Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Traditii > Mobil |   


Autor: Ştefan Popa         Publicat în: Ediţia nr. 1141 din 14 februarie 2014        Toate Articolele Autorului

De Dragobete, iubeşte româneşte
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Dragobetele este sărbătorit, în general, în ziua de 24 februarie. Dar, în tradiţia folclorului românesc, sunt amintite şi alte date la care s-a ţinut acest obicei, şi anume pe 24, 28 februarie sau l, 3 şi 25 martie, decalajul fiind cauzat şi de cele două calendare (iulian şi gregorian).  

Dragobete, zeul fertilităţii  

Dragobetele a fost, prin excelenţă, o sărbătoare a fertilităţii puse sub semnul unei magii albe, o zi a constituirii perechilor atît pentru oameni, cât şi pentru animale şi păsări. Pe lângă valenţele de divinitate protectoare a animalelor şi a păsărilor, strâns legată de fecunditate, de renaşterea naturii, Dragobetele face parte, alături de majoritatea sărbătorilor populare ale lunii martie, din veşnicul cult al fertilităţii.  

Acesta, a fost considerat, până nu demult, un zeu pastoral câmpenesc, codrean, este imaginat ca un tânăr frumos, puternic şi bun, inspirator al fiorului iubirii sincere.  

Dragobete, zeul vieţii  

În mitologia dacică ar fi existat un zeu al morţii şi al vieţii care simboliza trezirea la viaţă a întregii naturi şi, practic, marca începutul primăverii. Acesta era sărbătorit pe 25 martie, în care avea loc un ceremonial religios, fiind o zi a învierii şi a bucuriei.  

În această zi se binecuvântau ogoarele, animalele şi păsările şi nu se făcea niciun fel de sacrificiu, deoarece se consideră că acum se împerecheau animalele şi păsările. Din acest motiv, zeul era reprezentat, uneori, şi sub înfăţişarea unei fiinţe, jumătate om, jumătate animal.  

De altfel, în folclorul tradiţional, această zi de împerechere a animalelor şi a păsărilor a fost păstrată strict de către oameni. Şi astăzi, sunt persoane care duc animalele la împerechere, în această zi, păstrând credinţa că animalele neîmperecheate vor rămâne sterpe până la Dragobetele din anul viitor.  

Cu timpul, Dragobetele s-a estompat în majoritatea teritoriului românesc. Creştinismul, în speţă credinţa ortodoxă, a încercat înlocuirea acestui obicei păgân cu o sărbătoare religioasă numită „Buna Vestire”. Totuşi, în timp, s-au preluat unele credinţe populare din acest obicei, dar cu altă semnificaţie şi nu în toate regiunile ţării, ci numai în partea de sud, în special în zona Olteniei.  

Credinţe populare  

Astfel, exista credinţa populară că cine participă la această sărbătoare ar fi ferit de bolile anului mai ales de febră şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat. Îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute prin păduri şi lunci flori de primăvară.  

Fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit "zburătorit", urmărite de câte un băiat căruia îi căzuseră dragi. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în public. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate de a afla viitoarele căsătorii. De aici a apărut expresia populară, "Dragobetele sărută fetele!"  

Gospodarii, de ziua Dragobetelui, trebuiau să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar şi de păsările cerului. În această zi nu se sacrificau animale, pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase tot anul.  

Fetele îndrăgostite strângeau de cu seara ultimile rămăşiţe de zăpadă, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste.  

De asemenea, un rol important în această sărbătoare, mai ales pentru tinere fecioare, îl aveau plantele. Una dintre acestea ar fi cea numită "Floarea iubirii", o plantă cu frunze în formă de lance şi flori roz-purpurii, care creştea în locuri înalte. Fata îndrăgostită se culca cu această floare sub pernă şi dacă îl visa pe cel iubit era semn bun că se puteau căsători.  

Dincolo de aspectul lor, mai mult sau mai puţin credibil, în contextul modernităţii noastre, aceste credinţe reprezintă o importantă dovadă de continuitate a elementului dacic, un document istoric excepţional în domeniul datinilor şi credinţelor populare, pentru că vorbesc despre cum au gândit şi trăit moşii şi strămoşii noştri.  

Dragobete, tinereţea veşnică  

Apoi, a urmat o perioadă în care Dragobetele a fost asemuit cu un tânăr voinic, chipeş, înalt, care în fiecare toamnă cădea într-un somn atât de puternic că nu se mai trezea decât la începutul primăverii. Era întruchiparea dreptăţii şi un adept al magiei albe, gata să sară în ajutor pentru o tânără sau un tânăr cuprinşi de magia vrăjilor.  

Tot astfel, există credinţa că frumosul tânăr ar veni, în chip nevăzut, noaptea târziu, la fetele aprinse de fiorul năprasnic al iubirii şi le-ar săruta, asemeni zburătorului. Acestea ar urma să se căsătorească în acel an, gestul fiind luat ca o binecuvântare.  

El se serbătorea în apropierea echinocţiului de primăvară, simbolizând viaţa, frumuseţea, dar şi tinereţea veşnică.  

De Dragobete, iubeşte viaţa, iubeşte frumos, iubeşte româneşte!  

Stefan Popa  

Referinţă Bibliografică:
De Dragobete, iubeşte româneşte / Ştefan Popa : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1141, Anul IV, 14 februarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Ştefan Popa : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ştefan Popa
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!