Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Poezie > Familie > Mobil |   



DARURILE LACRAMIOAREI

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Casa aceea nu era ca toate casele din sat, poate unde era aşezată în pantă la marginea satului în locul în care uliţa cobora spre bentul unde paşteau vitele. A observat asta şi Lăcrămioara deşi avea doar patru ani. Casa ţaţei Leana avea fundaţie înaltă şi urcai pe o scară de lemn ca să ajungi pe galeria ce o înconjura. Era o casă suplă şi curată şi avea un brâu de vopsea de câteva palme, de un albastru intens, peste varul alb ca neaua, fascinant pentru micuţa care îl privea ore în şir pe când stătea pe preşul aşternut, de cea care avea grijă de ea când pleca maică-sa cu treburi la oraş sau când lucra mai multe zile la rând, la grădină. Avea două fete mari, femeia, amândouă prin clasele a şaptea şi a opta. Cât era ziua de mare citeau, scriau, cântau sau dansau, apoi se îmbracau în sarafan albastru cu şnur alb şi plecau la şcoală cu ghiozdanele doldora de cărţi şi caiete. Aveau nume frumoase fetele ei: Steluţa şi Lenuţa şi erau bune cu fetiţa deşi le sâcâia des. Lăcrămioara, curioasă din fire, se ducea să vadă ce fac ele acolo, la masa din camera mare şi nu se putea abţine să nu tragă de caietele lor. Intr-o zi, exasperate de insistenţa ei, strigară pe nea Neculai să o ia de acolo şi acesta o luă în braţe şi-i explică cum că face rău şi că are ţaţa Leana ceva pentru ea anume, care o să-i placă foarte mult. Asta a făcut-o să devină gravă şi serioasă. Măi, măi ce fetiţă cuminte, să nu-i fie de deochi! Era prima dată când cineva îi oferea altceva în afară de bomboane sau turtă dulce. Şi ce credeţi? Se trezi aşezată pe preşul alb de pe prispa înaltă şi pe picioruşe i se puse o tăbliţă de scris cu ramă de lemn.Tăbliţa cea neagră i le acoperea de se vedeau doar varfurile degetelor. Apoi nea Neculai Borş şi ţaţa Leana începură să o înveţe a mâzgăli cu un condei. În primul rând, însă, îi scriseră numele dar ea nu înţelegea nimic, sărăcuţa. Află, de la ei, că are timp să înveţe literele! Ce-or fi acelea?...Şi uite-aşa se trezi făcând rotocoale în toată dimineaţa aceea. Era destul de nemulţumită căci filele albe ale caietelor îi plăceau mai mult. Dar începu să miroasă a lapte cald şi a mămăliguţă şi fu chemată la masă în bucătărie. Alergă degrabă, uitând de tăbliţa ei şi dădu cu sfială la o parte perdeluţa firavă, de tifon din uşă, păşind gravă spre patul pe care o aştepta măsuţa ei. Mămăliga trona în mijlocul masuţei şi femeia o tăie în felii cu o aţă albă de macrame. Aburi îmbietori se ridicau din ea şi fetiţa deveni nerăbdătoare. Aici, pe masuţa de lemn, galbenă ca lămâia era strachina ei cu flori pe care o primise de moşi de la ţaţa Leana. În curând laptele se revărsă din ceaunul mare în care aburea misterios şi-i trimtea Lăcrămioarei o pofta de mâncare, nebună. O bucată de mămăliguţă, parcă ruptă din soare a făcut baie în laptele dulce din strachina ei şi fetiţa primi o lingură nouă de lemn cu care să poată mânca singurică. A uitat şi de caiete şi de tăbliţă, laptele fiind mult mai bun şi mai important acum. A primit o porţie în plus în acea zi pentru că a fost cuminte şi a ,,învăţat,, să scrie. După ce s-a săturat de lapte, bătrâna o luă în braţe şi o duse în cameră să doarmă la prânz. Aici aşternuturile, de un albastru deschis şi liniştitor, o făceau pe fetiţă să creadă că cerul însuşi s-a culcat pe perna ei. Şi adormea aşa de repede, obosită fiind,,de atâta alergat,,în jurul casei! Pentru că trebuie să vă spun că-i plăcea mult să alerge căci avea multă energie fetiţa noastră. Privise cerul de multe ori şi norii de la fereastra cu muşcate: fereastra aceea împodobită cu perdele şi draperii albastre, legate cu fundă roşie de catifea... Erau zile de o frumuseţe rară în verile acelea. Soarele radia o căldură patriarhală, iar prispa şi pomii din livadă răspândeau o răcoare binecuvântată. Toate erau parcă ,, materiale, organice,,. Aveai senzaţia că ,,mănânci aer,,. Totul te hranea pe atunci. Mirosurile o ispiteau cel mai mult pe Lăcrămioara. Îi plăcea să stea cu nasul în liliac, în buchetul acela mare şi bătut, aşezat de Steluţa în vaza mică de pe masă. Dar cel mai mult îi plăcea să se uite pe fereastră (aşteptându-şi mama care parcă nu mai venea), la căţelul lor care se tot plimba pe o sârmă de la poartă la coteţul lui de lângă hambar, păzind astfel toată curtea. Ştia că ,,nu are voie,, să coboare singură de pe prispă că ,,o papă căţelul,,. Începu să-şi dorească şi ea un căţel şi bunica ei îi promisese unul şi chiar i l-a adus, venind într-o zi pe jos, de-a lungul albiei Călmăţuiului, din satul ei . A fost tare fericită Lăcrămioara când l-a primit pe Leul! Avea două daruri de preţ de la două bătrâne acum : tăbliţa cu ramă de lemn şi căţelul. Mare bucurie era pe capul ei!Uita de dorul pentru mama ei şi privea din ce în ce mai rar pe fereastră către poarta de la drum. Şi uite-aşa a început să deseneze! Pe cine credeţi că desena? Pe Leul. Până la scris, mai va!



Ioana Voicilă Dobre- Din volumul DECLIN, editura Arhip Sibiu, 2010  

Referinţă Bibliografică:
DARURILE LACRAMIOAREI / Ioana Voicilă Dobre : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 263, Anul I, 20 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Ioana Voicilă Dobre : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ioana Voicilă Dobre
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!