Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Comemorari > Mobil |   


Autor: Lucreţia Berzinţu         Publicat în: Ediţia nr. 17 din 17 ianuarie 2011        Toate Articolele Autorului

De Ziua Holocaustului, 9 octombrie 2009
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Numai un om bolnav psihic poate să nege existenţa  Holocaustului. Înafară de  milioane de documente doveditoare, există încă supravieţuitori care vorbesc, ale căror mărturii nu pot fi anihilate.
 
Doamna Mizzi Locker (muzician), originară din România, este supravieţuitoare a lagărului morţii de la Mihailovka, de dincolo de Transnistria, din Transbug (Ucraina). Am cunoscut-o în Israel şi mi-a mărturisit multe din tragediile de atunci, fără ca rana din suflet să se vindece... Este menţionată şi în cartea - jurnal, ”Groapa este în livada de vişini”, scrisă de pictorul Arnold Dagani, care, împreună cu soţia sa Anişoara, au fost deportaţi în acelaşi lagăr.
  
Este un privilegiu pentru mine, de a avea onoarea să cunosc îndeaproape un supravieţuitor al Holocaustului românesc, şi astfel, voi duce mai departe adevărul despre acele grozăvii.
 
Soţii Bernhard şi Mizzi Locker, împreună cu mulţi alţi evrei, au fost deportaţi din Cernăuţi în ziua de 14 iunie 1942. Deportări se făceau în zilele de 7, 14 şi 21 ale lunii. Ei au fost transportaţi cu trenul de animale până în localitatea Ladâjin, pe malul de vest al râului Bug, în ghetou. După circa o lună de zile, i-au trecut râul Bug cu bacul si apoi au fost transportaţi în camioane până în lagărul morţii de la Mihailovka, care era sub administraţie germană. Acolo au lucrat la construirea unei şosele şi la carieră de piatră. Bărbaţii scoteau piatra din carieră iar femeile trebuiau să încarce, fiecare, câte 21 de căruţe cu piatră pe zi. 

Munceau ca nişte sclavi - zi lumină (ziua începea la ora 3,30 dimineaţa) şi primeau ca ”hrană” doar o supă de mazăre furajeră (mai mult apă decât supă) pe zi de persoană şi trei sferturi de pâine (din făină cu resturi de paie) la 8-9 zile de persoană. Între timp mama lui Bernhard Locker s-a îmbolnăvit în lagăr şi a murit în braţele lui Mizzi Locker. 

La 26 mai 1943 soţii Mizzi şi Bernhard Locker evadează din lagărul de la Mihailovka, asumându-şi orice risc. După circa 4 kilometri de mers pe jos, au intrat în satul Rahniuka (Ucraina) unde o săteancă, pe nume Darka Taraniuk, le-au salvat viaţa, ascunzându-i în podul casei, acoperindu-i cu paie. Au stat acolo 11 zile, fără să iasă afară deloc. Darka Taraniuk era o femeie săracă, singură, cu doi copii, şi totuşi, din puţinul ei, le-a dus în pod câte ceva de mâncare pentru a supravieţui, îngrijindu-se şi de celelalte treburi ce ţin de necesităţi fiziologice. 

După 11 zile, un partizan evreu, cu numele de Mişa, deghizat în ţăran ucrainean, se oferă să-i ajute (el se ocupa cu salvarea evreilor) şi le este călăuză până la intrarea în Transnistria. Au mers pe jos trei nopţi. Pe timp de zi stăteau ascunşi prin fel de fel de vegetaţii, ca să nu fie văzuţi de germanii care erau peste tot.  Arătau jalnic! Aşa au ajuns până la Berşad, strecurându-se cu grijă în ghetou, ca să nu fie văzuţi de santinelă. Dacă i-ar fi descoperit că sunt fugari din lagăr, i-ar fi împuşcat, aşa cum se întâmplase cu alţi fugari din alt lagăr. În ghetoul de la Berşad au stat până la terminarea războiului, după care au plecat la Cernăuţi unde şi-au căutat rudele care mai existau acolo. 

Citez dintr-un memoriu al lui Bernhard Locker, adresat către Ministerul Invaţamântului din Bucureşti pentru obţinerea Diplomei de licenţă în fizică-matematică: 

”... am fost duşi de nemţi dincolo de Bug, în lagărul morţii Mihailovka unde mi-a murit mama şi a fost împuşcat fratele meu medic. În 26.V.1943 am fugit de la locul de muncă împreună cu nevasta mea... Din lagărul din Mihailovka unde am fost 745 de oameni, am scăpat numai 13, prin fugă. Restul au fost împuşcaţi, afară de puţine excepţii, care au avut norocul de a muri de diferite boli..... Aproape toţi profesorii mei se află astăzi la Bucureşti. Menţionez Richard Blum a fost şi el coleg cu mine...” 

Mizzi Locker studiază Canto la Conservatorul din Cernăuţi, dar, după circa un an de zile se refugiază cu familia la Bucureşti (1945). Continuă studiile la Conservatorul din Bucureşti, apoi este invitată, de nenumărate ori, să cânte la Radio. Soţul ei, Bernhard Locker a fost profesor de fizică - matematică la două şcoli din Bucureşti până în decembrie 1950, când au imigrat în Israel, împreună cu Mizzi şi mama ecesteia. Mizzi Locker îşi continuă cariera muzicală (cântăreaţă de operă şi profesoară de canto) iar Bernhard Locker profesor de fizică-matematică la un liceu, după care ajunge să fie prof.dr. la Universitatea Bar Ilan din Israel. O boală necruţătoare însă, i-a răpit viaţa prea devreme, la doar 58 de ani (1971). 

Mizzi Locker, rămânând văduvă, nu a mai avut puterea sufletescă de a mai cânta pe scenă, tristeţea şi-a pus amprenta pe sufletul ei pentru tot restul vieţii. E şi mai trist că, după îmbolnăvirea din lagăr, n-a avut parte de ceea ce şi-ar fi dorit cel mai mult, de copii. Cred că din cei 13 salvaţi prin fugă, numai Mizzi Locker mai este în viaţă. 

În continuare voi cita un fragment din cartea - jurnal scrisă de Arnold Dagani, pe timpul cât a fost deportat împreună cu soţia sa Anişoara, în acelaşi lagăr cu soţii Mizzi şi Bernhard Locker, dar cu o săptămână înaintea acestora din urmă. 
 
18 august 1942 

În zorii zilei, ghetoul instalat la marginea localităţii Ladâjin, pe malul vestic al Bugului, a fost încercuit de o formaţiune de SS şi jandarmi români. 

Câţiva dintre noi dormeam încă, înghesuiţi într-un garaj părăsit, fără uşi. Cu o seară înainte, Anişoara şi cu mine am căpătat nişte fân şi ne odihneam pentru prima dată după data de 7 iunie (Notă: în ziua de 7 iunie 1942, autorul, împreună cu soţia, au fost ridicaţi din locuinţa lor din Cernăuţi şi deportaţi laolaltă cu un lot de peste 1800 de evrei bucovineni dincolo de Transnistria, în Transbug) într-un aşternut moale. Deodată am auzit o voce străină strigând: 
- Afară cu voi! 

Ridic privirile şi zăresc un neamţ burtos, mic de statură, care manevrează ameninţător o nuia şi răcneşte: 
- Afară cu voi şi cu boarfele voastre! 

Apariţia lui neaşteptată ne-a făcut să sărim în picioare şi să părăsim în mare grabă garajul, târând după noi boccelele. 
- Afară, oamenii înspăimântaţi alergau fără rost de colo până colo. Sosirea câtorva camioane mări zăpăceala. 

Grupuri de câte cincizeci, chiar şaizeci de oameni fură încărcate în camioane pe care scria cu cretă: O. T. 
O femeie ameţită de evenimente, se aplecă să adune cartofii care, în îvălmăşeală, se risipiseră pe jos. Fu împiedicată de un ofiţer de la SS să-i ridice. 
- Nu te osteni, îi spuse el, ai să capeţi acolo destulă mâncare ca să crăpi! 

Camioanele ne-au dus până la malul Bugului. Acolo ne-am dat jos. Soldaţi români şi germani ne-au cercetat bagajele, confiscând bani, obiecte de valoare şi documente. Înainte de a trece râul, un ofiţer român de la grăniceri ne-a prevenit că, în cazul când cineva ar încerca să se întoarcă, va fi împuşcat pe loc. Ne-au urcat pe un bac... 

Timp de mai bine de o oră, bacul a circulat încolo şi încoace, vărsând această masă de mizerie umană pe malul de dincolo de Bug. Erau reprezentate toate vârstele, de la şase luni până la nouăzeci şi unu de ani. Un amestec de cele mai diverse înfăţişări: unii cu aspect fizic desăvârşit, alţii slăbănogi, cocoşaţi, piperniciţi, un orb, tineri şi tinere în floarea vârstei, bătrâni, copii, sugaci. Muncitori pentru Organizaţia Todt. Am fost iar încărcaţi în camioane. 

Înainte de a le pune în mişcare, nemţii de la Wehrmacht şi cei de la Organizaţia Todt cerură fiecăruia banii pe care eventual i-am fi ascuns, căci acolo unde mergem nu avem nevoie de bani. Am trecut prin sate ai căror locuitori ne priveau pe furiş de după ferestre... În oraşul Gaisin, ne-am oprit în faţa unei cazărmi. Câţiva soldaţi lituanieni stăteau afară şi se uitau la noi. Schimbară câteva cuvinte în lituaniană cu santinelele noastre. Părăsind oraşul, am văzut tăbliţe care indicau drumul spre Teplik şi Uman.
 
Am ajuns pe o şosea mărginită de ambele părţi de o pădure. Prizonieri sovietici lucrau la repararea şoselei. În cele din urmă, trei camioane din convoiul nostru s-au oprit în faţa unor grajduri de la marginea satului Mihailovka. O santinelă civilă stătea în faţa gardului de sârmă ghimpată. Am intrat câte unul pe poartă, pentru a fi număraţi. Șocul produs de succesiunea evenimentelor a fost atât de tare, încât nu prea ne-am dat seama de cele ce se petreceau cu noi. Intram, în neştire ca oile... 

Un plutonier german de la poliţia Reichului ne-a ţinut o scurtă cuvântare: 
- Este interzis de a vorbi cu trecători; de a face comerţ cu ei. Cine va contraveni va fi împuşcat. Cei care vor încerca să evadeze vor fi împuşcaţi sau spânzuraţi. 

Ne arată spânzurătoarea de deasupra gardului, pe care, zicea el, fusese spânzurat în ajun un evreu ucrainean fugar. 
- Nu se face nici o deosebire în ce priveşte gradul de cultură. Toţi vor munci. Evreul este evreu! Aţi înţeles? 

Ne întoarse spatele şi părăsi ţarcul. După plecarea sa, Anişoara îmi atrase atenţia asupra câtorva capete care se iviseră la ferestruicile grajdului. În acel moment o santinelă deschise poarta către grajd. O privelişte sinistră: în prag apărură umbre de fiinţe omeneşti, îmbrăcate în zdrenţe. Camarazii noştri.  
Am aflat că erau evrei ucraineni din Teplik şi Uman, aduşi în acest lagăr cam în luna mai, ca să muncească la cariera de piatră, pentru societatea Dohrmann (Una din firmele germane care au luat în antrepriză construirea şoselei de legătură - Durcgangstrasse IV - DG IV, directă dintre Guvernământul General şi Ucraina de sud. Urma să devină şoseaua cea mai importantă pentru frontul de sud - est). 
Unii dintre ei, cei cu care stăturăm de vorbă, fiind bolnavi, fuseseră lăsaţi în lagăr, alţii erau folosiţi ca meseriaşi, sau la bucătărie. Meseriaşii lucrau pentru nemţi, în sat. Bucătăreasa sta în faţa unui cazan cu aburi, în care fierbea mazăre.

 
Am fost sfătuiţi să nu ne declarăm exact vârsta, când vom fi întrebaţi. Cei sub paisprezece ani şi cei peste patruzeci şi cinci sunt trecuţi pe o listă specială, laolaltă cu imprudenţii care declară că sunt bolnavi. Plutonierul Arthur Kiesel, un berlinez, cel care ne-a ţinut cuvântarea la sosirea noastră, este comandantul lagărului. Adjuncţii lui sunt SS Unterscharfuhrer Walter Mintel şi Zelinskas, un subofiţer lituanian. 

Hrană? O dată pe zi, adică la întoarcerea de la cariera de piatră, o fiertură nesărată de mazăre, amestecată cu mei muced, iar la opt sau chiar nouă zile, trei sferturi de pâine de persoană. Bineînţeles, cine are ceva de vândut sau schimbat - se uită semnificativ la grămezile de lucruri aduse de noi - poate căpăta cartofi sau ceapă, sau pâine, de la ţăranii în trecere pe aici. Interzis? Prostie! Nemţii şi lituanienii abia aşteaptă să fie mituiţi. 

Am văzut o femeie tânără, cu un prunc în braţe, născut în grajd cu două săptămâni în urmă. 
- Într-o zi, spuse ea, privind cu tristeţe pruncul, nemţii mi-l vor lua. 
... Un nor de praf se apropie, în timp ce un zgomot din ce în ce mai mare ne loveşte auzul. 

Convoiul.
 
Bărbaţi şi femei, în grupuri separate, escortate de santinele, s-au oprit în faţa gardului. Erau poate trei sute de oameni. După ce un subofiţer, ieşind din corpul de gardă, dinafara ţarcului, făcu numărătoarea, poarta fu deschisă. Urmă o învălmăşeală nebună: bărbaţi, femei, tineri se îmbulzeau, vociferând, înghiontându-se, înjurând. Am putut să-i observăm cum se orânduiau în faţa ferestrei de la bucătărie. Chipuri supte, zdrenţe omeneşti, îşi luau supa cu lăcomie. Unii dintre ei stăteau deoparte şi-i urmăreau cu priviri pline de invidie pe cei care izbutiseră să-şi capete fiertura şi acuma o sorbeau. Trebuiau să aştepte eliberarea străchinilor de pământ. 

M-am uitat la Anişoara. Va fi şi viaţa noastră la fel? M-am cutremurat... Se înnoptează. Nefiind loc şi pentru noi în interiorul grajdului, am petrecut cu toţii noaptea sub cerul liber. 

...................................................................................................... 

26 mai 1943 
... Pe când intram în lagăr, am fost întâmpinaţi cu lovituri de către santinelele postate la poartă. Un lucru neobişnuit până acum. Furăm număraţi. Eu rămăsesem în curte, când deodată Anişoara ieşi într-un suflet din clădire. Cu ochii înlăcrimaţi îmi spuse că totul era pierdut! Pepi, Bernhard şi Mizzi Locker au fugit în cursul dimineţii. Ştiam ce înseamnă aceasta - totuşi am încercat s-o liniştesc...”
 

Din Introducere a cărţii ”Groapa este în livada de vişini”, citez: 
”... Agitaţia şi starea de fierbere din mai 1943, după fuga a opt persoane din lagăr, scăzu repede şi făcu loc letargiei obişnuite. Bătrânii făceau rugăciuni pentru reuşita fugarilor. Atâta tot. Nimeni nu se mai gândea la fugă.
 

În seara de 15 iulie 1943 Anişoara, soţia mea, şi cu mine am riscat şi am fugit din clădirea societăţii Dohrmann din Gaisin. În noaptea de 18 spre 19 iulie am trecut Bugul, îndreptându-ne spre Ghettoul din Berşad. Cinci luni mai târziu, între 10 şi 18 Decembrie 1943, toate lagărele de dincolo au fost dizolvate, prin exterminarea generală a oamenilor. 

Gropile n-au nici un semn, nici un monument. Gropi comune într-o livadă, într-un şanţ, în faţa unui grajd, în spatele unui grajd, într-o porumbişte, lângă o fântână. Peste tot...!” 

22 octombrie 1944 

”... Țăranii povestesc că execuţia a durat timp de şase ore, începând de la cinci dimineaţa. Groapa este în livada de vişini.”
 
Notă: Oamenii din lagărul de la Mihailovka, între timp (după fugari), au fost transferaţi în lagărul de la Tarasivka, unde au fost executaţi în ziua de 10 decembrie 1943. 

(Fragment din cartea - jurnal ”Groapa este în livada de vişini” scrisă de pictorul Arnold Dagani, Editura SOCEC & Co., S. A. R., Bucureşti, p.15 - 19. Titlul originalului în engleză: ”LET ME LIVE”. 56 originale după aquarele şi desene se află la Londra. Copyright, 1947, by Arnold Dagani & Adam Press, 28 Emperors Gate, London). 

Lucreţia Berzinţu
Israel, 7 octombrie 2009 
  
Referinţă Bibliografică:
De Ziua Holocaustului, 9 octombrie 2009 / Lucreţia Berzinţu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 17, Anul I, 17 ianuarie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Lucreţia Berzinţu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Lucreţia Berzinţu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!