierea unui lan de lalele era o colibă de lemn în care locuiau doi oameni. Aveau o mie de ani şi erau singuri. De multe ori ieşeau din coliba lor şi ascultau trilul păsărelelor, priveau hora şi ascultau la chiuitul oamenilor, al îngerilor şi al animalelor.  
 
Îi chemau Maria şi Ion. Erau doi bătrânei care ţineau foarte mult unul la celălalt. Aveau amândoi părul alb şi feţe blânde. Maria era îmbrăcată într-o rochie albă, brodată cu lalele. Pe cap purta o basma înflorată. Ion era îmbrăcat şi el într-o cămaşă albă, cu iţari bej şi avea o pălărie pe cap. Amândoi purtau la mijloc un brâu de catifea şi în picioare, opinci. Singura lor supărare era că nu aveau şi ei un copilaş, care să le mângăie bătrâneţile, să-i facă fericiţi.  
 
Într-una din frumoasele zile însorite, stăteau în faţa colibei lor de lemn. Ca de obicei, coborâseră câteva păsări şi se transformaseră în îngeri. Oamenii, îngerii şi animalele se amestecaseră în horă si era veselie mare, ca întodeauna.  
 
Dar Maria era tristă. Parcă n-ar fi văzut si n-ar fi auzit nimic din trilul păsărelelor şi veselia ce era în jurul lor. Văzând-o aşa, Ion o întrebă:  
 
- Marie, draga mea, de ce ochii tăi frumoşi care văd tot şi urechile tale care aud totul, nu văd şi nu aud nimic acum?  
 
- Pentru că ochii mei nu vor să vadă şi urechile mele sunt surde, Ioane. Şi lasă-mă-n pace, pentru că sunt tare tristă.  
 
- Vai de mine, Marie! Dar de ce? Ţi-am greşit eu cu ceva? Iartă-mă, dacă ţi-am greşit, nu am voit.  
 
- Nu Ioane, nu tu mi-ai greşit, ci soarta noastră ne-a greşit nouă. Uită-te în jurul nostru, ce frumos este! Păsărelele din pomi ne alină auzul cu trilul lor duios şi lalele sunt atât de frumoase! Berzele şi vulturii coboară jos, se transformă în îngeri şi uite şi tu, mă’ Ioane, câtă veselie e în jurul nostru! Toţi oamenii şi toate animelele joacă şi totul este atât de frumos. Doar un singur lucru ne lipseşte ca să fim pe deplin fericiţi.  
 
- Dar ce să ne lipsească, Marie? Spune-mi tu mie şi eu merg şi îţi aduc - îi spuse Ion privind-o atent.  
 
- Măi Ioane, ogoaie-te cu prostiile, că nu poţi să-mi aduci tu mie ce ne-ar face pe deplin fericiţi, pentru că eşti prea bătrân. Amândoi suntem bătrâni, şi nu se mai poate împlini dorinţa mea.  
 
- Vai de mine, Marie! Dar, oare ce îţi doreşti aşa de mult şi nu se poate împlini?  
 
- Apoi ce să-mi doresc? Un copil, să ne fie aproape, să aibă grijă de noi. Mi-ar plăcea să avem un copil. O fată sau un făt, orice ar fi fost, numai să ne fie aproape.  
 
- Ei, măi Marie! Dar ce-ţi veni, tocmai acu’? Asta, aşa e, nu se mai poate împlini, dar ce să mai facem? Şi lasă, nu mai fii supărată, că poate îl supărăm pe Dumnezeu şi când o trebui să ne ducem la El, nu ne-o primi.  
 
- Ioane! - strigă Maria la bărbatul ei, furioasă cum nu fusese niciodată, mai taci din gură! Lasă-mă-n pace!
Ion rămase cu ochii mari şi gura căscată de mirare, pentru că ei nu se certaseră niciodată. Nu-i venea să creadă că soaţa lui dragă se supărase atât de tare şi că strigase aşa la el. În timp ce încerca să-i răspundă, ca s-o împace cumva, se auzi un foşnet în spatele lor.  
 
Ei se speriară şi săriră în sus. Se uitară unul la celălalt şi Maria îi spuse supărată soţului ei:  
 
- Mă’ Ioane, ce-ţi tot spun eu ţie şi nu vrei să-nţelegi? De ce nu mă laşi în pace, cu supărarea mea?  
 
- Marie, dar nu am făcut nimic! Văd bine că azi nu eşti Maria mea pe care o ştiu eu. Văd că parcă ai fi altă Marie.  
 
- Maria! - se auzi o voce melodioasă din spatele lor. Ion al tău îţi spune adevărul. El nu a făcut nimic care să nu-ţi fie ţie pe plac. El doar încearcă să te împace şi nu ar trebui să te cerţi cu el.  
 
Ei se întoarseră şi văzură o barză, care în timp ce le vorbea, lua înfăţişarea de înger femeie. Avea părul lung şi inelat, era blondă cu ochi albaştri şi era foarte frumoasă. Veşmântul ei alb, poleit cu fire de aur şi de argint, şi cu aripile mari străluceau în lumina soarelui. Îngerul continuă să le vorbească:  
 
- Maria, adineaori am coborât lângă voi şi am auzit de ce eşti tu supărată. Acum aş vrea să ştiu şi eu de ce îţi doreşti atât de mult un copil? Şi de ce nu-ţi ajunge frumuseţea Ţării Lalelelor şi Ion al tău?  
 
- Înger frumos şi drag, să nu-ţi fie cu supărare, Ţara Lalelelor e atât de frumoasă! Şi sunt mulţumită şi fericită că Dumnezeu ne-a dat viaţă, mie şi lui Ion, pe acest pământ frumos. Însă, aş fi vrut să avem şi noi un copil al nostru, un făt sau o fată, orice ar fi fost, numai să ne mângâie bătrâneţile. Că mâine sau poimâne, bunul Dumnezeu ne-o chema la El şi noi nu am cunoscut cum e să fim părinţi.  
 
- Bine Marie, am să văd dacă pot să te ajut. Am să zbor acolo sus, unde este norul acela alb, îl vezi? După acel nor stă Domnul şi vede tot ce se întâmplă în Ţara Lalelelor. Eu am să văd ce pot face pentru tine, am să vorbesc cu El.  
 
- Mulţumim, înger frumos şi drag!  
 
Şi îngerul, transformându-se din nou în barză îşi luă zborul. Maria şi Ion îl urmăriră cu privirea pe înger cum zboară sus şi se-ndreptă până la norul cel alb, apoi îi spuse lui Ion:  
 
- Dacă o vrea Domnul, poate o să mi se împlinească dorinţa şi o să fim şi noi pe deplin împliniţi. Şi tu, dragul meu Ion, iartă-mă c-am strigat la tine!  
 
- Te iert, Marie dragă. Că de multe ori m-am gândit şi eu la asta. Şi mie mi-ar fi plăcut să avem un copil, un făt sau o fată, orice ar fi fost. Dar nu ţi-am spus nimic, pentru că nu am vrut să te supăr.  
 
Apoi se luară în braţe şi nu-şi mai spuseră nimic.  
 
În timp ce eise ţineau în braţe şi se gândeau la copilul pe care şi l-ar fi dorit, Îngerul barză zbură sus până la norul cel alb. Într-o oră ajunse şi ciocăni cu o aripă în nor.  
 
- Intră! - spuse Domnul auzind ciocănitul.  
 
Dumnezeu stătea într-un jilţ înalt, învelit în catifea roşie şi poleit pe margini cu argint. Purta straie împărăteşti cu fir de aur şi în mâna dreaptă avea un sceptru din diamant, de mărimea unui toiag. Părul lung şi barba îi erau albe ca neaua, cu cărare pe mijloc şi făcut inele. Ochii Lui albaştri-verzui îl priveau cu bunătate, dragoste şi pace pe Îngerul care voia să-i ajute pe cei doi bătrâni din Ţara Lalelelor. Şi în jurul Său străluceau luminile curcubeului. Îngerul barză, cu o privire curată ca lacrima, îi vorbi Domnului:  
 
- Doamne! Am venit până la Tine, să te rog ceva.  
 
- Ştiu măi prâslea, de ce-ai venit. Mă gândeam la dorinţa Mariei şi-a lui Ion. Ştiu că îşi doresc un copil şi am să le îndeplinesc dorinţa. Am să le trimit un înger barză micuţ, pe unul din puii tăi, până o să cred Eu că le-o veni timpul să vină la Mine. Am să o fac fată mică, am să le-o duc şi am să le-o pun într-o lalea. Dar să nu le spui că această fetiţă este un pui de-al tău, pentru că vreau să văd cât de mult o vor iubi şi-o vor preţui. Să le spui că mâine dimineaţă să se ducă, să o ia de acolo.  
 
Îngerul barză făcu ochii mari şi-l întrebă pe Domnul:  
 
- Un pui de-al meu?  
 
- Da, un pui de-al tău, pentru că tu ai bunăvoinţa să-i ajuţi. Ce v-am învăţat Eu, pe voi îngerii?  
 
- Să fim buni, să iubim, să protejăm şi să ajutăm.  
 
- Şi atunci, de ce te miri aşa? Nu tu vrei să-i ajuţi? Nu tu ai venit să-mi spui de dorinţa Mariei şi-a lui Ion?  
 
- Ba da, dar n-aş fi crezut că Tu Doamne, Te vei gândi la aşa ceva.  
 
- Şi îţi pare rău, să ajuţi şi să fii bun?  
 
- Nuu! Doamne, fă cum doreşti Tu. Noi îngerii trebuie să fim buni, să iubim, să protejăm şi să ajutăm.  
 
- Atunci, aşa va fi. Maria şi Ion o vor iubi şi vor avea grijă de ea.  
 
- Da, ştiu şi îţi mulţumesc Doamne că le îndeplineşti dorinţa!  
 
- Cu drag, îngeraşule! Să le spui să o numească Prinţesa.  
 
- Am să le spun, Doamne!  
 
- Aşa să faci, măi prâslea. Acum, du-te la ei şi le spune!  
 
Îngerul plecă de la Domnul cu inima îndoită. Pe o parte era bucuros că dorinţa Mariei şi-a lui Ion va fi împlinită, iar pe de altă parte era supărat, pentru că acel copil, cu care Domnul le îndeplinea dorinţa celor doi, va fi unul din puii lui dragi.  
 
Şi astfel, Îngerul barză zbură înapoi spre Ţara Lalelelor. Aripile i se frângeau în zbor, nu mai simţea acelaşi elan cu care zburase să le îndeplinească dorinţa celor doi bătrânei, fiindcă îndoiala ce o avea acum în fiinţa lui, la gândul că se va despărţi de unul din puii săi, îi umbrea bucuria de a-i ajuta. Ajungănd în Ţara Lalelelor, zbură direct spre Maria şi Ion, care îşi îndreptaseră privirea nerăbdători spre el, să afle dacă Dumnezeu îi va ajuta să aibe şi ei un copil. După ce barza coborî lângă ei şi se transformă în Înger femeie, îi privi sobru şi le spuse:  
 
- Marie, Ioane, dorinţa voastră va fi îndeplinită. Domnul o să vă Trimită o fetiţă mâine dimineaţă. O va Aduce în Ţara Lalelelor şi o va Lăsa într-o lalea. Voi, mâine să vă treziţi dis de dimineaţă, să mergeţi şi să o luaţi de acolo.  
 
- Cum, într-o lalea? Dar, cum o să aibă loc într-o lalea? Că laleaua este prea mică şi fetiţa n-o să aibă loc în ea, spuse Maria.  
 
- Eu mă duc de cu noapte şi îl aştept pe Domnul cu fetiţa. Aşa nu va trebui să o chinuiască pe biata fetiţă într-o lalea, spuse şi Ion.  
 
Îngerul barză se supără pe ei şi le spuse răstit:  
 
- Cum îndrăzniţi să nesocotiţi voinţa Domnului? Şi de ce nu aveţi încredere în El? Nu vă este ruşine? Dacă Domnul a spus că o va aduce şi că o va pune într-o lalea, de ce nesocotiţi ce-a spus? Şi dacă Domnul a mai spus că mâine dimineaţă să mergeţi să o luaţi diu lalea, de ce nesocotiţi vorba lui? Vreţi să-L mâniaţi şi să nu vă mai dea fetiţa? Vreţi să fiţi în continuare singuri ca si până acum?  
 
- Nuuu, Doamne fereşte! Nu vrem aşa ceva. Doamne, îţi mulţumim pentru bunătatea Ta şi iartă-ne nesocotinţa noastră proastă, de nerăbdare, şi tu Înger drag şi frumos, iartă-ne pentru nesocotinţa noastră faţă de Domnul. Ştim că este o mare greşeala din partea noastră - spuse Maria.  
 
- Bine Marie, bine Ioane, am să vă iert. Domnul a spus să o numiţi Prinţesa.  
 
- Da Înger frumos şi drag, aşa o s-o numim, dacă Domnul vrea aşa, mai spuse Maria.  
 
- Acun gata, numai aveţi de ce să fiţi supăraţi. Lăsaţi supărarea, haideţi la horă şi la cântat. Că de mâine, dorinţa voastră de-a fi părinţi, se va îndeplini.  
 
- Nuu, nu venim noi, că suntem bătrâni şi ne dor picioarele. Dar promitem că nu vom mai nesocoti voinţa Domnului. Acum ne vom uita şi noi. Ne vom bucura de muzică, de veselia şi frumuseţea Ţării Lalelelor, că ele îşi fac loc până la inima noastră, spuse şi Ion.  
 
- Bine dragii mei, cum doriţi voi, să faceţi întocmai cum am zis eu, nu altfel. Şi acum, eu vă las şi mă duc la horă şi la cântat.  
 
- Du-te Îngerule drag, du-te să te bucuri, să te-nveseleşti - îi spuse Maria.  
 
Şi în timp ce Îngerul barză se duse la joc, alături de ceilalţi îngeri, de oameni şi de animale, lăsându-i pe Maria şi pe Ion, Dumnezeu se ridică de pe jilţul Său. Îşi îndreptă paşii pe un hol lung, luminat de nişte policandre de diamant, împodobite cu lumânări aurite şi trecu pe lângă multe camere sfinte. Pe uşile camerelor era semnul unei cruci de aur şi sub ea erau încrustate semne diferite, pe care numai Dumnezeu le cunoştea. În partea dreaptă se aflau planurile Creaţiei Divine, istoria şi viitorul Pământului şi al Cosmosului, iar în partea stângă erau camerele sfinţilor şi a îngerilor.  
 
Sprijinindu-se de sceptru, se uită spre camerele îngerilor şi se apropie de una dintre ele. Apăsă pe clanţa de rubin şi deschizând uşa, intră. Pereţii camerei erau albi şi pictaţi cu cruciuliţe şi aripi de înger. În faţa Lui era o scenă uriaşă cu o cortină de mătase orange dată la o parte. În mijlocul scenei se afla un pat mare cu baldachin. Deasupra baldachinului era o coroană regească şi aurită, pe care era pictate două aripi şi unul din semnele Creaţiei Divine.  
 
Pe patul acoperit cu o cuvertuă de mătase roz stăteau nişte îngeraşi de barză. Toţi erau cuminţi şi când Îl văzură pe Domnul că intră, începură să dea din aripioare. Dumnezeu îi privi cu drag şi le spuse:  
 
- Dragii mei puişori, unul dintre voi va trebui să se ducă în Ţara Lalelelor, să stea cu Maria şi cu Ion.  
 
Unul din îngeraşii barză întrebă:  
 
- Cine e Maria şi Ion?  
 
Domnul îl privi atent şi cu blândeţe. Ştia că acel îngeraş barză care întreba, va fi fetiţa care o vor avea cei doi bătrâni.  
 
- Ion şi Maria sunt doi bătrâni din Ţara Lalelelor, care nu au copii şi sunt singuri. Şi Voia Mea este ca unul dintre voi, dragii mei puişori, să se ducă să stea cu ei în Ţara Lalelelor, pentru a le mângâia bătrâneţile şi pentru a cunoaşte şi ei cum e să fie părinţi.  
 
Îngeraşul-barză fu curios, nevoie mare şi îi spuse Domului:  
 
- Dar cum să ne ducem unul din noi? Căci noi suntem îngeri şi avem aripi.  
 
Domnul Începu să râdă şi îi spuse:  
 
- Păi, Eu îl voi face pe acel îngeraş fată mică şi o voi duce jos în Ţara Lalelelor. Când voi ajunge acolo, o voi pune într-o lalea şi ei vor veni dimineaţa, o vor lua de acolo şi-o vor duce la coliba lor.  
 
- Şi ei vor avea grijă de acela dintre noi?  
 
- Da, ei vor avea grijă şi îngeraşul pe care îl voi trimite, va creşte o fată mare şi frumoasă, alături de Maria, de Ion şi de frumuseţea Ţării Lalelelor.  
 
- Merg eu Doamne, căci voia mea e să văd această frumuseţe, voiesc să văd frumuseţea Ţarii Lalelelor.  
 
- Bine,dragul meu puişor! La noapte te voi lua în braţe şi te voi coborî jos în Ţara Lalelelor. Te voi pune într-o lalea şi de acolo vor veni Maria şi cu Ion să te ia. Te va chema Prinţesa, vei fi Prinţesa Lalelelor.  
 
După ce Spuse Aşa, se întoarse cu spatele şi ieşi din camera puilor de îngeri.  
 
Veni noaptea şi Dumnezeu se întoarse înapoi în camera puilor de îngeri barză, care dormeau. Se apropie de îngeraşul cu care vorbise. Îl luă în braţe, ieşi cu el din cameră şi îi Şopti la ureche:  
 
- Îngeraş drăgălaş, din acest moment nu vei mai avea aripi, nu vei mai fi înger barză. Te vei schimba într-o fată de om. Vei simţi şi vei gândi ca o fetiţă şi cu timpul, când vei creşte mare, vei simţi şi vei gândi ca o femeie. Îţi va plăcea Ţara Lalelelor şi îi vei iubi pe Ion şi pe Maria, le vei spune mamă şi tată. Îi vei iubi şi vei fi aproape de ei, ca şi cum ai fi copila lor. Te vei numi Prinţesa. Şi vei uita că ai fost înger barză, îţi vei aduce aminte numai dacă voi dori Eu.  
 
- Da Doamne, voi face întocmai cum spui Tu, îi răspunse în somn, îngeraşul.  
 
Apoi Domnul o strânse în braţe şi o sărută pe frunte. Îngerul era acum fetiţa pe care şi-o doreau Maria şi Ion. Ieşi de după nor cu fetiţa pe braţul stâng şi cu sceptrul în mâna dreaptă. Începu să coboare jos, ca şi cum ar fi coborât treptele unei scări. Când îl văzură pe Domnul, stelele începură să strălucească mai tare pe cer şi Luna începu să lumineze şi mai mult Pământul. Coborând printre stele şi trecând pe lângă măiastra Lună, le salută. Ele ştiau că fuseseră înfăptuite de El şi că era Tatăl lor. Acestea făcură o plecăciune în faţa Domnului, bucuroase că îl vedeau, fiindcă Domnul nu mai ieşise de mult timp, de după norul cel alb.  
 
- Strălucire, steluţele mele dragi! Lumină, Lună dragă!  
 
- Strălucire şi Lumină, Tatăl nostru drag! răspunseră stelele şi Luna.  
 
Ajunse în dreptul Pământului şi intră. Călători până în Ţara Lalelelor şi coborî jos, printre lalelele din apropierea colibei lui Ion şi a Mariei.  
 
Atingând cu sceptrul Său o lalea, aceasta se făcu mai mare şi celelalte se îndepărtară puţin de ea. Mai sărută o dată fetiţa pe frunte, o aşeză în lalea şi mai spuse încă o dată:  
 
- Din lalea vei fi luată de Maria şi de Ion, vei creşte alături de ei şi vei iubi Ţara Lalelelor aşa cum iubeşti Cerul. Şi vei fi Prinţesa Lalelelor.  
 
După care se întoarse, se înălţă în sus şi începu să urce acele trepte, făcând cale întoarsă spre Cer, pe lângă lună şi printre stele, până la norul cel alb.  
 
Fetiţa rămase în lalea până dimineaţă.  
 
Între timp, Maria şi Ion se puseseră să doarmă în patul din coliba lor. Dar, aş! De unde să doarmă ei, că amândoi stăteau în pat, fără să închidă ochii. La un momment dat, Ion simţi că şi Maria era trează şi îi spuse:  
 
- Marie, nici tu nu dormi?  
 
- Nici eu nu dorm, Ioane. Abia aştept să o avem pe fetiţa noastră.  
 
- Şi eu, Marie. Abia aştept să vină dimineaţa, să mergem să o luăm din lalea. Şi parcă m-aş duce să o iau de acuma, dar mă gândesc că dacă nesocotesc Voia Domnului, n-o să ne mai îndeplinească dorinţa.  
 
- Ogoaie-te, nu mai vorbi prostii! Că de vorbeşti aşa, fără să te opreşti, mă îndemni şi pe mine să nesocotesc vorba Domnului. Vrei să se mânie pe noi şi vrei să rămânem singuri? Ai văzut ce ne-a vorbit şi Îngerul barză. Trebuie să înfăptuim Voia Domnului, întocmai cum a spus El.  
 
- Aşa-i Marie, precum spui tu. Dar ard de nerăbdare.  
 
- Şi eu ard, Ioane. Arde sufletul în mine de nerăbdare şi inima îmi stă în piept ca pe ghimpi. Dacă ar fi după mine, aş zbura într-acolo şi aş lua fetiţa. Oare o fi adus-o şi-o fi pus-o în lalea?  
 
- Nu ştiu Marie! Dar dacă mergem acum după ea, ar însemna să nesocotim Voinţa Sfântă a Domnului. Şi îmi este teamă!  
 
- Aşa-i Ioane, precum spui tu. Şi mie îmi este teamă.  
 
După aceea tăcură amândoi până dimineaţă. Şi aşa trecu cea mai lungă noapte din viaţa lor. Cum începură să se vadă primii zori ai zilei, săriră în sus vioi, mai ceva ca nişte tinerei, se îmbrăcară şi ieşiră din colibă.  
 
Când ajunseră lângă lanul de lalele, se uitară şi Maria spuse:  
 
- Ioane, uită-te şi tu cât de multe lalele sunt. Cum o găsim noi pe fetiţa noastră?  
 
- Nu ştiu, dar hai să intrăm printre ele. Dar ştii că trebuie să avem grijă să nu călcăm pe ele? Că mie mi-ar părea rău să le călcăm.  
 
- Şi mie, Ioane, mi-ar părea rău!  
 
Intrară prin mulţimea de lalele. La un moment dat li se păru că se aude un scâncet de copil. O porniră în acea direcţie, dar nu văzură nimic. După care stătură câteva secunde pe loc şi scâncetul de copil iar se auzi, din altă parte. Se duseră într-acolo, dar în zadar, nici de data asta nu găsiră laleaua în care era fetiţa. Se vede treaba că Domnul îi încerca, să vadă cât de mult îşi doreau fetiţa.  
 
- Marie, ce-nseamnă asta?  
 
- Ce să-nsemne Ioane? Cred că Domnul doreşte să n-o găsim încă. Dar eu am să mă uit în fiecare lalea după ea.  
 
- Şi eu am să caut Marie.  
 
Se uitară peste tot în jurul lor, dar nu-şi dădeau seama de unde se auzea vocea fetiţei. Se aplecară asupra lalelelor şi începură să se uite în fiecare dintre ele. Şi tot căutând fetiţa, se făcuse ziua şi soarele strălucea pe cer.  
 
Într-un sfârşit Maria şi Ion o văzură şi rămaseră fermecaţi de ceea ce vedeau. Toate lalelele erau date la o parte şi în mijloc, era o lalea frez şi mare. Din ea se vedea frumosul căpşor şi blond al fetiţei.  
 
Ion şi Maria, bucuroşi că o văzură în sfârşit, strigară anândoi de bucurie:  
 
- Prinţesă frumoasă şi dragă! Aici suntem, draga noastră!  
 
Copila blondă şi drăgălaşă râdea cu guriţa pân’ la urechi, şi le făcea cu mânuţa. Maria uită de grija lalelelor şi alergă într-un suflet la fetiţă. O luă în braţe, în timp ce fetiţa gângurea şi râdea.  
 
- Frumoasa mea dragă! Uită-te Ioane cât e de frumoasă!  
 
- Da Marie, e atât de frumoasă! I se potriveşte numele Prinţesa, cum a spus Domnul să-i spunem. Ştia El foarte bine de ce.  
 
- Şi oricum, va fi cea mai frumoasă fată din Ţara Lalelelor. Pentru că am luat-o din lalea, îi vom spune şi noi Prinţesa Lalelelor, mai spuse Maria.  
 
Şi sărutară copila fericiţi, după care trecând printre lalelele, fără să mai aibă aceeaşi grijă să nu le calce ca prima dată, plecară cu ea la coliba lor. Dar ca prin farmec, frumoasele flori se înclinau într-o parte şi le făceau loc să treacă. Ajunseră acasă, bucuroşi nevoie mare şi nu-şi mai încăpeau în piele de fericire.  
 
Când ajunseră în faţa colibei, Îngerul barză îi aştepta pe iarbă cu o faţă tristă. Văzându-i pe Maria şi pe Ion, se ridică sprinten de pe iarbă şi aşteptă ca ei să se apropie. Când ajunseră lângă Înger, Maria îl întrebă:  
 
- Înger drag şi frumos, ce faci aici? Să nu spui că Domnul s-a răzgândit şi că nu vrea să ne mai lase fetiţa.  
 
- Nuu, nu e asta. Doar că am voit să o văd şi eu pe Prinţesa. Vreau să o ţin şi eu puţin în braţe. Pot? Întrebă Îngerul, întinzând braţele.  
 
- Da, cum să nu, îi spuse Maria, că datorită ţie Înger drag, avem fetiţa asta drăgălaşă. Îţi mulţumim.  
 
Îngerul nu mai spuse nimic. Luă fetiţa şi privind-o cu drag, se gândi:  
 
„Puică dragă, micuţa mea, acum eşti o fetiţă. Dar eu o să am grijă de tine, te voi proteja, orice ar fi. Ştiu că Maria şi Ion te vor iubi, dar şi eu am să-ţi duc dorul, când voi şti că nu eşti lângă mine şi fraţii tăi. Chiar dacă Domnul te-a dat, eu niciodată nu te voi uita şi când vei fi la greu, eu voi fi lângă tine, eu nu te voi lăsa, dragă fată!”  
 
Fetiţa îl privea acum curioasă, nu-l mai cunoştea pe Îngerul barză şi lui îi venea să plângă, dar îşi ascunse lacrimile în spatele ochilor.  
 
După ce îşi termină gândurile, o sărută pe frunte. Şi într-un sfârşit, mama-înger îşi punea puiul-fetiţă în mâinile mamei- femeie. Maria şi Ion îl priviră atenţi pe Înger. Erau miraţi, fiindcă ei nu ştiau că acea fetiţă pe care le-o trimisese Domnul, era unul din puii Îngerului barză care mersese să vorbească cu Domnul pentru a-i ajuta. Vedeau că el avea ceva şi neştiind, nu înţeleageau şi Maria îi spuse Îngerului barză:  
 
- Înger drag, parcă ţi-ar părea rău, că ne-ai ajutat să avem fetiţa asta. De ce?  
 
- Aşa mi se pare şi mie - îi zise şi Ion.  
 
- Nuu, dragii mei, nu îmi pare rău, de unde aţi scos asta? Doar că am fost curioasă să o văd şi eu pe fetiţa asta. E aşa de frumoasă, aşa de drăgălaşă.  
 
- Da, aşa-i? - fu de acord Maria.  
 
- Da, aşa-i? - spuse şi Ion, şi va fi Prinţesa noastră.  
 
- Şi-a lalelelor, dar prima oară trebuie să crească, le spuse Îngerul.  
 
- O vom creşte şi o vom iubi foarte mult, eu şi cu Ion al meu.  
 
- Ştiu, dragii mei. Eu acum voi pleca şi ne vom mai auzi noi. Pot să vin şi eu din când în când să o văd?  
 
- Da, cum să nu, drag Înger. Că datorită ţie, o avem şi suntem aşa de fericiţi.  
 
Maria şi Ion îşi luară rămas bun de la Îngerul barză şi intrară cu fetiţa în colibă. Îngerul barză se înălţă puţin şi transformându-se în barză, zbură spre norul cel alb. Ajunse în faţa norului şi intră. Domnul aţipise în jilţul Său cu mâna pe sceptru. Atunci trecu pe lângă El, fără să facă zgomot, nedorind să-L deranjeze.  
 
Intră în camera puilor de îngeri şi se apropie de patul cu baldachin. Trei dintre puii de îngeri barză erau ai ei, dar când îl văzură pe Îngerul barză se ridicară toţi pe vârfuri şi începură să dea din aripioare. Atunci, dădu drumul lacrimilor care se transformară pe loc în apă, din care puii începură să ciugulească. Văzându-i, îi acoperi pe toţi cu aripile sale şi suspinând, gândi:  
 
„Dragii mei, unul dintre voi nu mai este, dar mie îmi sunteţi dragi toţi. Şi cel care nu mai este acum cu voi, îmi este drag şi îi voi simţi lipsa de acum în colo. Voi avea grijă de ea, când mă voi duce în Ţara Lalelelor”.  
 
Fiind furat de gândurile sale, nu-L auzi şi nu-L văzu pe Domnul care intrase în cameră. Tresări atunci când Domnul îi vorbi:  
 
- Îngerule, de ce te porţi aşa? De când unui înger de-al meu îi pare rău de fapta cea bună pe care a făcut-o?  
 
- Iartă-mă Doamne! Nuu, nu îmi pare rău, doar că o să-mi fie dor de puiul meu şi-o să-i simt lipsa.  
 
- Te Înţeleg, dar îţi Poruncesc să nu te mai porţi aşa. Tu ai vrut ca Mariei şi lui Ion din Ţara Lalelelor, să li se împlinească dorinţa. Ai avut un gând frumos atunci când ai venit şi mi-ai spus, chiar dacă Eu ştiam de baiul lor. Şi am fost de aceeaşi părere cu tine, atunci când mi-ai cerut ajutorul. Şi numai cu unul din puii tăi puteam să-i ajutăm pe Maria şi pe Ion, fiindcă dorinţa de a-i ajuta, a venit de la tine.  
 
- Înţeleg Doamne, dar tot îmi este greu că unul din puii mei lipseşte de aici.  
 
- Voi toţi sunteţi puii Mei, să ţii minte asta şi niciunul dintre voi nu face sau nu spune ceva, fără ca Eu să vreau. Şi mai ales, vreau să ştii că acel îngeraş după care tu plângi acum, are şi o misiune în Ţara Lalelelor şi de aceea L-am trimis. Acel pui de care spui tu că e al tău, o să aibă o mare misiune de împlinit, pentru că vor veni şi vremuri grele. Prinţesa va fi Împărăteasa Ţării Lalelelor.  
 
- Doamneee! Despre ce vremuri grele vorbeşti? Şi cum va fi Împărăteasă? Că întodeauna ai avut grijă de această ţară, fiindcă îţi este dragă. Şi nu a fost nevoie de Împărat, Tu ai fost şi eşti Împăratul acestei ţări şi al întregii lumi.  
 
- Nu este treaba ta acum, Îngerule! Vei vedea şi vei afla când va veni timpul.  
 
- Iartă-mi îndrăzneala şi obrăznicia de a Te întreba, Doamne!  
 
- Te iert acum, dar să nu te mai văd că plângi după puiul tău, pentru că dacă vei plânge în continuare, atunci puiul tău va fi trist acolo, în Ţara Lalelelor şi nu va şti de ce. Fericirea lui şi dragul faţă de frumuseţea Ţării Lalelelor vor deveni supărare şi va simţi un dor pe care n-o să-l înţeleagă. Iar Maria şi cu Ion vor vărsa lacrimi amare din cauza asta.  
 
- Am înţeles, Doamne! Voi face întocmai cum spui Tu!  
 
- Şi mai vreau ca atunci, când te vei duce în Ţara Lalelelor, să nu te duci întodeauna spre ea. Poţi să îi porţi de grijă, dar să nu te apropii de ea în fiecare clipă, pentru că puiul tău acum e fetiţă şi o mică pământeană. Are cine să stea lângă ea de acum în colo, că de aceea I-am dăruit-o Mariei şi lui Ion. Şi ceilalţi îngeri să stea departe de Prinţesa.  
 
- Am înţeles, Doamne! Iartă-mi nechibzuinţa, promit să fiu de acum încolo cumpătat şi Te voi sluji cu Credinţă, în toate care ai să mi le porunceşti!  
 
- Bravo! Aşa Te Vreau, măi prâslea. Şi hai acum, lasă-i în pace pe pui şi du-te, că la ora asta ar fi trebuit să fii în Ţara Lalelelor.  
 
Domnul îl scoase afară din cameră pe Înger. Îl privi după ce plecă, de după norul cel alb, gândind:  
 
„Aşa trebuie să fie, măi prâslea. Şi mie îmi pare rău, dar aşa trebuia să fac lucrurile, fiindcă vor veni vremuri grele, va trebui să plec într-o zi de aici”.  
 
 
 
(va urma)  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
PRINŢESA LALELELOR - partea I / Mihaela Moşneanu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1125, Anul IV, 29 ianuarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mihaela Moşneanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Moşneanu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!