Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Jurnal > Mobil |   



De ce plâng oamenii?
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Am aşteptat week-end-ul ca pe o mare...”eliberare”! Tot mai des resimt diferenţa clară dintre zilele „cu program” şi zilele „fără program impus”. Deşi, aparent, am mai puţine sarcini zilnice, totuşi, timpul devine greoi şi înşelător.  
  
După ore, mă îndreptam agale spre Piaţa 700 din Timişoara. Să iau nişte flori. Mergeam la o înmormântare. Mai era un ceas. Am traversat, cu nostalgia unui zâmbet, micul parc din spatele liceului. Galbenul auriu, bancile, ca de epocă, tinerii care fumau şi vorbeau tare, împărţind frăţeşte “laptele şi cornul “cine ştie cărei mironosiţe, de gimnaziu, sunt deja un peisaj familiar. Mă simt bine. E o stare de normalitate, aş zice.  
  
În faţa Hotelului Continental, geamul unui taxi se lasă languros în jos...”Unde merge D-na?” aud...şi recunosc o voce cunoscută. E Gheo, un fost ofiţer, coleg de şcoală cu ex. Îi zic, pe scurt, ce vreau să fac...să iau o gustare, flori...să ajung... 
  
Mă uit cu uimire la chipul lui, ca şi cum îl vedeam prima dată. Are un zâmbet larg, din care nu pricep nimic. După desfiinţarea unităţilor militare se putea angaja profesor de geografie (şi ar fi fost bun, că explică bine)...dar cine mai alege azi învăţământul? Tinerii vor bani mulţi şi rapid de câştigat. Le şi dau dreptate. Uite, chiar fata cea mică a lui Gheo câştigă, la o firmă multinaţională, de 10 ori mai mult decât mine, pe lună! Plus prietenul ei, tot aşa. Deci, doi puştani, sub 30 de ani, au un venit de 20 de ori/lună, decât mine, după 26 de ani de învăţământ, cu toate gradele didactice luate cu 10 (de parcă ar mai conta) şi doctoratul.  
  
Nu mai aud ce spune. Gândurile mele sunt mai gălăgioase. “Numai bine, numai bine!” repet şi dau să mă îndepărtez. „Te-am văzut ieri, cu o d-na, în faţă la Poliţie!” insistă Gheo. „Aaaa, o colegă...!” 
  
Nu mai dau explicaţii. Îi fac cu mâna şi plec. Ce aiurea...stau de vorbă cu taximetriştii, pe geam. Sunt de modă veche. Simt că m-am înroşit...oricine ar fi fost cel cu care vorbeam. 
  
Da, a fost interesantă discuţia de ieri. O fostă colegă de liceu pedagogic, educatoare (deşi are studii de drept!), îmi povestise, aşa, pe stradă...mai multe...dar câteva mi-au plăcut mult. Le-am şi făcut un top: 
  
1.Scoasă din minţi de neastâmpărul unui copil din grupa mică, într-o zi, l-a prins de umeri la colţ, şoptindu-i, cu ochi fioroşi: „Eşti tâmpit?” Puştanul, peltic încă (zice „p” în loc de „t”), se uita calm la ea şi-i zise: „Doamna, dar cuvânpul ăspa, pâmpip, nu e frumos!” 
  
“E o fază la care cade cerul pe tine!”...recunosc. 
  
2.”De când m-am măritat (de 23 de ani!), zice, de două ori pe an plec la munte, singură...câte o săptămână...fără soţ, fără fată. Am şi eu dreptul la linişte!” 
  
Stau şi mă uit, minunându-mă, la ea. În liceu era “cea mai ţărancă“, dar a avut ambiţia să fie nora directoarei...şi l-a prins pe fiul d-nei, imediat după divorţ, debusolat...şi i-a făcut o fată. Nu ştiu dacă ar trebui să o invidiez sau să o compătimesc. Din exterior, e o damă aranjată, poate uşor clasică. Din ce aud, o simt prabuşită în interior. S-a meritat oare? 
  
3. “De câte ori mă cert cu fiică-mea, mă gândesc la tine, continuă, la cât de mult ţi-ai dorit un copil, pentru că aş vrea să-ţi spun mereu ... nu plânge! Nu ai pentru ce să plângi!” 
  
“Dacă mai scap câte o vorbă despre bunică-sa, mereu sare cu gura ... spune-mi două motive pentru care tu eşti mai bună decât ea...aşa zice. E şi viţa lor...nu doar a mea!” 
  
Înaintez spre magazinul Bega. Zâmbesc amar...Fiecare are crucea sa.  
  
După ce-mi scot ceva banuţi de la un bancomat stradal, mă duc să pap...o shaorma. Fetele-mi zâmbesc. N-am mai intrat de mult aici. E chiar în faţa tribunalului. Ultima dată, un nebun a dat cu spray lacrimogen în fast-food. Încă am un sentiment de...insecuritate. 
  
Plec spre Piaţa Libertăţii. E ora când se termină cursurile liceenilor. Pâlcuri mici şi mari bântuie, spre toate direcţiile. Mă trezesc în spatele unei doamne, care cerceta o carte de la vânzătorii ambulanţi/stradali. Dacă unii ar fi trecut mai departe, având frisoane/coşmaruri cu deciziile ei ferme, de pe vremea când lucra la personal, pentru mine, a fost omul care m-a încurajat poate cel mai mult când am decis să dau concurs pentru postul pe care-l am. 
  
“Dacă vrei, îţi aduc conspectele mele, de când am dat eu concurs!”  
  
N-am uitat asta, niciodată! Nu mi le-a adus...dar mi-a spus. Poate mi le aducea, dacă insistam. Dar fiecare avem stilul nostru de-a învăţa. 
  
La vârsta pe care o am eu acum, se hotărâse să locuiască cu un bărbat (nu fusese niciodată casătorită). Era tatăl unuia dintre elevii ei. Văduv, frumuşel, dezorientat, apelase la ea...ca să se ocupe suplimentar de fiul lui. Pentru că băiatul se simţea confortabil în prezenţa d-nei profesoare, tatăl a decis să se mute împreună.  
  
D-nul şi-a dat apartamentul în chirie şi s-a mutat cu băiat, cu tot, la D-na. Când a terminat însă liceul, tânărul a plecat într-o excursie în America...şi acolo a rămas. 
  
“În toţi anii ăştia nu am făcut altceva decât să-i trimitem bani. Noi lui ! Taică-său face datorii imense pentru el, şi, dacă zic ceva, spune că mă părăseşte. Crede-mă, dacă pleacă, nu-l voi opri ! Dar mă şi tem să-l scot afară. E tristă singurătatea. Şi bătrâneţea, la fel. Simt că acum se împlineşte un blestem al unui curtezan din tinereţe care mi-a zis că mă lasă în plata Domnului. Aşa sunt acum...în plata Domnului !” 
  
Mă uit în ochii ei verzi, înlăcrimaţi. E cu părul alb, cu dantura pe jumătate pusă, într-un palton pe care mi-l amintesc din şcoală. 
  
Era un dascăl de excepţie. Un om intransigent şi corect. 
  
Mă ţine de mână. Îi simt un uşor tremur. 
  
“Week-end frumos! Week-end frumos ! ” îmi urează un grup de copii din clasa a IX-a, care trec pe lângă noi. Îmi fac cu mâna, ca şi cum îşi vad un coleg. Le răspund la fel. Mă gândesc doar cum aş fi trecut eu pe lângă d-na din faţa mea acum câţiva ani. Se schimbă generaţiile. Ea surâde. 
  
“Să nu rămâi singură! Mă duc, că-mi vine tramvaiul. Duc nişte copii, contra cost, de acasă, la nişte cursuri de dansuri. Îi aştept, şi-apoi îi duc acasă. Aşa mai ies şi eu...fac mişcare.” 
  
Mă strânge de mână, ca şi cum ne luăm rămas bun...pe veci. În tramvai, se lipeşte cu fruntea de geam, ca şi copiii, şi-mi face cu mâna. Plânge. Plâng şi eu. De ce? Nu ştiu. 
  
Iau nişte crizanteme din Piaţa 700 şi urc într-un taxi. 
  
“La cimitirul de pe Stuparilor, vă rog!” 
  
Lacrimile mi se preling pe palton, fară să vreau... 
  
“Aţi cunoscut-o pe Ely? La înmormântarea ei mergeţi?”  
  
“Da, era vecina mea ... ” 
  
Timişoara, 18.11.2011 Corina-Lucia Costea 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
De ce plâng oamenii? / Corina Lucia Costea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 322, Anul I, 18 noiembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Corina Lucia Costea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corina Lucia Costea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!