Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Jurnal > Mobil |   


Autor: Corina Diamanta Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 591 din 13 august 2012        Toate Articolele Autorului

DANIELA (Partea a doua)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Octombrie  
 
M-am ţinut de cuvânt şi aşa cum hotărâsem, am chemat-o pe Daniela în fiecare zi să mă viziteze acasă, după ore, pentru a o ajuta la lecţii. Locuiam într-un apartament cu două camere, situat la al patrulea şi ultimul cat al singurului bloc aflat în comună. Pe lângă cele două camere, apartamentul mai avea o baie, complet nefuncţională, şi o bucătărie. Sobele din odăi (nu existau calorifere) erau dărâmate, aragaz era imposibil de instalat, aşa că găteam pe lampa cu gaz, iar apă nu curgea şi deci, căram preţiosul lichid cu găleata, de la fântână. În plus, zilnic, începând cu ora şase seara, se oprea curentul electric până în dimineaţa următoare. Nu era nimic comfortabil, nimic liniştitor în tot acest univers domestic, nici o posibilitate de a spera la mai bine. Iată de ce, în acea toamnă caldă şi frumoasă a lui 1989, încercam să petrec cât mai multă vreme în afara casei, profitând de soarele ce făcea tot ce îi stătea în putinţă să impresioneze. De altfel, pentru mine era o premieră să gust acest anotimp departe de zgomotul şi forfota Bucureştiului: după un început friguros, luna lui brumărel s-a dovedit a aduce o vreme armonioasă, transfigurând senzaţional şi inepuizabil în cotidian minuni tulburătoare, începând cu acel resemnat „a ruginit frunza din vii şi rândunelele-au plecat” şi terminând cu recoltele bogate şi nostalgice, răsfrângând în ele adânci şi subtile vibraţii autumnale. Zi de zi, ca dintr-o oglindă de cristal cu ape liniştite, lumina fluidă a amiezii creştea egală, pe un cer de octombrie decolorat şi emoţionant de senin, iar soarele, uşor nesigur pe el, răspândea o căldură albă, aproape feerică, menită să pună în evidenţă desfrunzirea bogată şi gravă a copacilor.  
 
Note mari la învăţătură  
 
Timpul acesta îl împărţeam cu Daniela, care devenise o companie nelipsită pentru mine. La ora prânzului, când astrul zilei era în toi, ne aşezam amândouă pe scările de la intrarea în bloc, pe care aşterneam mai întâi câteva pături groase, şi petreceam acolo trei sau patru ore. O ascultam la lecţii pe eleva mea, o corectam atunci când greşea, îi verificam, cu caietul şi cartea pe genunchi, temele pentru acasă. Din când în când, luam câte o pauză, în care aceasta îmi povestea din grijile şi neliniştile ei. Uneori, o surprindeam pe Daniela privindu-mă cu o veneraţie plină de dragoste, cu un respect umil, cu o mulţumire victorioasă, împăcată şi suficientă sieşi. Înţelegeam că pentru ea, eu eram mama pe care nu o avusese niciodată, sora mai mare, prietena care îi lipsise mereu, dar şi profesoara care să o înţeleagă, să o preţuiască şi să îi acorde încredere. În plus, nu era puţin lucru pentru un copil marginalizat şi ignorat de toţi, ca tocmai profesoara venită de la Bucureşti să îl bage în seamă. Încet-încet, Daniela a început să ia note mari la şcoală, să îi ajungă din urmă pe premianţii clasei. Dacă la început, când o ascultam la ore, abia putea să bâiguie tremurând, nişte cuvinte incoerente, din care nu înţelegeam aproape nimic, acum aceasta devenise cursivă în exprimare, sigură pe ea, stăpână pe ceea ce ştie; îi plăcea să citească şi nu mai făcea greşeli de ortografie, scria caligrafic şi avea caiete model. „Ce noroc dădu peste asta, cum o săltă domnişoara din mizeria în care era”, mai auzeam când şi când, comentariile neputincioase şi supărate ale unora şi ale altora, care pricepeau că n-aveau încotro – era mai bine să ia lucrurile aşa cum se prezentau.  
 
O sticlă de lapte şi două gutui  
 
Într-o zi, Daniela bătu la uşa mea, ca de obicei. I-am deschis şi am văzut că târa după ea, pe lângă ghiozdanul plin cu cărţi şi caiete de şcoală, o sacoşă de rafie. După ce m-a salutat, aceasta a scos din sacoşă o sticlă de un kilogram, plină cu lapte şi două gutui mari şi frumoase, pe care mi le-a întins cu un gest de dăruire totală, cu ochii sclipind de fericire.  
 
- Uitaţi, domnişoara profesoară, ce vă adusei, mi-a spus ea, sunt un dar de la mine.  
 
Am rămas încremenită. Ştiam că Daniela abia trăia de azi pe mâine, aşa că să primesc un astfel de cadou din partea ei, mi se părea prea mult. Ezitam, nu ştiam ce să fac. În acel moment, din bucătărie a apărut tata, care venise de dimineaţă, de la Bucureşti.  
 
- Bună ziua, Daniela, a spus el. Îmi pare bine să te cunosc, fiica mea mi-a povestit despre tine. Mulţumim pentru aceste daruri, e un gest frumos din partea ta că te-ai gândit să ni le oferi. Eşti un copil special, ai o inimă bună, a mai continuat el.  
 
Nu am văzut-o niciodată pe Daniela aşa de fericită cum a fost în acel moment, auzind cuvintele de mulţumire şi de apreciere ale tatălui meu. Chipul îi strălucea tot de mulţumire, zâmbea triumfător şi îşi trecea emoţionată, mâna prin păr.  
 
- Mulţumim, Daniela, am adăugat şi eu, văzând că nu mai e loc de întors, mulţumeşte-i şi bunicului tău pentru ceea ce ne-a trimis, îmi prind foarte bine şi fructele şi laptele.  
 
Mai târziu, după ce Daniela plecase, l-am întrebat pe tata pe un ton arţăgos:  
 
- De ce ai făcut asta, de ce ai primit ceea ce ne-a adus Daniela? Ştii că o duce rău, că abia are după ce bea apă, nu trebuia să îi accepţi darul.  
 
- Dacă ai fi refuzat-o, mi-a răspuns tata, aşa cum vroiai să faci, ai fi distrus într-o clipă tot ce ai realizat până acum.  
 
- Imposibil!, i-am replicat eu. Nu e o noutate pentru nimeni că Daniela e foarte săracă.  
 
- Tocmai asta e, mi-a spus tata, că e foarte săracă. Respingându-i cadoul, i-ai fi dat de înţeles nu doar că o consideri săracă, aşa cum o ştie toată lumea, ci că o crezi prea săracă să poţi primi ceva de la ea. Gândeşte-te cât de jignită s-ar fi simţit, în fond, Daniela nu e decât un copil!  
 
Întoarcerea la Bucureşti  
 
A trebuit să recunosc că tata avea dreptate şi că fusesem la un pas să distrug printr-o vorbă necugetată, ceea ce obţinusem cu multă muncă şi strădanie. În cele din urmă, munca şi strădania mi-au fost răsplătite: la sfârşitul primului trimestru de şcoală, Daniela făcuse progrese mari la învăţătură, având medii peste opt la toate materiile. Se încheiase şcoala, se apropiau sărbătorile de iarnă şi o atmosferă festivă se simţea peste tot. Eram şi eu bucuroasă că voi petrece trei săptămâni de vacanţa acasă, mă pregăteam grăbită, de plecare. Mi-am luat la revedere de la Daniela pe 15 decembrie, după ultima oră de curs, urându-ne toate cele bune pentru Crăciunul şi Anul Nou ce băteau la uşă. M-am urcat apoi în maşină şi am plecat spre Bucureşti, fără să ştiu că după vacanţa de iarnă nu aveam să mai revin în acea comună şi că era ultima dată când o mai vedeam pe eleva mea. La câteva zile după aceea, au urmat evenimentele din decembrie 1989, iar la începutul lui 1990 mi-am găsit un loc de muncă în Bucureşti, ca traducător, astfel că experienţa mea pedagogică de un trimestru a fost dată uitării.  
 
Totuşi, Daniela nu m-a dat uitării. Am primit scrisori de la ea, în care aceasta mă ruga să mă întorc în comuna lor, la şcoală. „Domnişoara profesoară”, îmi scria ea, „poate vă răzgândiţi şi veniţi până la urmă, aici. Acum avem o altă doamnă profesoară la română, dar dacă dumneavoastră vă hotărâţi să vă înapoiaţi, sunt sigură că ea vă va ceda locul. Domnişoara profesoară, vă rog, veniţi înapoi!”, îmi spunea Daniela, şi nu mă îndoiam că rândurile ei fuseseră aşternute cu lacrimi pe hârtie. „Vă rog mult”, continua ea, „dacă vă întoarceţi, să îmi aduceţi şi mie, dacă nu vă mai sunt de folos dumneavoastră, blugii şi pardesiul cu care eraţi îmbrăcată atunci când v-am cunoscut. Vreau să mă vadă toţi că le port, să ştie că nu m-aţi părăsit. Şi dacă se poate, vă rog mult să îmi aduceţi şi o păpuşă, eu n-am avut niciodată o păpuşă şi nici nu vă imaginaţi cât de mult îmi doresc să am una.”  
 
Întrebări rămase fără răspuns  
 
O înţelegeam pe Daniela, îi pricepeam durerea, supărarea, dezamăgirea, frustrarea şi chiar furia de a fi fost din nou, abandonată de cineva drag. Aceasta spera, în zadar însă, că eu voi fi iarăşi alături de ea. Cu gândul la Daniela şi ajutată de mama, am făcut un pachet mare, în care am pus tot ce îmi ceruse fosta mea elevă şi chiar mult mai mult decât atât. Printre haine, am strecurat în acel colet şi o scrisoare, în care îi explicam acesteia de ce nu aveam să mai revin la şcoala unde ea învăţa, încercând, atât cât îmi stătea în putinţă, să îi îndulcesc amarul, să o fac să privească spre viitor, să îi pun în suflet o fărâmă de speranţă. Am încurajat-o pe Daniela, în epistola mea, să înveţe bine în continuare, să ia note mari, să se poarte frumos, ba i-am sugerat chiar, că ar putea deveni şi ea cândva, profesoară de română. Corespondenţa mea cu Daniela a mai durat un timp, apoi s-a stins de la sine. Prinsă de tumultul vieţii, având noi obligaţii şi preocupări, încercând să mă adaptez într-o societate în permanentă prefacere, cum era cea de după 1989, am lăsat undeva în urmă şi apoi tot mai în urmă, amiciţia mea cu Daniela.  
 
Nici din partea ei nu au mai sosit veşti şi mă gândeam că poate, aceasta s-a împăcat cu situaţia, acceptând faptul că eu nu voi mai reveni la acea şcoală ce fusese primul meu loc de muncă. Nu ştiu dacă lucrurile s-au simplificat astfel, dacă a fost acesta un fel mai uşor de a spune că nimic nu durează etern, de a recunoaşte că mă tem de despărţiri, alegând de aceea, o cale ocolită pentru a rupe o relaţie. Este adevărat că nu m-am putut opri, uneori, să mă gândesc, ce s-o fi ales de Daniela, dacă a urmat mai departe la şcoală, dacă şi-a făcut o familie, dacă a devenit mamă? Întrebările acestea nu şi-au găsit încă răspunsul, rămânând de aceea, ca o îndepărtare de mersul firesc şi neînsemnat al vieţii, ca o contradicţie precisă între deznădejde şi speranţă. Privind înapoi acum, peste ani, simt că din tot ce am trăit atunci, mai dăinuie doar nostalgiile certe ale unor amintiri frumoase, ţesute într-o succesiune egală şi simplă: zile aurii, într-o toamnă de poveste, o fetiţă cu chip de păpuşă şi ochi albaştri şi un nume: Daniela.  
 
Corina Diamanta Lupu  
 
Bucureşti  
 
13 august 2012  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
DANIELA (Partea a doua) / Corina Diamanta Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 591, Anul II, 13 august 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Corina Diamanta Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corina Diamanta Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!