Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Stihuri > Imaginatie > Mobil |   


Autor: Daniel Ioniţă         Publicat în: Ediţia nr. 867 din 16 mai 2013        Toate Articolele Autorului

Daniel IONIŢĂ - BILINGUAL POEMS (3) / - POEME BILINGVE (3)

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

THE EARTH IS THE LORD'S

From whence I came I no longer recall
Now I abide in some place with rocks and waves
Yesterday new not what was doomed for the morrow,
but today appears like a red island
a continent, a world perhaps, or an opinion -
who remembers vaguely from time to time
of a child from far away, a long time ago,
who was playing with a punctured ball
in the dust of some street
on the outskirts of a far away city
surrounded by a boulevard, a park,
some drinking fountains
But for a long time now,
I drive past something that's akin to gum trees,
and where the ocean plants its kisses,
I dip my toes thinking that maybe during some tomorrow,
which does not now of yesterday and its woes,
and does not care of countries, cities and oceans...
the universe will sprout anew, and God,
appearing finally to collect Her rent,
will stop this nonsense of geography
and history, and stuff...
Of so many confusing oceans, puzzling countries,
in which the children,
like some cheery trees in cherry orchards,
cannot think of gum trees;
or perhaps like eucalyptus trees in bushes,
believing it is them alone,
who kick around a punctured ball,
who watch the sun over some ocean.
I am myself, a continent here and there,
and then some cities,
Perhaps cherry tree, a eucalyptus,
a stone somewhere, an ocean shore.
Or maybe several, because
the thought of being just one continent,
or crossing just one ocean, or two,
of owning just one country
feels like some tight coffin lid nailed in,
And I can't breath - and push and SCREAM!
One country, even two, or three.
Too few - such a claustrophobic curse.
Why suffer this?
When bards from times of yore, sing:
The earth is the Lord's, and everything on it?*
(*Psalm 24:1)


PAMÂNTU-NTREG E-A DOMNULUI MOŞIE

Am venit de undeva şi nu mai ştiu
Sunt acum într-un loc cu valuri şi cu stânci
Ziua de ieri nu ştia ce se va-ntampla mâine
Iar astăzi îmi apare ca o insula roşie
Un continet, o lume, o părere -
Ce îşi aduce-aminte vag, din când în când
De un copil din strada Butimanu,
De praful din Intrarea Toporaşi.
Era un tei, un dud, şi-apoi un vişin
Un bulevard, un parc, şi o cişmea -
Dar azi, eucalipţii îi salut,
Şi-n buze de ocean îmi scald călcâiul.
Gandesc că poate mâine-n univers
Va aprea, în fine, Dumnezeu
Ca să opreasc-acest nonsens rizibil
A-nchipurilor de geografie şi istorie
A mărilor, şi ţărilor confuze
În care copiii se gasesc, unii în duzi,
Alţi-n eucalipţi, sau arbori de sequoia.
Crezând, ca şi eucalipţii, că sunt siguri
Sau ca şi teii, că doar ei există pe pamânt.
O ţară si o mare sunt şi eu
Mai multe chiar, fiindca pentru mine,
Să fiu cuprins de-un singur continent
E ca şi cum mă-ntinde sub capacul
Care se bate strâns peste sicriu,
Şi nu pot respira, şi-ncep să urlu!!
De aceea eu vă avertizez acum
Că nu pot fi prostit cu un ocean,
O ţară, două, ca la chiori...
Acestea-mi sunt acum
Infime, meschine şi, mai ales, claustrofobe.
Şi-apoi de ce n-aş exista-n acelaş timp
Ca arbore sequoia şi ca teii,
Ca trei-patru oceane, cinci gheţari,
O ţara cu castani, una cu vişini,
Şi ca un continent eucaliptic?

Aşa cântau cei barzi, în vremi trecute
„Pamântu-ntreg e-a Domnului moşie..."?*
(*Psalmi, 24:1)


OPEN SESAME

Last night before your door, out in the cold,
My soul ablaze with a chaotic passion
My eyesight I would happily have sold,
For one sweet open sesame to fashion.

But even if I've offered a whole realm
There was no magic word to conjure out,
And I kept quiet, not to underwhelm;
Aghast to blather humdrum, like some lout.

I must have seemed a puppet with no show ,
But then you took my hand, to help me see
The need for words has ended long ago,
It's deeds you craved, to hand me out the key.


DESCHIDE-TE SESAME !

Rămas în faţa ta, în spaime reci,
cu sufletu-mi pârlit în aprigi flame,
lumina ochilor aş da-o-n veci,
pentru-n secret... Deschide-te Sesame!

Dar şi-un regat acum să dăruiesc,
vrăjite vorbe nu găsesc să-ţi spun;
tăcut rămân şi nu bodogănesc
cuvinte goale, zgomot de nebun.

Probabil că îţi par un păpuşar
fără păpuşi; şi-atunci mă iei de mână.
Târziu e pentru vorbe... şi-n zadar,
căci fapta-i peste noi acum stăpână...  


WEEPING EYES ON THE BUS

The weather drained from darkened clouds into the street,
Like on the bus, those weeping eyes across from me.
Would the weather, like the eyes perhaps, recall
Some lost love, or some deep regret, or some infinite joy?
Sometimes I guess the clouds, themselves, no longer suffer
So many billions of tons of weight.
They feel the breaking deep inside themselves
And from then on there's nothing left to lose:
they flood the park, the streets, the gutters,
They drain over the walkways full of people.
And no one says "what is it with these clouds now?
What's gotten into them?
Why don't they carry their own load, like we all do?
We all have burdens, but won't flood on others..."
The soul, sometimes, bursts through the flooding eyes,
No longer caring about style and manners,
With no concern for "hi" and "how are you".

They might perchance be dancing, those eyes, or be sad,
But through them, in their dance, or in their weeping
That soul strips naked before you,
In eyes no longer lying or pretending,
For now there's nothing left to lose for them,
Or perhaps there is nothing more to gain.
You, me, the bus, the stations, or the buildings,
Are witnesses like to a universal conflagration
Where our opinion is of no import,
And if we speak, it's only us who hear.
Better like that! for what we'd have to say
Before the weeping eyes can only be
Inconsequential drivel; or at best
Some inane mumbling, to embarrass us.
So, quiet now, let silence be our guide.
Or maybe if we do decide to spend
Wood, hay or reeds, or maybe gold and liver
Whatever's in your purse:
Maybe a look, a touch, perhaps a prayer,
We'll then be ready to receive as barter
At some late stage, a crushing understanding
A sense which only angels have:
Those weeping eyes for us were weeping
Those dancing eyes for us were dancing.



OCHII CE PLÂNGEAU ÎNTR-UN TRAMVAI

“Vremea curgea din norii negrii pe pavaj
Ca ochii plânşi ce tocmai se suiseră-n tramvai
Îşi amintea oare vremea, precum poate ochii,
De vre-un iubit pierdut,
de vre-un regret adînc, de vreo bucurie infinita?
Uneori nici norii nu mai pot să-ndure
Atâtea milioane de-apăsări.
Simt cum rărunchii parcă li se rup,
Şi parcă nu mai au nimica de pierdut.
Se tot revarsă-atunci pe câmp, pe streşini,
Şi-ii vezi curgând pe caldarâm, pe oameni.
Nimeni nu zice „Ce-au şi norii aştia?
Ce i-a apucat?
De ce nu-şi duc povara dată lor?
C-avem şi noi poveri, şi nu mai curgem
Cu gândrile noaste peste alţii...”
Dar uneori tot sufletul se strânge-n ochi.
Nu mai e loc de ambalaj şi etichetă.
Nu mai e timp pentru salut, sau bună-ziua,
Nici chiar pentru „Să vezi ce s-a-ntâmplat”.
Şi fie că dansează, fie că plâng,
Vezi sufletul despuiat, în dansul lor, în plânsul lor,
în ochii ce nu mai pot minţi
Fiindcă nu mai au nimica de pierdut,
Sau poate-au cîştigat tot ce se putea cîştiga...
Şi nu le pasă nici de tine, nici de mine,
Nici de tramvai,
De lume, sau de univers:
Iar noi toţi, care suntem conştienţi de acei ochi,
Ce ard, fie dansând, fie plângând,
Suntem doar simpli spectatori fără bilet,
Precum chibiţi care n-au pariat.
Părerea nostră e fără valoare,
Şi de-o vociferăm prea tare,
fine şi doar nouă înşine,
Devine gunoi cras, proclet, umilitor,
Fie că varsă milă sau dispreţ,
sau chiar numai vre-un semn politicos de întrebare.
Doar poate, cine ştie...
Dacă ne hotărâm să cheltuim averi
Cum ar fi lemn, fîn, trestii,
Aur, argintărie, pietre scumpe,
Mă rog, sau ce-om avea prin buzunare fiecare:
O privire poate, o atingere, o rugăciune.
Atunci se poate să primim, la troc,
Cândva, într-un târziu, un înţeles -
Un simţ care doar îngerii îl au,
Şi-anume
Că ochii-aceia pentru noi dansau.
Că ochii-aceia pentru noi plângeau.”

------------------------------------------------------
Daniel IONIŢĂ
Sydney, Australia
15 April, 2013

------------------------------
Daniel IONIŢĂ, poet, scriitor şi translator (română-engleză), născut la Bucureşti în 1960. A părăsit România în 1980 împreună cu părinţii şi cu sora sa, stabilindu-se în Noua Zeelandă şi mai apoi în Australia. Licenţiat în psihologie (clinică şi de organizaţie) la Griffith University (Brisbane, Australia) şi Lean Six Sigma (Auckland Technical Institute). În ultimii ani a revenit la prima dragoste, poezia. Îşi împarte timpul între aceasta şi consultanţa în domeniul Organisational Improvement, domeniu în care şi predă (part time), în cadrul Graduate School of Business, la University of Technology din Sydney (UTS).

În noiembrie 2012, editura Minerva i-a publicat „Testament – Antologie de Poezie Romana Moderna” (ediţie bilingvă (engleză/română) cuprinzând 56 de poeţi si 80 de poezii din ultimii 150 de ani ai poeziei româneşti. Autorul vede acest volum ca pe tributul propriu pentru cultura romîneasca care l-a format, un dar al poeziei româneşti pentru cultura universală.

Poeziile de faţă însă, reprezintă un eşantion dintr-un viitor volum, de data aceasta de creaţie proprie, ce va fi publicat spre sfârşitul acestui an. Ca şi hobby, Daniel iubeşte drumeţia, şi călătoreşte în mod regulat în locuri exotice, din Himalaya până la Carpaţii cu care a crescut. Daniel este căsătorit, şi are trei copii, Eva, Monique şi Daniel Jr. şi doi nepoţi, Elliot si Annelise, primii admiratori ai frumoaselor versuri pe care le scrie sau traduce.
(George Roca, Rexlibris Media Group)

 

Referinţă Bibliografică:
Daniel IONIŢĂ - BILINGUAL POEMS (3) / - POEME BILINGVE (3) / Daniel Ioniţă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 867, Anul III, 16 mai 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Daniel Ioniţă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Daniel Ioniţă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!