Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Dan Norea         Publicat în: Ediţia nr. 1304 din 27 iulie 2014        Toate Articolele Autorului

Tanti Gabi
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
In studenţie nu învăţam în cameră la cămin, ca sa nu mă tenteze patul sau discuţiile cu colegii. Preferam sala de lectură a unei biblioteci. După câteva tatonări m-am stabilit la Biblioteca Centrală Universitară, era mai în buricul târgului şi puteam ajunge fără efort la teatre, cinematografe, librării... În plus seara făceam o plimbare prin Cişmigiu în drum spre căminul din Regie. 
  
Am cunoscut în perioada studenţiei multe personalităţi - scriitori, regizori, actori, cântăreţi. Dar acolo, la BCU, am avut privilegiul să fac cunoştinţă cu cea mai fascinantă persoană din anii aceia de tinereţe - tanti Gabi. Oficial, era administratorul Aulei BCU. Neoficial era o adevarată patroană. Deşi nu avea mari posibilităţi materiale, deşi era slobodă la gură, impunea respectul tuturor celor care o cunoşteau. Singurul cuvânt care i se potrivea era Doamna, cu literă mare. În Aula BCU se organizau foarte des expoziţii sau vernisaje de pictură. Veneau acolo toţi pictorii mari ai Bucureştiului. Pe tanti Gabi toţi o cunoşteau, toţi o respectau.  
  
În tinereţe, soţul ei avusese o făbricuţă. Comuniştii nu numai ca le-au naţionalizat tot, dar i-au şi închis pe amândoi, pentru nişte cocoşei ascunşi. Soţul a murit în închisoare. Tanti Gabi era singura persoană pe care am auzit-o înjurându-i pe comunişti în gura mare, indiferent de public. Şi o făcea cu o savoare rar întâlnită !  
  
Accepta un mic cerc de studenţi, nu mai mult de patru-cinci. Pe mine şi pe fratele meu ne-a introdus în cerc Mişa, un student de la electronică un pic mai în vârstă. 
  
Paranteză. Am avut norocul de a întâlni în studenţie multe persoane interesante şi pitoreşti. Dintre ele, Mişa se detaşează. Fără a face parte din structurile studenţeşti de sub tutela UTC-ului, a reuşit de unul singur să organizeze o trupă de teatru, în care el era scenarist, regizor şi solist. Doi ani, care la mine au corespuns cu anii III şi IV de facultate, am făcut şi eu parte din trupă. În primul an, spectacolul a fost un colaj de muzică, poezie, lumini şi dans. Repetiţiile le făceam în Pod (cu literă mare, pentru că era renumit ca sală de spectacole) la Casa de Cultură a Studenţilor, pe atunci Grigore Preoteasa. Colajul nostru a câştigat etapa studenţească pe Bucureşti, după care a ajuns în finala pe ţară, la Braşov, unde am luat locul II. Fericiţi ca noi nu mai era nimeni! 
  
În anul următor, spectacolul avea la bază o baladă populară, Voichiţa. Repetiţiile şi spectacolele erau găzduite de Teatrul Giuleşti, regizorul era renumit, Dinu Cernescu, iar printre noi cooptasem câţiva actori profesionişti. Atunci a început cu adevărat viaţa boemă. Am cunoscut câţiva seniori ai teatrului românesc, Silviu Stănculescu, Ştefan Bănică senior, Mihăilescu Brăila... Am făcut petreceri acasă la Jorj Voicu, mare maestru al bancurilor. Mergeam la toate premierele de la Giuleşti, eram acolo de-ai casei.  
  
A fost, cu siguranţă, perioada cea mai frumoasă din viaţa mea. Nu numai că mi-a lăsat amintiri de neşters, dar m-a format din multe puncte de vedere. Am prins plăcerea spectacolelor. Cred că nu e lăcaş de cultură în Bucureşti unde să nu fi fost măcar o dată – teatre, muzee, săli de concert... De atunci am căpătat pe de o parte uşurinţa şi plăcerea dansului, pe de altă parte pasiunea pentru muzica simfonică. Şi acum, când ascult Concertul I de Chopin, îmi răsună în minte versurile care însoţeau muzica în Colaj: 
  
"Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud 
  
cum se izbesc de geamuri razele de lună." 
  
Revin la cercul de studenţi din jurul lui tanti Gabi. În fiecare zi aveam dreptul la câte o cafea. Dar ce cafea! Niciodată până atunci şi nici după aceea nu am mai băut o asemenea cafea. 
  
Am fost o dată acasă la tanti Gabi, să o ajut la cumpărături şi mi-a arătat procesul de producţie. Primea pachete de la o prietenă din Brazilia. Cafeaua era verde. O alegea cu grijă, păstra numai boabele întregi şi frumoase. Arunca cel puţin un sfert. Pe mine mă durea sufletul, cu ce arunca ea încă ar fi ieşit o cafea foarte bună. Apoi o prăjea la un aparat gen rotisor, până căpăta o culoare cafenie (evident !) uniformă. O trecea printr-o râşniţă manuală de alamă. Apoi o cernea printr-o sită de mătase. Totul constituia un adevărat ritual, pe care nu îl încălca niciodată. Pregătitul cafelei nu era ceva deosebit, acasă folosea aragazul iar la BCU un reşou electric. Dar din ibric ieşea o aromă nemaîntâlnită, iar gustul era ceva de vis. După ce beam ceaşca cu sfinţenie, pe fund rămânea o pastă, în care nu vedeai şi nici nu simţeai între degete din ce e compusă. 
  
Pe vremea aceea, unul din subiectele predilecte de discuţie era proiectul de a deschide o cafenea, unde să vină toată boema artistică a Bucureştiului. Tanti Gabi cu cafeaua şi noi, studenţii, cu servitul la mese. Bineinţeles, visam ! Astăzi s-ar fi putut realiza. Dar... La câţiva ani după terminarea facultăţii, unul dintre membrii cercului de la Aulă m-a anunţat telefonic, cu durere în glas, că tanti Gabi a murit. Am făcut o cafea cât am putut de bună şi am vărsat un strop în amintirea ei. 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Tanti Gabi / Dan Norea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1304, Anul IV, 27 iulie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Dan Norea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dan Norea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!