Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 347 din 13 decembrie 2011        Toate Articolele Autorului

DARUL DE CRĂCIUN (2)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

... A reuşit să articuleze cu greu câteva cuvinte, mai mult pentru a-şi face cunoscută prezenţa în încăpere:  

- Săru' mâna doamnă, eu nu vream ca să... ştiţi, am să plec...  

- Bună dimineaţa, băiatule! Stai pe scaunul ăsta că o să cazi din picioare! Alina, pune repede de un ceai, fetiţo! Îi pregătesc eu ceva de mâncare. Să mănânci şi tu ceva şi om vedea pe urmă ce vom face. Ne-o lumina Dumnezeu minţile..., a concluzionat femeia, cu speranţă şi blândeţe în glas, examinându-l neîntrerupt pe băiat cu privirea. Te cheamă Eugen, aşa am înţeles, nu? i-a pus ea întrebarea mai mult să poată începe dialogul.  

- Da, aşa mă cheamă si vream să vă rog...  

- Lasă! Mă rogi mai încolo. Mergi şi spăla-te şi să te văd dacă pot sa te mai oblojesc puţin, că nu-mi place cum arăţi. Părinţii tăi ştiu pe unde ai fost şi ce ai păţit?  

- Nu ştie nimeni şi tata o să se supere când i-oi spune.  

- Aha! Că mama ta o să se bucure, sărmana de ea. Pe ea n-o pui la socoteală...  

- Mama..., mama nu stă cu noi. E o poveste mai lungă...  

- Lasă! Mi-i spune cândva. Hai, mergi la baie că acu e ceaiul gata! O să-ţi pun două ochiuri şi să văd ce mai am pe aci că ţi-o fi şi ţie foame. Si mie îmi e. Hai!  

Au mâncat în tăcere şi parcă le era jenă să ridice capul şi să-şi ridice ochii din farfurii ca să se vadă. Alina ar fi dorit să-i arunce o privire de încurajare, dar simţea din privirea mamei că ar fi dojenit-o pe loc, de faţă cu el. Nu i-ar fi convenit.  

După ce au băut cafeaua, slabă, fără gust şi aromă, Eugen le-a mulţumit şi a vrut să plece. S-a opus mama Alinei, destul de hotărâtă.  

- Să te văd întâi, că m-oi pricepe şi eu la câte ceva! Să văd ce ai, băiatule, că nu-mi place cum arăţi. O fi ceva rupt în tine. O să te duc la spital să...  

- Nu! În niciun caz, doamnă, vă rog! Trebuie să ajung acasă. Tata nici nu...  

- O să ajungi şi la tac' tu ăsta care nu ştie pe unde umbli, băiatule, dar, până ajungi, să vedem dacă te ţin picioarele. Te-ai uitat în oglindă? Te-ai văzut în ce hal eşti? Nu mai fă pe viteazul cu mine că am mai văzut eu ca tine şi nu m-am speriat…  

Când Lucica, mama Alinei, a intrat cu el în dormitor, fata s-a furişat în încăpere, a luat hainele băiatului, a căutat o perie de scânduri şi a intrat cu ele în baie. A avut ce freca! Spăla de zor, cu ochii înlăcrimaţi. Intuia prin ce trecuse purtătorul acestor haine pline de tină că doar şi ea fusese în miezul evenimentelor. Simţea şi acum larma îngrozitoare întreţinută de vuietul tancurilor ce acoperea pocnetul gloanţelor, păcănitul asurzitor al mitralierelor, ţipătul sfâşietor al tinerilor îngroziţi de impactul armatei asupra populaţiei şi parcă toate acestea n-ar fi fost de ajuns, totul era învăluit în praf şi fum înecăcios.  

Văzuse cu ochii ei şi încă mai simţea pe trup forţa loviturilor şi îmbrâncelilor…  

Încă nu se dezmeticise şi respira greu, ca atunci când alerga şi se târa pe străzi cu groaza întipărită în sufletul ei curat. Mai avea timp să se întrebe şi să hotărască ce va povesti şi ce va ascunde la şcoală, în faţa profesorilor curioşi şi a colegilor de clasă. Era elevă în ultimul an de liceu şi se temea că nu va putea termina şcoala din cauza evenimentelor la care participase cu sau fără voia ei. Nu era premiantă, dar nici codaşă. Se statornicise, în toţi anii de liceu, pe undeva în jurul mediei 8,40, deşi mulţi colegi şi chiar câţiva profesori afirmau că nota nu reflectă adevărata ei pregătire. O considerau superioară acestei valori. Poate că era prea emotivă şi nu se anunţa la toate dezbaterile. Se ruşina când ea cunoştea şi putea trata o problemă pe care întreaga clasă se chinuia să o înţeleagă...  

A luat fierul de călcat, aţă si ac de cusut si s-a aşternut la treabă cu mintea învolburată de întrebări fără răspunsuri.  

Alături se auzeau frânturi de vorbe. Mama ei se pricepea al naibii de bine să intre în sufletul oamenilor. Şi a intrat şi în sufletul lui Eugen, pe nesimţite, cu prietenie şi cu o bunătate ce erupea din ea prin vorbe şi gesturi, prin priviri şi înţelegere matură, ocrotitoare, de femeie-mamă.  

S-a mulţumit să afle unde este situat Service-ul auto în care lucra tatăl băiatului şi cum îl cheamă. Altceva, cel puţin în acele momente, părea că nu o interesează şi Eugen nici nu şi-a dat seama cât şi ce anume a povestit despre familia sa....  

 

Mama lui era învăţătoare. A fost educatoare la o grădiniţă, a făcut o serie de cursuri la fără frecvenţă, a susţinut mai multe examene şi a reuşit să avanseze. Din nefericire, acest salt profesional a născut marele necaz al familiei!  

După vreo doi-trei ani, a devenit mai pretenţioasă. Se îmbrăca mai atent şi nu prea mai era mulţumită de faptul că soţul ei repara maşinile vecinilor de scară şi pe ale altora din cartier, unii dintre ei fiind părinţi ei elevilor săi. Sublinia şi reproşa, de la un timp, că ea este o doamnă şi el se milogeşte de ei pentru un ciubuc la întreţinerea ori repararea maşinilor deşi, între noi fie vorba, el era mai respectat. Lucra cu multă seriozitate şi nu se apuca niciodată de treabă dacă nu era convins că are condiţii să o facă de calitate. Era specialist în reglaje. La frâne, la ambreiaj, la carburator. Mai schimba ferodourile pe saboţi, mai regla o frână de mână ori schimba un cablu de ambreiaj sau rulmentul de presiune ori demonta carburatorul şi-l curăţa, punea iarna antigel în instalaţia de răcire si multe altele, de care unii proprietari habar nu aveau. "Dacia" era o maşină accesibilă pentru "Nea Petrică", uşor de întreţinut şi de exploatat, iar el avea mare drag de ea că era româneasca.  

Dragostea lui de meserie l-a determinat pe Eugen să se încadreze legal la aceeaşi unitate de reparaţii, după absolvirea liceului industrial, chiar dacă profilul era cu totul altul. Lucra adeseori cu tatăl lui, pe trotuar ori la service, într-un loc de parcare ori pe vreun teren viran din apropiere, încă de pe vremea în care era elev şi începuse să-i placă. Se specializase în instalaţia electrică si lucrări de tinichigerie. Nu era maşină tamponată să nu-l atragă şi să nu pună mâna pe ea, să constate gravitatea urmărilor impactului şi posibilitatea îndepărtării urmelor fără să se schimbe componentele. Îndrepta tabla cu multă îndemânare, sufla cu grund si antifon, acoperea cu chit şi-l finisa până la lustru încât, după vopsire, nu se mai cunoştea nimic. Părea ca nouă.  

Şi cât de mult îl apreciau proprietarii pentru asta! Era mult mai ieftină şi de calitate lucrarea la băiatul acesta grijuliu...  

 

Nea Petrică nu era în apele lui şi nimic nu-i convenea. Ştirile veneau pe bandă rulantă şi nu ştia ce să mai creadă. Nu lucrase nimic, îngrijorat ca băiatul nu dormise acasă şi nu ştia unde este. Întotdeauna îl anunţa că întârzie ori că nu vine în vreo noapte. Se perpelea în salopetă cum se perpelise şi acasă după miezul nopţii.  

Nici ceilalţi nu lucrau. Vorbeau în şoaptă, cu teamă. Îşi puneau întrebări şi nu găseau răspunsuri la toate. Unii plecaseră spre centru. Destul de departe. Service-ul era pe Voiniceni, aproape de intersecţia Bd.-ului Leontin Sălăjean cu Călăraşilor.  

Era aproape de prânz şi nici-un şef nu intra prin secţii.  

O femeie îl căuta pe nea Petrică...  

- Dumneata eşti?  

- Apăi, eu, dacă mă cauţi pe mine! Cine eşti mata?  

- Nea Petrică... eu vin în numele băiatului dumitale, Eugen, ca să...  

- Ce treabă ai mata cu băiatul meu, femeie, că-i poţi fi aproape mamă, după cum te văd?!  

- Nea Petrică, aude lumea şi este ruşine şi, Doamne fereşte, că te gândeşti la prostii! Ai răbdare şi asculta-mă oleacă...  

- A dormit cu mata şi acum vrei să...  

- Omule, taci şi asculta-mă! Nu mai vorbi tâmpenii, că te bate Cel de sus! Ai băiat cuminte, dumneata văd că o iei razna şi…  

- Unde e? Îl omor în bătaie! Eu l-am făcut, eu l-am crescut şi eu îl omor! Să-mi facă el mie una ca asta într-o noapte care a dat peste cap o ţară şi eu să nu ştiu de el? Ţi-a plăcut că e cuminte, hai?!  

- E rănit, omule! şopti Lucica înghiţând în sec şi privind temătoare în jur.  

- Ce? Cum? Unde, femeie? Spune odată!  

- Spun tot, că trebuie să ştii, dar hai la un loc mai ferit că, Doamne fereşte! Cine aude ne poate face rău şi nouă şi băiatului dumitale şi n-o să ne fie bine, omul lui Dumnezeu.  

Nea Petrică, fără sânge în obraz şi speriat de cuvintele femeii, o trase de cot spre un hol dinspre magazia de piese de schimb, pe unde numai vântul mai trecea pe sub uşi, îşi aprinse cu greu o ţigară care-i cădea printre degetele ce-i tremurau şi o îndemnă pe femeie să vorbească:  

- Da spune odată, femeie, că fac explozie!  

A ascultat toate cele povestite de femeie punându-şi răbdarea la grea încercare. Scrâşnea din dinţi cu fălcile strânse, îşi freca mâinile în neştire şi îşi fremăta picioarele pe loc, de parcă ar fi fost în alergare, să poată fi atent şi să nu întrerupă relatarea…  

Referinţă Bibliografică:
DARUL DE CRĂCIUN (2) / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 347, Anul I, 13 decembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!