Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Portret > Mobil |   


Autor: Ioan Radu         Publicat în: Ediţia nr. 13 din 13 ianuarie 2011        Toate Articolele Autorului

De la Campeni în Arizona
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

Interviu cu domnul dr. Emil Onet, medic veterinar, cercetator stiintific consultant, specialist in microbiologie. 

Pe domnul profesor dr. Emil Oneţ l-am întâlnit în Câmpeni. Venise din America pentru a-şi petrece câteva zile pe plaiurile natale din Apuseni. Dânsul a avut amabilitatea de a ne acorda un interviu. 

- Domnule profesor, ce ne puteţi spune despre dumneavoastră? 

- Sunt de profesie doctor veterinar, absolvent al Facultăţii de Medicină Veterinară din Bucureşti, promoţia 1960. După 3 ani de practică la un Gostat din secuime, respectiv fostul IAS Cătălina, am fost recrutat pentru Facultatea de Medicină Veterinară de la Cluj- Napoca, fiind în primul lot de cadre didactice care a fost ales pentru înfiinţarea facultăţii din Cluj în anul 1962. Am pus bazele facultăţii alături de nume sonore ca familia prof. Ion Adameşteanu, prof. Ion Băieş, prof. Vladimir Căpăţână, prof. Schebesch ş.a. În anul 1970 mi-am luat doctoratul în microbiologie veterinară, iar în 1971 am câştigat prin concurs internaţional o bursă de docenţă oferită de fundaţia "Alexander von Humboldt" din Germania de Vest. În Germania, la Facultatea de Medicină Veterinară din Kiessen, de lângă Frankfurt, am desfăşurat o muncă de cercetare şi am publicat mai multe lucrări ştinţifice în diferite reviste de specialitate din Franţa si Germania. Fundaţia a apreciat activitatea mea făcându-mi cadou un microscop special, în valoare de 50.000 de mărci. La vremea respectivă era o sumă care în ţară nu mi-ar fi fost accesibilă pentru că erau restricţiile acelea de valută şi n-aş fi putut să am acces la o asemenea dotare. După acest stagiu de specializare în Germania m-am întors în România, considerând că eu sunt român şi locul meu este în România. 

- Care a fost cursul vieţii dumneavoastră după ce v-aţi întors în ţară? 

- Am continuat activitatea mea de instruire a studenţilor, de cercetare ştiinţifică şi de publicaţii în ţară şi în străinătate. Pe vremea aceea eram şef de lucrări la catedra de microbiologie. Am fost conştient de menirea mea de dascăl şi am luat misiunea aceasta foarte în serios, considerând că un cadru didactic are nu numai misiunea de a creea climatul pentru o bună pregătire a studenţilor din punct de vedere profesional ci şi de a-i forma ca oameni, ca intelectuali ai satului meniţi să-i ridice pe cei din jur la un nivel cât de cât acceptabil pentru viaţa satului. Mi-am spus întotdeauna că medicul veterinar trebuie să fie pentru ţărani, pentru cei cu care conlucrează în condiţiile date de conduită morală şi profesională şi de implicare în acelaşi timp în activităţi sociale şi politice, pentru că nu numai a scoate viţelul din vacă sau a vindeca un animal este menirea medicului veterinar, după părerea mea, ci şi de a constitui un exemplu de conduită din toate punctele de vedere. 

- V-aţi confruntat cu probleme după venirea dumneavoastră din Germania? 

- Mi-am continuat activitatea cu care eram obişnuit, doream să-mi continui cariera didactică. Dar din păcate în loc să fiu lăsat în pace, era singurul lucru pe care l-am dorit, am fost tot timpul investigat de organele de securitate, pentru că am publicat în străinătate, pentru că am avut contacte cu colegi de breaslă din Germania şi din alte ţări, mai ales că am participat la foarte multe manifestări ştiinţifice în ţările în care am avut posibilitatea să ajung, pentru că aveam lucrări în programul congreselor de medicină veterinară. Am avut şi avantajul de a cunoaşte şi limbile străine de largă circulaţie, respectiv franceza, germana, engleza, destul de bine şi maghiara şi ceva rusă. Am continuat deci să dau din mine ce am avut mai bun şi din păcate am fost de multe ori pus în situaţia să am un gust amar pentru că nu am fost lăsat să-mi văd de treabă. Lucrurile în ţară înrăutăţindu- se de la an la an, am ajuns în 1985 să îmi spun că nu mai pot să suport climatul acesta obstrucţionist şi de marginalizare la care am fost supus şi ca urmare am decis să îmi continui cariera undeva unde munca este apreciată şi unde nu sunt supus nici unei presiuni din partea nimănui. Am decis să plec din ţară. Dar trec peste toată odiseea plecării mele. Am folosit termenul de odisee, pentru că într-adevăr a fost o întreagă aventură în sensul că nu am avut viză pentru vest deşi încercasem 4 ani la rând să obţin viză pentru Grecia, fără intenţia de a râmâne în vest dar pentru că mi s-a refuzat de fiecare dată o viză turistică pentru a vedea şi eu monumentele antice ale Greciei, în anul 1985 am decis că nu se mai poate aşa şi ca urmare am luat hotărârea asta foarte drastică, pentru vârsta mea, pentru poziţia mea socială să plec. 

- Şi cum aţi reuşit să plecaţi, mai ales în condiţiile stricteţii de atunci? 

- Am plecat elegant, zic eu, pe baza faptului că înainte de a intreprinde ceva care este atât de riscant, trebuie să fi informat. Am trecut însă fără să mă expun unor riscuri, de a se trage după mine sau să înot prin Dunăre. Am trecut elegant prin Ungaria, Austria, las la o parte emoţiile şi momentele de tensiune prin care am trecut şi am ajuns în Germania. Aici am ştiut că pot să-mi reînnoiesc bursa Humboldt, şi am aplicat pentru o reînnoire, apoi am stat toată perioada până am obţinut viza pentru Statele Unite ale Americii, în Germania desfăşurând o muncă de cercetare. În această perioadă în Germania n-am făcut nici o zi de lagăr, am făcut muncă de cercetare şi am fost plătit cu 3.000 de mărci pe lună. În anul 1986 am ajuns în Statele Unite. În aeronava care ne-a transportat de la Frankfurt la New York eram 29 de români. Aici am fost întrebat de unul dintre ei, zicând: "Dumneavoastră la cine mergeţi?" La care am răspuns că eu nu am pe nimeni şi că merg la Statuia Libertăţii. 

- După ce aţi ajuns în America ce s-a petrecut mai departe? 

- În America am lucrat iniţial ca şi conducător de grup de cercetare într-o companie de producere a vaccinurilor de uz veterinar, ca la 6 luni să fiu numit directorul Laboratorului de Diagnostic din aceeaşi companie din Statul Iowa. Am stat 5 ani acolo şi pe urmă mi s-a oferit o poziţie mai bine plătită şi alte perspective şi am devenit directorul Laboratorului Central de Diagnostic Richmond din statul Virginia. Am stat şi acolo 5 ani şi mi-am încheiat sejurul acesta în cariera profesională din America în calitate de coordonator ştiinţific la Institutul Naţional pentru Descoperiri Ştiinţifice de unde m-am pensionat. 

- Ce ne puteti spune despre familia dumneavoastra? 

- Am două fete care sunt acolo cu mine. Amândouă şi-au păstrat numele de familie, deşi sunt căsătorite: Diana si Dana Onet. Am devenit bunic în urmă cu 15 ani şi am o nepoată Alexandra. Fetele mele locuiesc la ora actuală în Fenik, statul Arizona. Între altele am continuat activitatea mea publicistică. 

- Vă rugăm să ne spuneţi mai multe despre lucrările dumneavoastră ştiinţifice. 

- La ora actuală pe lista lucrărilor mele ştiinţifice figurează 175 de lucrări publicate în diferite reviste de specialitate din România, Germania, Franţa, Elveţia, SUA. Am publicat de asemenea 16 cărţi, din care două au un caracter de beletristică. Una se intituleză "În căutarea libertăţii" şi cealaltă se intitulează "Drumul meu". Acum ce pot să vă mai spun că la sosirea mea acasă în Arizona o să am gata tipărită versiunea engleză a cărţii "În căutarea libertăţii" şi asta este o mare realizare pentru mine. 

- Ca specialist în domeniul microbiologiei, v-am ruga să ne împărtăşiţi şi opiniile dumneavoastră în ceea ce prive şte viruşii, care în ultima vreme au înspăimântat lumea, ba cu gripa aviară, ba cu gripa porcină ş.a.? 

- După mine un rol extrem de important în schimbările acestea care au avut loc în epidemiologie şi epizootologie se datorează în bună măsură schimbării profilului imunologic al populaţiilor. Virusurile indiferent de specia despre care vorbim prin trecerea în cursul epizootiilor sau epidemiilor suferă modificări genetice şi asta se reflectă în modificări de patogenitate, deci profilul lor de patogenitate se schimbă. Unele devin mai agresive, altele îşi atenuează patogenitatea, dar important este ca noi să găsim mijloacele de a le combate. Concomitent cu schimbările astea, care ar putea fi cel mai adecvat denumite mutaţii, au loc şi modificări ale receptivităţii populaţiei de animale şi respectiv de oameni. Confruntarea difntre virus şi organism se soldează cu schimbări în profilul imunologic al gazdei şi atunci prin expunerea la agenţii patogeni şi creează în timp o populaţie care este rezistentă faţă de acţiunea de îmblonăvire a virusurilor, şi aşa se explică ascendenţa numărului de cazuri la primul contact cu virusul, menţinerea în platou şi pe urmă descendenţa receptivităţii la impactul cu agentul patogen respectiv. La izbucnirea acestor epidemii sau epizootii se stabileşte despre ce agent este vorba şi pe baza structurii antigen şi a agentului patogen, pe urmă se produc vaccinurile care sunt menite să protejeze populaţiile. Sunt multe de spus, şi as avea nevoie de mult timp pentru a dezbate această temă. 

- După părerea dumneavoastră există o teamă de virusuri pentru viitor? 

- După părerea mea nu există un pericol mai mare decât până acum, deşi pe măsură ce eventual apar noi agenţi patogeni virali, bacterieni sau de altă natură, când populaţia nu este pregătită imunologic să reziste s-ar putea să apară epizootii cu caracter foarte invaziv-agresiv, dar după mine la ora actuală totul este sub semnul ăsta al spontaneităţii, în sensul că pot izbucni îmbolnăviri în masă, atunci când populaţia nu este acoperită imunologic. 

- Acum vă rugăm să ne spuneţi şi cîteva preocupări pe care le-aţi avut în afara profesiei. 

- Eu am fost conştient încă de când am plecat din ţară că menirea unui intelectual care dacă este dotat cu ceva înclinaţii spre literatură trebuie să se materializeze prin publicaţii. Asta rămâne pentru generaţiile următoare dacă vor să se cultive şi să citească. Aşa că m-am străduit să public despre subiecte care mi-au ieşit în cale. Comportament, anomalii de care m-am lovit şi acolo pentru că nici o societate din punctul meu de vedere nu este perfectă şi în fiecare dintre sistemele politicosociale găseşti multe care iti convin şi multe lucruri care te deranjează. Până la ora actuală am publicate peste 250 de articole în diferite reviste şi ziare din Statele Unite printre care aş menţiona ziarul "Meridianul românesc" apărut în Los Angeles, "New York Magazine", "Origini" din Atlanta-Georgia, revista "Clipa" din Los Angeles şi ca o paranteză vă mai pot spune că am fost încă de la început de prin anii 1988 membru în colectivele redacţionale ale publicaţiilor menţionate. Subiectele au fost fie cu evenimente care s-au întâmplat în comunităţile româneşti în care m-am străduit să fiu parte activă, fie impresii de călătorie în România, fie lucruri care mi-au incitat interesul din viaţa de toate zilele a Lumii Noi sau din România. 

- Vă rugăm să ne mai spuneţi ceva despre originile dumneavoastră, despre copilărie. 

- Ambii părinţi sunt din zona Câmpeni, respectiv mama se trage din Valea Bistrei iar tata de la Boteşti, mai sus de Mihoieşti. De născut m-am născut în Săuca lângă Târnăveni, pentru că tata a fost ofiţer în jandarmerie şi prin natura serviciului, asta a fost localitatea în care m-am născut. La părinţi am fost 3 fraţi. Născândumă într-o comună care avea populaţie mixtă, maghiari şi români, întâmplarea a făcut să locuim în zona cu locuitori maghiari şi am învăţat limba maghiară aş putea spune la perfecţie, pentru că de obicei copiii asimilează repede orice limbă, mai ales pronunţia, şi cu toate că limba maghiară este o limbă destul de dificilă, eu am învăţat-o destul de uşor pentru că mă jucam cu copiii maghiari. O bună parte din vacanţele mele sau petrecut însă la bunicii mei din Valea Bistrei-Câmpeni, unde veneam vara. Bunicul meu din partea mamei era tâmplar şi i se spunea "Simionuţul Ghiuţului" iar pe bunica o chema Iulia. Aici mă simţeam foarte bine, mă simţeam liber, îmi plăcea să merg cu oile, cu vacile la păscut, să mă joc cu copiii, să frig slănină, să merg la pescuit. Aşa că cele mai fruoase amintiri le păstrez din zona aceasta, unde tradiţiile, mai ales la sărbătorile mari, Crăciunul, Paştile de aici erau păstrate şi mai puţin alterate decât în alte părţi. 

- Cum găsiţi Apusenii în zilele de acum? 

- Schimbaţi, în sensul că oamenii au început să înveţe, pe unde au umblat au văzut lucruri care i-au tentat ca mod de viaţă şi sunt surprins plăcut de zona aceasta. Văd că s-au ridicat case frumoase, gospodării aranjate ş.a.m.d. Acuma cu posibilitatea de mişcare în Europa şi în lume fiecare vede ceva la un om mai gospodar sau mai isteţ şi tinde să urmeze astfel de exemple. 

- Ce alte hobby-uri mai aveţi? 

- Eu şi când eram în ţară, fiind aşa cum spuneau alţii, mai talentat la desen, pictură, m-am preocupat în limitele timpului disponibil şi de aşa ceva. Am scris şi poezii, pictură, fotografie şi literatură în general. Totodata iubesc animalele. Iubesc cel mai mult câinele pentru devotamentul său. Este animalul care îţi oferă ataşament necondiţionat, adică nu-ţi ridică nici un fel de condiţie pentru ca să-ţi arate dragostea, chiar dacă într-un moment de nervi l-ai lovit, el uită repede. 

- Ce simţiţi pentru ţara? 

- În fiecare an vin acasă, în ţară, în România. Şi asta este pentru că aşa simt eu că este bine pentru sufletul meu. Chiar şi fiica mea mai mică Diana îmi zice că tu eşti fizic aici dar sufletul îţi este acolo. Şi bineînţeles că am cochetat cu ideea asta ca după anii '90 să mă întorc, dar parametrii s-au schimbat, în sensul că neavând rude directe în viaţă şi având copiii acolo nu am mai venit. 

- Cum v-aţi implicat în viaţa comunităţii româneşti din America? 

- M-am implicat şi în viaţa comunităţii şi am creat împreună cu Lia Robert, care a fost candidată la preşedenţia României, Societatea Românilor din Las Vegas numită "Doina" şi am adus în America echipe de folclor, actori de renume, cum ar fi Radu Beligan, Ion Lucian, Irina Loghin ş.a. În al doilea rând am fost implicat în comunitate prin Biserica Românească din Las Vegas şi am militat, pot să spun cu toată energia pentru a clădi o biserică a românilor şi la ora actuală când am plecat eu, biserica era în faza de construcţie la 2 m. Aceasta se construie şte cu contribuţii financiare din partea enoriaşilor, cu donaţii. Aceasta va fi prima Biserică Ortodoxă Română din Statul Nevada. Nu mai locuiesc în acest stat acuma dar merg mereu pentru că fiind vicepreşedintele consiliului parohial la vremea respectivă când s-a iniţiat ideea asta a creării unei biserici eu am dus o muncă de lămurire cum se spunea pe aici, cu toţi "românii" cu care veneam în contact că este necesar un astfel de lăcaş unde se pot întâlni românii la un botez, un parastas, o nuntă, ş.a.m.d. 

- Vă mulţumesc mult pentru interviul acordat. 

Ziarul de Apuseni   

www.ziaruldeapuseni.ro 

  

Referinţă Bibliografică:
De la Campeni în Arizona / Ioan Radu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 13, Anul I, 13 ianuarie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Ioan Radu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ioan Radu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!